Perspectiva victimologica asupra actului de justitie

PERSPECTIVA VICTIMOLOGICA ASUPRA ACTULUI DE JUSTITIE

Inainte de a fi existat raporturile de drept, intre oameni s-au dezvoltat raporturi naturale, cu continut si motivatie psihologica, interesele partilor fiind determinate de motivatii si scopuri, energizate de mobilizarea vointei fizice si psihologice a agentilor de drept, precedate sub aspect cognitiv de mai mult sau mai putin complexe procese de deliberare sub aspectul prevederii si anticiparii urmarilor.

Vorbim, analizam, argumentam, ne pierdem in indoieli, dar si iubim, suferim, disperam si uneori ucidem.

Studierea nuantata si aprofundata a fiintei umane implicata in drama judiciara revine psihologiei judiciare, in scopul obtinerii cunostintelor si evidentierii legitatilor psihologice, apte sa fundamenteze interpretarea corecta a conduitelor umane cu finalitate judiciara sau criminogena.[1]

Daca juristul considera ca exista un vinovat (infractorul) si un nevinovat (victima), criminologii - psihologii studiaza actul infractional atat ca fenomen social cat si ca fenomen individual. In consecinta, ei gasesc un infractor, o victima colectiva directa sau indirecta si o victima directa: individul vatamat. Legatura preexistenta intre acesti actori constituie unul dintre terenurile fertile de cercetare pentru psihologia judiciara.

Astfel, in cadrul preocuparilor sociologice, juridice, psihologice, a aparut conceptul de victimologie ce isi reclama, cu tot mai multa insistenta, un loc individualizat, concept care s-a nascut din strigatul disperat al victimei lezata intr-un drept al sau, ulterior revenind insa institutiilor statului problema apararii dreptului lezat fara a se intelege insa prin aceasta ca victima ar trebui inlaturata din raporturile de reciprocitate juridica in care se afla fata de autor.

Daca aceasta "stiinta" a victimei, initial a fost inclusa in cadrul criminologiei, in prezent necesitatea abordarii victimei in intreaga sa complexitate, impune victimologia ca o disciplina de sine statatoare, si asta, cu atat mai mult cu cat nici C. pen. si nici C. pr. pen. nu acorda o atentie deosebita ,,jumatatii albe" a diadei criminogene: victima - agresor.

1.1. Notiuni introductive, puncte de vedere, acceptiuni

Conceptul de victimologie deriva din latina - "victima" si "logos" - si reprezinta stiinta victimei, in antichitate victima era considerata fiinta vie sacrificata unei zeitati. Astazi, prin victima intelegem orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale[2]. Notiunea de victima cuprinde unitatea sintetica a starii psiho-fizice si sociale a persoanei care, suferind o violenta (psiho-fizica), va fi obligata sa suporte regulile practice ale acesteia, dupa cum vointa victimei va fi determinata sau influentata de actul de agresiune.

In literatura de specialitate s-au desfasurat o serie de dezbateri teoretice, in asa fel incat sa poata fi precis conturata aria pe care o acopera conceptul de "victima". Victima inseamna intotdeauna fiinta umana.

Astfel, daca este evident ca nu pot fi considerate drept victime obiecte distruse de raufacatori sau institutiile prejudiciate de activitatile acestora, in ceea ce priveste victima propriu-zisa, trebuie sa o diferentiem de alte cazuri de persoane care, de asemenea, pot fi lezate in urma unor actiuni infractionale sau de alta natura. Victima este persoana care "fara sa-si fi asumat constient riscul, deci fara sa vrea, ajunge sa fie jertfita in urma unei actiuni sau inactiuni criminale"[3]. De aceea, nu pot fi considerate victime cazuri precum:

. politisti care, in indeplinirea misiunilor, sunt raniti sau isi pierd viata;

. luptatori in confruntari militare;

. initiatorul actiunii criminale care isi pierde viata in cazul legitimei aparari.

