Securitatea colectiva si liga natiunilor in organizarea pacii dupa prima conflagratie mondiala

SECURITATEA COLECTIVA SI LIGA NATIUNILOR IN ORGANIZAREA PACII DUPA PRIMA CONFLAGRATIE MONDIALA.

Inca inainte ca razboiul sa inceteze pe teatrele de operatiuni militare, presedintele american Wilson a anuntat lumii intentia S.U.A de a propune o formula de securitate pentru 'a face ca dreptul sa prevaleze impotriva oricaror agresiuni egoiste, pentru a evita ca o alianta sa se ridice contra alteia. (2 ; 32)

America dispretuia conceptul de echilibru de forte si considera imorala practica asa-numitului Realpolitik. Criteriile ei pentru ordinea mondiala erau democratia, securitatea colectiva si autodeterminarea, nici unul dintre ele nestand la baza vreunuia dintre acordurile europene anterioare. Ea presupunea prin urmare: asocierea tuturor natiunilor, fara nici o discriminare, recunoasterea si impunerea dreptului international 'deasupra tuturor intereselor particulare', instituirea unei forte colective, care 'sa nu mai fie in serviciul ambitiilor politice sau al egoismelor in complot si al ordinii si pacii universale.

La 11 februarie 1918 Wilson arata ca, in viitor, 'popoarele si provinciile nu trebuie sa mai fie obiect de vanzare sau de schimb sau sa fie tratate ca un simplu septel ori ca pionii unui joc de sah'. El respingea doctrina echilibrului puterilor si precizia ca orice modificari teritoriale sa se faca 'numai in interesul si profitul populatiei interesate'; reafirmand principiul drepturilor popoarelor la autodeterminare, el declara ca toate aspiratiile nationale, clar definite, trebuie sa fie satisfacute, evitandu-se crearea de noi elemente de discordie si antagonisme si perpetuarea celor vechi'. (2 ; 35)

Proclamand o distantare radicala de perceptele si experientele Lumii Vechi, ideea lui Wilson despre ordinea mondiala pornea din credinta americanilor in natura umana esentialmente pasnica si in fundamentala armonie a lumii. De aici reiesea ca natiunile democratice erau, prin definitie pasnice; popoarele carora li se garanta autodeterminarea nu vor mai avea motive sa intre in razboi sau sa asupreasca alte popoare. Conducatorii europeni, pe de alta parte, nu dispuneau de nici un fel de categorii ale gandirii in care sa includa asemenea vederi. Nici institutiile lor interne si nici ordinea internationala nu avusesera la baza teorii politice in care sa se proclame bunatatea funciara a fiintei omenesti. Diplomatia europeana nu s-a articulat pe caracterul iubitor de pace al statelor, ci pe inclinatia lor spre razboi, care trebuia sa fie descurajata sau contrabalansata. Aliantele se formau pentru urmarirea unor obiective specifice si definibile si nu in apararea unui concept abstract al pacii. (3 ; 199) Aceste viziuni diferite asupra viitoarei arhitecturi de securitate pentru lumea postbelica au afectat forta si credibilitatea edificiului propus pentru intronarea si mentinerea pacii inca de la inceputurile existentei sale.

Instrumentul menit a realiza si a mentine securitatea colectiva a fost in opinia fondatorilor acestei conceptii, Societatea Natiunilor. Acesta a functionat pe baza unui Pact negociat de Puterile Aliate si Asociate la Paris si adoptat de Conferinta de Pace la 28 aprilie 1919 cu recomandarea de a fi reprodus ca preambul al sistemului tratatelor de pace de la Versailles.

Pactul continea 26 de articole si o anexa cu lista celor 32 de state fondatoare si alte 13 tari invitate sa adere la el. Prin acest document se definea scopul Scietatii Natiunilor care in esenta era dezvoltarea cooperarii intre natiuni, garantarea pacii si sigurantei precum si eliminarea razboiului (4 ; 58) si modul ei de functionare. Art.8 prevedea ca in scopul mentinerii pacii, statele membre recunosteau necesitatea reducerii armamentelor nationale, in functie de 'situatia geografica si coditiile speciale ale fiecarei tari pana la minimul necesar apararii ordinii interne.

Prin art. 10, statele membre isi luau 'indatorirea sa respecte si sa pastreze impotriva oricaror agresiuni externe integritatea si independenta politica existenta. In art. 11-17 se indicau mijloacele si procedeele aplicabile in cazul unor conflicte: folosirea arbitrajului, respectarea unui termen de 3 luni dupa pronuntarea sentintei date de instanta de arbitraj sau de catre Consiliu, ruperea legaturilor economice, financiare si a oricaror raporturi cu statul vinovat de incalcarea dreptului international.

Contradictiile din Sistemul relatiilor internationale din anii imediat incheierii primei conflagratii mondiale ca si viziunea diferita asupra arhitecturii de securitate a principalilor actori care au fundamentat Liga Natiunilor au facut ca aceasta sa intampine dificultati in a-si indeplini rolul si misiunile. In primul rand S.U.A n-au ratificat actul fondator si a incheiat tratate separate de pace cu tarile invinse din care lipseau clauzele privitoare la Liga si a promovat, prin Conferinta de la Washington, propriile in conservarea pacii si securitatii in America Latina.

