|
|
|
De-a lungul anilor omenirea a cunoscut o multitudine de transformari din toate punctele de vedere. Transformarile tehnice si modificarea generala a cadrului socio-economic la nivel mondial trebuie analizate mai indeaproape. Elementul principal este, bineinteles, revolutia industriala. S-a sustinut, totusi, ca aceasta revolutie este, inainte de toate ..agricola, atat de importante sunt schimbarile care se produc in domeniul cultivarii pamantului si al cresterii animalelor. Indiferent de perspectiva abordarii, cei ce se ocupa cu stiintele sociale tind a cadea de acord asupra faptului ca transformarile esentiale din sfere distincte ale vietii sociale sunt insotite/insotesc schimbari petrecute in toate celelalte sfere sociale.[1] De pilda, trecerea de la organizarea sociala bazata pe solidaritate mecanica la societatile puternic specializate, in care integrarea se realizeaza respectand principiul solidaritatii organice, marcheaza o transformare similara a obiectivelor organizarii sociale. Pentru primele colectivitati umane, asigurarea securitatii colectivitatii, sub aspectul supravietuirii, era prioritara. Dezvoltarea primelor sisteme de schimb si aparitia primelor piete a fost insotita si sprijinita de o capacitate accentuata de acumulare si organizare sociala, riscul imediat al nesupravietuirii prin absenta hranei si a adapostului fiind mult diminuat. La randul sau, diversificarea rolurilor prin diviziunea sociala a muncii a imbunatatit capacitatea colectivitatilor de a face fata agresiunilor si violentei exterioare, conducand la satisfacerea partiala a nevoii de securitate a grupului. Atentia societatilor a inceput sa se mute asupra securitatii indivizilor, relatiile sociale au tins a se structura ca relatii de putere, gestionate de o mentalitate pe care astazi o numim traditionala si care a dominat vreme indelungata modurile de a face ale omenirii. Relevante sunt in principal dezvoltarile lui Durkheim asupra evolutiei societatilor primitive ([1893]) si cele ale lui Polanyi asupra transformarilor sistemelor de schimb ([1944], [1957]). Transformarile din cele patru subsisteme au fost privite de regula ca generate fie de progresul economic (pe linia dezvoltata de Marx), fie ca impulsionate de schimbarile de la nivelul culturii, al mentalitatilor, asa cum sugereaza Max Weber observand influenta valorilor protestante asupra dezvoltarii modului de productie capitalist ([1920], [1922]). Dezvoltari mai recente (Huntington, 1987) discuta si despre functionarea transformarilor din subsistemul politic ca "locomotiva" a schimbarii sociale (in special in cazul dezvoltarii sociale planificate).
Astfel, societatile primitive au evoluat transformandu-si in mod sistematic structurile celor patru subsisteme: diviziunea muncii si trecerea la prelucrarea unor materii prime au fost insotite de un proces de diferentiere minimala a institutiilor sociale, dar si a indivizilor in sine. Diferentierea sefului este urmata de diferentierea intre partile cu caracter reglator - cu roluri specifice de garantare a securitatii colectivitatii, dedicate mai ales barbatilor - si cele operative - cu sarcini exprese in asigurarea subzistentei (Spencer). Asa cum arata Lapierre (1997), incep sa se structureze institutii ale exercitarii puterii si de reglare a monopolului violentei, iar indivizii incep sa isi asume roluri din ce in ce mai specifice. Societatea omeneasca a iesit din primitivism datorita a ceea ce astazi se numeste - prin analogie cu revolutia industriala moderna - revolutia agricola din zorii civilizatiei. Revolutia agricola n-a insemnat inventarea agriculturii, caci inceputurile lucrarii pamantului se gasesc in societatea arhaica. Dar, in cadrul numitei societati, ocupatiile principale erau vanatoarea si culesul, cultivarea unor pamanturi fiind, in cel mai bun caz, o indeletnicire secundara si ocazionala. Comunitatile gentilico-tribale erau, de regula, migratoare; modul de trai, bazat pe vanatoare, le obliga la aceasta, or agricultura este, pe termen lung, incompatibila cu viata migratoare. Revolutia agricola a insemnat nu inceputul practicilor agricole, ci transformarea agriculturii in ocupatie constanta si primordiala, in principala sursa de asigurare a existentei unor intregi populatii. Revolutia agricola ofera temeiul unei productivitati superioare a muncii omenesti in raport cu vanatoarea, temeiul unei mai mari sigurante existentiale. De aceea, de revolutia agricola se leaga si prima "explozie demografica" din istoria societatii omenesti - cresterea numerica insemnata ti intr-un rastimp relativ scurt a populatiei.
In mileniile de existenta a societatii agrare, agricultura insasi s-a dezvoltat, desi in ritm lent. Georges Duby (1973) descrie procesul de innoire, incluzand o semnificativa crestere a productivitatii, in agricultura vest-europeana a secolelor al X-lea, al XI- lea si al XII-lea, prin introducerea unui plug mai bun, prin folosirea unor cai mai puternici pentru tractiune si prin inventarea unor hamuri mai bune decat cele folosite in epocile precedente.
Din punct de vedere economic, societatea traditional - agrara se caracterizeaza printr-o economie preponderent naturala, cu autarhii locale si regionale, in care majoritatea produselor ajung la consumator fara mijlocirea pietei: pe de o parte, le consuma producatorul insusi, cu familia sa pentru a-si asigura subzistenta; pe de alta parte producatorul se achita in natura, cu produsele si munca sa, de obligatiile sale fata de stapanire (statul, stapanii de sclavi, nobilul feudal, boierul, mosierul cu alte cuvinte stapanirea de orice fel). Este de subliniat insa: in toate societatile agrare, alaturi de economia naturala (preponderenta), functioneaza si o economie de piata insa una cu rol secundar. In toate exista comert, bani, piata, curajul de actiune uneori mai mica, alteori mai mare (in feudalismul tarziu, evident, mult mai mare decat in cel incipient), intotdeauna insa cu pondere mai redusa decat cea a economiei naturale autarhica. Societatea moderna nu a inventat economia de piata ci doar "a generalizat-o".
Structura societatii traditionale "este dezvoltata in functii de productie limitate, bazate pe stiinta si tehnologia prenewtoniana si pe atitudini pre-newtoniene fata de lumea materiala" (Rostow, 1960, p.6). Cu alte cuvinte, credinta ca oamenii nu pot controla natura prin cunoasterea legilor sale fundamentale este dominanta, inhiband orientarea spre cresteri bazate pe inovare si sporirea eficientei. Nivelul de realizare per capital este astfel plafonat superior. Cresterea economica este asigurata mai ales prin dezvoltarea pietelor si prin expansiunea geografica a comunitatilor care permite o accentuata diviziune a muncii. In ciuda aparitiei mestesugarilor si comerciantilor, colectivitatile sunt prin definitie agrare. Puterea apartine deopotriva proprietarilor de pamant si reprezentantilor "fortelor divine", ambele surse de legitimitate fiind percepute drept incontestabile si avand control absolut asupra destinului individual.
Societatea omeneasca a fost traditional-agrara, in diferite forme simultane si succesive, fiind de mai multe mii de ani din zorii civilizatiei pana la cotitura de la finele secolului al XVIII- lea. In tot acest rastimp, evolutia sa a fost inceata de regula insesizabila in succesiunea nemijlocita a generatiilor. Armata lui Napoleon Bonaparte, la inceputul secolului al XIX-lea, se deplasa cu aceeasi viteza ca aceea a lui Iulius Cezar. Cea mai mare viteza de deplasare realizabila, din Antichitate si pana in vremea amintita, era aceea a calului; chiar si la inceputul secolului al XIX-lea, doar postalionul si curierul calare deplasa oamenii si duceau stirile dintr-un loc intr-altul. Societate traditional - agrara pretuia mai mult obisnuitul, cunoscutul decat inovatia. [2]
Este de subliniat deci ca societatea agrara s-a dezvoltat totusi in lungul rastimp al existentei sale, sub toate aspectele, atat din punct de vedre economic, cat si din punct de vedere al structurilor sale sociale si a regimurilor politice; de aceea a si imbracat multiple forme in Orient si Europa, iar pe acest din urma continent - din indepartata antichitate si pana in sec. al XVIII-lea si al XIX-lea.
Odata cu acumularea economica, inovatia
si individualismul incep sa primeze in fata regulilor
traditionale ale respectului ierarhic si obligatiilor comunitar-religioase
(Inglehart, 1997, p. 27). Modernizarea inseamna in primul rand
industrializare (Rostow, 1960; Bell, 1971), rationalizare si
birocratizare (Weber, 1995, 1978), rationalizare si urbanizare, avand
ca efect individualizarea (Tönnies). Asa cum arata Rostow (1960),
initial timide, descoperirile stiintifice incep sa
transforme agricultura si industria, impunand treptat moduri noi, mai
eficiente de a face. Manufacturile se dezvolta, pietele se
maresc, comertul devine din ce in ce mai global, cresc investitiile,
mai ales in transporturi si comunicati, apar bancile si
alte societati financiare pentru mobilizarea capitalului. Procesul
este tipic mai ales tarilor Europei (de Vest) si Americii (de
Nord). In restul statelor, factorul decisiv pare a fi "intrusiunea externa
din partea societatilor mai avansate, la nivelul modurilor de
productie, dar si al ideilor si sentimentelor". Schimbarea
raportului in sfera economica, prin cresterea si apoi
dominanta sectorului industrial asupra celui agrar impune si este
impulsionata de procesul de urbanizare si de cresterile
demografice. Acestea asigura manufacturilor o forta de
munca ieftina si
Aparatul birocratic este cel chemat sa confere eficienta si sa garanteze corectitudinea gestionarii bunurilor comune ale societatii. La nivel individual, rationalizarea se manifesta prin deschiderea catre noi experiente, prin renuntarea la autoritatea traditiei si obisnuitului, prin planificare, investire in educatie, interes crescut si participare la viata politica si sociala (Inkeles 1969, 1974; Sandu 1996).Deschiderea catre nou si promovarea pe scara larga a inovatiilor si inovarii sprijina progresul tehnologic si difuzarea rapida a acestuia, contribuind astfel la acumulare si la cresterea nivelului de trai. Cresterea nivelului de trai a condus treptat la satisfacerea nevoilor de baza pentru cvasi-majoritatea membrilor societatilor avansate. Socializati in medii securizate, sigure din punct de vedere al asigurarii nevoilor primare (hrana si siguranta), indivizii au inceput sa acorde o importanta crescuta nevoilor de autorealizare si autoexprimare.
