Mijloacele interventiei statului in economie

Mijloacele interventiei statului in economie

Mijloacele interventiei statului in economie sunt: bugetul de stat, politica monetara, protectia sociala, planificarea si reglementarea economico-sociala.

1 Bugetul de stat

In economia de piata, bugetul de stat este un instrument managerial cu statut de act juridic in care se inscriu veniturile si cheltuielile probabile ale statului pe timp de un an. Dat fiind faptul ca este aprobat de puterea legislativa a fiecarei tari (parlament), el are caracter obligatoriu.

Principalele cheltuieli efectuate de la bugetul de stat se refera la: datoria publica, functionarea administratiei, interventii economice de interes public (subventii) si sociale (salariu minim), investitii civile (cumparare de echipamente), cheltuieli militare etc.

Veniturile bugetului de stat provin din:

- impozite directe, care sunt platite trezoreriei publice direct de catre contribuabili (impozitul pe veniturile persoanelor fizice, impozitul pe profitul societatilor comerciale);

- impozite indirecte, care sunt percepute cu ocazia efectuarii unor cheltuieli (principalul exemplu este taxa pe valoare adaugata, taxele vamale incluse in produsele din import).

Bugetele de stat se fundamenteaza si elaboreaza cu respectarea urmatoarelor principii: periodicitate, universalitate, unitate, echilibru, specializarea bugetara si publicarea bugetului.

1. Periodicitatea

Bugetul este votat pentru un an sub forma Legii Finantelor Publice. Aceasta lege permite statului sa colecteze diverse impozite si taxe si sa angajeze cheltuieli. Elaborarea bugetului in fiecare an. are drept consecinte faptul ca, atunci cand creditele nu sunt consumate pana la 31 decembrie intr-un an, acestea nu sunt automat reportate pe aceeasi destinatie in bugetul urmator, ci din contra, sunt varsate la bugetul general. In aceeasi maniera, anualitatea face imposibila angajarea unor cheltuieli pe o perioada de doi sau mai multi ani.

Anul bugetar poate sa coincida sau nu cu anul calendaristic. In tari cum sunt Austria, Franta, Brazilia, Romania etc., anul bugetar coincide cu anul calendaristic, pe cand in alte tari ca, de exemplu, Marea Britanie, Canada, Japonia, anul bugetar incepe la 31 aprilie si se sfarseste la 31 martie anul urmator, iar in SUA exercitiul bugetar este stabilit pentru perioada 1 octombrie - 30 septembrie.

2. Universalitatea

Acest principiu se opune destinarii premeditate a unui venit catre o anume cheltuiala.

Fiecare forma de venit (impozit, taxa, etc.) alimenteaza bugetul general. Acest lucru pare normal in cazul impozitelor - nu vedem motive pentru care resursele provenind din impozitul pe profit sa fie destinate bugetului apararii si nu celui al educatiei nationale. Chiar si atunci cand resursele provin din vanzarea unui teren apartinand unui anume minister, rezultatul vanzarii nu va fi alocat ministerului respectiv, ci va fi varsat la bugetul public (non-compensarea). De aici rezulta, in mod evident, o reticenta de a vinde ceea ce pare a apartine ministerului.

Totusi, in ceea ce priveste principiile periodicitatii si universalitatii, se admit in numar limitat si exceptii pentru a remedia unele inconveniente, dupa cum urmeaza:

Exceptii de la principiul anualitatii.

Acestea sunt destul de numeroase. Vom retine aici doar doua care intereseaza mai mult gestionarul unui serviciu public: reporturile si autorizatiile de programe.

a) Reporturile

Reportul este competenta unui furnizor de servicii de a utiliza in anul urmator sumele ramase din creditele neutilizate in cursul anului normal, aceasta exceptie fiind o conditie necesara unei bune gestiuni. In lipsa ei, serviciile publice ar fi interesate sa consume cu rapiditate toate creditele restante la sfarsitul anului bugetar. Reporturile se pot dovedi uneori abuzive. De asemenea, libertatea reporturilor nu este totala, existand modalitati diferite de reportare in functie de tipul cheltuielilor.

Cand este vorba de cheltuieli ordinare, creditele nu pot fi reportate decat daca cheltuielile sunt angajate.

Daca este vorba de investitii de capital, reportul este mult mai usor, putand fi efectuate fara

restrictii de la Ministerul Finantelor.

b) Autorizatiile de programe

O autorizatie de program poate fi continuta in Legea Finantelor sau intr-o lege program.

- Autorizatiile de program incluse in Legea Finantelor.

