|
|
|
Dezvoltare economica durabila
Ca forma de manifestare a dinamicii macroeconomice, dezvoltarea economica presupune un ansamblu de transformari cantitative, structurale si calitative, atat in economie cat si in cercetarea stiintifica si tehnologiile de fabricatie, in mecanismele si structurile organizatorice de functionare a economiei, in modul de gandire si comportamentul oamenilor. In acest context, apare conceptul de dezvoltare economica durabila, ce reprezinta aceea forma de dezvoltare economica in cadrul careia se urmareste ca satisfacerea cerintelor prezente, de consum, sa nu compromita sau sa prejudicieze pe cele ale generatiilor viitoare.
Preocuparile tot mai accentuate privind dezvoltare economica durabila sau viabila, la nivelul fiecarei tari si la scara mondiala, sunt legate de un complex de probleme cu care se confrunta, in prezent omenirea, si anume: saracia in mijlocul belsugului; degradare mediului inconjurator, extinderea necontrolata a urbanizarii; nesiguranta ocuparii unui loc de munca; instrainarea tineretului; inlaturarea valorilor traditionale; inflatia, somajul, crize monetare, economice si geografice etc.
Conceptul de dezvoltare durabila exprima procesul de largire a posibilitatilor prin care generatiile prezente si viitoare si pot manifesta pe deplin optiunile in orice domeniu - economic, social,cultural sau politic, omul fiind asezat in centrul actiunii destinate dezvoltarii. Dezvoltare economica durabila presupune existenta unor conditii economice , culturale si de mediu favorabile. Daca din perspectiva istorica, conditiile economice au avut un rol covarsitor in evolutia speciei umane, celelalte conditii nu mai pot fi, astazi, ignorate, componenta economica reprezentand, insa factorul esential al dezvoltarii.
In Raportul Brundland , intitulat "Viitorul nostru comun" elaborat de Comisia Mondiala Independenta pentru mediu si Dezvoltare, prezentat la Conferinta Natiunilor Unite de la Rio de la Janeiro, din Iunie 1992. dezvoltarea economica durabila este conceputa in viziunea reconcilierii dintre om s natura in sensul stabilirii unui nou parteneriat intre cele doua entitati, a echilibrului si armoniei dintre ele , " pe o noua cale de dezvoltare, care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pentru intreaga planeta si pentru un viitor mai indelungat".
Raportul mondial al dezvoltarii Umane (1996), elaborat sub egida Programului Natiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD), sintetizeaza patru componente esentiale ale paradigmei dezvoltare durabila:
a) Productivitatea:populatia trebuie sa-si sporeasca productivitatea si sa participe deplin la procesul de generarea veniturilor, cresterea economica reprezentand un subsistem al modelelor de dezvoltare umana;
b) Echitatea: populatia trebuie sa aiba acces echitabil la optiuni;
c) Durabilitatea: accesul la optiuni trebuie asigurat nu numai pentru generatiile prezente, ci si pentru generatiile viitoare. Toate formele de capital-fizic, uman si mediu - trebuie reintregite;
d) Imputernicirea: omul trebuie sa participe deplin la deciziile si la procesele care-i modifica viata. Pentru realizarea conditiilor compatibilitate a celor patru cerinte, strategia dezvoltarii durabile include, ca un element esential, simultaneitatea progresului in toate cele patru dimensiuni.
Conceptul de dezvoltare durabila, aparut cu aproape un deceniu in urma, suscita inca discutii si este interpretat in mod diferit de economisti, sociologi, filosofi, ecologisti etc. Astfel, dezvoltarea durabila este conceputa, de unii autori, ca mentinerea posibilitatilor si conditiilor de viata pentru generatiile viitoare, in special a resurselor naturale regenerabile, cel putin la nivelul celor existente pentru generatiile actuale, si reducerea factorilor de mediu afectati de poluare.
Altii considera durabilitate drept un mod de prezentare a eficientei economice in managementul serviciilor oferite pe baza inzestrarii cu resurse naturale (Kennedy si Tirwall, 1972). O alta categorie de autori apreciaza ca respectivul criteriu al eficientei economice conventionale este legat de echitate a de generatiile viitoare in factorilor de mediu (Solow, 1993).
Elementul central al conceptului de dezvoltare durabila este prezentat de interactiunea dintre populatie, progres economic si potentialul de resurse naturale, evidentiindu-se ca probleme esentiale: optimizarea raportului nevoi -resurse, obiective de atins, mijloace necesare, pe baza compatibilitatii lor reciproce in timp si spatiu. Trebuie sa fie conceput si realizat un asemenea mediu economic care, prin intrarile si iesirile sale, se afla in compatibilitate dinamica cu mediul natural, dar si cu nevoile prezente si viitoare ale generatiilor care coexista si se succed.
In linii mari, conceptul de dezvoltare durabila este acceptat si sprijinit pe plan mondial, mesajul sau fiind preluat de Conferinta de la Rio de Janeiro din 1992, unde discutiile s-au axat in special pe urmatoarele aspecte: a) definirea dezvoltarii durabile; b)determinarea conditiilor de realizare a acestei dezvoltari; c)masurarea, cuantificarea dezvoltarii durabile prin gasirea unui indicator care sa exprime faptul ca o natiune sau o economie in ansamblul sau se incadreaza, sau nu, intr-un mod de dezvoltare durabila.
