|
|
|
ELEMENTELE COMPONENTE, FUNCTIILE SI REGLEMENTAREA PIETEI DE CAPITAL
Cererea si oferta de capital
Miscarea fondurilor in economie se poate asadar realiza in doua modalitati:
■ prin concentrarea disponibilitatilor banesti la banci si utilizarea de atre acestea a resurselor astfel atrase pentru creditarea utilizatorilor e fonduri - finantare indirecta;
■ prin emisiune de instrumente financiare de catre utilizatorii de fonduri pe piata financiara - finantare directa.
In cazul finantarii directe se pun in circulatie instrumente financiare si, o data cu ele, se stabileste o retea de relatii intre emitentii respectivelor instrumente, care reprezinta cererea de fonduri si cumparatorii acestora, cei ce reprezinta oferta de fonduri.
Cererea de capital apartine unor operatori cum sunt: societati comerciale publice si private, alte categorii de agenti economici, institutii financiar-ban-care si de asigurari, institutii publice, guverne, organisme financiar-bancare de pe piata internationala.
Cererea de capital se poate grupa in:
a) cerere structurala de capital;
b) cerere legata de factori conjuncturali.
a) Cererea structurala este determinata de nevoia finantarii unor actiuni economice in diverse ramuri de activitate, achizitionarea bunurilor de investitii si finantarea unor programe de dezvoltare, constituirea si majorarea fondurilor financiare ale institutiilor si organismelor financiar-bancare nationale si internationale.
b) Cererea conjuncturala este efectul insuficientei sau indisponibilitatii resurselor interne, restrictiilor excesive in acordarea creditelor, nevoilor financiare generate de deficitul bugetar si de cel al balantei de plati externe. Cererea este perturbata de factori cum sunt: fluctuatia preturilor, cresterea ratei dobanzii, nerambursarea la termen a imprumuturilor.
Exponentii cererii sunt debitori pe piata financiara. Acestia pot fi grupati astfel:
a) dupa activitatea desfasurata:
■ guverne si colectivitati publice locale;
■ societati comerciale publice si private fara profil financiar;
■ banci comerciale si alte institutii bancare;
■ autoritati monetare etc.
b) dupa scopul urmarit:
■ finantarea industriei si gospodariei comunale;
■ petrol si gaze naturale;
■ transport si servicii publice;
■ banci si finante;
■ organizatii internationale;
■ scopuri generale.
Structura cererii a suferit importante modificari sub influenta unor factori care au pus la indoiala soliditatea unor imprumuturi acordate anterior si solvabilitatea unor debitori.
Ca urmare cererea unor tari in curs de dezvoltare afectate in mod deosebit de majorarea pretului la resurse energetice a fost primita cu reticenta, concomitent cu aprecierea necesitatii imprumuturilor acordate pentru evitarea riscului de neplata.
in acelasi timp, nerambursarea unor imprumuturi acordate anumitor companii importante s-a repercutat asupra pietei internationale de capital, pe care majoritatea bancilor afectate de aceasta nerambursare erau puternic angajate.
Oferta de capital provine din economisire, adica din tot ceea ce ramane in posesia detinatorilor de venituri dupa ce-si satisfac nevoile de consum.
Oferta de capital apartine detinatorilor de capitaluri: societati comerciale, banci, case de economii, societati de asigurare, case de pensii, persoane particulare. Oferta este reprezentata de disponibilitati banesti temporar libere pentru care se cauta un plasament cat mai avantajos. Nivelul ofertei este direct influentat de procesul de economisire. Economiile devin oferta pe piata de capital numai daca posesorii lor sunt satisfacuti de modalitatea de fructificare, adica daca piata asigura rentabilitatea ceruta de investitori.
Investitorii se impart in doua mari categorii:
a) individuali;
b) institutionali.
a) Investitorii individuali sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzactii de dimensiuni modeste pe piata titlurilor financiare.
Acestia pot fi:
■ investitori pasivi pe termen lung, care cumpara si pastreaza valorile mobiliare cu scopul de a-si asigura castiguri de capital pe termen lung. Acest grup de investitori are un impact redus asupra pretului zilnic al valorilor mobiliare;
■ negociatori activi, care incearca sa valorifice miscarea cursului bursier in vederea obtinerii unui profit.
b) Investitorii institutionali sunt societati sau institutii care fac tranzactii de dimensiuni mari. Acestia cuprind: bancile, societatile de asigurare, societatile de investitii, organismele de plasament colectiv, institutiile care gestioneaza fondurile de pensii. O astfel de categorie de investitori exercita o influenta semnificativa asupra volumului tranzactiilor si pretului instrumentelor financiare.
