|
|
|
Perioada secolelor X-XIII a fost una de optimum climatic in Europa medievala, intrucit temperatura pare sa fi crescut cu 1-2 grade si sa se fi redus umiditatea, ceea ce asigura culturilor cerealiere conditii mai bune de vegetatie si maturizare. Incetarea ultimelor invazii si instaurarea noii ordini de tip feudal, ca si absenta unor mari epidemii generalizate au fost factori care au contribuit la cresterea populatiei. Alimentatia pare sa se fi imbogatit intr-o anumita masura, prin aportul in aminoacizi adus de consumul de linte sau mazare. Important pare sa fi fost si rolul bisericii, care prin evanghelizarea in profunzime a contribuit la diminuarea folosirii practicilor contraceptive si a infanticidului.
Cresterea demografica avea insa sa se incetineasca de pe la inceputul secolului al XIV-lea, pentru a se constata apoi, la mijlocul aceluiasi secol, o cadere dramatica datorita Marii Ciume.
Cresterea populatiei este in strinsa legatura cu imbunatatirea tehnicilor, in special cele legate de cultivarea pamintului. Plugul greu, care permite lucrari de mai buna calitate, se raspindeste pe arii tot mai mari, contribuind la cresterea randamentelor. Raspindirea noilor sisteme de atelare a animalelor, ca si a folosirii potcoavelor, contribuie de asemenea la cresterea productivitatii. Generalizarea pe scara larga a asolamentului trienal, care permite obtinerea a doua recolte pe an ofera o mai buna garantie impotriva foametei, iar pe de alta parte, poate conduce in unele zone la raspindirea cailor inclusiv ca animale de munca, si nu doar de lupta. In zonele mediteraneene, unde clima prea calda si uscata nu permite cultivarea cerealelor de primavara, se recurge la culturi de graminee sau leguminoase, care sa ofere de asemenea o diversificare a hranei. Tot in rindul perfectionarilor tehnice trebuie amintit recursul mai frecvent la morile de apa, care, inlocuind risnitele de mina, elibereaza o parte o fortei de munca, mai ales feminina, pentru alte activitati. Inmultirea morilor de apa, instalatii tehnice necesitind mari investitii, trebuie legata insa si de fenomene sociale si politice, precum raspindirea senioriilor, unde seniorul ii sileste pe tarani la respectarea unor monopoluri, precum folosirea morii, cuptorului sau teascului sau pentru vin sau ulei. Forta apei mai este folosita pentru prelucrarea fierului, mai ales incepind din sec. al XII-lea, ca si pentru punerea in miscare a fierastraielor (din sec. al XIII-lea). Din sec. XII-XIII incep sa se raspindeasca si morile de vint, mai ales in zonele de coasta, unde captarea energiei eoliene era mai usoara.
In pofida acestor perfectionari tehnice, randamentele ramin in general slabe, nedepasind 4-5 la 1 decit in cazuri exceptionale. O anumita crestere a productiei de cereale se constata totusi, deoarece aceasta era ceruta de cresterea numarului de oameni, si deci resorturile acestei cresteri trebuie cautate nu in dezvoltarea intensiva, ci in cea extensiva.