Aceasta autorizatie de program stabileste sumele maxime ale creditelor care pot fi angajate

de un minister in cursul mai multor ani, cunoscute sub numele de operatii de investitii: trebuie ca ansamblul realizat sa constituie un intreg care sa poate fi utilizat fara obligatia de a incorpora alte cheltuieli de investitii suplimentare.

- Autorizatiile de program incluse intr-o lege program.

Aceste autorizatii nu constituie decat un angajament moral, la fel ca insasi legea program.

Exceptiile de la principiile universalitatii

Principiul universalitatii se poate descompune in non-compensare si non-predestinare a sumelor. Non-compensarea nu incurajeaza serviciul public sa-si mentina propriului capital si chiar mai putin sa-l fructifice. Mai prozaic, serviciile publice nu au interesul sa-si valorifice "rebuturile".

Derogarile de la principiul universalitatii sunt mai putin numeroase: se pot cita conturile speciale de trezorerie in care compensarea cheltuieli-sume totale este admisa. Non-predestinarea veniturilor este admisa mai mult decat non-compensarea, fara indoiala pentru ca predestinarea permite o votare mai usoara in Parlament si in cadrul oricarui Consiliu local.

In cadrul bugetului de stat se pot evidentia conturile cu destinatie speciala, care sunt private mai mult ca venituri decat ca resurse predestinate (de exemplu, fondul special pentru repararea si modernizarea drumurilor este finantat de proprietarii de autoturisme, iar Fondul forestier national este finantat de fabricantii de hartie).

3. Unitatea bugetara

Acest principiu presupune ca toate veniturile si cheltuielilor publice sa fie inscrise intr-un singur document care se numeste bugetul statului. Acest lucru da posibilitatea cunoasterii in orice moment a valorii resurselor statului si a destinatiei acestora, a surselor de provenienta a veniturilor si directiilor de utilizare a cheltuielilor publice. In practica financiara acest principiu nu este respectat intocmai. Pe langa bugetul ordinar al statului se elaboreaza si alte bugete cum sunt:

􀂉 Bugete autonome, intocmite de unitatile administrative locale si de intreprinderile locale

cu personalitate juridica si autonomie gestionara.

􀂉 Bugete extraordinare, in care se inscriu cheltuielile exceptionale datorate unor situatii deosebite cum sunt: calamitati naturale, inarmari, razboaie sau crize economice.

􀂉 Bugete anexe, care se intocmesc distinct fata de bugetul ordinar, dar se anexeaza la acesta si se voteaza distinct de catre Parlament. Cuprind veniturile si cheltuielile unor institutii publice sau institutii publice care nu au personalitate juridica.

􀂉 Conturile speciale de trezorerie cuprind incasari ce nu reprezinta un venit propriu-zis pentru bugetul de stat si plati care nu au caracter nerambursabil, definitiv.

4. Echilibrul, specializarea bugetara si publicarea bugetului

Prin echilibrul bugetar se intelege acoperirea integrala a cheltuielilor din veniturile ordinare (curente) ale bugetului de stat. In tarile dezvoltate, din punct de vedere economic bugetele se intocmesc si se incheie frecvent cu deficit, intrucat in aceste tari cheltuielile publice cresc rapid de la o perioada la alta.

Deficitul bugetar este caracteristic nu numai tarilor dezvoltate, ci si tarilor in curs de dezvoltare. In aceste tari, deficitul bugetar este acoperit din: sporirea cotelor de impozite existente sau prin introducerea unor noi impozite, emisiune monetara, imprumuturi interne si externe.

Specializarea bugetara consta in aceea ca veniturile bugetare trebuie sa fie inscrise in buget si aprobate de catre Parlament pe surse de provenienta, iar creditele bugetare pe categorii de cheltuieli.

Publicitatea bugetului se refera la publicarea legii privind adoptarea bugetului de stat in Monitorul Oficial sau in culegeri de stat. Cifrele bugetului referitoare atat la venituri cat si la cheltuieli sunt date publicitatii in presa scrisa, la radio si la televiziune.

Bugetul de stat este format din: bugetul administratiei centrale, bugetele locale, bugetele asigurarilor sociale de stat.

Bugetul administratiei centrale de stat se elaboreaza de Ministerul Finantelor si se aproba de catre Parlament. Acesta cuprinde proiectele de buget ale institutiilor publice centrale (ministerele), propunerile de transferuri de fonduri bugetare pentru echilibrarea bugetelor locale si a bugetului asigurarilor sociale de stat.

