|
|
|
Sistemul economiei mondiale
Economia mondiala este rezultatul unui proces evolutiv al dezvoltarii schimbului reciproc de activitati, de la forme inferioare la forme superioare, de la simplu la complex.
In evolutia economiei mondiale de o importanta cruciala s-au dovedit a fi marile descoperiri geografice, ce au permis includerea In circuitul economic al unor vaste regiuni de pe glob.
Sfera spatiala a schimbului de marfuri se extinde treptat, cuprinzand cele mai importante zone de pe mapamond, astfel Incat se poate considera ca secolul XVI este secolul aparitiei pietei mondiale. Constituirea pietei mondiale nu putea ramane fara efecte
majore In ceea ce priveste productia si schimbul de bunuri. Aparitia pietei mondiale a stimulat aparitia si dezvoltarea manufacturilor, care, la randul lor, au stimulat dezvoltarea comertului exterior si trecerea de la o economie Inchisa, destinata satisfacerii la nivel primar a autoconsumului, la o economie orientata catre piata, catre schimb.
Se contureaza o tendinta de specializare internationala In productie, apare o noua diviziune sociala a muncii, cea mondiala, se dezvolta un schimb reciproc de activitati care depaseste limitele microeconomicului, facand trecerea catre internationalizarea economiei. Dezvoltarea economiilor nationale a determinat adancirea
diviziunii mondiale a muncii, care, la randul ei, a constituit baza obiectiva a interrelatiilor dintre economiile nationale.
Odata constituita, economia mondiala unica nu reprezinta un proces finit, dezvoltarea va continua, structura sa va deveni tot mai complexa; totodata, pe masura dezvoltarii productiei, a revolutionarii mijloacelor de transport, a telecomunicatiilor si a tehnologiei informatiei se vor crea conditiile materiale spre un nou salt, spre un nivel superior al schimbului reciproc de activitati.
Economia mondiala este un sistem complex, eterogen, ale carui componente fundamentale sunt economiile nationale, societatile transnationale, organizatiile economice internationale. Alaturi de aceste elemente fundamentale, sistemul economiei mondiale cuprinde si elemente derivate, de legatura: piata mondiala, relatiile economice internationale, diviziunea internationala a muncii, ordinea mondiala.
Economia mondiala este astazi un ansamblu interdependent In care economiile nationale, statele suverane, sunt constituentii fundamentali.
Economia nationala reprezinta o entitate rezultata din dezvoltarea schimbului reciproc de activitati Intre membri unei comunitati umane pe ansamblul teritoriului unui stat national. O economie nationala nu poate fi definita In afara unui teritoriu national si a unei populatii.
Caracterizarea economiilor nationale se poate face avandu-se In vedere mai multe aspecte. In afara celor demo-geografice, care au In vedere dimensiunea teritoriului sau marimea populatiei, din punct de vedere economic cele mai utilizate criterii de clasificare sunt cele legate de dimensiunea PIB sau PNB (indicator ce reflecta potentialul economic al unei tari) sau de nivelul de dezvoltare al tarii respective.
Cel mai utilizat criteriu de clasificare a tarilor este cel al nivelului de dezvoltare. Nivelul de dezvoltare este o notiune complexa, ce desemneaza, In ultima instanta capacitatea unei tari de a satisface cerintele de baza si de a crea bogatie pentru cetatenii sai. Definirea nivelului de dezvoltare nu include doar aspecte economice, ci si sociale, cum ar fi speranta de viata sau nivelul de educatie, respectarea drepturilor fundamentale ale omului sau egalitatea Intre sexe.
Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare, tarile se grupeaza In tari dezvoltate si tari In dezvoltare. Tarile dezvoltate sunt mult mai omogene decat cele In dezvoltare. Cele mai multe dintre tarile lumii fac parte din grupul tarilor In dezvoltare, grup extrem de eterogen, In care alaturi de tari avansate sunt si tari extrem de sarace.
Ordinea economica internationala exprima modalitatea de organizare In timp si spatiu a elementelor economiei mondiale, altfel spus, raporturile de putere care exista Intre componentele sistemului economic mondial.