Inca in cadrul culturilor antice se intalnesc preocupari fata de victima, atunci cand exista un sistem de compensatii si rascumparari care actionau pentru revenirea la starea de echilibru a balantei dreptatii, insa in cadrul evolutiei sociale, justitia va parasi aceste forme incipiente pe masura perfectionarii ei, figura centrala devenind infractorul, victima trecand la marginea preocuparilor. Tot mai mult fortele legii sunt indreptate pentru depistarea si pedepsirea infractorului, victima avand doar dreptul sa se constituie parte civila, situatia sa fiind despartita de cea a infractorului.

In perioada deceniului IV a secolului trecut se constata o serie de preocupari pentru readucerea victimei la locul pe care il merita in preocuparile justitiei. S-a considerat ca victimele sunt elemente valoroase de studiu, deoarece ele apar ca jumatate a "diadei" infractor - victima.

Din punct de vedere istoric, radacinile academice ale victimologiei sunt legate de o serie de lucrari aparute in perioada anilor 1940 - 1950.

Printre primii oameni de stiinta care s-au considerat ei insisi "victimologi", se numara B. Mendelsohn (1940), care a examinat in lucrarea sa rezistenta oferita de victimele violului; Hans von Hentig (1948), care in "The criminal and his victim" s-a ocupat de vulnerabilitatea presupusa a unor categorii de indivizi, cum ar fi: cei foarte tineri, cei foarte batrani, imigrantii recenti, membrii unor grupuri minoritare, cei cu tulburari mentale; Wolfgang (1958) care a studiat unele categorii de indivizi, luand in atentie factori precum: varsta, sexul, rasa etc., ale caror actiuni au contribuit la moartea lor violenta.

In perioada anilor 1960 si 1970, criminologii si reformatorii au argumentat ca insisi infractorii au fost victime ale saraciei, pregatirii scolare insuficiente, lipsei locurilor de munca, discriminarii, relatiilor familiale dezorganizate si altor injustitii sociale.

Treptat a avut loc delimitarea continutului victimologiei ca stiinta autonoma (subsumata stiintei criminologiei), cu un obiect specific: comportarea victimei in procesul agresional.

Victimologia este stiinta despre activitatea si comportamentul specific prin care este relevata trairea victimei in cadrul raportului cu agresorul, respectiv stiinta despre etapele procesului agresional pornind de la geneza, structura si finalitatea acestuia[4].

Victimologia elaboreaza categoriile si conceptele care definesc relatia victima - agresor si raportul agresiune - finalitate. Aceasta relatie poate fi cercetata din punct de vedere metodologic in cadrul procesului agresional integral sau poate fi abordata pe activitati independente, in contextul acestui proces. Ambele aspecte vor trebui insa cercetate simultan.

Optiunile victimologilor privind definirea victimologiei sunt diversificate. Astfel unii dintre acestia considera ca victimologia reprezinta stiinta comportamentului si personalitatii victimei raportata la conceperea, realizarea si consecintele directe ale actului agresional asupra victimei. Victimologia releva cauzalitatea si efectele agresiunii asupra victimei, ordinea in care se produc actele agresionale si limita reducerii acestora, respectiv toate actele agresionale cu un continut clar: lezarea intereselor unei victime identificata sau care se va individualiza in perioada producerii actului agresional, existand o legatura clara de cauzalitate intre actul agresional si efectul victimal. Modul in care victima percepe, intelege, accepta sau respinge violenta actului agresiv are valoare pentru stabilirea lantului cauzelor si efectelor fenomenului victimal.

Guglielmo Gulotta precizeaza ca orice act agresional produce multiple efecte victimogene, astfel ca prin victimologie se asigura "studiul victimei unui delict, al personalitatii sale, al caracteristicilor sale biologice, psihologice, morale si socio-culturale, al relatiilor sale cu delincventul si al relatiilor pe care le-a jucat geneza delictului".

E.A. Fatah in volumul "Victima este vinovata", considera ca victimologia are ca obiect "elaborarea - printr-un studiu aprofundat al victimei - a unui ansamblu de reguli generale, de principii comune si de un alt tip de cunostinte, putand contribui la dezvoltarea, evolutia si progresul fenomenului criminal, al procesului criminogen, a personalitatii si caracterului periculos al delincventului". Conform acestuia, agresiunea este reprezentarea unui comportament particular, care, in realizarea unui interes individual, determina agresorul sa justifice folosirea agresiunii (fizice sau psihice), ca fenomen al vointei proprii, al culturii sau al intamplarii.