Bugetele Camerei Deputatilor, Senatului, Presedentiei Romaniei, guvernului si ale altor institutii care nu au organe ierarhice superioare se prevad in bugetul administratiei centrale de stat si se aproba de catre Parlament odata cu acesta.

La stabilirea cheltuielilor bugetului administratiei de stat se au in vedere urmatoarele:

a. In domeniul social: utilizarea resurselor financiare ale statului pentru invatamant, sanatate, ocrotiri si asigurari sociale, cultura, arta, sport, protectie ecologica.

b. In domeniul economic: acordarea de subventii, realizarea unor investitii si a altor actiuni

economice de interes public, in limita alocatiilor bugetare stabilite prin bugetele anuale.

c. Sustinerea unor programe prioritare de cercetare stiintifica fundamentala.

d. Asigurarea cerintelor de aparare ale tarii si ale ordinii publice.

e. Finantarea administratiei centrale de stat si a altor cheltuieli prevazute de lege.

Sumele aprobate prin bugetele administratiei centrale de stat in limitele carora se pot efectua cheltuieli cu caracter public reprezinta credite bugetare care nu pot fi depasite.

Bugetele administratiei locale sunt compuse din bugetele judetelor, municipiului Bucuresti, oraselor si comunelor. Fiecare unitate administrativ-teritoriala isi elaboreaza proiectul de buget propriu prin organelle financiare din structura administratiei publice locale in conditii de autonomie financiara. Proiectele bugetelor locale sunt supuse dezbaterii consiliilor locale ale unitatilor administrative respective si se aproba de aceste consilii cu doua luni inainte de inceperea executiei anului financiar curent.

Bugetul asigurarilor sociale de stat se elaboreaza distinct de bugetul administratiei centrale de stat de catre Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si se aproba de Parlament odata cu acesta. Izvoarele de formare a fondurilor asigurarilor sociale sunt contributiile ce se platesc, in general, de catre agentii economici, ca procente aplicate asupra fondului de salarii brut al acestora, insa si pe baza unor contributii individuale platite de asigurati.

2 Politica monetara

Politica monetara a statului se concretizeaza prin intermediul ratei dobanzii. Autoritatile

monetare pot interveni in mod indirect asupra activitatii economice prin modificarea ratei dobanzii, actiune ce se repercuteaza asupra nivelului creditelor acordate utilitatilor si intreprinderilor si deci asupra nivelului de activitate economica.

Principalele obiective ale politicii monetare sunt:

lupta contra inflatiei;

echilibrul extern;

mentinerea paritatii monedei nationale;

cresterea economica;

ocuparea locurilor de munca.

3 Politica sociala

Sistemul de protectie sociala s-a instituit in mod progresiv in toate tarile occidentale dezvoltate, incepand cu ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Prestatiile sociale sunt furnizate de catre organismele specializate, de Securitatea Sociala, de catre stat, de colectivitatile locale, de diverse organisme de asistenta (mutuale), etc.

Principalele prestatii sociale sunt: asigurarile medicale, asigurarile de maternitate, asigurarile de invaliditate, asigurarile contra accidentelor de munca, asigurarile de batranete, prestatiile familiale, asigurarile de somaj, venitul minim de insertii, ajutorul social.

Finantarea protectiei sociale se realizeaza din doua surse:

a) partea salariala care este platita de catre salariat, fiind prelevata asupra salariului. Salariatul primeste deci un salariu net:

Salariul net = salariul brut - cotizatii sociale

b) partea patronala care este platita de catre patron si reprezinta obligatiile (sarcinile) sociale ale intreprinderii.

Efectul de redistribuire se concretizeaza in venitul disponibil al agentului economic, care se determina conform relatiei:

Venit disponibil = venit primar + protectie sociala - impozite - cotizatii sociale

Transformarea venitului primar in venit disponibil presupune, deci, atat interventia statului (prin impozite) cat si a sistemului de protectie sociala (prin cotizatiile sociale si prestatiile sociale).

In teoria si practica economico-sociala se disting doua tipuri de redistribuire:

- redistribuirea verticala, care are ca obiectiv reducerea diferentei dintre venituri, prin prelevari asupra veniturilor obtinute si prin redistribuiri in beneficiul veniturilor reduse;

- redistribuirea orizontala, care are ca obiect acoperirea cheltuielilor legate de aparitia maladiilor, producerea accidentelor, aparitia somajului, batranetii sau a cheltuielilor familiale. Fiecare cetatean are dreptul la aceasta redistribuire, oricare ar fi venitul sau.

