|
|
|
Notiunea si importanta ascultarii invinuitului/inculpatului. Valoarea probatorie a declaratiilor invinuitului/inculpatului
Invinuitul este persoana fata de care s-a inceput urmarirea penala, dar fata de care nu s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa. Ca urmare a faptului ca nu au fost lamurite toate imprejurarile cu privire la fapta si persoana sa, acesta nu este parte in procesul penal.
Inculpatul este persoana fata de care s-a dispus punerea in miscarea a actiunii penale, in vederea tragerii sale la raspundere penala. Odata cu punerea in miscare a actiunii penale, inculpatul dobandeste calitatea de parte in procesul penal, cu toate drepturile si obligatiile ce decurg din aceasta calitate.
La savarsirea unei infractiuni pot participa mai multi autori, care pot dobandi calitatea de coinvinuiti sau coinculpati. Coinvinuitii/coinculpatii sunt prin urmare acei invinuiti/inculpati care au savarsit impreuna o infractiune si sunt urmariti si/sau judecati deodata.
Atat invinuitul cat si inculpatul beneficiaza, in ciuda pozitiei procesuale diferite, de prezumtia de nevinovatie.
Notiune. Ascultarea invinuitului sau /inculpatului este activitatea procesuala si de tactica criminalistica efectuata de organele judiciare, in scopul stabilirii unor date cu valoare probatorie, necesare pentru aflarea adevarului in cauza care face obiectul cercetarii penale.
Importanta acestei activitati este subliniata de urmatoarele aspecte:
invinuitul/inculpatul poate contribui la aflarea adevarului, prin marturisirile complete sau partiale pe care le poate face cu privire la infractiunea pe care a savirsit-o, circumstantele in care a actionat, metodele si mijloacele folosite, destinatia bunurilor/valorilor produs al infractiunii etc. (el cunoaste cel mai bine imprejurarile in care a actionat);
invinuitul/inculpatul are posibilitatea sa-si formuleze apararea, sa solicite administrarea oricaror date sau probe pe care le considera necesare. El nu este obligaz sa-si probeze nevinovata. Daca la dosar exista probe de vinovatie, are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. Sarcina probarii vinovatiei revine in exclusivitate organului judiciar, iar pana la stabilirea acesteia functioneaza orincipiul prezumtiei de nevinovatie;
in timpul audierii, organul judiciar este obligat sa stranga si sa administreza probe atat pentru dovedirea vinovatiei cat si a nevinovatiei invinuitului/inculpatului.
Valoarea probatorie a declaratiilor
Declaratiile invinuitului/inculpatului constituie un mijloc de proba lasat la latitudinea organului judiciar.
Instanta de judecata, pe baza convingerii intime formate prin examinarea tuturor probelor administrate in cauza, poate sa il condamne pe invinuit/inculpat fara a fi necesara recunoasterea acestuia, sau il poate achita, chiar daca a recunoscut fapta si invinuirile care i s-au adus. Simpla recunoastere a invinuitului/inculpatului chiar daca este sinsera si completa, nu poate constitui de una singura temei pentru tragerea la raspundere penala.
Indiferent de continutul lor - recunoastere sau negare a faptei - legea nu acorda o forta probanta deosebita acestui mijloc de proba, dispozitiile legale[1] aratand ca declaratiile invinuitului/inculpatului pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care sunt coroborate cu fapte si imprejurari ce rezulta din ansamblul probelor existente in cauza.
Declaratiile invinuitului/inculpatului au o forta probanta relativa pe de o parte datorita felului de percepere, memorare, reproducere, iar pe de alta parte datorita faptului ca invinuitul/inculpatul este direct interesat in desfasurarea si solutionarea favorabila a procesului penal.
Relativitatea acestui mijloc de proba, trebuie privita in raport cu natura si importanta declaratiilor facute de invinuit/inculpat, de momentul in care au fost obtinute, de atitudinea acestuia in desfasurarea procesului penal, de antecedentele sale penale si in special, de mentinerea constanta a declaratiilor sau dupa caz de revenirea asupra lor.
Datele cu valoare de proba obtinute prin audierea invinuitului inculpatului pot servi la aflarea adevarului numai in masura in care au fost obtinute fara violente, amenintari, alte forme de constrangere sau promisiuni. De altfel, folosirea unor asemenea mijloace este interzisa de legislatia noastra penala (art. 266Cod pen), care arata ca "intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente impotriva unei persoane aflate in curs de cercetare, ancheta penala ori de judecata, pentru obtinerea de declaratii, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani".
Declaratiile invinuitului/inculpatului pot fi retractate atat in faza de urmarire penala cat si cu prilejul cercetarii judecatoresti, organul judiciar avand sarcina de a aprecia care dintre aceste declaratii succesive si contradictorii sunt adevarate.