Victimologia prezinta conditia victimei situata in mediul social, starea psiho-fizica generala de vatamare agresionala (proportionala cu intensitatea actului agresional), interactiunea dintre victima - agresor si social. Sintetic, obiectul victimologiei il reprezinta in conceptia lui E.A. Fatah, tulburarile psiho-fizice (cu exceptia celor de tip maladiv), efecte ale actului agresiv care afecteaza in mod direct echilibrul dinamic (biologic si psihologic) al victimei.

I. Gheorghiu-Bradet considera ca obiectul victimologiei, ca parte a domeniului criminalitatii, "care cuprinde consecintele de orice fel produse de criminalitate si suportate de societate, populatie si victimele infractiunilor" poate fi completat si cu interferentele raportului dintre agresor si victima, precum si cu interventia sociala pentru restabilirea ordinii sociale.

In volumul "Criminologia generala romaneasca", defineste victimologia ca "parte a criminologiei generale si speciale care consta in totalitatea de idei, conceptii, explicatii criminologice teoretice si metodologice, despre realitatea social-umana a victimizarii societatii, populatiei si indivizilor, prin producerea faptelor fenomenului criminalitatii".

Acesta subliniaza faptul ca nu pot fi percepute separat conceptele de agresologie si victimologie, intrucat cauzele agresionale si efectele victimale sunt inseparabile, ordinea si inlaturarea acestora fiind dependente de variabilitatea actelor individuale exercitate de participanti, precum si de afectivitatea trairii acestora.

J.A.R. Calderon defineste victimologia ca disciplina care, prin explicarea cauzelor, studiaza victima fara a planifica si realiza o politica a victimei. El considera ca obiectul victimologiei va trebui sa se refere la "relatiile dintre victima - criminal, profilul victimei, relatia victimei cu societatea, actiunea de a deveni victima si victimitatea, comportarea victimelor, prevenirea victimala, criminalul in calitate de victima, despagubirea victimei, victimele delictelor determinate (cu caracter sexual, impotriva persoanelor, impotriva bunurilor)".

Victimologia trebuie sa reprezinte un sistem de concepte, de principii, de reguli, constituit pentru a se apara drepturile victimei - din care sa decurga masurile de natura social-morala si juridica pentru a restabili situatia anterioara producerii agresivitatii.

Orice agresiune este negativa, in sensul ca destabilizeaza o relatie sociala; trebuie sa aiba un scop precis (chiar daca nu va fi declarat), care urmareste schimbarea unor atitudini (comportamente) fata de persoana agresorului sau a victimei.

Obiectul victimologiei apare astfel ca fiind reprezentat de actul obiectiv care constituie fenomenul de aparare si riposta la agresiune, consecintele psiho-fizic-obiective suportate de victima, actiunea de recuperare sociala a victimei, precum si actiunea de preventie a victimizarii.

J.A.R. Calderon porneste de la premisa ca victimologia studiaza starea persoanelor care au suferit "un comportament antisocial" si centreaza cercetarile sale asupra profilurilor victimelor, participarea la actul criminal, intentionalitatea lor mai mica sau mai mare, responsabilitatea, necesitatea de a le despagubi si trata, relatia victima - agresor si societate -victime.

Comportamentul victimei, ca obiect al victimologiei va trebui sa fie raportat exclusiv la raportul agresor - victima - societate sau prin prezentarea in doua variante:

. agresor - victima, urmarindu-se conduita individuala a acestor factori (actiunile -inactiunile exercitate in urma procesului psihic individual privind agresivitatea, cat si victimizarea);

. victima - societate, punandu-se accent pe manifestarile de aparare - recuperare sociala, despagubirea legala a victimei si adaptarea masurilor de preventie generala si speciala a victimei. Latura bio-psihica a raportului victimal in ambele cazuri are caracter social.

