Analiza si proiectarea sistemelor informatice

Obiectivul principal urmarit in faza de analiza il reprezinta definirea a "ceea ce este" si a "ceea ce ar trebui sa fie" sistemul informational. In acest sens sunt realizate doua activitati importante: determinarea cerintelor sistemului si structurarea (formalizarea) acestora. Prin determinarea cerintelor sistemului se urmareste mai intai descrierea a ceea ce face sistemul existent prin prezentarea proceselor de prelucrare, a fluxurilor informationale, a procedurilor de lucru, a documentelor si rapoartelor din sistem etc. Apoi, se urmareste identificarea a ceea ce doresc utilizatorii de la noul sistem. Structurarea cerintelor sistemului vizeaza dezvoltarea modelului logic al sistemului. Fluxurile informationale dintre procesele de prelucrare sunt reprezentate prin diagrama fluxurilor de date, logica prelucrarii datelor este descrisa prin intermediul tabelelor de decizie sau a englezei structurate, modelul conceptual al datelor este transpus prin intermediul diagramei entitate-relatie.

Odata finalizata faza de analiza, trebuie aleasa calea ce va fi urmata pentru obtinerea noului sistem. Asadar, punctul in care ne aflam acum il reprezinta trecerea de la analiza sistemului la proiectarea sitemului. Obiectivul principal al proiectarii consta in a determina exact "cum" se va parcurge drumul de la "ceea ce este" la "ceea ce ar trebui sa fie" sistemul pentru a se ingloba toate cerintele identificate anterior. Proiectarea trebuie sa ofere solutia optima de inglobare a tuturor cerintelor in noul sistem. Trecerea de la analiza la proiectare presupune trecerea de la "ce" la "cum" se va obtine noul sistem. Toate informatiile obtinute pana acum trebuie transformate in idei si solutii de proiectare pentru noul sistem.

Directia care va fi urmata in continuare in dezvoltarea noului sistem este numita strategia de proiectare. Chiar daca dupa parcurgerea fazei de analiza multe lucruri s-au clarificat, mai exista unele incertitudini privind sistemul datorate contradictiilor care pot exista intre utilizatori privind cerintele functionale, alternativele privind platformele hardware si software, cerintele functionale care sa fie incluse in noul sistem in functie de restrictiile de costuri si timp, sursele de obtinere a software-ului etc. Echipa de realizare trebuie sa identifice si sa defineasca clar cateva alternative de proiectare a sistemului pe care sa le supuna dezbaterii utilizatorilor si conducerii firmei, din care va fi aleasa cea optima.

Deci, inainte de trecerea la proiectarea noului sistem trebuie aleasa strategia de proiectare, ceea ce implica identificarea mai multor variante de proiectare si alegerea celei optime. Un vechi dicton ingineresc spune ca "Un proiect poate fi de bun, ieftin si realizat in timp scurt . alege doua dintre ele". Marakas a denumit aplicarea acestui dicton in domeniul sistemelor informationale ca adevarul geometric despre proiectele de dezvoltare a sistemelor informationale, pornind de la teorema lui Pitagora. Asa cum la trasarea unui triunghi se poate specifica doar marimea a doua unghiuri (al treilea fiind determinat ca diferenta pana la 180 de grade), la fel si in dezvoltarea sistemelor informationale trebuie gasit un echilibru intre calitatea, costurile si timpul de realizare (vezi figura 2). Accentul pus pe unul din cele trei aspecte se va rasfrange asupra unuia din celelalte doua sau asupra ambelor aspecte. De exemplu, accentul pus pe calitatea sistemului (cum ar fi includerea tuturor cerintelor functionale si nefunctionale in sistem) ar presupune costuri si timp de realizare mai mari. Daca se doreste minimizarea costurilor si reducerea timpului de realizare, atunci calitatea sistemului va fi mult afectata. Obtinerea unui sistem de calitate si intr-o perioada scurta de timp duce la sporirea considerabila a costurilor (vor trebui angajati numerosi specialisti din afara firmei). Prin urmare, se poate interveni doar asupra a doua din cele trei aspecte importante care privesc dezvoltarea sistemelor informationale.

