|
|
|
Exceptand minorii, care in centrele de minori constituie peste 35% din total, in penitenciare, proportia adultilor rromi a fost de 17,2%. Mentionam ca nu au fost considerati rromi intervievatii care, in ciuda rezultatelor chestionarelor declarau la intrebarea directa privind apartenenta etnica un alt raspuns. Cele mai rezonabile estimari din punct de vedere stiintific privind proportia etnicilor rromi in Romania nu depasesc 7% din totalul populatiei si in acest fel este evident ca totusi exista o importanta supraprezentare a etnicilor rromi in penitenciare.
Exista discriminari in sistemul justitiei penale din Romania?
Cu exceptia unor rapoarte ale Comitetului Helsinki Romania sau ale altor organizatii de monitorizare a drepturilor omului, in care se vorbeste despre discriminarea rromilor in penitenciare, nu exista studii relevante in acest sens. Rapoartele respective sunt demne de a fi luate in seama, dar pot fi si respinse destul de usor ca nerelevante la nivel national; ele pot fi eventual corecte pentru infima cazuistica analizata. Bunul simt completeaza analiza stiintifica, iar analiza stiintifica nu face altceva decat sa confirme de cele mai multe ori ce ne dicteaza bunul simt.
Cand o minoritate este discreditata la tot pasul si aceasta face parte atat de mult din viata de zi cu zi, exista pericolul ca pana si oamenii de buna credinta sa uite ca anumite actiuni, gesturi, exprimari se pot traduce in ceea ce, conceptual, se numeste practica discriminatorie. In aceasta logica este putin probabil ca intr-un climat discriminatoriu vis-a-vis de etnia rromilor, sistemul judiciar penal sa nu fie afectat.
Este adevarat ca de multe ori, discriminarea nu este subiectiva, ci una indirecta datorita dezavantajului social ce caracterizeaza aceasta etnie. Numarul mare de inculpati apartinand etniei rrome nu reprezinta o inventie a institutiilor din sfera justitiei penale, dar trebuie sa analizam cu metode stiintifice in ce masura punerea sub acuzare a unui suspect nu se face cu mai multa usurinta in cazul rromilor.
Ar fi interesant de analizat cat de des este luata masura arestarii preventive in cazul rromilor, comparativ cu alte situatii. Este stiut ca arestarea preventiva duce de multe ori la o dificultate a alegerii unui alt tip de sanctiune decat inchisoarea. Studiile efectuate au demonstrat ca multi infractori rromi ramaneau in arest preventiv, in acest fel nemaiputand beneficia de probatiune, intrucat si rapoartele (anchetele)aratau ca nu au o familie suportiva.
S-a observat ca si in cazul in care nu exista o reprezentare legala eficienta, pledand nevinovati, se ajungea in final la un cuantum mai ridicat al pedepsei. Analizand indicatorii privind calitatea vietii se poate observa usor ca proportia rromilor aflati sub pragul minim de saracie este mai mare decat in cazul populatiei majoritare. Tipologia infractiunilor insa, comisa de rromi nu difera aproape deloc de cea a infractorilor romani (60% - furt), putem sa consideram ca aceasta variabila, saracia, in analiza calitatii reprezentarii legale pe parcursul procesului penal poate fi relevanta.
Cati dintre etnicii rromi isi permit sa angajeze un avocat si cat de eficienti profesional sunta acestia comparativ cu romanii?
Daca privim la gradul de ocupare a minoritatii etnice a rromilor observam de asemenea, ca populatia somerilor este mult mai ridicata decat in cazul populatiei majoritare. Tot in urma unui studiu efectuat in penitenciare s-a observat ca, in timp ce peste 50% dintre intervievatii romani au absolvit mai mult de 5 clase, doar 20 dintre rromi erau in aceeasi situatie. 22% dintre intervievatii de etnie rroma desfasurau meserii traditionale tiganesti (caramidari, argintari, valorificarea deseurilor), care au fost dramatic afectate in noua realitate economica. Este evident ca toate acestea nu sunt discriminari ale sistemului justitiar penal, dar consideram ca voi, ca viitori psihologi si sociologi, veti putea intelege mecanismul prin care se ajunge in acest carusel.
Efectele etichetarii sunt foarte vizibile daca privim rata recidivei: in timp ce peste 65% din detinutii romani sunt pentru prima oara in penitenciare, peste 60% din rromii chestionati erau cel putin a doua oara in inchisoare. Aceasta ne spune foarte multe despre absenta punctelor tari de suport, necesare in faza postsanctionatorie, despre fragilitatea institutiilor de reintegrare sociala si despre absenta unei retele de suport. De obicei, dincolo de institutiile statului sau de ajutorul ONG-urilor, familia este unul din punctele cheie ce contribuie la stoparea recidivei. Familiile rromilor sunt traditional familii tip sandwich, in gospodariile rromilor locuind un numar aproape dublu fata de familiile romanilor; la fel si in cazul copiilor.
