|
|
|
Politici si tehnici bancare - subiecte
Politicile bancare nu pot fi realizate fara sa fie avizate si supravegheate de catre autoritatea monetara si bancara suprema in stat - Banca Nationala a Romaniei.
Politicile bancare se stabilesc pe termen scurt si mediu, variantele pe termen lung nu au dat pana acum rezultatele scontate.
Principalele laturi ale politicii bancare sunt:
1. politica de produse si servicii;
2. politica de servicii a clientilor;
3. politica de capitalizare si privatizare;
4. politica de resurse umane;
5. politica de informatizare a activitatii bancii;
6. politica de performante.
In acest context, managementul bancar apare ca un context al politicii bancii, tot aici incluzandu-se programele strategice, realizarea de profit si cucerirea unui segment de piata cat mai eficient.
Politicile bancare au fost perfectionate in ultimii ani si prin legislatie, creandu-se premisele eficientizarii acestora.
Odata cu aparitia Legii nr. 58/1998 (Legea bancara) s-au stabilit noi criterii si conditii de desfasurare a activitatii bancare, inclusiv de politici bancare.
Printre elementele de politica bancara stipulate in Legea nr. 58 amintim:
1. Sporireaatributiilor bancilorinclusiv prin inlocuirea termenuluidebanca comerciala cu cel de banca, astfel ca bancile sa-si poata desfasura activitatea, delimitandu-se de firmele economice prin obiective majore care sunt defalcate de multe ori din politica generala economica a statului.
2. Precizarea unor concepte cu mare acoperire in activitatea bancara: afiliata, depozit, credit, actionar, capital, prudenta, utilizarea profitului.
3. Precizarea in mai mare masura a activitatilor permise bancilor.
4. Politici de fuzionare si divizare a bancilor.
5. Politici privind rezolvarea conflictelor de interese dintre banci si sectoarele economiei reale.
6. Managementul ca instrument aparte, special de gestionare a bancilor.
Politicile bancare au fost imbunatatite in ultimii ani si sub raportul perfectionarii activitatii bancilor. Astfel, acceptarea de depozite a fost mai bine conturata, contractarea de credite se face acum tinand seama de respectarea principiului prudentei bancare si au fost preconizate alternative la creditare care sa prezinte un grad de risc mai redus.
Politicile bancare s-au imbunatatit si in privinta emiterii si gestionarii instrumentelor de plata si credit.
Din cele mai sus rezulta ca politicile bancare reprezinta totalitatea instrumentelor, metodelor, parghiilor necesare realizarii in banci a unui management performant si indeplinirea obiectivelor strategice si misiunii fiecarei banci.
principalele tehnici bancare se refera la tehnicile bancare, de determinare a dobanzii, tehnici de gestionare a depozitelor constituite la banca, tehnici de plati, tehnici de gestiune a portofoliului de credite si a riscului bancar.
Tehnicile sunt activitati complexe constituite din operatiuni bancare. Operatiunile bancare la randul lor se impart in urmatoarele:
operatiuni pasive;
operatiuni active;
operatiuni derivate;
operatiuni conexe.
Operatiunile pasive sunt cele de constituire a resurselor bancilor. Ele se refera si afecteaza patrimoniul bancii si sunt inregistrate in pasivul bilantului, de unde si denumirea.
Operatiunile active sunt cele mai importante impreuna cu primele si constau in utilizarea resurselor bancii, deci in plasamente.
In ultimii ani plasamentele sunt puternic sub incidenta politicii bancare, adica nu se mai fac automat in credite ci sunt luate in consideratie mai multe actiuni care sa duca in principal la reducerea riscului bancar.
Operatiunile conexe se refera la unele activitati care nu sunt specifice bancilor (de exemplu, activitatea de participatiune la capitalul social al unor firme de unde bancile primesc dividende, actiuni de evaluare a patrimoniului firmei, de garantie bancara).
Operatiuni derivate - au aparut doar de cativa ani. Ele sunt o alternativa la acreditare, sunt foarte multe, incepand cu leasingul, factoringul pana la asigurari bancare si vanzarea creditului pe titluri financiare (titularizare).
Politicile si tehnicile bancare fac parte din activitatea bancara, dar ele au fost mai clar conturate in ultimii ani si se incearca utilizarea lor pentru imbunatatirea performantelor bancare.
banca inseamna si organizarea si desfasurarea operatiunilor bancare, a evidentei bancare si controlului bancar in concordanta cu strategiile si managementul bancilor. Dat fiind rolul cu totul special al Bancii Nationale, ca banca centrala de emisiune, supraveghere si control, in curs nu se fac referiri la operatiunile si tehnicile acestei banci, decat in masura in care ele influenteaza direct activitatea bancilor.
Activitatea bancara este un sector mai deosebit, mai greu al economiei. De aceea, se poate aprecia ca toate operatiunile bancare au un caracter tehnic. Ca atare, tehnicile bancare influenteaza foarte mult dezvoltarea si modernizarea sectorului bancar romanesc.
Activitatea bancara este extrem de complexa. Ea cuprinde concepte, principii, reguli, decizii, dar mai ales o intensa activitate practica. in mare masura, practica bancara este o activitate concreta, inclusiv cu partenerii de afaceri.
Trecerea la economia de piata face ca nici sectorul financiar-bancar sa nu mai poata functiona ca inainte. Marile schimbari intervenite in sistemul de produse si servicii bancare, in structura partenerilor de afaceri, in legislatia si reglementarile cu privire la intreaga activitate din economie, impun ca bancile sa-si adapteze strategiile la "provocarile' noului mediu.
Ca orice societate comerciala, banca trebuie sa se intrebe cat cheltuieste, ce venituri realizeaza, cat de eficienta este activitatea. Pentru aceasta trebuie sa foloseasca la maximum toate optiunile partenerilor de afaceri, sa stabileasca cat de puternica este identitatea sa proprie, cea a clientilor sai sau a altor parteneri de afaceri. Alte probleme si intrebari cruciale pentru banci ar trebui sa fie:
.cum alegeti?
.unde incepeti?
.ce imbunatatiri puteti aduce?
.in ce mediu lucrati?
.cum va modernizati structurile functionale?
.ce obiective strategice majore va propuneti?
.cum folositi publicitatea?
.cum stimulati marketingul produselor si serviciilor bancare?
.aveti strategii alternative?