Puterea In relatiile internationale exprima capacitatea unei natiuni de a utiliza activele sale tangibile si intangibile, astfel Incat aceasta sa influenteze comportamentul altor natiuni. Puterea mai poate fi definita si ca actiunea de a determina pe cineva sa faca ceea ce nu doreste sa faca sau sa Impiedice pe cineva sa faca ceea ce doreste sa faca. Exercitarea puterii se poate realiza pe cale militara, pe cale economica, politica sau prin influenta. Modalitatea economica de a determina ordinea mondiala este una dintre cele mai Intalnite cai de a influenta raporturile de putere. Germania sau Japonia s-au impus In economia mondiala prin forta economiilor lor si nu pe cale militara. In ceea ce priveste influenta, ea exprima capacitatea de a exercita presiuni asupra unui stat, altele decat cele legate de utilizarea In mod implicit sau explicit a fortei sau a sanctiunilor economice.
Conceptul de Noua Ordine Internationala a fost discutat pentru prima data In cadrul celei de-a Sasea Sesiuni Speciale a Adunarii Generale a ONU, cand a fost adoptat un manifest intitulat "Declaratia si Programul de Actiune pentru o Noua Ordine Internationala". Noua ordine internationala este, de fapt, un document cu 18 prevederi ce sustine schimbari la nivel international, care sa permita tarilor mai putin dezvoltate sa gaseasca o iesire din starea de saracie In care se afla.
Printre prevederile acestui document se numara:
- cresterea preturilor produselor de export ale tarilor In dezvoltare In concordanta cu cele ale tarilor dezvoltate,
- dezvoltarea unui mecanism de transfer de tehnologie catre tarile In dezvoltare, care sa fie separat de cel al investitiilor straine,
- atingerea tintei de 0,7% din PNB-ul tarilor dezvoltate ca asistenta financiara oficiala pentru dezvoltare,
- tarife reduse pentru exporturile tarilor In dezvoltare pe pietele tarilor dezvoltate,
- reafirmarea dreptului suveran al statelor asupra resurselor naturale si al activitatii economice desfasurate pe teritoriul lor, ceea ce Insemna dreptul de nationalizare a proprietatilor detinute de straini.
Poate ca cea mai importanta schimbare adusa In ierarhia raporturilor de forte In plan international a constituit-o crearea OPEC si impunerea unui pret al petrolului la un nivel care a determinat aparitia unor sume uriase obtinute de tarile exportatoare de petrol si transformarea unora dintre acestea In noii Imbogatiti ai lumii.
Actuala ordine economica internationala se poate caracteriza prin cateva trasaturi specifice:
- economia mondiala este dominata de tarile dezvoltate, atat In plan economic, demonstrat de ponderile acestora In PIB-ul mondial, In comertul international etc, cat si de influenta lor politica. Ele domina organizatiile internationale, Intreaga structura institutionala internationala, care "mosteneste" realitatea de dupa cel de-al doilea razboi mondial,
- tarile In dezvoltare, desi detin cea mai mare parte a populatiei lumii si cel mai mare teritoriu, nu au aceeasi forta economica si cu siguranta nu detin aceeasi influenta ca tarile dezvoltate. In ultimele decenii, Insa, se observa o adevarata "ofensiva" a tarilor In dezvoltare In ceea ce priveste restructurarea relatiilor ierarhice In economia mondiala. Aceasta ofensiva a fost posibila In urma unor modificari In raporturile de forta, cum ar fi impunerea tarilor producatoare de petrol, adancirea decalajelor internationale, exploziei demografice si a altor probleme, ce au depasit granitele nationale si s-au transformat In probleme globale. Tarile dezvoltate nu au mai putut ignora aceste probleme, devenite adevarate amenintari la adresa securitatii internationale si au Inceput sa priveasca cu mai multa deschidere o rearanjare a relatiilor internationale,
- sfarsitul Razboiului Rece, care a dus la generalizarea capitalismului si la "Imbratisarea" aproape unanima a valorilor economiei de piata si la disparitia unui important oponent al tarilor capitaliste dezvoltate In dominatia mondiala. Lupta pentru Impartirea lumii In zone de influenta pe criterii ideologice, s-a transformat Intr-o comuniune de opinii In legatura cu superioritatea doctrinei capitaliste
- dincolo de traditionale instrumente de persuasiune la nivel international (forta economica, forta politica) au aparut si altele, ca populatia. China si India nu mai pot fi ignorate, tinand cont ca populatia acestor doua tari numara o treime din populatia mondiala. Probleme sociale au Inceput sa influenteze puternic ordinea economica internationala prin legaturile complexe cu alti factori, cum ar fi investitiile straine, probleme de mediu, migratia internationala, etc.,
- cresterea interdependentelor ca urmare a fenomenului de globalizare da mult mai multa instabilitate mediului international.
