Romania, intre Orient si Occident

Romania, intre Orient si Occident

De-a lungul dezvoltarii lor culturale, romanii s-au aratat pre­ocupati de intelegerea acestei dezvoltari ca fenomen dublu: pe de o parte, expresie a unor trasaturi spirituale proprii, pe de alta parte, ca expresie a interactiunii cu alte culturi si a influentelor suportate din partea acelora care au marcat istoria lor.

Inca de la primele manifestari ale culturii romane, la cronicari, tema conditiei noastre istorice ( "in calea tuturor rautatilor" ) si cultu­rale de granita este prezenta. Interogatiile de tip autoreflexiv si do­rinta de a sti "cine suntem" intra intr-o noua etapa din momentul isto­ric al Unirii Principatelor si al constituirii natiunii romane moderne.

Reperele pe baza carora s-a construit imaginea de sine a romanilor s-au diversificat, formarea poporului si a limbii, istoria, literatura furnizand "banca de date" pentru acest demers. Astfel, odata cu problema originilor se contureaza si aceea a influentelor, a relatiilor cu alte culturi si a contributiei acestora la cultura romana. Ca si problema originilor, cea a influentelor culturale a parcurs diferite momente si a apelat la diferite registre de interpretare: rada­cinile noastre culturale au fost plasate in continuitatea Orientului sau, dimpotriva, in cea a Occidentului.

Intre Orient si Occident

Orient si Occident sunt doi termeni care devin concepte cul­turale si identitare odata cu confruntarile intre civilizatii pe care le deschid marile descoperiri geografice. Unul dintre sensurile acestor concepte culturale decurge din rolul lor de a concentra experienta relatiei cu alta cultura, cu Celalalt. Continutul celor doi termeni nu este insa univoc, ci incarcat de sensuri in care se tes si conlucreaza numeroase variabile: istorice, politice, religioase - culturale, in ge­neral.

Originile celor doi termeni sunt analizate de E. Said (Orientalism. Conceptiile occidentale despre Orient, 1978), din perspectiva expe­rientei coloniale a Europei:

"Orientul nu este numai adiacent Europei, el este, de aseme­nea, locul celor mai mari, mai bogate, mai vechi colonii ale Europei, sursa civilizatiilor si a limbilor ei, concurentul ei cultural si una dintre cele mai profunde si mai recurente imagini a Celuilalt. in plus, Orientul a ajutat la definirea Europei (sau a Vestului) ca fiind contrastul propriei imagini, idei, personalitati, experiente.'

"Oamenii au impartit intotdeauna lumea in regiuni, distincte in mod real sau imaginar una de alta. Demarcatia absoluta dintre Est si Vest [] s-a construit in ani, chiar in secole. Au existat, desigur, nenumarate calatorii soldate cu descoperiri; au existat contacte prin intermediul comertului si al razboiului. Dar mai mult, incepand cu mijlocul secolului al XVIII-lea, au existat doua elemente principale in relatia dintre Est si Vest. Unul a fost sporirea cunostintelor sistematice ale europenilor despre Orient, ca urmare a extinderii coloniilor, ca si a interesului larg pentru ceea ce era strain si necunoscut []; in plus, acestor cunostinte sistematice li s-a adaugat o productie literara considerabila, datorata romancierilor, poetilor,  traducatorilor si calatorilor talentati. Cealalta trasatura a relatiilor dintre Orient si Europa a fost faptul ca Europa s-a aflat mereu pe o pozitie de forta, ca sa nu spunem de dominatie."

Un alt exemplu ar putea fi reprezentat de emblema teritoriala a capitalei, numita "micul Paris", prin care, in perioada dintre cele  razboaie mondiale, s-a elaborat imaginea onoranta a unei capitale romanesti cu model european, Parisul.

La capatul celalalt al continentului se afla Bizantul, Constantinopolul, Istanbulul de astazi, emblema culturii de contrast, invocata si ea in reprezentarile de sine ale romanilor si proiectata in imaginea unui Bucuresti pestrit, necoagulat, fara centru. Literatura a produs variantele "de hartie" ale acestor spatii, cu rol hotarator in reprezentarile noastre, caci, de multe ori, Bucurestiul occidental din scrierile Hortensiei Papadat-Bengescu, ale lui Camil Petrescu, Mircea Eliade, G. Calinescu, scriitori studiati in scoala, poate fi mai adevarat decat cel de fiecare zi. Cum adevarat este si cel balcanic, "de mahala", din opera lui I.L. Caragiale sau cel al fiului sau, Mateiu Caragiale, romanul Craii de Curtea-Veche.

