|
|
|
Incheierea contractelor comerciale speciale este supusa regimului dreptului comun, fiind subordonat mecanismului de formare a consimțamantului prin intalnirea ofertei cu acceptarea. Mai ales in dreptul comercial sunt utilizate precontractele, ca angajamente ale parților de a incheia un anumit contract[1].
Conținutul contractelor. Orice contract obliga parțile sa dea sa faca ori sa nu faca ceva, insa determinarea exacta a intinderii și conținutului acestor obligații, principale sau accesorii este uneori dificila.
Clauze obligatorii in contracte. Pentru a preintampina ezitarile cu privire la intepretarea conținutului obligațiilor parților, Legea nr. 469/2002[2], privind disciplina in contracte, a stabilit o serie de clauze obligatorii care trebuie sa fie stipulate in contracte: «obligațiile ce revin parților in derularea contractului, condițiile de livrare și de calitate a bunurilor și/sau serviciilor, termenele, modalitațile de plata și de garantare a plații prețului, instrumentele de plata și clauzele de consolidare a prețului in condițiile inflației și devalorizarii, riscul contractual și modul de soluționare a eventualelor litigii aparute in legatura cu derularea și executarea contractului; penalitațile de intarziere și daunele interese pentru neexecutarea totala sau parțiala a contractului și pentru intarzierea in executarea contractului »(art. 2 alin. 2 și art. 4). Legea nu prevede nici o obligație pentru nerespectarea acestor reguli astfel ca ele au doar rol de recomandare.
Efectele contractelor. Ca orice contract și cele comerciale genereaza obligativitatea executarii lor de debitor acesta neputand renunța unilateral la contract și fiind ținut sa respecte cu rigoare toți termenii contractului.
In plus, spre deosebire de dreptul comun, efectele contractelor comerciale speciale sunt subordonate regulilor specifice obligațiilor comerciale: solidaritatea pasiva, lipsa punerii in intarziere, sistemul probelor și dobanzile comerciale.
Norme speciale au antrenat o procedura rapida de executare a creanțelor pecuniare certe, lichide și exigibile precum și reguli speciale de raspundere (subsecț I.)
In afara acestor reguli, formarea și efectele contractele comerciale sunt influențate in special de regulile speciale ale protecției consumatorilor (subsecț. II).
1. Plata facuta in temeiul hotararii emisa de instanța in procedura somației de plata. Ordonanța nr. 5/2001[3] privind somația de plata, a organizat o procedura speciala de plata vizand urgentarea plații creanțelor izvorate din contracte, indiferent de natura lor, atunci cand debitorii nu contesta datoria sau intinderea acesteia[4]. Urgentarea executarii creanțelor consta in faptul ca, neexistand contestații ale debitorului privind existența și intinderea datoriei sale, instanța va da o hotarare judecatoreasca pe temeiul contractului și al recunoașterii debitului de catre debitor, fara a se mai face verificari de fond ale raportului contractual. Procedura de judecata este astfel expeditiva și creditorii pot sa obțina mai ușor titlul executoriu prin hotararea judecatoreasca de obligare a debitorului la plata datoriei.
2. Plata facuta in temeiul hotararii emisa de instanța in procedura somației de plata reglementata de OUG nr. 119/2007[5] Acest act normativ transpune a Directivei nr. 2000/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene. Procedura de plata reglementata de acest act normativ reia regulile somației de plata din OG nr. 5/2001 fiind aplicabil contractelor comerciale[6] avand ca scop combaterea intarzierii executarii obligațiilor de plata din contractele comerciale incheiat intre comercianți sau intre aceștia sau o autoritate publica (art. 1 pct. 2) Aceasta procedura nu se aplica intre și contractelor comerciale incheiate intre comercianți și necomercianți, cu excepția autoritaților publice[7].
3. Plata facuta in temeiul hotararii instanței emisa in procedura somației de plata reglementata de Regulamentul CE nr. 1896/2006 de instituire a unei proceduri europene a somației de plata[8].
Aceasta procedura este aplicabila numai in litigiile cu caracter transfrontalier. Somația de plata europeana este comparabila cu titlul emis coform dreptului intern. Scopul ei a fost recuperarea rapida și eficienta a creanțelor pecuniare lichide și exigibile (art. 4) care nu fac obiectul unei contestații intre parțile raportului contractual.