In anumite cazuri, cresterea productiei a putut fi determinata de o crestere a cererii din partea marilor proprietari de paminturi, in conditiile stabilirii structurilor senioriei. Aceasta poate fi definita ca o retea de puteri si de drepturi asupra oamenilor si bunurilor, deci ca un raport de dominatie sociala. Marile domenii aveau acum resedinte intarite ale stapinilor (castra, castella), cu rol in protectia impotriva navalitorilor dar si in supunerea locuitorilor fata de autoritatea seniorului. In conditiile declinului autoritatii politice a monarhilor, stapinii de domenii preiau pe seama lor puterile judiciare si financiare ale acestora. Dreptul de ban - a porunci, a constringe si a pedepsi pe cei ce traiesc pe domeniile lor - ii caracterizeaza pe multi dintre seniori. In virtutea acestuia, obligatiile taranilor cresc si se diversifica. De asemenea, cresterea pretentiilor seniorilor este legata de definirea unui mod de viata aristocratic, presupunind un consum de prestigiu (daruri si contra daruri, banchete, achizitionarea unor obiecte de lux, etc.) alaturi de cheltuielile necesare ducerii razboaielor private. Deoarece se constata o anumita diminuare a rezervei senioriale in favoarea loturilor date in folosinta taranilor, in conditiile cresterii presiunii demografice, obligatiile in munca sint in aceasta perioada mai putin importante decit cele in produse sau bani. Taranii sint supusi monopolurilor senioriale de care am vorbit, fiind obligati sa foloseasca instalatiile tehnice ale stapinului domeniului contra unei plati (in bani sau produse). De asemenea, cei lipsiti de libertate personala nu pot parasi domeniul fara aprobarea seniorului, nu-si pot lasa mostenire bunurile (dreptul de mina moarta) si nici nu se pot casatori in afara acestuia fara voia stapinului (dreptul de foris mariagium).
Reglementarea casatoriei serbilor si impartirea descendentilor acestora, 1196
Gautier, prin mila lui Dumnezeu abate al bisericii Saint-Lucien din Beauvais, si tot capitlul[1] sus-zisului loc, catre toti aceia la care vor ajunge aceste scrisori, salutare intru Domnul . Noi va facem cunoscut ca o neintelegere ne-a opus multa vreme bisericii de la Saint-Denis pentru anumiti oameni, adica Dreu le Vinier din Haudivillers si fratii si surorile lui, Guiard, primar din Haudivillers si surorile lui, doi frati din Laversines, care isi spuneau toti oameni ai Sfintului Denis. In cele din urma, (.) ne-am inteles in felul urmator. Lasam cu totul bisericii de la Saint Denis pe zisul Dreu si toti mostenitorii coboriti din el. Cit despre fratii lui Dreu, surorile si toti ceilalti pe care i-am pomenit mai sus, ii lasam de asemenea pentru vecie bisericii de la Saint Denis, dar vom avea in schimb pe unul sau pe una dintre mostenitorii descendenti din ei, cel sau cea pe care vom dori sa primim. Si daca in rest, femeile noastre se casatoresc cu barbatii de la Saint Denis sau daca invers, barbatii de la Saint Denis cu femeile noastre, noi dorim si stabilim de comun acord ca toti mostenitorii proveniti dintr-o asemenea uniune vor urma neaparat conditia mamei lor, mai putin unul sau una, la dorinta si la vointa bisericii de care apartine tatal, care va ramine cu totul sub conditia tatalui, drept compensatie pentru pierderea tatalui.
Pentru ca aceasta intelegere sa ramina sigura si de nezdruncinat, am trimis la biserica de la Saint Denis scrisorile noastre cu pecetea capitlului nostru. Dat in anul Intruparii Domnului 1196.
(B. Murgescu, coord., Istoria lumii in texte., p. 93.)
Estout du Bois -Obligatiile taranilor din Verson
( sec. al XIII -lea)
Lui Dumnezeu ma pling, si sfintului Mihai,trimisul regelui din ceruri, in numele taranilor din Verson.
Prima sarcina din an[2] o datoreaza la Sfintul Ion[3].Trebuie sa coseasca finul, sa-l adune si sa-l stringa, si sa-l aseze in mijlocul cimpurilor. Dupa ce l-au strins,trebuie sa-l duca la conac. Dupa ce li
s-a spus aceasta, (.) il depoziteaza.
Ei fac un timp acest serviciu, dupa care trebuie sa curete santul. Fiecare merge aici cu furca pe umar sa curate balegarul (.).