Banca Nationala este o banca cu capital integral de stat. In Legea privind activitatea bancara nr. 58/1998 se stipuleaza: "Ea este organul de emisiune al statului si stabileste reglementarile in domeniul monetar, de credit, valutar si de pret. Banca Nationala a Romaniei refinanteaza societatile bancare si asigura lichiditati sistemului bancar. Banca Nationala a Romaniei asigura supravegherea activitatii tuturor societatilor bancare".
Banca Nationala are multe alte atributii ce deriva din calitatea de banca centrala si de emisiuneBanca Nationala stabileste norme privind volumul minim al capitalului social si cota minima de varsamant in momentul subscrierii, precum si perioada de subscriere. Banca Nationala este singurul agent al statului desemnat sa supravegheze tranzactiile valutare efectuate de societatile bancare. Una din principalele atributii ale Bancii Nationale este mentinerea stabilitatii monedei nationale. In calitatea sa de banca de emisiune, Banca Nationala este singura institutie autorizata sa emita bancnote si monede metalice pe intregul cuprins al tarii. Ea administreaza direct rezerva de bancnote si monede metalice, elaboreaza programul de emisie a acestora si asigura emisiunea regulata de bancnote si monede metalice.
Banca Nationala actioneaza ca agent al statului in domeniul emisiunii obligatiunilor si al altor inscrisuri de stat, vanzarea si rascumpararea acestora. Ea poate acorda bugetului statului imprumuturi pentru acoperirea temporara a decalajului dintre venituri si cheltuieli.
Banca Nationala elaboreaza balanta de plati externe, balanta creantelor si angajamentelor externe, stabileste cursurile de schimb valutar, pastreaza si gestioneaza rezervele internationale ale statului.
Banca Nationala cumpara, vinde si face alte tranzactii cu aur, valute si bonuri de tezaur si actioneaza ca un agent sau corespondent pentru institutiile financiare interguvernamentale, banci centrale si guverne straine.
Activitatea Bancii Nationale a Romaniei a fost perfectionata permanent, ca urmare a schimbarilor petrecute in economie si societate. Ca urmare a fost necesara inlocuirea Statutului B.N.R. adoptat prin Legea nr. 34/1991 cu noul Statut adoptat prin Legea nr. 101/1998. In acest document de mare insemnatate sunt precizate mai riguros atributiile BNR. ca factor de stabilitate monetara si economica. De exemplu, mult mai precis sunt expuse atributiile bancii noastre centrale in realizarea politicii valutare:
stabileste cursul de schimb al monedei nationale in raport cu alte valute;
infaptuieste politica valutara;
intervine pe piata valutara pentru sustinerea cursului monedei nationale;
bonifica dobanzi bancilor pentru rezerve in valuta;
stabileste regimul valutar;
aplica regimul valutar;
organizeaza activitatea valutara pe teritoriul Romaniei;
este agent al statului in operatiunile si tranzactiile valutare ale acestuia;
infaptuieste controlul valutar al statului;
acorda autorizatii persoanelor juridice pentru tranzactii valutare;
solicita si primeste informatii valutare;
primeste si verifica documente ce atesta activitatea valutara;
ia masuri pentru respectarea activitatii cu valute;
avizeaza credite in valuta;
achita datoria externa a statului;
elaboreaza balanta de plati externe;
stabileste plafoane si alte limite pentru detinerea de active externe;
pastreaza si gestioneaza rezervele internationale ale statului;
da autorizatii pentru transferul de valuta in strainatate;
monitorizeaza tranzactii valutare.
Mult mai clare sunt stabilite si atributiile Bancii Nationale a Romaniei in privinta creditarii bancilor:
acorda bancilor credite ce nu pot depasi termenul de 90 de zile;
stabileste conditiile de creditare;
stabileste nivelul maxim al ratei dobanzii la creditele acordate bancilor;
stabileste plafoane de creditare si termene de rambursare;
incaseaza dobanzi pentru creditele acordate bancilor;
incaseaza comisioane si alte forme de acoperire a costurilor si a riscurilor asumate;
reglementeaza alte aspecte ale creditarii bancare, descoperiri de cont etc.
Banca Nationala a Romaniei intocmeste buget de venituri si cheltuieli, bilant, respecta si aplica planul de conturi, reevalueaza activele si pasivele in conformitate cu Standardele Internationale de Contabilitate (SIC), repartizeaza profitul.
Bancile au aparut in Romania, inca din a doua jumatate a secolului al XlX-lea. Ele au fost ajutate, atat prin contributia capitalului roman, cat si a celui strain.
Imediat dupa Unire au aparut: Casa de Depuneri si Consemnatiuni, Creditul Funciar Rural, Banca Romaniei, Casa de Economii, cat si un sistem monetar national.
Banca Nationala a Romaniei a luat fiinta in 1881, avand capital de stat si privat.
Sectorul bancar romanesc s-a dezvoltat foarte mult intre cele doua razboaie mondiale. A aparut bursa, au fost create mii de banci, moneda nationala avea acoperire in aur.
Cele mai multe din aceste institutii financiar-monetare-bancare au fost constituite pentru a fi un sprijin in modernizarea economiei romanesti. Astfel, bancile si alte institutii de credit au capatat cea mai mare dezvoltare in sectorul agricol, aceasta ramura fiind predominanta in economia romaneasca. O data cu dezvoltarea industriei si comertului, au fost infiintate banci si pentru aceste sectoare, ori alte institutii financiare si-au infiintat departamente pe aceste ramuri. Infuzia de capital era si autohtona si straina, atat de stat, cat si privata. Mica productie era sustinuta in mod deosebit, mai ales prin credite preferentiale, dar si prin alte produse, servicii si facilitati bancare si fiscale. Au fost preluate astfel de catre stat unele datorii agricole si industriale (prin conversii) oferindu-se in acest fel posibilitati de lansare in economia capitalista, pentru care Romania era un pretendent serios inca in perioada dintre cele doua razboaie mondiale.
O data cu inceperea perioadei de tranzitie in 1990 si cu restructurarea economiei romanesti, s-a incercat in primul rand revirimentul economic al sectorului bancar, considerandu-se in mod firesc ca acesta trebuie sa actioneze ca un "varf de lance' in infaptuirea tranzitiei.