Aceasta procedura este aplicabila atat in materie civila cat și comerciala, fiind excluse raporturile de creanța izvorate din regimurile matrimoniale, testamente și succesiuni, falimentele, concordatele și alte proceduri similare; asigurarile sociale; creanțele ce decurg din obligațiile necontractuale.
Competența instanței este stabilita potrivit Regulamentului nr. 44/2001, iar daca parat este un consumator instanța competenta este cea de la domiciliul acestuia.
4. Reguli speciale de raspundere pentru neexecutarea obligațiilor comerciale (L. nr. 469/2002)
Normele de protecție a consumatorului nu au inca o coerența, osciland intre protecția consumatorului și cea a persoanei fizice care incheie un contract cu un profesionist. Pana in prezent nu exista o teorie generala a dreptului consumatorului.
Normele de protecție a consumatorului influențeaza insa teoria contractului in mod punctual, in special cu privire la protecția consimțamantului, prin stabilirea unui drept de reflexie al consumatorului și corelativ un drept de retractare a consimțamantului prin intarzierea formarii consimțamantului sau repunerea in discuție a unui contract perfect incheiat, in beneficiul consumatorului. Acest drept nu este general el fiind recunoscut consumatorului doar in unele contracte: contractul inchiat la distanța, contractele incheiate in afara spațiilor comerciale,etc.
Influința regulilor de protecție a consumatorului tind sa restabileasca echilibrul intre partea prezumata a se afla intr-o situație de inferioritate și cea considerata a fi puternica.. aceasta influența consta in acordarea unui drept la informare, existent anterior incheierii contractului, și un drept la interzicerea clauzelor considerate abuzive
Contractul incheiat intre un consumator și un profesionist este cel mai adesea un contract de adeziune in care el nu poate negocia conținutul contractului dar uneori nici nu ii cunoaște clauzele acestuia. Din acest motiv, legiuitorul impune profesionistului de a reglementa contractul intr-o maniera clara și sa fie just, adica sa nu conțina clauze care creeaza dezechilibre economice in favoarea comerciantului.
a. Claritatea contractului. Pentru a fi informat asupra clauzelor contractului comercianții vanzatori sau prestatorii de servicii trebuie sa remita tuturor persoanelor interesate un exemplar al contractului pe care comerciantul il practica in mod curent.
b. Claritatea și lizibilitatea clauzelor. De asemenea, clauzele contractului trebuie sa fie lizibile și ușor de ințeles. In caz de stipulație ambiguii, ele se interpreteaza in defavoarea comerciantului, aceasta regula fiind o aplicare a art. 1312 Cod civil, relativ la contractul de vanzare-cumparare.
In același sens al informarii consumatorului, legea obliga comercianții sa utilizeze limba romana in toate contractele și pe toate etichetele de pe marfuri, etichetarea fiind, de asemenea, o alta obligație in aplicarea reguli informarii consumatorului.
Contractele sau etichetele trebuie sa descrie produsele sau serviciile oferite, condițiile de garanție a acestora ca și in facturile insoțitoare ale marfurilor sau ale chitanțelor.
a. Noțiune. Pentru a impiedica pe comerciant sa exploateze in favoarea sa poziția sa de specialist in domeniul sau de activitate in raport cu o persoana care nu are aceleași cunoștințe ca cele ale comerciantului ori sa exploateze poziția sa dominanta din punct de vedere economic, mai ales atunci cand acesta deține monopolul unei activitați, legea a interzis clauzele abuzive din contractele comerciale (arta. 1 alin. 3 din L. nr. 193/2000[13] și art.75 art. 77 din C. consum.). Pentru aceasta legiuitorul a intocmit, in anexa legii, un catalog al clauzelor considerate a fi abuzive. In esența, sunt considerate abuzive toate clauzele care nu au fost negociate de parțile contractului de consum, prin care se creeaza un dezechilibrul intre obligațiilor parților, in favoarea comerciantului.