In termenii lui Inglehart (1971, 1990, 1995) aceasta a insemnat trecerea de la valorile materialiste la cele postmaterialiste, proces aflat in centrul postmodernizarii (1997). Accentul cade acum pe afirmarea identitatii individuale si pe realizarea propriului stil de viata. Toleranta si acceptarea diferentelor de orice natura (etnica, rasiala, sexuala, culturala etc.) sunt principii de baza ale organizarii noii societati, singurele in masura sa garanteze exprimarea propriei personalitati fara a afecta dezvoltarea celorlalti si a societatii in ansamblul ei. Normativitatea valorica traditionala este acum inlocuita definitiv prin promovarea pe scara larga a diferentelor dintre indivizi si grupuri sociale. Multitudinea stilurilor de viata implica imediat o multiplicare a comportamentelor de consum si a cererii adresate sectoarelor economice. Productia de serie, fordista, este pusa sub semnul intrebarii, agentii economici trebuind sa furnizeze pietei produse extrem de variate. Fabricile sunt obligate sa isi diversifice productia, astfel incat liniile de productie incep sa fie adaptate realizarii unor produse diferite ca structura si mod de producere. Specializarea salariatilor devine una flexibila, adaptata noilor realitati. Angajatii capata mai multa autonomie, mai multa putere de decizie, trebuind sa faca oricand fata unor situatii neprevazute. Pentru Lash si Urry aceste procese marcheaza "fragmentarea clasei muncitoare", declinul miscarilor
sindicale
si a "politicii de clasa". Relatiile de productie iau forma
"capitalismului dezorganizat", fiind mult mai flexibile, in timp ce clasele,
industria, orasul, natiunea isi pierd din semnificatia pe
care o au in capitalismul clasic (Lash si Urry, 1987). Asa cum
sugereaza Daniel Bell (1971), postindustrialismul, ca modalitate de
structurare a economiilor postmoderne, aduce cu sine o abordare diferita a
muncii ca activitate productiva. In societatea pre-industriala, munca
(viata) reprezenta un joc impotriva naturii. Societatea industriala,
moderna a facut ca munca sa devina un joc impotriva naturii
fabricate. In fine, postindustrialismul schimba complet accentele, munca
constituind un joc intre persoane care invata unele de
Trecerea de la societatea premoderna la cea moderna s-a realizat printr-un proces istoric intins de-a lungul mai multor secole. Iar spatiul in care a inceput si s-a infaptuit mai intai acest proces a fost Europa, in speta partea occidentala a acestui continent.
Caracteristicile constitutive principale ale societatii moderne sunt prin urmare cel putin: industrialismul, generalizarea economiei de piata capitaliste, depasirea structurii sociale in stari si constituirea totodata a unei structuri macrogrupale mai complexe, infaptuirea democratiei politice si constituirea si generalizarea mentalitatii spiritualitatii moderne.[3] O societate se modernizeaza in masura in care in structurile sale se regasesc in tot mai mare masura toate aceste caracteristici, in interdependenta lor fireasca si necesara.
Industrialismul modern isi are radacinile in revolutia industriala de la sfarsitul secolului al XVIII-lea care a inceput in Anglia, tara cea mai dezvoltata economic a vremii si a iradiat de acolo in doua sensuri: spre est, adica spre continentul european si spre vest, adica spre continentul nord american. Revolutia industriala a comportat in trecerea din cadrul sectorului secundar de la productia mestesugareasca, manuala la cea masinista mecanica, de la atelierul mestesugaresc la fabrica, de la mica la marea productie; totodata ea a transformat sectorul secundar in cadrul caruia industria a devenit predominanta, in sector conducator al economiei. Prima ramura a industriei moderne a fost aceea a textilelor, iar primele masini moderne, foarte curand, doua mijloace de locomotie specific moderne, anume locomotiva si vaporul cu abur.
Industrialismul modern, trecerea la productia masinist-mecanica de fabrica, a sporit mult productivitate muncii omenesti. S-a dezvoltat industria extractiva masina cu aburi avand nevoie de carbune in cantitati tot mai mari; s-a dezvoltat treptat alaturi de variatele ramuri ale industriei bunurilor de consum si a constructiei de masini, care avea nevoie de fier si alte minereuri.
Industrialismul modern s-a dezvoltat, in tot cursul secolului al XIX-lea, in valuri succesive, tot atatea "stadii" de crestere - maturizare treptata. Incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea a inceput sa apara industria chimica producand materii prime si pentru celelalte industrii, inclusiv pentru cea farmaceutica, precum si ingrasaminte artificiale pentru agricultura. Spre sfarsitul secolului s-a inclus in circuitul industrial o noua sursa de energie cea electrica. S-a trecut la folosirea pe scara industriala a petrolului, l-a productia de automobile.
Adevarata natura a societatii moderne, interdependenta sistemica a tuturor notelor sale esentiale, se vede cel mai bine in fata maturitatii depline acestui tip de societate. Totodata in chiar "momentul" istoric al deplinei maturitati a unui sistem social incep sa apara in cadrul sau si elementele noului sistem. Chiar atunci cand societatea industriala a ajuns la deplina maturitate a si inceput transformarea sa in societate postindustriala.
Constituirea noului tip de societate este un proces indelungat, in curs de desfasurare, dar inca neincheiat, nici in cele mai dezvoltate tari. Lyotard afirma ca : "cele mai dezvoltate societati" sunt "societati postindustriale". De fapt, inca nu sunt, ci devin. Alain Touraine era mai precaut si mai precis cand scria de "societati de tip nou care se formeaza sub ochii nostri. Acestea se vor numi societati postindustriale, pentru a marca distanta care le separa de societatile industrializarii ce le-au precedat (.) se vor numi societati tehnocratice din punct de vedere al puterii care le domina. Se vor numi societati programate, daca sunt definite prin natura modului lor de productie si organizare economica".
Inceputurile postindustrialismului se leaga de cea de "a doua revolutie industriala" sau cum i se mai spune de revolutia tehnico-stiintifica contemporana. Este vorba de revolutie concomitenta in stiinta si in tehnica (tehnologie) precum si in relatia dintre cele doua in sensul apropierii chiar a impletirii lor intr-o forma necunoscuta in perioadele istorice premergatoare: marile descoperiri stiintifice se concretizeaza rapid in inovatii tehnologice cu repercusiuni in productie si in toate sferele activitatii sociale, iar inovatiile tehnologice se constituie in temeiuri nemijlocite ale unor noi si noi innoiri in sfera cunoasterii stiintifice.
Spre deosebire de prima revolutie industriala cea de la sfarsitul secolului al XVIII-lea, care a inceput intr-un singur centru si anume in Anglia, cea de a doua revolutie industriala a fost la inceput policentrica desfasurandu-se concomitent in intreg spatiul societatii industriale avansate din secolul XX.
Strapungerea a realizat-o cibernetica stiinta autoconducerii, autocontrolului, autocorectiei sistemelor intemeiate de Norbert Wiener si colaboratorii sai si concretizata inca in faza finala a celui de al doilea razboi mondial. Daca industrialismul modern s-a intemeiat pe productia masinist-mecanica, postindustrialismul este intemeiat pe masina automata.
Alaturi de denumirile societatea postindustriala si postmoderna cel mai adesea revine in ultima vreme cel de societate informatizata utilizata si de Lyotard. Este vorba despre prezenta tot mai accentuata a calculatorului ca instrument de lucru cotidian in toate sferele de activitate sociala, de la productia industriala la comert si la invatamant, de la serviciile sanitare la toate celelalte servicii publice, de patrunderea evidenta si tot mai adanca a mijloacelor si metodelor conducerii si controlului informatic al tuturor activitatilor. Societatea informatizata nu este altceva arata cercetatorul japonez Yoneji Massuda (1980), decat un aspect al societatii postindustriale, in care o pista a revolutiei stiintifice, in alianta cu cea tehnologica, deschide posibilitatea ridicarii pe o noua treapta calitativa in eficientizarea activitatilor materiale si spirituale deopotriva. Informatizarea este o noua treapta si o desavarsire a automatizarii; calculatorul este el insusi un aparat capabil a efectua in mod automat, cu o viteza si o repeziciune uluitoare, inimaginabile in alte epoci, serii de operatii privind stocarea, prelucrarea, controlul si transmiterea informatiilor, precum si de transmiterea unor comenzi actionale catre masini sau sisteme de masini construite in acest scop, contribuind astfel la conducerea automata a celor mai variate si complexe activitati sociale. Calculatorul incorporeaza rezultatele avansarii stiintei si este evident un stralucit produs al inteligentei umane. Dar este si un produs industrial, anume unul de inalta tehnicitate. Informatizarea avanseaza si ea in valuri, apar generatii succesive de calculatoare tot mai performante, produse de o industrie si ea tot mai avansata. Astfel postindustrialismul nu inseamna dezindustrializare, ci un industrialism de tip si de nivel superior.
Unul dintre primii teoreticieni ai postindustrialismului,
Daniel Bell, subliniaza ca cele mai importante industrii existente la
ora actuala - industriile otelului, electricitatii si
electronicii, automobilului, aparatelor optice, telefoanelor, aviatiei -
spre deosebire de cele din secolul al XIX-lea si chiar din prima
jumatate a secolului XX, se intemeiaza nemijlocit pe cercetare
stiintifica; fiecare pas inainte in cadrul acestora si in
multe alte domenii este conditionat de innoiri stiintifice,
direct cuplate la cele tehnologice. Cercetarea a devenit ramura cea mai
dinamica a activitatilor economico-sociale. Pe firul acestei idei,
o seama de autori, ca Peter Drucker si multi altii,
folosesc, pentru caracterizarea noii trepte a dezvoltarii sociale,
termenul de societate a cunostintei ( se subintelege:
stiintifice), in care productivitatea si inovatia in toate
domeniile, depind direct, concomitent, de realizarile teoretice si de
aplicatiile cercetarii. Pe aceeasi linie, Paul Romer, profesor
de stiinte economice
Sub toate aspectele sale esentiale, societatea postmoderna nu apare deci ca fiind non-moderna ci altfel moderna decat cea precedenta. Una dintre principalele caracteristici ale modernitatii sociale, anume ritmul accelerat al dezvoltarii, cerinta necontenita de inovatie in toate domeniile vietii, cu alte cuvinte, legitimarea mai presus de toate a schimbarii, iar nu a stagnarii sociale, ramane o caracteristica majora si a noii modernitati. Societatea moderna nu poate fi impiedicata sa treaca la faza postindustrialismului, a informatizarii si nu poate fi in nici un fel facuta sa parcurga in sens invers calea pe care a parcurs-o pana acum. Noul tip de societate nu este unul ideal, nu se va dezvolta neproblematic mai departe, dar este - printr-o seama de trasaturi - mai functional, mai eficient din punctul de vedere al intereselor celor mai multi oameni, al calitatii vietii acestora, decat sistemele sociale precedente. Nu reprezinta sfarsitul triumfal al istoriei, ci o noua deschidere, provocatoare, pentru inovatia sociala, in sensul progresului tehnologic, al rationalitatii stiintifice.