Pentru a creste rolul bancilor in economia de piata, printre primele sectoare restructurate se numara si cel bancar. Aceasta restructurare a vizat urmatoarele aspecte:
desfiintarea monopolului statului asupra sectorului bancar;
reorganizarea bancilor de stat ca societati pe actiuni;
capitalizarea bancilor;
privatizarea bancilor de stat sau cu capital majoritar de stat;
infiintarea unui numar foarte mare de banci;
diversificarea tipurilor de banci;
diversificarea produselor si serviciilor bancare;
extinderea retelei teritoriale;
realizarea unui management performant, participativ si eficient;
informatizarea bancara;
deschiderea catre colaborarea cu bancile straine;
perfectionarea relatiilor cu clientii.
Desigur ca unele din aceste obiective nu au fost realizate in totalitate, dar au fost facute unele progrese si toti factorii de raspundere sunt de parere ca rolul sectorului bancar va fi hotarator pentru intrarea in economia de piata.
Reorganizarea declansata in
pregatirii foarte bune a specialistilor bancari existenti;
retelei teritoriale relativ dezvoltate;
Bancile au in continuare, rolul major de intermediar intre cei ce dispun de capitaluri si intreprinzatori.
Ca intermediari intre cei care iau imprumut si cei care dau credite, bancile realizeaza urmatoarele activitati de baza:
1. colecteaza fonduri;
2. acorda imprumuturi;
3. isi asuma in final riscul celor care au cerut imprumutul (adica analizeaza cererile de credite si preiau riscurile);
4. isi asuma riscul ratei dobanzii deoarece, intermedierea presupune de obicei o transformare de scadenta - utilizand depozite pe termen scurt pentru a finanta credite pe termen lung.
Ca urmare a indeplinirii eficiente a acestor atributii, bancile se pot astepta sa primeasca o recompensa; aceasta recompensa este sursa de baza a profitului bancii.
Bancile, ca si alte intreprinderi producatoare de bunuri si servicii, au ca scop major si responsabilitatea fata de actionari, maximizarea profiturilor.
Majoritatea bancilor nu sunt multumite sa realizeze doar un venit normal pentru activitatea de intermediere. in plus ele cauta, atunci cand este posibil si prudent, sa obtina profituri peste cel obisnuit prin structurarea scadentelor activelor si pasivelor astfel incat sa poata obtine profit prin asumarea unui risc suplimentar al ratei dobanzii.
Aici, trei puncte cheie trebuie avute in vedere:
1. Bancile opereaza in conditii de incertitudine, ceea ce inseamna ca ele sunt supuse unui risc, ele isi pot planifica costurile viitoare, veniturile si profitul, dar nu pot fi niciodata sigure ca evenimentele externe le vor permite sa-si atinga telurile.
2. Cautand sa-si maximizeze profitul in conditiile de incertitudine, o banca, mai mult decat orice alta firma din alt domeniu, alege cu precadere o anumita structura a bilantului sau, in raport cu tipurile de active si pasive si cu scadenta acestora. Pentru o banca, mai mult decat pentru o institutie nonfinanciara, maximizarea profitului presupune alegerea unui bilant optim in conditii de incertitudine.
3. Inainte ca o banca sa actioneze in vederea modificarii structurii activelor si pasivelor pentru a-si creste profitabilitatea sa potentiala, ea trebuie sa se asigure de doua lucruri.
a) ca are si este capabila sa-si mentina o lichiditate adecvata - sanctiunea finala pentru cazul in care nu va face asa este faptul ca va veni o zi in care nu-si va mai putea deschide portile; si
b) ca isi asuma un risc al ratei dobanzii la un nivel acceptabil.
Bancile constituie in cadrul unui sistem economic intermediari de o importanta deosebita din mai multe motive.
In primul rand, ele sunt de departe cei mai importanti intermediari. Alte tipuri de intermediari financiari care opereaza in economiile din Europa de vest sunt asociatiile pentru economii si creditare, societatile de asigurare pe viata, fondurile de pensii si fondurile mutuale.
Bancile primesc cantitati uriase de depozite la vedere si depozite la termen, pe care le utilizeaza pentru a da credite persoanelor fizice, societatilor si altora.
In al doilea rand, pe parcursul activitatii de creditare, bancile creeaza bani.
Retail banking se refera la serviciile oferite persoanelor fizice si micilor intreprinderi, proces in care institutiile financiare lucreaza cu un numar mare de tranzactii de volum redus. Acest tip de activitate este caracterizat printr-o retea larga de sucursale si o interactiune stransa cu clientii. Retail banking este adesea combinata cu wholesale si corporate banking.
Pasivele bancilor retail sunt caracterizate prin: multe depozite mici; multe tipuri de depozite; cateva depozite mari ale firmelor si ale altor banci; grad mare de indatorare; capital propriu redus, debit mare; si pasive in principal pentru finantarea activelor financiare. Pe de alta parte, activele acestor banci sunt caracterizate prin: multe credite mici; credite care difera mult prin rata dobanzii si scadenta; credite cu scadente mai mari decat acelea ale depozitelor si de valoare mai mare; numerar in plus fata de necesar si titluri de valoare ca lichiditate; si active reale mari, dar mai putine decat cele financiare. In ceea ce priveste profilul si cheltuielile, o banca retail se caracterizeaza prin comisioane si taxe mici in raport cu venitul din dobanda; comisioane si taxe care nu acopera cheltuielile nelegate de dobanda; cost mare al fortei de munca; marja dobanzii mai mare decat la wholesale; si serviciile de plati reprezinta o cheltuiala majora.
Wholesale banking se refera la oferta serviciilor financiare catre banci mari, firme si stat - de catre centre financiare si oficii centrale pentru societati comerciale - iar institutiile lucreaza cu tranzactii de valoare mare, de obicei in volume reduse. Activitatea de finantare este concentrata de piata interbancara din centrele financiare. Mai mult, exista relatii stranse cu bancile de acelasi nivel pe pietele de depozite. In final, principalele aspecte ale wholesale banking sunt: piete interbancare pentru depozite care implica tranzactii multi-moneda; depozitele pot fi certificate de depozit sau depuneri la termen conventionale, creditarea se realizeaza prin intermediul creditelor la termen la diferite rate ale dobanzi revizuite adesea; si creditarea se bazeaza pe ideea finantarii prin rularea depozitelor.
La inceput, asigurarea bancara a reprezentat o idee relativ simpla: produse de asigurare pe viata, de obicei continand un element puternic de economisire, erau vandute clientilor unei banci la ghiseu. In multe tari, asigurarea bancara este inca in acest stadiu.
Independent de forma de organizare, exista doua categorii de produse:
. cele oferite de o societate de asigurare . cele create si oferite chiar de banca.
