|
|
|
Productivitatea serviciilor publice
Ameliorarea productivitatii serviciilor publice este in ultimul deceniu un laitmotiv al dezbaterilor politice. Au fost avansate doua explicatii majore:
. productivitatea s-a degradat in cursul ultimilor ani;
. colectivitatile publice care finanteaza aceste servicii publice intampina greutati din ce in ce mai mari pentru procurarea fondurilor necesare si, in consecinta, vor sa asigure un serviciu constant la un cost mai redus.
Oricare ar fi explicatia dominanta, domeniul sau de aplicatie este caracterizat de o foarte mare diversitate atat din punct de vedere general, cat si din punct de vedere al calitatii de functionare.
Asa cum se stie, anumite servicii echilibreaza bugetul lor numai gratie sumelor incasate din tarifele platite de utilizatori, ceilalti primind in completare subventii (muzee, teatre, internate, cantine scolare si administratii). Sumele proprii incasate de catre alte servicii provin de la "utilizatori", acestia fiind supusi unei taxe parafiscale a carei suma totala este, cu larghete, independenta de consum (radio si televiziunea publica). In fine, unii nu au ca venituri pentru sumele incasate decat creditele bugetare, productia unora este de o calitate foarte omogena, iar a altora variaza sensibil in functie de un loc sau altul, de o luna sau alta (invatamant, teatre, televiziune). Daca se combina cele doua notiuni (modalitate de finantare si natura productiei), se intelege ca definitia, marimea si stabilirea unui program de imbunatatire a productivitatii variaza sensibil de la un serviciu public la altul.
1 Notiuni generale referitoare la eficienta si eficacitate
Intr-o abordare generala, productivitatea unei organizatii este descrisa de relatiile care leaga mijloacele de productie (munca, echipament, materiale). Se pare ca aceasta abordare sumara nu convine pentru aprecierea productivitatii tuturor serviciilor publice. Acest lucru se verifica prin faptul ca, la nivelul unei organizatii private, distinctia eficienta/eficacitate (ca relatie ce determina conceptiile diferitelor tari componente) este absoluta necesara pentru o analiza prealabila a productivitatii. Eficienta compara mijloacele utilizate cu productia reala, indiferent de satisfactiile resimtite de utilizator.
O intreprindere privata ce produce un bun privat pur (adica un bun a carui productie si consum sunt insotite de putine efecte externe, cum ar fi, spre exemplu, poluarea), nu este interesata decat de o cerere solvabila, care depinde de satisfactia cumparatorului, dar si de posibilitatile sale financiare si de urgenta nevoilor sale.
Intreprinderea nu poate realiza decat bunuri cerute la pretul oferit. Eficienta sa de productie si/sau distributie este o buna aproximare a productivitatii sale, pentru ca pretul platit de cumparator permite realizarea unei legaturi intre produs si satisfactie: aceasta din urma este cel putin egala cu pretul. Serviciul public subventionat in proportie de 100% este in situatie inversa: activitatea sa nu consta in satisfacerea unei cereri solvabile, deci eficienta nu leaga
mijloacele utilizate si satisfacerea utilizatorilor. In consecinta, trebuie sa se recurga la un alt concept: eficacitatea.
Eficacitatea compara mijloacele utilizate cu satisfactia utilizatorilor. Poate ea inlocui conceptul de eficienta pentru aprecierea productivitatii unui serviciu public? Raspunsul la aceasta intrebare poate fi gasit daca ne referim la productivitate ca la un concept cu mai multe forme, ce combina conceptele de eficienta si eficacitate in proportii variate, in functie de punctul de vedere adoptat.
2 Abordari ale conceptului de productivitate
"Inginerul", "economistul" si "omul politic" sunt gestionari ai serviciului public in masuri diferite. Inginerul este persoana a carei competenta tehnica este esentiala pentru functionarea serviciului (inginer la E.D.F., ministere tehnice, profesori in invatamantul national, doctori, ingineri in spitale etc.). El pune accentul pe calitatea serviciului prestat si pe randamentul factorilor (eficienta), aceasta preocupare pentru calitate conducand uneori la o perfectiune tehnica generatoare de costuri de productie ridicate.
