|
|
|
Decizia luata in 1985 de catre Comunitatea Europeana privind crearea unei Piete interne fara frontiere este in sine unul dintre evenimentele economice cele mai importante ale ultimului deceniu. Aceasta decizie a determinat intreprinderile si guvernele atat din cadrul C.E.E. cat si din afara ei, sa-si regandeasca strategiile de productie, de comercializare si de investitii. Ideea fundamentala care constituie axul de rezistenta al proiectului Pietei interne fara frontiere este accelerarea suprimarii obstacolelor nationale, ce mai exista inca in sanul pietei interne, astfel incat intreprinderile sa beneficieze de o piata proprie de dimensiuni continentale. Economiile astfel realizate ar putea fi folosite pentru intarirea competitivitatii intreprinderilor in cadrul C.E.E. pe piata mondiala.
In pofida progreselor realizate de-a lungul anilor, ramasesera numeroase obstacole, care mentineau fragmentarea celor 12 piete nationale. Initiativa Pietei Unice a fost a lui Jacques Delors, fost ministru francez de Finante, devenit presedinte al Comisiei Europene in ianuarie 1985, care a optat pentru o piata unica, inaintea oricarui alt proiect al sau (Uniunea Economica si Monetara, Uniunea Politica) pentru a da Comunitatii Europene, un nou elan dupa ani de cvasi-nemiscare, realizarea Pietei Unice, urmand sa stimuleze celelalte proiecte.
Constituirea Pietei Unice Europene are numeroase consecinte pentru partenerii comerciali ai Comunitatii. In planul tehnic sau institutional, desavarsirea ei este legata de inchegarea politicii comerciale comune. Concret, aceasta implica disparitia oricaror restrictii la import, pe care statele membre au fost autorizate sa le mentina pana acum. Este vorba de cote stabilite cu mult timp in urma, impuse anumitor produse precurm automobilele sau aparatele electrotehnice, provenite din Japonia sau Sud-Estul Asiei. Cote similare au fost stabilite si pentru o vasta gama de produse provenind din U.R.S.S. si din Europa de Est. De asemenea, limitele pe care cei doisprezece le-au impus pe plan intern, privind repartitia intre ei a importurilor de textile, sau tratamentul ce urma a fi aplicat produselor 'speciale', importate in cadrul sistemului de preferinte generalizate, vor trebui sa fie suprimate. Celelalte consecinte ale Pietei Unice la nivelul partenerilor externi ai C.E.E., sunt greu cuantificabile. Numeroase temeri au fost exprimate, privind riscul de a asista la transformarea Comunitatii intr-o "Fortareata Europa', inchisa in sine si aparandu-se impotriva concurentilor straini printr-o serie de obiective exterioare. In alti termeni, ceea ce preocupa pe acesti parteneri este importanta schimbare provocata de Piata Unica si riscul, ca aceasta schimbare sa nu deplaseze obstacolele existente, de la frontierele interioare, la cele exterioare ale Comunitatii.
Aceste temeri au fost examinate de catre sefii de state sau de guverne cu ocazia Consiliului Europei de la Hanovra, in iunie 1988. Ei au declarat:
Piata interioara nu va trebui sa se inchida asupra siesi. Conform dispozitiilor GATT (Acordul General pentru Tarife Vamale si Comert), Comunitatea va trebui sa fie deschisa tuturor tarilor terte si trebuie in acest caz, sa negocieze cu aceste tari, pentru a asigura accesul exporturilor comunitare pe pietele lor.
Comunitatea subinteleasa prin expresia "Fortareata Europa" a fost inlocuita cu sintagma "Partenerul Europa".
Desavarsirea Pietei interne preconizeaza de fapt un nou impuls dat. dezvoltarii: noi locuri de munca si intarirea competitivitatii. Dinamismul economiei Comunitare urmeaza sa stimuleze economia mondiala si sa ofere noi posibilitati de piata furnizorilor sai, atat .din interiorul, cat si din exteriorul Comunitatii.