Piata de capital este cea care asigura legatura permanenta intre cererea de capital - emitentii si oferta de capital - investitorii.
Conditiile necesare indeplinirii functiilor pietelor de capital
Numarul si continutul functiilor pietei de capital depind de gradul de indeplinire a urmatoarelor conditii:
■ lichiditatea;
■ eficienta;
■ transparenta;
■ corectitudinea;
■ adaptabilitatea.
Lichiditatea consta in existenta pe piata de capital primara a volumului mare de fonduri disponibile (oferta) si a necesitatii de finantare directa (cererea). Pe piata de capital secundara, lichiditatea este data in parte de cea existenta pe piata primara, dar si de volumul tranzactiilor, indeplinirea acestei conditii asigura functionarea continua a pietei de capital si recuperarea de catre investitori in orice moment a capitalului investit.
Eficienta consta in derularea operativa si la costuri mici a emisiunilor pe piata primara si tranzactiilor pe piata secundara. Aceasta conditie influenteaza gradul de lichiditate a pietei.
Transparenta consta in asigurarea directa si rapida a informatiilor corecte pentru investitori. Ea determina cresterea ofertei de fonduri pe piata primara, a volumului tranzactiilor si functionarii eficiente a pietei secundare.
Corectitudinea are la baza reglementarea riguroasa a fluxurilor de capital in economie, a derularii tranzactiilor pe piata. Aceasta conditie elimina tendintele de manipulare a pietei, reduce riscul tranzactiilor si asigura indeplinirea celorlalte patru conditii.
Adaptabilitatea consta in adaptarea elementelor pietei de capital la conditiile economico-financiare din tara unde isi are sediul, cat si la cele internationale. Inovatia pe piata de capital este determinata de diversitatea investitorilor, profesionalismul acestora.
Conditiile enumerate determina manifestarea functiilor pietei de capital si rolul acestora in economie, in finantarea agentilor economici, statului si politici de investire a detinatorilor de capital.
Unul din criteriile de grupare a functiilor este cel al importantei in sistemul pietei unei economii. in acest context, functiile pietei de capital sunt grupate in functii principale si auxiliare.
Cele mai importante functii principale sunt:
■ atragerea economiilor populatiei;
■ participarea persoanelor juridice si fizice la capitalul firmelor;
■ facilitarea intalnirii cererii si ofertei de capital;
■ reorientarea si restructurarea sectoarelor economiei nationale;
■ barometru al economiilor nationale si economiei mondiale.
Atragerea economiilor populatiei este subordonata nevoii de fonduri a agentilor economici, a institutiilor financiar-bancare, a statului si chiar a persoanelor fizice. Una din posibilitatile saturarii acestei nevoi consta in emisiunea de titluri financiare pe piata de capital primara si vanzarea valorilor mobiliare detinute pe piata de capital secundara. Decizia populatiei de a investi excesul de venituri pe piata de capital este rezultatul compararii rentabilitatii acestei investitii cu alte investitii financiare, de exemplu: depuneri la termen in conturi bancare, cumpararea de valuta. Piata de capital prin institutiile specifice ofera posibilitatea compararii, publicand rezultatele financiare ale emitentilor de titluri financiare si evolutia preturilor acestora, inclusiv a indicilor bursieri.
Participarea persoanelor juridice si fizice Ia capitalul social al societatilor pe actiuni se concretizeaza in difuzarea capitalului social al acestora din urma sub forma de actiuni si obligatiuni pe piata de capital. Persoanele care cumpara aceste titluri devin actionari si influenteaza rezultatele financiare ale societatilor pe actiuni prin participarea la luarea de decizii la Adunarea Generala a Actionarilor si Consiliul de Administratie.