Economistul cauta sa minimizeze costul de productie pentru un standard de calitate stabilit. In timp ce inginerul se intereseaza de eficienta in termeni fizici sau reali, neglijand pretul platit pentru un anumit factor si, in particular, pentru munca, economistul defineste eficienta in termeni monetari, introducand astfel preturile relative ale factorilor de productie.
Omul politic poseda viziunea cea mai larga. El tine cont de satisfacerea utilizatorilor mai mult decat inginerul si economistul, acest lucru fiind motivat de faptul ca este reprezentantul lor legitim. Daca isi asuma si gestiunea serviciului, el va integra in viziunea sa (viziune ce are un cost pe care unii nu ezita sa-l considere exorbitant) bunul mers al serviciilor, climatul social intern, traditiile etc. Un astfel de orizont este si larg si restrans, de aceea omul politic ar trebui sa ii linisteasca pe cei mai grabiti, sa evite conflictele, sa faca astfel incat sa gaseasca un motiv de satisfactie in deciziile luate.
Notiunea de productivitate este vaga, chiar secreta, de vreme ce reusita omului politic trece printr-o certa doza de iluzie. Omul politic doreste, fara indoiala, o buna productivitate a serviciului public, dar el nu apreciaza structura unui indicator precis care ar masura evolutia sa si ar permite sa aiba o judecata asupra politicii.
3 Masurarea productivitatii serviciilor sociale
Masurarea productivitatii presupune retinerea diferitelor conceptii indicate anterior, lucru ce faciliteaza construirea unui instrument de masura adecvat:indicatorul.
In literatura de specialitate s-au impus doi indicatori traditionali de masurare a productivitatii
. randamentul fizic al unui factor de productie;
. costul unitar de productie.
Randamentul fizic al unui factor stabileste un raport intre productie si o unitate de timp oarecare. Factorul retinut poate fi orice factor important pentru functionarea serviciului, dar cel mai des intalnit este munca. In practica, randamentul muncii unui angajat se determina masurand timpul care este necesar pentru realizarea muncii sale, o diminuare a acestuia la o calitate constanta a serviciului ducand la ameliorarea productivitatii.
Costul unitar se exprima ca raport intre costul total si numarul de unitati produse. El este mai complet decat orice indice de randament pentru ca ia in considerare toti factorii de productie, ba chiar incorporeaza si costul de achizitie al fiecarui factor. Utilizarea costului unitar presupune o omogenitate a produsului. Daca productia este diversificata, se poate calcula costul unitar al fiecarui produs, repartizand convenabil cheltuielile comune.
O astfel de repartizare este cu atat mai convenabila cu cat diversele produse fabricate sunt de calitate mai omogena. In caz contrar, impartirea pe produse omogene si solutia de repartitie risca sa fie arbitrare.
4 Programe de imbunatatire a productivitatii
Programele de imbunatatire a productivitatii sunt numeroase si diverse, dar se pare ca au cel putin un punct comun: de a adapta mai bine serviciul public la cerere. Se va distinge pe de o parte adaptarea structurala, care poate sa mearga pana la reintroducerea caracterului public al productiei, iar, pe de alta parte, adaptarea manageriala, efectuata in interiorul serviciului cu statutul juridic neschimbat.
4.1 Adaptabilitatea structurala a serviciilor publice
Cererea de serviciu public este tot atat de aleatoare si nesigura ca si cea a altor bunuri. Mentinerea unei bune productivitati implica o productivitate sporita a aparatului de productie a serviciului public, ameliorarea productivitatii confruntandu-se de fiecare data cu restructurarea sa.
1. Insuficienta flexibilitate a serviciului public
Se defineste mai intai flexibilitatea si apoi se vor indica mijloacele de marire a acesteia.
Se spune ca o organizatie este flexibila daca, in urma unei modificari a cererii, este capabila sa-si varieze productia de servicii fara o crestere sensibila a costului sau unitar.
