|
|
|
SCRISUL ISTORIC IN ORIENTUL ANTIC
Interesul pentru faptele istorice ale trecutului, s-a manifestat la inceputurile omenirii in forma a ceea ce astazi s-ar putea numi istorie orala. Miturile si legendele au reprezentat creatii ale umanitatii nascute din fapte reale, bine individualizate dar care prin trecerea timpului, au capatat in constiinta popoarelor dimensiuni suprarealiste. Valoarea miturilor este incontestabila, fapt relevat de altfel de unul dintre marii istorici ai Frantei contemporane, Emanuel Leroy Ladurier care afirma, la inceputul anilor '70 ca "miturile au facut Franta."
In lumea antica, lucru dovedit mai ales in Grecia, iubitorul de mit era considerat deopotriva, un iubitor de intelepciune.
In Orient, tendinta nedisimulata a primelor creatii (analele) a fost aceea a glorificarii faptelor, mai mult sau mai putin reale, ale suveranilor. Astfel, in primele anale aparute in Egiptul antic, aceasta tendinta, este cat se poate de evidenta. Este drept, acest fenomen s-a produs nu chiar de la inceput. Istoriografia egipteana "din acele timpuri stravechi se reducea in mare parte-in opinia lui Lucian Blaga (Fiinta istorica, 1959)-pentru durate multiseculare, la simple liste cuprinzand numele regilor. O succesiune de nume, si nimic altceva. Nici o fapta, nici un eveniment. Nume, simple nume ! Daca ar fi sa cantarim acest mod de a face istoriografie, dupa criterii proprii mentalitatii de azi, neaparat ca ar trebui sa socotim acele liste nume de faraoni ca o intaie, foarte stangace incercare preliminara a oricarei istoriografii." Pentru filosoful roman, acele simple nume de regi "nu erau un fenomen rudimentar ci unul plin de semnificatii, incat intradevar, nu li se mai piteau adauga nimic". Mai mult decat atat, numele in cauza mentionate in faimoasele liste aveau menirea certa a unei autosuficiente istoriografice peste care nu se mai putea adauga nimic. Ele insele spuneau totul sau erau pur si simplu adevarate mumii sonore asigurand astfel post-existenta regilor si continuitatea prezentei lor in viata colectivitatii. In "tablele regale" cuprinzand listele regilor, precum si in unele papirusuri regale, sunt uneori consemnate informatii succinte si unele elemente cronologice de mare valoare.
Inscriptiile analitice cunoscute in formula "Analele lui Tutmes III" (1525-1473) descriu campaniile faraonului in Asia, rolul acestuia in batalia de la Meggido, protectia acordata de zei si veleitatile sale de invingator. In 223 randuri de text, a 23 m lungime amplasate pe peretii de nord si vest ai altarului marelui templu al lui Amon-Ra de la Karnak, se regasesc aprecierile in cauza. Dovada cea mai clara a tendintei glorificante poate fi masurata si in faptul ca in 21 de fraze, numele faraonuluii e pomenit de 23 de ori. La randul sau, Ramses II (1304-1237) a facut ca numele sau in oda inchinata bataliei de la Kades, in una din variante, numele sau sa fie consemnat de 51 de ori in 43 de fraze.
In evolutia scrierilor istoriografice incipiente, un rol deosebit l-a avut autobiografia lui Sinuhet care in sec. XX i.Hr, si-a relatat aventura iar alaturi de creatia lui, poate fi plasata si calatoria inregistrata istoric, a lui Unu Amon, sol egiptean in Siria.
Un pas inainte in creatia istoriografica avand la baza prorocirile preotimii egiptene, l-a constituit mai tarziu faimoasa Cronica demotica, in care au fost prezentati faraonii ultimelor dinastii egiptene (404-343 i.Hr.)
Indiscutabil, cea mai importanta contributie egipteana la tezaurul istoriografiei universale a constituit-o Istoria Egiptului a lui Manethon (sec.III i.Hr.) care a trait ca preot la Heliopolis, in vremea regilor Ptolemeu I si II (305-246 i.Hr.). Lucrarea a fost scrisa in limba greaca si fragmente din ea s-au pastrat prin operele altor istoriogrfi ca Flavius Josefus, Julius Africanus si Eusebius. El a avut meritul de a realiza prima si cea mai importanta periodizare a Egiptului antic.
Cultura babiloniana comparativ cu cea egipteana a relevat orientarea realista mult mai viguroasa din perspectiva cel putin a mitologiei "stiintifice". (L. Blaga) Babilonienii au manifestat o apetenta aparte pentru periodicitatea fenomenelor. Istoriografia lor, cronicile si conceptia proprie despre istorie "ca succesiune de perioade vaste" sunt suficiente dovezi ale "simtului viguros a realitatilor istorice, pe care le monumentalizau in perspective cosmice. Impartirea istoriei omenirii in perioade mari cu un anume sens, puse pe rand sub tutela unui zeu, mai intai uzurpator apoi claditor de lume a fost un act istoriografic ce s-a facut intaia oara in Babilon". (L. Blaga)
In Mesopotamia, dupa 2400 i.Hr. au fost consemnate numeroase anale regale, liste de monarhi si arhive (Asurbanipal-668-631).
Cel mai important istoric al acestui spatiu a fost Berossos din Babilon (apx.330 i.Hr.), preot si astronom care a realizat in limba greaca in jurul anului 280 Cronica babiloniana. Meritul acestui istoric, este ca a impartit istoria Mesopotamiei in doua etape delimitata de potopul biblic, pana la domnia lui Alexandru cel Mare.