Intreprinderile care exporta .in spre Comunitatea Europeana vor beneficia, pentru produsele lor de o piata unica de 345 (actualmente 366) milioane de consumatori, aplicand acelasi ansamblu de norme si proceduri uniforme, ca si intreprinderile din cadrul Comunitatii Europene. Pentru a putea sa-si comercializeze produsele in intreaga Comunitate, va fi de ajuns ca aceste intreprinderi sa respecte, un singur set de norme. Ca si intreprinderile din cadrul Comunitatii Europene, ele vor beneficia de economii, precum si de o mai mare flexibilitate a pietei.
Statele comunitare au concretizat hotararea lor, de a constitui Piata Unica, asa cum am mai aratat, prin Actul Unic European, intrat in vigoare la iulie 1987.
In acest context, la sfarsitul anului 1991, in calitate de principal responsabil al punerii in practica a Actului Unic European, Comisia Europeana a inceput o evaluare a progreselor infaptuite in ceea ce priveste realizarea Pietei Interne Unice. Pana in decembrie 1993, aproape 220 de decizii din cele 282 prevazute de programul initial al Actului Unic au fost adoptate de Consiliul de Ministri al Comunitatii. 0 mare parte din aceste decizii, cum ar fi cele referitoare la libera circulatie a capitalului, deschiderea pietelor pentru forta de munca, prestarea serviciilor de asigurari pentru intreprinderi, intrasera deja in vigoare pana la 11 ianuarie 1992. Statelor membre le revenea sarcina de a transpune in cadrul legislatiilor lor nationale directivele comunitare adoptate, intr-un timp cat mai scurt posibil.
Rapiditatea cu care Comunitatea a fost capabila sa ia deciziile necesare, pentru realizarea spatiului "fara frontiere", a alimentat dinamismul integrarii comunitare. Ritmul de crestere economica, incepand din 1985, a fost stimulat de obiectivul crearii Pietei Unice, ducand totodata la aparitia de noi locuri de munca. In acelasi timp a fost stimulat si comertul intercomunitar, a carui pondere s-a majorat de la 55% din volumul total al schimburilor Comunitatii in 1982, la 62% in 1990. Dezvoltarea si incurajarea investitiilor a atras in egala masura investitorii externi permitand o crestere a dinamismului intreprinderilor din cadrul C.E.E.
In opinia expertilor comunitari, Comisia executiva a Comunitatii va trebui ca, in ciuda progreselor satisfacatoare inregistrate, sa se fereasca de un exces de optimism. Daca progresul spre inlaturarea frontierelor tehnice (= 80%) este in ansamblu, satisfacator, nu se poate mentine aceeasi apreciere in cadrul inlaturarii frontierelor fizice (controlul marfurilor, control veterinar si fitosanitar = 56,8%; control de persoane = 50%) si a suprimarii barierelor fiscale (T.V.A. = 27,8%; accize = 7,9%). [1]
Inca nu s-a ajuns la un acord privind deciziile ce trebuie adoptate pentru abolirea controlului asupra persoanelor. In schimb s-au adoptat decizii politice fundamentale in domeniul fiscalitatii indirecte, a controlului fitosanitar si veterinar. In ceea ce priveste fiscalitatea indirecta, este prevazuta o perioada de tranzitie din 1992 pana in 1996, cand va avea loc o unificare definitiva a sistemului T.V.A.
Teoreticienii C.E.E. iau in consideratie efectele pozitive ale Pietei Unice punandu-le in balanta cu cele negative, care trebuiesc contracarate printr-un sistem de politici bine conturate.
Argumentele favorabile Pietei Unice sunt concentrate in jurul ideii cresterii economice, care va permite o ridicare a nivelului mediu de viata si de munca. Aceste argumente vizeaza pe de o parte, reducerea costurilor, prin efecte benefice ale concurentei, in cadrul Pietei unice, si, pe de alta, ameliorarea prin intermediul consecintelor ei, a ramurilor de forta politica si comerciala in Europa, reducerea restrictiilor exterioare si introducerea unor politici mai putin restrictive.