Decizia asupra solutiei optime trebuie sa o ia utilizatorii si conducerea firmei, datorita importantei ei deosebite. Dupa luarea acestei decizii si trecerea la proiectarea si implementarea sistemului orice revenire poate fi foarte costisitoare sau chiar imposibila. Orice revenire pana in acest punct poate sa nu implice nici un cost suplimentar. Dupa stabilirea strategiei de proiectare si trecerea la implementarea ei face dificila orice revenire cu atat mai mult cu cat s-a inaintat in realizarea proiectului. Daca s-a optat pentru dezvoltarea aplicatiilor in mediul FoxPro, nu se poate reveni usor pentru trecerea la mediul Oracle deoarece s-a constatat ca nu pot fi satisfacute cerintele de securitate. Acest lucru ar insemna renuntarea la o mare parte din rezultatele obtinute pana in momentul respectiv.

Figura 1. Adevarul geometric despre dezvoltarea sistemelor informationale[1]

Prin urmare, cea mai buna solutie de proiectare a sistemului trebuie sa asigure compromisul optim intre cele trei dimensiuni: calitatea sistemului, costurile si timpul de realizare. Gasirea acestui optim implica identificarea mai multor variante si evaaluarea cu atentie a acestora cu scopul alegerii celei mai bune.

Un alt motiv care justifica necesitatea elaborarii mai multor alternative de proiectare este legat de pericolul familiarizarii excesive a membrilor echipei cu anumite tipuri de probleme. Daca ei sunt specializati cu precadere in tehnologia bazelor de date, atunci solutia lor se va baza pe aceasta tehnologie, chiar daca cel mai indicat mod de rezolvare ar consta in utilizarea unui program de calcul tabelar. De asemenea, daca in trecut au avut o solutie anume la un gen similar de problema, varianta propusa de ei va fi ultima lor realizare la dezvoltarea unui alt sistem. Daca ea ar fi si cea mai buna solutie nu ar fi nimic grav, insa, de multe ori, propunerea este subiectiva.

Definirea strategiei de proiectare presupune doua activitati principale:

Generarea alternativelor strategice de proiectare

Selectarea celei mai bune variante.

La generarea alternativelor de proiectare sunt luate in considerare aria de intindere si nivelul de informatizare, definirea mediului de dezvoltare a aplicatiilor si sursele de obtinere a software-ului.

Una dintre activitatile realizate in faza de analiza o constituie definirea ariei de intindere a sistemului. Obiectivul urmarit aici a fost definirea granitelor sistemului prin identificarea functiilor ce vor fi incluse si a legaturilor cu mediul sau extern. Toate aceste informatii au fost structurate cu ajutorul diagramelor fluxurilor de date. Un rol important l-au jucat utilizatorii, care si-au specificat cerintele functionale.

Mediul de dezvoltare face referire la configuratia echipamentelor, a sistemelor de operare si a retelei in care vor fi instalate noile aplicatii. Pentru a determina mediul de dezvoltare trebuie gasite raspunsurile la unele intrebari precum: Aplicatiile necesita prelucrarea pe loturi a unui volum mare de date sau prelucrarea on-line? Cati utilizatori vor fi, cate posturi de lucru si cat de raspandite vor fi acestea? Unde ar trebui localizate datele? Raspunsurile la aceste intrebari (si multe altele) ofera o imagine preliminara asupra viitorului sistem, permitand echipei de realizare a proiectului sa ia deciziile potrivite pentru mediul de dezvoltare.

