|
Serviciul public in locatie de gestiune
Locatia de gestiune este un contract administrativ prin care o persoana publica incredinteaza unei persoane private (pe care o plateste cu sume forfetare) exploatarea unui bun din domeniul public sau a unei afaceri (inchirierea fondului de comert). Cele mai cunoscute, in practica, sunt contractele de locatie a lucrarilor de constructii, incredintate unor antreprenori specializati care, dupa terminarea lucrarilor, beneficiaza in continuare de exploatarea lor conform clauzelor stabilite prin contractul administrativ.
Spre deosebire de contractul de concesiune sau de arenda, titularul contractului de locatie este remunerat direct de catre administratia publica, iar, spre deosebire de regie, remuneratia este forfetara (pe baza de comision calculat asupra facturii).
In Romania, dupa 1989, potrivit legii de transformare a intreprinderilor socialiste in regii autonome sau societati comerciale s-a permis locatia de gestiune in cazul unor "sectii economice din structura regiei autonome". Locatia de gestiune se atribuie persoanelor fizice/juridice romane sau straine prin decizia administratiei publice centrale (in cazul regiilor autonome de interes national) sau decizia consiliilor locale (in cazul regiilor de interes local).
In practica s-a generalizat tipul locatiei de gestiune care consta in ceea priveste administratia in economia de fonduri (comerciantul suportand toate cheltuielile), iar pentru comerciant in dreptul de a folosi domeniul public o perioada relativ mare de timp.
In jurisprudenta locatia de gestiune a fost tratata ca regim juridic asemanator concesiunii din doua considerente: intai, ca se bazeaza pe un contract guvernat de dreptul comercial si apoi pentru ca rezilierea lui unilaterala nu este posibila (in afara clauzelor contractuale) ca in cazul oricarui contract comercial.