Sursele de reducere a costurilor pot fi multiple: reducerea taxelor financiare, datorita liberalizarii pietei capitalurilor si cresterii concurentei bancare, reducerea costurilor de transport, datorita suprimarii intervalelor de timp necesare trecerii frontierelor si intensificarea concurentei in acest sector, reducerea costurilor de productie, datorita inlaturarii obligatiei de a diversifica produsele in functie de caracteristicile fiecarei piete, reducerea costurilor fixe la productia de masa obtinuta in intreprinderi performante, castigatoare ale intrecerii concurentiale etc.
In ceea ce priveste reducerea restrictiilor exterioare, se contureaza corelarea urmatorilor doi factori: primul tine de faptul ca majoritatea operatiilor de comert exterior ale tarilor C.E.E. se fac cu tari din. C.E.E., taxele de intrare a produselor originare din alte tari decat C.E.E., in C.E.E. sunt scazute decat cele ale produselor straine pe piata fiecareia din tarile Comunitatii; al doilea factor vizeaza balanta comerciala si balanta tranzactiilor curente ale ansamblului comunitar cu restul lumii, care sunt in general echilibrate, chiar putin excedentare. Intr-un context de restrictii exterioare reduse, relansarea economica a Europei devine posibila.
Daca Piata Unica ingrijoreaza, aceasta se datoreste faptului ca ea pune in joc mecanisme diferite, ce pot conduce la scaderea salariilor, reducerea protectiei sociale si dificultati privind piata fortei de munca. In conditiile in care dispar barierele vamale in circulatia marfurilor, firmele cu un nivel de salarizare ridicat si cu o puternica protectie sociala se afla in situatia de a alege intre: a pierde pietele de desfacere, datorita costurilor proprii ridicate, in favoarea intreprinderilor, care ofera salarii scazute si o protectie insuficienta, sau a-si deplasa capitalurile catre zonele cu salarii scazute. Pentru a contracara astfel de situatii, C.E.E. a intreprins de multa vreme masuri, care sa-i asigure deschiderea catre concurenta mondiala, oferind intreprinderilor sale, oportunitatea de a se extinde in afara Comunitatii, cu scopul de a reduce costurile. Dislocarile din interiorul C.E.E. sunt mai putin primejdioase, decat cele catre exteriorul C.E.E., in ceea ce priveste cresterea economica si ocuparea fortei de munca, in masura in care, tarile comunitare cu salarii mici sunt clienti importanti ai celorlalte tari. Aceasta apropiere tinde sa reduca amploarea procesului de slabire a protectiei sociale din tarile bine protejate, dar ea nu elimina realitatea riscului. Unul din raspunsurile posibile la problema pericolului de scadere a protectiei sociale consta, desigur, in introducerea unei legislatii sociale europene, de contracarare a fenomenului.
De asemenea, expertii Comunitatii apreciaza ca, masurile de rationalizare a vietii economice impuse de Actul Unic, vor conduce la disparitia unui numar de 500.000 locuri de munca. In acelasi timp extinderea puterii economice a oligopolurilor poate conduce la reducerea comportamentelor concurentiale si la dislocari masive de unitati producatoare, in afara Comunitatii europene.
Mai mult decat atat, trebuie inteles faptul ca instituirea Pietei Unice vizeaza nu numai ansamblul comunitar, ci si fiecare tara in parte.
Consecintele ei vor fi diferite de la o tara la alta, iar in cadrul aceleasi tari, de la un sector economic la altul, dat fiind ca structurile productive si sociale ale diferitelor tari nu sunt identice.
Consecintele, in ceea ce priveste ocuparea fortei de munca, sunt foarte diferite, in functie de natura si importanta criteriilor de competitivitate (calitate, pret) dintr-o tara, ca si, in functie de capacitatea de adaptare a firmelor nationale, sau de politicile de sustinere regionala si sectoriala ale C.E.E.