Atunci cand vorbim despre mediul de dezvoltare a unui sistem informatic, pot fi identificate trei variante de sisteme: centralizate, descentralizate si distribuite. De-a lungul evolutiei informaticii, in diferite perioade a predominat una sau alta dintre aceste variante. Daca problema sistemelor informatice descentralizare nu se mai pune astazi, in schimb sistemele centralizate si cele distribuite raman alternativele viabile pentru dezvoltarea sistemelor informationale. Prin comparatie, un sistem informatic centralizat presupune ca un singur calculator sa satisfaca nevoile organizatiei, la care pot fi conectate mai multe terminale (PC-uri sau NC-uri), iar un sistem distribuit va fi format din mai multe calculatoare pe care sunt distribuite aplicatiile si care impreuna satisfac nevoile organizatiei. Problematica sistemelor distribuite este mult mai complexa, motiv pentru care vom insista asupra ei in continuare.

Sistemele distribuite pot fi definite ca "o colectie de calculatoare independente care apar utilizatorilor acestora ca un singur sistem coerent". Aceasta definitie evidentiaza doua aspecte esentiale: primul priveste hardware-ul - calculatoarele sunt autonome; cel de-al doilea vizeaza software-ul - utilizatorii au impresia ca lucreaza cu un singur sistem. Dincolo de aceasta definitie, problematica sistemelor distribuite poate fi clarificata prin prezentarea caracteristicilor lor esentiale. Pe scurt, acestea sunt:

diferentele dintre variatele tipuri de calculatoare si modul in care ele comunica sunt ascunse (transparente) pentru utilizator, la fel ca si organizarea interna a sistemului distribuit;

utilizatorii si aplicatiile pot interactiona cu un sistem distribuit intr-o maniera uniforma si consistenta, indiferent de locul si momentul in care are loc interactiunea;

executia concurenta a programelor reprezinta regula intr-un sistem distribuit. Doi utilizatori isi pot realiza sarcinile lor de lucru pe propriile calculatoare prin partajarea unor resurse, precum paginile web sau fisiere, atunci cand este necesar;

sistemele distribuite trebuie sa fie scalabile adica, sa poata fi usor extinse. Aceasta caracteristica este o consecinta directa a autonomiei calculatoarelor din sistem, dar si a faptului ca pentru utilizator organizarea interna este transparenta;

un sistem distribuit trebuie sa asigure independenta fata de eventualele caderi sau disfunctionalitati ale unor calculatoare sau aplicatii din sistem, el trebuind sa fie in continuare disponibil utilizatorilor. Este responsabilitatea proiectantilor de a prevedea consecintele eventualelor disfunctionalitati.

Motivatia principala pentru utilizarea sistemelor distribuite o reprezinta dorinta utilizatorilor de a partaja resursele. Notiunea de resursa este una abstracta, folosita pentru a descrie multimea lucrurilor care pot fi partajate intr-o retea de calculatoare. Ea face referire la componentele hardware, precum discurile si imprimantele, dar si la cele software, precum fisierele, bazele de date, obiectele de toate tipurile. Partajarea resurselor nu este singurul avantaj al sistemelor distribuite, alte avantaje fata de sistemele centralizate fiind enumerate in tabelul 1.

Arhitectura client/server reprezinta modelul arhitectural cel mai utilizat la dezvoltarea sistemelor distribuite. El este un model general ce poate fi implementat in numeroase moduri.

Ideea subiacenta conceptului client/server este serviciul. O aplicatie informatica distribuita dezvoltata dupa modelul client/server este descompusa in doua doua grupuri de procese: consumatorii de servicii, numiti client si furnizorii de servicii, numiti server, care comunica intre ele prin schimbul de mesaje de tip solicitare-raspuns (vezi figura 3.). De exemplu, un server poate fi conceput pentru a oferi un serviciu de baze de date clientilor sai. Serverul este functional independent de client, iar relatia intre client si server este de colaborare (cooperare). Ea se diferentiaza radical de aplicatiile centralizate, in care relatia este de tip "stapan-sclav" (master-slave).

