|
|
|
Posibilitati de restructurare a datoriei externe
Unele dintre aspectele esentiale ale gestiunii datoriei externe consta in determinarea impovararii ce si-o poate asuma tara in contul serviciului acestei datorii si al controlului pe care il poate efectua asupra sumelor si structurii imprumutului extern pentru a-si implini acest obiectiv. In acest sens, autoritatile nationale pot impune o limita a ratei serviciului datoriei totale si ajustarea sumelor imprumuturilor externe astfel incat aceasta rata sa nu depaseasca o anumita medie anuala. Rata datoriei poate, totusi, sa nu reflecte corect sarcina totala pe care trebuie sa si-o asume tara in contul serviciului datoriei sale, care face in general abstractie, in totalitate, sau daca nu, in mare parte, de datoria pe termen scurt. Acest plafon impus ratei serviciului datoriei poate, de asemenea, sa fie depasit pe termen scurt in cazul in care autoritatile controleaza angajamentele dar nu au si un control riguros asupra platilor efectuate. In plus, nu este posibila estimarea platilor dobanzilor la imprumuturi cu rate variabile deja contractate. Dar o crestere sensibila a ratei serviciului datoriei poate fi evitata prin ajustarea duratei termenului minim obligatoriu odata cu alte reglementari asupra imprumuturilor externe pentru sectorul public si privat. Autoritatile nationale ar putea recurge, de asemenea, la controlul pe care il exercita asupra deficitului sectorului public si sa efectueze ajustari necesare programarii imprumuturilor pentru acest sector, in masura in care datoria externa poate ramane sustenabila pe termen mediu.
In cazul in care survine o criza a indatorarii, tara debitoare trebuie sa intreprinda negocieri cu creditorii sai in vederea reesalonarii datoriei sale si sa reprogrameze rambursarile pentru o perioada mai lunga decat cea convenita initial. Este relativ usor sa se procedeze la o reesalonare,in cazul in care criza datoriei este legata de concentrarea" termenelor, problema constituind-o in principal acestea din urma si numarul excesiv al rambursarilor care trebuie sa fie efectuate intr-o perioada relativ scurta. Situatia este mult mai delicata in cazul in care problema nu este cauzata numai de imprumuturile excesive si de concentrarea termenelor scadente, dar si de o criza fundamentala a balantei de plati, cu origini in politica monetara si bugetara, inflatie, supraevaluarea cursului de schimb, stagnarea exporturilor, sau o crestere excesiva a importurilor. In acest caz, reesalonarea rambursarilor in contul datoriei "descatuseaza" tara pe termen scurt, dar nu face decat sa amane problema datoriei pentru mai tarziu, in cazul in care tara nu-si va remedia problemele economice fundamentale.
Negocierile dintre o tara debitoare si creditorii sai oficiali se desfasoara in cadrul Clubului de la Paris. Creditorii subordoneaza frecvent aprobarea unei reesalonari a datoriei in urma unui acord de confirmare sau a unui acord largit intre tarile debitoare si FMI.
Conditiile privind rambursarea serviciului datoriei reesalonate, in cazul creditelor oficiale, variaza in functie de tipul datoriei considerate. Ca regula generala, conditiile cele mai favorabile sunt acordate pentru cele contractate in perioada de consolidare, circa 85% din totalul platilor facute fiind reesalonate pe o perioada de 7-9 ani cu o perioada de gratie de 3 pana la 5 ani. Arieratele sunt de obicei supuse unor conditii mai riguroase, tarile fiind frecvent puse in situatia de a efectua rambursari importante in titlul arieratelor in cursul perioadei de gratie aferenta sumelor reesalonate ale caror termene cad in perioada de consolidare.
Pentru tarile cele mai sarace, creditorii oficiali au prelungit recent termenele de rambursare pentru perioade care ar putea ajunge pana la 20 de ani cu perioade de gratie de 10 ani.
Negocierea intre debitori si bancile comerciale creditoare este mai putin uniforma. Aceste negocieri, desi nu se desfasoara intr-un cadru strict institutionalizat ca in cazul Clubului de la Paris, poarta denumirea generica de "Clubul de la Londra". Anumite acorduri de restructurare a datoriei catre banci au fost subordonate existentei unui acord al transelor superioare de credit cu FMI inaintea unui acord de principiu intre banci. In alte cazuri, semnatura acordului de principiu a fost subordonata concluziei unui acord cu FMI inainte de sfarsitul perioadei de consolidare (este vorba de perioada relativa la rambursarile creditului principal inainte de a face obiectul unei resistematizari/reorganizari). Numeroase acorduri de reorganizare a creditelor bancare au fost subordonate unor criterii de performanta in cadrul acordurilor cu Fondul.Platile unui nou imprumut trebuie programate astfel incat sa coincida cu tragerile prevazute in cadrul unui acord de confirmare.
Conditiile consimtite de bancile comerciale pentru creditele acordate unei tari au reflectat diverse consideratii, in special eficienta politicii de ajustare economica a unei tari si evolutia in timp a relatiilor intre tara respectiva si bancile ce i-au acordat imprumuturi. Termenele, de exemplu, au acoperit perioade pana la 20 de ani si perioade de gratie intre 1-9 ani.
In cursul ultimilor ani, un numar de optiuni in materie de finantare au fost puse la punct in cadrul montajelor financiare elaborate pentru tarile care au cerut reesalonari. Intre aceste optiuni figureaza o gama de mecanisme care permit modificarea sau diversificarea naturii creantelor bancilor.