In al doilea rand in organizarea Ligii Natiunilor n-au fost luate in considerare interesele statelor invinse. Germania si Rusia care impreuna insemnau mai mult de jumatate din populatia Europei si detineau un important potential de putere. In problema primirii Germaniei in Liga ppozitia invingatorilor a fost diferita. Franta a fost categoric ostila admiterii statului german si sustinea ca acest lucru va fi posibil numai dupa ce acesta isi va fi indeplinit toate obligatiile asumate prin tratatul de pace. S.U.A si Marea Britanie doreau o integrare mai rapida deoarece percepeau Franta ca unica putere continentala in stare sa-si impuna hegemonia in Europa si astfel echilibrau raportul de forte.

Germania dorea sa fie primita in Liga pe picior de egalitate cu Franta si Anglia. Neprimind acest statut Republica de la Weimar a denuntat si atacat sistemul de securitate Versailles ca un 'dictat iar Societatea Natiunilor ca un 'complot ipocrit al inamicilor Germaniei ' si 'un instrument iscusit pentru promovarea intentiilor engleze in Europa'. (2 ; 70)

In momentul in care Europa isi edifica sistemul de securitate bazat pe existenta statelor nationale si principiul nationalitatii ca element fundamental al dreptului international in spatiul fostului Imperiu Tarist revolutia bolsevica propunea o alta viziune care avea la baza teoria statului social al proletariatului. Lenin a ignorat recunoasterea la Versailles a acestor principii ca si dreptul popoarelor oprimate din fostele imperii tarist si habsburgis de a-si afirma statalitatea si vocea in cadrul Societatii Natiunilor. Din aceasta perspectiva a considerat forumul pacii drept o Internationala Neagra destinata a conserva oranduirea burgheza.

Conducatorii statului sovietic au dat o interpretare proprie principiului national-revolutionar al dreptului popoarelor la autodeterminare, favorabila exclusiv intereselor statului sovietic. Acestia n-au putut sa se impace cu ideea ca noul imperiu care se nastea a trebuit sa piarda 877.000 Km² cu o populatie de 26 milioane de locuitori nerusi. Asa se explica si declaratia pe care Lenin a facut-o la 15 octombrie 1920: 'Cand Rusia Sovietica se va intari praf si pulbere se va alege din Tratatele da le Versailles. (6 ; 356) Statul sovietic n-a recunoscut tratatele de pace care consfinteau aparitia statelor nationale la frontierele sale si a actionat in permanenta pentru revizuirea granitelor si a tratatelor.

Indepartandu-se aceste doua mari state din ecuatia de securitate a Europei prin modul cum au fost tratate la Conferinta pacii formula rezultata n-a mai putut sa semene in nici un fel cu cea care a asigurat pacea continentului dupa Congresul de la Viena (1815). Secolul de pace asigurat de Congresul de la Viena s-a fundamentat pe trei piloni in egala masura indispensabili: o pace conciliatoare cu tara invinsa - Franta, un echilibru de forte si un sentiment comun al legitimitatii. Tratatul de la Versailles nu a indeplinit nici una din aceste conditii. Termenii lui au fost prea impovaratori pentru conciliere, dar totodata insuficient de severi pentru o subjugare permanenta. Paradoxal, vulnerabilitatea Frantei si avansul strategic al Germaniei au fost amplificate de Tratatul de la Versailles in ciuda clauzelor lui punitive. Inainte de razboiul mondial Germania avusese vecini puternici atat in vest cat si in est. Ea nu se putea exclude in nici o directie fara a da peste un stat important - Franta, Austro-Ungaria sau Rusia. Insa dupa tratatul de la Versailles, n-a mai existat nici o contra pierdere a Germaniei in est. Franta slabita Austro-Ungaria disparuta ca actor al vietii internationale iar Rusia confruntata cu framantari si slabiciuni interne faceau ca estul european sa nu poata oferi un potential credibil pentru reechilibrarea balantei de putere.

In aceste conditii colaborarea dintre Germania infranta in razboi si Rusia Sovietica izolata printr-un cordon sanitar a devenit necesara pentru ambele state si a fost oficializata prin tratatul de la Rapallo (16 aprilie 1922). Se restabileau relatiile diplomatice sovieto-germane si se aplica principiul clauzei natiunii celei mai favorizate in schimburile economice. Ambele state renuntau reciproc la datoriile si reparatiile de razboi. Germania a facut din relatiile cu URSS un instrument de presiune asupra Angliei si a Frantei pentru a revizui tratatele de la Versailles. Amenintand Anglia si Franta cu o posibila alianta militara cu Rusia Sovietica, Germania promitea sa intre in Liga Natiunilor numai daca i se acorda statutul de mare putere, un loc permanent in Consiliu, conducerea si controlul unor sectii ale acesteia si daca li se acorda dreptul la colonii.

