|
|
|
INFLUENTA MEDIULUI CULTURAL SI EDUCATIONAL ASUPRA DEZVOLTARII DURABILE
1. Influenta mediului cultural: familia, scoala, societatea
Majoritatea analistilor si specialistilor converg in a sublinia importanta capitala a influentelor culturale asupra dezvoltarii unei organizatii. Conceptele diferitelor companii si metodele de conducere ale acestora nu vin de undeva din spatiul vid. Ele sunt integrate in mediul cultural ambiental, iar calitatea lor este in mare masura dictata de valorile generale ale mediului.
Cunoasterea mediului presupune determinarea conditiilor concrete in care are loc desfasurarea activitatii tinand cont de toti factorii culturali, politici, sociali, psihologici, economici, tehnici si ecologici.
Abordarea problemelor legate de mediul in care se desfasoara afacerile trebuie facuta intr-o viziune dinamica, cuprinzatoare, capabila sa surprinda toti factorii care favorizeaza sau impiedica succesul afacerii.
Gruparea factorilor nu este intamplatoare. Pe coloana din stanga sunt dispusi factorii materiali, pe linia de deasupra se afla factorii psiho-formativi, iar pe coloana din dreapta// socio-politici.
Influenta factorilor de mediu asupra managementului
Mediul educational este constituit de totalitatea institutiilor care concura la desavarsirea caracterului membrilor societatii: familia, scoala, religia si alte organizatii umanitare si confesionale. Cooperarea dintre primele trei institutii este esentiala in asigurarea unor bacalaureati generalisti, luminati si cultivati, de care amintea K. Matsushita, baza de plecare indispensabila pentru o activitate economica performanta, grefata pe o inteligenta si educatie permanenta.
Mediul cultural intregeste mediul educational si se refera deopotriva la manager si la echipa sa. Referindu-se cu ingrijorare la absenteismul ridicat din tarile nordice, datorat in special alcoolismului, un studiu al Institutului Muncii din Oslo puncta: 'Este clar ca nu se poate lucra in acelasi mod cu oamenii care prefera sticla unei carti, cu cei care prefera carciuma unei sali de teatru'. Revenind iarasi la modelul japonez de management, putem fi siguri ca autoturismele produse in oricare zi a saptamanii au aceeasi calitate (nu cum am fi indemnati sa credem din cele relatate de Hayley in cartea sa 'Rotile') si ca inainte sau dupa week-end-uri absenteismul nu inregistreaza cresteri; chiar si grevele japoneze sunt altceva decat cele occidentale.
Mediul formational se refera strict la pregatirea profesionala specifica, ridicata pe postamentul solid al unei pregatiri generale corespunzatoare. Un diplomat intors din Japonia relata ca nicaieri in lume sistemul cursurilor suplimentare de perfectionare in domenii de varf nu este mai dezvoltat decat in aceasta tara. Mai ales tineretul urmeaza zilnic, de dimineata pana noaptea, 3 cicluri de invatare - perfectionare. De altfel, in toate tarile dezvoltate este in crestere formarea continua si marile universitati se intrec in a oferi programe din ce in ce mai atragatoare, in acest sens.
2 Definitia culturii
Cultura este o caracteristica a unei societati, este tot ceea ce este invatat in cursul vietii sociale si transmis din generatie in generatie. Cultura insumeaza totalitatea valorilor materiale si spirituale create de om in procesul practicii socio-istorice precum si a institutiilor necesare pentru crearea si comunicarea acestor valori.
Cultura limiteaza libertatea individuala pe de-o parte, datorita ei oamenii sunt impiedicati sa se angajeze in anumite feluri de comportament si sunt determinati sa actioneze intr-un anume fel, iar pe de alta parte cultura mareste libertatea individuala prin faptul ca il elibereaza de comportamentul dictat de instinct.
Valorile materiale se refera la toate creatiile concrete si tangibile ale societatii (ex.: cladiri, mijloace de transport, mijloace de comunicare, stadioane, etc.)
Valorile spirituale reprezinta toate ideile abstracte despre ceea ce societatea crede ca este bun, corect si frumos. Valorile spirituale asigura baza cu care judecam actiunea sociala, dand forma alegerilor pe care le facem. Valorile spirituale sunt investite si cu o semnificatie emotionala considerabila.
Principalele valori spirituale ale unei societati depinde de:
conceptia oamenilor despre ei insisi;
conceptia oamenilor despre cei din jur;
conceptia oamenilor despre organizatii;
conceptia oamenilor despre societate;
conceptia oamenilor despre natura;
conceptia oamenilor despre univers.
O anumita valoare nu este in mod necesar unanim acceptata de o societate si nu are intotdeauna acelasi inteles in diverse societati.
De asemenea valorile nu sunt de neschimbat; in decursul timpului ele sunt supuse unui proces de modificare continuu.
Valorile sunt 'hranite' de convingeri, principii si norme.
Convingerile reprezinta ideile care sunt fixate in mintea oamenilor.
Majoritatea conflictelor si a dezacordurilor se nasc pe fondul divergentelor dintre convingeri.
Principiile sunt puncte de reper insusite in scoala, familie sau societate, care permit oamenilor sa-si organizeze gandurile, sa-si formuleze ideile si convingerile, sa ia decizii si sa-si ghideze atitudinile si modul lor de comportare.
Principiile esentiale bazate pe experienta traita sau pe imaginatie fundamenteaza convingerile ce devin valori care la randul lor guverneaza comportamentul obisnuit si atitudinile.
Comportamentul oamenilor in cadrul societatii este structurat de norme, reguli sociale si linii de conduita care prescriu un comportament adecvat in situatii speciale.
Normele modeleaza actiunile oamenilor in relatiile dintre ei. Ele ajuta la structurarea comportamentului prin definirea modurilor de actiune.
Normele definesc 'idealul', ele precizeaza ceea ce societatea considera ca oamenii ar trebui sa faca, ceea ce se asteapta din partea lor.
Ansamblul normelor societatii (cadrul normativ) cuprinde obiceiurile, moravurile si legile.
Obiceiurile sunt conventiile curente ale vietii de fiecare zi, reprezentand o obisnuinta. Ele sunt actiuni cu o mica semnificatie morala.
Daca oamenii se comporta in mod diferit fata de obiceiul locului si timpului sunt considerati excentrici, neatenti sau ciudati. In situatia incalcarii obiceiurilor oamenii se expun ridicolului.
Moravurile sunt totalitatea normelor considerate importante si semnificative pentru functionarea societatii si a vietii cotidiene. Tabuurile sunt moravuri care definesc ceea ce nu trebuie facut.
incalcarile tabuurilor si a moravurilor implica unele sanctiuni din partea societatii, mult mai severe decat incalcarea unor obiceiuri.
Legile sunt norme cu caracter obligatoriu stabilite si aplicate de puterea de stat. Legea se aplica acelor comportamente care sunt considerate importante in societate.
2.2. Diversitatea culturala
Una din greselile cele mai frecvente in practica relatiilor de afaceri o constituie neluarea in seama a diferentelor dintre culturi.
Cultura difera de la o societate la alta precum si in interiorul lor.
Persoane din tari diferite au moduri diferite de a evalua lucrurile, au atitudini si experiente diferite.
Societatile se deosebesc prin modurile in care isi organizeaza relatiile dintre membri, prin valorile lor si prin normele care precizeaza comportamentul potrivit. Istoria, geografia, clima si conditiile sociale se combina pentru a deosebi societatile una de alta.
Cercetatorul olandez Geert Hofstede mentiona ca factorii cheie care diferentiaza culturile sunt:
distanta fata de putere;
masculinitatea - feminitatea;
individualismul;
evitarea incertitudinii.
Distanta fata de putere este un indicator de baza al relatiei cu autoritatea si indica masura in care societatea accepta si asteapta ca puterea in cadrul institutiilor si organismelor sa fie distribuita inegal. Distanta fata de putere este asociata cu gradul de centralizare a autoritatii si intinderea conducerii autocrate. Distanta fata de putere influenteaza de asemenea nivelul de diferentiere si distinctie sociala precum si concentrarea bogatiei.
Masculinitatea - feminitatea reflecta strategia modului de integrare in societate si arata masura in care cultura manifesta caracteristicile masculine traditionale (afirmarea, realizarea, acumularea de bogatii) in raport cu caracteristicile feminine traditionale (alimentatie, preocupare pentru mediu, preocupare pentru cei nevoiasi).
