|
|
|
OBIECTIVUL PREVIZIUNII MACROECONOMICE
1.1. Previziunea componenta esentiala a conducerii macroeconomice
Economia nationala moderna constituie un mecanism complex, format dintr-o multitudine de unitati economice, ramuri si subramuri, unitati administrativ-teritoriale care se afla intr-o stransa interdependenta datorita diviziunii sociale a muncii.
Pentru ca o intreprindere sau ramura sa-si poata desfasura normal activitatea este necesar ca alte unitati economice sau ramuri sa-i furnizeze mijloacele de productie necesare si sa-i absoarba produsele; de asemenea activitatile economice din diferite judete si localitati sunt legate intre ele prin relatii de schimb integrandu-se in complexul economic national. Existenta acestor interdependente determina caracterul complex al economiei nationale si impune cu necesitate asigurarea unor orientari, a unor ordonari a fluxurilor economice la nivelul fiecarei tari.
Dupa cum se cunoaste, necesitatile societatii sunt mari si in continua crestere in timp ce resursele sunt limitate si epuizabile. Daca din resursele sociale vor fi alocate unei ramuri de activitate mai mult de cat este nevoia ei reala, aceasta ramura se va dezvolta mai repede, iar peste o anumita perioada de timp va produce mai mult de cat nevoia sociala de produse ale acestei ramuri si se va confrunta cu problema vanzarii acestor bunuri, in timp ce ramurile care nu beneficiaza de resursele necesare acoperirii nevoilor lor reale vor produce mai putin, fapt ce va perturba aprovizionarea tehnico-materiala a unitatilor economice a pietei cu bunuri de consum.
In consecinta, stiinta economica trebuie sa conceapa si sa realizeze un model eficient al raportului dintre resurse si nevoi, sa prognozeze evolutia acestui raport si sa identifice caile optimizarii lui.
Conducerea activitatii economice si sociale are ca baza de pornire necesitatea previziunii evolutiei raportului dintre resursele economice si nevoile sociale, pentru a realiza o repartizare si utilizare rationala a resurselor sociale. Previziunea a fost definita ca fiind: "Modul in care ne decidem sa folosim resursele productive rare cu intrebuintari alternative pentru realizarea unui scop prevazut" . Se actioneaza deci, asupra unor mijloace existente in prezent in vederea realizarii unor dinamici economico-sociale convenabile, in conformitate cu scopurile de perspectiva.
Se exploreaza principalele tendinte de evolutie si implicatiile acestora asupra viitorului: se orienteaza eforturile in directiile considerate convenabile. Prin previziuni - planuri, prognoze, conjuncturi, proiecte etc. se deduce proiectarea viitoare a evenimentelor, fenomenelor si proceselor economice pe baza unei analize riguros stiintifice a realitatii.
Autonomizarea cercetarilor prospective este un proces de data relativ recenta care a aparut din nevoia stapanirii si dirijarii unei multitudini de fapte si evenimente noi de natura demografica, privind resursele naturale de amenajare a teritoriului, de crestere a productiei de bunuri economice si a raporturilor sociale, de dezvoltare a tehnicii si tehnologiei si mai ales a implicatiilor noii revolutii tehnico-stiintifice.
Consecintele acestei revolutii care au stimulat generalizarea cercetarilor previzionale si automatizarea lor sunt:
accelerarea ritmului transformarilor, dinamica lor exploziva;
amplificarea extraordinara a puterii de transformare a conditiilor de viata;
marirea posibilitatilor de surprize, evenimente neasteptate pe care stiinta si tehnologia le genereaza;
sentimentul aproprierii sau vecinatatii viitorului si socul pe care aceasta vecinatate il produce in viata, organizarea societatii.
Autonomizarea cercetarii previzionale concrete si cercetarile operationale,apar in perioada celui de al doilea razboi mondial, acestea sunt utilizate ca stiinta auxiliara a strategiei militare. Ele se intensifica si se contureaza mai precis in perioada postbelica. Se dezvolta o noua stiinta - futurologie, a viitorului.
Viitorul in lumina cercetarilor prospective, nu are un caracter biunivoc, el se prezinta sub forma unei multitudini de posibilitati. Prospectiva, se intemeiaza pe pluralismul posibilitatilor, grupate in jurul unui ax care indica o tendinta, vorbeste de viitori alternativi. Fiecare din acesti viitori posibili, care fac obiectul cercetarilor prospective, se prezinta ca un sistem care are o dinamica proprie, este vorba de o evolutie de tip arborescent in interiorul careia fiecare stare viitoare posibila reprezinta un mod generator de alti viitori. Aprecierea si studiul elementelor care au o evolutie determinata de legile dezvoltarile ne permit uneori sa prevenim momentele critice care, in anumite limite, ar putea fi evitate prin actiuni dirijate.