Economiile nationale au devenit deosebit de interdependente, astfel Incat anumite instrumente de politica interna sunt mai putin efective, iar altele au un efect ridicat asupra concurentei la nivel international. De asemenea, domenii altadata considerate de natura interna sunt probleme globale, cu efect asupra tuturor tarilor lumii si care necesita cooperarea tuturor tarilor lumii pentru a putea fi rezolvate.
Diviziunea internationala a muncii este expresia specializarii indivizilor sau grupurilor de agenti economici, care participa la activitatea economica mondiala.
Specializarea internationala este determinata de mai multi factori, printre care se pot enumera:
- realizarea bunurilor si serviciilor diferite presupune folosirea de resurse diferite, In proportii diferite,
- resursele nu sunt repartizate In mod uniform pe glob, de aceea accesul la resurse este diferit de la o tara la alta, de la un agent economic la altul. In general, este mult mai fireasca specializarea In industrii In care resursele sunt mai abundente si mult mai costisitoare specializarea In domenii care se bazeaza pe resurse mult mai putin accesibile,
- mobilitatea resurselor este destul de limitata la nivel international, astfel Incat nu se realizeaza o egalizare instantanee Intre zonele cu exces de resurse si cele cu deficit de resurse.
Michael Porter a ajuns la concluzia ca succesul unei specializari internationale depinde de patru atribute nationale, ce definesc mediul economic In care firmele actioneaza si care influenteaza capacitatea de a concura la nivel international:
- conditiile factorilor de productie, care se refera In special la forta de munca Inalt calificata si nivelul de dezvoltare al infrastructurii,
- conditiile cererii, respectiv marimea pietei interne, nivelul de exigenta al consumatorilor autohtoni,
- situatia industriilor din amonte si aval, pentru ca nivelul de competitivitate al acestora va influenta nivelul de competitivitate al firmei (industriei) In cauza,
- structura, strategia si rivalitatea companiei, care este pivotul central al competitivitatii.
Economia mondiala cunoaste grade diferite de specializare internationala. Tarile dezvoltate se regasesc pe cea mai Inalta treapta a specializarii, asimiland permanent progresul tehnic si reusind sa se specializeze In produse cu valoare adaugata mare.
Tarile In dezvoltare cunosc In mare masura o specializare primara, care nu permite obtinerea de beneficii si care face dificila acumularea de bogatie.
Piata mondiala exprima totalitatea relatiilor care se stabilesc Intre producatorii si consumatorii din tari diferite, Intre economiile nationale In procesul schimbului de activitati, care are loc pe plan international prin intermediul tranzactiilor economice, datorita diviziunii internationale a muncii. Formarea pietei mondiale a Inceput In secolul XVI si a devenit atotcuprinzatoare odata cu adancirea diviziunii mondiale a muncii, cu generalizarea productiei de tip capitalist. Piata mondiala reflecta structurile si trasaturile definitorii ale economiei mondiale, avand un caracter obiectiv ce decurge din dezvoltarea si adancirea interdependentelor economice dintre toate natiunile lumii. De asemenea, piata mondiala are un caracter complex, datorita diversitatii economiei mondiale, a particularitatilor componentelor sale, a multitudinii participantilor la schimburile economice internationale.
Piata mondiala, ca orice piata, se caracterizeaza prin complexitatea obiectului sau: tipurile de tranzactii, volum, potential, capacitate, structura, un mecanism bazat pe actiunea cererii si ofertei sub influenta diversilor factori de influenta: economici, demografici, socio-culturali, geografici, politici, institutionali etc.
Piata mondiala se prezinta ca un sistem diversificat, In cadrul caruia exista microsisteme (piete internationale caracteristice, cum ar fi piata financiara, piata capitalurilor, piata bunurilor etc.), cu trasaturi specifice atat In raport cu obiectul de activitate al fiecarei piete In parte, cat si In functie de pozitia si natura agentilor economici participanti la schimburile internationale. Piata internationala caracteristica este acea parte a pietei mondiale unde se desfasoara cel mai mare volum de schimburi comerciale cu un anumit produs sau grupa de produse unde se stabileste pretul mondial. Piata mondiala este astazi dominata din punct de vedere al obiectului sau de comertul international cu produse manufacturate, iar din punct de vedere al participantilor, de societatile transnationale. Pe grupuri de tari, ponderea tarilor dezvoltate este majoritara, pe fondul unui avans al tarilor In dezvoltare, chiar daca este vorba doar de un grup restrans la tarilor In dezvoltare (tarile Asiei de Sud-Est si cele din America Latina).
