|
|
|
Fiecare celula a organismului este scufundata
intr-un lichid din care isi arunca deseuri. Acest mediu trebuie sa aiba o
compozitie stabila pentru a garanta starea buna si functionarea perfecta a
celulelor. Echilibrul sau se bazeaza pe mecanisme de reglare orchestrate de sistemul
limfatic. Acesta colecteaza excedentul de limfa, fluid incolor eliberat de
sange, care se acumuleaza in tesuturi, si il aduce la inima. Limfa transporta
substantele nutritive si preia deseurile celulare. Ea are drept sarcina
transportul lipidelor si al moleculelor liposolubile, din intestin pana in
sange.
Contine proteine, grasimi, saruri minerale, iar compozitia sa se apropie de cea
a plasmei, din care are rezultat. Compozitia si aspectul sau difera totusi dupa
regiune in care se gaseste. Astfel, in intestine, limfa contine multe grasimi
si are un aspect laptos. In ficat, ea este bogata in proteine.
Sistemul limfatic contine vase limfatice, ganglioni si organele limfoide
repartizate in diverse regiuni ale corpului.
Amigdalele, apendicele vermicular si splina sunt organe limfoide. Ele servesc
drept depozit pentru celulele de aparare, cum ar fi limfocitele, care pot
astfel sa intervina la aparitia unei infectii.
Ganglionii limfatici sunt mici aglomerari celulare de forma rotunjita, cu
diametrul de 10-15mm, distribuiti sub forma de ciorchini de-a lungul vaselor
limfatice. Fiecare ganglion este compartiment in mai multi foliculi limfatici
bogati in globule albe, cum sunt limfocitele si macrofagele. Limfa care
patrunde in ganglioni este filtrata de foliculi limfatici si debarasata de
eventualii sai agenti infectiosi.
Amigdalele sunt conglomerate de foliculi limfatici, in care abunda celulele de
aparare. De forma rotunjita, ele sunt acoperite de o mucoasa. Se intampla
frecvent ca ele se umfle, in timpul unei angine. Celulele lor sunt in acest caz
angajate intr-o lupta incrancenate impotriva bacteriilor ofensive. Ganglionii
pot atunci sa-si mareasca volumul si sa fie palpati la nivelul gatului, ceea ce
inseamna ca vin in ajutorul amigdalelor.
Apendicele este situat intre intestinul subtire si cel gros. Cu o lungime de 8
cm, are si el foliculi limfatici, care ii permit sa ajute organismului la
combaterea infectiilor. Are totusi un rol minor, iar absenta sa nu se perturba
cu nimic echilibrul mediului inferior al organismului.
Alt organ limfoid, splina este situata in partea de sus a abdomenului si
cantareste cam 150g la adult. Functia sa principala este distrugerea globulelor
rosii utilizate, dar ea joaca un rol important in sistem imun. Splina cuprinde
minusculi foliculi repartizati in doua grupe: unii sunt compusi din limfocite
imature, iar ceilalti din limfocite mature. Celulele defensive ale foliculelor
asigura functiile imune ale splinei, producand anticorpi.
Circulatia limfei se face dinspre tesuturi spre sange, prin intermediul
valvelor si datorita contractiei muschilor netezi ai peretelui vaselor. Limfa
este captata in tesuturi de capilarele limfatice, al caror perete il strabate,
si condusa la ganglioni. Dupa ce a fost filtrata, ea este evacuata spre spatiile
interstitiale. Capilarele limfatice o colecteaza din nou pentru a o directiona
spre inima. Limfa strabate tuburi din ce in ce mai importante: vase,
trunchiuri, canale limfatice, apoi canalul toracic, vasul-amiral al sistemului
limfatic, care deverseaza limfa in sange la nivelul venelor situate la baza
gatului. Limfa dreneaza astfel mediul intern, jucand rolul de supapa de
"preaplin".
Structura sistemului limfatic seamana cu cea a sistemului sanguin: ea cuprinde
in acelasi timp vase si organe. Analogia se opreste aici pentru ca, in sistemul
limfatic, aceste doua parti sunt total independente una de alta. Visele
limfatice vehiculeaza limfa spre inima, in timp ce organele limfatice servesc
la stocarea limfocitelor care asigura apararea organismului.
Reteaua limfatica este constituita in primul rand din vase prezente in toate
tesuturile, intre celulele si capilarele sanguine. Doar sistemul nervos
central, oasele, dintii si maduva osoasa sunt lipsite de sistem limfatic.
Alta specialitate a retelei limfatice: vasele sale sunt dotate cu un sistem de
usi care se deschid si se inchid in functie de presiunea existenta in
compartimentul interstitial. Aceste valvule impiedica refluarea limfei. Odata
ajunsa in capilare limfatice, ea se scurge spre vasele limfatice si se
indreapta spre inima. Aceste vase seamana mult cu venele. Vasele limfatice
superficiale urmeaza acelasi itinerar ca venele superficiale, iar vasele
profunde iau calea arterelor profunde.
Diametrul vaselor creste progresiv pe masura ce limfa se apropie de inima.
Fiecare regiune a organismului are propriile sale vase limfatice. Cele ale
gatului dreneaza limfa de la nivelul capului si al gatului. Vasele regiunii
abdominale conduc limfa de la nivelul organelor abdominale, cum ar fi stomacul,
ficatul, pancreasul si intestinele, spre ganglionii limfatici ai abdomenului.
Apoi intra in actiune ganglionii care-si incep activitatea de epurare. Odata
debarasata de particulele sale nocive, limfa porneste din nou spre alte vase
limfatice inainte de a ajunge in circulatia venoasa.
Cele mai mari vase din aceasta retea formeaza asa-numitele trunchiuri
limfatice. Limfa care parvine la nivelul toracelui se imparte in doua canale.
Cele doua canale deverseaza limfa filtrata in circulatia venoasa, la baza
gatului, la punctul de jonctiune dintre vena jugulara interna si vena
subclavie.
Spre deosebite de circulatia venoasa, circulatia limfatica functioneaza fara a
fi pompata. Aceasta e pusa in miscare de contractiile muschilor scheletici. Ea
se scurge variindu-si debitul in functie de presiunile provocate de cavitatea
toracica la fiecare inspir. Totusi, sistemul cardio-vascular participa in mare
parte la aceasta circulatie, prin extremitatea tecilor conjunctive care
invelesc toate vasele, fie ca sunt sanguine, fie limfatice, comunicand acestora
din urma vibratiilor primelor. Pulsatiile arterelor contribuie astfel direct la
progresia limfei.
Contractiile muschilor netezi, situati in peretii canalelor limfatice,
favorizeaza revarsarea finala a limfei in circulatia venoasa. Din aceasta cauza
ea nu se scurge la fel de usor si rapid ca sangele. O activitate fizica nu
poate decat sa amelioreze circulatia sa si deci drenajul substantelor nocive.
Sistemul limfatic are mai multe functii esentiale comune cu sistemul sanguin.
Cele doua sisteme participa la activ la homeostazie, echilibrul mediului
intern. Ele reprezinta o modalitate de transport al principiilor nutritive si
al deseurilor dintr-un loc al organismului intr-altul. Ambele dispun de
mecanisme de aparare impotriva infectiilor.