Individualismul (opusul colectivismului descrie masura in care persoanele sunt integrate in grupuri. Membrii societatilor individualiste pun accentul pe respectul de sine si libertatea individuala; membrii culturilor colectiviste acorda o mai mare importanta grupului, serviciilor aduse grupului si salvarii aparentelor.
Evitarea incertitudinii reflecta gradul in care oamenii in cadrul societatii se simt amenintati de situatiile ambigue si masura in care ei incearca sa evite aceste situatii. De asemenea reflecta modul de control al agresivitatii.
Un grad inalt de evitare a incertitudinii indica dorinta membrilor societatii de a controla viitorul. Aceasta indica o cultura in care valorile traditionale sunt predominante, ideile noi si stilurile extravagante fiind greu acceptate.
Un nivel redus de evitare a incertitudinii implica o cultura in care oamenii tind sa fie toleranti cu ideile noi, fiind predispusi sa-si schimbe cultura.
Diversitatea culturala dintre societati demonstreaza flexibilitatea si variabilitatea organizatiilor omenesti, intelegerea si aprecierea acestei diversitati este absolut necesara in desfasurarea unor bune relatii de afaceri.
Se prezinta mai jos cateva caracteristici, de care trebuie sa se tina cont, in desfasurarea unor relatii de afaceri specifice diferitelor tari:
SUA
In cultura americana o mare importanta o are succesul economic, simbolul acestui succes fiind reprezentat de starea materiala. Potrivit ideologiei de afaceri americane, indivizii sunt respectati pentru propria lor bunastare materiala. Standardul de viata ridicat este valoros si apreciat prin el insusi.
Una din temele dominante ale crezului cetateanului american este pretuirea realizarilor 'capitalismului american' in care productia si standardul de viata sunt pe prim plan; intr-o pozitie secundara, subordonata, sunt asezate realizarile nonmateriale precum libertatea si democratia.
Democratia americana este subordonata protejarii liberei initiative. Conform modului de gandire american 'temperarea' oricarui element poate conduce la distrugerea intregului.
Printre valorile gasite in ideologia de afaceri americana mentionam:
individualismul;
responsabilitatea morala si libertatea;
realismul practic;
continuarea progresului;
activismul bazat pe realism;
optimismul;
spiritul de aventura si riscul;
democratia si sansa egala;
responsabilitatea sociala si servirea societatii etc.
Cultura de afaceri americana este puternic influentata de istoria americana, de pionerii care cautau noi solutii de supravietuire si de influenta si instinctul comercial al populatiei evreiesti.
Belgia
Belgienii au un grad ridicat de evitare a incertitudinii, nu le place riscul.
Avand o distanta mare fata de putere, rolul sefului este mult mai important decat al subordonatilor. Faptul ca detinatorii de putere se bucura de anumite privilegii este normal in conceptia lor. Subordonatii vad in sefii lor niste oameni deosebiti.
indeplinirea datoriei constituie un element de viata important.
Germania
Germanii sunt foarte competitivi, au o masculinitate ridicata, doresc afirmarea si sunt foarte putin interesati de ce se intampla cu ceilalti. Pun foarte mult pret pe realizarea de sine si independenta.
Nu accepta riscul, din acest motiv sunt foarte calculati si reci, nu sunt deschisi in mod semnificativ catre compromisuri, acorda o mica importanta increderii si rabdarii. Tot ceea ce fac este pregatit cu grija, luand in considerarea fiecare aspect, fiecare detaliu.
Neamtul este constiincios, sistematic si are o flexibilitate scazuta in ceea ce priveste aplicarea normelor.
Nemtii considera ca prezentul si viitorul sunt foarte strans legate, motiv pentru care se orienteaza pe termen lung si pun accentul pe seriozitate si stabilitate personala.
Franta
Franta are un grad ridicat de evitare a incertitudinii, un grad redus de masculinitate si o puternica distanta fata de putere.
Francezii pun un pret foarte mare pe utilizarea limbii franceze, sunt toleranti fata de comunicarea intr-un singur sens si accepta opiniile individuale.
In relatiile de afaceri prefera stabilirea unui acord preliminar, apoi a unui acord de principiu si abia in final incheierea acordului final.
Marea Britanie
Anglia se manifesta printr-un puternic individualism, o masculinitate relativ ridicata si un indice de evitare al incertitudinii destul de redus.
Cultura britanica este puternic influentata de traditia claselor sociale. Inventivitatea, logica si adaptabilitatea sunt valori considerate importante.
Tarile nord europene
Culturile din aceste tari sunt caracterizate printr-o distanta foarte redusa fata de putere, superiorii sunt usor accesibili si deseori in dorinta de a rezolva o problema se trece peste sef.
In aceste tari se pune pret pe maturitate si stabilitate, pe toleranta si sociabilitate. Masculinitatea este foarte redusa, tarile scandinave fiind considerate cele mai feminine tari.
In relatiile de afaceri sunt linistiti, deschisi, ii ajuta pe ceilalti sa obtina informatiile necesare despre propria pozitie, exploateaza bine posibilitatile creatoare si adopta decizii creative.
Punctele forte ale nordicilor sunt franchetea, deschiderea, flexibilitatea si creativitatea.
Italia
Italienii sunt foarte receptivi la afectiune si caldura, iubitori de frumos. Au o tinuta exuberanta si gesturi ample. Sunt competitivi, individualismul are un caracter pronuntat, dar prefera sa foloseasca deciziile de grup si prezinta un grad moderat de distanta fata de putere.
Italienii au un grad redus de toleranta a riscului, respectiv un grad ridicat de evitare a incertitudinii.
In relatiile de afaceri, in unele regiuni, 'mita' are un caracter normal si nu unul repulsiv.
Tarile Orientului Mijlociu
Cultura din aceste tari se bazeaza foarte mult pe traditia desertului, o traditie tribala in care exista comunitati inchise si compacte.
Traditia desertului cere o ospitalitate deosebita in care timpul nu este esential. Pentru aceasta rabdarea devine o necesitate. Deciziile sunt luate cu incetineala si este neproductiv de a grabi lucrurile. Arabii sunt foarte generosi in privinta darurilor.
Exista o foarte mare suspiciune, ceea ce conduce in primul rand la castigarea increderii.
In tarile arabe trebuie sa fii sensibil la obiceiurile religioase si la modul in care te imbraci.
Japonia
Japonia este o tara ale carei obiceiuri sunt total diferite de cele europene sau americane, in Japonia sunt ritualuri complicate, dezvoltate de-a lungul secolelor.
Tot ceea ce face un japonez, inclusiv felul in care saluta, se distreaza, ofera carti de vizita, face afaceri, face schimb de cadouri, isi bea ceaiul etc. este in acord cu niste reguli precise.
Familiarismul excesiv, discutiile zgomotoase, bacsisul sunt elemente de comportament ce deranjeaza in Japonia.
3 Subculturile. Cultura organizationala
Asa cum culturile variaza de la o societate la alta, grupuri din cadrul aceleiasi societati pot avea diferente culturale. Aceste subculturi pot varia in functie de clasa sociala, origine etnica, rasa, religie, stil de viata precum si dupa scopuri de interese.
Deseori, o subcultura are o limba distincta. Formele distincte de comunicare in cadrul subculturilor confera un sentiment de identitate, ofera posibilitatea unei comunicari mai precise intre membrii subgrupului si protejeaza aceasta comunicare de persoanele din afara acestuia.
Varietatea practicilor culturale, atat in interiorul societatilor cat si intre ele, sugereaza ca nici un tipar cultural si nici o practica culturala nu este buna sau rea.
Aceasta ne face sa ne abtinem de la a formula aprecieri asupra altor culturi si ne obliga a fi toleranti fata de stilurile culturale care par ciudate sau nefiresti.
Tendinta de a considera propria cultura superioara altora si de a judeca alte culturi dupa standardele proprii duce la etnocentrism.
In unele cazuri, tiparele culturale ale unui anumit sub-grup nu sunt doar diferite ci contrare tiparelor restului societatii. Acestea formeaza asa numitele contra-culturi.
Contra-culturile intruchipeaza idei, valori, norme si stiluri de viata ce sunt in opozitie directa cu cele ale societatii mai mari.
Un rol deosebit in cadrul subculturilor il prezinta cultura organizationala. Aceasta reprezinta un sistem de valori, prezumtii, credinte si norme nescrise impartasite de membrii unei organizatii, care ii uneste pe acestia.
Cultura este importanta pentru organizatii deoarece indivizii actioneaza pe baza valorilor impartasite de ea, precum si a altor aspecte ale culturii organizationale, comportarile lor putand avea un impact semnificativ asupra activitatii organizationale.
