Utilitatea economica si comportamentul consumatorului

UTILITATEA ECONOMICA SI COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI

Satisfacerea oricarei nevoi se face prin consumul de bunuri.

Prin bun se intelege orice element al realitatii care este apt sa satisfaca o nevoie, indiferent de forma lui de existenta, de natura nevoii satisfacute, de nivelul cum este promovat de consumator.

Bunurile sunt de o mare diversitate care impune o clasificare a lor dupa anumite criterii.

Pentru analiza economica, se clasifica in: bunuri libere si bunuri economice.

Tipologia bunurilor economice este definita pe baza mai multor criterii:

a)- dupa destinatie:     - bunuri de consum (satisfactori)

- bunuri pentru productie (prodfactori)

b)- dupa mod de folosinta: - de folosinta curenta (alimente, imbracaminte etc.)

- de folosinta indelungata (locuinta, mobila, televizor etc.)

c)- dupa forma de existenta:  - bunuri corporale (materiale)

- bunuri incorporale (servicii)

- informatii

d)- dupa modul in care circula: - bunuri marfare

- bunuri nonmarfare

e)- dupa relatiile dintre ele: - bunuri complementare.

f)- dupa rezultatul activitatii de productie:     - bunuri principale (carne, miere etc.)

- bunuri secundare (oase, ceara)

In economia de schimb, bunurile economice (in principal cele marfare) sunt destinate nonproducatorului, pentru care trebuie sa aiba o utilitate economica, sa se bucure de aprecierea (pretuirea) mai mare sau mai mica din partea consumatorului nonproducator.

Determinarea utilitatii economice se realizeaza prin masurarea cardinala si masurarea ordinala.

Utilitatea economica are un caracter eminamente individual si subiectiv, fiind diferita de la individ la individ. Ea depinde de raportul pe care fiecare il stabileste intre proprietatile unui anumit bun si intensitatea nevoilor, raport care este influentat de gradul de cultura, de nivelul de informare, de aspiratiile si optiunile fiecaruia si de cantitatea de bunuri la care el are acces.

Aceeasi persoana apreciaza ca unitati (doze) din acelasi bun au o utilitate economica diferita, in functie de cantitatea si momentul cand acestea ii sunt disponibile

Utilitatea marginala (Um) reprezinta variatia utilitatii totale care rezulta din cresterea cu o unitate a cantitatii dintr-un bun, consumul celorlalte bunuri fiind constant                         Um = Ut/Dx

Aceasta pune in evidenta Legea utilitatii marginale descrescande (prima lege a lui Gossen 1854) 'cand cantitatea consumata dintr-un produs (bun economic) creste, utilitatea marginala a produsului (adica utilitatea suplimentara adaugata de ultima utilitate) tinde sa se diminueze'.

Ca fiinta rationala si afectiva, consumatorul isi stabileste in fiecare moment al existentei sale unul sau mai multe programe de consum.

Programul de consum (ratia de consum) reprezinta specificarea unor cantitati din bunurile diferite x, y, zw care ii asigura unui consumator dat o anumita utilitate (satisfactie) agregata.

Programele de consum ale fiecarui consumator sunt influentate de:

n      statutul social si situatia familiala;

n      inducerea nevoilor si orientarea consumului prin massmedia, reclama si publicitate, imitatie, moda etc.;

n      nivelul de dezvoltare, structura economiei;

n      mediul economico-social si natural de existenta;

Programul de consum al fiecarui consumator este individual si subiectiv.

Rata marginala de substitutie reprezinta cantitatea dintr-un bun economic la care consumatorul este dispus sa renunte in schimbul unei unitati suplimentare din altul, pastrandu-si acelasi nivel de satisfactie (de utilitate agregata).

RMS y/x = -Dy/Dx

RMS y/x = Umx/Umy

Probleme de reflexie, intrebari:

Bunurile economice si clasificare lor

Utilitatea economica: totalaindividuala si marginala

Programul de consum si factorii care il influenteaza

Echilibrul consumatorului

PRODUCTIVITATEA FACTORILOR DE PRODUCTIE

Prin productivitate se intelege rodnicia, randamentul factorilor de productie utilizati

Teoria si practica economica au consacrat in timp metodele de determinare si analiza a productivitatii, definind doua forme fundamentale - productivitatea partiala sau factoriala si productivitatea globala.