Relatiile economice internationale exprima totalitatea raporturilor, a schimburilor si tranzactiilor economice dintre tarile lumii, formate In virtutea diviziunii mondiale a muncii si care definesc ordinea economica mondiala. Relatiile internationale se desfasoara Intr-un cadru bilateral si multilateral, una din trasaturile definitorii ale relatiilor economice internationale o constituie multilateralismul, respectiv ansamblul de raporturi simultane si coordonate la scara subregionala, regionala sau mondiala, Intre state independente si suverane.
Sursa: Rodica Milena ZAHARIA - Economie mondiala, ASE. 2005
Tarile dezvoltate
Indiferent cate tari fac parte din categoria tarilor dezvoltate, principalele caracteristici ale acestora pot fi rezumate astfel:
- sunt tari cu economie de piata, ceea ce presupune ca proprietatea privata constituie principala sursa a motivatiei si dinamicii acestor economii,
- structura economiei acestor tari este una diversificata, In care toate ramurile sunt reprezentate,
- sunt tari cu eficienta de ansamblu ridicata, relevata de faptul ca Inregistreaza cele mai mari niveluri ale productivitatii muncii, ale productiei, ale consumurilor pe locuitor, etc.
- gradul de alfabetizare este de 100% sau aproape de 100%,
- accesul la asistenta sanitara si la alte servicii de baza este asigurat pentru majoritatea populatiei,
- sunt sediul celor mai multe si mai mari dintre companiile transnationale,
- domina economia mondiala, detinand primele locuri In ceea ce priveste comertul international, investitiile straine, tehnologia,
- monedele celor mai puternice dintre tarile dezvoltate constituie monedele de rezerva ale tuturor tarilor lumii,
- pietele financiare de referinta sunt In tarile dezvoltate,
- Inregistreaza cele mai mari realizari In planul cercetarii dezvoltarii, etc.
Statele Unite ale Americii
In prezent, SUA sunt cea mai mare putere politica si economica din lume, Statele Unite ale Americii reprezinta una dintre cele mai mari, mai puternice, diversificate si avansate economii de piata din punct de vedere tehnologic. Deceniul zece al secolului trecut a reprezentat una dintre cele mai lungi perioade de crestere economica pe care economia americana a experimentat-o. Incetarea razboiului rece a permis administratiei americane sa se concentreze pe problemele economice, dezvoltand politici antiinflationiste si politici fiscale restrictive. Cresterea productivitatii muncii mai rapid decat a salariilor a contribuit la cresterea profiturilor, a consumurilor si, implicit, a productiei.
Printre factorii care au contribuit la acest miracol economic, putem enumera:
- procesul de globalizare a economiei mondiale, care a permis Intreprinderilor americane sa se dezvolte, atat prin exporturi directe, cat si prin implantarea firmelor multinationale In strainatate (ceea ce le-a creat conditii propice pentru realizarea unei productii la scara mondiala),
- revolutia din domeniul comunicatiilor si tehnologiei informatiilor a contribuit la dezvoltarea unui puternic sector tehnologic national. Desi afectat de valul de falimente din ultimii 2 ani, acest sector a contribuit la cresteri de productivitate, care s-au propagat In Intreaga economie. Investitiile realizate In aceste domenii au crescut de la 187 miliarde de dolari /an In perioada 1991-1995, la 436 miliarde dolari /an In perioada 1996-2000 (In 2000, investitiile au fost de 609 miliarde de dolari),
- tertiarizarea accelerata a economiei a contribuit decisiv la cresterea generala a tarii. In anul 2002, sectorul tertiar reprezenta 78% din economia americana, procent superior celui ce se Inregistreaza In Europa si Japonia. O serie de grupe de servicii au Inregistrat rate de crestere mult superioare ritmului mediu pe economie,
- cresterea impresionanta a volumului creditelor acordate persoanelor particulare, In principal pentru consum. SUA manifesta un interes deosebit si In dezvoltarea relatiilor de tip regional. Dincolo de NAFTA, America Isi Indreapta atentia catre crearea unei zone de larg schimb, care sa cuprinda ambele continente americane si In largirea cooperarii In cadrul APEC.