Cultura organizationala are trei dimensiuni majore:
directia se refera la gradul in care cultura sprijina atingerea obiectivelor organizationale;
patrunderea sau nivelul de imprastiere arata gradul de raspandire pe care o are cultura organizationala printre membrii organizatiei;
forta ne arata nivelul de acceptare a valorilor si a celorlalte aspecte ale culturii organizationale printre membrii organizatiei.
Culturile organizationale pot fi analizate prin evaluarea nivelului in care organizatia apreciaza si cultiva urmatoarele caracteristici:
initiativa individuala - gradul de responsabilitate, libertate si independenta de care se bucura indivizii;
toleranta fata de risc - gradul in care indivizii sunt incurajati sa fie competitivi, inventivi si sa riste;
directia - gradul in care organizatia formuleaza obiective clare si nivelul de performanta scontat;
integrarea - gradul in care unitatile componente ale organizatiei sunt incurajate sa actioneze intr-o maniera coordonata;
sprijinul managementului - gradul in care managerii furnizeaza comunicari clare si sprijin pentru subordonati;
controlul - numarul regulilor, al reglementarilor si marimea gradului supravegherii directe;
identitatea - gradul in care membrii se identifica cu organizatia ca un intreg;
sistemul de recompense - gradul si criteriile de alocare a recompenselor;
toleranta conflictului - masura in care indivizii sunt incurajati sa rezolve conflictele;
modele de comunicare - masura in care comunicatiile organizationale sunt restrictionate de autoritatea ierarhiei formale.
Valorile, prezumtiile, credintele si normele care compun o cultura organizationala nu sunt observabile direct. Cel mai adesea se apreciaza natura si existenta unei culturi organizationale prin practicile sau manifestarile concrete ale organizatiei precum simbolurile, istoriile (miturile), ritualurile si ceremoniile.
Spre deosebire de valori, care se preiau intr-o organizatie de la nivelul macrosocial, simbolurile, ritualurile, miturile, ceremonialul etc. se pot naste in practicile de relationare specifice unui anumit grup. Aceste practici pot fi in conformitate cu tiparele culturale ale societatii intr-o perioada determinata sau se pot opune modelelor culturale specifice macrosocialului din perioada respectiva, caz in care ele se transforma in contra-culturi.
Prin simbol se intelege obiectul, actul, evenimentul sau calitatea care serveste drept vehicul sau instrument pentru a transmite un sens, un mesaj cu o anumita semnificatie. Simbolurile culturale servesc pentru a exprima anumite conceptii si a promova anumite valori comportamentale.
Mitul, istoria sau povestea este o naratiune bazata pe evenimente adevarate care uneori (nu totdeauna) este exacerbata pentru a evidentia o anumita valoare.
Istorisirile sunt astfel structurate incat sa evidentieze situatiile conflictuale aparute intre valori opuse (dreptate / nedreptate; egalitate / inegalitate; curaj / frica; siguranta / nesiguranta, etc.) si modul de solutionare.
Miturile se refera, de regula, la conducatori de prestigiu in situatii derulate cu mult timp in urma, la 'eroi' cu roluri majore in societate sau intr-o anumita organizatie.
Ritualul reprezinta o multime de activitati planificate, dramatice si relativ intentionate menite sa conduca si sa implanteze unele valori culturale membrilor organizatiei sau unui anumit auditoriu.
Ritualurile servesc pentru atingerea anumitor scopuri importante pentru organizatie. Majoritatea ritualurilor se finalizeaza in mod placut, intr-un cadru festiv, prin ceremonii.
Ceremonialul este un ansamblu de ritualuri executate cu o ocazie sau eveniment. Ceremonia reprezinta un montaj artistic care prin apelarea la motivatii pozitive, isi propune sa sublinieze anumite valori si comportamente organizationale.
Deoarece culturile organizationale implica valori, prezumtii, prejudecati, credinte si norme stabile, ele au o inertie mare si pot fi schimbate foarte greu. in general organizatiile isi reconsidera si isi reevalueaza obiectivele si valorile numai in fata unor impulsuri exterioare.
4 Orientari religioase in lumea moderna
Religia actioneaza ca o forta unificatoare in societate, asigurand un ansamblu impartasit de idei, valori si norme in jurul carora oamenii pot forma o identitate comuna.
Religia face sa se stabileasca un limbaj comun, este liantul ce ofera un ansamblu comun de valori.
Foarte multe legi dintr-o societate dobandesc pe langa forta legala si o forta morala deoarece, fiind stabilite pe baza valorilor religioase, li se da o legitimitate sacra.
Ex.: legile in tarile islamice sunt justificate prin Coran.
Practicarea unei anumite religii intr-o societate duce la un anume comportament in societatea respectiva.
Principalele religii din lume sunt:
crestinismul - cea. 20 % din populatia lumii se identifica drept crestini, mai mult de jumatate din ei fiind catolici; ideea principala a crestinismului este recunoasterea lui lisus Christos ca fiul lui Dumnezeu, mantuitorul lumii si garantul vietii dupa moarte;
islamismul - are cea. 600 milioane de adepti, a fost fondat de profetul Mahomed care este considerat ca mesagerul lui Allah (Dumnezeu);
hinduismul - are cea. 600 milioane de adepti si ideea principala a acestei religii este existenta unei forte morale in societate (dharma) care pretinde acceptarea anumitor responsabilitati si a karmei, progresul spiritual al sufletului fiecarei persoane; karma unei persoane este afectata de modul in care persoana traieste; prin reincarnari succesive se perfectioneaza sufletul pana cand se ajunge la nirvana, o stare de perfectiune spirituala totala care face ca reincarnarea sa nu mai fie necesara;
budismul - are azi cea. 350 milioane de adepti; el pune accentul pe importanta simpatiei si compasiunii pentru altii si crede ca raspunsul la problemele lumii se afla in schimbarea personala si in dezvoltarea unui nivel superior de spiritualitate;
confucianismul - are cea. 150-200 milioane de adepti, conceptul central este ca moralitatea si loialitatea fata de altii trebuie sa predomine interesului personal;
iudaismul - este considerat ca prima religie monoteista a lumii; potrivit lui, Dumnezeu a stabilit un legamant cu poporul evreu (poporul ales) prin Avraam; ideile majore ale iudaismului se gasesc in Biblie (Vechiul Testament).
Pentru problematica abordata in acest paragraf prezinta interes religia crestina si filozofiile religioase din arcul Pacificului, in special din Japonia.
in ceea ce priveste crestinismul, ne vom opri cu precadere asupra catolicismului si curentelor reformatoare ale acestuia, care domina lumea capitalista.
Religia ortodoxa, poate cea mai toleranta si mai impregnata de misticism, nu a exercitat niciodata o influenta hotaratoare asupra dezvoltarii economice, din moment ce saracia pe pamant era considerata virtutea suprema si conditia fericirii in lumea eterna. Aceasta atitudine se regaseste, in general, in religia crestina, dar cu timpul, atat in catolicism cat mai ales in curentele reformatoare au aparut idei noi si incercari de adaptare la evolutiile social-economice. Nu mai vorbim de faptul ca in sanul acestora s-au dezvoltat structuri organizationale foarte puternice si stricte, care au militat pentru obtinerea unor avantaje economice, de casta si au propovaduit un prozelitism excesiv.
Catolicismul este orientat spre lumea cealalta, paradisul etern, considerand viata pe pamant o etapa intermediara a existentei vesnice. Dupa invatatura catolica, lisus Christos a stabilit ca papa este seful bisericii crestine, ca succesor al sfantului Petre. Conform ideologiei lui lisus, saracii si defavorizatii de soarta erau privilegiati in ceea ce priveste viata viitoare, in timp ce bogatii nu erau admisi in paradis.
Pentru un credincios catolic este de nedorit, in general si considerat a nu fi in gratia lui Dumnezeu sa acumuleze o avere excesiva. De aceea, poate nu este o simpla coincidenta faptul ca toate tarile din America Latina sunt catolice si sarace.
Incepand cu secolul al XIX-lea a aparut un curent denumit Catolicism social, care viza promovarea unei reforme economice si sociale in spiritul Evangheliei, in prezent, toate tarile europene catolice (inclusiv 50 % din Germania) sunt favorabile unei economii de piata sociala, unui capitalism social, cu o puternica grija pentru defavorizati.