Mihai Ralea, in studiul Fenomenul romanesc, identifica trasaturi esentiale ale occidentalului si ale orientalului: "Sub diferite variatii de detaliu, omul care locuieste continentul nostru se prezinta sub doua tipuri bine definite: occidentalul si orientalul. In apusul si centrul Europei, domneste o mentalitate, iar catre rasarit, catre posturile cele mai avansate ale Asiei, o alta. Englezul, francezul, germanul, italianul, scandinavul cu toate deosebirile dintre ei, constituie la un loc acelasi fel de civilizatie. Tehnicile lor, felul de a vedea viata, felul adaptarii la mediu sunt comune. Dincolo, la frontierele Asiei, ca o peninsula intrata in viata Europei, turcii, rusii, o parte din popoarele balcanice constituie o alta lume, cu alte legi, cu alt suflet, cu alta filozofie. Toata civilizatia occidentala sta intr-un singur cuvant: aptitudine creatoare. Ridicat deasupra mediului, dominandu-1 prin stapanire de sine, prin curaj, prin rabdare si initiativa, occidentalul e spirit activ mai inainte de toate. El preface ambianta, sfinteste locul, caruia ii impune legea si ideea sa si care il asculta docil si invins. Apuseanul e stapanul vointei sale elastice si ferme in acelasi timp si pentru aceasta e si stapanul lucrurilor inconjuratoare. Curajul sau e cand temerar, cand rezonabil. Stie sa riste si sa fie in acelasi timp subjuga fortele naturii, sezoanele, fauna si flora. Dar mai ales a inventat tehnica, care i-a devenit aliata ascultatoare. []

In asemenea conditii, filozofia sa nu poate fi decat voluntarista. El crede ca totul e posibil, e optimist in increderea pe care o acorda fortelor sale, crede in libertate, mai mult, in liber arbitru, pentru ca rezistenta determinismului orb o invinge cu puterea intelepciunii sale; forteaza evenimentele prin vointa sa de triumf. Individualismul e, fara indoiala, idealul sau ultim.

Psihologia orientalului e exact contrara. Ea se reduce, de obicei, la o resemnare pasiva. Daca occidentalul se impune mediului, orientalul se supune. Forta naturii il zapaceste, il zdrobeste, il apasa. Recunoaste intr-insa cine stie ce forta religioasa misterioasa, contra careia i se pare inutil sa mai lupte. Ordinea evenimentelor i se pare stabilita de un zeu infailibil. Fatalismul, adica constatarea acestei asezari prestabilite si pe care vointa omului e prea slaba ca sa o indrepte, i se pare singura solutie. Totul e acceptat asa cum se prezinta. Nici un orgoliu, nici o ambitie, nici o rezistenta. Imaginatia si vointa nu prefac deloc realitatea inconjuratoare. Filozofia vietii e supunerea, resemnarea la fortele care ne depasesc si pe care nu le putem schimba, ci doar imblanzi prin ascultare. Idealul sau e in masa anonima, in colectivitatea absorbanta. Intre tipuri extreme de civilizatie, intre aceste doua interpretari ale existentei, datorita a doua structuri deosebite, intre creatiunea occidentalului si resemnarea orientalului, se poate gasi o valoare. Sa numim aceasta structura sufleteasca adaptabilitate."

Se remarca, asadar, drept caracteristici esentiale ale spiritului occidental, activismul ( activitatea ), aptitudinea creatoare, voluntarismul, credinta ca totul e posibil, increderea in fortele proprii, afirmarea individualitatii.

In privinta spiritului oriental, se remarca, dimpotriva, resemnarea pasiva, fatalismul, supunerea, masa anonima.

Intre aceste tendinte contradictorii, se situeaza mentalitatea romaneasca, dominata de structura sufleteasca pe care criticul o numeste adaptabilitate.

Situata geografic intr-o zona de frontiera, intre Europa Rasa­riteana, Balcani si Europa Centrala, Romania de azi este rezultatul unor influente venite, de-a lungul istoriei, dinspre toate cele trei arii de civilizatie.

Daca Antichitatea este marcata de extinderea Imperiului Roman la nord si sud de Dunare, in Evul Mediu, Bizantul devine principalul model politic, cultural si religios, pentru ca, incepand din secolul al XIX-lea, romanii sa "descopere" Occidentul. Pasoptistii aleg modelul francez, iar junimistii incearca sa-l impuna pe cel german. intre cele doua razboaie, modernistii, adepti ai sincronizarii cu spiritul veacului, orientati spre cultura apuseana, intra in disputa cu traditionalistii autohtonisti, care doreau intoarcerea spre valorile romanesti traditionale si, prin ortodoxism, spre Orient. Este perioada cea mai fecunda a culturii romane. Perioada comunista a insemnat insa o reorientare a Roma­niei, de data aceasta spre blocul tarilor care au intrat in sfera politica sovietica. Contactele de orice fel cu Occidentul sunt intrerupte. Dupa caderea comunismului, Romania reinnoada relatiile cu Occidentul si nazuieste spre integrarea in Uniunea Europeana.

Si in ceea ce priveste religia, romanii s-au scindat intre Orient si Occident. Orientarea unei parti a romanilor transilvaneni spre Apusul catolic, la inceputul secolului al XVIII-lea, a fost interpretata fie ca un gest de salvare a credintei si individualitatii elementului romanesc din Transilvania, fie ca o subjugare la imperialismul papal si o ingenun­chere in fata habsburgilor. in perioada comunista, Biserica Romana Unita cu Roma si cultul greco-catolic au fost interzise, clericii care au refuzat sa treaca la ortodoxism au fost inchisi, iar lacasurile de cult au fost preluate de ortodocsi. Dupa 1990, incercarile de reconciliere din­tre cele doua biserici raman mai mult la nivelul declaratiilor.