Avantajul competitiv al bancilor fata de societatile de asigurare in vanzarea produselor de asigurare consta in existenta canalelor bancare de distributie, adica in faptul ca ele detin o retea gata de functionare. In plus fata de existenta sucursalelor, trebuie luat in considerare si faptul ca potentialii clienti tind sa vina la banca mult mai frecvent decat la societatile de asigurare, ceea ce duce la cresterea oportunitatilor de vanzare a asigurarilor.
La cel mai general nivel, institutiile de asigurare sunt ca si celelalte institutii financiare. Societatile de asigurare preiau fonduri, numite prime, le investesc in titluri de valoare pentru a obtine profit si platesc detinatorilor de polite. Totusi, societatile de asigurare sunt diferite fata de celelalte institutii financiare, elementul de asigurare pe care il furnizeaza le face sa para speciale. Pe de alta parte, bancile pot fi privite ca distribuitori de servicii tip asigurare.
Multe studii asupra evolutiei viitoare a sistemului bancar afirma categoric ca vor exista doua tipuri principale de concurenti pentru bancile comerciale in activitatea bancara tip retail in urmatoarea decada: societatile de asigurare si fondurile mutuale.
Legatura dintre sectorul bancar si industria asigurarilor actioneaza la diferite nivele si in diferite activitati. In particular, exista cel putin patru zone in care se pare ca se dezvolta o legatura tot mai stransa.
In primul rand, vanzarea de catre banci a produselor de asigurare speciale pentru detinatorii de actiuni bancare si de depozite si vanzarea serviciilor cvasi-bancare de catre societatile de asigurare poate duce la o noua competitie intre acesti doi intermediari financiari. Un domeniu in care este probabila cresterea concurentei este acela al administrarii fondurilor de pensii.
In al doilea rand, structura complementara a fluxurilor monetare, intre bancile implicate in credite directe pe termen lung si societatile de asigurare, poate duce la un nivel mai inalt de activitate intre cele doua, cum ar fi operatiuni swap asupra ratei dobanzii. Cresterea riscului anumitor operatiuni bancare va duce tot mai mult la cresterea sigurantei operatiunilor financiare ale bancilor, realizata de societatile de asigurare.
In al treilea rand, exista o crestere a cererii de servicii de asigurare prin banci. Aceasta cerere de asigurare este legata in special de creditele in valuta.
In plus, fata de aceste forme de asigurare in care bancile "concureaza' cu industria asigurarilor, sectorul bancar furnizeaza tot mai mult garantii pentru plata dobanzilor uneia din cele doua parti ale unei operatiuni swap, atat in cazul operatiunilor swap asupra ratei dobanzilor, cat si in cele de valuta. O alta forma de "asigurare' oferita de banci este garantia data pentru efectele comerciale emise de corporatii.
In toate aceste cazuri, banca este cea care ofera asigurarea, fiind cea care garanteaza desfasurarea activitatilor in cazul unor evenimente exogene In anii care vor urma, va exista o concurenta tor mai mare si o legatura tot mai stransa intre cele doua tipuri de intermediari financiari: bancile si societatile de asigurare. Acest scenariu a inceput sa duca la aparitia unei varietati de activitati principale:
1) Cresterea cererii de cumparare a contractelor de asigurare de catre banci, in scopul acoperirii riscului legat de unele activesi de unele pasive
2) Cererea din partea populatiei pentru anumite instrumente financiare care au atat aspect financiar, cat si de asigurare. Acesta variaza de la asigurarea depozitelor sau a actiunilor vandute de banci, la forme mai interesante de instrumente financiare de debit pe termen scurt tip revolving cu garantii asupra nivelului viitor al ratei dobanzii, cum este cazul unei noi emisiuni.
3) Concurenta intre banci si societatile de asigurare in domeniul administrarii fondurilor de investitii si al fondurilor de pensii, in care se poate face de asemenea uz de utilizarea extensiva a instrumentelor de asigurare financiara si de portofoliu.
Rentabilitatea capitalului (ROE) masoara profitabilitatea din perspectiva actionarilor. Totusi, ROE nu ar trebui confundat cu profitabilitatea investitiei, masurata prin dividende si pretul actiunilor. ROE masoara profiturile bancii din punct de vedere contabil pe unitate monetara a capitalului propriu subscris. El este definit ca venit net impartit la capital propriu mediu. intrucat ROE poate fi descompus in structura capitalului (Equity Multiplier = EM) si rentabilitatea activelor (Retum on Assets = ROA), el poate fi exprimat prin relatia: ROE = ROA EM
Rentabilitatea activelor (ROA), definita ca venitul net impartit la media totalului activelor, masoara profiturile bancii per unitate monetara a activelor. Structura capitalului (EM) este media activelor impartita la capitalul mediu. El ofera o masura a gradului de adecvare a capitalului bancii. EM este factorul de multiplicare ce face din ROE un multiplu al ROA. A doua etapa de analiza a ROE desparte ROA in doua componente: (1) marja profitului (Profit Margin = PM) si (2) utilizarea activului (Asset Utilization = AU).
Simbolic, ROA = PM AU
unde: PM este egal cu venitul net impartit la total venituri (venitul din dobanzi plus cel din alte surse decat dobanda) si AU este egal cu total venit impartit la media totalului activelor. Astfel, PM reflecta profiturile per unitate monetara din totalul venitului (vanzari) si AU exprima totalul veniturilor (vanzari) per unitate monetara din active. Etapa a treia implica o examinare detaliata atat a PM cat si a AU. Numaratorii indicatorilor PM si AU sunt variabilele D si R, respectiv, din ecuatia profitului, D = Total venit - Cheltuiala cu dobanda - Cheltuieli cu operatiuni si alte cheltuieli - Impozitele pe profit sau D = R - C - O - T.
Un indicator pentru probabilitatea de insolvabilitate a unei banci poate fi un indicator de risc g. Acest indicator presupune ca veniturile sunt distribuite normal si este descris prin urmatoarea ecuatie.
E(ROA) + 1/EM
g =
S
unde: E(ROA) = venitul prognozat din active, 1/EM = inversul lui EM sau indicatorul capital raportat la active, iar S = abaterea standard a ROA. Aceasta ecuatie poate fi evaluata deoarece include trei metode standard de masurare a venitului bancii: ROA, siguranta (1/EM) si riscul (S). Valorile mari ale indicatorului de risc indica o mica probabilitate de insolvabilitate si invers. Cu cat profiturile prognozate sunt mai mari, cu atat este mai redus EM, si cu cat este mai redusa variatia lui ROA, cu atat este mai mica probabilitatea de insolvabilitate - un indicator g de valoare mare.