Protestantismul lutheran, urmare a reformei lui Martin Luther (1488-1546), da mai multa importanta vietii pe aceasta lume. incepandu-si lupta contra indulgentelor papale (si a principiilor acestora), Luther a acordat o inalta valoare unor concepte ca munca sustinuta (grea), indeletniciri vocationale, datorie si seriozitate care sunt placute lui Dumnezeu si conditioneaza accesul in paradis, pe lumea cealalta. De altfel, aceste concepte stau la baza eticii protestante. Multi cercetatori vad in ideologia lui Luther un punct de sprijin al capitalismului modern.
Seriozitatea si munca indarjita a germanilor si 'Sistemul Educational Profesional Dual' al acestora isi au radacinile in lutheranism. Aceleasi calitati sunt specifice si tarilor nordice (50 % din populatia Germaniei si 100 % din cea a Scandinavici imbratiseaza religia lutherana). Consideratia fata de defavorizati si componenta sociala a capitalismului sunt identice catolicismului.
Protestantismul calvinist, initiat de reformatorul francez Jean CALVIN (1509-1564) este o afirmare solemna a suveranitatii lui Dumnezeu, singurul salvator al oamenilor prin predestinare. Conform ideologiei calviniste, fiintele omenesti sunt - fundamental - slabe, neajutorate si ele nu pot face nimic impotriva acestui rau si a consecintelor sale: neadmiterea in paradis. Singur Dumnezeu, in mod arbitrar selecteaza si predestineaza anumiti indivizi pentru paradis, pe lumea cealalta, in viata pamanteasca cei alesi de Dumnezeu obtin succese economice, iar ceilalti nu; predestinatii sunt bogati, iar ceilalti saraci.
Fara indoiala 'Ideologia Predestinarii', dedusa din ideile reformiste ale lui Calvin, sta la baza capitalismului dur din unele tari occidentale si in special din SUA. Aceasta ideologie pare a fi filozofia lacomiei si egoismului, dar nu trebuie atribuita doar reformei calviniste inclinatia unora spre acumularea de averi nelimitate, uneori de dragul acestora, fara a se putea bucura macar de ele (sunt si la noi niste crestini, necalvinisti, ci ortodocsi, care au aceasta inclinatie). Nu degeaba, un scriitor american descria astfel o reuniune familiala a acestui gen de oameni: 'O seara petrecuta cu familia este o vasta oportunitate de afaceri'. Atitudinea de dispret a celor bogati (predestinati de Dumnezeu) fata de saraci mizerabili (condamnati la infern) explica filozofia, conceptul etic 'Shareholder Value' al managementului american, asupra caruia vom mai reveni.
Religiile din Japonia, in numar de patru:
v Confucianismul (in fapt, nu o religie)
v Budismul
v Shintoismul
v Crestinismul
nu au, nici una dintre ele o influenta dominanta asupra mediului de afaceri din Japonia.
Confucianismul, cu cea. 150-200 milioane de adepti in toata lumea, este mai mult un concept filozofic si moral datorat scriitorului si filozofului chinez Kong-fou-tseu (551-479 i.H.), care pune accentul pe importanta moralitatii si loialitatii fata de altii si crede ca raspunsul la problemele lumii se afla in ordine, schimbarea personala spre bine si in dezvoltarea unui sentiment de solidaritate.
Budismul, cu cea. 350 milioane de adepti in lume, este numele care desemneaza pe fondatorul acestei doctrine Guatama, dupa ce acesta primise 'iluminarea' in anul 525 i.H. (Budha - iluminatul). Doctrina budista se vrea un raspuns la durere, identificata cu existenta insasi. Pentru a iesi din ciclul de nasteri si morti (iata originea metempsihozei - teoria reincarnarii) si a ajunge in 'nirvana', trebuie inceput prin eliberarea de cauza suferintei, adica de dorintele care ne apasa in fiecare zi.
Shintoismul este religia proprie a Japoniei, anterioara budismului (introdus in secolul al Vl-lea), care onoreaza divinitatile - personificari ale fortelor naturii, stramosii si pe imparat. Din secolul al XlV-lea, Shintoismul s-a transformat intr-o miscare nationalista. Separata oficial de stat, din 1946, shintoismul ramane foarte influent in Japonia.
Crestinismul a patruns odata cu primii navigatori europeni (vezi 'Shogunul'), dar este relativ putin raspandit.
Anumite concepte fundamentale ale Confucianismului si Budismului, precum 'armonia'' si 'auto-perfectionarea' (indemnul spre a invata) au, totusi, o puternica influenta asupra populatiei si chiar a companiilor industriale si de afaceri, deopotriva asupra liderilor si foloweri-lor. Ele se manifesta prin spirit de cooperare, responsabilitate sociala, loialitate, auto-disciplina, respectul fata de altii, in special fata de varstnici ('intelepciunea varstei'), incredere reciproca, meditatie, etc.
Studiu de caz
Masurile de conformitate cu obiectivele dezvoltarii durabile
adoptate de Romania in procesul de pre- si post-aderare
Constientizarea discrepantelor dintre modelul de dezvoltare si capacitatea de suport a capitalului natural s-a instalat treptat in Romania in anii 70-80 ai secolului trecut si a fost limitata, pentru inceput, la unele cercuri intelectuale si academice, cu slab ecou la nivelul decidentilor politici. Schimbarile politice profunde incepute in decembrie 1989 si, mai ales, accesul la informtii ce nu fusesera publice in timpul regimului comunist au extins considerabil aria preocuparilor in acest domeniu in randul opiniei publice si mass media.
Au luat fiinta, in scurt timp, numeroase organizatii neguvernamentale si chiar partied politice ecologiste, in simetrie cu cele existente in tarile Europei Occidentale. La nivelul structurilor executive si legislative s-au creat institutii axate pe problematica de mediu (minister, comisii parlamentare) si s-au emis primele acte de legislatie primara si secundara in domeniu.
Intr-o prima etapa, incorporarea partiala a principiilor dezvoltarii durabile in politicile publice a avut loc sub impulsul dezbaterilor din cadrul ONU si agentiilor sale specializate prin asumarea unor obligatii precise in baza declaratiilor si conventiilor la care Romania a devenit parte (fiind, de exemplu, printre primele tari europene care au ratificat Protocolul de la Kyoto la Conventia Cadru a Natiunilor Unite privind Schimbarile Climatice). Perspectiva aderarii la Uniunea Europeana a conferit un plus de concretete acestor preocupari, punand pe primul plan adoptarea unei noi filozofii a dezvoltarii care
sa asigure corelarea organica a aspectelor economice, sociale si de mediu si insusirea, in integralitatea sa, a acquis-ului comunitar.
In perioada 1997-1999 a fost elaborata pentru prima data, cu asistenta din partea Programului ONU pentru Dezvoltare (PNUD), o Strategie Nationala pentru Dezvoltare Durabila, care a fost definitivata in urma unui numar mare de contributii asamblate intrun cadru larg participativ si adoptata ca document oficial al Guvernului Romaniei. Desi impactul acestui document asupra politicilor publice la nivel national a fost relative restrans, el a oferit cadrul conceptual si metodologia de consultare a factorilor interesati pentru implementarea cu succes a programului Agenda Locala 21 intr-un numar de circa
40 municipalitati si judete. Dupa aderarea Romaniei la UE, Strategia din 1999 a format obiectul unei raportari interimare catre Comisia Europeana asupra aplicarii obiectivelor dezvoltarii durabile, in iulie 2007.
Demersurile pentru elaborarea unei strategii complexe de dezvoltare durabila a Romaniei, cu orizont de timp 2025, au continuat, la initiativa Presedintelui Romaniei si sub egida Academiei Romane, pe parcursul anilor 2002-2004, insa nu si-au gasit finalizarea intr-un document coerent si au ramas in stadiul de proiect. In absenta unei strategii de dezvoltare durabila actualizate conform directivelor in materie ale Uniunii Europene, documentele programatice si strategiile sectoriale elaborate in Romania in perioada pre- si post-aderare contin prevederi relevante si obiective tinta precise (in unele cazuri) care au constituit, in cea mai mare masura, baza de referinta pentru redactarea prezentului proiect de Strategie.
Tratatul de Aderare Romania - Uniunea Europeana, semnat la 25 aprilie 2005, si protocoalele anexate cuprind angajamentele concrete ale Romaniei de transpunere in practica a intregului acquis comunitar si prevad unele decalari ale termenelor de implementare ale unor obligatii de mediu (pana in 2015 pentru instalatiile industriale cu grad ridicat de poluare, 2016 pentru depozitele municipale de deseuri, 2018 pentru extinderea sistemelor urbane de colectare si tratare a apelor uzate).