Facilitarea intalnirii cererii si ofertei de capital este o functie care explica folosirea notiunii de piata. Pe piata primara se intalnesc nevoia de fonduri (formarea, majorarea capitalului social, contractarea de imprumuturi) a societatilor economice, financiare, bancare, statului si disponibilitatile de fonduri (capitalul disponibil). Nevoia justifica cererea de capital si disponibilul corespunde ofertei de capital pe piata de capital primara. Piata de capital secundara cu cele doua componente, bursa de valori si piata dealerilor, faciliteaza intalnirea ofertei de titluri financiare aflate in circulatie de catre detinatorii care doresc sa-si lichideze investitia si cererii de titluri financiare de catre detinatorii de capital care doresc sa devina investitori sau sa castige din evolutia preturilor titlurilor. Prin mecanisme specifice de tranzactionare, ambele componente ale pietei de capital echilibreaza cererea si oferta de capital, cererea si oferta de titluri financiare.
Reorientarea si restructurarea sectoarelor economiei nationale si chiar a economiei mondiale se realizeaza practic prin urmatoarele operatiuni specifice pietei de capital:
■ reflectarea performantelor emitentilor de titluri financiare in pret, care permite investitorilor sa renunte la titlurile financiare ale emitentilor neprofitabili si sa investeasca in cele ale emitentilor profitabili, alimentandu-i cu fonduri;
■ subevaluarea intreprinderilor noi ale caror titluri sunt cumparate in defavoarea altora, alimentandu-le cu fonduri si aducandu-le la valoarea reala prin cresterea preturilor titlurilor (de exemplu: companiile de calculatoare in S.U.A.);
■ facilitarea cumpararii unei societati comerciale de catre alta societate comerciala care pastreaza obiectul de activitate sau il modifica.
Barometru al economiei nationale si mondiale este consecinta analizei evolutiei preturilor titlurilor financiare, a adoptarii si analizei unui indicator specific - indicele pietei nationale sau internationale.
Pretul, rezultat al cotarii, reflecta imediat situatia economico-financiara a emitentului, deci piata de capital da semnalul cresterii sau scaderii presiunii asupra titlului respectiv.
Indicele pietei de capital (in special, al bursei de valori)'in evolutie ofera informatii privind emitentii de titluri financiare, reprezentativi pentru o economie nationala sau economia mondiala. Evolutia indicelui masoara partial trendul economiei.
Functiile auxiliare ale pietei de capital sunt urmatoarele:
■ facilitarea investitiilor;
■ reducerea riscului investitiilor financiare;
■ obtinerea de castiguri la capitalul investit din evolutia preturilor titlurilor financiare.
Facilitarea investitiilor este un corolar al functiei de restructurare a sectoarelor economiilor nationale prin transformarea fondurilor detinute de persoane juridice si fizice in titluri financiare emise de societati productive care isi pot realiza programul de investitii.
Reducerea riscului investitiilor in titluri financiare este o functie relativ recenta a pietei de capital. Ea se realizeaza prin reglementarea si efectuarea tranzactiilor cu titluri derivate (contracte futures, optiuni). Aceste tranzactii permit modificarea pozitiei, astfel incat cumpararea sau vanzarea unei valori mobiliare primare care poate aduce o pierdere investitorului sa fie dublata de cumpararea sau vanzarea unui derivat pe acelasi titlu financiar. Aceasta functie specifica pietei de capital secundare trebuie valorificata cu prudenta pentru a nu produce crahuri si minicrahuri bursiere.
Facilitarea obtinerii de castiguri este o functie care se manifesta la intervale mai mici sau mai mari. Acest unic scop - obtinerea unui castig cat mai mare - este consecinta tranzactiilor de arbitraj si speculative. Participantii la aceste tranzactii nu emit si nu detin titlurile financiare. Ei sunt acceptati pe piata de capital deoarece determina indeplinirea conditiei de lichiditate.
Functiile pietei de capital sunt indeplinite in grad diferit de la o tara la alta. Realizarea lor depinde de conditiile existente pe piata respectiva. De exemplu, la Bursa de Valori Bucuresti, reducerea lichiditatii a determinat renuntarea la sedintele de bursa din anumite zile ale saptamanii cu consecinte asupra realizarii tuturor functiilor. Cea mai afectata a fost facilitarea intalnirii cererii si ofertei.
Reglementarea pietelor de capital
Organizarea reglementarii si a supravegherii pietei de capital difera de la o tara la alta in functie de traditii, dar si de gradul de dezvoltare a acesteia si de legatura dintre piata de capital si piata bancara.