Daca agresologia are drept obiectiv fundamental identificarea, transformarea si educarea agresorului, victimologia va evalua interconditionarea si interdependenta relatiilor agresor -victima - societate, in cadrul raporturilor interumane generale.

Comportamentul complex al victimei, tipurile de actiuni, acte, situatii care au produs efectul victimal, particularitatile acestuia dependente de cauze psiho-sociale multiple, vor fi esentialmente informative privitor la specificul agresiunii, la atributele moral-volitive ale victimei, la regulile de comportare (de un anumit tip) ale victimei, la consecintele directe sau doar intentionate ale victimizarii.

1.2. Clasificari conceptuale si terminologice:

definitii si comentarii asupra victimei si victimologiei

Rezultat al imbinarii binevenite a notiunilor "victima" si "logos", conceptul de victimologie isi reclama, cu tot mai multa insistenta, un loc individualizat in cadrul preocuparilor sociologice, juridice, psihologice etc. Daca aceasta "stiinta" a victimei, initial a fost inclusa in cadrul criminologiei, in prezent necesitatea abordarii victimei in intreaga sa complexitate, impune victimologia ca o disciplina de sine statatoare, si asta, cu atat mai mult cu cat nici C. pen. si nici C.pr.pen. nu acorda o atentie deosebita ,,jumatatii albe" a diadei criminogene: victima - agresor.

Potrivit dictionarului juridic penal, victimologia este definita ca fiind un curent in criminologie care isi propune sa studieze rolul victimei in geneza infractiunii si limitele in care activitatea acesteia a contribuit la producerea faptului antisocial[5].

Conform dictionarului de psihologie (Ursula Schiopu), victimologia este considerata o ramura a patologiei judiciare si a criminologiei, care se ocupa cu studiul caracteristicilor psihologice ale victimelor inainte si in timpul actului criminal, si dupa actul criminal, daca supravietuiesc. In dictionarul enciclopedic de psihiatrie, se apreciaza ca victimologia este o disciplina stiintifica reprezentand "reversul criminologiei" in intelegerea raporturilor care se stabilesc intre victima si agresor in cadrul "complexului criminogen".

In opinia altor autori[6], victimologia ar putea fi definita drept o disciplina ce face parte din categoria stiintelor socio-juridice ce se ocupa cu studiul, in dinamica, al victimei, cu rolul acesteia in geneza actului traumatizant - victimizant si relatiile ce se stabilesc in cadrul trinomului victima - agresor - societate pe parcursul desfasurarii, evolutiei (etapelor) proce­sului criminal.

Definitia mentionata situeaza victimologia in cadrul stiintelor socio-juridice si accentueaza faptul ca studiul victimei trebuie sa se faca in dinamica, in special in etapa anterioara agresiunii.

Procedand asa vor putea fi surprinse elementele care contribuie la declansarea mecanismului patologic-agresional la agresor, astfel incat sa se poata elabora o preventie adecvata. Daca in cazul victimelor pasive, care nu stimuleaza in nici un fel comportamentul agresorului, ele devenind victime in mod intamplator, preventia este in mai mica masura operanta, in cazul victimelor active, preventia capata un rol major putand contribui uneori chiar la salvarea acestora.

Prin victime active sau victime activante (Hans von Hentig) trebuie intelese acele victime care, prin modul lor de comportament, stimuleaza, activeaza, declanseaza ancestralele dispozitive violente, crude, inumane aflate in cripticul psihic uman. Se cunoaste faptul ca o serie de criminali au relatat ca pornirile criminale le-au fost determinate de imbracamintea victimelor, de mersul acestora, de felul in care vorbeau etc.

Fara a se incerca sa se ia apararea de circumstanta a infractorului, nu se poate totusi sa nu se atraga atentia asupra posibilitatii inductiei pornirilor violente, agresive chiar de catre victima.

Daca din punct de vedere gramatical, substantivul comun de genul feminin victima, sinonim cu jertfa, nu se deosebeste de alte substantive, din punct de vedere al rezonantei socio-juridice atat pentru specialistii din diverse domenii de activitate, cum ar fi: psihologi, medici, sociologi, juristi, criminalisti etc., cat si pentru profanii inteligenti, are o semnificatie particulara si un inteles diferit care, nu de putine ori a iscat controverse.