Planul National de Dezvoltare 2007-2013 (PND) reprezinta documentul de planificare strategica si programare financiara multianuala care orienteaza si stimuleaza dezvoltarea economica si sociala a tarii in concordanta cu principiile Politicii de Coeziune a Uniunii Europene. Planul stabileste drept obiectiv global reducerea cat mai rapida a disparitatilor de dezvoltare socio-economica dintre Romania si celelalte state membre ale Uniunii Europene si detaliaza obiectivele specifice ale procesului pe 6 directii prioritare care integreaza direct si/sau indirect cerintele dezvoltarii durabile pe termen scurt si mediu:
Obiectivul cresterii competitivitatii si dezvoltarii economiei bazate pe cunoastere
include, ca una dintre principalele subprioritati, imbunatatirea eficientei energetice si
valorificarea resurselor regenerabile de energie in vederea reducerii efectelor
schimbarilor climatice cauzate de activitatile umane;
Aducerea la standarde europene a infrastructurii de baza pune accentul pe
dezvoltarea durabila a infrastructurii si mijloacelor de transport prin reducerea impactului
asupra mediului, promovarea transportului intermodal, imbunatatirea sigurantei traficului;
Prioritatea privind protectia si imbunatatirea calitatii mediului prevede
imbunatatirea standardelor de viata pe baza asigurarii serviciilor de utilitati publice in
special in ceea ce priveste gestionarea apei si deseurilor; imbunatatirea sistemelor
sectoriale si regionale ale managementului de mediu; conservarea biodiversitatii;
reconstructia ecologica; prevenirea riscurilor si interventia in cazul unor calamitati
naturale;
Perfectionarea si utilizarea mai eficienta a capitalului uman are in vedere
promovarea incluziunii sociale si intarirea capacitatii administrative pentru dezvoltarea
unei piete a muncii moderne si flexibile, imbunatatirea relevantei sistemului de educatie
si formare profesionala pentru ocuparea fortei de munca, stimularea culturii
antreprenoriale;
Dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivitatii in sectorul agricol, silvic
si piscicol contine prevederi privind utilizarea rationala a fondului funciar, reabilitarea
ecologica a unor terenuri degradate sau poluate, siguranta alimentara, bunastarea
animalelor, incurajarea acvaculturii in zonele costiere;
Obiectivul de diminuare a disparitatilor de dezvoltare intre regiuni si in interiorul
acestora are in vedere, printre altele, imbunatatirea performantei administrative si a
infrastructurii publice locale, protectia patrimoniului natural si cultural, dezvoltarea rurala
integrata, regenerarea zonelor urbane afectate de restructurarea industriala, consolidarea
mediului de afaceri si promovarea inovarii. Sunt prevazute, de asemenea, actiuni in
domeniul cooperarii transfrontaliere, transnationale si interregionale in vederea integrarii
socio-economice a zonelor de granita si cresterea accesibilitatii regiunilor Romaniei in
cadrul teritoriului UE.
Programarea financiara a Planului National de Dezvoltare 2007-2013 estimeaza investitiile necesare, esalonate pe ani, in valoare totala de circa 58, 67 miliarde euro. Cadrul Strategic National de Referinta 2007-2013 (CSNR), aprobat de Comisia Europeana la 25 iunie 2007, stabileste prioritatile de interventie ale Instrumentelor Structurale ale UE (Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune) in cadrul politicii de coeziune economica si sociala si face legatura intre prioritatile Planului National de Dezvoltare 2007-2013 si cele ale UE: Orientarile Strategice Comunitare privind Coeziunea 2007-2013 si Strategia Lisabona revizuita. CSNR prezinta situatia socio-economica a Romaniei la momentul aderarii, analiza punctelor tari si slabe, oportunitatilor si amenintarilor (SWOT), viziunea strategica si sinteza Programelor Operationale Sectoriale (POS) si Programului Operational Regional (POR) ce urmeaza a fi implementate in cadrul obiectivului de
convergenta.
Pentru realizarea viziunii strategice a CSNR, in cadrul politicii de coeziune, Comisia Europeana a alocat Romaniei pentru perioada 2007-2013 o suma totala de aproximativ 19,67 miliarde euro, din care 19,21 miliarde pentru obiectivul Convergenta (cu o cofinantare nationala estimata la 5,53 miliarde euro constituita in proportie de 73% din surse publice si 27% din surse private) si 0,46 miliarde euro pentru obiectivul Cooperare Teritoriala Europeana.
Cadrul Strategic National de Referinta, impreuna cu Programul National de Reforma si Programul de Convergenta raspund eforturilor de realizare a obiectivelor de convergenta prin definirea directiilor de actiune la nivel national pentru incadrarea in obiectivele politicilor si strategiilor europene..Elemente actuale si analitice utile privind diagnosticul situatiei actuale din Romania, evaluarea politicilor publice si a decalajelor fata de performantele medii din celelalte tari ale UE sunt continute in proiectul de Strategie post-aderare a Romaniei elaborat de Guvern in anul 2007.
Masurile intreprinse de Romania pentru indeplinirea celor 8 tinte convenite in cadrul ONU privind problematica globala a dezvoltarii durabile sunt prezentate in cel de-al doilea Raport asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, adoptat de Guvernul Romaniei la 18 septembrie 2007. Continutul acestor documente si masurile luate pentru implementarea lor in primul an dupa aderarea Romaniei la UE prezinta un grad substantial de relevanta pentru efortul de a face fata provocarilor-cheie si de a realiza obiectivele Strategiei a Uniunii Europene pentru Dezvoltare Durabila reinnoite din 9 iunie 200 Se constata, in acelasi timp, existenta unor suprapuneri sau omisiuni din punctul de vedere al coordonarii
interdepartamentale, faptul ca strategiile si programele existente acopera orizonturi diferite de timp si, mai ales, nu sunt subsumate unei viziuni integratoare, asa cum este cea oferita de conceptul dezvoltarii durabile.
Compartimentele de specialitate la nivel judetean si municipal sunt slab incadrate cu personal calificat si nu pot face fata volumului si exigentelor calitative ale activitatilor complexe care se impun pentru pastrarea identitatii culturale nationale in context european.
3. Capitalul uman
Evaluarea corecta a starii capitalului uman si a tendintelor de evolutie pe termen mediu si lung este de o importanta fundamentala pentru proiectarea realista a perspectivelor unui model sustenabil de dezvoltare in toate componentele sale esentiale: economic, socio-cultural si de mediu. In ultima instanta, intrebarea la care prezenta
Strategie incearca sa dea un raspuns rezonabil este: Cu cine si pentru cine se va realiza
dezvoltarea durabila a Romaniei?
Pentru o apreciere obiectiva a situatiei, studiile recente (Indexul European al Capitalului Uman, Consiliul Lisabona, 2007) iau in calcul elemente precum: stocul de capital uman (investitia per capita pentru educatie si formare profesionala a populatiei ocupate, compozitia capitalului uman in functie de tipul si nivelul de educatie, starea de sanatate), utilizarea acestuia (rata de ocupare, rata somajului, rata conectarii la retele de comunicare multimedia, participarea la activitati producatoare de venit sau valoare),
productivitatea (contributia capitalului uman raportata la valoarea adaugata creata, calitatea educatiei si formarii profesionale, angajabilitatea pe parcursul intregii vieti,investitii in cercetare-dezvoltare) si demografia (spor sau declin, trenduri migratoare, impactul calculat asupra pietei muncii).
Intreaga Europa (cu exceptia Turciei, tara candidata la UE) sufera de pe urma stagnarii sau declinului demografic mai mult sau mai putin accentuat, avand ca rezultat, printre altele, imbatranirea generala a populatiei. In cazul tarilor din Europa Centrala care au aderat la Uniunea Europeana situatia devine ingrijoratoare din cauza unei rate foarte scazute a natalitatii si deci a reducerii progresive a populatiei apte de munca, exodului tinerilor si persoanelor avand o calificare medie sau superioara, nivelului nesatisfacator al pregatirii profesionale conform cerintelor pietei si al insusirii deprinderilor necesare
pentru trecerea la societatea informationala, bazata pe cunoastere si inovare. Se apreciaza ca exista riscul real ca, in deceniile urmatoare, tarile Europei Centrale si de Est sa devina o regiune slab populata, cu o forta de munca in declin, silita sa poarte povara unei populatii in curs de imbatranire.Romania nu constituie o exceptie.