Productivitatea partiala sau factoriala exprima eficienta, randamentul fiecarui factor productie utilizat: munca, capital, pamant, etc.

Productivitatea globala exprima eficienta agregata a tuturor factorilor de productie implicati in obtinerea unui rezultat.

Ambele forme de productivitate se determina ca productivitate medie sau unitara si productivitate marginala.

Productivitatea medie partiala sau factoriala se determina ca raport intre productia obtinuta si factorul utilizat, celelalte conditii ramanand constante

Probleme de reflexie, intrebari:

Conceptul de productivitate

Formele de productivitate factorilor de productie: totala, unitara sau marginala

Factorii care influenteaza productivitatea

Cresterea productivitatii muncii si progresul social

PROFITUL

Din diversele acceptiuni ale cuvantului profit se structureaza trei modalitati majore de a concepe profitul:

1. Punctul de vedere oficial - legislativ (juridic) si statistic - decurge din semnificatia termenului latin. Pe aceasta baza, profitul a devenit cunoscut sub numele de beneficiu si se determina ca diferenta intre veniturile si cheltuielile ce rezulta din activitatea unui agent economic. Orice activitate sau agent economic nu poate progresa, nu se poate dezvolta daca nu obtine profit.

Profitul se determina potrivit unei metodologii oficiale, asa cum rezulta din reglementarile in vigoare din fiecare tara si reprezinta o suma globala care, teoretic si practic, poate sa fie formata din doua componente:

a. profit legitim sau legal - realizat in conditiile respectarii prevederilor legale de-a lungul intregii activitati din care este obtinut, inclusiv a prevederilor referitoare la metodologia de calcul.

b. profit nelegitim sau nelegal - realizat in contextul incalcarii, deliberate sau nu, a legalitatii: " umflarea costurilor", atribuirea unor cote procentuale de profit peste cele legale, sustragerea de la plata impozitelor si taxelor, duble inregistrari, etc., care in functie de situatie si de faptul ca este descoperit sau nu de autoritatile financiare sau de partenerii inselati, poate fi preluat la bugetul statului sau restituit celor inselati.

Profitul ca marime rezultata din diferenta dintre venituri si cheltuieli este definit ca profit brut.

Profitul este impozitat conform legilor din fiecare tara. Detinatorul lui il poate folosi numai dupa plata impozitului. Dupa deducerea impozitului rezulta profitul net.

Marimea si modul de stabilire a impozitelor, reprezinta mijloace prin care se determina profitul ce ramane la dispozitia agentului economic care l-a obtinut. Acesta a generat conceptul de profit admis.

Indicatori de masurare a marimii si dinamicii profitului

Pentru orientarea actiunii lor, agentii economici trebuie sa dispuna de informatii si de o analiza financiara cat mai ampla cu privire la marimea si dinamica profitului, care sunt relevate de mai multi indicatori, dintre care esentiali sunt: masa si rata profitului.

Masa profitului reprezinta suma totala dobandita sub forma de profit de un agent economic, de ramura sau de economia unei tari si stabilita ca diferenta intre pretul de vanzare si cost, sau ca diferenta intre venituri si cheltuieli.

Rata profitului se determina ca un raport procentual intre masa profitului si costului facute pentru obtinerea acestuia, sau volumul capitalului, sau cifra de afaceri.

Rata profitului reprezinta gradul de rentabilitate pe produs, agent economic, ramura sau economie nationala. Acesta are o importanta deosebita pentru orientarea structurii activitatii economice pe bunuri, ramuri si subramuri, fiind preferate cele care ofera o rata cat mai inalta. Daca din calcul rezulta ca acest indicator este o marime negativa (mai mica decat zero), din punct de vedere oficial nu se obtine profit, ci pierdere.

Pierderea, indiferent daca este relevata de masa profitului, de rata acestuia sau de ambele, nu are o reglementare legislativa diferita de cea a profitului, pierderea fiind legala in masura in care a fost calculata respectand restrictiile referitoare la determinarea profitului.

Din punctul de vedere al producatorului - a celui ce realizeaza o activitate lucrativa - cat si al societatii, se impune un singur mod de abordare a profitului - acela al maximizarii.

Profitul producatorului (P_r) este diferenta dintre incasarile totale sau cifra de afaceri - adica intre cantitatea vanduta (Q) inmultita cu (p) si nivelul costurilor (C).

