Criterii de sectorizare a activitatilor economice

Criterii de sectorizare a activitatilor economice

Preocuparile pentru sectorizarea activitatii economice sunt extrem de numeroase si dateaza inca din anii '20 ai secolului XX, cand Allan Fischer in lucrarea sa "The Clash of Progress and Security" aparuta in anul 1935, folosind drept criteriu de clasificare gradul de urgenta al necesitatilor pe care le satisfac aceste sectoare (foarte urgente, mai putin urgente si fara urgenta deosebita) a delimitat cele trei sectoare ale economiei si anume:

Sectorul primar care dupa parerea sa grupeaza activitatile agricole si extractive;

Sectorul secundar alcatuit din industriile prelucratoare;

Sectorul tertiar privit ca totalitatea activitatilor consacrate productiei nemateriale. Utilizand unele practici contabile valabile in aceasta perioada, autorul grupeaza in acest sector toate activitatile umane care nu sunt nici industrie, nici agricultura.

Un alt autor consacrat care a studiat impartirea economiei in trei sectoare este Collin Clark[1] care pe baza comparabilitatii pe plan mondial a nivelurilor de dezvoltare economica, a definit continutul productiei astfel:

Productia primara ce include agricultura, cresterea vitelor, vanatoarea, pescuitul si silvicultura, adica, activitati ce se caracterizeaza prin randamente descrescande si utilizarea directa a resurselor naturale;

Productia secundara alcatuita din industria extractiva, industria manufacturiera, grea, usoara, alimentara, productia si furnizarea de energie,   gaze, etc. avand ca trasaturi specifice productivitate ridicata si randamente crescande;

Productia tertiara ce cuprinde ansamblu de activitati ce nu intra in nici una din categoriile prezentate anterior si se referea aici la comert, transporturi, turism, administratie publica, activitatea institutiilor culturale, de invatamant, bancare, de asigurari, de asistenta sociala si medicala, etc. Aceste activitati pot fi recunoscute printr-o productivitate mai redusa decat cel din primar si secundar.

Aceasta clasificare, dupa cum apreciaza si Colin Clark este una care lasa loc la diferite interpretari, insa se poate remarca caracterul "rezidual" al sectorului tertiar, comparativ cu cel primar si secundar .

Sociologul Jean Fourastié[2], mentine gruparea prezentata anterior insa reuseste sa delimiteze cele trei sectoare in functie de un criteriu stiintific si anume in functie de comportamentul lor economic. Astfel in sectorul primar include doar agricultura iar in cel secundar toate celelalte procese productive ce se diferentiaza de agricultura. Sectorul tertiar in conceptia lui Fourastié cuprinde procesele progresive, economice si sociale, prin care anumite activitati productive sau neproductive imbraca un caracter de servire a altor activitati primare si secundare.

In ceea ce priveste productivitatea muncii, specialistul mai sus mentionat, aprecia ca aceasta are nivelul cel mai ridicat in sectorul secundar, un nivel peste medie in sectorul secundar si sub medie in sectorul tertiar. Se mai apreciaza faptul ca progresul tehnic intervine foarte greoi in sectorul tertiar, fapt care in prezent nu se mai confirma.

Dat fiind faptul ca procesele de prestatii de servicii s-au dezvoltat ca volum si s-au diversificat ca structura, serviciile au imbracat tot mai mult un caracter de sector independent al economiei nationale.

Revenind mai aproape de zilele noastre, economistul Maurice Lengelle, in lucrarea "La révolution Tertiare", in anul 1966, realizeaza o analiza istorica si critica a sectoarelor economice, propunand variante de clasificare a acestora dupa criterii legate de contabilitatea nationala si corectitudinea evidentierilor in incercarea de a evita transferurile de efecte de la o economie la alta.

V.R. Fuchs, in cartea "The Service Economy", aparuta in 1968, pune un accent deosebit in clasificarea sa pe serviciile industriale, pe care le denumeste autorul ca alcatuind adevarate "industrii de servicii". Aceasta denumire apare pentru prima data in istoria gandirii economice, autorul facand referire concret la economia SUA, singura considerata de el o economie de servicii. Importanta cresterii activitatii tertiare a preocupat mai mult gandirea economica americana, incepand cu anii '60.

Progresul continuu a dus la specializarea unor activitati care, prin continutul lor nou, cu greu vor mai putea fi mentinute in sectorul tertiar, precum activitatile de cercetare dezvoltare, serviciile de optimizare a proceselor de productie, inclusiv a celor din sectorul tertiar. Drept urmare, sectorul tertiar creeaza premisele aparitiei unui nou sector - sectorul cuaternar. Acest nou sector va prelua functia de cercetare dezvoltare a tuturor proceselor din sectorul primar, secundar si tertiar, inclusiv procesele de optimizare a activitatilor recreative, destinate folosirii mai agreabile  a timpului liber. Doi specialisti francezi, Jean Claude Delaunay si Jean Gadrey[3], luand in considerare ca si criteriu de delimitare a sectoarelor economiei nationale, natura sociala a relatiei, o impart in doua mari categorii si anume:

1.     sectorul industriei in sens larg (al muncii) in care grupeaza agricultura, sectoarele manufacturiere, constructiile, serviciile comerciale "paraproductive" (transporturi, telecomunicatii, comert) si anumite servicii personale;

2.     sectorul serviciilor  care cuprinde serviciile pentru intreprinderi (altele decat cele paraproductive, mai precis cele de consultanta) si serviciile personale (invatamant, sanatatea, administratie generala, cultura si petrecerea placuta a timpului liber). Autorii considera ca acest sector este productiv doar din punct de vedere al actiunii exercitate asupra primului sector si asupra ansamblului economic si social.

Se afirma tot mai des faptul ca sectorul tertiar a creat premisa aparitiei acestui al patrulea sector care se doreste ca fiind preluatorul functiilor de cercetare - dezvoltare a tuturor proceselor.

Alte pareri  spun, ca acest sector quaternar reprezinta de fapt "tertiarul informatic" cu elementele apartinatoare: cercetare, productia de masini de calcul si programe, tehnici de interconectare, telecomunicatii. Un aspect deosebit trebuie precizat: "quaternarul" gresit numit uneori "tertiarul superior" (banci de informatii, consiliere pentru intreprinderi), nu este complementul unui soi de amalgam numit tertiar, ci prelungirea secundarului , in care el se insereaza adesea si el ii creste productivitatea.[4]

Ceea ce se desprinde in mod clar din cele prezentate anterior este faptul ca serviciile detin un sector autonom in economie, destul de amplu si destul de clar delimitat in functie de numeroasele criterii folosite de diversi autori.