La randul lor, fenicienii s-au remarcat printr-o serie de anale ale oraselor importante despre care aminteste Flavius Josefus. Cel mai insemnat istoric, al acestei zone a fost Philon din Byblos (64-161), care a scris o Istorie feniciana dupa modelul unui preot fenician din orasul Beritos.
In sfarsit, nu putem omite intre scrieriloe inceputului istoriografic in pofida destinatiei religioase BIBLIA, opera realizata de vechii evrei in limba ebraica. Ea este alcatuita din 2 parti: Vechiul Testament si Noul Testament.
Vechiul Testament a fost realizat in decursul a 10 secole (sec XII-III i.Hr.) si cuprinde: Pentateuhul (Tora sau Legea Iudaica), Profetii si Hagiografele, avand ca personaj central pe Moise caruia Dumnezeu (Jahve) i-ar fi transmis, conform traditiei, Decalogul (Tabla legilor), continand principiile fundamentale ale monoteismuluii iudaic. Vechiul Testament consemneaza momentul fecerii lumii , potopul si istoria evreilor.
Noul Testament cuprinde noua religie propagata de Iisus Nazaritanul (1-33 d.Hr.) in Imperiul Roman condus atunci de imparatul Tiberiu, precum si in Orientul apropiat. Lucrarea contine: Faptele apostolilor si Apocalipsul evanghelistului Ioan.
In lumea Indiei antice saracia istoriografica a fost neindoielnic o realitate. Spiritul sau mentalitatea indica ca nu au fost deloc prielnice istoriei si istoriografiei asa cum remarca pertinent acelasi Blaga. Motivul a fost unul cat se poate de clar exprimat: mentalitatea indica inclina fatalmente spre devalorizarea lumii sensibile, concrete. Lumea istorica, lumea reala dintr-o astfel de perspectiva nu era decat o iluzie si in consecinta, nedemna a fi imortalizata cu mijloacele obisnuite istoriografiei.
Cu totul altfel au stat lucrurile in cazul Chinei antice. Aici avem de-a face cu o istoriografie care a inregistrat un progres lent dar care nu poate fi pus la indoiala, de la anale si inscriptii de bronz (sec. IX-VIII i. Hr.) la sintezele reusite ale lui Sima Quian (135-193). Trebuie spus ca cele mai vechi documente ale istoriografiei chineze au fost intocmite la curtile regale sau princiare in forma analelor pana in sec. IV i.Hr. Este vorba de texte cu caracter politic, religios si ritualic inca din vremea dinastiei Zhou. Alaturi de ele s-au transmis documente de arhiva, inscriptii in bronz reprezentand in fapt, acte de investitura, donatii sau hotarari pe marginea unor procese. Multe dintre aceste texte au fost adunate in prima culegere istoriografica chineza intitulata Shu (Scrieri). Aceateia i s-a adaugat la scurta vreme o alta insemnata creatie intitulata Shi, continand poeme si ode cu iz istoric si nu numai.
Cele mai vechi anale dateaza (Jaques Gernet, Lumea chineza, vol. I) dateaza din sec. IX. Sunt cunoscute astfel Analele regatului Lu din Shandong, numite si Primaverile si toamnele. Partile care s-au pastrat din opera cuprind referiri istorice incepand cu intervalul temporal 841-722 i.Hr.
In secolele V-III i.Hr. au fost create alte importante texte inregistrandu-se astfel traditiile cele mai vechi ale lumii chineze precum Ritualul regilor Zhou sau Slujbasii dinastiei Zhou si nu in ultimul rand lucrarea eteroclita, formata din texte diverse in care sunt relatate luptele interne dintre regatele chineze Jin si Qi din secolele IV-III i.Hr., intitulata Zuozhuan.
Trebuie mentionat ca un rol deosebit in dezvoltarea gandirii filosofice si istorice l-a avut Confucius (551-479), ale carui invataturi au fost dezvoltate ulterior in adevarate curente intelectuale in secolele IV-III i.Hr. ajungand la valorizari deosebite in vremea lui Sima Quian. Continuator al operei propriului parinte, Sima Tan, el a fructificat intreaga experienta precedenta in lucrarea Memoriile istorice (Shiji) aceasta constituind primul model al unei serii de istorii oficiale a caror traditie va ajunge pana in epoca imperiului sino-manciurian.
Sima Qiuan a beneficiat de cadrul cronologic foarte precis al analelor care nu doar in cazul lui a asigurat operelor istoricilor chinezi o remarcabila precizie de la primele evenimente datate in istoria lor (841 i.Hr.) pana in contemporaneitate. A valorificat in cel mai inalt grad metoda expozitiva a faptelor istorice, privilegiind povestirea, anecdota sau discursul.
Sima Quian a creionat pentru prima data gratie traditiei orale un tablou veridic al istoriei intregii lumi chineze de la originile sale.
Opera de reflectie politica si morala, Memoriile istorice au inspirat mai tarziu autorii istoriilor dinastice ulterioare incepand cu Istoria dinastiei Han finalizata in anul 82 d.Hr. de Ban Gu si Ban Zhao. In aceasta lucrare se regasesc cele trei componente principale impuse de Sima Quian operei istoriografice: analele suveranilor; tratatele (asupra administratiei, armatelor, geografiei, astronomiei, dreptului, economiei, canalelor, riturilor, etc) si biografii.
Indiscutabil, subscriem parerii lui Lucian Blaga potrivit careia istoriografia chineza antica, bazata pe traditie ca rezervor al istoriei, s-a ocupat in primul rand de inregistrarea acelor fapte "imbibate de sens".
De retinut:
- inceputurile istoriografiei orientale;
- caracteristici ale scrisului istoric in Egipt, Mesopotamia, Fenicia.
- specificitatea istoriografiei antice chineze.