Situatia demografica a Romaniei se afla, in 2008,in al 19-lea an de deteriorare. Trei realitati si-au pus amprenta pe aceasta evolutie: criza economica si sociala care a dominat cea mai mare parte a acestei perioade, dobandirea dreptului la libera circulatie si urmarile politicilor demografice aberante ale guvernantilor din deceniile 7, 8 si 9 ale secolului trecut. Masurile excesive luate de regimul comunist,
in octombrie 1966, in privinta dreptului la intreruperea sarcinii si la contraceptie,mergand pana la «planificarea» nivelului natalitatii, legislatia extrem de restrictive privind divortul si penalizarea financiara a persoanelor fara copii au avut drept rezultat o crestere neobisnuit de mare a natalitatii in anii 1967 si 1968, la un nivel cu putin peste valorile medii europene. Reversul acestei evolutii temporare s-a exprimat in cresterea mortalitatii infantile si mentinerea ei la cote ridicate, in cea mai mare mortalitate maternal din Europa si in proportiile alarmante ale copiilor nascuti cu malformatii congenitale
precum si ale celor abandonati dupa nastere.
Nu este, deci, de mirare ca abrogarea masurilor restrictive chiar in primele zile dupa instalarea noului regim a dus la un recul al natalitatii in anii 1990-1991 si, la o scara mai mica, in 1992. Acest proces a continuat si s-a amplificat in anii urmatori in toate cele trei componente care modeleaza numarul si structura pe varste a populatiei: natalitatea, mortalitatea generala si migratia externa. El a continuat si dupa anul 2000 prin stabilizarea primelor doua componente la valori care consolideaza procesul de deteriorare prin dinamica interna a demograficului.
La o populatie totala de 21.537.563 locuitori (la 1 iulie 2007), Romania a inregistrat in acel an o rata a natalitatii de 10,2 nascuti vii la mia de locuitori fata de o rata a mortalitatii generale de 11,7 decedati la o mie de locuitori. In perioada 1990-2007 populatia Romaniei s-a redus cu circa 1,7 milioane locuitori, ceea ce reprezinta o pierdere a fondului uman de 7,2%, fara a lua in consideratie migratia externa. Conform prognozelor demografice, se prefigureaza un proces de masiva depopulare a tarii in deceniile urmatoare, daca fertilitatea va ramane in limitele din ultimii zece ani de doar 1,3 copii la o femeie, fata de 2,1 cat este necesar pentru inlocuirea generatiilor si mentinerea populatiei la un nivel constant.
In perioada 2004-2006, speranta medie de viata in Romania a fost de 72,22 de ani, cu diferente sensibile intre populatia masculina si cea feminina (68,74 ani pentru barbati si 75,48 ani pentru femei), fata de media UE-27, situata in jur de 75 ani la barbati si peste 80 ani la femei. Structura pe varste a populatiei reflecta un proces de imbatranire prin scaderea relativa si absoluta a tinerilor (0-14 ani) de la 18,3% in anul 2000 la 15,3% in 2007 si cresterea ponderii populatiei varstnice (65 de ani si peste) de la 13,3% in 2000 la 14,9% in 2007. Varsta medie a populatiei a fost, la inceput ul anului 2007, de 38,9 ani.
Fenomenul de imbatranire demografica este mai accentuat in mediul rural, cu o varsta medie de 39,7 ani, proportia persoanelor de peste 65 de ani fiind de 17,4%, majoritatea femei. Raportul de dependenta economica a persoanelor inactive de peste 60 de ani la 100 adulti activi economic (20-59 ani) a fost de 34, cu perspectiva de a creste dramatic in urmatoarele decenii.
La nivelul anului 2007, resursele de munca din Romania (populatia in varsta de 15-64 de ani) a fost de 15,05 milioane persoane, in crestere cu 100 mii fata de anul 2002.
Rata de ocupare a fortei de munca a fost, in 2007, de 58,8%, fara modificari notabile fata
de cifrele anului 2002, situandu-se cu mult sub tinta de 70% stabilita prin Strategia de la Lisabona pentru ansamblul Uniunii Europene pentru anul 2010. Din punct de vedere calitativ, insa, progresele sunt semnificative: numarul salariatilor a fost in 2007 cu aproape 500 mii mai mare decat in 2002, reducandu-se corespunzator populatia ocupata in agricultura. S-a majorat ponderea persoanelor cu studii superioare in totalul populatiei ocupate (de la 11% in 2002 la peste 14% in 2007) si a celor cu studii medii (de la 62,9% in 2002 la circa 65% in 2007), ceea ce s-a reflectat si in cresterea sustinuta a productivitatii muncii.
In acelasi timp s-au accentuat dezechilibrele de pe piata muncii, existand in anumite sectoare sau profesii un deficit de forta de munca. Resursa de munca este diminuata si datorita varstei actuale de pensionare (putin peste 58 ani in cazul femeilor si 63,5 in cazul barbatilor), sensibil inferioara varstei limita de activitate. Somajul in randul tinerilor continua sa fie ridicat, in jur de 21%. In ansamblu, se constata ca Romania are un potential de resurse de munca nevalorificat in proportie de circa 30%, ceea ce creeaza premisele pentru rezolvarea partiala si pe termen scurt a unora dintre problemele create
de deficitul fortei de munca. Totodata, exista o tendinta certa de utilizare mai eficienta a capitalului uman pe piata muncii.
Cifrele privind migratia (imigratia si emigrarea legala permanenta) nu au fost, dupa 1995, importante din punct de vedere statistic (in jur de minus 10-15 mii pe an). In schimb, emigratia temporara pentru munca in strainatate, predominant in tarile UE din zona occidentala, este estimata, in primavara 2008, la circa 2 milioane Este vorba in special de adultii tineri care, daca decid sa-si permanentizeze sederea in tarile respective prin naturalizare, vor afecta si mai serios balanta pe varste si aportul de natalitate
preliminat. Trebuie luat in calcul si faptul ca, in tonditiile mentinerii unui decalaj important in privinta standardelor de viata si perspectivelor de implinire profesionala si personala in tara, atractia emigrarii temporare sau permanente va ramane puternica, tinand seama si de nevoile proprii ale tarilor partenere mai dezvoltate din UE, care se confrunta cu aceleasi probleme de imbatranire demografica si scadere a natalitatii.
Cele de mai sus demonstreaza ca factorii demografici reprezinta o componenta esentiala a unei viziuni de perspectiva a dezvoltarii durabile a Romaniei pe termen mediu si lung si trebuie sa-si gaseasca reflectarea adecvata in toate strategiile nationale tematice si sectoriale.
Evolutiile demografice au constituit un factor important din punct de vedere statistic(dar nu determinant din punct de vedere calitativ) al situatiei actuale in domeniul educatiei si formarii profesionale. In intervalul 2000-2006, numarul absolventilor si al nitatilor de invatamant in functiune (in special preuniversitar) s-a aflat intr-o scadere continua, cu diferentieri si oscilatii pe niveluri educationale si locatii (urban/rural) corelat fiind, de la an la an, cu diminuarea populatiei de varsta scolara.
Modificarile Legii Invatamantului din 1995 in anii 2003 si 2004 au adus imbunatatiri semnificative cadrului legal, prevazand printre altele: extinderea duratei invatamantului obligatoriu de la 8 la 10 clase; introducerea unor elemente de schimbare a sistemului de finantare a invatamantului preuniversitar prin sporirea autonomiei unitatilor de invatamant si a atributiilor autoritatilor locale; cresterea finantarii invatamantului de stat din fondurile publice de la 3,6% din PIB in 2001, la 5,2% in 2007 si minimum 6%
incepand din anul 2008.
In urma numeroaselor sesizari critice, sustinute de studii care au relevat perpetuarea si chiar, sub unele aspecte, adancirea decalajelor fata de celelalte tari ale UE si ramanerile in urma fata de obiectivele Strategiei Lisabona, in februarie 2008, principalele partied reprezentate in Parlament au semnat, la initiativa Presedintelui Romaniei, un Pact National pentru Educatie care stabileste obiectivele strategice convenite pentru remedierea situatiei in perioada urmatoare. Speranta medie de viata scolara era in Romania (in 2005) de 15,3 ani fata de 17,6 ani in UE-27, iar proportia din populaia intre 15 si 64 de ani cuprinsa in invatamantul de toate gradele era de 47,5%. Rata bruta de cuprindere in invatamantul primar si gimnaziala inregistrat o tendinta ascendenta, cu 4% in anul scolar 2005/2006 fata de 2002/2003,
mentinandu-se insa un decalaj important (14%) intre mediul urban si cel rural. Daca in mediul urban aproape 80% dintre elevi finalizeaza ciclul obligatoriu de 10 clase prin promovarea examenelor finale, in mediul rural proportia este de sub 50%. In anul 2006 numai 2,9% din totalul populatiei active din mediul rural aveau studii superioare in comparatie cu 21,0% in mediul urban.
