|
|
|
GESTIUNEA DERULARII OPERATIUNILOR DE EXPORT-IMPORT
1. Impachetarea si marcareaImpachetarea este un proces, caruia i se acorda o atentie deosebita in logistica internationala deoarece asigura deplasarea marfurilor de la exportator la importator in siguranta si intr-o conditie buna si prezentabila.Expeditorul marfurilor este responsabil pentru corectitudinea ambalarii. Transportatorii nu pot fi trasi la raspundere pentru pierderea cauzata de ambalarea defectuoasa a marfii.Deciziile privind ambalarea trebuie sa fie fundamentate in functie de: tipul mijlocului de transport avut in vedere; schimburile climatice ce pot apare in cazul unui transport pe distanta lunga; rezistenta materialului folosit pentru ambalare, pentru a permite suprapunerea produselor in transportul international.Deoarece o parte dintre taxele platite pe parcursul deplasarii marfii de la exportator la importator, sunt calculate in functie de greutatea totala a expeditiei, se impune cu necesitate ca ambalajele sa fie constituite din materiale usoare.In tranzactiile internationale, in multe cazuri, se practica o dubla ambalare. Ambalajul promotional (de expunere) intra in rol la destinatie, pana in acel moment marca fiind protejata de un alt ambalaj.
A) Impachetarea
Ordinul de pregatire a marfii pentru a fi expediata este, in general, emis de serviciile comerciale sau de productie, pe baza facturii sau a notei de greutate.
Pentru produsele de uz curent, o lista de impachetare este adesea pregatita cu ajutorul unui logistician specializat care, pornind de la cantitatile si dimensiunile fiecarei unitati vandute, optimizeaza paletele sau containerele. Marfa este, in general, luata din stocuri.
Impachetarea presupune fie introducerea marfii intr-un ambalaj primar, in cadrul operatiunii de conditionare, asigurandu-se conditiile pentru vanzarea cu amanuntul, fie introducerea produselor conditionate sau nu intr-un ambalaj secundar, in scopul gruparii acestora. Totodata, introducerea marfii ambalate sau nu intr-un ambalaj tertiar, reprezinta tot o operatiune de impachetare, care eficientizeaza transportul prin paletizare sau containerizare.Utilizarea pe scara larga a containerelor a permis realizarea de transporturi internationale din "poarta in poarta", acestea fiind posibile la orice modalitate de transport. Containerele confera o siguranta sporita marfurilor impotriva furturilor sau distrugerii marfurilor, asigurand totodata o mai buna utilizare a capacitatii mijloacelor de transport prin standardizarea acestora din urmaIn situatia in care vanzatorul si cumparatorul nu duc tratative privitoare la ambalaj, vanzatorul este obligat, conform normelor uzitate la livrare, sa expedieze marfa intr-un ambalaj uzual la export.Exista marfuri care datorita caracteristicilor fizice nu pot fi ambalate pentru livrare. Minereul, cerealele, carbunii, produsele petroliere etc., sunt livrate in mijloace de transport specializate pentru astfel de marfuri (vagoane, vapoare, conducte etc.).Alte marfuri se livreaza fara a fi ambalate, dar necesita amararea (fixarea) pe mijlocul de transport: autoturisme, cherestea, produse siderurgice etc.In cazul in care ambalajul este defectuos, neasigurand conservarea proprietatilor marfii sau transbordarea ei fara pierderi, delegatul importatorului sau carausul poate refuza preluarea acesteia de la exportator.Urmarindu-se reducerea costurilor cu ambalajele, s-a ridicat problema standardizarii acestora. Pe de o parte, reglementarile privind etichetarea sunt diferite (bilingva in Canada, in limba importatorului in Germania si SUA etc.), iar pe de alta parte, traditiile privind promovarea produselor prin ambalaj, variaza de la o zona la alta, au facut imposibila actiunea de standardizare a ambalajelor la nivel mondial.In ultimii 10-15 ani se remarca in tarile dezvoltate, o anumita activitate de ecologizare a ambalajelor, astfel incat urmarile negative rezultate din impactul acestora asupra mediului inconjurator sa fie sensibil diminuate. Pentru impachetare trebuie utilizate numai anumite materiale (hartie, folie de aluminiu, carton, sticla etc.), care sa fie refolosibile.B) MarcareaO importanta deosebita trebuie acordata marcarii coletelor si paletelor, deoarece acesta este:
1 primul mijloc de verificare de catre destinatar a integritatii livrarii;
2 principala protectie impotriva pierderilor datorate gresirii rutei de transport pentru expedierile componentelor unui echipament complet.
Marcajele sunt aplicate, in mod vizibil si greu de sters, direct pe colet, prin scriere, sau pe o eticheta lipita pe acesta. Trebuie inlaturat riscul de a se deteriora marcajul, datorita unei expuneri prelungite la umiditate sau la razele soarelui.Marcajul trebuie sa cuprinda: numele, si adresa expeditorului, respectiv destinatarului, greutatea bruta si neta, statia (portul) de expediere sau de destinatie, continutul coletelor, modul de manipulare pentru a se evita deprecierea marfurilor etc. Legislatia anumitor tari prevede in mod expres ca marcajul sa indice tara de origine a marfii.
2. Verificarile cerute de cumparatorIn anumite cazuri, cumparatorul, prin prescriptiile impuse de statul sau sau din propria sa initiativa, solicita ca marfurile care ii sunt destinate sa faca obiectul unui control (la nivel cantitativ, calitativ, de pret), efectuat inaintea imbarcarii de o societate specializata.
Raspunzand cererii de informatii si inspectiilor cerute de catre aceasta societate-client, exportatorul comunica documentele preliminare cerute. Din momentul receptionarii, cele doua parti iau masuri pentru organizarea inspectarii fizice a marfii. O data cu inceperea controlului, trebuie ca exportatorul sa puna la dispozitia societatii care efectueaza inspectia, toate mijloacele necesare unei bune derulari a acestei operatii. O atestare de verificare (,,Report of findings") este eliberata cand produsele au fost considerate acceptabile in ceea ce priveste, cantitatea, calitatea, pretul etc. Aceasta atestare este adaugata celorlalte documente comerciale care sunt remise bancii in cazul platii prin credit documentar.
Daca un refuz de atestare (,,Non negociable report of findings") este emis de catre societatea de inspectare, exportatorul are posibilitatea de a discuta cu cumparatorul care ramane arbitru suveran.
3. Conducerea operatiilor vamaleFirma exportatoare trebuie sa se preocupe de toate aspectele care pot afecta produsele sale, ca urmare a exercitarii masurilor de control asupra comertului exterior. Ea alege un regim vamal si aplica procedurile de vamuire, tinand cont de reglementarile vamale straine pentru a nu aduce prejudicii clientului sau.
3.1. Luarea in consideratie a elementelor de control in comertul exteriorControlul exportului are o importanta mai mica decat in cazul operatiilor de import. El este aplicat pentru a permite diferitelor tari sa-si respecte angajamentele internationale. Pentru produsele complet libere nu este necesara o formalitate speciala la export.
Este interzis, in general, exportul si importul a sase categorii de produse din motive de moralitate publica, sanatate, protejarea vietii persoanelor, protejarea mediului inconjurator si a societatii nationale.Sunt situatii cand derularea unei activitati de comert exterior presupune obtinerea prealabila a licentelor.