Obligația de negociere. Prezumția de lipsa a negocierii. Rasturnarea prezumpției. Un fenomen din ce in ce mai raspandit in realitatea economica contemporana este recurgerea la modele de contract, prestabilite unilateral de catre agentul economic si destinate a se aplica unui numar nedeterminat de cocontractanti. Acest lucru poate avea consecinte negative in planul relatiei de consum, deoarece agentul economic poate include si clauze contractuale abuzive incalcand principiul bunei-credinte.[14]. Aceasta este rațiunea obligației de negociere și a sancțiunii aplicata clauzelor calificate a fi abuzive.
O clauza contractuala care nu a facut obiectul unei negocieri este considerata abuziva, daca prin ea sau impreuna cu altele creeaza un dezavantaj consumatorului, un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor ce deriva din contract (art. 4 din L. nr. 193/2000 republicata, și art.78-79 C. consum).
O clauza dintr-un contract standard este prezumata a nu fi fost negociata. Comerciantul poate sa rastoarne aceasta prezumție daca el va putea dovedi ca a dat posibilitatea consumatorului sa influențeze natura ei (art. 4 alin. 2 și alin 3 teza finala din L. nr. 193/2000).
Sancțiune. Consumatorul nu este tinut sa respecte clauzele abuzive, constatate personal de consumator ori de organele abilitate prin lege și in acest caz contractul poate sa fie derulat in continuare, cu acordul consumatorului, daca dupa eliminarea acestor clauze contractul mai poate fi executat (art. 6 din L. nr. 193/2000).
b. Domeniul de aplicare. Aceste reguli nu se aplica doar consumatorilor ci oricarei persoane, deci și comerciantului, cu excepția cazului in care comerciantul consumator este suficient de informat in domeniul in care a fost incheiat contractul.
c. Sancțiune. Clauzele abuzive pot fi sunt considerate nescrise, și judecatorul le ignora. El are deplina libertate de a aprecia asupra acestui caracter al clauzelor contractului.
A. Calitatea produselor
a. Standardizarea produselor. Protecția consumatorului este asigurata in prezent printr-o tot mai mare standardizarea a produselor aflate pe piața, care vizeaza stabilirea unui anumit nivel al calitații produselor. Astfel, aproape toate produsele sunt supuse unor rigori de ambalare, de conținut și de aspect. Aceste standarde corespund normelor internaționale (ISO, Organizația Internaționala de Normativizare). De asemenea, marca CE, atesta ca marfa respectiva este conforma cu normele comunitare. Direcțiile de protecție a consumatorilor ca și asociațiile de protecție a consumatorul controleaza respectarea acestor standarde de calitate a produsului adica incadrarea lor in standardele aprobate.
Lipsa marcarii pe produs a certificatului care atesta calitatea produsului, adica certifica incadrarea in standardele admise, semnifica faptul ca produsul respectiv risca sa nu fie de calitate.
b. Denumirea de origine și certificatul. Trebuie, de asemenea, sa evocam un alt indicator al calitații produsului: denumirea de origine. Acest indicator releva denumirea unei țari sau a unei regiuni ori localitați și faptul ca produsul respectiv are calitațile specifice acestor localitați.
B. Securitatea consumatorilor
a. Prevenirea riscurilor
Securitatea produselor și serviciilor. Codul consumatorului dispune ca produsele și serviciile trebuie sa garanteze securitatea așteptata de un consumator care a utilizat in mod normal produsul sau serviciul achiziționat și sa nu i se aduca atingere asupra sanatații și integritații sale personale.
Informare. Comerciantul este obligat sa previna riscul unei defecțiuni a produsului și prin aceasta al ivirii unui accident; ori sa previna un accident produs de o greșita utilizarea a produsului. De aceea, comerciantul trebuie sa ia toate masurile de informare a consumatorului astfel incat acesta sa cunoasca conținutul produsului și modul de funcționare a acestuia.
Obligația de informare se manifesta nu doar inainte de incheierea contractului ci și dupa, de exemplu prin obligația comerciantului de a retrage marfa care prezinta riscul uni imbolnaviri ori a accidentarii.
b. Repararea daunelor cauzate de lipsa de securitatea
Responsabilitatea. In cazul in care dispozițiile preventive nu au fost suficiente pentru a evita un prejudiciu produs prin defectele marfii, responsabilitatea producatorului profesional este angajata cu titlu de incalcare a obligației sale de garantare a securitați produsului adus pe piața.