4 Planificarea indicativa si reglementarea economico-sociala

Statul dispune de intreprinderi publice prin intermediul carora isi realizeaza functia de producator de bunuri si servicii. Pentru a-si atinge obiectivele proprii, statul dispune de organisme specializate care iau masurile necesare pentru realizarea lor.

Decizia de utilizare a mijloacelor necesare realizarii obiectivului propriu se concretizeaza intr-un plan. Aceasta decizie constituie elementul principal de diferentiere a unui plan de un simplu proiect. Planul trebuie, de asemenea, diferentiat de prognoza. Planul orienteaza viitorul in sensul dorit de planificator, in timp ce prognoza este o cercetare atenta a evolutiei probabile.

Statul trebuie sa formuleze orientarile generale, fara ca acestea sa aiba un caracter obligatoriu, sa incite indirect actorii vietii economice la realizarea obiectivului propus, actiune cunoscuta sub denumirea de planificare indicativa.

Reglementarea activitatilor economice deriva din faptul ca statul este si un "producator de reguli", care urmareste, prin crearea cadrului de desfasurare a vietii economice si sociale, evolutia economiei de piata (de exemplu: prin stabilirea salariului minim, a duratei legale de lucru etc.)

1.5 Limitele rolului statului in economie si criza statului-providenta

In ultimele doua decenii, problema limitarii rolului statului in economie sta in centrul dezbaterilor in tarile occidentale dezvoltate. Critica liberala are in vedere in principal cresterea cheltuielilor publice, a numarului de functionari civili, ponderea excesiva a prelevarilor obligatorii si cresterea intensa a datoriei publice. Se vorbeste de aceea despre criza statului-providenta.

Notiunea de stat-providenta desemneaza, in sens strict, functia de redistribuire exercitata de stat prin intermediul sistemului securitatii sociale, care garanteaza oricarei persoane beneficierea de prestatii sociale in schimbul contributiei obligatorii la cotizatii sociale. In sens larg, statul-providenta desemneaza ansamblul functiilor statului in domenii variate: protectie sociala, dar si productie de servicii colective (educatie, etc.), interventii economice si reglarea conjuncturii.

Dupa o perioada de dezvoltare a statului-providenta (pana in anii '80), se vorbeste astazi despre criza lui, care imbraca trei aspecte: financiar, de eficienta, si de legitimitate.

a) Criza financiara a statului-providenta se refera la:

- cresterea puternica a cheltuielilor pentru protectia sociala, ceea ce a necesitat o crestere

repetata a nivelului prelevarilor obligatorii;

- cresterea mai redusa a incasarilor.

Prestatiile varsate (in special cheltuielile medicale, alocatiile de somaj si pensiile) au progresat mai rapid decat prelevarile, ceea ce a dus la un deficit al Sistemului Securitatii Sociale.

b) Criza de eficienta a statului-providenta se refera la costul ridicat al bunurilor si serviciilor noncomerciale pe care statul le produce el insusi.

c) Criza de legitimitate a statului-providenta generata de dificultatile tot mai mari in respectarea principiilor de baza ale functionarii lui:

- principiul asigurarii mutuale contra riscurilor: riscul nu devine o realitate decat pentru

cativa dintre cei care se asigura;

- principiul solidaritatii fata de cei mai slabi: se considera ca saracii, bolnavii, persoanele

in varsta si somerii au dreptul la asistenta.

Privatizarea unei intreprinderi publice inseamna vanzarea majoritatii sau totalitatii capitalului ei catre actionarii privati.

Obiectivele privatizarii intreprinderilor publice sunt:

1. cresterea productivitatii: supuse concurentei, intreprinderile isi vor ameliora rentabilitatea, pentru a putea supravietui;

2. ameliorarea finantelor publice: sumele din privatizare pot fi utilizate de catre stat pentru rambursarea datoriei publice;

3. dezvoltarea actionariatului popular.

Gestiunea de piata a serviciilor colective presupune incredintarea gestiunii acestora unor intreprinderi private, pe baza unor contracte cu statul. Ca si pentru pietele de lucrari publice, statul ar supune o cerere de oferta concurentei si ar alege dintre intreprinderi pe cea care ofera conditiile cele mai avantajoase. Statul ramane insa suveran in decizia de a produce serviciile colective si de asemenea el asigura finantarea acestora.

De exemplu, comunele pot sa incredinteze gestiunea cantinelor scolare unor intreprinderi private. Statul subventioneaza, insa, pretul meselor si le controleaza calitatea. De asemenea, statul poate concesiona unor intreprinderi private construirea si gestionarea autostrazilor: sistemul de taxare face posibila rentabilizarea acestei activitati.