Invers, bancile in pericol de insolvabilitate vor avea profituri negative, valori mai mari ale EM si variatii mai mari ale venitului general, obtinand un indicator g scazut.
In ceea ce priveste Comunitatea Europeana si supravegherea bancara, scopul principal al legislatiei existente este de a armoniza legile si regulamentele pentru institutii de credit astfel incat sa poata fi infiintate si sa poata opera liber in tarile CE, sub o supraveghere adecvata. Principalele elemente indicate de "A doua directiva bancara" sunt:
a) capital minim necesar de 5 milioane EURO pentru banci, cu provizioane speciale pentru banci mai mici; b) principii de garantare pentru tarile gazda a dreptului de control asupra lichiditatii bancii; c) stabilirea unei licente bancare unice pentru a permite activitatea oriunde in cadrul CE, care se bazeaza pe "controlul tarii gazda" si "recunoastere mutuala"; d) provizion pentru monitorizarea persoanelor fizice si juridice care detin o parte importanta din actiunile bancii; e) controale asupra participarii pe termen lung a bancilor in firmele non-financiare.
A doua directiva bancara" este insotita de doua recomandari asupra expunerii mari la risc si asupra asigurarii depozitelor si de propuneri de directive pentru reorganizare, fonduri proprii, indicatori de solvabilitate si contabilitate pentru sucursalele straine, mai exact in ceea ce priveste expunerea mare la risc, institutiile de credit nu trebuie sa accepte o expunere pe client sau grup de clienti corelati mai mare decat 40% din fondurile proprii. Exista de asemenea cerinta de asigurare a depozitelor in toate tarile, cu obligativitatea ca sucursalele institutiilor ce au sediul central in afara teritoriului national sa se conformeze sistemelor de garantare a depozitelor din tara gazda.
I. Prevenirea riscurilor de sistem
a. Fixarea ratelor dobanzii, tarifelor, comisioanelor
b. Permiterea cartelurilor pentru preturi
c. Scheme obligatorii de creditare directa, controale si investitie
3. Restrictii asupra gamei de activitati
a. Specializarea bancii
b. Impartirea pe compartimente de activitate bancara / titluri de valoare / asigurare
c. Separarea activitatii bancare de aceea de comert
d. Restrictii asupra serviciilor financiare de peste granite
4. Restrictii de infiintare
a. Restrictii de infiintare a institutiilor din interiorul tarii
b. Restrictii de infiintare a institutiilor straine
B. Regulamente de prudenta
1. Supravegherea indicatorilor din bilant si a diversificarii riscului
2. Inspectii neasteptate si audit extern
II. Prevenirea riscurilor individuale
1. Standarde de calitate si sisteme de conduita
2. Publicare si cerere de informatii
3. Sisteme de protejare a depozitelor
III. Promovarea eficientei sistemice
1. Practici prohibite in afaceri si carteluri
2. Regulamente pentru fuzionare
Persoanele fizice
Persoanele fizice au nevoie de banci in principal din urmatoarele motive:
. persoanele care au numerar in exces vor sa-1 aiba in siguranta, lichid si sa le aduca un profit prin dobanda.
. persoanele fizice care au nevoie sa imprumute cash vin la banca si accepta sa ia imprumutul in schimbul platii unei anumite dobanzi la suma imprumutata. Imprumutatorii de cash pot lua credit ipotecar, credit prin intermediul cardurilor etc.
. persoanele fizice au intotdeauna nevoie de banci pentru a le usura efectuarea platilor, pentru cumpararea de valuta si pentru multe alte servicii.
Firmele particulare si de stat
Firmele particulare si de stat au nevoie de banci in principal pentru urmatoarele motive:
. toate firmele, particulare sau de stat, au nevoie de facilitati pentru activitatile de comert sau pentru alte operatiuni;
. firmele, particulare sau de stat, care au exces de numerar vor sa-1 aiba in siguranta, lichid si sa le aduca un profit prin dobanda;
. multe firme, particulare sau de stat, vin la banci pentru cresterea fondurilor necesare efectuarii operatiunilor. Atragerea fondurilor poate fi sub forma de crestere de capital de credite negarantate sau sub forma de acordare de credite.
Constituirea depozitelor este una dintre cele mai importante linii de afaceri pentru banci, datorita faptului ca depozitele sunt utilizate pentru finantarea creditelor si a activitatilor de investitii. Bancile ofera o varietate de tipuri de depozite cu scopul atragerii fondurilor de la persoanele fizice, firme si din surse publice.
Exista multe moduri de clasificare a depozitelor. Totusi cel mai popular mod de clasificare a depozitelor este in raport cu scadenta si cu caracteristicile contului. Principalele caracteristici ale celor mai importante tipuri de conturi sunt prezentate mai jos:
1. Conturi curente / conturi prin cecuri
Contul curent este acel tip de depozit in care:
a) banca se angajeaza:
. sa plateasca cecurile emise de depunator prin contul sau;
. sa mentina soldul net la dispozitia clientului in orice moment si
. sa crediteze in cont dobanda convenita si sa scada orice comision si cheltuiala in legatura cu acesta.
b) clientul se angajeaza:
. sa evite efectuarea oricarei operatiuni care ar crea un sold insuficient in cont;
. sa utilizeze contul conform termenilor acordului incheiat.
2. Conturi de economii
Conturile de economii sunt conturi la vedere, ca si conturile curente, dar ofera o rata a dobanzii si sunt reglate in mod diferit.
Conturile de economii au o semnificatie economica diferita pentru banci, deoarece ele reprezinta depozite pe termen mediu sau lung
3. Conturi cu termen fix
Conturile cu termen fix sunt acele depozite care nu se pot plati inainte de scurgerea unui anumit interval de timp.
4. Certificate de depozit (CD)
Certificatele de depozit necesita o suma minima de bani ce trebuie depusa pe o perioada minima de timp, care este de obicei mai lunga decat cea ceruta pentru depozitele cu termen fix.
In ultimele doua decenii au fost introduse multe carduri pe piata bancara, avand diferite caracteristici, posibilitati si moduri de utilizare. Cele mai importante si mai larg utilizate sunt urmatoarele:
Card de credit: un mijloc prin care detinatorii acestuia pot face cumparaturi de bunuri si servicii si pot de asemenea sa primeasca avansuri in numerar de la comerciantii operationali - conectati la sistemul de vanzare prin card.