Aceasta responsabilitate este supusa regulilor dreptului comun și celor ale L. nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru paguvele generate de produsele cu defecte[15].
Originea regulilor de garantare a securitații. Directiva comunitara din 25 iulie 1985 cu privire la obligația de garantare a securitații produselor a fost transpusa in legislația noastra prin regulile de protecție a consumatorului.
Responsabilul pentru incalcarea garanției de securitate. Producatorul, adica fabricantul produsului finit, sau a materiei prime, ori fabricantul unei parți din produs, sunt responsabili de prejudiciul adus. De asemenea, cel care este importatorul unui produs din afara Comunitații europene in vederea vanzarii sau a inchirierii unui bun, este de asemenea considerat a fi producator.
Exonerarea de raspundere. Nu va fi angajat sa raspunda daca dovedește ca:
- nu a pus produsul in circulație;
- ca defectul care a angajat paguba nu a existat in momentul in care produsul a fost pus in circulație ci el a survenit, de exemplu, unei greșite manipulari a lui ori unei greșite utilizari;
- ca datele științei nu i-a permis sa cunoasca apariția acestei defecțiuni;
- ca defectul a aparut datorita standardului impus de legiuitor.
Sunt interzise clauzele care ar exonera pe comerciant de raspunderea pentru daunele produse de defecțiunile bunului.
Termenul de angajare a responsabilitații este cel de drept comun.
[1] J-Nichel Jacquet, Ph. Delebecque, Droit du commerce international, 3e édition Dalloz, Paris, 2002, p. 136
[2] Legea nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei contractaule, publicata in M. Of. nr. 529 din 19. 07. 2002.
[3] Publicata in Monitorul Oficial nr. 422 din 30 iulie 2001
[4] A se vedea, I. Deleanu, Gh. Buta, Procedura somației de plata, Ed. CH Beck, 2006. In opinia acestor autori, procedura somației de plata are ca domeniu de aplicare doar contractele civile și comerciale, chiar și pentru cele incheiate de autoritațile publice cu aceste natura, dar nu și pentru cele administrative.
[5] OUG nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligațiilor de plata rezultate din contractele comercile incheiate de autoritațile publice, publicata in Monitorul Oficial nr. 738 din 31 octombrie 2007.
[6] A se vedea și A. Tabacu, Contestație la executare impotriva titlului executoriu care nu provine de la o instanța judecatoreasca, in Revista romana de drept privat, nr. 1/2008, p. 167
[7] A se vedea și I. Deleanu, Gh. Buta, Mpsuri normative pentru simplificarea și accelerarea soluționarii diferendelor juridice avand ca obiect unele categorii de creanțe-Ordonanța de urgența a Guvernului nr. 119/2007, in Revista de drept privat, nr. 2/2008, p. 54
[8] A se vedea și Florin Aurel Moțiu, Somația europeana de plata,- o noua provocare pentru juriști, Pandactele Romane, nr. 2/2009, p. 17-28
[9] D. Mazilu, Armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor. Combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii, in RDC nr. 7-8/2008, p. 58
[10] Gh. Stancu, Corelația dintre normele comunitare și cele interne in privința protecției consumatorilor. Cadrul instituțional, in RDC nr. 2/2009, p. 7
[11] F. D. Apan, Reglementarile naționale in domeniul protecției consumatorilor in materia creditului destinat consumului (I), an RDC, nr. 1/2007p. 56
[12] F. D. Apan, Reglementarile naționale in domeniul protecției consumatorilor in materia creditului destinat consumului (II), an RDC, nr. 2/2007p. 33
[13] Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianți și consumatori, publcata in M. Of. nr. 560 din 10 noiembrie 2000, republicata in M. Of. din 1.014 din 20 decembrie 2006.
[14] Carmen Tamara Ungureanu,.Revista Dreptul , nr. 3 / 1998 , p. 58 - 59 .
[15] Republicata in M. Of. Nr. 313 din 22 aprilie 2008