In modelul client/server, clientul solicita serverului executia unui serviciu prin transmiterea unui mesaj. La randul sau, serverul va transmite clientului rezultatul solicitarii sale. Diferitele functii ale aplicatiei informatice sunt regrupate sub forma programelor client si server, fiecare cu roluri bine definite. Pentru utilizator totul este transparent, el comunicand cu programul client; schimbul de mesaje realizat intre programele client si server ii sunt transparente, el percepand aplicatia ca un ansmablu executat doar pe postul sau de lucru.

Figura 3. Modelul general al interactiunii dintre client si server

Problema principala in modelul client/server este legata de distinctia clara dintre client si server. Proiectarea sistemelor client/server presupune conceperea arhitecturii aplicatiilor pe straturi bine definite.

1 Proiectarea de ansamblu a sistemelor informatice

Activitati in proiectarea de ansamblu

definirea obiectivelor;

structura sistemelor informatice;

definirea iesirilor;

definirea intrarilor;

definirea colectiilor de date;

alegerea modelului matematic si a programelor aferente;

alegerea solutiilor tehnice de realizare;

listarea necesarului de resurse;

estimarea eficientei economice;

planificarea realizarii sistemului;

elaborarea documentatiei.

Caracteristicile sistemului informatic

orice sistem trebuie sa contina ca element central o baza de date, in care sa fie stocate date intercorelate intre ele provenind de la surse interne si externe;

informatiile furnizate de sistem trebuie obigatoriu sa fie autentice, exacte, iar suportul de prezentare sa varieze de la un nivel de conducere la altul;

sistemul trebuie sa inglobeze o varietate de modele matematice, tehnico-economice (de exemplu modele de optimizare, modele de simulare, modele de eficienta);

sistemul trebuie conceput ca un sistem om-masina oferind astfel posibilitatea unei interactiuni imediate catre utilizator si sistem.

sistemul trebuie sa prezinte un grad cat mai ridicat de integrare sub urmatoarele doua aspecte: integrare interna si integrare externa.

Cerinte ale sistemelor informatice

Pentru realizarea unor sisteme informatice care sa indeplineasca obligatoriu caracteristicile sistemelor este necesar sa se tina cont de urmatoarele cerinte:

fundamentarea conceperii sistemului sa fie facuta pe criterii de eficienta economica;

participarea nemijlocita a conducerii unitatii la conceperea sistemului informatic;

asigurarea unui nivel tehnic inalt al solutiilor adaptate;

adoptarea de solutii in concordanta cu resursele disponibile si cu restrictii impuse.

Domenii si activitati in cadrul sistemelor informatice

1.       Planificarea tehnico-economica - activitati:

elaborarea planului anual;

defalcarea planului pe trimestre, luni si unitati componente;

urmarirea modului de realizare al planului;

2.       Pregatirea tehnica a productiei - activitati:

elaborarea planului;

elaborarea si actualizarea fiselor tehnologice;

calculul loturilor optime;

calculul consumurilor specifice de materii prime, materiale;

urmarirea si analiza planului privind introducerea progresului tehnic;

3.       Programarea, lansarea si urmarirea productiei de baza - activitati:

calculul necesarului de fabricat pe perioada de plan;

elaborarea programelor de fabricatie;

programarea operativa a productiei;

lansarea manoperei;

lansarea materialelor.

4.       Aprovizionarea tehnico-materiala si desfacerea productiei: - activitati:

aprovizionarea tehnico-materiala;

desfacerea productiei;

controlul stocurilor.

5.       Forta de munca - activitati:

elaborarea planului fortei de munca si al fondurilor de salarizare si scolarizare;

evidenta personalului;

analiza si raportari statistice.

6.       Financiar-contabil - activitati:

elaborarea bugetului pe venituri si cheltuieli;

contabilitatea mijloacelor fixe;

contabilitatea valorilor materiale;

contabilitatea salariilor;

contabilitatea cheltuielilor de productie;

contabilitatea generala.

Structura sistemelor de informatice este o etapa necesara, datorita:

numarului mare de elemente si legaturi ce compun de regula un sistem informatic;

implementarea simultana a tuturor componentelor sistemelor informatice intr-o unitate economica apare ca o activitate deosebit de dificila in cazul in care nu are loc structurarea sistemului;

prioritatea unor obiective

cantitatea limitata de resurse umane si materiale fac imposibila proiectarea in bloc a sistemului informatic.