Card ATM: un card oferit de o banca depunatorilor sai, care le permite sa efectueze anumite tranzactii prin intermediul automatelor de plata ATM
Card de debit: un card care este card tip punct - de - vanzare si opereaza intr-un mod similar cardului de credit, diferenta constand ca in cazul cardului de debit plata este luata din contul de economii al detinatorului, de obicei prin transferul fondurilor prin intermediul unei Case Automate de Compensatie
Card inteligent (smart card): un card care contine un microprocesor incorporat, in memoria caruia sunt continute informatii legate de limita creditului.
Card pentru calatorii si recreere: fiind similare cardurilor de credit, diferenta consta in faptul ca soldul total este datorat in intregime la data facturarii.
O investitie inseamna achizitionarea unui activ despre care se presupune ca va aduce in viitor un profit. Decizia celor care au numerar sau alte forme de proprietate de a investi necesita (a) existenta cunostintelor despre alternativele de a investi si (b) dezvoltarea unor abilitati necesare pentru a evalua aceste alternative investitionale.
O discutie referitoare la investitii cere mai intai o prezentare a activelor de pe pietele financiare.
Exista doua astfel de tipuri de active:
active reale;
active financiare care sunt:
creante directe de capital;
creante indirecte de capital;
creante creditor oferite de institutii financiare;
creante creditor oferite de piata financiara.
Atributele activelor care afecteaza luarea deciziilor privind tranzactiile de pe pietele financiare sunt:
lichiditatea, respectiv capacitatea de a transforma activul in numerar rapid fara o schimbare semnificativa a pretului fata de pretul curent de pe piata
vandabilitatea, adica abilitatea de a revinde un activ, fara a fi nevoie de prea mult timp.
Piata financiara este piata unde au loc toate tranzactiile ce implica un utilizator de fonduri si un furnizor de fonduri. Functia principala a unei piete financiare este de a lega cumparatorii de vanzatori, astfel incat sa apara necesitatea tranzactiei.
Valoarea in timp a banilor este un concept de baza in investitii si inseamna de fapt ca, un dolar primit azi, are o valoare mal mare decat un dolar primit in orice moment din viitor. Motivele preferintei de a obtine banii devreme sunt:
. utilitatea, adica puterea banilor de a satisface nevoile unui investitor;
. riscul, adica posibilitatea de a nu primi banii asteptati in viitor;
. costul oportunitatii, adica oportunitatea ca investitorul sa primeasca bani de acum si pana la o data din viitor, investind banii pe care ii are azi.
Risc sistemic este cel rezultat din implicarea pe piata. Daca compozitia unui portofoliu este larga si el contine multe active, riscul sistematic descreste dar exista totusi.
Riscul nesistemic este cel pe care nu trebuie sa il accepte investitorul tipic, el referindu-se de cele mal multe ori la industrii specifice carora le scade gradul de profitabilitate si nu au nici perspective de redresare. Riscul nesistematic se mal numeste risc diversificabil.
Exista urmatoarele tipuri de risc:
Riscul puterii de cumparare: posibilitatea ca veniturile viitoare sa nu poata cumpara bunurile si serviciile care s-au putut cumpara in prezent cu banii investiti.
Riscul ratei dobanzii: potentialul de a pierde creditul datorita schimbarilor in nivelul general al dobanzilor.
Riscul pietei: potentialul de a pierde din cauza unor factori ca de exemplu recesiunea afacerilor sau depresiunile economice si schimbarile pe termen lung in obisnuintele de consum din economie.
Riscul industriei si al tipului de afacere: riscul asociat cu un anume sector economic.
Riscul politic: riscul implicat de climatul politic al tarii in care se incheie afacerile si efectul economiei internationale in tara respectiva.
Riscul psihologic: riscul ca, anumite credinte ale oamenilor sa duca la scaderea valorii investitiei
Riscul financiar: riscul legat de capacitatea companiei de a face fata obligatiilor financiare pe termen scurt si lung si de a finanta oportunitati profitabile.
Riscul managerial: riscul ca, conducerea companiei sa nu fie la fel de buna sau mai buna decat concurenta.
Frauda: riscul ca sa se produca o frauda in companie care sa afecteze venitul investitorului.
Participantii pe pietele de capital se impart in trei grupe:
. emitentii
. investitorii
. intermediarii
1. Emitentii
Guvernele sunt in majoritatea cazurilor emitentii primari al unor titluri pe pietele de capital interne
Agentii si companii guvernamentale sunt si ele emitenti ai unor titluri de o valoare considerabila pe pietele internationale de capital.
Societatile emit (a) capital social si (b) diverse titluri. Cu cat este mai mare compania, si cu cat este mal mare suma necesara investitiei si expansiunii, cu atat exista posibilitati mal mari ca aceasta companie sa incerce si sa reuseasca sa atraga fonduri de pe pietele de capital.
2. Investitorii
Investitorii institutionali sunt investitorii care acopera de obicei cea mai mare parte a fondurilor necesare care sunt directionate spre pietele de capital. Ei includ bancile centrale, fondurile mutuale, fondurile de pensii, bancile si institutiile financiare si companiile de asigurari
Investitorii care sunt societati comerciale in sensul ca este o practica foarte obisnuita pentru companiile cu exces de numerar sa investeasca in valori mobiliare emise de alte companii.
Investitorii individuali care participa direct pe pietele de capital cu sume destul de mici.
3. Intermediarii
Intermediarii joaca doua roluri:
. armonizarea nevoilor de capital ale emitentilor cu cele de investitii ale investitorilor;
. oferirea de consultanta in investitii, servicii de arbitraj si de distributie.
Rolul unui intermediar pe piata financiara poate fi de doua tipuri:
. agent: un agent al tranzactiei apare cand e implicata o a treia parte, facand tot posibilul pentru a facilita tranzactia intre cele doua parti. In acest caz partea a treia nu risca nici un fel de capital;
. principalul: apare o tranzactie principala, cand o a treia parte are un aport de capital in tranzactie. In acest caz, partea a treia isi asuma un grad de risc.
Desi teoretic, o institutie poate emite direct obligatiuni, ea ar putea risca sa nu poata obtine toata suma prevazuta, datorita numarului prea mic de investitori sau din alte motive. O astfel de imposibilitate de a atrage capital va afecta nu numai cash flow-ul imprumutatului dar va dauna si prestigiului sau.