Pentru a descifra semantica si a impactului pe care notiunea de victima o are asupra noastra, a tuturor, trebuie mentionate pentru inceput unele dintre definitiile care incearca sa redea semnificatia acestei sintagme.

Astfel, in Dictionarul Enciclopedic Roman, victima este definita drept ,,persoana care a fost prejudiciata ca urmare a savarsirii unor fapte culpabile si pagubitoare", in timp ce D.E.X. ii atribuie trei intelesuri:

l - "de persoana care sufera chinuri fizice sau morale din partea oamenilor, a societatii, din cauza propriilor greseli";

2 - "de persoana care sufera de pe urma unei intamplari nenorocite (boli, accident, jaf, crima etc.)";

3 - "de animal sau de om care era sacrificat unui zeu".

Psihologul roman T. Bogdan considera ca prin victima trebuie sa se inteleaga "orice persoana umana care sufera direct sau indirect consecintele fizice, materiale sau morale ale unei actiuni sau inactiuni criminale", precum si "orice persoana care fara sa-si fi asumat constient riscul, deci fara sa vrea, ajunge sa fie jertfita in urma unei actiuni sau inactiuni criminale"[7].

Aceste cateva definitii mentionate, desi incearca sa explice sensul notiunii de victima, consideram ca suporta unele nuantari, astfel incat sa poata surprinda toate aspectele ridicate de conceptul supus analizei. Din aceste considerente, initial, dorim sa precizam ca sintagma victima este un termen generic, aplicabil tuturor fiintelor vii, deci tuturor formelor sub care este cunoscuta, in prezent, viata.

Din aceasta perspectiva se pot deosebi urmatoarele varietati de victime:

. victime umane sau victime persoane;

. victime animale sau zoovictime;

. victime plante sau fitovictime.

Fara a considera ca zoo- sau fitovictimele sunt mai putin importante si lasand aspectele mai mult decat interesante, ridicate de aceste tipuri de victime, deocamdata, in seama ecologilor, in continuare ne vom indrepta atentia asupra victimelor umane care, in aceasta lucrare vor fi denumite simplu, VICTIME.

Plecand de la una din cele cinci solicitari majore adresate psihologiei judiciare, formulate de catre D.M.Gottfredson si anume, nevoia imbunatatirii metodelor de clasificare a persoanelor, in speta a infractorilor, aceasta trebuie extinsa si asupra celui de al doilea ,,partener" al cuplului penal, adica asupra victimei. Incercarile de clasificare a victimelor se lovesc de o multitudine de dificultati care pot fi sistematizate astfel[8]:

1.marea diversitate a infractiunilor si in consecinta, a categoriilor de victime;

2.practic, victimele apartin, chiar daca cu ponderi diferite, tuturor categoriilor de variabile: varsta, sex, pregatire socio-profesionala, pregatire culturala, rol-status social, rol-status economic etc.

Cu toate acestea, diversi autori s-au straduit sa realizeze clasificari ale diferitelor tipuri de victime in functie de o serie de criterii. Inainte de a prezenta diferite tipuri de clasificari, trebuie insa facuta o analiza aprofundata a conceptului de victima tinand cont si de definitiile mentionate anterior.

In opinia unui distins specialist in domeniu[9], notiunea de victima ar putea deriva de la numele zeului arhaic vedic Vikrita - "divinitate fenomenologica a bolilor si schilodirilor monstruoase" -, avand in vedere ca in sanscrita, viktra inseamna bolnav, schilod. De asemenea, si termenul de jertfa ar putea avea radacini in Mia (Jelea) ce personifica in mitologia slava actul jelirii, nenorocirea si care era intotdeauna insotita de Karma, ce personifica bocetul, simbolizand plansul.

Prin victima (umana) trebuie sa se inteleaga orice fiinta umana vie care suporta in mod real consecintele neplacute ale unor traume, auto- sau heteroprovocate ori determinate de evenimente.