1.2. Curente si tendinte in gandirea previzionala
La conferinta internationala asupra stiintei viitorului de la Kyoto din 1970, s-au remarcat tendintele si curentele care s-ar putea grupa in jurul a doi factori determinanti.
1. Optiunea fundamentala intre elementele logice care stau la baza cercetarii previzionale si elementele dirijabile "de inventare" a viitorului.
2. Ordinea prioritara acordata celor trei factori principali care fac obiectul cercetarilor previzionale: tehnologic, economic si social.
In cadrul fiecarei din aceste grupuri exista curente care formuleaza alte subimpartiri.
In cadrul optiunii fundamentale in directia elementelor logice, apreciata avea o pondere mai mare in orice cercetare previzionala, se disting doua directii: explorativa si normativa.
A. Directia explorativa, orientata catre posibilitati, este caracterizata de doua tendinte:
a) Tendinta tehnocratica, in care accentul cade pe preocuparea de a cerceta noi directii de orientare si noi mijloace de comunicare care reprezinta punctul de plecare pentru studiul unor date fundamentale ale viitorului, proiectarea dezvoltarii demografice, economice si sociale.
b) Tendinta umanista, care situeaza in centrul atentiei omul si unele aspecte sociale.
B. Directia normativa orientata catre nevoi este caracterizata si ea de doua tendinte:
a) tendinta institutionala, care considera ca misiunea studiilor asupra viitorului este de a mobiliza pe scara larga stiinta si tehnologia pentru rezolvarea problemelor de criza care se pun in viitor si care exista deja: extinderea urbana, protejarea mediului fizic, situatia alimentara a tarilor slab dezvoltate etc. Acestei conceptii i se reproseaza faptul ca urmareste mai mult evolutia societatii prezente prelungite liniar in viitor.
b) tendinta critica - semnaleaza pericolul de a identifica cercetarile asupra viitorului ca activitati stiintifice si organizatorice, cu valorile si interesele tarilor industrializate.
In ceea ce privesc scopurile prioritare ale previziunii, se remarca existenta a trei scoli principale.
1. O scoala americana care acorda o preponderenta marcanta previziunii tehnologice si economice. Ea trateaza cerintele sociale in mod pasiv si nu abordeaza consecintele sociale pe care dezvoltarea tehnologica si economica le produc. Datorita prioritatii acordate previziunii tehnologice, scoala americana a dezvoltat puternic instrumentele metodologice ale cercetarii prospective in domeniul tehnologic. Metodologia utilizata nu poate da aceleasi rezultate in domeniul prognozei sociale, unde avem de-a face cu un numar mare de variante si de factori subiectivi. Tipul american de cercetari prospective este pragmatic, utilitarist si tehnologizat.
2. O scoala europeana care acorda o atentie deosebita omului si problemelor sale, cea mai mare parte dintre ele generate de socul evolutiei stiintifico-tehnice. Tipul european de cercetari prospective, conceptual si filozofic, este axat mai curand pe structurile sociale si vizeaza un viitor eliberat de prezent.
Incepand din 1968, cercetarile prospective fac obiectul unei noi preocupari a Consiliului Europei care a definit domeniile unei actiuni prospective ca fiind urmatoarele:
adaptarea dreptului si structurilor administrative la dezvoltarea societatii industriale in perspectiva viitorului;
cultura, educatia permanenta, timpul liber;
poluarea mediului fizic;
urbanism, cadrul - viata al omului in comunitatile urbane si rurale, amenajarea teritoriului;
dezvoltarea institutiilor economice si sociale si ameliorarea conditiilor de sanatate publica, in perspectiva nevoilor viitoare.
3. O scoala japoneza de previziune, bazata in parte pe traditiile culturale si pe conceptia nipona de viata, pe conditiile noi ale societatii industriale, a lansat ideea "societatii cu retele multiple" care preconizeaza adaptarea omului la tehnologie, pe considerentul ca nu se poate neglija capacitatea potentiala a noilor tehnologii de a rezolva problemele care se pun umanitatii. Viziunea japoneza a societatii viitoare tinde sa individualizeze potentialul actual al tehnologiei in scopul de a da fiecarui membru al societatii o posibilitate optima de a participa la planificare si la procesele sociale.
