|
Termenul de audit provine din limba latina de la cuvantul audit-auditare, care are semnificatia "a asculta", dar despre audit se vorbeste de pe vremea asirienilor, egiptenilor, din timpul domniei lui Carol cel Mare sau al lui Eduard I al Angliei. Activitati de audit s-au realizat in decursul timpului si in Romania, dar purtau alte denumiri.
Utilizarea termenului de audit in acceptiunea folosita in prezent este relativ recenta si se plaseaza in perioada crizei economice din 1929 din Statele Unite ale Americii, cand intreprinderile erau afectate de recesiune economica si trebuiau sa plateasca sume importante pentru auditorii externi care efectuau certificarea conturilor tuturor intreprinderilor cotate la bursa.
Marile intreprinderi americane foloseau deja serviciile oferite de Cabinete de Audit Extern, organisme independente care aveau misiunea de a verifica conturile si bilanturile contabile si a certifica situatiile financiare finale. Pentru a-si indeplini atributiile cabinetele de audit efectuau o serie de lucrari pregatitoare de specialitate, si anume: inventarierea patrimoniului, inspectia conturilor, verificarea soldurilor, diferite sondaje etc., care au crescut semnificativ costurile auditarii.
Intreprinderile au inceput sa-si organizeze propriile Cabinete de Audit Intern, in special pentru reducerea cheltuielilor, prin preluarea efectuarii lucrarilor pregatitoare din interiorul entitatii, iar pentru realizarea activitatii de certificare au apelat in continuare la Cabinete de Audit Extern, care aveau dreptul asupra unei supervizari a activitatii intreprinderilor. Pentru a se distinge intre auditorii cabinetelor de audit extern si cei ai organizatiei supuse auditului, primii au fost numiti auditori externi, iar cei din urma au fost numiti auditori interni, deoarece faceau parte din intreprindere.
Aceste schimbari au fost benefice deoarece auditorii externi nu mai isi incep activitatea de la zero si pornesc de la rapoartele auditorilor interni, la care adauga noi constatari rezultate prin aplicarea procedurilor specifice si apoi efectueaza certificarea conturilor organizatiei auditate.
Cu timpul, auditorii externi au renuntat in totalitate sa mai efectueze actiuni de inventariere si de inspectare a conturile clientilor si au inceput sa realizeze analize, comparatii si sa justifice cauzele esecurilor, sa dea consultatii si solutii, pentru cei care erau responsabili, pentru activitatea intreprinderii. In acest fel, in timp, s-au stabilit obiective, instrumente si tehnici si sisteme de raportare distincte pentru auditorii interni, comparativ cu auditorii externi.
Dupa trecerea crizei economice, auditorii au fost utilizati in continuare, deoarece dobandisera cunostintele necesare si foloseau tehnici si instrumente specifice domeniului financiar-contabil. In timp, ei au largit mereu domeniul de aplicare al auditului si i-au modificat obiectivele, ajungandu-se la ideea necesitatii existentei unei functii a activitatii de audit intern in interiorul organizatiilor.
Noua functie de audit intern va mai pastra mult timp conotatiile financiar-contabile in memoria colectiva, datorita ereditatii sale, respectiv activitatea de certificare a conturilor.
Rolul si necesitatea auditorilor interni a crescut continuu si a fost unanim acceptat, motiv pentru care acestia au simtit nevoia de a se organiza si de a-si standardiza activitatile practice. Astfel, in anul 1941, s-a creat in Orlando, Florida, SUA, Institutul Auditorilor Interni - I.I.A.[1], care a fost recunoscut international. Ulterior, a aderat Marea Britanie, iar in 1951 Suedia, Norvegia, Danemarca si alte state. In prezent, la acest institut s-au afiliat peste 90 de institute nationale ale auditorilor interni si membri din peste 120 tari, in urma obtinerii calitatii de C.I.A. - Auditor Intern Certificat, acordata de I.I.A., pe baza unor examene profesionale.
Functia de audit intern s-a instituit in Anglia si Franta la inceputul anilor '60, fiind puternic marcata de originile sale de control financiar-contabil. Abia dupa anii '80 -'90 functia de audit intern incepe sa se contureze in activitatea entitatilor, iar evolutia ei continua si in prezent.
In Romania, auditul intern a fost adoptat ca un termen la moda in domeniul controlului financiar, insa cu timpul s-a reusit decantarea conceptelor de control intern si audit intern. In prezent, exista o problema cu intelegerea sistemului de contro/ll intern, care fiind obiect al auditului intern, inglobeaza toate activitatile de control intern realizate in interiorul unei entitati si riscurile asociate acestora, asa cum rezulta din Figura nr. 1 - Rolul auditului intern in entitatile publice.
In acelasi timp, trebuie intelese corect si notiunile de control extern si audit extern, care functioneaza intr-o economie de piata concurentiala, cum este si cea romaneasca.