Prima etapa de obtinere a unei licente, o reprezinta depunerea unei cereri de catre agentul economic la departamentul de specialitate din cadrul Ministerului Comertului. Cererea presupune completarea unor formulare care sunt procurate contra cost de la departamentul mentionat mai sus. Se intalnesc patru tipuri de formulare de cerere de licenta si anume: formulare pentru marfuri de export, formulare pentru marfuri de import, formulare pentru operatiuni de export si formulare pentru operatiuni de import. Formularele cererilor pentru licenta nu sunt transmisibile de la o firma la alta.
Analiza si solutionarea cererilor de licenta se efectueaza intr-un termen rezonabil de la data inregistrarii acestora. In cazul in care firma primeste un refuz la cererea pentru eliberarea de licenta, acesta trebuie insotit de o motivare care imbraca forma scrisa.
Termenul de valabilitate al unei licente este, de regula, pana la finele anului in care a fost eliberata.
Licentele pentru exportul de marfuri sunt necesare, de obicei, pentru urmatoarele categorii:
1 marfuri (lemn, piei brute, energie, faina etc.) extrem de necesare economiei nationale, care sunt supuse unor limitari cantitative la export, nomenclatorul acestora fiind stabilit prin Hotarare de Guvern;
2 marfuri restrictionate cantitativ de unele tari la importul din Romania, cum au fost textile si imbracamintea in relatiile cu S.U.A. si Canada;
3 marfuri supuse regimului de licente de export automat, inclusiv cele ce vizeaza operatiuni de lohn, procesare sau realizare de instalatii complexe de catre firme romanesti in strainatate;
4 marfuri exportate, la care plata se face intr-un termen mai mare de un an, scurs din momentul livrarii.
In Romania, incepand cu anul 1998, restrictiile cantitative reziduale la export au fost desfiintate. Pentru a evalua exporturile de resurse naturale usor epuizabile, in anul 1999 guvernul Romaniei a mentinut pentru astfel de produse necesitatea obtinerii unor licente la export, licente care au fost impuse din motive statistice. La import erau in vigoare licente automate, pentru marfuri care ar fi avut efect negativ asupra sanatatii oamenilor, sau asupra mediului inconjurator.
Din pacate, Romania nu a beneficiat de acelasi tratament din partea unor tari partenere cu toate ca acestea erau membre O.M.C. Astfel S.U.A. si Canada, spre exemplu, au restrictionat cantitativ importurile de textile provenite din Romania. 3.2. Regimul de vamuireLa scoaterea sau la introducerea marfurilor in tara, autoritatea vamala stabileste in functie de solicitarea agentului economic si in conformitate cu legile in vigoare, regimul vamal sub care sunt plasate respectivele marfuri.
Regimul vamal rezida din statutul juridic care va fi atribuit marfii in procesul vamuirii. Aceasta stabileste, pe de o parte, daca vor fi percepute taxe vamale si locul unde acestea trebuie platite, iar pe de alta parte, daca si in ce conditii marfa va fi supusa controlului vamal.
Regimurile vamale pot fi : comune (sau definitive) si suspensive. Regimul vamal comun se aplica automat conform legii vamale si este accesat pentru cea mai mare parte a marfurilor exportate sau importate de o tara. Regimurile suspensive trebuie solicitate expres de catre agentul economic si au in vedere suspendarea efectuarii platii unor taxe vamale sau aplicarii unor masuri de control.
La export, regimul vamal se caracterizeaza printr-o atitudine de favorizare si promovare a vanzarilor de marfuri in strainatate.
Valoarea in vama a marfurilor destinate exportului este calculata in primul rand pentru a stabili statisticile in domeniul comertului exterior. Conform Codului Vamal, ,,valoarea de declarat este aceea a marfii la punctul de iesire din teritoriul vamal national, majorata dupa caz, cu cheltuielile de transport pana la frontiera". Practic, aceasta valoare care este aplicata pe declaratia de export, este valoarea FOB in portul de imbarcare, in cazul transportului maritim, valoarea FCA pe aeroport, in cazul unui transport aerian si valoarea DAF la frontiera romana, cand transportul este efectuat pe calea ferata, pe sosea sau pe cale fluviala.
Exportatorul care realizeaza o livrare de marfuri in strainatate - direct sau prin intermediar - beneficiaza de scutire de TVA. In general aceste marfuri nu sunt supuse taxelor vamale.
In acelasi timp, firma procedeaza la scaderea TVA-ului platit pentru materiile prime, produsele, bunurile si serviciile necesare exporturilor sale, care vor fi achizitionate din Romania sau din import. Aceasta situatie nu ridica nici o problema daca vanzarile in Romania sunt suficient de importante pentru a permite o compensare intre TVA-ul platit si TVA-ul colectat. Daca acest lucru nu este posibil, se poate obtine rambursarea TVA-ului, conform unei proceduri prevazute de legile in vigoare.
Se poate concluziona ca, marfurile care sunt exportate sunt supuse numai unui control formal, iar taxele vamale sunt, in general, suprimate. In acest mod, statele lumii promoveaza o serie de masuri de natura sa sporeasca, pe cat posibil, competitivitatea producatorilor nationali pe pietele straine.
Exista o grupa restransa de asa-zise marfuri speciale care sunt prohibite la export. In aceasta categorie includem stupefiantele, produsele ce pot dauna sanatatii publice, armele, munitiile, marfurile a caror destinatie o reprezinta tarile aflate sub embargo.
Atunci cand agentul economic exporta temporar in strainatate bunuri pe care le reimporta ulterior - fara ca ele sa fie transformate - solicita regimul suspensiv. El beneficiaza astfel, in momentul reimportarii, de scutire de taxe. Acest regim functioneaza sub doua forme:
exportul cu rezerve de intoarcere pentru materialele vandute sub rezerva testarii calitatii marfurilor prezentate la targurile internationale;
exportul fara rezerve de intoarcere, cand produsul a fost definitiv vandut, dar este retrimis de client exportatorului pentru remedierea defectiunilor.
Vama trebuie sa verifice daca marfurile reimportate sunt aceleasi cu cele care au fost exportate si daca acestea n-au facut obiectul unei prelucrari in strainatate. Termenul in care poate fi efectuat reimportul este limitat, fiind de 12 luni pentru produsele agricole si de 3 ani pentru celelalte, intervale care curg din momentul realizarii exportului.
Cand este vorba de importuri, atat indeplinirea formalitatilor vamale, cat si plata taxelor vamale cad in sarcina agentului economic importator, exceptand cazul cand in contract este stipulata clauza DDP (delivered duty paid - livrat, taxe vamale platite _ _ _loc de destinatie convenit), ce presupune ca acestea sunt in responsabilitatea exportatorului.
Pentru indeplinirea formalitatilor vamale si pentru plata taxelor vamale se poate recurge la serviciile unui comisionar in vama.
3.3. Aplicarea procedurilor de vamuire
3.3.1. Procedurile de vamuire a marfurilor la export
Pot face obiectul exportului atat marfurile fabricate in tara, cat si cele importate anterior, cu conditia de a nu fi supuse unor masuri prohibitive sau restrictive.