Daca paminturile lor sint supuse dijmei, nu vor duce deja snopii; se vor duce sa cheme pe zeciuitor,pe care il aduc cu mare durere. Daca taranul greseste socoteala, zeciuitorul il face de rusine si ii ia o mare amenda (.). Dupa aceea, partea seniorului se incarca in caruta, (.), iar aceasta merge la hambarul zeciuielii. Griul sau ramine de cealalta parte, in voia vintului si-a ploii. Pe taran il ingrijoreaza foarte rau griul sau care zace pe cimp, unde paguba e asa de mare. Cit se poate de repede merge la hambar, unde i se ia o mare amenda daca are vreun snop pierdut, cazut pe cimp sau pe ulita. Dupa aceea vine (.) Sinta Maria din septembrie[4], care prilejuieste darea din porci. Daca taranul are 8 purcei, el ii va pastra pe cei doi mai frumosi; cel care ii urmeaza este al seniorului, care nu il va lua pe cel mai rau, si de asemenea, pentru cei in plus, trebuie sa plateasca un dinar[5]. Si pe urma vine Sfintul Dionisie[6], de care taranii sint inspaimintati, pentru ca ii face sa plateasca censul, care ii ingrijoreaza. Dupa care datoreaza darea pentru imprejmuirea ogorului propriu, fiindca fac mari ingradituri cind treiera orzul si celalalt griu. (.) . Dupa aceasta datoreaza robota. Cind pamintul va fi impartit in ari[7], vor cara griul in hambar. Trebuie sa semene si sa grapeze fiecare un acru[8] in partea sa. Dupa care ei datoreaza un jambon Sfintului Andrei[9], patronul suncilor (.). De Craciun datoreaza racituri; daca nu sint bune si fine, prepozitul le va lua un zalog. Dupa aceea datoreaza darea pentru bere; fiecare trebuie sa dea din orz 2 sau 3 litri, si din griu un sfert de modiu[10]. Dupa care sint supusi monopolului cuptorului, care este cel mai rau. Cind femeia taranului se duce aici (.), desi plateste si coptura sa, si placinta, si turta cu usturoi, brutareasa, care este foarte mindra si trufasa, tot mai mormaie, iar brutarul se strimba si jura (.) pe Dumnezeu ca cuptorul va fi prost incins, si piine buna nu va minca, totul va fi crud si rau facut.
Doamne, fie sa afli ca in lume nu cunosc oameni mai inrobiti decit taranii din Verson (.).
(B. Murgescu, coord., Istoria lumii in texte., p. 94.)
Cresterea demografica ce nu era sustinuta de inovatii tehnologice prin care sa fie posibila o agricultura intensiva, cresterea obligatiilor impuse taranilor, cucerirea de noi teritorii de catre unele state crestine au antrenat o vasta miscare de populatie in Europa. Este vorba de asa numita colonizare rurala, care incepe in unele zone din a doua jumatate a secolului al X-lea si continua pina catre sfirsitul secolului al XIII-lea, cu un maximum in secolele XI-XII. Aceasta are mai multe aspecte: poate fi vorba de largirea, mai ales prin defrisare sau desecare a unor zone de locuire mai vechi, sau poate consta in intemeierea unor localitati noi. De asemenea, se poate vorbi de initiativa individuala, taraneasca, prin care bucati de padure sint defrisate cu sau fara stirea seniorului, si poate fi vorba de initiative senioriale sau ale autoritatii politice. Astfel de intiative pe care le putem cataloga drept politice se constata in Peninsula Iberica, in conditiile Reconquistei, unde in urma retragerii arabilor si pentru consolidarea propriei stapiniri, regii crestini din Aragon, Castilia, Portugalia atrag tarani din zonele invecinate, mai ales din Franta. Regii englezi incep din secolele XI-XII colonizari in Tara Galilor, Scotia sau Irlanda, cu elemente anglo-saxone, normande sau flamande, avind drept scop intarirea puterii lor asupra acestor zone cu populatie celtica nu in intregime supusa. De asemenea, o anumita colonizare rurala, chiar daca pe scara mai mica, se constata si in regatele crestine intemeiate in Palestina in urma cruciadelor.