Cerinte ale structurarii sistemelor informatice in etape de proiectare de ansamblu:

pe fiecare nivel al structurarii trebuie asigurata unicitatea criteriului de descompunere a sistemului;

structurarea realizata trebuie sa permita constituirea ulterioara a intregului sistem prin agregarea modulelor separate;

structura creata nu trebuie sa contina intretaieturi.

Definirea iesirilor sistemelor informatizate

Prin iesirile unui subsistem informatic se va intelege totalitatea informatiilor furnizate de acesta, beneficiarilor interni si externi, respectiv rapoarte, note de informare.

Definirea intrarilor sistemelor informatice

Prin intrarile unui sistem informatic se intelege totalitatea datelor primare necesare obtinerii informatiilor de iesire ale sistemului. Datele primare se pot clasifica in date interne si in date externe. La nivelul fiecarui subsistem informatic este necesar ca intrarile sistemului sa fie conditionate de iesirile acestuia.

Planul logic - orice iesire este un rezultat al aplicarii unuia sau mai multor operatori asupra unui ansamblu de date de intrare.

Planul tehnologic - caracteristicile iesirilor sistemului conditioneaza caracteristicile cerute intrarilor.

Stabilirea colectiilor de date - principalele criterii pe baza carora se pot grupa datele sunt legate de sfera de cunoastere, de domeniul de activitate, de stabilitatea continutului datelor si de rolul datelor in procesul prelucrarii.

1.       Dupa sfera de cunoastere:

date primare;

indicatori tehnico-economici cu caracter operational;

indicatori tehnico-economici cu centralizare media;

indicatori sintetici.

2.       Dupa domeniul de activitate

colectia furnizori;

colectia beneficiari;

colectia contracte;

colectia produse;

colectia repere;

colectia lucrari;

colectia personal;

colectia plati;

colectia incasari.

3.       Dupa stabilirea datelor

colectii de date conventional-constante;

colectii de date variabile.

Clasificarea colectiilor de date conventional-constante: colectiile de date cu caracter normative detin 50-60% din volumul totalde informatii care circula in procesul informational al unei unitati econimice.

Principalele colectii de date cu caracter normativ:

normativele de fabricatie;

normativele tehnologice;

normativele de munca;

normativele materiale.

4.       Dupa prelucrarea datelor

colectii de date de baza;

colectii de date pentru tranzactii;

colectii de date intermediare sau de lucru;

colectii de date statistice;

colectii de date istorice.

Alegerea modelelor economico-matematice

Modelele matematice folosite in perfectionarea activitatii economice sunt urmatoarele:

modele de programare liniara - problemele economice ce se pot rezolva cu acest tip de modele privesc optimizarea planului de productie, repartizarea sarcinilor de productie si folosirea optima a resurselor;

modele de programare - problemele economice ce se pot rezolva cu acest tip de modele sunt determinarea minimului global/local pentru o functie reala.

metodele de programare dinamica - problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele sunt realizarea analizei secventiale a proceselor de luare a deciziilor, rezolvarea problemelor de inlocuire a utilajelor.

modele de teoria grafurilor - problemele economice ce pot fi astfel rezolvate sunt cele legate de determinarea drumurilor cu valoare optima, determinarea fluxului maxim;

modele de gestiune a stocurilor - problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele privesc optimizarea activitatilor de aprovizionare, de productie si de desfacere;

modele de simulare - problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele sunt simularea evolutiei fenomenelor si proceselor economice in functie de caracterul lor;

modele de teoria deciziilor - problemele economice rezolvate in acest mod sunt legate de fundamentarea deciziilor multidimensionare, fundamentarea deciziilor in conditii de risc si incertitudine.

modele de asteptare - problemele economice ce se pot rezolva cu aceste modele privesc minimizarea timpului de asteptare concomitent cu minimizarea cheltuielilor ocazionate de asteptare.