Potrivit uzantelor exista doua proceduri importante de vamuire si anume:
procedura de vamuire obisnuita;
procedura de vamuire simplificata.
A) Functionarea procedurii obisnuite de vamuire
Exportatorul sau comisionarul in vama care-l reprezinta, completeaza si depune o declaratie vamala de export la biroul vamal interior in raza caruia se afla sediul social al firmei exportatoare sau la locul unde marfurile sunt ambalate ori incarcate pentru a fi expediate. Numai in cazuri exceptionale declaratia vamala de export se adreseaza unui birou vamal de frontiera. Declaratia vamala contine de fapt elementele necesare vamuirii marfurilor, cele mai importante fiind: pozitia tarifara, originea marfurilor si valoarea in vama.
De mentionat este ca orice marfa exportata sau importata trebuie sa faca obiectul unei declaratii vamale, chiar daca aceasta este exceptata de la plata taxelor vamale.
Incepand cu data 01.01.2007 in Romania se folosesc numai formulare de declaratii vamale care cuprind in antet mentiunea "COMUNITATEA EUROPEANA". Completarea declaratiei vamale a suferit succesiv anumite modificari pentru a fi compatibila cu standardele de raportare practicate in U.E.
Persoana care declara marfurile in vama trebuie sa fie stabilita in Romania, cu exceptia cazurilor cand declara marfuri in tranzit, sau in admitere temporara, precum si atunci cand sunt declarate marfuri ocazional, cu conditia ca autoritatea vamala sa considere acest lucru indreptatit.
Declaratia vamala este un act juridic prin care declarantul solicita un regim vamal pentru marfa prezentata si se angajeaza sa indeplineasca obligatiile ce-i revin prin regimul vamal declarat. Furnizeaza informatiile necesare pentru luarea masurilor si aplicarea dispozitiilor in scopul: realizarii obligatiilor fiscale, efectuarii controlului comertului exterior si intocmirii de statistici.
La declaratia vamala se anexeaza, printre altele, urmatoarele documente: factura comerciala, lista de colisaj, documentele de transport, licenta de export (daca produsul este supus controlului comertului exterior), documentul de origine, certificatul sanitar-veterinar sau fito-sanitar in conformitate cu natura marfii si reglementarilor din tara de import etc.
Declaratia vamala se face, de regula, in forma scrisa, existand insa si posibilitatea utilizarii unui procedeu informatic. Sunt cazuri cand declaratia vamala se face sub forma verbala sau prin orice alta actiune prin care declarantul isi manifesta dorinta de a plasa marfurile sub un anumit regim. Aceste cazuri sunt mentionate in regulamentul vamal.
Procesul de verificare a declaratiei vamale se face de catre biroul vamal unde acest document a fost depus. In principiu se urmareste daca: biroul vamal la care a fost depusa declaratia vamala este cel competent in aceasta situatie, declaratia a fost depusa in termen legal, documentele solicitate au fost depuse in totalitate si contin informatiile necesare. In cazul in care se constata aspecte contradictorii sau omisiuni declaratia vamala este respinsa.Acceptarea declaratiei vamale, se materializeaza prin aplicarea de catre serviciul vamal a stampilei. Declaratia primeste un numar de inregistrare, specificandu-se si data. Concomitent se face si mentiunea in registrul vamii.Dupa acceptarea declaratiei vamale, autoritatea vamala controleaza documentele putand trece la controlul fizic al marfurilor.Controlul documentelor urmareste aspecte legate de: corectitudinea completarii declaratiei vamale, existenta si verificarea formala a documentelor anexate, existenta concordantei intre datele inserate in declaratie si cele existente in documentele anexate. Autoritatea vamala poate solicita declarantului si alte documente pentru stabilirea exactitatii informatiilor cuprinse in declaratia vamala.Controlul fizic al marfurilor poate fi total sau partial. Functie de natura marfii, se pot preleva probe pentru analize sau pentru verificari suplimentare. La efectuarea controlului fizic al marfurilor asista exportatorul sau reprezentantul acestuia si transportatorul. Cand nu exista suspiciuni cu privire la marfa ce face obiectul respectivului export, organele vamale pot renunta la efectuarea controlului fizic.La cerere, declarantul poate solicita modificarea unor date cuprinse in declaratia vamala depusa si acceptata de autoritatea vamala. Rectificarile trebuie sa vizeze numai marfurile care au facut obiectul respectivei declaratii vamale, nefiind permise in urmatoarele situatii: declarantul a fost informat de autoritatea vamala ca se doreste efectuarea controlului fizic al marfurilor; autoritatea vamala a descoperit inexactitatea documentelor in cauza; autoritatea vamala a declarat liberul in vama.
Declaratia vamala poate fi chiar invalidata, daca declarantul fie dovedeste ca marfa a fost declarata eronat pentru regimul vamal solicitat, fie cand datorita unor imprejurari speciale plasarea marfurilor sub regimul vamal pentru care acestea au fost declarate nu se mai justifica.Reprezentantii biroului vamal, dupa efectuarea controlului, sigileaza compartimentele mijloacelor de transport in care se afla marfurile ce urmeaza a fi exportate.Plata taxelor si comisioanelor vamale se face de regula inainte de eliberarea marfii. In Romania, a fost perceput un comision de 0,5% din valoarea marfurilor exportate sau importate. Dupa aderare, acest comision nu mai este perceput.In urma efectuarii controlului si plata drepturilor vamale, organele vamale acorda liberul de vama care permite iesirea marfurilor din vama. Liberul de vama poate fi comunicat in scris sau electronic. Un exemplar al declaratiei vamale la export care poarta mentiunea "liber de vama" este remis de catre biroul vamal exportatorului. Pe baza acestui document exportatorul va justifica scutirea platii T.V.A-ului.Trebuie precizat ca marfurile purtatoare de accize (alcool etilic alimentar, bauturi alcoolice naturale, benzina, motorina) in situatia in care sunt transportate in vederea exportului cu mijloace auto, vor fi declarate si prezentate pentru efectuarea vamuirii numai la birourile vamale de frontiera.
Autoritatea vamala poate proceda la confiscarea si valorificarea marfurilor, cand dupa declararea liberului in vama acestea nu au fost preluate in termenul legal, cand vamuirea nu a fost posibila din vina declarantului, cand marfa este prohibita etc.Controlul vamal cu privire la deplasarea marfurilor intre Romania si celelalte tari comunitare nu se mai efectueaza, iar agentii economici nu trebuie sa mai completeze declaratiile vamale. Statutul comunitar al unei marfi nu trebuie confundat cu originea acesteia. O marfa importata dintr-o tara din afara U.E. este indigenizata prin import, primind astfel statut comunitar. Marfurile care beneficiaza de statut comunitar la intrarea sau iesirea in sau din tara noastra nu au nevoie de formalitati vamale. Este necesar a fi prezentat organelor vamale un document de tranzit intracomunitar T2L care certifica originea comunitara a marfurilor, biroul vamal aplicand pe documente si in primul rand pe factura o stampila cu mentiunea " MARFURI COMUNITARE".Pentru a evidentia schimburile de marfuri dintre tarile comunitare la 1 ianuarie 1993 la nivelul U.E. a intrat in functiune sistemul "INTRASTAT" pentru colectarea si prelucrarea informatiilor. Prin acest sistem statistic se urmareste:
1 cunoasterea volumului schimburilor externe ale fiecarei tari;
2 calcularea indicatorilor macroeconomici care reliefeaza evolutia economica si sociala a tarii;
3 fundamentarea politicilor comunitare in diferite domenii.