In functie de modul de organizare, sistemul de supraveghere poate fi conceput cu o structura dispersata (ca in cazul pietei americane, al celei englezesti) sau cu o structura foarte concentrata (cazul pietei franceze sau al celei romanesti).
In tot mai multe tari se poate remarca tendinta de a reuni toate responsabilitatile de reglementare si supraveghere a pietei nationale de capital in sarcina unei singure institutii.
Pentru a intelege exact cum functioneaza pietele de capital si cum sunt ele influentate de inovatiile financiare, trebuie analizam structurarea institutiilor reprezentative care asigura reglementarea pietelor de capital si care au servit drept model pentru organizarea pietelor de capital in tarile emergente. Pentru a putea realiza toate functiile pe care le au, organismele implicate in reglementarea si supravegherea pietei de capital se bucura de urmatoarele puteri:
1. puteri de reglementare, avand in vedere posibilitatea de a promova regulamente, instructiuni, recomandari, avize etc.;
2. puteri executive, referitoare la activitatile de avizare a ofertelor publice, de supraveghere a pietei;
3. puteri judiciare, tinand cont de posibilitatile de a proceda la anchete in cazul constatarii incalcarii legilor in domeniu sau a reglementarilor proprii, putand trimite cazurile spre judecata tribunalelor sau sanctiona financiar direct - prin amenzi sau masuri administrative asupra societatilor de valori mobiliare.
Reglementarea pietelor de capital se poate face atat direct de catre stat prin propriile institutii cat si indirect prin intermediul unor institutii financiare carora li se delega puteri regulatoare, devenind astfel organisme cu autoreglementare.
Printre primele tari care au dezvoltat un sistem de supraveghere a pietei de capital si care a reprezentat un model pentru alte economii nationale au fost S.U.A.
In SUA, functia de supraveghere a pietei de capital revine Comisiei pentru Valori Mobiliare si Operatiuni Bursiere (The Securities and Exchange Commission, SEC), institutie creata in principal pentru a asigura protectia investitorilor.
Aceasta institutie a fost creata prin Securities Exchange Act din 1934, necesitatea sa fiind demonstrata de criza bursiera din 1929 si perioada de depresiune marcata de anul 1930 care au afectat puternic economia americana.
In cadrul sistemului de reglementare si supraveghere a pietei financiare din SUA, un rol foarte important il are banca centrala Federal Reserve System (FED), nu numai pentru activitatile cu caracter bancar, ci si - partial -pe piata de capital. Astfel, FED hotareste, in cazul tranzactiilor cu credit (in marja), marimea marjei initiale si a celei permanente sau este implicata in supravegherea dealerilor primari.
A treia categorie de institutii care contribuie la activitatea de reglementare si supraveghere a pietei, alaturi de SEC si FED sunt organismele cu autoreglementare (OAR): bursele de valori si NASD, National Association of Securities Dealers (Asociatia Nationala a Dealerilor de Valori Mobiliare) care contribuie la actiunea de supraveghere a intermediarilor si a tranzactiilor.
In domeniul pietelor futures, autoritatea regulatoare si de supraveghere este Commodity Futures Trading Commission (CFTC - Comisia pentru Negocierea Contractelor Futures pe Marfuri), care in ciuda denumirii restrictive cu referire directa la categoria marfuri, se ocupa de toate tranzactiile cu contracte futures. Atributiile de reglementare in cazul optiunilor avand drept activ suport o actiune sau un indice bursier intra in competenta SEC. Aceasta departajare a generat si anumite divergente intre cele doua organisme, in privinta responsabilitatilor care le revin, mai ales dupa crahul bursier din octombrie 1987 si dupa ce investigatiile FBI au descoperit abuzuri majore ale intermediarilor bursieri la doua dintre cele mai mari burse americane de contracte futures.
Piata titlurilor derivate din SUA are doua organisme de autoreglare si anume:
National Futures Association (NFA) pentru contracte futures;
Options Clearing Corporation (OCC) pentru optiuni.