Alegerea tehnologiilor de prelucrare

Tehnologiile pot  fi clasificate in functie de:

metodele, tehnicile si echipamentele utilizate;

modul in care se structureaza si se organizeaza datele pentru prelucrare;

procedeele de introducere a datelor in calculator;

metodele si tehnicile de prelucrare si de redare a rezultatelor obtinute.

Din punct de vedere al performantelor tehnico-functionale respectiv, dupa timpul de raspuns al sistemelor informatice, tehnologiile se pot diferentia in:

tehnologii cu raspuns intarziat;

tehnologii in timp real.

Dupa modul de structurare si organizare a datelor, tehnologiile de preluare automata a datelor se clasifica in:

tehnologii care utilizeaza fisierele clasice;

tehnologii care utilizeaza fisierele clasice si/sau fisiere integrate;

tehnologii care utilizeaza baze de date.

Dupa locul amplasarii calculatorului electronic in raport cu punctele de generare a datelor si cu functiile de valorificare a informatiilor obtinute din prelucrare:

tehnologii pentru sisteme informatice centralizate;

tehnologii pentru sisteme informatice distribuite.

Estimarea necesarului de resurse

Elementele determinante pentru configuratia fiecarui echipament de prelucrare sunt:

1.       Memoria interna - estimarea necesarului de memorie interna se face pe baza relatiei de calcul M=M1+M2 unde:

M=necesarul total de memorie,

M1=necesarul de memorie pentru folosirea sistemului de operare ales,

M2=necesarul de memorie pentru executia programelor aplicative.

Necesarul de memorie interna pentru programe aplicative este:

M2=max(Ma,Mb,. .,Mn)

2.       Estimarea necesarului de echipamente periferice ale sistemului central de prelucrare se realizeaza in functie de echipam de intrare-iesire si de unitatile de memorie externa.

Numarul echipamentelor periferice necesare se stabileste in raport de factorii:

fluxul de intrare-iesire;

volumul de date ce se cere a fi stocat in memoria externa;

modul de exploatare;

numarul de programe ce se executa in paralel.

3.       Estimarea necesarului de personal de specialitate - personalul de specialitate necesar realizarii si exploatarii sistemului informatic se determina in raport cu volumul de munca cerut de complexitatea proiectului si volumul de munca cerut de intretinerea si exploatarea sistemului informatic.

4.       Estimarea necesarului de produse - program se realizeaza:

din ansamblul de programe care insotesc calculatorul electronic;

prin preluarea de elemente tipizate;

prin preluarea altor programe de la alte centre de informatica;

prin elaborarea softului cu eforturi proprii.

Planificarea realizarii sistemelor informatice

Aceasta etapa are la baza principiul proiectarii si implementarii esalonate.

Esalonarea reprezinta ordinea in care vor fi abordate componentele sistemului. Esalonarea se reprezinta sub forma unui grafic detaliat in care se specifica fiecare modul component, etapele de realizare si durata fiecareia.

Criterii:

a.       prioritatea obiectivelor componente;

b.       asigurarea legaturilor intre componente.

Aceste relatii sunt de doua tipuri, relatii de precedenta si relatii de succesiune;

c.        disponibilitatea resurselor.

2 Proiectarea de detaliu a sistemelor informatice

Activitati in proiectarea de detaliu

detalierea functiunilor si a structurii functionale a subsistemelor;

proiectarea detaliata a "iesirilor" fiecarui subsistem;

proiectarea codurilor;

proiectarea detaliata a "intrarilor" fiecarui subsistem;

proiectarea fisierelor si a bazei de date.

evaluarea necesarului de resurse;

planificarea elaborarii programelor.

Proiectarea situatiilor cu rezultate finale - iesirile sistemelor.