Sistemul "INTRASTAT" a devenit operabil si in Romania incepand cu 01.01.2007. Declaratia statistica "INTRASTAT" trebuie sa fie completata de toti agentii economici care expediaza sau primesc marfuri din tarile comunitare. Aplicatia "INTRASTAT" cuprinde 12 campuri si anume: fluxul (introduceri/ expedieri), perioada de referinta, date de identificare ale firmei, tara de destinatie/tara de expeditie, cod marfa (8 cifre conform Nomenclatorului Combinat), natura tranzactiei, modul de transport, termenii de livrare, cantitatea in kg, cantitatea in unitate de masura suplimentara, valoarea facturata, valoarea statistica.
Antredepozitul fiscal reprezinta spatiul, aflat sub controlul autoritatii fiscale competente, unde marfurile accizabile sunt produse, transformate, detinute, primite sau expediate. Plasarea marfurilor accizabile in afara antredepozitului fiscal, impune plata accizelor in situatia in care nu se poate dovedi ca acesta plata a fost deja efectuata.
Deplasarea produselor accizabile in regim suspensiv presupune ca acestea sa fie insotite de Documentul Administrativ de Insotire (DAI). Acesta reprezinta un instrument de verificare a originii marfii, de evidentiere a livrarii, transportului si admiterii marfurilor accizabile de la un antredepozit fiscal la altul sau la un operator. In momentul expedierii marfurilor, antredepozitul fiscal expeditor trimite cel de-al cincilea (ultimul) exemplar al DAI catre autoritatea fiscala de care apartine. Toti agentii economici platitori de accize sunt obligati sa depuna lunar la autoritatea fiscala de care apartin o declaratie de accize.
Miscarea bunurilor accizabile va fi urmarita cu sistemul computerizat EMCS (Excise Movement Control System) care functioneaza in U.E., dar in Romania va deveni utilizabil din anul 2009.
4. Acoperirea riscului de schimb valutarIntre momentul semnarii contractului de export-import si momentul efectuarii platii se scurge o perioada de timp care, de cele mai multe ori, este consistenta, fiind de ordinul lunilor.Exportatorul si importatorul sunt expusi riscului valutar, ce se concretizeaza in aparitia unei pierderi cauzate de evolutia nefavorabila a cursului valutei de contract in raport cu moneda nationala, intre cele doua momente mentionate mai sus. Pentru exportator riscul valutar devine realitate cand valuta de contract se depreciaza in raport cu moneda nationala. Din acest motiv, exportatorul va intampina greutati in reluarea procesului de productie. Importatorul este afectat negativ, cand cursul valutei in care este exprimat pretul, in contractul extern, creste in raport cu moneda nationala. Importatorul este dezavantajat cand valuta de contract se apreciaza in raport cu moneda nationala. Agentul economic va incasa sau va plati in moneda nationala un pret total variabil, determinat de evolutia raportului de schimb dintre cele doua monede. Nu trebuie uitate situatiile cand exportatorii sau importatorii realizeaza castiguri din evolutia cursului valutar.
Agentul economic, fie ca este exportator, fie ca este importator reduce la zero riscul valutar, daca reuseste sa impuna ca moneda de contract, propria sa moneda nationala.
Cu exceptia platii marfii in avans - situatii care sunt extrem de rare - intervalul de timp scurs intre momentul semnarii contractului si momentul efectuarii platii este determinat de: inexistenta de obicei a marfurilor pe stoc, acestea trebuind sa fie fabricate de producatorul exportator; necesitatea gasirii surselor de finantare de catre exportator; procedurile de incarcare, transport, descarcare a marfurilor si de transmitere a documentelor etc.
Firmele care exprima pretul din contract in valuta, in derularea afacerilor internationale sunt supuse riscului valutar.
Metodele de acoperire a riscului valutar pot fi polarizate in doua grupe:
1. metode de acoperire interna sau contractuale sunt cele pe care firma le poate promova prin propria ei activitate;
2. metode de acoperire externa sau extracontractuale care presupun colaborare cu o alta institutie, de obicei, cu o banca.
I. Metodele de acoperire interna cuprind:
Clauza valutara simpla vizeaza doua valute, una de contract si cealalta de referinta. Prin contract cei doi parteneri stabilesc obligativitatea recalcularii valorii tranzactiei in momentul in care evolutia raportului dintre cele doua valute, comparabil cu situatia initiala, depaseste abaterea consemnata. Trebuie mentionate in contract atat institutia al carui curs - dintre moneda de contract si cea de referinta - va fi luat in considerare, cat si institutia de arbitraj care trebuie sa calculeze sumele rezultate ca urmare a abaterilor inregistrate, sume cu care va fi modificata valoarea contractului. Este necesar a fi prevazuta in contract abaterea de curs de la a carei depasire institutia de arbitraj isi intra in rol, deoarece in cazul unei diferente foarte mici, intre cursul initial si cel al efectuarii platii, exportatorul sau importatorul, dupa caz, pot cistiga din recalculare o suma mai mica de bani decat suma pe care trebuie sa o achite institutiei amintite. O alta dificultate rezida din inexistenta unor valute de referinta stabile. Pentru imbunatatirea procedurii se recurge la clauza cos valutar. Se mizeaza pe compensarea evolutiei contradictorii inregistrate de valute care compun cosul. In contract sunt precizate institutia care stabileste cursurile valutare ce vor fi luate in considerare si institutia de arbitraj. Aceasta din urma determina coeficientii fluctuatiei monedei contractului fata de fiecare valuta din cos. Ulterior se stabileste un coeficient mediu de fluctuatie, fie ca medie aritmetica simpla, cand se considera ca toate valutele din cos reprezinta aceeasi importanta, fie ca medie aritmetica ponderata, cand se considera ca unele valute sunt mai reprezentative in raport cu celelalte. Clauza moneda internationala are in vedere legarea monedei de contract de o unitate monetara artificiala creata de un organism international. Avem in vedere drepturile speciale de tragere care sunt, de fapt, un cos valutar calculat de Fondul Monetar International. Sunt astfel inlaturate atat cheltuielile ocazionate de institutia de arbitraj, cat si suspiciunile generate de impartialitatea acesteia;
Clauza de actualizare a pretului inscris in contract, este utilizata in contractele al caror obiect il formeaza: instalatii, agregate, adica produse cu ciclu lung de fabricatie. Plata este efectuata in mai multe rate.