In sens larg putem spune ca societatea informationala se poate defini ca fiind societatea bazata pe informatie. In sens modern putem vorbi de o societate bazata pe informatii de la utilizarea in economie a calculatoarelor, si acest lucru este plasat in timp ulterior construirii ENIAC-ului din 1947, adica in a doua jumatate a anilor '50. Totusi, la nivelul fiecarui stadiu de dezvoltare al societatii omenesti putem spune ca a existat din totdeauna o fundamentare pe informatie. Dintre exemplele pe care le putem da, ne oprim asupra urmatoarelor momente: ABACUL -ul (3000 I.Ch.), hartia (50 I.Ch.); tiparnita (1452); ziarul (1700); telegraful (1837); fotografia (1839); telefonul (1876); electricitatea (1882); tabulatorul (1890); filmul (1891); radio televiziunea (1920-1936); robotul (1921); tranzistorul (1947). Toate aceste momente si-au adus aportul la o mai buna utilizare a informatiei in societate.[4]
Cu alte cuvinte, putem spune ca societatea informationala nu este altceva decat societatea omeneasca normala din toate timpurile cu amprenta de modernism informational specific avalansei informationale.
Urmatorii ani ne rezerva schimbari esentiale in planul vietii de zi cu zi. Astfel, se va extinde utilizarea calculatorului electronic in toate domeniile de activitate, in conditiile cresterii de aproape 100 de mii de ori a performantelor actuale, pana se vor atinge performantele creierului omenesc, concomitent cu o reducere a dimensiunilor acestuia sub forma unui cip. Numele acestui calculator va fi sistem pe -un -cip, iar pretul sau va fi atat de mic incat ambalajul va fi mai scump decat sistemul propriu-zis.
In acelasi timp, tehnologiile informationale
si cele de comunicatii la care se vor adauga descoperirile de
noi materiale va conduce
In ultima jumatate a secolului XX, Statele Unite si alte tari avansate din punct de vedere economic au trecut treptat la societatea informationala, la "era informatiei" sau la epoca postindustriala. Alvin Toffler a denumit aceasta tranzitie "al treilea val", sustinand ca, in cele din urma, se va dovedi la fel de important ca si celelalte doua valuri precedente din istoria omenirii: tranzitia de la societatile primitive de vanatori si culegatori la cele agricole, iar apoi de la cele agricole la cele industriale.
Aceasta tranzitie consta in aparitia mai multor elemente corelate. Pe plan economic, serviciile inlocuiesc in masura tot mai mare productia ca sursa de imbogatire. In loc sa lucreze intr-o fabrica, lucratorul tipic dintr-o societate informatizata este angajat intr-o banca firma de software, restaurant, universitate sau intr-o agentie de asistenta sociala. Rolul informatiei si al inteligentei, concentrate atat in oameni cat si in aparate din ce in ce mai sofisticate, devine atotcuprinzator, iar munca intelectuala tinde sa inlocuiasca munca fizica.
In anul 1973, sociologul american Daniel Bell publica o carte "The coming of post-industrial society", care sta la baza curentului de gandire care s-a dedicat societatii informationale. Prin conceptul de societate postindustriala Bell intentiona sa marcheze sfarsitul societatii industriale. In viziunea sa aceasta societate postindustriala are cinci caracteristici: trecerea de la o activitate economica axata pe producerea de bunuri materiale la o economie orientata spre servicii; preponderenta, in structura populatiei active, a clasei profesionale si tehnice; importanta decisiva a cunostintelor teoretice ca sursa de inovatie si management (acesta fiind un principiu director); orientarea spre implementarea si deprinderea tehnologiei (technology assessment); aparitia unei noi "tehnologii intelectuale".
Aspectul esential referitor la societate postindustriala consta in faptul ca aici cunoasterea si informatia devin resursele strategice si de innoire ale societatii, asa cum capitalul si munca au constituit resursele strategice si de dezvoltare ale societatii industriale. Caracteristica principala a fiecarei societati rezida, de aceea, in potentialul cercetarii fundamentale si in resursele ei stiintifice si tehnologice - in universitatile, in laboratoarele sale de cercetare, precum si in capacitatea sa de dezvoltare stiintifica si tehnologica. In aceasta privinta, noua tehnologie informationala devine baza unei tehnologii intelectuale, in care cunoasterea teoretica si noile tehnici dependente de calculatoare sunt hotaratoare pentru dezvoltarea industriala si militara.
Exista o intreaga literatura de specialitate despre era informationala, in care ideea fundamentala este urmatoarea: informatia si comunicatiile vor deveni fortele dominante ce definesc si modeleaza actiunile, interactiunile, activitatile umane si institutiile.
In anul 1980, cercetatorul japonez Yomeji Massuda a elaborat conceptul de "societate informationala" considerand ca acesta exprima esenta societatii postindustriale. El considera ca in centrul societatii informationale se afla producerea, diseminarea si utilizarea informatiei reprezentare simbolica a unor entitati, din realitatea economica, stiintifica, tehnica, social-politica, generata prin procese de cunoastere de natura observarii directe sau a interpretarii semantice de mesaje. Alti autori au definit societatea informationala dupa cum urmeaza:
Little : "o societate in care cele mai importante avantaje sociale, economice, si de productie se leaga de prelucrarea informatiilor si de comunicatii."
Overkleeft: societatea in care informatia joaca rolul pe care altadata, in societatea industriala, il aveau bunurile materiale este o societate informationala.
Rogers: o societate informationala este o tara in care majoritatea fortei de munca se compune din cei care opereaza cu informatii si pentru care informatia este elementul cel mai important.
Intr-o viziune mai ampla se vorbeste de o societate in care generarea, transmiterea si utilizarea informatiei sunt in activitatea economica de o importanta vitala.
In acest context se face diferenta intre informatia ca produs si informatia ca mijloc de productie.
Termenul de societate informationala este unul polisemantic. Societatea informationala este un termen confuz, reflectand insa o decupare a informatiilor. Inainte de toate, e o societate unde economia reflecta o dezvoltare datorata progreselor tehnologice. Unii autori se straduiesc sa depaseasca aceasta faza, incercand sa faca in definire un pas mai departe. Intr-o recenta antologie de studii asupra societatii informationale autorii se indreapta catre o definitie a societatii informationale chiar daca evita sa defineasca societatea informationala. Acesti autori desprind cinci perspective asupra societatii informationale si anume:
1.structura economica; 2.consumul de informatii; 3.infrastructura tehnologica; 4. demersurile critice; 5. demersurile multidimensionale.
Cea dintai perspectiva acorda o importanta deosebita aspectelor macroeconomice, in special deplasarii fortelor de munca dinspre sectorul industrial spre cel al serviciilor sau spre sectorul colectiv (cel de al patrulea sector). Acest tip de abordare este specific unor autori ca Machlup, Porat si Bell, cei care l-au si initiat. A doua perspectiva, aproape exclusiv cultivata in Japonia, isi indreapta atentia spre consumul de informatie si spre serviciile informationale. Cercetarea stiintifica a acestei "Johoka (informatizare) Shakai (societate)" incearca sa stabileasca criteriile dupa care se poate preciza gradul de informatizare al unei societati. Sunt utilizati, in acest scop, doi indici: indicele Joho Keisu si indicele Johoka. Primul indice stabileste ponderea cheltuielilor legate de informatie in bugetul unei familii, iar cel de-al doilea urmareste trei aspecte: cantitatea de informatie, gradul de penetratie al mijloacelor de comunicare si calitatea activitatilor informationale.
A treia perspectiva se indreapta spre infrastructura tehnologica, in special spre numarul disponibil de retele digitale. Unde exista suficiente retele digitale, sansele de dezvoltare a unei societati interconectate sunt evidente. Cresc productivitatea, standardul de viata. Este o perspectiva ce emana o doza mare de optimism in ceea ce priveste societatea informationala.
A patra perspectiva are o nuanta
critica. Conceptele de societate informationala sau de
revolutie informationala se considera ca sunt vorbe
fara fond. Introducerea la scara larga a tehnologiei
informationale "va servi interesele celor aflati
Cea de-a cincia perspectiva propune o analiza a relatiilor dintre aspectele economice, sociale, politice, culturale si tehnologice. Plecandu-se de la premisa ca "mai degraba tehnologiile sunt un produs cultural si ideologic decat invers", se ajunge la ideea ca nu se poate vorbi despre un unic tip de societate informationala. Prin urmare, daca utilizarea tehnologiei informationale poate conduce intr-o anumita tara sau societate la intarirea mecanismelor coercitive, aceeasi tehnologie, intr-o alta societate, poate avea numai si numai avantaje comerciale. "Tehnologiile similare nu trebuie sa aiba aceleasi consecinte in societati diferite".[7]
La nivelul retelelor performantele vor fi uluitoare. Astfel, multe tipuri de retele sunt destinate a implini visele oamenilor despre o lume integral sau partial cibernetizata si despre o super-autostrada a informatiei.
Cu alte cuvinte, la baza societatii de maine va sta informatia si comunicatiile mijlocite de calculator. Un grafic de trecere spre societatea informationala este dat de J.A. O'Brien, care considera ca omenirea, pentru a ajunge in acest punct, trebuie sa parcurga un numar de patru stadii, si anume:
1. stadiul intreprinderii informatizate, corespunzator perioadei 1970-2010;
2. stadiul muncitorilor cunoscatori interconectati, care a inceput din 1980;
3. stadiul societatii globale interconectate, declansat in jurul anilor 1992-1993;
4. stadiul societatii global informationale, care va incepe dupa 2010.
Pana in 2010 suntem in perioada cand se suprapun primele trei valuri, ceea ce ne da de inteles ca suntem intr-o perioada de tranzitie cu riscurile si cu avantajele specifice. Astfel, dupa cum se observa omenirea nu a parcurs inca nici macar primul stadiu, dar au fost incepute deja alte doua, pentru ca din 2010 sa inceapa si cel de-al patrulea stadiu. Cu alte cuvinte pana in 2010 societatea omeneasca se afla intr-un continuu proces de tranzitie catre acest globalism informational. Astfel, amprenta de modernism devine si mai evidenta in apropierea anului 2010, cand primul val al simplei informatizari va fi depasit si se va face simtit din ce in ce mai mult cel de-al patrulea val, cel al "societatii global informationale".