Desi simpla la o prima evaluare, totusi, aceasta definitie reuseste, sa reliefeze urmatoarele:

. victima nu poate fi decat un om viu, deci o persoana;

. persoana respectiva trebuie sa sufere cu adevarat, autentic, veritabil, deci sa existe posibilitatea dovedirii acestei suferinte, fapt ce exclude din categoria victimelor pe simulanti;

. consecintele neplacute, dezagreabile, suparatoare pot fi urmarea atat a unor traume produse de o alta persoana, prin actiune sau inactiune, cu vinovatie, din culpa sau cu praeterintentie, ori chiar de victima, cat si ca urmare a unui eveniment ce survine independent de vointa omului (cutremure de pamant, avalanse, uragane etc.).

Precizam faptul ca suferintele pot fi resimtite de:

- victima primara, adica de persoana asupra careia se exercita in mod direct trauma victimizanta;

- victima secundara, reprezentata prin familia, anturajul, colectivitatea etc., din care face parte persoana traumatizanta; victima secundara suporta in mod indirect (prin intermediul suferintei victimei primare) consecintele nefaste;

- victima tertiara sau generala, care este reprezentata de intreaga societate umana, in functie de natura agresiunii exercitate (hetero- sau autoprovocata), precum si de modul in care consecintele nefaste sunt dorite sau nedorite si acceptate sau neacceptate de persoana respectiva, pot fi deosebite trei categorii de victime, si anume:

• victima reala;
• semivictima;
• pseudovictima.

Aceste trei categorii victimale, incluse in termenul general de victime umane, au atat elemente comune, cat si diferite, care ne-au permis sa le individualizam.

Victima reala ar putea fi definita drept orice fiinta umana care suporta in mod autentic consecintele neplacute ale unor traume heteroprovocate pe care nu le accepta, dar de care nu se poate apara, ori pe care este obligata sa le indure impotriva vointei sale liber exprimate. Definitia mentionata impune cateva precizari menite sa contureze esenta victimajului real si prin aceasta sa reliefeze particularitatile termenilor folositi.

Astfel, referitor la subiectele participante, consideram ca acestea sunt reprezentate prin subiectul pasiv si subiectul activ:

a) subiectul pasiv, care sufera consecintele nefaste si asupra caruia ne indreptam atentia prin demersul nostru, poate fi:

- subiectul pasiv imediat si individualizat/determinat, si anume victima, indiferent daca este unica sau multipla: asupra acesteia se exercita in mod direct trauma, fara a avea nici o importanta nationalitatea, varsta, sexul, convingerile politice sau religioase, statutul social etc., elemente ce pot contribui la explicarea optiunii criminalului asupra unui anumit tip de victima, dar care nu influenteaza calitatea acesteia de victima reala primara;

- subiectul pasiv mediat, care sufera in mod indirect urmarile nefericite; apreciem ca acesta poate fi intim, si anume familia (sub toate aspectele sub care se poate prezenta: traditionala - extinsa, moderna - nucleara, restructurata - concubinajul, casatoria deschisa, familiile reconstituite sau cele reorganizate, simulacrele familiale: semi-casnicia, pseudo-casnicia, uniunile homosexuale etc.), apropiat, respectiv grupul, anturajul, comunitatea careia ii apartine si general, adica societatea umana in ansamblul ei. Subiectul pasiv mediat intim si cel apropiat constituie victima secundara, in timp ce societatea, la modul general, poate fi denumita si victima tertiara;

b) subiectul activ, cel care exercita trauma asupra victimei poate fi reprezentat fie printr-o persoana, fie de un animal sau de un eveniment care, asa cum se cunoaste, se produce independent de vointa omului: inundatii, cutremure de pamant, uragane, avalanse etc. Subiectul activ uman, unic sau multiplu poate actiona cu intentie (directa sau indirecta) din culpa sau cu praeterintentie, printr-o activitate pozitiva sau comisiva, prin actiune ori negativa sau omisiva, prin inactiune. Activitatea traumatizanta asupra victimei poate fi exercitata in mod direct, nemijlocit sau indirect, prin intermediul altor fiinte, persoane sau animale, ori fapte de natura sa produca rezultatul neplacut.