Pa = Pc (1+r)n
in care: Pa = pretul actualizat, Pc = pretul inscris in contract, r = rata de modificare a cursului de schimb si n = perioada pentru care se face actualizarea;
Selectarea monedei de contract. Exportatorul doreste sa incaseze contravaloarea marfurilor intr-o valuta care se apreciaza, iar importatorul opteaza sa plateasca intr-o valuta care are tendinta sa se deprecieze in raport cu moneda nationala. Importanta acestui procedeu a crescut, deoarece in prezent in tranzactiile comerciale internationale clauzele valutare nu sunt totdeauna agreate. Stabilirea valutei de contract poate sa tina cont fie de politica mentinerii dinamice a structurii rezervelor valutare, fie de sincronizarea platilor si incasarilor care vor fi derulate de intreprindere in aceeasi valuta;
Autoacoperirea. Agentul economic care are calitatea atat de exportator, cat si de importator, poate recurge printr-o judicioasa planificare a scadentelor in contracte la sincronizarea incasarilor si platilor in aceeasi valuta. Riscul valutar va afecta doar soldul tranzactiilor efectuate in aceeasi moneda. Nettingul valutar este o varianta a acestei metode fiind aplicata de societatile multinationale. Filialele acestora situate in tari diferite efectueaza o compensare globala a incasarilor cu platile reciproce;
Includerea in pret a unei marje asiguratorii care sa aiba in vedere o evolutie nefavorabila a pretului factorilor de productie, cursului de schimb si inflatiei. Rezerva inclusa in pret trebuie sa fie direct proportionala, atat cu riscurile previzibile, cat si cu perioada ce se va scurge pana in momentul incasarii. Exista riscul ca produsul sa devina necompetitiv pe plan international, sub aspectul pretului de vanzare.
II. Metode de acoperire externa
1 Imprumuturile paralele. Exportatorul ce urmeaza sa incaseze contravaloarea marfii intr-o valuta cu tendinta de depreciere, contracareaza pierderile posibile prin contractarea unui credit bancar, de aceeasi marime cu suma pe care trebuie sa o obtina de la importator, exprimat in aceeasi valuta si cu scadenta la aceeasi data;
2 Avansurile si intarzierile la plata. Cand moneda de contract are tendinta de a se aprecia, exportatorul trebuie sa faca tot posibilul sa intarzie incasarea sumelor ce i se cuvin. In situatia inversa, respectiv cand cursul de schimb al valutei de contract inregistreaza o evolutie descendenta, este necesar ca exportatorul sa faca demersuri pentru a fi platit imediat;
3 Acoperirea la vedere. Agentul economic care urmeaza sa efectueze plata peste o perioada relativ scurta de timp (cateva luni) se poate afla in situatia de a detine valute care au tendinta de a se deprecia in raport cu alte valute, inclusiv in raport cu moneda de contract. Este indicata transformarea disponibilitatilor din valute care se depreciaza in valute aflate in proces de apreciere, schimbul facandu-se la cursul zilei (cursul la vedere). Cand ajunge la data scadentei, agentul economic detine suma necesara platii fie in valuta de contract, fie in alte monede care s-au apreciat si pe care le convertesc in moneda de contract. Este evitat astfel riscul valutar, putandu-se obtine si unele castiguri ca urmare a diferentelor de curs valutar. In schimb, daca agentul economic, nu a anticipat corect evolutia cursurilor valutare, atunci acestea vor avea efect de bumerang, pierderile fiind iminente;
4 Acoperirea la termen. Exportatorul care considera ca in perspectiva va avea loc o depreciere a valutei de contract, initiaza pe piata interbancara o vanzare la termen a unei sume (exprimata in aceeasi valuta) egala cu valoarea creantei sale, cursul fiind cel stabilit in prezent. Momentul incasarii sumei cuvenite din contract trebuie sa coincida cu cel al platii la termen. Practic suma incasata de exportator pentru marfurile vandute se foloseste pentru plata tranzactiei la termen;
5 Incercarea exportatorului de a asigura o buna derulare a contractului. Sunt vizate toate etapele tranzactiei care trebuie sa se incadreze in graficul stabilit. Documentele care stau la baza efectuarii platii sunt primordiale, deoarece justa lor elaborare asigura incadrarea decontarilor in termenele stabilite;
6 Solicitarea serviciilor unei societati de asigurare.
5. Plata contravalorii marfii in tranzactiile internationale
5.1. Aspecte generale
Plata consta in stingerea obligatiei importatorului de a achita exportatorului contravaloarea marfurilor achizitionate, in conformitate cu clauzele inserate in contract. Interesele celor doi parteneri sunt exprimate in schema de plata agreata de fiecare, aceasta referindu-se la modul in care a fost fixat in timp momentul platii in raport cu momentul livrarii marfii sau cu data realizarii prestatiei.
In stabilirea schemei de plata convenabile, trebuie luate in considerare o serie de aspecte specifice pietei, pe care se realizeaza tranzactia respectiva si anume: traditiile existente pe piata, calitatile tehnico-functionale ale produsului in raport cu cele atinse de produse similare concurente, conjuctura economica si financiar-valutara etc.
Din punct de vedere al efortului financiar, pentru exportator important este ca avansul sa acopere valoarea importului de completare, iar plata la livrare sa depaseasca tariful in valuta, platit pentru transportul international. Pentru importator esential este ca perioada de gratie sa depaseasca momentul punerii in functiune a utilajului, astfel incat din productia realizata o parte sa fie utilizata pentru procurarea sumelor necesare achitarii ratelor scadente.
Schema de plata poate fi simpla, cand suma este virata integral, deci o singura data, de regula, la livrarea marfii si complexa, cand se fac plati partiale, suma totala fiind esalonata de mai multe ori, functie de anumite evenimente. Un exemplu de schema complexa ar fi: 10% avans, 20% plata la livrare si 70% plata pe credit.
Avansul este o suma de bani pe care importatorul o plateste exportatorului, cu o anumita perioada de timp inaintea livrarii marfii, achitandu-si, total sau partial, obligatia de plata stabilita prin contract. In esenta, avansul este un credit nepurtator de dobanda acordat de importator exportatorului. De regula, contravaloarea acestui gest se regaseste in cresterea pretului stipulat in contract.
Plata la livrare are loc in momentul expedierii marfurilor, poate fi partiala, reprezentand un fragment dintr-o schema de plata complexa, sau totala, cand obligatia de plata a importatorului este 100% indeplinita.
Plata pe credit este realizata dupa livrarea marfurilor si reprezinta o favoare acordata exportatorului de catre importator, ultimul beneficiind astfel de timpul necesar gasirii solutiilor de finantare.
5.2. Instrumentele de plata si de credit
Instrumentele de plata si de credit sunt inscrisuri prin care se regleaza achitarea si lichidarea unor creante provenite din vanzarea-cumpararea de bunuri si servicii. Detinatorul legal al acestor inscrisuri este posesorul unui tip de creanta care urmeaza sa fie executat dupa scurgerea unui interval de timp mentionat in documentul respectiv.
In categoria instrumentelor de plata si de credit sunt incluse: cambia, biletul la ordin si cecul.
Cambia (trata)
Cambia este un inscris prin care o persoana denumita tragator, da ordin altei persoane denumita tras, de a plati unui tert (beneficiar) sau la ordinul acestuia, o suma de bani determinata, la o data fixa si intr-un loc stabilit.
Cambia este un titlu de credit esentialmente girabil, care asigura din punct de vedere comercial, dreptul exportatorului de a incasa la un anumit termen atat pretul marfii, cat si dobanzile aferente. Beneficiarul poate fi creditorul insusi (tragatorul) sau un tert. Cand cambia este acceptata de catre debitor (tras), ea reprezinta recunoasterea unor datorii catre tragator. In acest sens, pe fata cambiei trebuie scris cuvantul ACCEPTAT, urmat de semnatura trasului si de inscrierea datei.