Atitudinea SUA fata de fenomenul integrationist este diferita comparativ cu UE, lucru demonstrat de faptul ca atat NAFTA cat si APEC sau recent propusa zona de liber schimb a Americilor sunt dezvoltarii pe orizontala si nu pe verticala ale integrarii.
In planul politicii externe, SUA "si-a asumat" rolul de lider, considerand chiar o datorie a sa, In calitate de cea mai puternica economie a lumii, de a conduce lumea. SUA ramane poate cea mai atractiva dintre pietele lumii. Infrastructura sa deosebita, nivelul Inalt al tehnicii si tehnologiei care a patruns In toate domeniile de activitate, sistemul ultramodern de comunicatii si o deschidere deosebita catre nou, fac din SUA cea mai performanta dintre economiile lumii.
Japonia
Cea de-a doua economie a lumii, Japonia, este una dintre tarile cu cea mai interesanta evolutie. La sfarsitul secolului XIX si Inceputul secolului XX, seria de agresiuni militare ale Japoniei (Impotriva Rusiei, Chinei si Coreei) a constituit un factor de stimulare a dezvoltarii industriilor grele, care se adresa, In special, pietei interne. Singura ramura industriala care Isi formase o baza de export era industria textila. Incapacitatea de a concura cu produse textile de calitate produsele tarilor vestice, a fortat Japonia sa opteze pentru textile ieftine destinate In special pietelor asiatice. Dezvoltarea economica a Japoniei In perioada postbelica a cunoscut doua etape. Din 1955 pana In 1972 economia Japoniei a crescut cu un ritm mediu anula de 10%, fenomen care a si facut sa se vorbeasca despre miracolul japonez. Criza petroliera a fortat Japonia sa-si diversifice sursele de aprovizionare pentru a reduce dependenta de un singur exportator si
a determinat cresterea investitiilor In cercetarea si dezvoltarea de masini cu un consum redus de carburanti, ceea ce a mentinut exporturile japoneze la niveluri ridicate si a permis plata facturii energetice fara dificultati prea mari.
Politica economica a Japoniei a fost preponderent mercantilista. In acest context, un element esential l-a constituit investitiile straine directe puternic reglementat de catre stat. Japonia a fost pentru o perioada Indelungata de timp o piata foarte greu accesibila investitorilor straini. In acelasi timp, investitiile straine directe japoneze In afara granitelor proprii au fost sustinute de cel putin doua tendinte manifestate In mediul international: masurile de protectie adoptate de catre tarile occidentale (In special SUA si UE) au determinat firmele japoneze sa deschida propriile filiale In strainatate, beneficiind astfel de protectia de care beneficiau si companiile autohtone, si valoarea ridicata a yenului japonez, ceea ce a facut foarte rentabile investitiile In special In zona asiatica, unde costurile erau mult mai reduse.
Cea de-a doua criza a petrolului, trecerea la cursurile flotante, precum si recesiunea care a urmat acesteia a afectat si Japonia, diminuand ritmurile de crestere ale acestei tari si, Intr-o oarecare masura, competitivitatea produselor japoneze. Cu toate acestea, la Inceputul ultimului deceniu al secolului XX, tot mai multi specialisti erau convinsi ca suprematia Japoniei este o chestiune de ani, iar Infrangerea Americii de catre fostul inamic va deveni o certitudine In plan economic. In ciuda situatiei dificile prin care a trecut, Japonia continua sa detina un loc important In economia mondiala. Globalizarea a creat o piata In care fiecare actor reprezinta parte a unui sistem mai amplu, iar Japonia nu si-a spus, cu siguranta, ultimul cuvant.
Uniunea Europeana
Ideea unei Europe1 unite a pornit ca un vis In mintea unor oameni de cultura sau politici ca Victor Hugo sau Napoleon. De la vis la realitate au trebuit sa treaca mai multe decenii si razboaie In care statele ce trebuiau sa construiasca "Statele Unite ale Europei" s-au confruntat pe viata si pe moarte. Robert Schuman, ministrul de externe al Frantei, propune In 1950, crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, plan ce prinde viata la 28 aprilie 1951, la Paris, cand cele sase tari fondatoare: Belgia, Germania Federala, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda au semnat Tratatul CECO.