1.3. Categorii si instrumente de previziune
a. Futurologia
Termen care initial avea sensul de "oglinda a istoriei si dupa autorul sau aria de cuprindere se referea la:
ceretarea noilor ipoteze si teorii privind universul punand accentul pe problema evolutiei mediului fizic pe termen lung (dezvoltarea viitoarea a pamantului, florei, faunei si climei sale);
studiul civilizatiei umane in secolele urmatoare si elaborarea de prognoze ale procesului social-cultural pe termen mediu;
previziuni pe termene scurte privind dezvoltarea economica in urmatorii ani, tendintele politice ale deceniilor urmatoare, tendintele demografice etc
b. Conjunctura
Conjunctura este o constructie intelectuala a unor viitori verosimili sau a unor viitori posibili.
c. Prospectiva
Termen a fost introdus de filozoful francez Gaston Borges. Necesitatea de a lua decizii intemeiate numai pe simple consecinte ale situatiei trecute sau raspunsuri la exigentele momentului prezent, ci si dinamic, tinand seama de implicatiile acestora in timp viitor.
Comisia ONU pentru Europa pentru unificarea terminologiei defineste prospectiva drept studiul viitorului in ipoteza in care viitorul poate fi orientat, ceea ce presupune ca deciziile actuale sa fie luate in functie de ideea ce se formeaza despre viitor.
d. Prognoza si prognozare
Concept foarte complex care acopera cel mai bine spatiul larg pe care societatea il rezerva studiului sistematic al viitorului apreciat camp de actiune.
Anticipeaza evolutia probabila a proceselor si fenomenelor pornind de la realizarile perioadei precedente, de la tendintele conturate si luand in considerare modificarile previzibil a avea loc. Ea nu ofera certitudini asupra viitorului, ci solutii pe baza carora sa se poata stabili optiuni in prezent in perspectiva unui orizont delimitat constient si relativ dezirabil.
Comisia Economica ONU pentru Europa defineste prognoza drept evaluare probabila stabilita in mod stiintific, a evolutiei cantitative si calitative a unui anumit domeniu intr-un interval de timp, ea reprezinta rezultatele unei cercetari care urmaresc sa stabileasca evolutiile si starile posibile si probabilitatile asociate acestora intr-un viitor stabilit, care reprezinta orizontul prognozei.
Prognoza indeplineste urmatoarele obiective principale:
evidentiaza megatenditele dezvoltarii economico-sociale, pe baza analizarii legaturilor obiective dintre fenomene si procese in conditii istorice date;
estimeaza implicatiile in perspectiva ale tendintelor de durata descifrate;
apreciaza masura in care posibilul se converteste probabil, luand in considerare ansamblul factorilor conditionali;
identifica alternativele posibile de dezvoltare in perspectiva cu avantajele si dezavantajele lor, formuland elementele de judecata pentru ierarhizarea acestor alternative si, in consecinta,pentru alegerea variantei optime;
ofera elemente convenabile de interventie si influentare pentru corectarea eventualelor abateri de la traiectoriile anticipate, considerate dezirabile.
Previziunile se elaboreaza de la nivel mondial (prognoze macromondiale, pe grupe de tari, zone economice sau zone geografice), la nivelul economiei nationale (macroprognoze economico-sociale) si pana la nivelul ramurilor, domeniilor de activitate economico-sociale sau teritoriul administrativ (zone, regiuni, judete, localitati etc). De asemenea, prognozele se pot elabora la nivel macroeconomic pe probleme de sinteza, a celor ecologice, de instructie si educationale etc. sau la nivel microeconomic, microprognozele pentru orientarea activitatii agentului economic.
Dupa domeniul la care se refera prognozele ele se clasifica in: prognoze stiintifico-tehnice, prognoze economice si prognoze sociale.
e) Programarea activitatii economico - sociale
Aceasta consta in stabilirea unui itinerar care conduce spre obiectivul urmarit prin structurarea componentelor si ierarhizarea prioritatilor.
Programul, ca instrument previzional obtinut in urma activitatii de programare este un sistem de actiuni sau lucrari esalonate in timp si avand fixate durata si resursele posibile pe fiecare secventa, precum si distribuirea in spatiu, astfel incat sa conduca, in conditii cat mai bune, la realizarea unui obiectiv.