Marimea si dinamica ratei profitului sunt influentate de numerosi factori:

Masa profitului ca venit al intreprinderii:

Intre rata si masa profitului relatia este direct proportionala.

Masa profitului este influentata de :

1.   Nivelul productivitatii muncii sau randamentul factorilor care influenteaza volumul rezultatelor.

Firma trebuie sa intreprinda actiuni care conduc la o productivitate mai mare.

2.   Pretul de vanzare si costul; orice scadere a costurilor si crestere a preturilor de vanzare are efecte pozitive asupra masei profitului.

3.   Volumul, structura si calitatea productiei (activitatii), care actioneaza asupra masei profitului separat si in unitatea lor.

4. Viteza de rotatie a capitalului

Viteza de rotatie a capitalului este influentata de :

a. Structura capitalului (fix si circulant); fiecare dintre componente are un ciclu si un timp de rotatie propriu.

Componentele sub forma mijloacelor de munca au o viteza de rotatie mai mica; o data cu cresterea ponderii acestor componente viteza de rotatie are o anumita tendinta de incetinire, cu efecte contrare cresterii profitului.

b. Economisirea componentelor din structura capitalului si indeosebi a mijloacelor de munca cu randament mai ridicat, etc., ceea ce este de natura sa contracareze intr-o anumita masura scaderea vitezei de rotatie a capitalului si a ratei profitului rezultate din modificarea structurii capitalului.

Diferenta dintre venitul total si costuri, potrivit acestei teorii, se imparte in venit cuvenit si venit necuvenit pentru firma. Aceasta clasificare difera de cea care imparte profitul in legal si nelegal.

In final, profitul ca venit rezidual este totodata profit cuvenit, intrucat din diferenta respectiva se elimina componentele necuvenite firmei.

1. Profitul cuvenit este format in primul rand din venituri insusite ca urmare a progreselor economice si tehnice din cadrul firmei, realizate prin folosirea unor utilaje mai perfectionate si mai ieftine, realizarea unor produse noi si imbunatatite, organizarea superioara a activitatii economice, etc.

2. Profitul necuvenit

Prima componenta a profitului necuvenit este cea insusita fara a fi castigata, fara un serviciu adus activitatii economice. In viziunea unor economisti aceste sume ar trebui sa fie taxate si preluate in intregime de catre societate ele fiind dobandite fara nici un fel de efort.

Din aceasta categorie fac parte:

n      castigurile obtinute de firme care au costuri mai mici pentru ca au o pozitie mai apropiata de piata si fac cheltuieli mai mici cu transportul (aceste castiguri se pot modifica in timp ca urmare a dezvoltarii transporturilor, cresterii si decaderii unor centre economice si sociale si deci permanent vor fi alti agenti economici mai apropiati de piata);

n      anumite forme de renta funciara (castigurile obtinute din cresterea preturilor produselor agricole in mod justificat sau cresterea pretului pamantului in zonele in care s-a decis construirea de autostrazi, noi localitati sau extinderea celor existente).

A doua componenta a profitului necuvenit o reprezinta pretul de monopol.

Cea de a treia componenta este castigul ridicat al unor agenti economici realizat pe baza neefectuarii unor cheltuieli pentru protectia mediului ambiant si a repararii daunelor produse, acestea din urma fiind lasate pe seama colectivitatii sau a societatii.

In al patrulea rand exista profituri necuvenite aparute la unii agenti economici datorita practicarii unor preturi de vanzare mai ridicate, urmare a politicilor vamale protectioniste si datorita castigurilor conjuncturale determinate de inflatie si deflatie.

Probleme de reflexie, intrebari:

Profitul: concept si formare

Indicatorii de masurare al dinamicii profitului

Factorii care influenteaza masa si rata profitului

Rolul profitului in economia de piata

DOBANDA

Dobanda este o parte din profit care se plateste proprietarului de capital banesc pentru serviciul adus in activitatea economica de capitaluri imprumutate.

Dobanda reprezinta un venit insusit de proprietarul oricarui capital antrenat intr-o activitate economica oarecare sub forma de excedent in raport cu capitalul (respectiv) avansat.