In tarile Uniunii Europene reglementarea si supravegherea pietor financiare in general si a celor de capital in special a evolut diferit in functie de traditia legislativa din tara respectiva. Astfel, desi membra a UE, Marea Britanie are un sitem de reglementare a pietei mai apropiat de sistemul american in care activitatile bancare, de asigurari si de emitere si tranzactionare de valori mobiliare sunt reglementate separat in timp ce in alte tari cum este de exemplu Germania functioneaza sistemul bancii universale in care institutiile bancare au dreptul sa desfasoare activitati pe piata de capital, oferind clentilor sai o gama mai larga de servicii decat bancile americane.
In Marea Britanie, atributii in domeniul reglementarii si supravegherii pietei de capital au mai multe organisme guvernamentale sau profesionale:
Bank of England (Banca Angliei), in special dupa 1986, cand bancilor li s-a permis angajarea in operatiuni pe piata de capital prin societati special create;
Serious Fraund Office (SFO - Biroul de Fraude Grave);
Department of Trade and Industry (DTI - Departamentul de Comert si Industrie), autoritatea suprema in domeniu, care deleaga o parte din sarcini catre Securities and Investments Board;
Securities and Investments Board (SIB - Consiliul de Valori Mobiliare si Investitii), principala autoritate tutelara creata in 1987 pentru protectia investitorilor, care monitorizeaza apelul societatilor la piata pentru mobilizarea capitalurilor, elaboreaza si aplica reglementarile de functionare a pietei de capital si deleaga, la randul ei, puteri de reglementare catre anumite organizatii profesionale, considerate organisme cu autoreglementare (prin The Financial Services Act, legea din 1986, fiecare OAR trebuie sa-si creeze un set de reguli de conduita aplicabile membrilor dintr-un anumit domeniu);
In Marea Britanie functioneaza mai multe organisme cu autoreglare si anume:
The Stock Exchange (Bursa de Valori), ca organism cu autoreglementare care, la fel ca alte OAR, asigura supravegherea operatiunilor desfasurate de membrii proprii;
The Securities and Futures Authority (SFA - Autoritatea in domeniul Valorilor Mobiliare) infiintata in 1991 prin unificarea a 2 alte organisme care aveau atributii de reglementare si anume The Securities Association (TSA - Asociatia pentru Valori Mobiliare), organism cu autoreglementare creat in 1986, care autorizeaza si reglementeaza activitatea intermediarilor si a consultantilor pe piata de capital si The Association of Futures Brokers and Dealers (AFBD - Asociatia Brokerilor si Dealerilor pentru Tranzactii Futures), organism cu autoreglementare care supraveghea operatiunile pe piata futures si a optiunilor, vizand in special activitatea de la London International Financial Futures Exchange, London Metal Exchange si London Commodity Exchange. Organismul creat prin unirea celor doua este una din cele mai importante organisme cu autoreglare ce are atributii in domeniul valorilor mobiliare primare si a pietelor derivate;
The Personal Investement Authority (PIA), organism cu autoreglementare care are in atributii si supravegherea activitatii societatilor de asigurari de viata si a organismelor de plasament colectiv in valori mobiliare formata prin unificarea The Life Assurance and Unit Trust Regulatory Organisation (LAUTRO - Organizatia de Reglementare pentru Societati de Asigurari de Viata si Fonduri de Investitii) si The Financial Intermediaries, Managers and Brokers Regulatory Association (FIMBRA - Asociatia de Reglementare a Intermediarilor Financiari, Managerilor si Brokerilor), organism cu autoreglementare care supravegheaza activitatea unor operatori pe piata (dealeri si brokeri) de dimensiuni mai mici;
The Investment Management Regulatory Organisation (IMRO - Organizatia de Reglementare a Managementului Investitiilor), organism cu autoreglementare care supravegheaza firmele implicate in gestiunea de portofolii si consultanta (manageri de fonduri de pensii, de fonduri de investitii).
Aparitia organismelor de reglementare in Marea Britanie a avut loc ca si in SUA dupa criza financiara din 1986(Big Bang) cand a aparut Legea serviciilor financiare(Financial Services Act) deoarece inainte de aceasta data reglementarea pietei valorilor mobiliare era caracterizata de interventii ocazionale ale statului.
In prezent cel mai important organism de reglementare este reprezentat de Financial Services Authority( FSA- Autoritatea pentru Servicii Financiare) infiintata in 2000 prin Legea serviciilor financiare si a pietelor. Acest organism este de fapt o institutie independenta desemnata sa reglementeze atat activitatea din domeniul valorilor mobiliare cat si activitatea bancara(depozite) si de asigurare.