In practica economica se disting mai multe programe si anume:
1. programe strategice, pe termen lung, cu obiective de mare interes pentru tara (de exemplu crearea unui sistem national de productie ecologica);
2. programe macroeconomice care cuprind principalele programe ale dezvoltarii economico - sociale la nivelul intregii tari;
3. programe sectoriale - pe domenii de activitate (ramuri, subramuri sau pe probleme principale ) investitii prioritare de importanta nationala, programe de restructurare si retehnologizare a unor ramuri si subramuri
4. programe teritoriale (regionale) care au rolul de asigurarea valorificarii complexe a resurselor umane si materiale din fiecare zona si eliminarea ramanerii in urma a unora dintre acestea;
5. programe de coordonare operativa, folosite la nivel macroeconomic cuprinzand prevederi exprimate fizic si valoric, repartizate pe perioade scurte (luni, decade, zile, ore) si pe executanti (de exemplu: programe de productie, de aprovizionare si desfacere, de montaj etc.)
6. programe de masuri, care stabilesc dispozitii si prevederi cu caracter operational subordonate realizarii unor obiective si actiuni concrete. Acestea pot fi de natura organizatorica, tehnologica, financiara, juridica etc.
f) Plan si planificare
Este dificil sa facem o delimitare conceptuala, o definitie a planificarii, a planului. Dupa o perioada indelungata de planificare si de "plan national unic" care a condus la centralizarea excesiva s-a ingemanat cu birocratia si tehnicismul simplu s-a creat o reactie de respingere la notiunea de plan si planificare. Distorsiunile generate de centralizarea excesiva au afectate eficienta functionarii mecanismului economic. Trebuie, insa, sa recunoastem ca planificarea nu este un atribut al economiei socialiste si de aceea trebuie sa ne reintoarcem la normal. Prognozarea, planificarea, programarea, alte forme de previziune rezulta din cea mai evidenta normalitate a fenomenului economic.
Este o necesitate obiectiva ca agentii economici sa fie vital interesati de cunoasterea prealabila a evolutiei sau involutiei vietii economico-sociale ca si de orice posibilitate de influentare a acesteia intr-un sens sau altul. Toate economiile de piata din tarile dezvoltate din punct de vedere economic folosesc instrumentele planului si prognozei. Astfel, in Franta functioneaza Secretariatul Planului, organisme similare se gasesc in Tarile Scandinave, in Italia (Comisia Nationala de Programare Economica), Austria, Finlanda, Spania, Portugalia, Grecia, Turcia (Ministerul Planificarii), Brazilia, Chile, Venezuela, Argentina, Japonia (Agentia de Planificare Economica) iar Ungaria, Polonia, Cehia si Slovacia continua sa dezvolte o foarte elaborata activitate de planificare si prognoza paralel cu infaptuirea reformelor de trecere la economie de piata.
In conditiile economice de piata: a planifica nu inseamna a obliga, ci a orienta, deoarece orizontul pe care il prefiguram dezvoltarii poate fi atins prin orientarea economica a agentilor, utilizand parghii esentialmente economice financiare cum ar fi: preturile, tarifele, taxele, impozitele, creditele, rata dobanzii, cursul valutar, comenzile de stat.
Planul, ca instrument previzional, se prezinta ca un sistem de decizii sau orientari prin care se stabilesc niveluri, ritmuri si proportii ale dezvoltarii viitoare, pe baza studierii atente a cerintelor manifestate pe piata, precum si a resurselor disponibile, astfel incat sa se realizeze o activitate asezata pe criterii de eficienta economica, tehnica, ecologica si sociala.
In conditiile economice de piata, planul nu are un caracter rigid, imperativ, ci reprezinta un tablou de bord care reflecta desfasurarea proceselor economice autoreglate prin confruntarea cererii cu oferta: factorii de conducere pot interveni cu parghii economico-financiare cu caracter stimulativ sau restrictiv pentru a se imbina diferitele categorii de interese si sa se previna sau sa se elimine dereglarile din activitatea practica.
In acest fel se manifesta mecanismul de reglare constienta a proceselor economico-sociale ca expresie a activitatii de conducere a vietii economico-sociale.
Caracteristicile planului economico-social
se prezinta ca o lucrare prospectiva prin care se afirma un proiect uman colectiv, trebuind sa intruneasca un anumit consens pe baze democratice;
indeplineste o functie de dimensionare a trebuintelor sociale puse de acord cu resursele ce pot fi antrenate in conditii de eficienta si luandu-se anumite masuri impotriva riscului;
el se situeaza intotdeauna intr-un orizont temporal si intr-un cadru spatial determinat.
el reflecta coerenta proceselor in devenire, luand in considerare restrictiile impuse de conditiile socio-economice, naturale si culturale, oferind solutii viabile pentru situatiile in care se ivesc neconcordante intre agentii economici.
el trebuie sa asigure articularea diverselor categorii de interese pe principii economice, influentand pozitiv motivatiile in comportamentul oamenilor.