Rata de participare la educatie a populatiei intre 15 si 24 de ani a crescut de la 36,96% in 1999/2000 la 46,88% in 2003/2004, dar rata de parasire timpurie a scolii ramane alarmanta, respectiv 19% in 2006, cu mult peste nivelul mediu al UE-27 de 15,2% si al obiectivului tinta de sub 10% prevazut pentru aplicarea obiectivelor Strategiei Lisabona pentru anul 2010.
Proportia absolventilor invatamantului secundar superior din grupa de varsta 20-24 ani era in 2006 de 77,2% fata de obiectivul de referinta UE pentru anul 2010 de 85%. Participarea la educatia timpurie in 2006 era de 76,2% fata de 90% cat reprezinta tinta de referinta a UE pentru anul 2010. Pana in anul 2005 nu a existat un sistem explicit, cuprinzator si unitar la nivel national pentru asigurarea calitatii educatiei. In aceste conditii, referirile la relevanta si, respectiv, calitatea educatiei si formarii profesionale s-au putut face numai pe baza evaluarilor externe. Evaluarea realizata in 2006 dupa metodologia Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE) in sistemul PISA (Programme for International Student Assessment) pentru performanta generala a tinerilor de 15 ani situeaza Romania pe locul 47 din 57 de tari participante, 46,9% din elevii romani fiind sub nivelul alfabetizarii stiintifice. Mediocritatea rezultatelor este mai ingrijoratoare prin raportare la evaluarea PISA din anul 2000, fata de care se inregistreaza o scadere a performantelor scolare. Raportul PISA 2006 evidentiaza o variatie mare intre rezultatele obtinute de elevii din diferite scoli si constata persistenta unor decalaje substantiale de
performanta la elevii proveniti din segmentele defavorizate ale populatiei. In ceea ce priveste intelegerea problemelor de mediu, mai putin de 40% dintre elevii romani au reusit sa le identifice si sa le explice.
Situatia pare a fi si mai serioasa in ceea ce priveste invatamantul universitar, unde nu a avut loc o evaluare de tip calitativ care sa evidentieze relevanta competentelor dobandite in raport cu cerintele reale de pe piata muncii si cu exigentele dezvoltarii durabile. In termeni strict cantitativi, rata de participare a absolventilor de invatamant secundar la invatamantul superior a crescut de la 27,7% in 2000/2001 la 44,8% in 2005/2006, dar faptul ca doar 11,7% din adultii din grupa de varsta intre 25 si 64 de ani sunt absolventi de invatamant tertiar/superior (fata de 27,7% in SUA, 16,4% in Marea Britanie sau 15,4% in Franta) plaseaza Romania intr-o situatie dezavantajoasa fata de cerintele racordarii la societatea bazata pe cunoastere.
La sfarsitul anului universitar 2006/2007, erau inscrisi 818,2 mii studenti, dintre care 522,6 mii in institutiile de invatamant public si 295,6 mii in cel privat, cu o crestere de 11% fata de anul precedent, mai ales pe seama inscrierilor in sistemul de invatamant deschis la distanta din sectorul privat (reprezentand 15% din totalul studentilor).
Ponderea studentelor a fost de 59,8% dintre absolventi in invatamantul public si 58% in cel privat. Preferintele la inscriere in anul scolar 2007-2008 s-au indreptat in continuare spre facultatile de profil universitar (31,4% in sectorul public si 26,3% in cel privat), economic (23,9% public si 44,3% privat), juridic (24,6% in sectorul privat) si 28,1% tehnic (in sectorul public). Este totusi important de mentionat ca, in comparatie cu obiectivul tinta al UE pentru anul 2010 privind cresterea cu 15% a participarii la
programele de matematica, stiinte si tehnologii, Romania a inregistrat o rata de crestere de 25,9% in 200
Rata de participare a adultilor intre 25-64 de ani la programe educationale se afla inca, in 2006, la un nivel extrem de scazut de 1,3% fata de media UE-25 de 9,6% si fata de obiectivul tinta de 12,5% pentru anul 2010. La aceasta se adauga, ca una dintre explicatiile neparticiparii la educatia permanenta, si accesul redus la folosirea comunicatiilor prin Internet (23 utilizatori la mia de locuitori in 2006) si a serviciilor electronice in relatiile cu autoritatile publice (0,7%), Romania situandu-se din acest punct
de vedere pe ultimul loc intre tarile care au aderat la UE dupa 2004.
Pentru acumularea cat mai rapida de capital uman, coroborand nivelul de educatie si tendintele demografice, datele mentionate atrag atentia asupra necesitatii unei investitii sustinute pentru cresterea cat mai rapida a proportiei absolventilor de invatamant secundar superior in cadrul grupei de varsta 20-24 ani. De asemenea, cresterea ratei de participare la invatamantul superior si a ratei de cuprindere a adultilor in programe de invatare continua poate compensa deficitul de forta de munca inalt calificata pentru o economie bazata pe cunoastere competitiva si durabila. In plus, din punct de vedere
calitativ, este imperativa imbunatatirea substantiala a calitatii invatamantului obligatoriu.
Sistemul de sanatate din Romania este de tip asigurari sociale si are ca scop garantarea accesului echitabil si nediscriminatoriu la un pachet de servicii de baza pentru asigurati. In anul 2005, gradul de cuprindere in sistemul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate era de 96,08% in mediul urban si de 98,25% in zonele rurale. Masurile de modernizare intreprinse incepand cu anul 1998 si legiferarea reformei sistemului sanitar in 2006 au creat premise pentru imbunatatirea serviciilor in acest sector prin
descentralizarea unor activitati, introducerea notiunii de medic de familie la libera alegere a pacientilor, dezvoltarea bazei de tratament si preventie si a accesibilitatii la servicii medicale de calitate, sporirea eficacitatii interventiilor de urgenta.
Ponderea cheltuielilor publice pentru sanatate a variat, in perioada 2004-2006, intre 3,6%- 3,7% din PIB (2,1 miliarde euro), iar in 2007 a fost de 4% (4,3 miliarde euro).Cu toate acestea, sistemul de sanatate se dovedeste inca incapabil sa faca fata cerintelor societatii moderne datorita infrastructurii precare, gestiunii defectuoase si insuficientei cronice a investitiilor, pe fondul unor probleme socio-economice, de mediu,de nutritie si de stres persistente. Potrivit datelor din Raportul asupra Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (2007), Romania se situeaza in continuare pe ultimul loc in Europa la indicatorul mortalitatii infantile, cu 13,9 la o mie de nascuti vii in 2006 (17,1la mie in mediul rural) si la incidenta imbolnavirilor de tuberculoza (de 10 ori fata de media UE).
Infrastructura sistemului de ocrotire a sanatatii se plaseaza, din punctul de vedere al gradului de acoperire si al calitatii serviciilor, la un nivel de sub 50% in comparatie cu cele 10 tari care au aderat la UE dupa 2004. Desi numarul de paturi in spitale este de 6,6 la mia de locuitori (peste media UE de 6,1), majoritatea acestora se afla in cladiri de peste 50-100 de ani vechime, insalubre si inadecvat echipate. Incadrarea sistemului cu personal medico-sanitar avand calificare superioara este net deficitara in Romania (19,5 medici la 1.000 de locuitori fata de media UE de 28-29), situatia fiind inca si mai serioasa in privinta cadrelor medii, cu 2,04 la fiecare medic (fata de 2,66 in Ungaria sau 2,76 in Republica Ceha).
Persista serioase diferente in ceea ce priveste accesul la serviciile medicale atat sub aspect regional cat si social, cu o vulnerabilitate mai mare in randul categoriilor defavorizate. In conditiile in care peste 40% din populatie traieste in mediul rural, mai putin de 15% dintre medici isi desfasoara activitatea la tara, de peste cinci ori mai putini decat in mediul urban. Studiile recente confirma o deteriorare generala a starii de sanatate mentala si emotionala comparativ cu valorile medii europene, cresterea numarului
abuzurilor si dependentei de substante psihoactive, a ratei suicidului si a factorilor de stres, expansiunea comportamentelor agresive si violente, inclusiv in randul minorilor.
Imbatranirea generala a populatiei adauga presiuni crescande asupra unui sistem de sanatate si asa subrezit.