Dar cel mai cunoscut exemplu de colonizare rurala in care motivatiile politice si cele economice sint strins impletite este cel al elementelor germanice catre est, in limea slava, maghiara si romineasca, asa numita Ostsiedlung. S-a putut estima ca in urma acestor miscari de populatie, circa 200 000 de persoane si-au parasit in aceasta perioada locurile de bastina din spatiul german indreptindu-se spre rasaritul Europei.
In general, atunci cind era vorba de o initiativa senioriala care viza atragerea de colonisti care sa puna in valoare paminturile necultivate sau insuficient folosite, se apela la intermediari, numiti in documente locatores, care in schimbul aducerii de tarani care sa contribuie la amenajarea solului primeau o serie de privilegii. Ei beneficiau de suprafete mai mari de pamint, si in general deveneau conducatorii noilor comunitati, primarii satelor astfel intemeiate. In ceea ce-i priveste pe tarani, acestia primeau o bucata de pamint pe care erau obligati sa o puna in valoare intr-un anumit numar de ani, beneficiind la inceput de o scutire de obligatii a carei perioada varia, in functie de zona, de la unu la zece ani. Cel mai important lucru era insa libertatea personala care li se oferea in zonele de colonizare si care putea fi un magnet suficient de puternic pentru a-i determina sa-si paraseasca familiile sau gospodariile si sa se avinte intr-o intreprindere nu lipsita de riscuri.
Clericii din perioada evului mediu clasic elaborasera o conceptie tripartita asupra societatii, alcatuita din trei ordine cu functii diferite: clericii sau cei ce se roaga (oratores), cavalerii sau cei ce se lupta (bellatores), taranii sau cei ce muncesc (laboratores). Este o structura imaginara, corespunzatoare unei societati rurale in care inca nu exista un loc bine definit pentru mestesugar sau negustor. De asemenea, este o structura in care primul loc este ocupat de clerici, care ar trebui sa conduca intreaga societate.
In realitate, in fruntea societatii se afla o aristocratie din care fac parte si clerici si laici, alcatuind categoriile privilegiate. Aristocratia laica se defineste din ce in ce mai bine dupa anul 1000, cind de la vechea structura in care rudenia se socotea pe o scara foarte larga, si pe linie feminina ca si pe cea masculina, se trece la stabilirea rudeniei pe linie strict masculina. Treptat, mostenirea bunurilor familiei revine doar primului nascut de sex masculin, ceilalti copii fiind obligati sa-si gaseasca alte plasamente, intrind in rindul clerului sau incercind sa faca avere pe cont propriu, cu arma. Acesta este un prim pas in definirea unei nobilimi, a carei calitate este data de singe, iar nu de avere sau de merite. Pe de alta parte, in rindul clasei dominante se contureaza categoria cavalerilor, razboinici carora biserica reuseste sa le impuna un ideal insufletit de etica religioasa. Transformati in milites Christi, ei n-au luptat probabil niciodata pentru apararea celor napastuiti, asa cum li se pretindea, dar au pornit de la sfirsitul secolului al XI-lea sa elibereze sfintul Mormint din miinile musulmanilor.
Clerul inalt este alcatuit in continuare din descendenti ai familiilor aristocratice, dar cel de rind poate proveni si din rindurile taranilor sau ale orasenilor. Mai ales dupa 1200, o data cu dezvoltarea universitatilor care formeaza in primul rind oameni ai Bisericii, clerul se recruteaza in masura mai mare si din categoriile neprivilegiate. In secolul al X-lea si la inceputul celui de-al XI-lea avem de-a face cu un cler profund impregnat de idealurile vietii laice, pe care doar reforma gregoriana reuseste sa-l aduca la o mai clara definire a specificului sau in raport cu celelalte categorii.
Taranimea reprezinta cea de-a treia categorie a organismului social imaginat de clericii medievali. Ea este insa departe de a fi pe atit de omogena pe cit pareau ei sa afirme. La inceputul perioadei mai intilnim o taranime libera, destul de putin numeroasa in conditiile avansului procesului de aservire. Desfasurarea colonizarii rurale are ca efect printre altele si crearea de asezari ai caror locuitori se bucura de libertate personala, deci putem constata in timp o multiplicare a celor liberi. Spre sfirsitul perioadei care ne intereseaza incep sa apara, foarte timid insa, eliberarile din serbie, care vor caracteriza secolele urmatoare.