Victima reala, ca subiect pasiv imediat nemijlocit si individualizat, poate fi, asa cum am precizat, orice fiinta umana daca indeplineste urmatoarele doua conditii:

- fiinta umana trebuie sa fie in viata, deci actiunea traumatizanta este exercitata asupra unei persoane si nu asupra cadavrului (in acest caz se poate constitui infractiunea de profanare care este prevazuta si pedepsita de C.pen.); de asemenea se subintelege faptul ca subiectul pasiv imediat nu poate fi un lucru material, un obiect sau un bun (mobil sau imobil) indiferent de valoarea lui morala ori materiala, chiar daca prin distrugerea acestuia se provoaca indirect o trauma unei persoane de natura sa o transforme in victima;

- persoana - victima reala nu trebuie sa accepte, sa fie de acord cu exercitarea traumei asupra sa; se contureaza astfel doua posibilitati:

. victima nu se poate apara de actiunea traumatizanta datorita fie unei infirmitati, unei boli psihice sau organice, ori a imposibilitatii de a constientiza pericolul si de a aprecia in mod critic realitatea (hipnoza, starea de coma, somnul profund etc.), situatii care o fac incapabila de a opune rezistenta fizica agresiunii, fie datorita unor imprejurari grave, de mare amplitudine, ce survin in mod natural si carora nu le poate face fata (inundatii, cutremure, tornade etc.);

. victima, desi se poate apara, este obligata sa suporte actiunea traumatizanta prin constrangere psihica sau fizica.

Constrangerea, prin ea insasi victimizanta, poate fi de natura:

- fizica: bataie, arsuri, schingiuire etc., sau

- psihica, fie prin amenintarea cu producerea unui rau mai mare decat cel urmarit initial de agresor (spre exemplu: agresorul care urmareste sa produca victimei un prejudiciu estetic temporar o amenintata ca in situatia in care nu accepta sa-i taie parul ii va rupe un deget), fie amenintand victima cu cauzarea unui prejudiciu major altei persoane, apropiate acesteia (spre exemplu: agresorul ameninta victima ca nu situatia in care nu consimte raportul sexual ii va viola fiica minora) sau cu distrugerea, degradarea unui bun cu mare valoare morala sau materiala pentru victima (spre exemplu, agresorul ameninta victima cu distrugerea autoturismului daca nu-i da o anumita informatie).

Din cele prezentate se poate intelege ca sunt excluse din categoria victimelor reale, persoanele care consimt in mod explicit sau implicit, avand libertatea de a-si exprima vointa, sa se expuna actiunii cu potential victimizant in scopul indeplinirii unor sarcini de serviciu, in scop hedonic, din curiozitate sau din necesitate, cum ar fi spre exemplu:

- medicii in general si in mod special medicii infectionisti, parazitologi, dermatologi etc., care, in activitatea lor, se pot contamina cu produse patogene si sa dezvolte diverse boli: SIDA, TBC etc.; o atentie deosebita trebuie acordata medicilor anatomo-patologi si mai ales medicilor legisti care fiind cvasi-permanent in prezenta cadavrelor, uneori in stare de putrefactie sunt supusi riscului imbolnavirilor intr-un grad ridicat;

- politistii, procurorii etc., adica persoanele a caror activitate consta in probarea infractiunilor si descoperirea faptuitorilor si care, nu de putine ori, sunt amenintate sau chiar suporta razbunarea elementelor antisociale cu care se confrunta;

- personalul armatei, in confruntarile militare;

- infractorii care sunt raniti sau chiar omorati de victima care riposteaza agresiunii lor;

- sportivii practicanti ai unor jocuri sportive cu risc vatamator: boxeri, luptatori, rugbisti, alpinisti etc.;

- turistii care se expun riscului acceptand sau chiar solicitand diferite moduri (extreme) de distractie: caruselul, montagnes russes-ul, tiribomba etc.;

- prostituatele, demimondele a caror activitate presupune un anumit risc materializat uneori in vatamari corporale sau crima.