Aceasta enumerare a institutiilor care au atributii de supraveghere si reglementare in cazul pietei americane de capital si respectiv al celei britanice justifica acel calificativ de piata cu o structura de supraveghere dispersata.
In afara de SUA si intr-o anumita masura Marea Britanie, intre tarile dezvoltate numai Franta si Italia mai sustin ideea unor autoritati separate pentru banci si valori mobiliare.
In Franta reglementarea si supravegherea activitatilor in domeniul valorilor mobiliare a fost reformata prin Legea nr. 88-70 din 22 ianuarie 1988 care a permis constituirea societatilor de bursa, apoi prin Legea 96-587 din 2 iulie 1996 avand ca scop modernizarea activitatilor financiare.
Competenta de reglementare in materie a fost astfel atribuita unor organisme specializate:
Commite des Operateurs en Bourse (C.O.B.) o autoritate administrativa independenta, in compunerea careia intra reprezentanti ai celor mai importante organisme judiciare, un reprezentant al Bancii Centrale, unul al C.M.F. si experti. Acest comitet are atributii de protectie a investitorilor, informarea adecvata a acestora, ofertele publice de valori mobiliare si administrarea investitiilor;
Conseil des Marches Financiers (C.M.F),un organism avand caracterul unei autoritati profesionale, cu personalitate juridica, ai carei membri sunt desemnati prin hotarare de guvern. C.M.F. reglementeaza si supravegheaza pietele organizate si actorii pe aceste piete si stabileste regulile referitoare la sistemul de compensare si depozitare.
Alte organisme ce intervin pe piata de capital pentru a asigura reglementarea, supravegherea si controlul acesteia sunt: Le Commite de la Reglementation Bancaire (C.R.B.F.), le Commite des Establissments de Credit et des Entreprises d'Investissement (C.E.C.E.I.), La Commission Bancaire.
In ultimii ani s-a constatat o tendinta de unificare a responsabilitatilor diferitelor organisme cu rol in reglementarea pietelor de capital care are in primul rand un efect de responsabilizare mai mare decat in situatia existentei mai multor institutii dar cu responsabilitati limitate la un segment strict din piata de capital. In acest sens un exemplu este procesul de unificare care a avut loc in Marea Britanie la nivelul organismelor cu autoreglare care si-au marit astfel aria de cuprindere a pietelor pe care le reglementeaza.
Modelul britanic de reglementare de dupa 2000 a fost agreat si de tari ca Suedia, Irlanda sau Olanda si chiar Australia care au instituit o singura autoritate de reglementare pentru intreaga industrie a serviciilor financiare. De altfel si Japonia este o tara care are un organism de reglementare asimilar FSA - ului britanic dar care nu este totusi complet independent deoarece presedintele acestuia este un membru al guvernului.
Exemplul celor doua tari prezentate anterior(SUA si Marea Britanie) reprezinta situatia in care desi dispersata structura de reglementare a pietei de capital este bine conturata.
Exista insa tari in care activitatea pietei de capital nu este reglementata clar de institutii separate ci de aceleasi institutii care sunt implicate si in reglementarea activitatilor bancare, de cele mai multe ori bancile centrale ale acelor tari.
Astfel, in Germania rolul central in reglementarea pietei de capital il are Bundesbank in timp ce in Belgia, de exemplu, functioneaza o institutie numita La Commission Bancaire.
In ultimii ani, in contextul noilor tendinte de integrare a pietelor financiare nationale din UE, s-a ridicat tot mai insistent problema crearii unei autoritati unice de supraveghere si reglementare pentru toate segmentele pietei financiare prin prisma suportului pe care il are modelul bancii universale la nivelul Uniunii.
In Romania autoritatea pietei este reprezentata de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare care ca atributie principala propunerea proiectelor legislative ce reglementeaza piata de capital pentru a fi validate de Parlamentul Romaniei emiterea de regulamente ce reglementeaza activitatea participantilor la piata si desfasurarea operatiunilor de piata .
Organismele cu autoreglementare de pe piata romaneasca de capital sunt Bursa de Valori Bucuresti si Bursa Monetara si Financiara de la Sibiu care au regulamente proprii privind admiterea la tranzactionare a instrumentelor financiare, desfasurarea tranzactiilor bursiere etc.