Exportatorul, pentru a se proteja, trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:
1 necesitatea ca, inainte de trimiterea marfurilor, cambia sa fie acceptata de catre importator sau de o banca imputernicita;
2 pe cat posibil trata este recomadabil sa fie avalizata, mai ales atunci cand exista suspiciuni cu privire la solvabilitatea trasului;
3 formularele sa fie alese si completate potrivit legislatiei in materie;
4 scadentele privitoare la plata, consemnate in contract si in cambie, trebuie sa coincida;
5 in scadentar trebuie consemnata trimiterea cambiei la acceptare, urmarindu-se intoarcerea ei si, ulterior, efectuarea platii la scadenta.
Exceptand relatiile directe dintre tragator, beneficiar si tras, cambia mai poate fi folosita ca instrument de plata si de credit prin andosare (girare) sau scontare.
Cand trasul refuza plata la scadenta, creditorul are drept de a-l urmarii, procedand in aceasta directie la emiterea unui protest, redactat de un functionar public competent. Protestul indeplineste mai ales un rol probator cu privire la indeplinirea obligatiilor inscrise in cambie.
In situatia in care cambia este avalizata, iar trasul refuza plata ei, beneficiarul poate demara actiunea in regres, respectiv actiunea de urmarire la plata a persoanelor care si-au asumat obligatia de garantare a platii trasului.
Biletul la ordin
Biletul la ordin reprezinta un titlu de credit in temeiul caruia o persoana numita emitent isi asuma obligatia de a plati altei persoane numita beneficiar (sau la ordinul acesteia), o suma de bani la implinirea scadentei. Fiind emis de debitor, biletul la ordin se constituie intr-o recunoastere directa a unei datorii fata de beneficiar.
Exportatorul trebuie sa aiba grija ca:
documentul care este emis de importator sa contina toate elementele necesare si sa fie semnat de persoana autorizata in acest scop;
daca este redactat in limba importatorului, este necesar a fi acordata atentie deosebita semnificatiei cuvintelor;
actualizarea scadentarului legata de primirea inscrisului si de scadenta;
actualizarea pozitiei de schimb in cazul in care biletul la ordin este emis in valuta.
Biletului la ordin ii sunt aplicabile aceleasi prevederi ca si in cazul cambiei, cand este vorba de avalizare, gir, scadenta, protest, regres.
In Romania cambia si biletul la ordin sunt reglementate de Legea nr. 58/1934, modificata prin Ordonanta Guvernului nr. 11/1993.
Cecul
Cecul este un inscris pe un formular special tiparit, prin care o persoana numita tragator, da ordin unei banci numita tras, sa plateasca o suma de bani in favoarea sa, sau in favoarea altui beneficiar. Inainte de emiterea cecului, importatorul trebuie sa verifice existenta provizionului din contul sau deschis la banca platitoare. Cand importatorul nu detine suficient disponibil in cont, cecul emis este fara acoperire, fapta sanctionata de majoritatea legislatiilor lumii.
Emiterea cecului consta in completarea de catre importator (tragator) a unei file din carnetul cu formulare de cec, fila pe care o inmaneaza exportatorului.
Elementele ce trebuie inserate in textul cecului sunt:
1 data si locul emiterii ;
2 denumirea de cec in cuprinsul inscrisului ;
3 ordinul neconditionat de a plati o suma determinata in cifre si litere ;
4 numele bancii platitoare;
5 locul platii;
6 semnatura emitentului.
Simplitatea mecanismului platii prin cec si, intr-o oarecare masura, siguranta pe care o confera, fac din acesta unul dintre cele mai utilizate instrumente de plata, inclusiv pe plan international. Trebuie sa avem in vedere si riscurile pe care le presupune folosirea cecului. Acestea sunt legate in principal de lipsa unor garantii comerciale si de posibilitatea emiterii de cecuri fara acoperire.
5.3. Modalitati de plata in tranzactiile internationale
Modalitatea aleasa de a efectua plata, intr-o afacere internationala, influenteaza intr-un sens sau in celalalt nivelul pe care il are pretul unitar, inserat in contract.
Modalitatea de plata consta in mecanismul prin care documentele ce atesta expedierea marfii in anumite conditii sunt remise pe circuit bancar importatorului, care la randul sau, pentru a intra in posesia acestora, trebuie fie sa plateasca pretul convenit, fie sa-si asume angajamentul printr-un instrument de plata ca va achita la o data ulterioara contravaloarea produselor tranzactionate sau serviciilor prestate.
A) Plata prin acreditiv documentar (AD)
Uniformizarea reglementarilor ce vizeaza platile internationale prin credit documentar a fost efectuata de Camera Internationala de Comert din Paris prin Publicatia nr. 500. In art. 2 al publicatiei amintite mai sus, creditul documentar este definit ca fiind "orice angajament de plata contra documente, asumat de o banca, indiferent cum este definit sau descris". In lume, creditul documentar se regaseste sub urmatoarele denumiri: Letter of Credit, Credit Documentarie, Akkreditiv, Accreditivo. Practica si literatura de specialitate din Romania au impus termenul de acreditiv documentar (AD).
Patru persoane participa activ la derularea platilor prin AD si anume:
Ordonatorul AD (importatorul) este cel care da ordin bancii sale de a deschide AD;
Beneficiarul AD (exportatorul) este persoana in favoarea careia banca importatorului se angajaza la plata;
Banca emitenta, la solicitarea importatorului, isi asuma in scris angajamentul de plata, care este insa conditionat de indeplinirea anumitor clauze si de depunerea anumitor documente;
Banca notificatoare este o banca amplasata, de regula, in tara exportatorului care il notifica, il avizeaza pe acesta cu privire la faptul ca a fost deschis acreditivul documentar.
Trasatura fundamentala prin care AD se deosebeste de celelalte modalitati de plata este siguranta pe care o confera tuturor participantilor.
Exportatorul are siguranta ca va primi de la banca sa contravaloarea marfurilor expediate. Pentru aceasta el trebuie sa indeplineasca anumite conditii inscrise in AD si este necesar sa depuna documentele la banca in termenul convenit.
Importatorul este sigur ca, atunci cand efectueaza plata, marfurile au fost deja expediate catre el, in conditiile de cantitate si calitate stabilite.
Banca emitenta, prin faptul ca setul de documente (inclusiv cel de transport) se afla la dispozitia sa, devine proprietara marfurilor in cazul in care importatorul nu plateste. In aceasta situatie, banca trebuie sa gaseasca alt cumparator, fapt ce presupune cheltuieli suplimentare legate de transport, depozitare etc. Prin urmare, comisionul incasat de banca este substantial marit, comparativ cu alte modalitati de plata.
Datorita acestor cheltuieli suplimentare, legislatia multor state prevede necesitatea ca importatorul sa creeze anumite depozite colaterale care sa fie puse la dispozitia bancii. Aceasta situatie nu este insa de natura AD, la baza caruia sta angajamentul de plata pe care banca si-l asuma.
Pe langa culegerea unor informatii despre importator, exportatorul inainte de semnarea contractului verifica si reputatia banci emitente. Au existat cazuri cand exportatorii au primit acreditive false de la banci fantoma, dandu-si seama de eroarea lor destul de tarziu, dupa ce expediasera marfa.