Planificarea macroeconomica indeplineste functii principale in economia de piata cum sunt:
informarea agentilor economici asupra evolutiei posibile a vietii economice interne si externe, a diferitelor ramuri si subramuri.
precizarea comenzilor de stat pentru perioada respectiva, inclusiv a unor obiecte de investitii de importanta nationala.
relevarea problemelor, inclusiv a dezechilibrelor, care se contureaza pe termen scurt mediu si lung;
fundamentarea strategiilor de urmat pe baza tendintelor observate si a optiunilor adoptate de guvern, prevazandu-se masuri cu rol regulator indirect.
1.4. Functiile si principiile si cadrul organizatoric al activitatii previzionale
Activitatea previzionala in economia de piata indeplineste urmatoarele functii:
1. Functia de informare, evidentiaza rolul crescand al sistemului informational in fundamentarea deciziilor;
2. Functia de prevedere se refera la insasi activitatea previzionala, la elaborarea de prognoze, planuri, programe, proiecte etc.
3. Functia de organizare se refera la activitatea de sistematizare a unei activitati si consta in dispunerea sistematica a elementelor ce compun o actiune viitoare pentru a se realiza o functionalitate optima in vederea obtinerii unei eficiente maxime;
4. Functia de coordonare consta in sincronizarea tuturor factorilor implicati in procesul de conducere, pentru ca fiecare sa depinda functional de ceilalti, in conformitate cu scopul urmarit;
5.Functia de antrenare consta in stimularea interesului agentilor economici si al angajatilor acestora in vederea realizarii obiectivelor propuse, cu ajutorul unui ansamblu de parghii economice si sociale;
6. Functia de control consta in evaluarea rezultatelor obtinute si in compararea lor cu obiectivele stabilite initial.
Activitatea de planificare si prognozare trebuie sa dea posibilitatea agentilor economici - indiferent de rolul si marimea lor - sa decida in cunostinta de cauza, sa se orienteze mai competent in mediul economic national si international pe termen mediu si pe termen lung.
Mentinerea planificarii si prognozarii intr-o economie libera pluralista, bazata pe principiile rationalitatii si eficientei poate fi sintetizata astfel:
a. clasificarea orizontului de dezvoltare - dezirabila si realizabila prin elaborarea unor scenarii alternative capabile sa prefigureze cadrul general al conceperii si dezvoltarilor economice pe termen mediu si lung. Rolul principal al acestor previziuni este de a fundamenta strategiile pe baza tendintelor observate in tara si pe plan international, adaptandu-se masuri cu rol de reglare indirecta, care sa favorizeze fara riscuri majore autoreglarea.
b. Limitarea in cat mai mare masura a incertitudinii privind perspectiva dezvoltarii prin studiul factorilor de stimulare si restrictivi, a corelatiei dintre ei si a impactului acesteia asupra probabilitatii de atingere a orizontului propus;
c. Limitarea pana la nivelul acceptabil al riscului atat pentru momente critice si de disfunctionalitate cat si in termeni de aleatoriu si neprevazut;
d. Evaluarea pretului dezvoltarii prin studiul la nivel economic si social, national si international, prezent si viitor, tehnic si ecologic a raportului esential: cost-eficienta. Asadar, sistemul de obiective cuprins intr-o previziune macroeconomica functioneaza pe principii economice, de influentare pozitiva a activitatii cu ajutorul parghiilor economico-financiare.
e. Toate previziunile la nivel macroeconomic pornesc de la cerintele exprimate pe piata si se termina cu verificarea corectitudinii acestor previziuni pe baza compararii gradului de satisfacerea a cererii de catre oferta;
f. Asigurarea coerentei si continuitatii dezvoltarii prin existenta unui scenariu - cadru general care sa promoveze interesul national pe termen mediu si lung concretizate intr-o strategie care sa intruneasca consensul tuturor factorilor antrenati in viata politica si economica.
g. Previziunea trebuie sa cuprinda un sistem de protectie sociala ceea ce presupune prezenta activa a unui sector public capabil sa ofere fonduri importante pentru acest sistem, precum si antrenarea sectorului privat si mixt si a sindicatelor in aceasta directie prin sistemul de impozite, taxe, cotizatii etc.