Elaborarea Pactului si disputele in jurul modului de organizare si functionare a Societatii Natiunilor in anii 1919-1923, a fost urmata de intrarea in scena vietii politicii internationale a acestui actor major in care lumea si mai ales tarile mici si mijlocii si-au pus atatea sperante. In prima faza Liga a rezolvat probleme organizatorice si tehnice pentru buna sa functionare.

Intre anii 1924 si 1929 Societatea Natiunilor a desfasurat o activitate laborioasa pe multiple planuri. Au fost adoptate masuri colective pentru reconstructia economico-financiara a Austriei, Ungariei, Bulgariei, Albaniei si a altor tari sub egida Societatii Natiunilor. Sub egida noului organism cu vocatie universala s-a deschis la 4 mai Conferinta Economica Internationala la care au participat reprezentantii a 50 de state si care a propus un amplu proiect de colaborare economica intre tari.

Sub egida Ligii au fost depasite si rezolvate circa 18-20.000 de conflicte si litigii intre state referitoare la delimitarea frontierelor, interpretarea tratatelor, diferende comerciale, economice, nationale, militare etc. (2 ; 98)

Prestigiul Societatii Natiunilor a fost intarit si de interventia sa in lichidarea unor conflicte militare - intre Italia si Grecia (1925); Turcia si Grecia (1926); Grecia si Albania (1928) - de participarea unor observatori ai statelor nemembre la probleme de interes major pentru intreaga lume ca si prin democratizarea institutiei ca atare.

Conferinta de la Locarna (1925) desfasurata sub egida Societatii Natiunilor a oferit o perioada de pace si speranta. Germania a putut fi primita, dupa Locarna, in Societatea Natiunilor. De acum incolo Geneva parea sa fie centrul Europei renascute: 'Concertul' era in sfarsit cu adevarat, 'in ton', iar chestiunile internationale erau reglementate prin discutii si nu prin zanganitul armelor (7 ; 54).

In aceasta etapa, la Geneva, in afara de masurile si actiunile cu un larg ecou in lumea politica si diplomatica s-au comis si o serie de erori de calcul si pozitie care au dus la esecuri. Proiectul Pactului de Garantie Mutuala din 1923 nu a intrunit decat 18 voturi pentru ca n-a fost semnat, datorita contradictiilor de interese, decat de 17 din cele 50 de delegatii care au fost prezente la dezbateri. Crearea, in anul 1924, a unui organism special pentru controlul armamentului, a comertului cu arme si a productiei de munitie n-a condus si la stoparea cursei inarmarilor. Acesta nu avea dreptul de a efectua inspectii, ea putea doar sa ceara guvernelor informatii despre incalcarile in ceea ce priveste armamentele, efectivele si dotarea armatei. Comisia a fost desfintata in anul 1927 iar sarcinile ei au fost preluate de Liga Natiunilor, care insa n-avea nici ea nici un mijloc de verificare a modului cum erau respectate clauzele de dezarmare. (3 ; 252) Prezenta unui stat fascist -Italia- intr-un concern de state democratice a fost o eroare si a aratat unor state mici si mijlocii ca organizarea Societatii Natiunilor este lipsita de realism. La fel de lipsita de realism politic a fost si intelegerea ministrilor de externe francez si american - Briand si Kellog - pentru semnarea unui tratat prin care razboiul a fost scos in afara legii. Pe 28 august 1928 a fost semnat de catre 15 natiuni, cu surle si trambite, Pactul de la Paris (cunoscut ca Pactul Briand-Kellog), prin care s-a denuntat razboiul ca instrument al politicii nationale. Americanii, britanicii si chiar francezii i-au adus ulterior atatea amendamente incat 'tratatul a fost redus la o simpla tautologie potrivit careia Pactul de la Paris ajuta la mentinerea pacii atata timp cat pacea era mentinuta'.(3 ; 254)

Contradictiile anglo-franceze a constituit si el unul din factorii care au aratat in mod evident ca Liga Natiunilor si initiativele sale in domeniul securitatii colective n-au sansa de a se impune in arhitectura de securitate a Europei. Anglia a dus, la Geneva, o politica inversa celei franceze in domeniul dezarmarii; a militat pentru revizuirea clauzei Pactului Sovietic cu privire la mentinerea integritatii teritoriale, ceea ce Franta nu accepta. Anglia a angajat tratative cu Roma si Berlinul impunand Frantei diferite sacrificii in favoarea Germaniei si a tarilor revizioniste.

Slabiciunile Societatii Natiunilor s-au datorat si slabiciunilor pe care Franta le-a avut in politica interna generate de criza politica, de dificultatile financiare interne, de luptele dintre fortele politice de stanga, partizane ale cooperarii cu URSS pentru realizarea securitatii colective. Si fortele de dreapta, inclinate sa aprobe ascensiunea lui Hitler in Germania ca 'povaza impotriva bolsevismului' (2 ; 100)