In primul val atentia a fost canalizata catre organizatii ca element cheie in obtinerea de profit. Astfel, se dorea o micsorare a timpului si a costului de obtinere a informatiei, precum si o reducere a costurilor de productie prin luarea in calcul a calculatorului electronic. Scopul l-a constituit si-l constituie inca informatizarea intreprinderilor.
In cel de-al doilea val se pune accent in mod deosebit pe performantele individuale intr-un mediu informatizat. Saltul de productivitate este dat in aceste conditii de cunostintele de care dispun indivizii si de gradul de interconectare. Scopul parcurgerii acestui stadiu il constituie atingerea calitatii de muncitor cunoscator interconectat.
Atentia in cel de-al treilea val se indreapta spre realizarea conectivitatii la nivel global in cadrul societatii, in care activeaza muncitorii cunoasterii si societatile informatizate. Derularea activitatilor creatoare de valori in asemenea conditii va atrage un plus de eficienta. Scopul final al acestui val consta in obtinerea societatii global interconectate (societatii retea).
Odata cu trecerea la cel de-al patrulea val informatizarea societatilor se considera terminata, ceea ce inseamna ca asemenea pixului si calculatorul va constitui un instrument obisnuit pe care si-l va permite oricine la costuri mici. Va fi stadiul cand se va generaliza conceptul de system-on-chip si cand ambalajul acestuia ar putea fi mai scump decat sistemul propriu-zis.
Pe baza unei scheme sugerate de Costake, N. se poate schita o structura a societatii informationale (a se vedea mai jos). Aceasta evidentiaza si grupe de aplicatii caracteristice: e-Business inclusiv servicii si sisteme integrate de intreprindere, e-Learning; e- Governance.[8]
E-Business este in plin avant, constituind unul din factorii de baza de asigurare a competitivitatii pe piata globala. Previziunile de crestere a importantei economice se refera la 2700. 7800 mld USD in 2004. E-Business implica reingineria proceselor intreprinderii, intrucat au loc schimbari importante in rolurile furnizorului si clientului.
Erodarea rapida a cunostintelor impune e-Learning, ca un instrument de furnizare a cunostintelor in retea, eficace (bazat pe cele mai bune cunostinte si experiente, orientat pe aplicatii), economic (minimizarea invatamantului in clase) si adaptat cerintelor de invatare continua.
E-Government,
de multe ori se refera
Pachetele de servicii si sisteme integrate de intreprindere si alte organizatii, subiect clasic, prezinta o importanta crescanda.
O STRUCTURA A SOCIETATII INFORMATIONALE
Stratul
utilizatorilor
Utilizatori individuali
si organizationali
Stratul aplicatiilor
Stratul
institutional
Stratul legislativ
Ne aflam intr-o perioada de tranzitie accelerata spre un nou model de economie si societate, caracterizat de transformari complexe si profunde in toate domeniile de activitate, cu mari implicatii economice, sociale si de mediu, proces care are o amploare si o viteza fara precedent in istoria lumii. Termenul 'noua economie' este utilizat pentru a descrie evolutiile din economia SUA si a tarilor dezvoltate, caracterizate de realizarea unei cresteri economice sustinute si rapide, pe perioade mai lungi decat durata ciclurilor economice cunoscute pana in prezent, simultan cu o rata mica de somaj, crestere economica bazata pe o investitie inalta in tehnologiile informationale si de comunicatii avansate. Utilizarea tehnologiilor informationale si de comunicatii stimuleaza competitia la nivel global cresterea economica generala si tin inflatia sub control. In prezent, exista ample dezbateri asupra faptului daca schimbarile aparute sunt suficient de radicale pentru a merita denumirea de 'o noua economie'. Exista puncte de vedere pro sau contra. Se pune intrebarea care sunt diferentele dintre 'noua economie' si 'economia traditionala', si prin ce se deosebeste noul comportament economic de cel de pana acum. Din diferite motive noua economie se identifica, in limbajul curent, cu economia bazata peInternet, si de aceea mai este numita 'digital economy', 'network economy' sau 'e-economy'. Dar noua economie nu este numai economia Internet sau a companiilor dot-com. Noua economie reprezinta o sinteza complexa intre economia digitala (Internet + bunuri si servicii digitale + noi modele de afaceri + noi moduri de munca) + globalizare + inovare + dezvoltare durabila. Conceptele de baza ale noii economii sunt urmatoarele:
- dezvoltarea accelerata a tehnologiilor informationale si de comunicatii;
- aparitia unor noi activitati efectuate de la/la distanta;
- activitatile existente sunt realizate mai repede, mai performant si la un cost mai scazut
- aparitia unor noi sectoare economice cu o crestere impresionanta;
- amploarea activitatilor imateriale si a proceselor de invatare;
- inovarea si competitia constituie motorul dezvoltarii;
- schimbari structurale rapide si profunde la nivel macroeconomic, microeconomic si societal;
- caracterul global al schimbarilor tehnologice si al activitatilor economice.
- echilibrarea activitatilor intre nivelurile local, regional si global.
Procesele principale care au loc in noua economie sunt urmatoarele:
- dezvoltarea accelerata a comunicatiilor avansate
- 'explozia' Internet
- dezvoltarea comertului electronic
- aparitia unor noi modele de realizare a afacerilor si restructurarea / re-ingineria firmelor;
- promovarea de noi reguli si forme de organizare, bazate pe inovare;
- extinderea formelor de activitate si de munca la distanta
Trei principii
definitorii:
- acces si raspuns instantaneu,
- servicii personalizate,
- prezenta simultana in mai multe locuri (ubicuitate).
Noua economie marcheaza o transformare fundamentala in istoria dezvoltarii societatii omenesti, si se estimeaza ca durata tranzitiei de la societatea industriala la societatea globala retelizata bazata pe cunostinte, va fi intre 20 si 30 ani.
Societatea informationala a adus piata Internet. Rolul nou al informatiei in conditiile Internetului a deschis perioada unei noi economii.
Rapiditatea cu care societatea informationala se transforma intr-o societate a informatiei si a cunoasterii determina o gandire asupra noii economii care sa tina seama nu numai de:
a). piata Internet si efectul informatiei pe Internet asupra tuturor agentilor economici,
ci si de
b). efectul cunoasterii ca factor economic care impune recunoasterea bunurilor intangibile, in general, in crearea de valoare economica,
precum si de
c). cerintele realizarii unei societati sustenabile, care pe langa faptul ca nu este posibila decat in cadrul societatii cunoasterii, va impune in economia societatii noi industrii, schimbari de orientare in raport cu gandirea economica clasica (de exemplu productivitatea resurselor, a energiei, a materialelor, inaintea productivitatii muncii).
De aceea, economia noua nu se poate reduce numai la economia digitala (sau Internet) deoarece pe langa obiectivul societatii informationale si a cunoasterii, in secolul XXI omenirea trebuie sa atinga si stadiul unei societati sustenabile din punct de vedere ecologic. Acest obiectiv de care depinde supravietuirea omenirii nu poate fi insa indeplinit fara cunoastere si managementul cunoasterii. Problema ecologica a omenirii, global si local, nu poate fi rezolvata decat in cadrul societatii cunoasterii, iar elemente importante ale noii economii vor fi impuse de considerente ecologice, nu numai informationale.
Intr-un raport al Comisiei Europene din anul 2001 se arata ca pentru a obtine beneficii din noua economie sunt necesare un Internet din ce in ce mai performant si reforme structurale adecvate in societate, administratie si economie. Poate insa ca sintagma utilizata de Romano Prodi, si anume "knowledge-based economy (economie bazata pe cunoastere, pe care o echivaleaza cu societatea bazata pe cunoastere) este mai aproape de punctul de vedere exprimat mai inainte. Adesea sintagma knowledge-based economy, sau knowledge-driven economy, este prescurtata sub forma knowledge economy. Totusi notiunea de noua economie devine tot mai utilizata.
Noua economie se bazeaza pe crearea de cunoastere, pe utilizarea cunoasterii in domeniul economic, in special prin inovare. Inovarea, in contextul noii economii, este capacitatea de a asimila si de a converti cunoasterea noua pentru a imbunatati productivitatea si pentru a crea noi produse si servicii. Fara inovare nu poate fi vorba de o noua economie. De aceea noua economie presupune incurajarea crearii si dezvoltarii intreprinderilor inovante. Asemenea intreprinderi se pot naste prin cooperarea dintre firme, universitati si institute de cercetare guvernamentale sau publice (inclusiv academice). In Finlanda, 40 % din firmele inovative au aparut prin cooperarea cu institute de cercetare guvernamentala, in Norvegia si Danemarca 20%, in Germania 15 %.
Se publica multe lucrari despre noua economie cu accentul pus pe mutatiile produse de informatia pe Internet, dar au inceput sa apara si studii cu accentul pe valorile intangibile si rolul lor in noua economie.
Thomas S. Wurster si Philip Evans in volumul lor expun consideratii deosebit de interesante asupra rolului economic al informatiei, dezvoltand un articol foarte apreciat pe care l-au publicat in Harvard Business Review . Autorii privesc activitatile unei intreprinderi prin doua elemente: informatie si lucruri. Lumea fizica a fabricatiei capata forma prin informati.[9]
Autorii mentionati constata ca in economia unei activitati se imbina o economie a informatiei cu o economie a lucrurilor care sunt fundamental si calitativ diferite (numai daca ne gandim la faptul ca informatia vanduta sau transferata nu este pierduta, pe cand lucrul fizic este definitiv cedat).
Internetul si retelele electronice produc un flux de informatie in masura tot mai mare separat de lucrurile fizice. De aceea vechea legatura dintre obiectul fizic si informatie este sfaramata. O conexiune ramane totusi, dar eliberata de o constrangere imediata. Acest lucru duce insa la fructificarea unui mare potential economic latent care se transforma in valoare.
Wurster si Evans elaboreaza o teorie a bogatiei si atingerii (richness and reach) informatiei, prin care interpreteaza efectul economiei informatiei in contextul separarii relative, dar pronuntate, de lucrurile fizice. Teoria se aplica si in cazul in care principalul produs este informatia.
Bogatia (richness) informatiei nu este numai cantitatea de informatie ci se refera pe langa aceasta (de exemplu, banda de transmisie care permite numai text daca este ingusta sau imagine in miscare daca este larga), la interactivitate, la masura in care poate fi special pregatita pentru destinatar, la corectitudinea informatiei, la securitatea informatiei s.a. Bogatia informatiei inseamna de fapt calitatea informatiei.
Atingerea (reach) informatiei inseamna numarul de oameni care pot primi o anumita informatie.