Exista apoi diferitele categorii de tarani dependenti. Situatia cea mai grea o au taranii aflati in dependenta personala fata de senior, care sint legati de glie, neputind sa-si paraseasca satul, si care trebuie sa-si rascumpere de la acesta dreptul de a se casatori in afara domeniului sau de a-si lasa mostenire bunurile. In cazul in care fug pot fi cautati si revendicati de seniorul lor, daca sint gasiti. O solutie de a-si gasi libertatea este deci sa fuga atit de departe incit sa nu mai poata fi ajunsi din urma sau sa se refugieze in orasele recent renascute al caror aer respirat un an si o zi ii face liberi.
Exista si categoriile intermediare ale taranilor liberi din punct de vedere juridic dar dependenti din punct de vedere economic de seniorul care le-a incredintat un lot de pamint. Acestia au libertate de miscare, dar legatura lor cu pamintul este mai slaba decit in cazul serbilor, care au garantia detinerii unui lot de pamint in schimbul dependentei lor personale. Din rindurile acestor tarani liberi din punct de vedere juridic se recruteaza probabil o mare parte a fortei de munca a celor angajati contra cost pentru diferite lucrari sezoniere, pe care
ni-i infatiseaza documentele, mai ales incepind din secolele XII-XIII.
Pe linga aceste categorii clasice, trebuie sa-i mai amintim pe mestesugari si negustori, a caror inmultire se leaga de renasterea urbana inceputa si ea de prin sec. al X-lea, ca si unele categorii de liberi profesionisti, tot de la oras, precum medicii, profesorii, notarii.
Inca de la inceputul secolului al XIV-lea apar semne care anunta incetarea cresterii economice inregistrate in Europa apuseana in ultima vreme si chiar aparitia unei noi crize. In primul rind, clima pare sa se fi schimbat in nord-vestul Europei, devenind mai umeda, mai rece si mai instabila, cu consecinte asupra recoltelor care sint mai slabe, iar in anumiti ani chiar dezastruoase. Apoi, se constata o anumita epuizare a paminturilor, mai ales a celor de slaba calitate, puse in valoare mai tirziu, in urma presiunii demografice. Pe aceste terenuri, randamentele erau mai slabe, dar se mentin si zone cu randamente mai inalte, ceea ce nu ofera insa solutii pentru evitarea tuturor problemelor. Consecinta acestor schimbari este frecventa perioadelor de foamete, care in unele regiuni ale Occidentului sint prezente cam la fiecare doi ani. De exemplu, marea foamete dintre 1315-1317, prelungita in unele zone pina in anii '20 ai secolului, a determinat o mortalitate de 6-15%, in functie de regiuni. Complementul obligatoriu al perioadelor de lipsuri si al schimbarilor climatice a fost raspindirea epidemiilor si a epizootiilor, care lovesc oameni si animale, fragilizind si mai mult echilibrul economic si demografic. O astfel de epidemie, cu consecinte extrem de grave, a fost cea de tifos din anii 1322-1323. Drept urmare, cresterea demografica din ultimele secole nu numai ca se opreste, dar incepe si un anumit recul, datorat cresterii mortalitatii, reducerii natalitatii si scurtarii sperantei de viata. Conditiile de viata ale oamenilor obisnuiti sint inrautatite si mai mult de cresterea fiscalitatii in statele pornite pe calea centralizarii sau angrenate in confruntari militare de amploare, precum razboiul de 100 de ani. Stingaciile inerente inceputului unei fiscalitati de stat, ineficienta si inechitatile prelevarii impozitelor lovesc in diferite categorii ale populatiei, dar cei mai afectati sint cei aflati deja in dificultati economice, datorita recoltelor proaste din unii ani, prabusirii preturilor la produsele agricole in altii sau nivelului scazut al salariilor.