Conversia (swap-ul) datoriei in participatii
Swap-urile datoriei in participatii reprezinta elementul central pentru cea mai mare parte a restructurarilor datoriei axate pe piata. Operatiunea fundamentala consta in conversia prin banca centrala a tarii debitoare a unei creante in contul datoriei in creante in moneda sa nationala cu conditia ca fondurile corespondente sa fie utilizate pentru cumpararea participatiilor in tara (adica acestea sa fie investite in intreprinderi locale). Cea mai mare parte a swap-urilor datoriei pentru participatii este legata de subventionarea implicita a acestora pana in momentul in care creanta constituita prin datorie este cumparata de investitorii de pe piata secundara la o cotatie care sa permita schimbul la o valoare apropiata de valoarea nominala.
Tara debitoare ar putea diminua astfel o parte din datoria sa in monede straine, anticipat. Capacitatea sa de a asigura serviciul datoriei restante ar putea deci, creste. Am putea sugera, implicit, incurajarea participatiilor sau investitiile straine directe. Rezidentii tarii debitoare pot fi, printre altele, incitati sa repatrieze capitalurile pe care le-au instrainat. Swap-urile datoriei in participatii pot creste, de asemenea, eficienta economica in cazul in care creantele sunt schimbate pentru participatii in intreprinderi publice nerentabile.
Este important sa se determine daca swap-urile datoriei prin participatii permit sau nu un flux de lichiditate pozitiv, cu o baza neta. Rambursarea anticipata a datoriei este intr-adevar compensata, in parte, de o crestere a intrarilor nete de capitaluri sub forma investitiilor directe in sectorul privat. Reducerea platilor dobanzilor in strainatate poate fi intr-o anumita masura contrabalansata de o crestere a beneficiilor investitorilor straini, in cazul in care nu exista restrictii mari la impunerea acestora. Swap-urile datoriei nu sunt deci o suma de bani gheata pentru tara debitoare, acestea nu pot creste volumul devizelor disponibile. In plus, subventia implicita care creste rata rentabilitatii pentru investitori, nu subliniaza in general ca investitiile consacrate sectoarelor prezinta un interes imediat pentru straini. Cateodata, aceste swap-uri ale datoriei pot avea un efect monetar daca moneda nationala este emisa in contrapartida cu creditele externe in care a fost convenita si daca aceasta emisiune are un impact diferit asupra inflatiei si asupra cursului de schimb sau rezervelor.
Acordurile de compensare
Aceste acorduri reprezinta tranzactii directe pe piata, in cadrul carora guvernele debitoare rascumpara propria datorie intr-o anumita cota, prin intermediul lichiditatilor degajate dintr-un excedent al tranzactiilor curente sau prin vanzarea de rezerve. Acordurile de compensare permit bancilor sa isi ofere pe piata unele dintre creantele lor reprezentative pentru datoria unei tari si reprezinta un mijloc natural de a face fata evolutiei perceptiilor negative la valoarea datoriei detinute in portofoliile bancilor. Constituirea de provizioane pentru asigurarea pierderilor sub titlu de imprumut a permis bancilor comerciale sa introduca in cont pierderile pe care le-ar risca in aceste tranzactii. Pentru tara debitoare, amortizarea cu o anumita cota este preferabila unei amortizari efectuate la valoarea contractuala a datoriei daca economiile realizate prin rambursarile anticipate ale platilor si dobanzilor datoriei sunt superioare beneficiilor care ar putea fi obtinute prin utilizarea diferita a fondurilor considerate.
Preschimbarea datoriei in titluri de stat
Acest procedeu consta in transformarea creditelor reprezentative ale datoriei unei tari in titluri mai usor negociabile. Ar fi posibila amplificarea atragerii de noi credite in raport cu cele vechi prin introducerea de noi titluri cu garantie. Preschimbarea in titluri poate reduce costul datoriei, intrucat aceasta oferta ofera noi posibilitati de negociere si permite investitorilor sa obtina creante reprezentand datoria tarii in curs de dezvoltare; acesti investitori pot fi companii de asigurare, fonduri comune de plasament si case de pensii pentru care aceste creante pot aduce o valoare mai mare decat cea provenita din detinerile curente. Pentru debitori, aceasta procedura se dovedeste interesanta in cazul in care costul noilor titluri ramane inferior randamentului implicit obtinut din datoria existenta.
Creantele insotite de clauza de risc
Platile ce se efectueaza la o data ulterioara de catre debitori pot fi efectuate in functie de evolutia anumitor situatii ce pot influenta asupra aptitudinii de a asigura serviciul datoriei. De exemplu, un contract insotit de o clauza de risc poate stabili o legatura intre platile dobanzilor si platile exporturilor sau valoarea totala a exporturilor tarii debitoare. Daca dobanzile depasesc un anumit plafon, excedentul ar putea fi incorporat in plati. In practica, creantele insotite de o clauza de risc repartizeaza in avans riscurile asociate evolutiei situatiei economice. Adaugarea unei clauze de risc pentru creante preexistente nu va fi intotdeauna necesara pentru a-i creste valoarea pe piata si, deci, pentru a crea investitii noi. Asadar, e posibil ca sistemul sa nu permita rezolvarea problemei indatorarii existente.
Restructurarea plurianuala a datoriei
Infiintarea acordurilor de restructurare plurianuala este una dintre reformele care a fost aplicata modalitatilor urmarite pe piata capitalurilor internationale in cursul ultimilor ani. Aceste acorduri asigura perioade de consolidare si termene mai lungi decat restructurarile tipice, si astfel marje mai restranse pentru ratele dobanzii. Sunt deci facilitate operatiunile de planificare pe termen lung ale creditorilor si debitorilor si incurajeaza tara debitoare sa-si regaseasca mai rapid un acces normal la finantarea bancara. Aceste acorduri au fost incheiate cu tari care au procedat in mod esential la ajustarea tranzactiilor curente aparent necesare pentru normalizarea relatiilor in materie de plati.