Aceasta definitie impune doua conditii:
. variabilitatea productiei de servicii;
. stabilitatea costului unitar al productiei.
a) Variabilitatea productiei de servicii
Serviciul public trebuie sa faca adesea fata cresterii bruste a cererii; gestionarul public impune lungi proceduri pentru a respecta si a pune in practica asteptarile referitoare la calitate ale tuturor cetatenilor. Astfel, brusca crestere a cererii scolare se traduce printr-o degradare a serviciului din cauza dificultatii de a construi rapid localuri si de a angaja personal calificat. Incetinirea constructiei sau a achizitiei de materii prime este, de cele mai multe ori, accentuata de insuficienta capitalurilor disponibile. Desigur, statul sau o colectivitate locala poate, in anumite conditii, sa se imprumute ca o intreprindere privata, dar nu exista posibilitatea de a face apel la actionari.
In plus, a doua conditie, costul unitar, o influenteaza pe prima: incapacitatea serviciului public de a-si reduce cheltuielile daca cererea se diminueaza ii face pe responsabilii bugetari, pentru a micsora riscul, sa limiteze angajarile si constructiile noi si sa le esaloneze cat mai mult posibil in timp.
Aceasta strategie este, daca se poate spune asa, posibila de fiecare data cand calitatea serviciului adus este variabila (cresterea numarului de elevi in clase, strazi prea aglomerate). De vreme ce calitatea este relativ aceeasi, flexibilitatea productiei este mult mai putin asigurata pentru ca apare situatia: "totul sau nimic".
b) Stabilitatea costului unitar al productiei
Cunoasterea costului unitar cere ca volumul factorilor de productie utilizati sa nu fie rigizi la baza. Serviciile publice suporta numeroase constrangeri, cea mai mare parte din ele folosind o infrastructura cu o durata lunga de viata, cu folosinta specifica si rate de amortizare greu micsorabile. Acestei rigiditati i se adauga statutul personalului public. Trebuie adesea sa se astepte plecarea in retragere pentru a considera inlaturarea angajatilor corespondenti. Ea poate fi insotita de o crestere in anumite parti ale teritoriului, procesul de angajare a personalului fiind foarte lung: durata sa include toate etapele preliminare de pregatire, de concursuri si/sau de formare profesionala.
2. Flexibilitatea productiei si ofertei de servicii publice
Costul unitar trece, cand cererea scade, prin reducerea volumului productiei. Aceasta exigenta pare naturala pentru serviciile care prin natura lor nu sunt stocabile.
Pentru serviciul public cu infrastructura grea, expresia "volum de productie" este ambigua. Daca numarul calatorilor scade, iar numarul linii oferite ramane constant, cererea se reduce semnificativ. Scade in acest caz volumul productiei? Numarul de kilometri-pasageri scade, dar cel al kilometrilor parcursi nu se va schimba.
Fata de aceasta situatie, o intreprindere privata ar reduce numarul plecarilor, dar un serviciu public trebuie sa tina seama de drepturile obtinute de cetateni, drepturi ce sunt cu atat mai mult aparate cu cat sunt mai amenintate, iar eliminarea completa a liniei va fi adesea faza ultima de adaptare a serviciilor oferite clientelei.
Suprimarea anumitor servicii colective antreneaza efecte externe defavorabile, cumulative, si deci ireversibile, acestea fiind motivele ce fac ca un serviciu public sa se adapteze chiar cu intarziere pentru a evita declansarea unui astfel de proces si a lasa sansa gasirii altor solutii.
De asemenea, trebuie sa adaugam ca drepturile obtinute merita o analiza aprofundata inainte de a fi puse in discutie si nu trebuie confundate cu serviciile obtinute sau cu serviciul obtinut. In primul caz, accentul se pune pe mentinerea in stare de servicii oferite potrivit unui anumit proces de productie, iar in al doilea caz, este vorba de functia considerata importanta.
3. Flexibilitatea si misiunea serviciului public
Daca flexibilitatea unui serviciu public este mai slaba decat a unei intreprinderi private, ea este indispensabila atat pentru satisfacerea clientilor (cand cererea creste), cat si pentru echilibrul finantelor publice (cand cererea scade).
Prima masura care trebuie luata este aceea de a verifica daca serviciul public nu indeplineste decat sarcini care vizeaza obiectivul specific. Astfel, productia de electricitate nu este o sarcina exclusiva a serviciului public, ea putand fi asigurata la fel de bine de mai multi producatori concurenti.