Wurster si Evans constata ca atat timp cat informatia este cuprinsa in lucrurile fizice livrate, exista o lege de baza care guverneaza economia ei: cu cat creste bogatia informatiei, cu atat scade atingerea ei. Acest lucru poate fi inteles usor si din punct de vedere intuitiv.Daca incercam sa reprezentam analitic imaginea grafica, sub forma unei drepte, pe care Wurster si Evans o dau relatiei dintre bogatia (y) si atingerea (x) informatiei in planul x (abscisa), y (ordonata), atunci ea se poate scrie sub forma: y = A - bx (1) unde constanta A are o anumita valoare in economia clasica in care informatia nu este despartita de lucrul fizic, atunci in expresia (1) de mai inainte constanta A poate "exploda", adica sa creasca foarte mult. Evident, atunci un numar mai mare de beneficiari poate dispune de o informatie bogata. Acesta este un efect important al Internetului. Cu alte cuvinte gradul de conectivitate ridicat pe care il produce Internetul permite marirea considerabila a constantei A. Se apreciaza ca valoarea unei retele [dupa Bob Metcalfe] este proportionala cu radacina patrata a numarului de utilizatori. Un rol deloc neglijabil il are insa si standardizarea. Fara standarde uniforme gradul de atingere poate fi sabotat.
Cresterea constantei A, asemanata cu o explozie, face ca relatiile economice in toate manifestarile lor sa se schimbe radical.
Comertul electronic este un exemplu de economie cu grad mare de atingere. Aici insa intervine fenomenul de navigatie, fara de care atingerea s-ar gasi intr-o stare de dezorganizare. Important este sa se atinga un grad de atingere care sa asigure o masa critica de beneficiari, fara de care nu se poate asigura crearea de valoare. Masa critica se refera la domeniul economiei informatiei si nu al economiei lucrurilor.
Functia de navigatie este inca un aspect al separarii economiei informatiei de economia lucrurilor. Navigatia este un proces independent de procesele fizice de distributie si chiar a produselor informationale. De aceea adesea functia de navigatie este preluata de intreprinderi specializate (navigatori). Navigatia este o functiune informationala care exploateaza cresterea constantei A. Din cauza exploziei constantei A se poate ajunge in situatia ca bogatia si atingerea informatiei sa devina dimensiuni practic independente.
In organizarea navigatiei informationale, intervine si atragerea sistematica a unui cerc de clienti potentiali si beneficiari. Acesta este fenomenul de afiliere, devenit foarte important in noua economie. Spatiul bidimensional bogatie-atingere, devine atunci spatiul tridimensional bogatie-atingere-afiliere.
Organizarile traditionale se bazeaza pe constrangerile severe impuse de constanta A clasica. De regula aceste organizari sunt ierarhice, ceea ce prezinta mari inconveniente deoarece sunt lente, birocratice, nesanatoase pentru cei din treptele inferioare ale ierarhiei si chiar politizate. In aceste organizatii traditionale, economia informatiei a fost determinata de economia lucrurilor fizice. Intrucat intr-o asemenea organizatie salariatii nu pot comunica bogat si direct unul cu altul, fiind nevoie de manageri de nivel mediu care sa transmita si sa comute informatia.
Un exemplu de organizare neierarhica este piata. Pietele se adapteaza precum organismele biologice, fara ierarhii, in afara de cazul unei interventii prea puternice a statului sau a unor monopoluri. Daca in secolul XX organizatiile ierarhice s-au dovedit o solutie eficienta, acum lucrurile incep sa se schimbe.
Toate consideratiile de mai inainte se refera la economia bazata pe Internet si vor ramane valabile si in economia bazata pe cunoastere deoarece aceasta din urma utilizeaza Internetul.
Expresia "Noua Economie" trebuie considerata temporara, (pana se va ajunge la una adecvata pe baza succeselor din cercetarea economica).
De asemenea, trebuie sa acceptam dubla sa relevanta:
- Sintagma unei noi realitati economice care a inceput sa se constituie in cele mai dezvoltate tari dar care, in principiu, poate fi accesibila si altora;
- Treapta noua in progresul teoriei economice.
Contextul istoric pentru noua economie se caracterizeaza prin cateva aspecte majore:
- Omenirea constituie astazi rezultatul evolutiei in decursul careia s-au acumulat reziduurile de lunga durata ale tuturor modelelor de existenta pe care le-a parcurs, si care, luate impreuna, formeaza o bariera in calea progresului cautat, asteptat si meritat de generatiile actuale. Invingerea acesteia este de neconceput fara progresul rapid si profund al cunoasterii si al promovarii sale in societate, dar mai ales in economie;
- Populatia s-a inmultit incat, dupa aprecieri realiste, a depasit gradul de sustenabilitate al ecosistemului natural. Acum sunt 6 miliarde locuitori dar ONU estimeaza ca vor fi 11 miliarde in 2050 si se considera ca cei 27 de oameni care se nasc la fiecare 10 secunde numai "cu putin noroc vor avea hrana suficienta, apa potabila si locuinte decente" Allen W.L., 1998
- Oamenii au evoluat chiar si dupa ce au ajuns la cunostintele necesare, ca si cand nu ar fi stiut ca traiesc intr-un cerc inchis (cel putin pana la cucerirea cosmosului), depasind capacitatea de autoregenerare a planetei;
- Asistam la o risipa enorma de resurse utilizate in scopuri militare, ce depasesc cu mult exigentele apararii si ameninta insasi existenta vietii pe Pamant, la care se adauga cele specifice societatii de consum, tehnicile si tehnologiile mai eficiente si disponibile ce ar trebui aplicate si generalizate. "Risipa pare sa fie un produs inerent al caracteristicilor sociale, economice si culturale ale epocii noastre. Numeroase metode de conservare a energiei si tehnologii mai eficiente de folosire a materiilor prime sunt deja disponibile." Gabor D., Colombo V., King A., Galli R., 1983 .[10]
Asadar, noua economie proprie societatii informationale trebuie sa se bazeze pe mijloace proprii - noi sau mai vechi, dar la un alt stadiu al cunoasterii. Mijloacele - noile tehnici si tehnologii - tin in mod direct de informatizare si cunoastere si vor da, fara indoiala, o noua configuratie si economiei. Dar stiinta economica si ingineriile de toate genurile vor trebui sa fundamenteze noua economie, avand in vedere ca:
- existenta naturii fara om dar si cu el, cel putin din ceea ce se stie azi, nu a determinat situatii de criza de genul celor la care ne-am referit;
- desprinderea omului de natura si actiunile sale au alterat ceea ce exista si omul nu a stiut, nu a putut si nici nu si-a pus problema sa intretina sau sa inlocuiasca actiunea de refacere si purificare realizata de natura fara nici un cost;
- preluarea modelelor vii de functionare din natura implica sa nu se produca efecte negative, iar daca acestea au loc, sa fie anihilate fara a genera altele;
- trebuie sa se conceapa intreaga existenta umana in conditii proprii circuitelor economice inchise, din care resursele sa se recupereze fara pierderi, iar deseurile si resturile de diferite feluri sa-si gaseasca utilitate;
- sa se apeleze la noi resurse doar pentru completarea necesarului la nivelul unor circuite normale;
- sa se renunte la misiunea "civilizatoare" a omului asupra naturii si sa se actioneze in ideea ca omul si omenirea trebuie sa accepte schimbarile de comportament necesare incadrarii existentei sale in parametrii potentiali reali ai planetei, nu in cei ideali sau presupusi existenti;
- este necesar sa se asigure o coerenta a actiunii oamenilor la nivel planetar, pentru a stopa cresterea efectelor negative si apoi descresterea lor.
Desigur, noua economie presupune dezvoltarea (cresterea) durabila, dar induce o alta abordare a insasi dezvoltarii (cresterii) durabile decat s-a facut pana acum.
Noua economie, in mod inevitabil, trebuie sa porneasca de la principiile care s-au conturat in numeroase studii realizate in grup sau individual, din proprie initiativa sau din ratiuni practice ale organismelor internationale ce reflecta deopotriva situatia existenta si cerintele, aspiratiile imediate, dar si cele pe termen lung, din care niciodata nu a lipsit contracararea efectelor negative acumulate in procesul existentei de pana acum.
Aceste principii pot fi sintetizate astfel
Principiul existentei umane in cerc inchis ( pana la cucerirea spatiului extraterestru). Natura insasi exista in cadrul unor cicluri sau circuite inchise pe care trebuie sa le cunoastem mai bine pentru a invata sa traim altfel. De aici decurge consecinta ca nu putem apela la resurse de pe alta planeta, nu ne putem muta in alta parte si nu putem scapa de "produsele derivate" ale existentei noastre, adica de efectele negative pe care le inducem asupra mediului si care apoi se intorc impotriva noastra ca efecte perverse.
Principiul reintegrarii omului in natura. Actionand asupra naturii, atunci cand isi produce bunurile de care are nevoie, omul a ajuns acum la stadiul in care trebuie sa se reintegreze naturii de care s-a desprins si pe care mereu a dorit sa o supuna uitand ca trebuie sa fie in armonie cu ea. Pentru ca planeta da semne tot mai evidente ca actualele modele ale existentei umane nu mai pot fi sustinute, trebuie sa marcam intelegerea acestora si sa ne aliniem in mod activ existenta la exigentele naturii pentru a da o sansa perpetuarii existentei noastre.
Primum non nocere ( in primul rand sa nu daunezi in relatia cu mediul). Toate tarile se confrunta cu problema poluarii mediului insa la dimensiuni diferite. Cel putin pana acum, cele mai dezvoltate au fost cele care au poluat cel mai mult, iar poluarea, prin circuitele naturale si economice, s-a generalizat. Tarile mai putin dezvoltate, desi au o contributie mai mica la poluare, sufera mai mult pentru ca nu au resursele necesare actiunilor de prevenire si depoluare. Romania este recunoscuta printre tarile cu probleme grave in aceasta privinta. Poluarea insa diminueaza foarte mult resursele naturale reproductibile si in plus este un pericol grav pentru sanatate care sporeste cheltuielile in acest scop. Dupa unele calcule, peste 60% din populatia planetei este afectata de insuficienta ingrijirilor medicale.
Pastrarea si cresterea biomasei, biodiversitatii si bioproductivitatii. Biostarea si bioproductivitatea reprezinta indicatori ai calitatii resurselor naturale. Incepand cu protejarea fertilitatii solului si terminand cu conservarea si dezvoltarea sistemelor ecologice, exista un spectru larg de probleme care necesita rezolvarea urgenta mai ales in tarile in curs de dezvoltare, dar nu numai acolo.