Apartenenta Romaniei la Orient sau la Occident poate fi discutata pe mai multe planuri: geografic, istoric, politic, religios si cultural. in fiecare dintre acestea, adevarul se reconstituie din ne­numarate nuante care, pe de o parte, pun in lumina interferente complexe, iar, pe de alta, releva simplismul cliseelor dihotomice le­gate de cele doua civilizatii.

O discutie despre felul in care Romania se defineste prin ra­portare la Occident sau la Orient poate fi interesanta din/ in per­spectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Mai ales, in conditiile in care unele sondaje de opinie contrazic vointa politica si converg spre ideea ca ne indreptam intr-o "directie gresita".

In masura in care astazi acceptam ideea ca ambele tipuri de civilizatie, orientala si occidenta­la, au avut rolul lor in dezvoltarea culturii romane si ca este mai interesant sa intelegem contextul, cauzele si efectele acestor influente decat sa can­tarim proportia in care ele s-au manifestat sau se manifesta in spatiul romanesc, o discutie despre raportarea fata de Orient sau Occident este mai curand menita sa ne ajute sa intelegem profilul spiritual al romanilor sau mentalitatile acestora. Alegerea de azi a Romaniei de a se alatura Euro­pei occidentale nu inseamna negarea influentelor orientale, ci ar trebui sa presupuna un exercitiu de reflectie de tip maiorescian: in ce masura formele institutionale europene si, implicit, valorile occi­dentale pot fi asimilate la noi sau pot schimba mentalitatile balcanice si orientale ale romanilor? Vin ele pe un fond nepregatit, sunt "forme fara fond', asa cum afirma mentorul junimist despre importurile occidentale de la sfarsitul secolului al XIX-lea? in timp, s-a dovedit ca Maiorescu s-a in­selat si ca formele au reusit sa creeze sau sa modi­fice fondul, mentalitatile. Se poate repeta astazi un astfel de proces sau, intr-un context schimbat, nu ne putem astepta la "repetarea istoriei"?

Asa cum o sugereaza si Vasile Alecsandri, in Balta Alba, amestecul ciudat si pi­toresc oferit de civilizatia romaneasca provoca ui­mire. Este adevarat ca romanii au receptat influen­te atat de diverse de-a lungul timpului, incat ne putem intreba care este, in fond, specificul natio­nal al culturii si civilizatiei romanesti. Dupa unii, acesta tine exclusiv de fondul autohton (substratul antic, ortodoxismul, civilizatia rurala si folclorul), iar dupa altii acesta este tocmai rezultatul felurite­lor imbinari ale influentelor straine cu acest filon autohton. Indiferent cum ne plasam fata de aces­te pozitii, nu putem sa nu acceptam evidenta ca jocul contrariilor si al eterogenitatii este prezent in intreaga noastra cultura si ca deschiderea spre asi­milarea unor modele foarte diferite, vazuta adesea ca reflex al unui complex de inferioritate, vadeste dorinta de apropiere fata de "ceilalti', altfel decat noi, dorinta de a fi in dialog cu acestia.

Conotatiile negative asociate influentelor orien­tale in cultura si mentalitatile romanesti sunt foarte puternice. Ele au fost identificate, de-a lungul timpu­lui, cu "alterarea' puritatii romane a neamului sau a latinitatii limbii romane, cu instabilitatea politica a epocii fanariote, in general cu o mentalitate retro­grada si neserioasa, marcata de superficialitate, a populatiei si, mai recent, cu o ideologie totalitara, cea comunista. Pe de alta parte, felul in care cultura a va­lorificat fondul balcanic al mentalului colectiv de­monstreaza faptul ca aceasta latura este vie si vigu­roasa in profilul nostru spiritual (sa-i amintim doar pe Anton Pann, I. L. Caragiale, Mateiu Caragiale sau Ion Barbu). Ea intra insa in concurenta, din perspec­tiva diacronica, cu fondul profund al culturii populare romanesti, iar din perspectiva sincronica, cu mentali­tatea diferita a populatiei din unele zone ale Roma­niei aflate sub influente occidentale (unele regiuni ale Transilvaniei, de pilda). Mai mult, in perioada in­terbelica, s-a pus aproape semnul egalitatii intre au­tohtonism/ traditionalism si Orient, pe de o parte, si deschidere/ modernizare si Occident, pe de alta. Cu alte cuvinte, Orientul insemna de fapt izolare, iar Occidentul simboliza dialogul. Astazi, ca urmare a traumelor suferite in timpul comunismului, Rasaritul inseamna iarasi trecut, in vreme ce Apusul este aso­ciat simbolic viitorului. Dar acestea sunt in fond cli­see, care nu fac decat sa deformeze o imagine mult mai complexa si mai nuantata a realitatii.