Intrebarea care se pune este urmatoarea: nu exista riscul de a lasa concurentei private domeniile rentabile, serviciul public asigurand exclusiv ceea ce nu este rentabil? Raspunsul vine de la sine: pentru a exista, serviciul public trebuie sa fie competitiv, indiferent de domeniul la care se refera.
4. Restructurarea serviciului public
Scopul principal este de a asigura serviciul la cel mai mic cost, satisfacand in acelasi timp nevoile colective, cele pe care autoritatile publice le considera necesare. Structura organizationala este in consecinta un mijloc si nu un obiectiv.
Se urmareste aflarea celei mai bune structuri, fara a prevedea mijloacele utilizare. Daca problema este pusa din acest unghi, solutiile sunt numeroase: ele merg de la simplele amendamente aduse structurii publice de organizare, pana la privatizarea serviciilor publice.
A. Restructurarea in cadrul public
Trei modalitati au fost propuse in ultimii ani:
. specializarea organizatiilor;
. recurgerea la subcontractare;
. apelarea la utilizatori, concursul publicului.
a) Specializarea organizatiilor
Un serviciu public asigura numeroase sarcini: unele foarte vechi, altele mai recente. Aceasta concentrare a activitatilor creeaza adesea mai multe inconveniente decat avantaje. Restructurarea activitatilor permite conturarea accentuata a responsabilitatilor, dar si a avantajului obtinut prin specializare. Scopul este de a trage avantaje din economiile la scara, fara a suporta inconvenientele gigantismului si fara a pierde avantajele eventualei sinergii.
b) Recurgerea la subcontractare
Intreaga administratie, tot serviciul public recurge la producatori externi: la furnizori. Daca se fabrica produsul sau se presteaza un serviciu dupa specificatiile cumparatorului, este vorba de subcontractare, desi separarea intre furnizarea directa si subcontractare este, uneori, irelevanta. S-a ajuns ca subcontractarea sa fie un producator important, in timp ce termenul subcontractant evoca o relatie de dependenta economica.
Recurgerea la subcontractare nu este proprie intreprinderilor publice, dar optica este originala. Intreprinderea privata calculeaza fara incetare costul diferitelor modalitati de producere, subcontractarea fiind una dintre ele. In timp ce intreprinderea poate cu usurinta sa investeasca, sa angajeze, sa dea afara, sa cedeze etc., numeroase variante putand fi intrevazute pe masura ce orizontul se largeste si cadrul structural este mai putin rigid. Subcontractarea nu este pe termen lung o variabila preferabila de flexibilitate, ci este, mai degraba, mijlocul de a reduce costurile prin intermediul specializarii.
Structura productiva a serviciilor publice este mult prea rigida, chiar si pe termen lung: nu se pune problema de a concedia, nici de a angaja, de a adauga sau ceda activitati.
Serviciul public a recurs la subcontractare din doua motive:
1. Nivelul tehnic al echipamentelor subcontractantului este mai performant decat cel al serviciului public; intr-adevar, acesta din urma poate sa nu aiba decat o folosinta ocazionala, antrenand costuri mari de amortisment.
2. Costul este egal-redus, deoarece subcontractantul ajuta serviciului public sa satisfaca cererea maxima, adica cererea exceptionala a carei satisfacere nu poate fi amanata.
Insa subcontractarea are si dezavantaje. Mai intai, reducerea costurilor nu este sigura decat daca sunt satisfacute doua conditii:
. subcontractantul nu poate fi in pozitie de monopol;
. subcontractantii nu pot fi constransi sa utilizeze aceiasi oameni si aceeasi tehnica ca serviciul public.
Intreprinderea privata nu este supusa obligatiei de a continua serviciul, asa cum este administratia. Subcontractantul privat ar risca sa impuna o variatie prea mare de activitate a serviciului public, ceea ce nu vrea sa insemne ca, in absenta subcontractarii, variabilitatea nu ar fi mare.