In consecinta, imprumutatul prefera sa apeleze la bancile de investitii, contra unor comisioane substantiale, pentru ca acestea sa subscrie titlurile emise. Astfel, riscul se transfera de la emitent la banca de investitii. Deci rolul initial al unei banci de investitii este legat de stabilirea pretului unei noi emisiuni de obligatiuni, structurarea lor, subscrierea si plasarea lor, sindicalizarea si distribuirea lor investitorilor.
In afara acestui rol, care s-ar putea numi functia de atragere a capitalului, celelalte trei roluri ale bancilor de investitii sunt (a) servicii de consultanta financiara pentru societati -incluzand fuziuni, achizitii, impartiri de companii, tranzactii pentru obtinerea de portofolii majoritare de actiuni (b) servicii de brokeraj si tranzactii pe piata secundara si (c) managementul investitiilor.
a) Functia de marketing
Bancile de investitii cauta cumparatori pentru valorile mobiliare emise de un emitent si oferite spre vanzare.
b) Functia de vanzare
In efortul ei de a vinde valorile mobiliare emise de emitent, banca de investitii poate cadea de acord asupra uneia din urmatoarele doua abordari:
actioneaza ca agent
subscrie titlurile
c) Functia de consultanta
Ca specialista in activitatile de pe piata financiara, banca de investitii ofera sfaturi utile emitentilor referitor la (a) forma emisiunii preconizate (b) cand sa fie scoase titlurile pe piata (c) ce trebuie scris pe emisiune si (d) dimensiunea sindicatului bancilor de investitii care trebuie implicat.
d) Functia de origine
In cadrul acestei functii, bancile de investitii cauta mereu companii mai mici care ar putea beneficia din vanzarea actiunilor lor publicului
1) subscrierea negociata de valori mobiliare (negociated underwriting)
In astfel de cazuri emitentul si banca de investitii discuta termenii tranzactiei si fixeaza un pret. Se ajunge la un acord inainte de a se face oferta de titluri.
2) licitatiile competitive (competitive bidding)
In astfel de cazuri, organizatia stabileste termenii emisiunii cu exceptia pretului si anunta ce oferte vor fi acceptate pana la o anumita data fixata de organizatie. Banca de investitii care preia valorile mobiliare sau sindicatul care ofera cel mal bun pret castiga emisiunea pe care o poate revinde cu un profit.
3) subscrierea stand by de valori mobiliare (stand by underwriting)
In acest caz, actiunile sunt oferite actionarilor companiei mal intai, pentru ca acestia sa alba ocazia sa detina un anumit procent din companie. Banca de investitii incearca sa vanda actiunile care nu au fost achizitionate de actionari.
Bugetul de venituri si cheltuieli este un instrument fundamental in planificarea financiara pe termen lung. Acest buget ii permite managerului financiar sa identifice necesitatile si oportunitatile financiare pe termen scurt; ii permite sa identifice nivelul optim al datoriei pe termen lung si al celei pe termen scurt. Ideea bugetului cash este relativ simpla: el inregistreaza estimarile privind intrarile si iesirile cash-ului.
In cazul in care compania nu poate face fata iesirilor prognozate de cash din surse interne, ea are la dispozitie o serie de posibilitati de a atrage fonduri pentru a iesi din situatia de lipsa de disponibil, incluzand:
1. un imprumut negarantat de la banca, metoda cea mai obisnuita de a finanta un deficit temporar;
2. un imprumut garantat, garantia fiind de obicei debitorii si stocurile;
3. alte surse ca efectele de comert si finantarea prin garantii bancare.
Aceasta sectiune este structurata in conformitate cu activitatile specifice ale unei companii. Sectiunea ofera cadrul analitic pentru stabilirea bonitatii unei firme. Mai sunt prezentate si actiuni separate de analiza a activitatilor operationale, de investitii si de finantare ale companiei. Sectiunea se incheie cu o discutie referitoare la analiza nivelului de lichiditate.
Analiza financiara trebuie abordata sistematic. Aceasta abordare reduce riscul de a trece peste puncte importante, oferind o mai buna intelegere a operatiunilor caracteristice ale companiei analizate.
Cadrul general de analiza cere ca, formatul situatiilor financiare sa fie clar si detaliat, cu informatii despre perioadele trecute de operare.
Situatiile financiare standard sunt un instrument de analiza foarte bun. Ele sunt standardizate iar datele din bilant sunt prezentate procentual, datele referitoare la activele totale si venituri sunt prezentate tot ca procente din vanzarile nete.
Organizarea informatiilor cu caracter financiar astfel inseamna un dublu beneficiu. Mai intai, ne faciliteaza intelegerea modului de operare al companiei structurand datele in termeni relativi. In plus, aceasta aranjare ii permite analistului sa compare mai multe companii, standardizand datele referitoare la nivelul activelor si al vanzarilor. Se mai faciliteaza utilizarea datelor publicate in cadrul unei intregi industrii.
Indicatorii financiari au in vedere ca exista trei aspecte ale performantelor in afaceri care cer o abordare analitica, profitabilitatea, lichiditatea si flexibilitatea financiara.
Analiza profitabilitatii este o masurare simpla a eficientei managementului in transformarea vanzarilor, a activelor si a capitalului in profit. Marja profitului, vanzarile si finantarea joaca aici un rol crucial.
Lichiditatea este o masura a costului convertirii activelor in numerar.
Flexibilitatea financiara este un concept mai larg decat lichiditatea. Ea este o cuantificare a capacitatii firmei de a reusi sa-si mareasca viitoarele cash flow-uri pentru a-si acoperi necesitatile neprevazute sau pentru a putea sa foloseasca oportunitati, neasteptate. Acest punct de vedere ia in considerare lucruri de genul stabilitatii veniturilor sau pozitiei relative datorie-capital si posibilitatii de a primi linii de credit.
Lichiditatea este un concept care ia in considerare situarea in timp a intrarilor si a iesirilor cash flow-ului; cu alte cuvinte, cat timp trebuie pentru a converti activele in disponibil si cand trebuie platita o datorie. Exista doua moduri de a aborda conceptul. Metoda traditionala, abordarea lichidarii valorilor, ia in considerare gradul de solvabilitate al operatiei. In acest caz lichiditatea masoara marja de siguranta la plata obligatiilor pe termen scurt daca valoarea activelor curente scade. Metodele traditionale care folosesc aceasta abordare sunt indicatorul curent si cel rapid.
Acesti indicatori folosesc o definitie a fondurilor prin fondul de rulment cu ideea implicita ca, activele curente se vor transforma in numerar suficient de rapid pentru a se putea onora plata la scadenta datoriei pe termen scurt.