Marimea dobanzii si dinamica ei sunt exprimate cu ajutorul indicatorilor:

a) masa sau suma absoluta a dobanzii (D);

b) rata dobanzii sau venitul anual exprimat in procente (d);

d = D / C x 100 in care               D = masa dobanzii

C = creditul

Rata dobanzii reprezinta venitul anual exprimat in procente care este obtinuta ca remunerare pentru orice imprumut banesc in conditii de garantie sau este adus de o obligatiune, ori de orice alta valoare mobiliara.

Formele dobanzii

Dobanda are mai multe forme de existenta:

1) Dobanda pe piata monetara care se aplica in general imprumuturilor pe termen scurt pe care bancile le contracteaza intre ele sau cu banca centrala.

a)     dobanda pentru certificatele de depozite sau pentru biletele de trezorerie care reprezinta dobanda bancara de baza;

b)     dobanda pentru creditele acordate de banci si alte institutii financiare intreprinderilor formata din dobanda bancara si un adagio in functie de tipul de credite si situatia beneficiarului;

c)     taxa de scont (comerciala);

d)     taxa de scont oficiala.

2)     Un ansamblu de dobanzi pentru 'remunerarea' diferitelor forme de plasamente pe termen scurt si mediu care se practica de catre C.E.C. pentru depozite la vedere si pe termen, pentru depozite in vederea construirii de locuinte etc.

3)     Dobanda pe piata obligatiunilor, care reprezinta credite pe termen lung.

4)     Dividendul sau alte forme de 'remunerare' procentuala a plasamentelor in actiuni.

Dobanda este o marime dinamica asupra careia isi exercita actiunea o serie de factori, iar la randul sau se propaga in intreaga economie.

Dinamica dobanzii este reflectata de rata dobanzii a carei marimi oscileaza intre o limita maxima si minima. Departajarea celor doua limite nu se poate face cu precizie intrucat sunt conditionate de factori obiectivi si neobiectivi.

Limita maxima teoretic poate insuma toate formele de venit care se constituie prin utilizarea unui capital asigurand o rata a dobanzii care poate ajunge 100% .

Limita minima privita in aceeasi optica teoretica poate fi egala cu zero. In activitatea practica cele doua limite nu se realizeaza intrucat la stabilirea dobanzii intervin calcule si aprecieri subiective care il determina pe proprietarul de capital ca intr-o situatie data dobanda pe care o percepe sa fie suficienta, maxima sau minima.

Nivelul si dinamica ratei dobanzii sunt influentate de o serie de factori:

5)     raportul dintre rata dobanzii si cea a profitului, cresterea uneia se realizeaza pe seama celeilalte;

6)     raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut sau dintr-o folosire anterioara;

n      transformarea sumelor inactive, a imobilizarilor in lichiditati active;

n      imprumuturi bancare nete realizate in perioada respectiva;

n      oferta de capitaluri banesti care devin disponibile pentru o perioada mai lunga de timp.

Cererea de capital se manifesta pe piata capitalurilor sub urmatoarele forme componente:

n      capital solicitat pentru investitii;

n      nevoile de acoperire a functionarii capitalului imprumutat si plata ratelor sau a anuitatilor       acestuia;

n      sumele necesare pentru formarea de rezerve;

n      cererea de credite pentru consum.

Cresterea cererii de capital determina sporirea ratei dobanzii si invers.

Probleme de reflexie, intrebari:

Dobanda: concept si formele de existenta

Indicatorii de masurare a dinamicii dobanzii

Dobanda nominala si dobanda reala

Rolul dobanzii in economia de piata

RENTA

Printre veniturile ce se formeaza in economia de piata ca urmare a folosirii factorilor de productie, un loc important revine rentei.

Se poate afirma ca renta este venitul ce revine posesorului oricarui factor de productie a carui oferta este rigida sau foarte putin elastica. Pentru utilizatorul factorului respectiv (daca el este alta persoana decat utilizatorul acestuia), renta constituie plata pentru folosirea temporara a lui.

Rigiditatea ofertei poate avea cauze diferite de ordin: natural, tehnic, economic, social.

In functie de natura cauzelor si persistenta lor in timp, renta poate dobandi caracterul unui venit stabil, sau relativ fluctuant.

Desi renta este un venit ce provine din folosirea oricarui factor de productie, ea se deosebeste de celelalte venituri (salariu, dobanda, profit) prin continut si functii specifice, prin mecanismul de formare.

La baza formarii rentei se afla legea randamentelor neproportionale initial cunoscuta ca legea fertilitatii descrescande.