In loc de o cheie a reintegrarii, familiile fostilor detinuti rromi pot deveni o parte a explicatiei recidivei lor. Daca ne referim la perioada efectiva de detentie, ne vom repeta si vom spune ca discriminarea nu se opreste la poarta inchisorii. Aceasta poate fi identificata incepand de la nivelul limbajului, fie ca ne referim la personal, fie ca ne referim la ceilalti detinuti.
Sunt doua extreme in privinta interpretarii suprareprezentarii etniei rromilor in penitenciare si in statisticile privind infractionalitatea cercetata. Pe de o parte, este tendinta de a pune aceasta realitate numai pe seama discriminarii, in general, numai la nivelul organelor de cercetare penala si a instantelor de judecata, iar pe de alta parte, este tendinta de a considera aceasta realitate statistica drept o aplecare a etniei rromilor spre infractionalitate. Problematica rromilor este, daca vrem sa recunoastem, una de natura sociala, economica si eventual, de grefa culturala.
Minorii si infractionalitatea
Subcapitolul de fata nu poate fi altceva decat o invitatie la studierea detaliata a acestui domeniu, deoarece problematica delincventei juvenile este esentiala pentru consilierul de rss si trebuie tratata in cele mai mici detalii, trebuie sa fie abordata din perspectiva sociologiei, psihologiei, asistentei sociale, dar si a stiintelor juridice. Este important pentru ca pe parcursul experimentarii institutiei probatiunii "clientii" au fost indeosebi minori si pentru mult timp de aici inainte, acest esantion de populatie infractionala va fi preponderent in statisticile serviciilor de reintegrare sociala. Este important de asemenea, pentru ca prin natura ei, este una extrem de complexa si ridica cele mai mari dificultati, asa cum o dovedeste practica tarilor cu traditie in domeniul probatiunii. In al doilea rand, pentru ca este domeniul cel mai sensibil in ceea ce priveste interventia probatiunii atat in sensul dimensiunii infractionalitatii juvenile mereu in crestere, in sensul mizei rezultatelor interventiilor, cat si in cel al atentiei generale (politice, juridice, sociale) acordate astazi problematicii generale a copilului aflat in dificultate.
Daca in trecut, delincventa juvenila era aproape ignorata, in a doua jumatate a secolului XX, ea devine tema favorita a cercetarilor de specialitate. Delincventa juvenila a inceput sa fi vizibila sub imperiul profundelor transformari intervenite la nivelul familiei, al scolii, al consecintelor socio-economice aparute in societate. Ea este strans legata de individualismul ce urmeaza acestei schimbari structurale ale societatii si impune viziunea unui intreg tablou de natura filosofica, politica si religioasa. Familia nu mai este astazi o unitate de productie, ci una de consum, timpul liber al tinerilor nu este "umplut" cu nimic, tinerii infractori sunt tot mai tineri si presiunile spre delincventa vin dinspre o viata care debuteaza cu puternice defavorizari sociale, dinspre o cultura dominata de violenta promovata prin filme, muzica, alcool, droguri si chiar asociata manifestarilor sportive.
Incercand sa analizam conceptul de securitate comunitara, anticipam si spunem ca succesul securitatii comunitare tine in buna masura de momentul in care se "lucreaza" la el. Toate fenomenele care acapareaza interesul criminologilor (comportamentul antisocial, rasismul, violenta) sunt experimentate in scoli. O prima dificultate in abordarea subiectului este una de natura metodologica. Nu este productiv sa ne referim doar la minorii delincventi asa cum e definita categorie in sens juridic pentru ca restrangem conventional esantionul la varstele cuprinse intre 14-18 ani. Cand ne referim la delincventa juvenila trebuie sa cuprindem minorii si tinerii, lasand oarecum flexibila analiza celei de-a doua categorii.
O a doua dificultate tine tot de granite, de aceasta data de cea dintre normal si anormal. Este stiut ca face parte din specificul varstei adolescentine exuberanta, cautarea propriei identitati, dorinta de a epata. Este dificil de precizat unde se termina comportamentul adolescentin normal si unde trebuie sa vedem un comportament predelincvent sau chiar delincvent. Inca de la inceputul analizelor comportamentului adolecentin s-a observat ca aceasta perioada a vietii este asociata cu cateva caracteristici:
- adolescentii au tendinta de a deveni independenti de parintii lor si de a se apropia de un grup in care se descopera si cu care se identifica;
- experimenteaza noi roluri si comportamente, pun in discutie valorile generatiei parintilor;
- incep sa adopte un comportament de adult;
- acorda o mare importanta distractiei, iar atunci cand nu o fac, sunt "amendati" de grupul de referinta.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, sub influenta proceselor sociale, tinerii tind tot mai mult sa transceada normele sociale ale clasei carora le apartin, dezvoltand ceea ce este cunoscut ca fiind o cultura (subcultura) a tinerilor. Caracteristica acesteia tine de stil, care este exprimat in felul de petrecere a timpului liber, intr-un anumit tip de limbaj, muzica sau de moda.