In sfarsit, a subcontracta inseamna a face apel la un personal mai putin bine platit si/sau cu o calificare mai joasa. La inconvenientele pe care le poate genera conlucrarea personalului cu statut si salariu diferite, se adauga teama de o presiune la baza comportarii. Reticentele personalului nu dispar atata timp cat remuneratia salariatilor subcontractantului este mai ridicata.
c) Recurgerea la utilizatori
Productivitatea serviciului public si, in particular, eficacitatea sa depend uneori foarte mult de concursul utilizatorului. Astfel, securitatea persoanelor si protectia bunurilor se bazeaza pe zelul serviciilor de politie, dar si pe precautiile si colaborarea locuitorilor.
Dupa caz, autorii americani vorbesc de participare sau coproductie. Se poate mentiona numai comportamentul nesigur sau supravegherea strazii sau cartierului. Vom prezenta limitele si pericolul acestei participari. Adevarate corpuri de armata privata risca sa apara intr-un domeniu eminamente public. Participarea se poate apropia de denuntare. Cu toate acestea, privatizarea serviciilor, al carei caracter public nu este asa de pronuntat, nu reprezinta un mijloc de a mari productivitatea?
B. Privatizarea serviciilor publice
a) Cateva precizari semantice
Incepand cu 1980, s-a dezvoltat in lumea occidentala o miscare de privatizare a serviciilor publice, apartinand aceleiasi ideologii ca si denationalizarea intreprinderilor publice. Se foloseste termenul de privatizare pentru vanzarile de servicii care au fost intotdeauna publice, iar cel de denationalizare se aplica vanzarii de stabilimente industriale si comerciale, din care mare parte au fost private la un moment dat
b) Privatizarea si productivitatea
Conducatorii unui serviciu privatizat sunt interesati de productivitatea capitalurilor investite si, avand in vedere pozitia lor monopolista, ar putea sa creasca profiturile majorand pretul.
O astfel de practica fiind contrara optimului economic, serviciul, chiar si privatizat, trebuie sa respecte un caiet de sarcini, in care modalitatile de recalculare a preturilor si conditiile de satisfacere a cererii sunt precizate. Sub aceasta constrangere, profiturile nu pot fi crescute efectiv doar ca o consecinta a imbunatatirii productivitatii, provenita fie dintr-o utilizare a unui personal mai motivat si mai calificat, fie dintr-o cercetare de noi servicii de oferte; pe scurt, dintr-o adaptabilitate manageriala.
Daca capacitatile manageriale private nu sunt puse la indoiala a priori, trebuie sa ne intrebam asupra durabilitatii caietului de sarcini. Intr-adevar, evolutia tehnicii modifica nevoile si conditiile de productie pana cand modalitatile de revizie risca sa devina rapid inadaptate si ineficace. Se poate prevedea o instanta arbitrara care, la intervale regulate, sa impuna un nou caiet de sarcini, totusi aceasta instanta nu va fi niciodata intr-o situatie asa de favorabila din punct de vedere strategic ca puterile publice la momentul privatizarii. Oarecum pozitiile se inverseaza: la momentul privatizarii, vanzatorul cunoaste functia costului, astfel ca potentialul cumparator are acces numai la bilant si la contul de rezultate. La momentul revizuirii, antreprenorul privat este in pozitie favorabila pentru ca este mai bine informat.
c) Servicii publice si servicii private
Conditiile unei experimentari sunt rar reunite, totusi productia de gaz si de electricitate a Regatului Unit din anii '20 si '30 a facut obiectul unui studio econometric recent.
Concluziile arata ca intreprinderile publice ar angaja mai mult personal decat cele private, ceea ce ar determina o productivitate mai scazuta. Diferentele nu se opresc insa aici: proportia cadrelor este mai mare in intreprinderile private, iar acest lucru explica de ce salariul mediu este mai crescut acolo.
In general, satisfacerea utilizatorilor este identica si este adevarat ca omogenitatea produsului exprima usor specificatiile caietului de sarcini.
Concurenta exista intr-un anumit sens si isi exercita efectele; abonatul nu poate sa-si aleaga furnizorul, dar informatia circula: pretul kw/ora nu ar trebui sa fie mult diferit de la un oras la altul, din moment ce ele sunt suficient de asemanatoare in privinta modalitatilor de productie. Extrapolarea acestor concluzii in alte sectoare necesita multa prudenta. In ciuda avantajelor semnificative, privatizarea cunoaste, mai ales in Franta, numerosi adversari. Anumite critici sunt consecinta ideii ca egalitatea publica poate sa atinga acelasi nivel de performanta daca face dovada adaptabilitatii manageriale.