Diferentele relevate de indicatorii economici ai perioadei de trecere catre Piata Unica, privind industria, atrag atentia asupra faptului ca sectoarele de echipamente diverse, echipamente de automatizare, masini-unelte sunt primele beneficiare ale deschiderii pietelor, in timp ce industria textila, sau sectorul imbracaminte au o evolutie mai lenta si marcata de piedici.
De asemenea, Piata Unica constrange tarile membre, la omogenizarea taxelor pe valoarea adaugata, impactul acestei obligatii fiind extrem de diferit, dupa nivelul initial al presiunii fiscale. O tara cu taxe ridicate trebuie sa-si reduca prelevarile. Alternativa pentru acest stat ar consta in reducerea cheltuielilor publice, sau acceptarea deficitului si cresterea impozitelor. Oricare ar fi solutia aleasa, ea antreneaza dificultati, care nu sunt usor de depasit.
Este iluzoriu sa ne imaginam insa, ca adaptarea la cerintele Pietei Unice Comunitare n-ar avea nici un efect negativ. Problema consta in a sti urmatoarele:
daca efectele benefice asteptate sunt suficient de puternice, pentru a putea genera mijloacele de compensare a dificultatilor. In cazul unele cresteri economice de amploare, toate tarile vor beneficia, in grade diferite de pe urma acestui fenomen, in schimb, o crestere modesta amplifica efectele negative;
amplasarea efectelor pozitive ca si a celor nedorite ar putea fi influentata de politicile care insotesc Piata Unica. Sunt ele suficiente pentru a asigura ajustarile necesare? In ce masura au capacitatea de a limita dificultatile
Conceptia liberala privilegiaza reducerea reglementarilor si deschiderea cvasi-completa catre produsele provenind din afara Comunitatii. Alte conceptii, marcate de idei reformiste, accepta interventia corectoare a statului, in favoarea unei puternice protectii sociale, a unei politici de amenajare a teritoriilor, a uneia industrial-europeana, ambele orientari influentand diferit consecintele Pietei Unice.
Raspunsul la intrebarile privind efectele Europei Economice nu presupune numai o apreciere abstracta asupra mecanismelor generale ale Pietei interioare, ci si o corecta cunoasterea constrangerilor economice, politice, sociale, ca si a fortelor, care marcheaza astazi economia societatii europene.
Suprimarea frontierelor materiale, asigurarea liberei circulatii a persoanelor si a capitalurilor, poate aduce schimbari restranse in economiile, care nu au taxe vamale de multa vreme. Daca lucrurile nu stau asa, realizarea acestor obiective implica o serie de masuri restrictive.
Avand libertatea sa se aprovizioneze de unde doreste, consumatorul isi va face piata in tarile cu marfuri ieftine, adica acolo unde fiscalitatea a fost si este redusa. Vor avea loc astfel mari dereglari ale productiei si comertului, ale ocuparii fortei de munca si investitii lor etc. Este nevoie de o evitare a diferentelor prea mari intre impozite si prin urmare intre preturile acelorasi marfuri, provenind din tari diferite Statele, care au taxe ridicate pe valoarea adaugata, vor fi nevoite sa scada nivelul lor. Fiscalitatea nu este singurul domeniu lezat de deschiderea granitelor. Mai pot fi amintite aici: echilibrul balantelor comerciale, moneda diferita, marimea depunerilor in banci, toate aflate in atentia statelor, dornice sa inlature cat mai curand, barierele aflate in calea unificarii pietei.
Procesul de integrare economica europeana declansat odata cu crearea Comunitatilor Europene (CE) a cunoscut o permanenta adancire in cele patru decenii scurse de la inceperea sa. In mod necesar, el a dus la o continua crestere a interdependentei economice intre tarile membre ale CE. In acest context, urmarirea realizarii unor obiective de politica economica la scara nationala se rasfrange si asupra politicilor economice promovate in celelalte state membre si depinde - la randu-i-de obiectivele acestora din urma. Atingerea unei convergente sporite intre politicile economice promovate in interior CE a fost, asadar, identificata ca un element inconturnabil al adancii integrarii economice inca din primii ani de functionare a CE.