Semnele crizei sint aratate si de faptul ca negustorii incep sa aiba rezerve in a risca in intreprinderi comerciale la mare distanta, preferind sa se 'sedentarizeze' si chiar sa investeasca in pamint, cumparindu-si eventual si titluri nobiliare si renuntind la viata activa.
O explicatie globala pentru toate aceste fenomene este greu de dat. Unii istorici au vorbit de o criza de sistem a feudalismului. Altii au propus o explicatie bazata pe functionarea mecanismului agro-demografic.Este posibil ca la sfirsitul secolului al XIII-lea sa se fi atins pragul posibil al cresterii demografice la nivelul respectiv de dezvoltare tehnologica, si in consecinta sa se fi manifestat factorii de corectie negativa care au determinat scaderea populatiei europene. Cel mai agresiv dintre acesti factori de corectie negativa a fost, neindoielnic, Marea Ciuma de la mijlocul secolului.
Disparitia ciumei din Europa, probabil din secolul al VIII-lea, fusese unul dintre factorii favorizanti ai cresterii demografice din perioada urmatoare. Boala continua insa sa se manifeste in Asia centrala, de unde a fost adusa de mongoli spre apus, germenii patogeni urmind si ei drumurile devenite mai usoare datorita impunerii asa-numitei 'pax mongolica'. Venetienii si genovezii, intrati cu ocazia asediului Caffei in contact cu mongolii, in rindul carora se declansase epidemia, au dus boala la Constantinopol, de unde aceasta s-a raspindit rapid, urmind drumurile comerciale, in Balcani, Egipt, Sicilia, porturile italiene. De aici a trecut in Franta, care a transmis-o Angliei, in special datorita celor ce luptau pe continent in razboiul de 100 de ani. Epidemia s-a raspindit apoi si in Germania si Scandinavia. Cele mai afectate au fost orasele si in general zonele bine populate, deoarece boala se transmitea cu deosebita rapiditate in aglomerarile umane. De asemenea, comunitatile inchise, de genul manastirilor, o data infectate, puteau fi distruse aproape in intregime. Curtea papala situata atunci la Avignon a fost decimata de molima. Caracterul devastator al epidemiei a fost datorat fondului pe care boala s-a declansat, cu organisme slabite de foametea si de bolile din perioada anterioara. Pe de alta parte, nu se cunosteau mecanismele transmiterii ciumei, nu se stia ca agentii patogeni erau purtati de puricii de pe sobolani, si tratamentele incercate la vremea aceea nu aveau nici o eficacitate. Boala se transmitea prin contact fizic direct, dar si prin atmosfera, iar oamenii epocii, in momentul in care se declansa epidemia, se adunau sa se roage in comun in biserici, ceea ce favoriza, evident, si mai mult raspindirea ciumei.
Consecintele epidemiei de ciuma de la 1346-1351 au fost extrem de grave. Nu avem date globale, dar pe baza marturiilor de epoca si a estimarilor partiale, se presupune ca pierderile demografice inregistrate in Europa s-au plasat intre un sfert si o treime din populatie. Prabusirea demografica a fost atit de catastrofala, incit a fost nevoie de aproximativ un secol si jumatate pentru a se reveni la nivelul de la inceputul secolului al XIV-lea. Pierderile au fost agravate si de faptul ca epidemia nu a disparut, puseuri izolate revenind la fiecare citiva ani. In Europa apuseana, ciuma a ramas activa pina in secolul al XVIII-lea, iar in cea de est, pina in secolul al XIX-lea, cu consecintele negative asupra cresterii demografice si economice.
Urmarile Marii Ciume au fost foarte variate, depinzind foarte mult si de zona de referinta. In plan psihologic, efectul a fost devastator, pierderile de vieti omenesti la care au fost martori facindu-i pe supravietuitori sa considere moartea o prezenta cotidiana in existenta lor. Nu intimplator, incepind din aceasta epoca se raspindeste motivul artistic al Dansului Macabru, care exprima constiinta unei existente precare, aflata la cheremul Mortii. Reactiile, mai ales in timpul epidemiei, au fost foarte diverse, de la renuntarea la bunurile pamintesti si dedicarea rugaciunii, in speranta salvarii, daca nu a trupului, cel putin a sufletului, pina la dedarea la o viata de desfriu, in ideea ca trebuie trait repede si intens atit cit se poate.