Imediat dupa primirea AD exportatorul trebuie sa verifice concordanta dintre elementele inserate in A.D. si cele stabilite anterior prin contractul comercial. Pot rezulta trei situatii:
1. de concordanta, cand exportatorul trebuie sa expedieze marfa si sa intocmeasca setul de documente pe care sa le depuna la banca in vederea obtinerii contravalorii produselor livrate;
2. de neconcordanta, dar exportatorul poate, fara probleme, sa finalizeze documentele aflate in divergenta. Exportatorul va livra marfa si va intocmi setul de documente, asa cum este indicat in AD;
3. de neconcordanta, cand clauzele din AD nu corespund celor inserate anterior in contract, iar exportatorul nu le poate indeplini.
In aceasta ultima situatie, exportatorul trebuie sa aiba in vedere, urmatoarele actiuni:
nu livreaza marfa;
contacteaza importatorul pentru modificarea AD. Exportatorul va negocia modificarile ce trebuie efectuate, astfel incat sa le poata indeplini;
exportatorul va primi pe canal bancar ajustarile aduse AD, cerand apoi in mod expres bancii notificatoare (banca din tara exportatorului) acordul pentru modificarile respective;
exportatorul livreaza marfa si depune setul de documente la banca in conformitate cu cerintele AD modificat.
In cazul in care, derularea negocierilor nu conduce la un rezultat, sau cand AD modificat nu este acceptat de banca, exportatorul nu trebuie sa livreze produsele, AD putandu-se transforma in incaso documentar.
Daca exportatorul livreaza marfa, o face pe raspunderea sa, plata ramanand la latitudinea importatorului.
Pentru a iesii din acest impas, exportatorul poate, fie sa continue negocierile cu importatorul pana la armonizarea intereselor si posibilitatilor, fie sa rezilieze contractul si sa obtina anumite despagubiri, daca acestea sunt prevazute in contract.
Pentru a putea intra in posesia sumelor ce reprezinta contravaloarea marfurilor livrate, exportatorul trebuie sa fie extrem de riguros in respectarea termenelor si in emiterea sau procurarea documentelor prevazute in A.D.
Prealabil depunerii documentelor la banca, exportatorul are grija:
1 ca toate documentele necesare sa fie completate, iar numarul de originale si de copii sa fie cel precizat;
2 ca orice modificare sa fie stampilata si semnata de emitent;
3 ca toate datele inserate in documente diferite sa nu se contrazica.
Documentele care sunt solicitate exportatorului sunt grupate in patru categorii:
4 Documente comerciale care contin elemente de identificare cantitativa, valorica si calitativa. In aceasta categorie sunt incluse: factura externa, factura consulara si factura proforma (de informare sau provizorie, fiind trimisa importatorului inaintea livrarii marfurilor);
5 Documentele care reliefeaza calitatea, cantitatea si originea marfurilor: lista cu greutatea coletelor, procesul-verbal de receptie calitativa, buletinul de analize, certificatul fito-sanitar, certificatul sanitar-veterinar, certificatul de garantie si certificatul de origine;
6 Documentele de asigurare, numai in cazul in care, asigurarea cade, conform conditiilor de livrare, in sarcina exportatorului. In aceasta categorie sunt incluse: polita/certificatul de asigurare si notele de acoperire, care sunt de fapt certificate de asigurare provizorii;
7 Documentele de transport: conosamentul maritim sau fluvial, duplicatul scrisorii de trasura internationala pentru transportul feroviar, scrisoarea de trasura internationala pentru traficul rutier, scrisoarea de transport aerian, adeverinta emisa de o casa de expeditii internationale cand marfurile sunt livrate in grupaj.
Factura, documentul de transport si cel de asigurare sunt riguros reglementate de Publicatia 500. Pentru restul de documente, trebuie precizat de ordonator in cererea de deschidere a AD, ce informatii trebuie sa contina si cine este autorizat sa le semneze.
Cand plata se face prin acreditiv, raporturile dintre importator si banca emitenta capata o importanta deosebita. Daca relatia dintre cei doi este excelenta, banca va plati din fondurile proprii valoarea totala a marfurilor. Daca relatia importatorului cu banca emitenta este buna, dar nu foarte buna, aceasta din urma va solicita importatorului sa garanteze cu lichiditati o parte din valoarea acreditivului. Daca relatia cumparatorului cu banca nu este foarte solida, banca ii va pretinde acestuia sa garanteze plata in totalitate, prin constituirea unui depozit bancar colateral.
Importatorul trebuie sa tina cont de posibilitatea aparitiei unor fraude care au fost confirmate de practica internationala in domeniu. Anumiti importatori au constatat ca au primit cutii goale sau pline cu nisip in locul marfii prevazuta in contract. Constatarea a avut loc dupa ce banca il platise pe exportator. O serie de importatori au primit de la exportatori marfuri cu defecte. Termenul defect poate genera interpretari diferite. Pe de alta parte, procedura de constatare a defectelor poate fi una greoaie, iar remedierea lor presupune timp. Unii importatori au constatat ca au primit mai putina marfa decat au comandat. Sunt vizate marfuri de valoare mare, exportatorul substituind greutatea neta cu cea bruta, prin aceasta incercand sa-si oblige partenerul sa plateasca greutatea ambalajelor la pretul marfii. Alti importatori s-au plans ca exportatorii au prezentat la banca documente false in care era consemnat numele unui vapor inexistent.
In acelasi timp, importatorul trebuie sa aiba in vedere ca:
Acreditivele documentare sunt tranzactii separate, independente de contractele comerciale, iar trimiterea in text la contractul comercial nu obliga in nici un fel bancile si, ca atare, nu sunt luate in considerare;
Toate partile angajate in relatia de acreditiv iau in considerare doar documentele, si nu marfurile sau serviciile la care acestea se refera. Deci, daca documentele sunt in buna ordine, dar marfa primita nu este corespunzatoare, acest lucru nu poate fi invocat bancii ca motiv de neplata. Solutionarea problemei se realizeaza pe cale comerciala direct cu exportatorul;
La originea oricarui ordin de deschidere sta un contract, in cadrul caruia partenerii au convenit cu claritate toate elementele specifice platii prin acreditiv, elemente pe care importatorul, pentru bunul mers al afacerii, trebuie sa le respecte in ordinul pe care il da bancii sale;
Toate instructiunile de emitere a acreditivului, si acreditivul insusi trebuie sa precizeze cu claritate documentele contra carora se va face plata;
Daca acreditivul contine anumite conditii, fara sa precizeze ce documente trebuie prezentate in conformitate cu acestea, bancile le vor considera ca nefiind precizate si le vor ignora;
Pentru buna derulare a platii, importatorul nu va solicita ca documentele sa contina detalii pe care emitentul acestora nu le poate furniza si nu va solicita documente pe care beneficiarul nu le va putea obtine;
Ordinul de emitere trebuie realizat in baza Publicatiei nr. 500 deoarece: bancile din intreaga lume lucreaza dupa aceste Reguli uniforme; actiunile bancilor in materie de acreditiv sunt determinate de prezenta sau absenta unor precizari sau lipsa unor instructiuni; in caz de litigiu in materie de plati prin acreditiv documentar, prima referinta este Publicatia nr. 500; exista expresii consacrate, specificate expres in Publicatia nr. 500 referitoare la date, perioade si termene care sunt interpretate intr-un anumit mod; exista termeni pe care Publicatia nr.500 recomanda a nu fi utilizati;
Instructiunile de deschidere trebuie sa fie clare si precise, fara a include detalii excesive;
Termenii utilizati trebuie sa fie profesionali si folositi in sensul mentionat strict de Publicatia nr. 500;
Instructiunile pe care ordonatorul (importatorul) le da bancii emitente definesc obligatia acestuia de a-i rambursa bancii emitente sau altei banci autorizate plata facuta. Aceasta precizare importanta, de regula, este clar specificata in ordinul de deschidere sau intr-un alt contract cu banca, care, face parte integranta din ordinul de deschidere;
Orice ordin de deschidere trebuie sa contina sintagma: "Va solicitam sa deschideti un acreditiv in contul nostru" sau alta cu un continut asemanator. Totodata este necesar sa fie inserate numele si semnatura ordonatorului. In esenta, semnatura este data de persoana (persoanele) autorizata de o firma sa angajeze fondurile acesteia.