4.2 Adaptabilitatea manageriala a serviciilor publice
Gestionarul public actioneaza cu doua instrumente principale: gestiunea materiala si cea a resurselor umane.
1. Gestiunea materiala
1.1 Revizuirea procedurilor si metodelor
Noi metode de organizare a muncii au acoperit mai recent insuficientele constatate. Principiul de baza evolueaza putin. Organizarea stiintifica a muncii se aplica tuturor sectoarelor de productie, cea a relatiilor si comunicatiilor a devenit astazi o problema cruciala pentru bunul mers al unei administratii. Intr-adevar, este frecvent ca un serviciu ocupand nu demult 10 angajati sa numere astazi 50 pana la 100 de colaboratori. Riscul de a vedea organizatia oferind locuri de munca este mare si justifica astfel existenta sa, iar revizuirea procedurilor si metodelor este indispensabila astazi unei administratii.
Opozitia cu privire la revizuirea procedurilor este puternica in administratiile publice, provenind din partea personalului de executie si a conducatorilor. Personalul crede ca un astfel de rationament va pune in evidenta pierderile de timp si ca cercetarea rentabilitatii va conduce la o repunere in discutie a avantajelor, adesea dobandite in afara procedurilor riguroase. Conducatorii, care doresc pacea sociala si nu au un interes personal fata de aceasta revizuire, nu ii sunt favorabili pentru un motiv fundamental. Rationalizarea procedurilor implica faptul ca ele vor trebui sa i se adapteze, acest fapt poate fi resimtit de conducere ca o forma de diminuare a autonomiei si libertatii lor.
1.2 O folosire eficienta economiseste munca
Mult timp activitatea administrativa a fost o activitate muncitoreasca prin excelenta. Schimbarile industriale din secolul al-XX-lea au afectat putin aceste procese de productie, insa, incepand cu secolul al-XX-lea, anumite parti din administratie au fost atinse, provocand adesea reticente din partea responsabililor. Revolutia informatica din ultima treime a secolului al-XX-lea socheaza, cu atat mai mult de vreme ce sunt vizate direct sarcinile administrative. Mai mult, administratiile continua sa recruteze din ce in ce mai multi agenti: cresterea a fost asa de puternica in cursul ultimilor 20 de ani, incat se observa tentative de stopare a acestei miscari. Este prea devreme pentru a putea spune daca acestea vor fi incununate de succes.
a) Efectele mecanizarii
Folosirea echipamentelor moderne ar trebui sa creasca productivitatea serviciului public. Costul de productie unitar se va diminua, calitatea serviciului adus va fi mai buna, in masura in care capacitatea de memorare, de repetitie, de disponibilitate, de rapiditate a masinii este superioara celei a omului. b) Implicatiile informatizarii sarcinilor administrative Realizarea efectiva a acestor avantaje presupune un anumit numar de conditii, care sunt probabil mai greu de reunit intr-un serviciu public decat intr-o intreprindere privata:
O reducere de personal
Noutatea rezida din aceea ca volumul si structura personalului se adapteaza noilor procese de productie. Reducerea costului provine din substituirea omului de catre masina: la productie constanta, posturile trebuie astfel diminuate. Daca nu se intampla asa, costul, in loc sa scada, creste. Acest lucru poate fi ilustrat printr-un exemplu extrem, dar nu mai putin semnificativ. Cu cativa ani in urma, o intreprindere sovietica a cumparat un echipament occidental, multiplicandu-si productivitatea muncii pe schimburi. Productia nu a putut sa creasca din cauza inelasticitatii cererii si a faptului ca intreprinderea nu-si putea muta muncitorii, o parte din acestia fiind angajati sa realizeze in final sarcini aproape inutile (curatenie). Rezultatul exploatarii a fost dezechilibrat in loc sa fie imbunatatit.
Noi calificari
Echipamentul nou trebuie utilizat de personal cu calificare noua. Intr-o intreprindere privata noua se va cauta, in masura posibilitatilor, formarea persoanelor ce vin in contact cu modernizarea, care sunt cu atat mai incitate sa o faca, cu cat un refuz din partea lor ar antrena o deplasare catre alte locuri (concedierea).