Obiectivul general al dezvoltarii durabile este de a gasi un optim de interactiune si compatibilitate a patru sisteme:economic, uman, ambiental si tehnologic, intr-un proces dinamic si flexibil de functionare. Nivelul optim corespunde acelei dezvoltari de lunge durata care poate fi sustinuta de catre cele patru sisteme. Pentru ca sistemul sa fie operational, este necesar ca aceasta sustinere sau viabilitate sa fie aplicata in toate subsistemele ce formeaza cele patru dimensiuni ale dezvoltarii durabile - plecand de la energie, agricultura, industrie pana la investitii, asezarii umane si biodiversitate.
Cerintele minime pentru realizarea dezvoltarii durabile includ: redimensionare cresterii economice, avand in vedere accentuarea laturilor calitative ale productiei; eliminarea saraciei in conditiile satisfacerii nevoilor esentiale - loc de munca, hrana, energie, apa, locuinta si sanatate; asigurarea cresterii populatiei la un nivel acceptabil(reducerea cresterii demografice necontrolate); conservarea si sporirea resurselor naturale, intretinerea ecosistemelor, supravegherea impactului dezvoltari economice asupra mediului; reorientare tehnologica si punerea sub control a riscurilor acesteia; descentralizarea formelor de guvernare, cresterea gradului de participare la luarea deciziilor privind mediul si economia.
Aspecte multiple ale dezvoltarii durabile, de la cresterea economica si ocuparea populatiei pana la egalitate dintre sexe, protectia mediului si libertatile individuale, sunt tratate intr-o viziune integratoare, accentul fiind pus pe largirea posibilitatilor de manifestare a optiunilor oamenilor.
Din sfera larga a optiunilor posibile, trei sunt considerate esentiale: longevitatea, educatia si standardul de viata. Acestea stau la baza indicelui dezvoltarii umane(IDU) care ofera o masura simplificata dar utila a unei realitati complexe. Indicatorii utilizati la calcularea IDU sunt: speranta de viata, gradul de alfabetizare si gradul de cuprindere in invatamant, ce reflecta nivelul de educatie, PIB pe locuitor, ca masura a standardului de viata.
Problematica dezvoltarii durabile a ramas si va ramane in actualitatea preocuparilor mondiale mai ales datorita discrepantei care exista intre recunoasterea teoretica a importantei acesteia si rezultatele concrete inregistrate pana in prezent, subsumate ideii de progres social. In ultimele decenii, pe plan mondial, s-au realizat progrese in toate domeniile si s-au inregistrat schimbari semnificative la nivelul dezvoltarii umane.
Strategia dezvoltarii durabile devine operationala prin politici nationale adecvate, in masura sa favorizeze compatibilitatea sistemelor ce se interconditioneaza in timp si spatiu, colaborarea si cooperarea cu caracter regional, international si mondial.
Dezvoltarea durabila nu este un scop in sine, ci un mijloc pentru a stimula progresul tehnic si economic, prin distribuirea mai echitabila a efectelor sale asupra generatiilor prezente si viitoare. Problema comuna a tuturor tarilor la nivel planetar, este strategia dezvoltarii durabile trebuie abordata tinand seama de decalajele existente astazi in lume, de impartirea tarilor in dezvoltate si subdezvoltate; bogate si sarace. Desi obiectivul final al strategiei dezvoltarii durabile este acelasi pentru toate tarile lumii, problemele concrete ce urmeaza a fi rezolvate sunt foarte diferite de la o tara la alta.
Recunoasterea dependentei dezvoltarii economice de resursele naturale si starea lor fizica si formularea conceptului de dezvoltare au loc in cadrul unei confruntari indelungate intre diferite conceptii privind protectia mediului natural, din care mentionam: conceptia geoconcentrica, cea biocentrica si cea antropocentrica.
Conceptia geocentrica face parte din protectia Terrei, a factorilor naturali, un scop in sine, pamantul urmand ai aparat fara rezerve. In aceasta conceptie omul este doar unul din elementele ce se cer conservate ca natura sa ramana neatinsa in puritatea ei. O asemenea conceptie a condus la ideea de crestere economica zero.
Conceptia biocentrica aseaza in centrul preocuparilor ecologice organismele vii, indeosebi formele de viata nonumane. Se pretinde ca omul sa nu intervina in viata speciilor decat in scopul protejarii lor.
Conceptia antropocentrica are ca punct de sprijin ideea conform careia totul trebuie subsumat trebuintelor crescande si tot mai diverse ale oamenilor. Desigur, a considera ca omul are dreptul sa faca orice, constituie o mare eroare.
Retinand elementele comune, rationale si utile ale acestor trei conceptii privind protectia mediului natural, se poate ajunge la una generalizatoare - conceptia reconcilierii omului cu natura si cu sine insusi . Acest concept presupune respect fata de legile naturii in activitatea economica, conduce la prevenirea deteriorarii conditiilor de mediu, care este pe deplin posibila, in conditiile compatibilitatii dintre dezvoltarea productiei si mediul inconjurator.
Aceasta conceptie - strategie se refera, in aceiasi masura , la toate tarile lumii,dezvoltate sau nedezvoltate, obligand la o reconstituire a strategiilor elaborate pana in prezent. Ea constituie un instrument de prospectare si explorare a optiunilor de dezvoltare, obligand la o mai ampla si eficienta cooperare internationala.
Pentru tarile dezvoltate care isi impun sa treaca la asigurarea in dinamica a compatibilitatii criteriilor eficientei economice directe, impuse de piata, cu cele de eficienta social-umana, ecologica, impuse de necesitatea crearii permanente a conditiilor pentru egalitatea sanselor generatiilor prezente si viitoare, se prefigureaza realizarea unei cresteri economice consolidate, bazata pe compatibilitatea dinamica a mediului creat de om cu mediul natural, a eficientei economice cu justitia sociala.