Indicatorii privind lichiditatea, indicatorul curent si cel rapid masoara de fapt solvabilitatea pe termen scurt. Ei se calculeaza dupa cum urmeaza:
Active curente
Indicatorul
curent =
Pasive curente
Active rapide
Indicatorul
rapid =
Pasive curente
unde activele rapide sunt activele curente cele mai lichide; cash-ul si pozitiile sale si debitorii.
Un credit are numai trei surse de rambursare: a) cash flow, b) lichidarea unui activ, c) alta sursa de finantare. Bancile comerciale au fost in mod traditional imprumutatori pe baza de cash flow, ceea ce explica inclinatia bancherilor catre urmarirea cash flow-ului. Pe termen lung, profiturile acumulate, ajustate pentru dividende, tind sa egalizeze cash flow-ul net. Totusi, pe termen scurt, de exemplu un an, profiturile si cash flow-ul sunt rareori egale. in plus, problemele de cash flow sunt cea mai frecventa cauza a esecului in afaceri. Unele semnale potentiale ale problemelor de cash flow, care uneori trec dincolo de extrasele financiare, sunt descrise in continuare din perspectiva imprumutatului.
1) Firma apare pe liste gresite. Listele pe care imprumutatul nu vrea sa apara le includ pe cele privind cecurile trase fara acoperire, conturi descoperite, tranzactii mari, imprumuturi depasite, imprumuturicu garantii incomplete si publicarea cu intarziere a situatiilor financiare.
2) Firma actioneaza ea si cum ar avea o foame de cash. Cererile frecvente de imprumuturi mici sunt un indicator potential ca firma nu furnizeaza suficient cash. Mai mult, daca firma mentine un sold creditor mare cand ratele dobanzii sunt scazute, se pune intrebarea de ce firma nu lichideaza soldul. In sfarsit, serviciul datoriei poate fi o problema pentru firme cu pozitii de valoare neta mari, dar cu cash flow-uri reduse.
3) Firma face prea multe schimbari. Modificarile frecvente in cererile de imprumut sugereaza ca firma ar fi scapata de sub control sau nu stie ce face.
4) Daca firma si mediul inconjuratornu sunt mentinute corespunzator, aceasta ar putea fi un semnal de lipsa de preocupare pentru detalii si/sau cash insuficient pentru intretinerea de baza.
Problemele de calitate a creditelor in activitatea bancara pot fi observate in practicile superagresive de creditare si desconsiderarea principiilor analizei de credit solide si a diversificarii, impreuna cu asigurarea gresit evaluata a depozitelor.
Concurenta si dezvoltarea retelei bancare influenteaza puternic cererea de produse si servicii bancare. Concurenta face sa scada preturile produselor bancare, ceea ce echivaleaza cu cresterea cererii acestor produse.
Politica bancilor de dezvoltare a produselor si serviciilor are un rol esential la nivelul cererii. Astfel, intr-o prima perioada de dezvoltare a bancilor, in dorinta de a cuceri segmente de piata cat mai mari, acestea acordau credite cu foarte mare usurinta, ceea ce a condus la sporirea cererii de credite.
Gradul de dezvoltare a unor produse si servicii bancare alternative conduce la reducerea cererii de produse bancare "clasice".
Calificarea si profesionalismul salariatilor bancii pot conduce in cel mai inalt grad la dezvoltarea produselor bancare de calitate si moderne, ceea ce are ca efect direct sporirea cererii de astfel de produse.
Utilizarea unor produse bancare moderne care sa atraga clientela duce la cresterea cererii de astfel de produse.
Managementul activelor si pasivelor fiecarei banci reprezinta un factor de baza in dezvoltarea produselor si serviciilor bancare.
Gradul de civilizatie si cultura bancara din fiecare tara influenteaza in mare masura dezvoltarea produselor si serviciilor bancare
Factorii conjuncturali pot avea de multe ori, influente foarte mari asupra activitatii bancare si dezvoltarii produselor si serviciilor bancare.
Alti factori care determina cererea de produse bancare sunt:pretul,calitatea produsului.publicitateasi metodele de distributie.
Functia financiara a bancii consta in primul rand, in realizarea obiectivelor esentiale ale activitatii acesteia, mai ales in realizarea de profit. Ca orice societate pe actiuni, banca are ca principal scop al activitatii, obtinerea de profit. Realizarea de profit este facilitata in banci de faptul ca ciclul de realizare a produselor bancare este relativ scurt iar stocurile de valori materiale lipsesc aproape cu desavarsire, ceea ce contribuie la cresterea vitezei de rotatie a fondurilor, iar in final la cresterea profitului.
Functia financiara presupune in banci, mai mult decat in alte sectoare, formarea si utilizarea capitalului prin intermediul operatiunilor monetare.
O alta trasatura a functiei financiare a bancilor consta in faptul ca obtinerea profitului, maximizarea acestuia au loc intr-o piata concurentiala mai puternica decat in celelalte sectoare economice, iar bancile trebuie sa tina seama in mai mare masura de incertitudine si risc.
Functia financiara a unei banci devine operationala prin gestiunea financiara in cadrul careia un loc important il ocupa deciziile, activitatea de realizare a acestora, personalul si compartimentele functionale care au sarcina sa le indeplineasca.
Functia financiara in banci este realizata insa in foarte mare masura prin operatiuni si tehnici bancare, adica prin intreaga activitate de realizare si valorificare a produselor si serviciilor bancare. Functia financiara si gestiunea se realizeaza in banci si prin comunicare, cu atat mai mult cu cat exista in structurile bancilor, compartimente functionale de informare, planificare, produse noi, control de gestiune.
Functia financiara a unei banci nu poate fi realizata daca nu cuprinde si politica de dividende, aceasta presupunand la randul ei un mare grad de comunicare. Aceasta presupune existenta unor fluxuri de informatii cu privire la decizia de privatizare a bancii, valoarea de piata a actiunilor, calcularea impozitului pe profit, respectarea principiului reinvestirii dividendelor, efectele reevaluarii capitalului social.
27.Credite pentru prsoane fizic.def si tipuri
1. Credite pentru persoane fizice
Sunt credite de valoare fixa, pe o perioada de timp fixa, la o rata a dobanzii fixa. Astfel de credite sunt disponibile pretutindeni si sunt foarte populare pentru cumpararea de masini, mobila sau alte obiecte de uz indelungat, pentru vacante etc.
