|
|
|
Tipologia costurilor de productie
Un criteriu important in analiza si caracterizarea evolutiei costurilor il reprezinta timpul. Din acest punct de vedere exista doua categorii de costuri:
- costuri pe termen scurt;
- costuri pe termen lung.
A. Costurile de productie pe termen scurt
Intr-o perioada scurta de timp, un agent economic isi desfasoara activitatea in aceleasi conditii tehnice de inzestrare cu mijloace de munca (masini, utilaje, constructii etc.), iar productia poate creste sau descreste pe seama celorlalti factori de productie, variabili, cum ar fi: materii prime si materiale, forta de munca etc.
Pe o perioada scurta de timp modificarea costurilor este influentata, mai ales de schimbarile produse in elementele capitalului circulant si a cantitatii si eficientei muncii depuse. In cadrul acestui orizont scurt de timp, costurile de productie se pot clasifica dupa continutul si modul lor de calcul in:
- cost total (cost complet, full cost);
- cost mediu (cost unitar);
- cost marginal.
a) Costul total (CT) cuprinde ansamblul cheltuielilor necesare pentru realizarea unui volum de productie (Q) in anumite conditii concrete. Se includ aici: cheltuielile cu aprovizionarea, fabricatia si desfacerea marfurilor. Dupa comportamentul lor fata de modificarea volumului fizic al productiei, costul total se imparte in:
- costuri variabile;
- costuri fixe.
Costurile variabile reprezinta costurile care se modifica intr-o anumita proportie,in acelasi sens cu modificarea volumului fizic al productiei. Nivelul costurilor variabile fiind in functie de volumul productiei (f(Q)) se poate scrie relatia:
CV = f(Q) (4.1)
Exista elemente de cost care se pot modifica direct proportional cu productia, cum ar fi: consumul de materii prime, de semifabricate incorporate in produse etc., precum si care nu se modifica strict proportional cu productia, cum ar fi: salariile pentru plata orelor suplimentare, cheltuielile cu combustibil etc.
Costurile fixe sunt acele costuri care in totalitatea lor raman relativ constante la o variatie a volumului fizic al productiei intr-un orizont de timp scurt. Aceste costuri nu se modifica daca nu intervin diverse modificari in legislatie, in nivelul preturilor, in regimul de amortizare a mijloacelor fixe etc.
Aici se cuprind: amortizarea capitalului fix, chiriile, asigurarile, salariile personalului de conducere etc.
Costul total se obtine prin insumarea costurilor fixe cu cele variabile.
CT=CF+CV=CF+f(Q) (4.2)
b) Costul mediu sau costul unitar cuprinde cheltuielile de productie necesare pentru producerea unei unitati de produs. El se calculeaza prin raportarea costului de productie la volumul productiei.
Costul mediu sau costul unitar se poate calcula pe cele 3 categorii de costuri prezentate anterior, astfel:
Costul total mediu (CTM) se determina prin raportarea costului total (CT) la volumul productiei (Q), conform relatiei:
(4.3)
Costul fix mediu (CFM) se calculeaza raportand costul fix (CF) la volumul productiei (Q), pe baza relatiei:
(4.4)
Costul variabil mediu (CVM) se stabileste pe baza raportului dintre costul variabil (CV) si volumul productiei, conform formulei:
(4.5)
c) Costul marginal (Cmg) reprezinta echivalentul valoric al consumurilor de resurse generate de fabricarea ultimei unitati de produs fabricat pentru a atinge un nivel de productie dat. Cu alte cuvinte, costul marginal exprima sporul de cheltuieli totale determinate de cresterea cu o unitate a productiei.
(4.5)
Costurile totale medii, costurile variabile medii si costurile marginale, in interactiunea lor cu preturile pietei, pot constitui instrumente de reglare a ofertei de produse.
B. Costurile de productie pe termen lung
In timp ce pe termen scurt este evidenta distinctia dintre factorii variabili si cei ficsi, pe perioada lunga se poate afirma ca toti factorii de productie au caracter variabil. Pe termen lung, intreprinzatorii pot sa modifice capacitatile de productie prin investitii (daca se urmareste cresterea dimensiunilor productiei) sau renuntand la o serie de capacitati, prin casari sau pe alte cai (daca restrangerea productiei devine necesara). Astfel, paralel cu modificarea volumului productiei, variaza si costurile cu amortizarea capitalului fix, care se transforma in costuri variabile. De asemenea, posibilitatile de schimbare a metodelor de management si organizare a proceselor de productie odata cu modificarea scarii productiei contribuie la trecerea altor categorii de costuri fixe in grupa celor variabile. Analizand comparativ curbele costului mediu pe termen lung si pe termen scurt, se obtine graficul din figura 4.1.
Figura 4.1
Se observa ca fiecarui punct de pe curba costului pe termen lung ii corespunde o valoare minima a costului pe termen scurt. Costul mediu minim pe termen scurt va avea valori descrescatoare pana la un anumit nivel al productiei, dupa care acesta va incepe sa creasca.
Forma respectiva a curbei poate fi explicata in felul urmator: dezvoltarea capacitatilor de productie conduce la diminuarea costului mediu datorita economiilor de scara concretizate in posibilitatea de exploatare a unor avantaje tehnice si financiare ale firmei. Avantajele tehnice ale cresterii productiei sunt: cresterea specializarii, posibilitatea introducere progresului tehnic (automatizare, robotizare etc.) care este eficienta doar la un anumit nivel al productiei, utilizarea cu eficienta sporita a fortei de munca etc. Avantajele financiare ale productiei de scara mare rezida in facilitatile intervenite in aprovizionare (conditii de pret si de livrare mai avantajoase oferite de furnizori), obtinerea de bonificatii pentru comenzi importante, imbunatatirea conditiilor de creditare si finantare acordate de catre banci etc.
Pe masura ce firma isi extinde productia, apar si unele disfunctionalitati numite deseconomii de scara care vor actiona in sensul sporirii costului total mediu pe termen lung. Acestea se leaga de aparitia unor probleme de natura administrativa cum ar fi: dificultati de comunicare si coordonare, aparitia unor noi sarcini de management, gestiunea dificila a stocurilor, reducerea vitezei de adoptare a deciziilor, inflexibilitate in adaptarea la modificarea conditiilor de piata etc. De aceea, optimul economic al productiei se considera a fi punctul in care incepe sa se manifeste fenomenul deseconomiilor de scara care vor conduce la cresterea costului mediu pe termen lung.