Asigurarea permanenta a resurselor. Acest principiu impune atat conservarea si utilizarea rationala a resurselor neregenerabile cat si realizarea unui echilibru intre ritmul exploatarii celorlalte resurse si ritmul regenerarii lor. Solutia cea mai buna aici pare a fi conceperea activitatilor economice ca si a existentei naturii insasi in circuit inchis de tip flux circular activ. Aceasta presupune ca tot ceea ce se preia din natura si la stadiul actual al cunoasterii este economic util sa fie folosit, iar substanta utila din deseuri si bunuri uzate sa fie reciclata. Mai trebuie avuta in vedere inlaturarea risipei, faptul ca "in toate sectoarele economiei, o reducere considerabila a consumului de resurse naturale pe unitatea de produs este, incontestabil, posibila si aceasta fara a antrena o scadere a calitatii sau a nivelului de viata." D. Gabor, U. Colombo, A. King, R. Galli, 1983 . Numeroase tehnologii mai eficiente de folosire a materiilor prime sunt deja disponibile dar trebuie aplicate si generalizate, iar altele ar putea fi dezvoltate prin intensificarea cercetarii.
Principiul eficientei economice, sociale si ecologice. Conceputa in sens restrans, eficienta economica a neglijat costurile suportate de natura. Luarea in calcul si a cheltuielilor pentru refacerea naturii, pentru protejarea si dezvoltarea activelor de mediu, este foarte necesara pentru a redefini conceptul de eficienta economica. I se poate spune acestuia eficienta economica, sociala si ecologica pentru ca intereselor economice li se adauga cele ale societatii in ansamblu, iar societatea nu poate sa se dezvolte ignorand mediul natural. Interpretata pe termen lung, productia actuala pare a fi foarte mare fata de 100 de ani in urma sa zicem, dar aportul sau la ridicarea calitatii vietii a fost sensibil mai mic decat aceasta crestere, pentru ca diferenta reprezinta cheltuieli si productii consacrate reproducerii unor conditii naturale inainte oferite gratuit de natura.
Existenta societala este interactiva cu mediul ambiant. Teoriile cresterii si, mai mult decat acestea, activitatile dezvoltate abordeaza mediul natural ca spatiul in care omul se manifesta economic pentru a-l stapani, a si-l insusi, dar despre om, "numai de bine"; el este valoarea suprema si deci de neatins. Cum ar trebui sa se actioneze asupra omului si omenirii in termenii realitatilor actuale nu a ajuns inca o preocupare foarte evidenta, dar a devenit clar ca in activitatea economica fluxurile trebuie sa fie bilaterale, iar ceea ce se scurge spre natura nu mai poate reprezenta deseuri, dejectii sau produse toxice. Relatia aceasta biunivoca trebuie sa fie benefica si pentru mediu. In cadrul sau, omul trebuie sa raspunda exigentelor de mediu pentru a-si asigura existenta perpetua.
Trecerea de la cresterea demografica discretionara la cea bazata pe responsabilitatea constienta a cuplului barbat-femeie si pe implicarea adecvata a societatii. O lume in care o patrime din populatie are probleme grave cu alimentatia si peste 60% cu asigurarea sanatatii, in care poluarea afecteaza evident potentialul agro-alimentar al planetei si zestrea genetica a noilor generatii, iar resursele par a fi tot mai inegal distribuite si mai prost administrate, releva necesitatea unei abordari a cresterii demografice pe baze mai realiste, pentru ca progresul stiintific permite nu numai controlul asupra nasterilor ci si asupra dezvoltarii normale a generatiilor tinere.
Principiul echitatii sociale. Implica o continuare a urmaririi obiectivului dezvoltarii in sens modern, respectiv al reducerii decalajelor privind veniturile. In plus, este avuta in vedere evitarea discriminarilor si asigurarea egalitatii sanselor de afirmare pentru toti membrii societatii. Dezvoltarea durabila impune o viziune mai larga asupra echitatii sociale prin luarea in consideratie a raporturilor cu mediul. Echitatea sociala necesita si acces egal la activele de mediu, atat din perspectiva sincronica cat si din perspectiva diacronica.
Responsabilizarea guvernelor pentru modul in care, prin politicile promovate, gestioneaza si sporesc resursele pentru a asigura si viitorul noilor generatii. Principiul este aplicabil peste tot in lume si chiar se aplica, dar pentru Romania este in cel mai inalt grad necesar, daca tinem seama de jaful care s-a facut dupa 1990 si care, in buna masura, continua. De asemenea, este necesara, reglementarea juridica a acestei responsabilizari, pentru ca inexistenta sa ofera libertatea dezastrului. Acest principiu priveste deopotriva razboiul, economia, slabiciunile manifestate pentru cei ce jefuiesc si starea deplorabila a societatii.
Principiile enuntate contureaza intr-o anumita masura ceea ce ar putea fi noua economie. Se impun insa precizari.
Finalitatea acestei economii va ramane omul si satisfacerea trebuintelor sale. Daca scoatem omul din economie, aceasta nu mai are nici un sens. Si pana acum s-a pornit de la om, dar cresterea demografica discretionara a creat grave probleme ce releva insuficienta resurselor pentru sustinerea unui asemenea comportament. Se cere crestere economica (dezvoltare) tot mai mare pentru ca se mareste populatia si, totodata, fiecare vrea sa traiasca mai bine. Pentru cresterea economica s-a apelat la noi si noi resurse, diminuandu-le amenintator pe cele neregenerabile si nereproducandu-le la nivelul adecvat pe cel reproductibile. Problema resurse-nevoi proprie oricarei economii este acum mai tensionata decat oricand si nu mai poate fi rezolvata recurgand la modelele existente, pentru ca n-a dat rezultate. Apare necesitatea schimbarii modelului. In centrul atentiei omul, dar nu omul-numar, cantitate, ci omul-valoare. Este de neinteles de ce pe Planeta trebuie sa existe din ce in ce mai multi oameni, in conditiile resurselor care oricum le-am considera tot limitate raman. Nu exista iesire decat daca ne vom educa sa facem fata mai bine cu ceea ce avem dar valorificandu-le mai bine. Tot mai multi oameni - este un slogan in mare masura cu rezonanta militarista care, prelungit dincolo de anumite limite, poate induce (asa cum de altfel se si confirma) aspiratii la spatiul vital, conflicte zonale, zonal-regionale si nu numai. Tensiunea acumulata in raportul resurse-nevoi are deja reverberatii globale: se contesta dar se si sustine dreptul permanent al popoarelor asupra resurselor naturale; popoarele sunt considerate fiecare pe teritoriul sau, dar se aud tot mai tare voci oficiale si se organizeaza actiuni care sustin ca resursele naturale sunt patrimoniul umanitatii si ca urmare, toate popoarele ar putea avea dreptul asupra tuturor resurselor, oriunde s-ar situa acestea; s-au delimitat apele teritoriale, ar ramane problema resurselor din oceanul planetar, care inca n-a fost impartit, etc. In interiorul tarilor, aceasta tensiune priveste in mod deosebit proprietatea asupra pamantului, care genereaza un numar enorm de conflicte. Societatea in care ne aflam si care mostenind consecintele celor dinaintea sa a agravat tensiunea resurse-nevoi se numeste si acum tot capitalism. In perioada de dupa al doilea razboi mondial, cand conflictul politic capitalism-socialism a fost exacerbat, capitalismului i s-a spus economie de piata, sintagma mai mult improvizata, dar care astazi este foarte raspandita. Centrul economic al acestei societati este, desigur, piata. Deci, economie in care piata este totul sau aproape totul in societatea capitalista.
Noua economie nu mai poate fi o economie de piata in sensul actual. In ciuda progreselor facute, aceasta din urma a ajuns in impas. Piata nu mai poate gestiona resursele la nivelul noilor exigente, a determinat impartirea mondiala in bogati si saraci si pune sub semnul intrebarii existenta multora - a celor afectati de malnutritie si de lipsa sau insuficienta asistentei sanitare. Oricum, piata are limitele sale, genereaza externalitati de toate felurile si, in plus, nu poate solutiona satisfacerea trebuintelor colective care devin din ce in ce mai ample conditionand in mod hotarator calitatea vietii. Solutia spre care aluneca acum economia este afirmarea tot mai puternica a statului. Pentru ca stadiul la care au ajuns tarile dezvoltate si in general piata creeaza posibilitatea ca actori implicati direct in jocul sau sa-si satisfaca interesele individuale, devine capitala nevoia bunurilor colective, publice, relevata de dificultatile sau imposibilitatea satisfacerii nevoilor aparute ca urmare a poluarii si risipei resurselor in scopuri irelevante pentru calitatea vietii unor segmente foarte mari ale populatiei si de cele mai multe ori a populatiei majoritare. De aceea, economia trebuie reconstruita pe baze noi in care interesul public trebuie corelat cu cel individual la noile dimensiuni. In acest context, politica publica va ocupa un loc central intrucat societatea nu mai poate progresa in satisfacerea mai buna a trebuintelor mentinand sau amplificand polarizarea veniturilor in tendintele sale actuale.
Fara a abandona interesul individual, noua economie va deplasa centrul de greutate pe interesul public in cadrul ce se contureaza prin promovarea politicii publice. Termenul (adjectivul) public are, in acest context, doua acceptiuni:
a. expresie a problematicii care priveste cea mai mare parte a populatiei;
b. expresie a ansamblului de nevoi colective care are tendinta sa creasca si sa conditioneze tot mai mult progresul social de satisfacerea lor.
Trebuie tinut cont si de faptul ca chiar si pentru cei care isi realizeaza foarte bine interesele individuale prin jocul pietei, progresul calitatii vietii lor, are o dependenta crescanda de bunurile publice pentru ca un segment mare din trebuintele lor nu poate fi acoperit decat prin ceea ce este de natura publica.
Noua economie se formeaza si va functiona beneficiind de caracterul democratic al SI-SC. Rolul determinant revine, desigur, politicii economice care "fixeaza" optiunile generale in domeniu, prin testarea acestora in ciclurile electorale. Asemenea optiuni vor trebui fundamentate stiintific, sa nu aiba caracter electoral-demagogic. Oamenii politici nu mai pot si nu mai trebuie considerati "buni in toate domeniile"; rolul lor trebuie sa se limiteze la polarizarea celor mai multe optiuni sau a celor majoritare in orientarea economiei si apoi, prin functiile pe care le vor ocupa in structura politica, sa "vegheze" daca ceea ce se realizeaza corespunde sau contrazice optiunile electorale. Punerea in aplicare, detalierea si executarea acestora revine, de drept si de fapt, tehnocratilor.
