Patrundem in subteranele Terrei, pesteri sau avene, chemati de dorinta de cunoastere, de aventura sau de frumos si, nu in ultimul rind, de necesitatea de a intelege si explica, din cit mai multe puncte de vedere, mecanismele complexe de factura geologica, hidrologica, biologica etc; care guverneaza lumea subterana, cu alte cuvinte, pentru cercetare stiintifica. Mai adaugam la cele de mai sus si speoturismul, fie el organizat sau nu, care atrage in pesteri un numar tot mai mare de oameni, cu profesiuni si virste diferite, dar mai ales cu un nivel foarte diferit de intelegere a mediului natural. Trebuie sa tinem seama de faptul caa deplasarea speologilor sau a nespeologilor se face intr-un univers fragil, aflat intr-un echilibru precar, echilibru fizic si biologic fundamental dobindit dupa o evolutie lenta, desfasurata pe parcursul a zeci sau sute de mii de ani.

Ca si la suprafata planetei, activitatea umana din subteran poate duce la distrugerea brutala, ireversibila sau la declansarea unui regres al starii naturale de echilibru, prin actiuni voluntare sau inconstiente. Fiecare pestera constituie o entitate bine definita si are o valoare intrinseca pe care specialistul de astazi sau cel de miine o va descifrat.

In tara noastra, o pestera din zece are o valoare stiintifica sau peisagistica nationala sau internationala. Unele dintre acestea sint declarate monumente ale naturii sau rezervatii stiintifice, prin HCM sau decizii ale forurilor judetene, dar toate trebuie protejate ca parti integrante ale mediului natural.[1]

Nu ne vom opri, cu acest prilej, asupra acelor elemente care confera valoare unei cavitati carstice, ele fiind pe larg analizate in lucrarea "Omul si pestera' (Bleahu M. 1978), scopul demersului nostru fiind sa aratam ce si cum trebuie facut pentru a le pastra integritatea.

O prima categorie de actiuni, cu un pronuntat caracter preventiv, este de competenta exclusiva a speologilor, a caror activitate se supune, printre altele, si unor norme de protectie a pesterilor. In acest sens, subliniem eficienta mentinerii discretiei asupra amplasarii si caracteristicilor obiectivelor speologice cu valoare deosebita. Informatiile referitoare la ele nu vor fi difuzate in presa, prin radio sau televiziune si nu vor face obiectul unor conferinte de larga popularizare. Asemenea obiective speologice vor avea o accesibilitate limitata si controlata cu strictete de catre speologi-custozi. In categoria activitatilor preventive putem include si echiparea intrarilor de pestera cu porti rezistente (ale caror chei vor fi pastrate de persoane autorizate), verificarea periodica a starii acestora, precum si prezenta unor echipe in preajma intrarilor, in zilele cu trafic turistic intens.

Pericolul principal pentru paastrarea intergritatxii pesterilor il constituie turismul neorganizat, indiferent de forma lui de manifestare. Aceasta, deoarece grupurile de turisti "ad-hoc', nu cunosc, iar daca cunosc ignora premeditat comportamentul preventiv, civilizat fata de natura, Asa cum la suprafata trecerea lor este vizibil marcata de resturi alimentare, ambalaje felurite, arbusti devastati, trecerea lor prin pesteri este concretizata prin abandonarea de gunoaie, iscalituri pe pereti si, realitate mult mai grava, prin devastarea sistematica a concretiunilor.

Pesterile nu sint feuda speologilor, tarimul privilegiat in care doar ei au acces, chiar daca reprezinta - fara doar si poate -domeniul lor de activitate. Pesterile pot fi vizitate de turisti organizati sau nu, dar totxi, speologi si nespeologi, trebuie sa le ocroteasca..Existaa pesxteri amenajate, pentru circulatia turistica, acestea constituind o ilustrare a modului in care poate fi imbinata necesitatea de protectie, cu cu dorintxa de practicare a speoturismului, exista pester neamenajate, accesibile faara echipament special si care pot fi vizitate pe anumite portiuni, dar exista si goluri subterane in care chiar activitatea speologilor este limitata si controlata riguros.

Indiferent de scopul pentru care patrundem in pesteri si avene - pentru explorare, cartare, fotografiere, cercetare, stiintifica sau simpla vizita in calitate de turisti - trebuie respectate citeva reguli de compartament si anume:

1.     Nu vor fi introduse si lasate in subteran materiale poluante ale solului, apei si aerului, iar deseurile de orice natura vor fi depozitate in saci de polietilena care vor fi scosi la suprafata;

2.     Nici un element care apartine pesterii, indiferent daca acesta este un cristal, sediment fosil sau vietuitoare nu va fi scos din subteran. Pesterile trebuie considerate muzee naturale si, in consecinta, vor fi pastrate intacte; ele apartin, deopotriva si generatiilor viitoare

3.     Deplasarea in subteran se va face pe un traseu unic, in sir, ocolind cu atentie atit locurile periculoase, cit si cele care prezinta un interes peisagistic (zone concretionate) sau stiintific (depozite mineralogice, arheologice, paleontologice, faunistice). Acest traseu poate fi marcat discret cu materiale autohtone.

4.     Se vor folosi numai surse de lumina nepoluaute (lampi cu acetilena sau electrice), dar care au si o intensitate buna.

5.     Dorinta de-a imortaliza trecerea noastra printr-o pestera prin iscalituri, desene sau sageti nu va fi exprimata pe albul concretiunilor, nici pe tavanul sau peretii galeriilor; singurele manifestari artistice de acest gen unanim apreciate si, in consecinta, protejate si conservate, apartin stramosilor nostri care foloseau pestera ca adapost.

Nu putem incheia aceasta scurta pledoarie pentru protectia pesterilor, fara a semnala existenta unei categorii aparte de "nespeologi' - spargatorii de porti - in fata carora cedeaza cele mai rezistente incuietori si betoane. Ei sfideaza legile care protejeaza natura. Exista un singur remediu, drastic dar eficient, impotriva pornirilor distructive ale acestora: blocarea temporara a intrarii printr-o surpare artificiala. Ne intrebam si astazi - o facem de multi ani, de altfel, - de ce sint necesare asemenea solutii radicale si ce trebuie facut pentru ca cea mai trainica poartaa sa fie constiinta tuturor.