Schimbarea sociala - Factorii schimbarii sociale, Difuziunea schimbarii sociale : paradigma epidemiologica

Schimbarea sociala

Este ansamblul mutatiilor care afecteaza durabil organizarea sociala a unei colectivitati date. Schimbarea sociala nu este conjuncturala, un fenomen de scurta durata, reversibil si superficial ci se inscrie in timp, modificand istoria, implicand schimbari structurale, fiind un fenomen durabil, partial ireversibil, modificand profund raporturile sociale.

Factorii schimbarii sociale

Mult timp s-a cautat un primum mobile, un prim motor, un factor unic responsabil de schimbarea sociala. Acestei perceptii moniste i se opunea cea pluralista, din multimea de factori invocati distingandu-se trei : factorul demografic, cel tehnic si cel legat de valori si idei.

Factorul demografic, numarul locuitorilor, este capital adesea in evolutia societatii. Cresterea populatiei este sursa tuturor transformarilor sociale dupa unii autori. E.Durkheim, parintele sociologiei moderne franceze (De la division du travail social, 1893) enuntase chiar o lege a gravitatiei sociale, descompusa in doua faze :

-cresterea demografica antreneaza o diviziune mai puternica a muncii si in consecinta o mai mare densitate morala;

-densitatea morala produce progresul "civilizatiei", sub forma concreta a dezvoltarii economice, sociale si culturale.

Din alte perspective, cresterea populatiei poate fi sursa stagnarii sau a regresului societatii (Malthus, 1798), franand cresterea economica si alimentand somajul.

Factorul tehnic, fara a-l limita la tehnologie, este vazut de multi ca fiind capital. Cuprinzand uneltele, masinile si energia dar si modul de organizare a muncii, factorul tehnic poate conduce la o clasificare a societatilor, cea mai cunoscuta fiind cea a lui L.Mumford :

A.Touraine (L'Evolution du travail ouvrier dans les usines Renault, 1955) a scos in evidenta trei faze esentiale in raporturile dintre om si masina :

-faza A, epoca masinii universale, nespecializate, unde muncitorul este competent si polivalent, organizarea muncii fiind rudimentara;

-faza B, aparitia masinilor specializate, organizarea muncii se  bazeaza pe muncitorii specializati, redusi la simplul rol de executanti;

-faza C, a automatizarii, autonomia masinilor, muncitorul transformandu-se intr-un simplu observator-supraveghetor cu o calificare nedefinita dar cu un nivel ridicat al culturii generale.

Interesul opiniei lui Touraine provine din faptul ca certifica modificarea organizarii muncii si a modului de viata al muncitorilor odata cu aparitia unor noi tehnologii.

Rolul valorilor si al ideologiei este la fel de invocat pentru explicarea schimbarii sociale.  Valorile sunt idealuri colective care dau sens lumii si definesc criteriile estetice. Rolul lor este indiscutabil si a fost demonstrat in Etica protestanta si spiritul capitalismului (M.Weber, 1905) care pornea de la ipoteza ca reforma protestanta, demarata in 1517, a creat conditiile dezvoltarii capitalismului modern. Calvinismul recunostea de exemplu in camatarie si dorinta de imbogatire individuala o "dovada a existentei lui Dumnezeu". Astfel adeptii curentelor protestante sunt mai intreprinzatori, reusind sa substituie investitiile consumului, contribuind astfel, fara voia lor, la dezvoltarea ordinii capitaliste.

Valorile sunt responsabile de dinamismul si progresul unei societati ca si de stagnarea acestora, recunoaste si McClelland (The Achieved Society, 1961) iar M.Foucault prezinta succesul Occidentului ca fiind rezultatul unei basculari epistemice, rupturi in ordinea valorilor, vazute ca variabile independente. El arata in Les mots et les choses (1966) ca singura cultura europeana a facut din om un obiect al cunoasterii si o valoare in sine, fapt petrecut in jurul anului 1600.

Ideologiile sunt sisteme de idei proprii unor grupuri sociale care permit explicarea sau justificarea unei anumite situatii sau propun un cadru de actiune. Ideologia creeaza cauze comune, colective, camufland diferentele si tensiunile. Exista patru tipuri mai importante de ideologii :

-ideologii reformiste, care se transpun intr-un plan progresiv de transformari sociale;

-ideologii revolutionare, care recurg la mijloace violente, ilegale destinate rasturnarii ordinii dominante;

-ideologii conservatoare care propovaduiesc statu-quoul;

-ideologii reactionare care glorifica intoarcerea la trecut.