Acest tratat, intrat In vigoare la 25 iulie 1952, a fost considerat a fi prima etapa efectiva de unitate europeana si a avut trei obiective: reconcilierea Frantei si Germaniei, testarea posibilitatii unei Piete Comune si punerea bazelor unei noi Europe.
Formula institutionala adoptata era noua: se Intampla pentru prima data ca guvernele tarilor membre sa delege o parte din suveranitatea lor catre o "Inalta Autoritate", compusa din personalitati alese de catre acestea, dar independente si investite in mod colectiv cu puteri proprii, care sa le permita sa ia decizii in interesul comun al partenerilor. Pe langa Inalta Autoritate, au mai fost create un Consiliu de Ministrii, care reprezenta interesele statelor membre, o Adunare Parlamentara, compusa din reprezentati ai parlamentelor nationale si care avea sarcina asigurarii controlului democratic, si o Curte de Justitie, care asigura respectarea aplicarii Tratatului. Inalta Autoritate si Curtea de Justitie s-au instalat la Luxemburg, iar Adunarea Parlamentara si-a stabilit sediul la Strasbourg. Obiectivul principal al Tratatului de la Roma privind CEE viza dezvoltarea armonioasa a activitatii economice a statelor membre, cresterea stabilitatii economice si sociale, sporirea standardului de viata, apropierea progresiva a politicilor economice, construirea unei piete comune. Tratatul privind constituirea Comunitatii Economice prevedea integrarea tuturor sectoarelor economice, crearea unei uniuni vamale si stabilirea unei piete comune generalizate, dupa care, printr-o apropiere progresiva a politicilor statelor membre, sa se ajunga la realizarea, pe etape, a unei uniunii economice monetare si, In final, politice. Comunitatea Economica a Energiei Atomice (EURATOM) a fost instituita pentru a asigura coordonarea politicilor tarilor membre In domeniul cercetarii nucleare si crearea unei piete comune pentru materialele si echipamentele nucleare Intre tarile membre. Asigurarea liberei circulatii a marfurilor industriale a fost consfintita la data de 11 iulie 1968, cand au fost abolite taxele vamale Intre statele membre ale CEE si s-a instituit tariful vamal comun.
In planul adancirii procesului de integrare, In 1972, cele sase tari membre ale CEE decid ca monedele lor nu pot fluctua mai mult de +/- 2,25%, instituind astfel
mecanismul sarpelui monetar. 1979, CEE introduce
Sistemul Monetar European, cu unitatea sa de cont ECU. SME ia locul, astfel, sarpelui monetar. Sistemul Monetar European, bazat pe o unitate monetara unica (ECU) avea drept obiectiv crearea unei zone de stabilitate monetara Intre tarile membre, prin mentinerea unor cursuri fixe Intre monedele participante la sistem, In timp ce fata de valutele terte (de exemplu, fata de dolarul SUA) puteau sa fluctueze liber.
In 1992, sistemul a fost confruntat cu o criza de proportii, care a dus la retragerea din sistem a lirei sterline si a lirei italiene.
Sistemul Monetar European a contribuit la stabilizarea ratelor de schimb si la Incurajarea statelor membre sa urmeze politici economice stricte, beneficiind de disciplina impusa de o zona economica deschisa.
Concomitent, are loc si extinderea CEE. In 1973, la 1 ianuarie, are loc prima largire a Pietei Comune prin aderarea Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei. Norvegia spune primul sau "nu" aderarii, iar "cei sase" devin "cei noua". La 1 ianuarie 1981, Grecia adera la Comunitate, devenind al zecelea membru cu drepturi depline. Spania si Portugalia sunt primite ca al unsprezecelea si al doisprezecelea membru, In iunie 1985, tratatele respective intrand In vigoare la 1 ianuarie 1986.
In iunie 1985, ca raspuns la stagnarea proceselor de integrare a pietelor si pentru a spori potentialul competitiv al Comunitatii Europene fata de SUA si Japonia, este prezentat de catre Consiliul European, Intrunit la Luxemburg, Actul Unic European. Intrat In vigoare In 1987, acesta a fost un program detaliat si precis cu un numar de 282 de propuneri legislative, din care 221 s-au tradus In regulamente si directive, considerate esentiale pentru realizarea pietei unice pana In 1993, concept care l-a Inlocuit pe cel al pietei comune.