Am mentionat numai cateva din multiplele situatii in care, existand acordul prealabil al partii vatamate, acestea nu pot fi incluse in categoria victimelor reale, indiferent de natura prejudiciului suferit, pentru a se intelege ca elementul care particularizeaza conditia de victima veritabila este lipsa consimtamantului liber exprimat, neconditionat asupra situatiei traumatizante de care aceasta nu se poate apara sau pe care este obligata sa o indure.

Totusi, avand in vedere necesitatea de a acorda nu numai atentie dar si compensatie persoanelor din categoriile mentionate, care sufera la modul real in urma traumelor la care au fost supuse, consideram ca le putem incadra in categoria generala a victimelor, denumindu-le semivictime sau demivictime.

Astfel, prin semivictima, in opinia noastra, s-ar putea intelege orice fiinta umana care avand capacitatea psihica de a intelege realitatea faptica suporta in mod real, autentic, consecintele neplacute ale unor traume heteroprovocate, pe care le accepta, in mod explicit sau implicit, si fata de care nu se poate apara, ori pe care este obligata sa le indure impotriva vointei sale liber exprimate.

Comparand definitiile propuse pentru victima si respectiv pentru semivictima, se poate observa ca elementele ce diferentiaza cele doua categorii sunt:

- acceptarea, admiterea, recunoasterea posibilitatii de a suferi actiunea traumei in cazul semivictimelor, fara a avea importanta daca acordul a fost exprimat in mod explicit sau implicit (tacit) - se are in vedere faptul ca exercitarea unor meserii, practicarea unor sporturi (dure, extreme) etc. de buna voie, presupune asumarea riscurilor posibile si, in consecinta, semnifica acordul (prezumat) de vointa al persoanei respective;

- in cazul semivictimelor trebuie sa existe capacitatea psihica necesara, prin care aceasta sa constientizeze riscurile la care se expune si pe care si le asuma, deci sa existe discernamant. Din punct de vedere juridic existenta discernamantului se traduce prin responsabilitate, deci, semivictima este responsabila de actiunile sau inactiunile sale prin care s-a expus traumei victimizante, conditie care nu trebuie indeplinita in cazul victimei reale.

Un aspect asupra caruia merita sa ne indreptam atentia este acela ca, in situatia victimei reale si a semivictimei, actiunea traumatizanta este heteroprovocata si consta intr-o actiune, directa sau indirecta sau inactiune umana sau este urmarea unui eveniment ori actiunii unui animal.

Elementul heteroprovocator, heteroagresiv generator al suferintelor neplacute particularizeaza conditia de victima sau de semivictima, diferentiindu-le totodata de o a treia categorie de victime, respectiv de pseudovictime la care consecintele neplacute sunt autoprovocate.

Astfel, apreciem ca pseudovictima poate fi considerata orice fiinta umana care suporta in mod real consecintele neplacute ale unor traume pe care si le provoaca singura fara a fi obligata de o alta persoana.

Deci, in situatia pseudovictimei se remarca faptul ca trauma este autoprovocata fiind rezultatul propriei decizii ceea ce traduce liberul acord de vointa al persoanei ce-si indreapta astfel impotriva propriului corp procesul victimizarii.

Consecintele nefaste sunt si in cazul pseudovictimei, autentice, reale si pot fi rezultatul unor actiuni, directe sau indirecte, ori inactiuni ale persoanei respective. Urmarile propriei agresivitati pot fi de gravitate diferita; mergand de la cateva leziuni traumatice elementare, la masochism sau chiar pana la forma extrema a sinuciderii . 

Spre deosebire de semivictima la care exista discernamant; in cazul, pseudovictimei acesta poate exista sau nu, ori poate fi diminuat, deci nu are nici o importanta daca persoana respectiva este responsabila sau nu din punct de vedere juridic.

Prin prisma notiunilor prezentate se poate concluziona ca termenul generic de victima, circumscrie categoriile:

. victima reala - care nici nu doreste si nici nu accepta trauma victimizanta ;

. semivictima (demivictima) - care nu doreste, dar accepta (acord prezumat);

. pseudovictima - care si doreste si accepta.