Fara profesionalism nu se mai poate; societatea cunoasterii impune profesionalismul in economie si tehnocratia ca ferment al noii economii. Noua economie va consacra tehnocratia, dar aceasta trebuie sa dispuna de o buna pregatire, ceea ce induce ideea asigurarii unei prioritati in dezvoltarea invatamantului si cercetarii stiintifice. Relevant, Friederich von Hayek spunea cu mai multi ani in urma ca "Numai participantii directi la procesele economice dispun de cunoasterea necesara pentru a lua decizii eficiente" Hayek, 1991
Invatarea devine procesul general caracteristic noii economii, pentru ca economisirea resurselor si orientarea actiunilor in directia satisfacerii nevoilor mai mari si mai diferite cu resurse limitate, in logica proceselor circular active la care ne-am mai referit, presupune cunoastere, generalizare, invatare pentru toti membrii SI-SC. Pentru a face activitate economica intr-un anumit fel, trebuie sa existe cunostintele necesare in acest sens, iar pentru a le asigura, cunoasterea trebuie sa fi avut loc inaintea actiunii economice. Deci neaparat trebuie acordata prioritate proceselor generatoare de cunostinte noi, cercetarii tehnico-stiintifice. Rezultanta generala a invatarii trebuie sa fie cresterea evidenta a eficientei in general si a celei economice in special.
Odata cu intrarea in era Internetului si a e-business, a noii economii, in general, se produc transformari fundamentale ale structurilor socioeconomice. In paralel insa se amplifica si asalturile asupra stiintei economice standard, in sensul unor reformulari conceptuale si al unor reinterpretari ale fenomenelor si legilor economice. Alaturi de factorii clasici ai productiei, munca si capitalul, se adauga informatia, fie ca factor distinct fie ca fiind atasat unuia dintre cei doi mentionati. De asemenea, constatarile empirice privind asanumita tertializare a economiei sau cresterea ponderii sectorului serviciilor in totalul economiei nationale, precum si a asa-numitelor investitii intangibile in totalul fondurilor investitionale, au condus la numeroase incercari de redefinire a ceea ce inseamna astazi o "economie moderna".
Alti factori cu influenta majora, in ceea ce priveste incercarile de ajustare a stiintei economice la noile trenduri din economia reala, se refera la urmatoarele: liberalizarea schimburilor internationale si globalizarea; cresterea importantei asa-numitului timp liber (incluzand aici activitatile casnice si cele desfasurate in interesul comunitatii, distractiile, dar si timpul destinat cresterii gradului de cultura si educatiei pe cont propriu) si fluidizarea limitelor de departajare intre acesta si activitatea de munca efectiva in sectorul formal sau in cel informal; dinamica mai rapida a pietelor financiar-bancare decat aceea a asa-numitului sector productiv clasic al economiei; extinderea utilizarii computerelor si a mijloacelor si tehnicilor de comunicare, atat in activitatea firmelor cat si in gospodariile populatiei, si impactul asupra structurii bugetului de timp si a celui financiar al populatiei etc. In perioada de dupa 1994, cresterea productivitatii in Statele Unite a inregistrat ritmuri mai mari chiar decat in perioadele de mare avant economic din trecut, ceea ce a facut ca multi observatori sa afirme ca "noua economie"(incluzand Internetul si accelerarea modificarilor tehnice in domeniul computerelor si al telecomunicatiilor) este egala in importanta cu revolutia industriala sau, chiar mai mult, similara cu cea de-a doua revolutie industriala a perioadei 1860-1900, care a oferit umanitatii electricitatea, transportul motorizat si aviatia, cinematografia, radioul si altele care au pregatit epoca de aur a cresterii, nemaiintalnite in istorie pana atunci, a productivitatii. Cu toate ca unii economisti sunt inca prudenti in a decreta "noua economie" ca fiind o noua revolutie industriala sau un veritabil "mare val", principala constatare a fost ca pe masura ce computerele isi maresc capacitatea si viteza de lucru, pretul lor scade exponential. In aceeasi perioada, in paralel, economia a intrat intr-o zona de inflatie minima, iar productivitatea a inregistrat ritmuri semnificative.
Exista cateva principii de baza ale noii economii:[11]
1. Legea conexiunii
Noua economie este alimentata, vorbind in termeni cosmologici, de doua big bang-uri: colapsul microcosmosului chip-urilor si explozia telecosmosului conexiunilor.Aceste modificari bruste distrug dramatic vechile reguli ale bogatiei si pregatesc teritoriul pentru economia noua in curs de aparitie.
Pe masura ce chip-urile se micsoreaza la dimensiuni microscopice, costurile lor ajung de asemenea "microscopice". Ele devin ieftine si minuscule in asa masura incat pot fi folosite peste tot, adica in oricare obiect pe care-l producem. Afirmatia ca toate usile dintr-o cladire ar contine un computer parea hazardata in urma cu 10 ani, dar astazi nu exista practic nici o usa de hotel fara un chip care emite semnale luminoase sau sonore.
Miniaturalele bucati de plastic, cunoscute sub numele de card-uri inteligente contin deja chip-uri suficient de inteligente pentru a deveni "bancherul" nostru. Curand, toate obiectele produse, de la pantofii de tenis, ciocane, lanterne, conserve si pana la cele mai sofisticate produse industriale sau casnice, vor avea incorporat in ele o mica parte de inteligenta, de gandire umana. Si de ce oare nu ar fi asa?
In ultimii ani ai secolului trecut, existau in lume aproximativ 200 milioane de computere, iar pentru 2002 se estimeaza un numar de 500 milioane. De asemenea, in lume pulseaza la ora actuala alte peste 6 miliarde de chip-uri in afara celor incluse in computere. Ele se afla peste tot, in automobile si in aparatele stereo, in televizoare si in masini de spalat. Pentru ca pot fi usor produse si inlocuite, precum dropsurile sau guma de mestecat, aceste chip-uri sunt cunoscute in industrie sub denumirea de 'jelly beans'. Si inca ne aflam in fata unei explozii a utilizarii unor asemenea minuscule aparate inteligente. Probabil vor exista, conform estimarilor, peste 10 miliarde de astfel de "graunte" inteligente in anul 2005. Intr-o zi, fiecare dintre acestea ar putea fi la fel de inteligenta ca o furnica, dizolvate insa in habitatul nostru.
2. Legea plenitudinii
Se produc unele lucruri curioase cand exista o conectare a tuturor cu toti. Matematicienii au demonstrat ca suma unei retele creste proportional cu patratul numarului de membri ai retelei. Cu alte cuvinte, daca numarul de noduri intr-o retea creste aritmetic, atunci valoarea retelei creste exponential. Adaugarea mai multor membri la retea poate spori
dramatic valoarea pentru toti membrii.
3. Legea valorii exponentiale
Harta abundentei si extinderii profitului firmei Microsoft este un exemplu edificator, deoarece oglindeste alte subiecte ale ridicarii stelelor in economia de retea. In perioada primilor 10 ani, profiturile firmei Microsoft au fost neglijabile. Profiturile sale au crescut peste zgomotul de fond, adica peste o expansiune lina, normala, doar in jurul anului 1985. Dar odata ce ele au inceput sa creasca, ele au explodat practic.
4. Legea punctelor basculante (de inflexiune)
Exista inca o lectie suplimentara care provine din aceste cazuri elementare ale economieiretelelor. Si aici o alta infuzie conceptuala de ordin biologic, de aceasta data, va fi usor de manuit. In retrospectiva, se poate remarca, pe curba pe termen lung, ca exista un punct, atunci cand momentul a fost distrugator (coplesitor), de la care succesul devine un eveniment facil. Succesul devine apoi "infectios" si de anvergura, imprastiindu-se peste tot pana la extinderea la care el devine dificil de evitat pentru cei inca "neinfectati" (cat de mult isi poate cineva permite sa nu aiba un telefon?).
5. Legea cresterii profiturilor
Prima lege a retelelor este cunoscuta ca lege a randamentului crescator, spre deosebire de legea "vechiului regim", unde patrona legea randamentelor descrescatoare, in cazul a numerosi factori de productie. Valoarea explodeaza odata cu cresterea numarului de membri, iar explozia valorii, la randul sau, absoarbe tot mai multi membri, in final compunandu-se rezultatul.
6. Legea evolutiei inverse a preturilor
Un aspect curios al economiei de retea ar putea ului un cetatean al anului 1897. Cei mai bine o duc cei care vand mai ieftin in fiecare an. Aceasta lege a directiei este asa de adanc inradacinata in modul nostru contemporan de viata ca noi il folosim fara sa ne minunam de ea. Dar minunea ar fi, deoarece acest paradox este un motor important al noii economii.
7. Legea generozitatii
Daca serviciile devin mai valoroase, ele au mai multa plenitudine (Legea 2) si, daca ele costa mai putin, atunci ele vor deveni de fapt cele mai bune si cele mai valoroase (Legea 6), iar extensia logica spune ca cele mai valoroase lucruri dintre toate vor fi acelea care sunt date, "daruite" pe larg si la distanta.
8. Legea supunerii (credintei, loialitatii)
Distinctia caracteristica a retelelor este ca ele nu au nici un centru clar si nici o granita (limita) clara obiective. Distinctia vitala intre eu (noi) si altul (ei) - in trecut explicata prin supunerea omului din organizatia erei industriale - devine mai putin semnificativa in noua economie. Singurul "interior", singurul reper, acum, este daca noi ne aflam intr-o retea ori in afara ei. Loialitatea individuala se muta departe de organizatii si se indreapta spre retele si platforme de retele ("Esti tu un Windows sau un Mac?").
9. Legea cedarii (degenerarii)
Natura strans legata a oricarei economii, dar in special a constitutiei ultraconectata a economiei retelelor, o face sa functioneze ecologic. Destinul organizatiilor individuale nu mai este dependent in intregime de propriile lor merite, ci el este de asemenea legat de destinul vecinilor lor, al aliatilor, al competitorilor si desigur de acela al mediului lor imediat inconjurator.
10. Legea imprietenirii (prieteniei)
Intr-o perspectiva industriala, economia a fost o masina care a fost destinata sa incerce sau mai degraba sa "mimeze" eficienta optimala si, in fine, odata acordata cu aceasta intentie sau deziderat, mentinuta intr-o cvasi-armonie productiva. Companiile sau industriile, in special cele producatoare de job-uri sau bunuri au trebuit sa fie protejate si "indragite" la orice cost, ca si cum aceste firme ar fi fost ceasuri rare intr-o cutie de sticla.
11.Legea ineficientei
In sfarsit, ce castig ne aduce noua aceasta economie a retelelor? Economistii au gandit ca noua epoca care vine ar aduce suprema productivitate. Dar, ca un paradox, cresterea tehnologiei nu a condus la o crestere explozibila si masurabila totodata in productivitate. Este oare o consecinta a metodologiei noastre de masurare? Aceasta intr-adevar continua sa se bazeze pe vechea conceptie asupra economiei de tip clasic, in buna masura.