Actul Unic European este, poate, cel mai important document adoptat dupa semnarea tratatelor de Infiintare a comunitatilor. El reuneste Intr-un singur document dispozitiile privind reforma institutiilor europene si largeste domeniul de competenta comunitara, continand si reglementari privind cooperarea In domeniul politicii externe. Actul Unic European a Inlaturat ultimele bariere In calea realizarii, pana In anul 1993, a pietei unice si a largit campul de actiune comunitar In domeniul social, al protectiei mediului Inconjurator, al cercetarii si dezvoltarii tehnologice.
Programul pietei unice s-a axat pe 3 sectiuni privind barierele fizice (controlul la
frontiere), tehnice (standarde, norme) si impozite indirecte (TVA, accize). Actul Unic European pune bazele "spatiului european fara frontiere" un spatiu de realizare concomitenta a celor patru libertati de circulatie (libera circulatie a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a fortei de munca).
Pe plan institutional, documentul a extins domeniul In care Consiliul de Ministri voteaza cu majoritate calificata si a recunoscut In mod oficial existenta Consiliului European, alcatuit din sefii de guverne ale statelor membre si care se Intrunea de cel putin 2 ori pe an, raspunzand necesitatii unei cooperari politice Intre statele membre ale Comunitatilor. Tot pe plan institutional, Parlamentul European a devenit pentru prima data asociat In procesul legislativ, statuandu-se principiul cooperarii.
Ideea perena de unificare europeana a culminat la Intalnirea Consiliului European, la Maastricht, In 9-10 decembrie 1991, cand s-a cazut de acord asupra tratatului privind UE. Tratatul de la Maastricht, intitulat Tratatul privind Uniunea Europeana consfinteste cea mai profunda transformare institutionala si de structura care a avut loc In spatiul integrationist european de la crearea CEE, In 1957. El pune In fata tarilor membre un program ambitios ce prevedea, In esenta, instituirea unei Uniuni Economice si Monetare,
noi politici comune, cetatenia europeana, o politica externa si de securitate comuna si masuri vizand securitatea interna a tarilor membre. Conform articolului 3 din Tratatul de la Maastricht, Uniunea Europeana are drept obiective principale:
1. Promovarea progresului economic si social echilibrat si durabil, In special prin crearea unui spatiu fara frontiere nationale, prin Intarirea coeziunii economice si sociale si prin instituire unei Uniuni Economice si Monetare, bazata pe o moneda unica, ce Inlocuieste unitatea monetara europeana, ECU, instituita prin Sistemul Monetar European
2. Afirmarea identitatii UE pe plan international, In special prin promovarea unei politici externe si de securitate comune, inclusiv prin definirea unei politici comune de aparare.
3. Intarirea protectiei drepturilor si intereselor cetatenilor statelor membre, prin instituirea cetateniei europene, alaturi de cetatenia nationala, ceea ce confera cetatenilor UE urmatoarele drepturi: drept de circulatie si de sejur pe Intreg teritoriul UE; drept de vot si de a candida la alegerile municipale si europene In tara/localitatea de rezidenta; protectie diplomatica In tari terte din partea oricarei ambasade sau consulat al tarilor UE; drept de petitie catre Parlamentul European si posibilitatea de a se adresa institutiei numita Avocatul Poporului. O serie de simboluri, precum steagul UE, pasaportul unic, permis comun de conducere auto marcheaza apartenenta la UE
4. Dezvoltarea unei cooperari stranse In domeniul justitiei si afacerilor interne (azil, imigrare, droguri, terorism si o politica comuna In domeniul acordarii vizelor).
Tratatul de la Maastricht a instituit principiul subsidiaritatii (articolul 3b), conform caruia Uniunea Europeana va actiona la nivel comunitar numai In masura In care obiectivele propuse nu pot fi realizate corespunzator de catre statele membre sau In cazurile In care, prin dimensiuni si efecte, obiectivele pot fi mai bine realizate la acest nivel. Subsidiaritatea permite nu numai o apropiere de cetateni In rezolvarea problemelor acestora, ci si o mai eficienta solutionare si pastrare a specificului si identitatii nationale. Granitele nationale mai pastreaza doar o palida semnificatie politico-monetara, Insa nu pentru mult timp. De la 1 ianuarie 2002, cetatenii din zona euro Incep sa utilizeze noua moneda, care, dupa toatele probabilitatile, reprezinta cea mai grandioasa fuziune In domeniul monetar din istoria omenirii.
Sursa: Rodica Milena ZAHARIA - Economie mondiala, ASE. 2005