4. Capitalul social
Functionarea optima a unei societati democratice presupune nu numai existenta unui cadru legislativ adecvat si a unei constructii institutionale eficiente, ci si dezvoltarea unei culturi participative bazate pe incredere si cooperare. Din perspectiva definitiei clasice a capitalului social ca fiind «un bun societal care ii uneste pe oameni si le permite sa urmareasca mai eficient realizarea unor obiective comune», statornicirea increderii intre membrii societatii are la baza indeplinirea obligatiilor asumate si reciprocitatea. In societatea moderna, colaborarea entitatilor publice si private in slujba intereselor si
drepturilor fundamentale ale cetatenilor este sustinuta de reteaua de asociatii voluntare, organizatii neguvernamentale, asociatii profesionale, grupuri caritabile, initiative cetatenesti etc. care actioneaza (autonom sau in cooperare, direct sau prin mass media) in relatia cu puterea de stat (legislativa,executiva, judecatoreasca), garantul respectarii valorilor si practicilor democratice. In perioada dintre cele doua razboaie mondiale a avut loc in Romania o oarecare miscare in directia constituirii unor asociatii profesionale sau altor formatiuni ale societatii civile, orientate cu precadere spre actiuni de intrajutorare, caritabile sau de asistenta sociala pe baza de voluntariat. In perioada regimului comunist, asemenea forme de asociere (cu exceptia celor strict profesionale) au fost constant descurajate, iar cele existente au fost supuse unor puternice presiuni de politizare si ideologizare.
Inca din anul 1990, chiar de la inceput ul procesului de tranzitie la democratia pluralista si economia de piata functionala, s-a inregistrat o crestere rapida a numarului de organizatii neguvernamentale nou create si o diversificare a profilului lor de activitate. In faza initiala, iar in anumite cazuri si in continuare, acestea s-au bucurat de sprijin organizatoric si logistic din partea organismelor similare din strainatate, in special din tarile Uniunii Europene, precum si din Statele Unite, Canada, Japonia etc. Au luat fiinta,de asemenea, filiale Romanesti ale unor organizatii internationale neguvernamentale in domenii precum drepturile omului, transparenta institutiilor publice si dreptul la informare, conservarea mediului inconjurator si promovarea principiilor dezvoltarii durabile. Dreptul de libera asociere este consfintit in Constitutia Romaniei si face obiectul a nu mai putin de 15 legi speciale precum si altor reglementari prin ordonante sau decizii ale Guvernului.
Este reglementat prin lege modul de constituire, inregistrare, organizare si functionarea persoanelor juridice de drept privat, fara scop patrimonial. Statutul de persoana juridical este acordat prin hotarare judecatoreasca prin inscrierea in Registrul asociatiilor si fundatiilor. La nivel national, Registrul este tinut de Ministerul Justitiei. Legea reglementeaza, intr-un regim non-discriminatoriu, si procedura recunoasterii in Romania a persoanelor juridice straine fara scop patrimonial.
Regimul juridic al partidelor politice, patronatelor, sindicatelor, cultelor sau asociatiilor religioase, asociatiilor de tineret sau femei, structurilor de reprezentare ale comunitatilor profesionale (de exemplu, Colegiul Medicilor, Ordinul Arhitectilor etc.)este reglementat prin legi speciale.
Pentru implementarea obiectivelor Strategiei Nationale pentru Dezvoltare Durabila prezinta un interes deosebit prevederile Legii administrtiei publice locale, care reglementeaza dreptul unitatilor administrativ-teritoriale ca, in limitele competentelor lor deliberative si executive, sa coopereze si sa se asocieze, in conditiile legii, formand asociatii de dezvoltare intercomunitara, cu personalitate juridica de drept privat si de utilitate publica, in scopul realizarii in comun a unor proiecte de dezvoltare de interes
zonal sau regional ori furnizarii in comun a unor servicii publice. Structurile associative ale autoritatilor administraiei publice locale care functioneaza in prezent si si-au demonstrat capacitatea de initiativa si actiune includ: Asociatia comunelor din Romania, Asociatia oraselor din Romania, Asociatia municipiilor din Romania, Uniunea nationala a consiliilor judetene din Romania, Federatia autoritatilor locale din Romania. In cazul specific al Romaniei este extrem de relevanta aplicarea metodologiei de implementare a Agendei Locale pentru secolul XXI (AL-21), cu sprijinul Programului ONU pentru Dezvoltare, in peste 40 de localitati sau zone, pana la nivel de judet, prin implicarea activa a tuturor actorilor locali, inclusiv a organismelor societatii civile si initiativelor cetatenesti, in elaborarea si promovarea unor planuri si proiecte de dezvoltare durabila care sa intruneasca sprijinul intregii comunitati.
Majoritatea ministerelor si altor institutii centrale precum si autoritatilor locale si-au constituit birouri de relatii cu organizatiile neguvernamentale si cu mediul asociativ. S-au inregistrat progrese semnificative in privinta angajarii unor proiecte comune cu formatiuni ale societatii civile, mai ales in domenii precum furnizarea de servicii sociale sau protectia si conservarea mediului natural. Practica subventionarii partiale a unor asemenea activitati realizate in parteneriat cu organizatiile neguvernamentale de la
bugetul central si bugetele locale se afla inca la inceput, dar inregistreaza o crestere constanta atat din punct de vedere cantitativ cat si al impactului real in viata comunitatilor. Astfel, numai in domeniul asistentei sociale, numarul asociatiilor sau fundatiilor selectionate ca eligibile pentru programele de subventii a crescut, intre 1998 si 2008, de la 32 la 116, iar cel al unitatilor voluntare de asistenta sociala de la 60 la 307.
Anumite initiative ale organizatiilor neguvernamentale sau unor coalitii ale acestora au avut ca efect reconsiderarea unor proiecte controversate in domeniul industriei extractive, localizarii unor intreprinderi industriale sau lucrari de infrastructura, amenajarii teritoriului si dezvoltarii urbane, ecologizarii unor situri poluate etc.
Asemenea actiuni raman insa sporadice, cu o capacitate de mobilizare si sustinere limitata in timp si, in consecinta, cu un impact inca redus asupra procesului decizional. Desi autonomia organizatiilor societatii civile este, in linii generale, recunoscuta si respectata, se constata in continuare, mai ales (dar nu exclusiv) la nivel local, persistenta unor relatii clientelare ale acestora cu autoritatle si actorii politici. Studiile de specialitate si sondajele de opinie releva mentinerea unui nivel relativ scazut, in comparatie cu alte state membre ale Uniunii Europene, al participarii cetatenilor la viata asociativa precum si a comunicarii si relationarii dintre organizatiile societatii civile din diferite sectoare.Una dintre cauzele identificate ale acestei situatii este capacitatea redusa de finantare a initiativelor cetatenesti si a proiectelor viabile venite din partea organizatiilor neguvernamentale datorita carentelor legislative privind regimul sponsorizarii si cointeresarii mediului de afaceri in angajarea unor asemenea actiuni.
Pe masura maturizarii accelerate a actiunii civice in Romania ca factor de sustinere a unei guvernari care isi intemeiaza legitimitatea pe responsabilitate si transparenta si ca element de importanta cruciala in promovarea principiilor si practicilor dezvoltarii durabile, solidaritatea si coeziunea sociala se va cladi pe temeiul unor principii ferme precum:
Transparenta actului decizional al administratiei publice;
Comunicarea permanenta si accesul liber la informatii de interes public;
Parteneriatul durabil in realizarea obiectivelor comune convenite;
Optimizarea utilizarii resurselor;
Nediscriminarea organizatiilor neguvernamentale in raport cu ceilalti potentiali
parteneri din comunitate;
Respectarea valorilor organiztiilor neguvernamentale si a misiunilor acestora.
In vederea asigurarii unei implicari efective, transparente si influente a societatii civile in procesul de implementare si monitorizare a Strategiei Nationale pentru Dezvoltare Durabila se propune instituirea prin lege, sub egida Academiei Romane, a unui Consiliu Consultativ pentru Dezvoltare Durabila, cu un secretariat permanent, total autonom fata de puterea executiva dar finantat de la bugetul de stat, conform practicii statornicite in majoritatea statelor membre ale UE. Ca o inovatie fata de procedurile curente din cadrul UE, se are in vedere ca acest Consiliu sa aiba dreptul de a prezenta anual Parlamentului Romaniei un raport complementar celui prezentat de Guvern,continand propriile evaluari si recomandari de actiune.
Bibliografie
1. Cristea V., 1999, Dezvoltarea durabila o singura alternative pentru un singur Pamant, St.si cercetare,( St.Nat. ),Bistrita,
2. Vadeanu A.,2004, Managementul dezvoltarii durabile,Ed.Ars Docendi, Bucuresti
3. www.romaniaeuropa.com
4. http//:strategia.ncsd.ro
5. www.ier.ro