In ultimii 15 ani "noua economie" a aparut mai intai in SUA, raspandindu-se apoi in intreaga lume. Printre caracteristicile sale definitorii sunt: o alterare fundamentala a vechii ordini industriale si ocupationale, niveluri fara precedent ale dinamismului antreprenorial si competitiei si respectiv un trend dramatic catre globalizare. Toate acestea au fost stimulate de catre o serie de progrese revolutionare in tehnologiile informatiei. Exista insa diferente imense intre statele lumii si chiar in cadrul aceleiasi tari, intre regiuni, in privinta gradului in care economiile sunt structurate si opereaza in acord cu tendintele noii economii. In cazul Statelor Unite exista deja un set de 17 indicatori economici care permit masurarea gradului de adaptare la noua ordine economica. Pe baza lor se pot de asemenea analiza politicile economice practicate de catre diversele guverne si se pot trasa cateva linii directoare importante care ar trebui urmarite in vederea realizarii unei cresteri economice rapide in noile conditii.
Se considera ca precedenta ordine economica a functionat aproximativ intre 1938-1974. Ea a fost construita pe baza industriei prelucratoare, care a fost orientata spre productia standardizata si a functionat prin intermediul unor organizatii stabile, ierarhizate. Acestea s-au preocupat de reducerea costurilor si s-au orientat in principal spre pietele nationale. Acesti factori au stat la baza prosperitatii multor state.
Odata cu deteriorarea fundamentelor acelei ordini economice intre mijlocul deceniului 8 si inceputul ultimului deceniu al secolului trecut, economiile nationale au fost confruntate cu o serie de socuri severe. Pe masura ce industriile au inceput sa fie restructurate, statele au trebuit sa reactioneze la extinderea recesiunilor regionale cauzate in general de crizele sectoriale - industria de automobile, industria metalurgica, industria extractiva, pentru a denumi doar cateva dintre grupele mari de industrii. In plus, multe economii nationale sau regionale s-au confruntat din greu cu problemele legate de cresterea somajului si a ratei de emigrare. In aceasta perioada, toate statele, inclusiv cele occidentale au trebuit sa faca fata unor diminuari ale productivitatii si ale salariilor. In SUA, de exemplu, s-a trecut de la un ritm anual de crestere a productivitatii de la 3% in anii 50 si 60 la mai putin de 1,25% in prima jumatate a ultimului deceniu al secolului trecut. Aceste evolutii critice nu au fost doar episodice sau intamplatoare, ci ele au reprezentat de fapt o perioada turbulenta a tranzitiei de la ordinea economica veche la una noua. Astazi, o noua economie este clar in curs de aparitie. Ea este o economie bazata pe cunostinte si ideii, in care factorul-cheie al prosperitatii si crearii de locuri de munca il constituie gradul de implementare a ideilor, inovatiei si tehnologiei in toate sectoarele economiei.
Cele mai obiective semne ale schimbarii in noua economie se gasesc de fapt printre radacinile-cauza ale sale: progresele tehnologice revolutionare, incluzand puterea computerelor personale, viteza inalta a telecomunicatiilor si Internetul.
Totusi, noua economie este mai mult decat tehnologia inalta si Internetul. Multe firme, desi nu produc tehnologie de varf, isi desfasoara activitatea in legatura cu cele care fac aceasta, utilizand, pe scara mai larga sau mai restransa, produsele lor. Astfel este cazul unui fermier care utilizeaza ultimele rezultate genetice si ara conform informatiilor primite prin satelit sau a unei companii de asigurari care foloseste software de ultima ora pentru a-si organiza activitatea filialelor si a intregului personal.
Noua economie se refera atat la noile modele organizationale cat si la noile tehnologii. De asemenea, una dintre cele mai izbitoare schimbari in noua economie este data de dinamismul activitatii, de constanta inovare si de viteza de adaptare, care devin norme de functionare. De exemplu, in industria automobilelor timpul scurs intre conceptie si productie era in anul 1990 de 6 ani, iar astazi acesta este doar de 2 ani. Acum, in frenetica economie a Internetului, oamenii vorbesc de evolutia tehnologica in veritabili "ani-web" (care reprezinta cam un trimestru fiscal) deoarece competitia pare a-si schimba regulile intr-un asemenea scurt interval de timp. In asemenea conditii de piata, o noua generatie de firme crescand accelerat a devenit cheia cresterii economice. In ultimii ani, de exemplu, in SUA aproape trei sferturi din totalul noilor job-uri au fost create de 350000 din aceste asa-numite firme-gazela (firme care si-au majorat anual veniturile din vanzari cu 20%, pentru o perioada de patru ani consecutiv).
Odata cu cresterea activitatii antreprenoriale cresc totusi si riscurile. Aproape o treime din toate joburile sunt aflate intr-un flux anual continuu (adica, ele sunt adaugate recent sau vor fi eliminate curand din economie). Acest efect de "agitatie" este impulsionat de noile tehnologii, dar si de competitia tot mai acerba - trend de altfel impus partial si de extinderea globalizarii (intre 1960-1997, de exemplu, in SUA importurile si exporturile au crescut de 1,5 ori mai repede decat PIB).
In mijlocul acestei continue agitatii economice,
noile afaceri si industrii le-au inlocuit pe cele vechi. Bazele
starii economice au evoluat dincolo de traditionala industrie manufacturiera,
incluzand prelucrarea de inalta tehnologie, serviciile comerciale si cresterea
fabuloasa a asa-numitelor e-businesses orientate la nivel global.
Trendul apare izbitor in cazul schimbarii ocupationale a noii
economii. De exemplu, in SUA, intre 1969-1995, practic toate locurile de
munca pierdute in zona productiei si distributiei de bunuri
au fost inlocuite de locurile de munca
Pentru a comensura gradul de extindere a noii economii in cazul unei tari sau chiar doar al unei regiuni (in cazul Romaniei ar fi vorba de judete, ca subdiviziuni administrative, sau, mai nou, de cele 8 regiuni care grupeaza mai multe judete dupa criteriul geografic), ar fi utila introducerea unui sistem de indicatori, desigur adaptat intrucatva specificului national, atunci cand este vorba de subdiviziuni administrative, care sa caracterizeze fundamentele structurale ale economiei si sa ofere elemente solide decidentilor din domeniul politicii economice pentru promovarea dezvoltarii economice in conditiile extinderii inexorabile a noii economii in viitor.
O structura a starii economice este determinata doar intr-o mica masura de factori istorici. Anumite state sau regiuni care au prosperat in vechea economie se adapteaza mai greu noii economii. De exemplu, tari sau regiuni care s-au bazat in trecut pe resurse naturale si pe vechile industrii manufacturiere, alaturi de cele care s-au concentrat pe abilitatea de a utiliza costuri mici pentru a atrage investitii si firme, s-ar putea ca astazi sa inregistreze scoruri scazute in ceea ce priveste indicatorii noii economii. In contrast, statele sau regiunile care s-au industrializat mai tarziu s-ar putea sa aiba niveluri mai favorabile ale indicatorilor privind extinderea noii economii. De asemenea, in acelea in care s-a produs o reorientare in perioada mai recenta spre o baza economica constituita din domenii ale noilor tehnologii si ale serviciilor avansate s-ar putea ca tendinta sa fie spre scoruri ridicate in ceea ce priveste gradul de extindere a noii economii. Cu toate ca zestrea unei tari sau regiuni la un anumit moment este data, totusi politica publica determina modul cum aceasta este folosita, eficienta cu care ea este fructificata. De exemplu, politicile care promoveaza inovarea tehnologica si impulsioneaza procesul educational pot ridica capacitatea inovativa a statului respectiv si pot crea o forta de munca mai dinamica si mai productiva.
De asemenea, anumite state sau regiuni care procedeaza asa astazi s-ar putea sa obtina salturile mentionate abia dupa o anumita perioada, cand roadele politici prezente vor putea fi culese. In schimb, alte state sau regiuni, care astazi prezinta scoruri ridicate, ar putea, datorita neglijarii investitiilor si nevoilor de schimbare a politicilor impuse de necesitatea mentinerii unui fundament economic solid si de catre trendul noii economii, sa inregistreze un declin in viitor. Tocmai datorita faptului ca afacerile din domeniul noii economii face necesara acceptarea unor noi practici si inovatii, administratiile (atat cele centrale cat si cele locale) ar trebui ca in mod continuu sa-si perfectioneze politicile lor si operatiile guvernamentale.
Pentru multe state, factorii care conduc cresterea astazi sunt foarte diferiti de cei folositi in urma cu 25 de ani, de exemplu. In cazul vechii economii, preconditiile pentru succesul economic al statelor au fost lucruri precum costuri reduse, abundenta fortei de munca calificata la baza, existenta unui sistem de transport relativ bun si a altor infrastructuri fizice corespunzatoare. In mod corespunzator, pachetul standard de masuri, uneori inselatoare, ale politicii economice includeau subventii, prime de vacanta si alte asemenea stimulente pentru afaceri. In cazul noii economii, insa, atat mediul economic cat si regulile jocului s-au schimbat. Anumite conditii nu mai asigura in continuare succesul (costurile scazute, de exemplu), in vreme ce altele exista aproape peste tot (precum retelele de transport corespunzatoare). Deci, acum politica economica va trebui de asemenea sa se schimbe.
[1] [1] Roth Andrei, Modernitate si modernizare sociala - Editura Polirom, Iasi, 2002.
[2] Roth Andrei, Modernitate si modernizare sociala - Editura Polirom, Iasi, 2002.
[3] Roth Andrei, , Modernitate si modernizare sociala - Editura Polirom, Iasi, 2002.
[4] Prof. univ. dr. Tudorel Fatu si Conf. univ. dr. Alexandru Tugui - Ce urmeaza dupa societatea informationala? la adresa: www.edemocratie.ro
[5] Patriciu V.V. Criptografia in Cyberspace, Computer Press Agora, la adresa http://www.byte.ro/byte95-03/vic.html.
[6] Denning, P. J., Metcalfe, R.M., (editors), Beyond calculation. The Next Fifty Years of Computing, Copernicus, Springer-Verlag, New York, 1997.
[7] J.J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G.W. Noomen, Stiinta comunicarii - Editura Humanitas, Bucuresti, 2004.
[8] Costake, N. - Trei scenarii pentru societatea informationala in Romania. In: Relansarea Cresterii economice in Romania. Simpozion Stiintific National, Editura Economica, Bucuresti, 2000 pag.507.
[10] Gabor D., Colombo V., King A., Galli R., Sa iesim din epoca risipei, Bucuresti, Editura Politica, 1983
[11] Prof. Dr. Lucian-Liviu ALBU Drd. Nona CHILIAN cercetatori