Difuziunea schimbarii sociale : paradigma epidemiologica

Inovatia este de obicei definita drept aplicatia industriala si comerciala a unei inventii. Aceasta definitie este restrictiva intrucat inovatia nu se limiteaza la domeniul tehnic, extinzandu-se si la cel social, politic etc. Inovatia este de cele mai multe ori sursa schimbarii sociale. Inovatia nu se difuzeaza in sistemul social pe principiul totul sau nimic, schimbarea fiind rezultatul unui ansamblu de actiuni individuale. Paradigma actiunii, teorie stabilita de R.Boudon (La place du desordre, 1984), arata ca pentru a explica un fenomen  M trebuie plecat de la actiunile individuale care l-au generat (m), functie de structura situatie in care se aflau agentii sociali (s). Aceasta structura depinde de o serie de date de la nivel macrosocial (M'). A explica M, presupune rezolvarea ecuatiei : M=MmsM'. Aceasta paradigma permite o mai buna intelegere a rezistentei la schimbare, refuzul persistent al unei inovatii de catre o anumita categorie. Pot fi atribuite cauze irationale (teama de nou, importanta traditiilor) dar o analiza profunda arata ca explicatia este data si de cauze rationale, de exemplu, dependenta de un anumit sistem tehnic, ca in cazul multor societati agricole, bazate pe autoconsum.

Paradigma actiunii este numita si epidemiologica pentru ca se difuzeaza la fel ca o epidemie, fiind o curba in forma de S, cu timpul expus pe abscisa si ponderea populatiei atinse de inovatie pe ordonata. Pot fi deosebite astfel mai multe categorii de populatie : pionierii, primii indivizi care adopta inovatia, asumandu-si riscul esecului, fiind adesea indivizi marginali; inovatorii, persoane influente care adopta inovatia, bucurandu-se de o anumita incredere, strans legati de restul societatii; majoritatea precoce si tardiva, indivizi care adopta inovatia fie din proprie initiativa (precocii) sau prin imitatie (intarziatii), adesea printr-un amestec intre cele doua tendinte; refractarii, indivizi traditionalisti care nu adopta inovatia decat dupa ce toti s-au conformat.

Teoriile schimbarii

Sunt locale si plurifactoriale, explicatiile fiind sprijinite pe cauze multiple, intrinseci, greu de ponderat. Pot fi citate totusi cateva regularitati ale schimbarii, tendinte valabile in anumite circumstante, obiectul unor teorii cu portanta medie, fara pretentii de generalitate :

-legea celor trei stari, emisa de A.Comte, conform careia omul trece prin trei stadii succesive : teologic, marcat de explicarea religioasa a lumii; metafizic, dominat de explicatii abstracte; pozitiv, axat pe gandirea rationala si explicatia stiintifica. Ca si Marx sau Durkheim, Comte are o viziune finalista (teleologica), dezvoltarea istorica avand ca scop ultim, fericirea;

-legea scaderii tendentiale a ratei profitului, enuntata de Marx, plecand de la ideea ca datorita concurentei, capitalistii investesc, inlocuind capitalul producator de bogatie cu un capital "mort", rata profitului scazand astfel iar capitalismul ar fi destinat disparitiei;

-legea bipolarizarii conflictului intre clase, tot de la Marx citire, conform careia, in timp diversele categorii sociale se grupeaza in doua tabere opuse dintre care invingatoare iese cea dominata de proletariat care impune in cele din urma "dictatura proletariatului";

-legea egalizarii progresive a conditiilor emisa de Tocqueville, pentru care egalitatea este caracteristica democratiei, cu cat o societate este mai democratica cu atat ea tolereaza mai greu inegalitatile. Cunoscuta si ca teorema frustarii

-legea cercului vicios al saraciei, atribuita lui Nurkse, prevede ca dezvoltarea economica este dublata de cresterea productivitatii care necesita investitii, deci un efort de economisire. Cei saraci (inclusiv statele) au putine resurse pentru economisire si in consecinta sunt condamnati la saracie;

-legea nuclearizarii progresive a familiei, emisa de Parsons care invoca dezvoltarea societatii industriale, bazata pe mobilitate populatiei pentru a explica modificarea familiei largite prin distinctia tot mai clara intre nucleele familiale succesive (tendinta copiilor de a se separa cat mai repede de parinti)'

-legea secularizarii crescande a societatii, care precede declinul ineluctabil al religiei si implicit, inscrierea conduitei actorilor sociali intr-un cadru concret si nu in unul transcendent;

-legea birocratiei,conform careia populatia este inserata din ce in ce mai mult in organizari vaste, dezumanizate in care reglementarile scrise, formale inlocuiesc tot mai mult contactul personal.

Schimbarea endogena este un rezultat al unor cauze interne ale sistemului social, opusa schimbarii exogene, generate de factori externi. In termenii schimbarii endogene au emis teze atat Durkheim (importanta cresterii populatiei si a protestantismului in dezvoltarea societatii occidentale), Marx (importanta contradictiilor interne ale societatii capitaliste) sau Tocqueville (dorinta de egalitate a conditiilor este o tendinta majora a societatii). In realitatea insa orice proces de schimbarea sociala are atat cauze endogene cat si exogene (de ex. succesul capitalismului se explica si prin aportul de metal pretios din America iar multi dintre primii capitalisti mosteneau o cultura a afacerilor care nu avea legatura cu protestantismul). Schimbarile pot fi totdeauna si sursa unor conflicte. Pentru unii, conflictul este mecanismul esential al schimbarii.