Aceasta etapa poarta denumirea de proiectare logica de detaliu si se finalizeaza prin intocmirea pentru fiecare situatie finala a specificatiilor de iesire care servesc la:

transmiterea rezultatelor prelucrarii pe calculatorul utilizatorului;

transmiterea proiectului situatiilor programatorului, fara ambiguitati.

Alegerea suportului informatiilor de iesire - imprimanta, display, disc fix magnetic, floppy disc, banda magnetica.

Pentru definitivarea formei si a formatului de prezentare a situatiilor finale trebuiesc respectate cerintele conducerii privind macheta situatiei finale; restrictiile tehnice; elementele de eficienta; lizibilitatea si spatierea; utilizarea formularelor preplatite; utilizarea monitoarelor sau a terminalelor video; utilizarea generatoarelor de rapoarte;

Definitivarea procedurilor de utilizare si interpretare a iesirilor reprezinta cea de-a treia directie de lucru din cadrul proiectarii fizice de detaliu si include procedurile de utilizare a informatiilor de la iesire dar si diverse interpretoare a situatiilor finale.

Proiectarea codurilor

Codificarea externa a datelor - prin operatia de codificare se intelege generarea unor grupuri de simboluri si atribuirea lor elementelor unei inregistrari.

Prin notiunea de cod se intelege o combinatie de simboluri asociate unei caracteristici date din cadrul unei colectii de date.  Prin capacitatea unui sistem de coduri se intelege totalitatea combinatiilor posibil de realizat din simboluri ce contin un cod. Prin lungimea codului se intelege numarul de simboluri elementare dintr-un cod.

Formatul codului reprezinta forma finala a codului cu precizarea clara a urmatoarelor elemente identificatoare:

numarul de pozitii utilizate;

natura pozitiilor utilizate;

cifra de control.

Aspecte in proiectarea sistemului de coduri:

1.       Influenta tipului si structurii codului asupra performantelor sistemului informatic;

2.       Implicatiile utilizarii codurilor in operatiile de culegere a datelor si interpretarea rezultatelor finale de catre utilizatorii neinformaticieni.

Cerinte in proiectarea codurilor:

Criterii de grupare a codurilor:

1.       dupa natura caracterelor: coduri numerice, alfabetice, alfanumerice;

2.       dupa lungimea codului: coduri semnificative si nesemnificative;

3.       dupa structura codului: coduri elementare.

Activitati parcurse in realizarea unui sistem de coduri:

analiza elementelor ce urmeaza a fi codificate;

precizarea si uniformizarea terminologiei;

alegerea tipurilor de coduri;

estimarea capacitatii, lungimii si formatului codului;

intretinerea nomenclatoarelor de coduri.

Proiectarea intrarilor sistemelor informatice

Proiectarea detaliata a intrarilor cuprinde ca etape proiectarea logica de detaliu si proiectarea fizica de detaliu.

Specificatiile de intrare trebuie sa cuprinda:

macheta documentului;

instructiunile de culegere, utilizare si transpunere pe suport tehnic;

regulile de control si validare.

In proiectarea fizica de detaliu este necesara realizarea a patru grupe de activitati:

1.       Alegerea suportului tehnic pentru culegerea datelor;

2.       Proiectarea machetelor documentelor de intrare - macheta documentului primar trebuie sa contina definite urmatoarele elemente de structura: antetul, denumirea documentului; coduri de identificare, data, rubrici.

3.       Stabilirea instructiunilor de culegere si regulilor de control si validarea datelor trebuie sa cuprinda reguli de validare manuala a volumului a secventei documentelor si a cifrelor de control pe pachetele de documente primare si reguli pentru controlul sintactic a datelor din documentele primare. Aceste reguli de control sunt o conditie necesara pentru scrierea programelor de verificare logica a datelor de intrare.

Proiectarea videoformatului de intrare se face in functie de modul concret de desfasurare a dialogului operator-calculator si se poate desfasura sub doua forme: varianta intrebare-raspuns, cu defilarea liniilor ecranului si varianta afisare pe ecran a machetei de introducere a datelor de intrare.