In serviciile publice, ba chiar si in cele in care statutul este administrativ, personalul este repartizat pe posturi fixe, iar fiecare angajat are asigurat locul sau de munca. In consecinta, nici o amenintare, nici o stimulare nu afecteaza functionarul adesea protejat de sindicat. Nu se poate conta decat pe voluntary pentru formarea profesionala. Ei sunt in numar foarte mic, motivatiile lor sunt foarte variate si uniformizarea situatiei mascheaza diversitatea calitatii.
Stapanirea noilor tehnologii
A treia conditie este ca serviciul public sa fie capabil sa stapaneasca noul echipament in beneficiul tuturor. Ameliorarea mecanica a calitatii serviciului oferit nu este reala decat intr-un anumit sens si in particular, pentru anumiti utilizatori.
Aprecierea reducerii costului ca urmare a recurgerii la procese capitaliste ar trebui sa incorporeze costuri suplimentare ale serviciilor specializate.
In aceste conditii, opozitia de prima importanta a conducatorilor si a personalului nu s-ar reduce decat gratie unei politici voluntariste de gestionare a resurselor umane.
2. Gestiunea resurselor umane
Gestionarea personalului joaca un rol crucial in procesul de obtinere a unei productivitati mai bune, mai ales in activitatile intensive de munca. Vom evoca doua activitati specifice procesului de cautare a ameliorarii productivitatii: formarea si motivarea.
2.1 Formarea
Nivelul de formare generala a agentilor serviciilor publice a fost adesea mai ridicat decat al celor din sectorul privat, datorita modului de recrutare. Astazi, sarcinile pe care o administratie trebuie sa le efectueze necesita concursul unor agenti din ce in ce mai specializati. Daca vechiul mod de recrutare a personalului se mentine, el ar trebui sa asigure o formare continua pentru ceilalti.
Cand sarcinile sunt de un nivel tehnic inalt sau cand serviciul public este apropiat de sectorul comercial, continutul acestor formari si modul lor de finantare nu se preteaza la discutii. Este sarcina serviciului sa asigure integral formarea aceasta, facand parte din timpul de lucru normal. In astfel de situatii, agentul care ar refuza ar fi in stare de greseala profesionala.
Cand sarcinile sunt putin specializate si serviciile publice putin comerciale, continutul si modalitatile de finantare ale formarii continue nu sunt clare. Continutul este vag si utilizarea pentru productivitate, dificil de apreciat. Participarea serviciului la finantarea sa si timpul liber acordat agentului pentru a participa la ea sunt mai mult rezultatul negocierilor cu sindicatele decat expresia vointei deliberate a conducerii.
Solutia acestor reticente este indispensabila pentru ameliorarea pe timp lung a productivitatii serviciilor publice. Un punct obligatoriu pentru trecerea spre o politica voluntarista este adeziunea oamenilor, facuta din interes, participare si motivatie.
2.2 Motivarea personalului public
Motivarea personalului, care nu trebuie confundata cu simpla stimulare materiala, este dificil de creat si de mentinut atunci cand misiunea serviciului public nu este clara pentru personal, permitand fiecarui angajat sa aiba propria lui conceptie. O astfel de afirmatie nu implica faptul ca stimularea materiala este neglijabila in cadrul serviciilor publice.
Prin privatizare sau concesionare se pot obtine servicii mai bune si mai ieftine. Astfel, lucrurile nu se lasa la voia intamplarii, concesionarul trebuie sa tina cu regularitate un caiet de cheltuieli. De asemenea, concesionarul nu poate decide singur asupra tarifelor, orarelor sau traseelor de transport public.
Pot fi privatizate si serviciile de strangere a gunoaielor, curatirea strazilor, precum si politica de promovare economica. Nucleul dur de servicii publice care ramane sub forma de regie directa il constituie sportul, cultura si actiunea sociala.
Gestionarea arenelor si spectacolelor a fost candva privatizata, dar a fost preluata de primarie, pentru ca aceasta parte din patrimoniu este cea mai buna parte a imaginii orasului. Domeniul social a instituit un minim social garantat, primaria completand alocatiile de stat.