B) Plata prin incaso documentar
Derularea platii prin incaso documentar este reglementata de Publicatia 522 a Camerei Internationale de Comert din Paris.
Incaso-ul are un mecanism de derulare simplu, dar negarantat bancar. El consta intr-o simpla vehiculare de documente, obligatia de plata a importatorului fiind cea stipulata in contractul comercial. Comisionul perceput de banci este redus.
Este necesar ca, in contractul de vanzare-cumparare sa fie stipulat ca modalitatea de plata este incasoul documentar.
Exportatorul livreaza marfa si depune la banca sa setul de documente, ordinul de incasare si o scrisoare prin care se precizeaza clar modul in care ii vor fi remise documentele importatorului (contra plata, acceptare sau in alte conditii).
Banca exportatorului remite documentele si scrisoarea cu instructiunile bancii importatorului.
Banca importatorului elibereaza documentele cumparatorului contra plata sau contra acceptarii de catre acesta a unei cambii trase asupra lui.
Ulterior, banii vor circula pe traseu bancar si vor intra in posesia exportatorului.
Exportatorul nu este sigur ca importatorul va plati sau va plati de indata contravaloarea marfurilor. La toate acestea, se adauga si faptul ca, potrivit uzantelor, si daca in contract nu se prevede astfel, plata comisionului bancar cade tot in sarcina exportatorului.
Reiese clar ca, atunci cand plata se efectueaza prin incasso documentar avantajele sunt de partea importatorului. Este recomandabil ca, incassoul documentar sa fie utilizat in relatiile cu partenerii traditionali a caror bonitate este de necontestat.
Exportatorul trebuie sa acorde o atentie sporita elaborarii si procurarii documentelor in conformitate cu intelegerea contractuala.
Setul de documente, in general, contine:
1 ordinul de incasare in care sunt precizate: partile implicate; elementele comerciale si documentele; conditiile de plata; procedurile pe care banca urmeaza sa le aplice, in caz de neacceptare sau neplata;
2 factura comerciala;
3 documentele de transport;
4 certificatul sau polita de asigurare;
5 cambia.
Intrucat exportatorul este cel mai expus la riscuri, cand plata se face prin incaso documentar, trebuie ca, atunci cand opteaza pentru aceasta modalitate de plata, sa tina cont de urmatoarele aspecte:
1. sa nu existe indoieli privind dorinta si posibilitatea importatorului de a plati marfa;
2. situatia din tara importatorului sa fie stabila din punct de vedere politic, economic si legislativ;
3. sa nu existe restrictii valutare in tara partenerului;
4. conjunctura internationala pentru marfa respectiva sa fie favorabila, astfel incat daca importatorul refuza sa plateasca, sa se poata gasi cu usurinta un nou cumparator.
Plata prin incaso documentar este avantajoasa, asa cum am mentionat, pentru importator, dar acesta trebuie sa fie constient atat de necesitatea cunoasterii si inscrierii in contractul comercial, a tuturor documentelor necesare pentru importul marfurilor in tara sa, cat si de faptul ca verificarea documentelor primite pe circuit bancar cade in sarcina sa, banca remitenta neavand aceasta obligatie.
Pentru importator exista riscul ca marfa livrata sa nu corespunda cu cea din contractul international. El plateste marfurile inainte de le primi si, in multe cazuri, nu le supune unui control inainte de a fi expediate de exportator. Importatorul poate sa specifice in contract ca intre documentele pe care trebuie sa le remita vanzatorul sa fie si un certificat de control emis de o terta persoana.
C) Plata prin scrisoarea de credit comercial (commercial Letter of credit)
Scrisoarea de credit comercial reprezinta documentul prin care o banca (emitenta) se angajeaza, la ordinul importatorului, sa plateasca in valuta, fara rezerve, o suma determinata sau sa accepte cambiile trase asupra ei de exportator, daca beneficiarul (exportatorul) respecta intocmai conditiile de a caror indeplinire a fost legata asumarea acestei obligatii. Banca efectueaza plata catre exportator din fonduri proprii numai in situatia in care importatorul nu-si indeplineste obligatia de a plati.
Aceasta modalitate de plata devine utilizabila numai prin cambii trase de catre exportatori asupra bancii emitente, insotite de documente de expediere a marfii indicate in cuprinsul sau. Cambiile la vedere sunt platibile la data primirii lor de catre banca emitenta. Cele la termen sunt platibile dupa trecerea unui numar de zile de la prezentare. Mai intai, ele trebuie acceptate de banca emitenta, dupa care sunt liber negociabile.
Scrisoarea de credit este domiciliata, fara exceptie, in strainatate.
Cambia trasa este platita sau acceptata de banca emitenta din tara importatorului sau dintr-o alta tara terta, numai dupa ce ea a fost primita de banca sus mentionata, impreuna cu documentele insotitoare.
Aceasta modalitate de plata considera a fi o varianta de AD care se utilizeaza mai ales de parteneri din tari aflate sub influenta anglo-saxona.
D) Plata prin ordin de plata - din punctul de vedere al importatorului consta, in principal, in completarea formularului standardizat, care reprezinta de fapt ordinul de plata. Urmeaza depunerea acestuia la banca, impreuna cu factura comerciala si alte documente care atesta efectuarea importului de marfuri si, implicit, existenta obligatiei de plata. Efectuarea platii este conditionata de existenta disponibilitatilor in contul importatorului. Acesta va trebui sa aduca la zi atat pozitia de schimb (cand plata se efectueaza intr-o moneda diferita de cea nationala), cat si scadentarul.
Trasatura fundamentala a ordinului de plata este revocabilitatea, ordonatorul (importatorul) putand sa-l retraga sau sa-l modifice prin instructiunile ulterioare date bancii sale. Aceste instructiuni nu mai produc efecte in conditiile in care plata a fost deja efectuata.
Ordinele de plata pot fi:
1 simple, cand incasarea lor nu este conditionata de depunerea unor documente;
documentare, cand incasarea este conditionata de depunerea documentelor mentionate expres de importator (ordonator)