In Occidentul postbelic se naste o prapastie intre puritanismul traditional si noul hedonism al consumului. Etape:
anii '60 aduc cu ei miscarea hippie, un protest aproape evazionist la vechile valori, tot in aceeasi perioada aparand si un astfel de protest, de asta data violent;
la fel de violenta este si reactia tinerilor punk (incepand cu 1976), care, prin imagine si limbaj refuza romantismul hippie;
anii declinului economic (1980) au limitat intr-un fel independenta tinerilor fara slujbe, fara posibilitatea de a continua scoala; este o perioada in care drogurile puternice sunt la moda, muzica este din ce in ce mai violenta si prolifereaza petrecerile ilegale dominate de violenta simbolica sau chiar fizica.
Am amintit aceste adevarate valori de protest ale tinerilor pentru a demonstra ca tendinta de a contesta este una care nu tine cont de cultura, de timp, de prosperitate sau de esec economic, atunci cand in ecuatie sunt tinerii. In Romania comunista, regimul de atunci nu a lasat prea multe supape de manifestare sau coagulare a unor asemenea curente. Dupa 1990 este tot mai sesizabil un semnal de alarma al tinerilor, care incep sa perceapa ca s-ar putea sa nu aibe nici un viitor. Defavorizati in competitia sociala prin educatia precara, saracie, dar cu asteptari ridicate din valorizarea prosperitatii, a bunurilor de prestigiu, a mirajului drogurilor, tot mai multi tineri ai marilor orase au imbratisat valorile asa-numitei "culturi de cartier", exprimate adesea printr-un stil aparte ( limbaj, moda, muzica, violenta, droguri).
Concluzie: Este foarte posibil ca in absenta unor programe sociale coerente, aceste forme de manifestare sa anunte viitoarele cartiere infractionale.
Victimele si impactul victimizarii
Pana nu demult, victimele au fost "actorul uitat" al sistemelor de justitie penala, dar astazi se poate spune ca in multe tari, acestea au devenit jucatorul cheie in aceasta ecuatie; aceasta, prin interesul pe care guvernele il acorda victimelor, prin modificari legislative si nu in ultimul rand, prin grupurile de presiune alcatuite de victime.
Conceptul de victimiologie a fost promovat pentru prima data in America, unde s-au intreprins o serie de studii prin care s-a demonstrat ca in anumite cazuri, victima actioneaza ca un "precipitator" (in sensul de provocare) al infractiunii, estimand ca 26% sunt cazurile in care aceasta situatie a dus la omoruri. Un alt studiu vorbeste de 19% dintr-un esantion de 600 de cazuri de viol, in care victima a actionat ca precipitator al actiunii. Acest lucru a determinat reactii violente si virulente ale organizatiilor feministe, care au contestat metodologia de cercetare.
Odata cu cresterea ratei criminalitatii apar de asemenea si numeroase studii ce se opresc asupra victimelor. S-a cautat definirea cat mai exacta a reactiei in fata infractionalitatii pentru a determina dimensiunea fenomenului; de asemenea, s-a cautat surprinderea conotatiilor sociale asociate victimizarii.
Un alt domeniu de cercetare a victimiologiei se refera la identificarea celor mai vulnerabile categorii de populatie. Desi tinerii sunt cel mai adesea in situatia de a fi victime, din studii s-a relevat faptul ca ei resimt cel mai putin frica de infractiune, de posibilitatea de a fi victime. De asemenea, s-a demonstrat ca femeile resimt in proportie de 57% frica de intunericul noptii, comparativ cu 12% dintre barbatii chestionati. Si la nivelul minoritatilor etnice apar deosebiri in perceptia fricii. Asiaticii resimt cel mai puternic aceasta angoasa, iar afro-caraibienii, cel mai putin.
Evaluarea riscului unei anumite situatii nu reprezinta insa singura sursa a fricii. La un nivel mai abstract, poate aparea un sentiment de insecuritate fata de necivilitatea urbana, fata de strazile neiluminate, fata de imigranti, etc. Toate aceste aspecte determina schimbari majore la nivelul vietii de zi cu zi: sunt evitate anumite locuri, s-a extins sistemul supravegherii proprietatilor, etc. S-a constatat chiar o diminuare a mobilitatii. 36% dintre femei si 7% dintre barbati evita sa iasa din casa dupa lasarea intunericului.
Impactul victimizarii
Diferite studii s-au concentrat pe diverse tipuri de infractiuni si grupuri de victime. Astfel, in Marea Britanie s-au realizat cercetari care au aratat ca 83% dintre victimele furturilor prin efractie au avut puternic de suferit in momentul realizarii faptului ca au fost victimele unei infractiuni, iar 65% dintre acestea continua sa aibe un sentiment de teama in propria locuinta.
Cele mai persistente traume sunt cele suferite de persoanele care au suferit agresiuni sexuale: anxietate, slaba incredere in sine, insomnii, relatii defectuoase cu persoanele de sex opus. Exista o serie de factori care determina ca anumite victime sa fie mai afectate decat altele, chiar daca au suferit acelasi tip de infractiune.