Pe plan economic, caderea demografica brusca a generat initial o dezorganizare a activitatilor economice. In timp insa, oamenii ramasi au reusit sa se adapteze si sa reia, chiar daca la un nivel mai redus, activitatile economice. Intr-un fel, soarta supravietuitorilor chiar s-a putut imbunatati, deoarece penuria de forta de munca putea determina cresterea salariilor. Bineinteles, elitele au incercat sa blocheze procesul, si in Anglia, incercarea acestora, prin apelul la regalitate, de a ingheta salariile la nivelul anterior ciumei, a fost una dintre cauzele declansarii rascoalei lui Watt Tyler. De asemenea, cum molima a afectat intr-o masura mai mica septelul, cei scapati au putut sa-si imbunatateasca alimentatia, consumind mai multa carne decit la inceputul secolului.
Scaderea numarului de oameni si dezorganizarea activitatii economice i-a afectat intr-o masura serioasa pe seniori, ale caror venituri scad. Pentru a remedia situatia, ei incearca sa obtina mai mult de la tarani, sporind exploatarea, ceea ce genereaza insa conflicte violente, de tipul Jacqueriei din Franta sau al rascoalei de la 1381 din Anglia. Desi infrinte, aceste rascoale au determinat pe termen mediu si lung inmultirea eliberarilor din serbie si imbunatatirea relativa a situatiei taranilor.
In concluzie, criza secolului al XIV-lea este un fenomen complex, Marea Ciuma reprezentind numai unul dintre aspecte. Oprirea cresterii economice, reculul demografic, urmarile psihologice si sociale au necesitat o perioada indelungata de refacere. Europa occidentala isi relua treptat cresterea de-abia la mijlocul secolului al XV-lea, dar din acel moment avea sa se instaleze in avangarda economica a lumii.
Rezumat :
La inceputul evului mediu, Europa are o populatie putin numeroasa, slab inzestrata tehnologic, care traieste la limita supravietuirii. Consolidarea ordinii politice si asigurarea unui climat de liniste conduc la progrese economice, reflectate de cresterea productiei agricole, urmata de cresterea populatiei, colonizare rurala si renasterea oraselor. Conditia sociala a locuitorilor Europei este variata, existind diferente in primul rind intre oamenii liberi si cei lipsiti de libertate personala (serbi). Clericii epocii isi imaginau ca societatea este alcatuita din cei ce se roaga (clericii), cei ce se lupta (cavalerii) si cei ce muncesc (taranii). Echilibrul societatii medievale este grav perturbat de criza secolului al XIV-lea, in special de Marea Ciuma, datorita careia au murit intre un sfert si o treime din populatia Europei, si care a incetinit mult progresul economic si social ce fusese deja amorsat.
Bibliografie :
Marc Bloch, Societatea feudala, Cluj, 1996
Georges Duby, Philippe Ariés, (coord), Istoria vietii private, vol. 2-4, Bucuresti, 1995
G. D'Haucourt, Viata in Evul Mediu, Bucuresti, 2000
Jacques Le Goff, Civilizatia Occidentului medieval, Bucuresti, 1970
Jacques Le Goff, Pentru un alt Ev Mediu, Bucuresti, 1986
Radu Manolescu, Societatea feudala in Europa Apuseana, Bucuresti, 1974
Bogdan Murgescu, Istorie romaneasca-istorie universala (600-1800), Bucuresti, 1994
Tema de control
Pe baza « Polipticului abatelui Irminon », prezentarea vietii cotidiene a unei comunitati satesti din perioada carolingiana.
Test de autoevaluare
Stabiliti valoarea de adevar a urmatoarelor enunturi:
