|
|
|
Datoria administratiei centrale
In aceasta categorie se includ acordurile de imprumut si emisiunile de obligatiuni al Ministerului Finantelor, Banci Centrale si ale altor institutii ale administratiei centrale.
Inventarierea obligatiilor curente
In conditiile in care administratia centrala a unui stat nu dispune de informatii cuprinzatoare asupra tuturor obligatiilor sale externe curente si viitoare, in momentul implementarii unui sistem de colectare si prelucrare a datelor care se doreste viabil pentru un orizont de timp indelungat, prima necesitate o reprezinta alcatuirea unui inventar complet al tuturor angajamentelor existente. Se impune, astfel, obtinerea de informatii detaliate de la toti beneficiarii de credit extern din cadrul administratiei centrale si a copiilor acordurilor de imprumut. Apoi, este necesara utilizarea inregistrarilor contabile ale acestora pentru verificarea si suplimentarea informatiilor culese in prima faza.
Monitorizarea acordurilor de credit
In cazul administratiei centrale, autoritatea guvernamentala are nevoie de un control maxim asupra activitatii de indatorare externa. Prin centralizarea deciziei de imprumut, prin limitarea numarului de persoane oficiale autorizate sa negocieze si sa contracteze angajamentele externe, controlul si eficientizarea informatiei de indatorare devin fezabile.
Este important de subliniat faptul ca centralizarea deciziei de imprumut nu inseamna automat si centralizarea datelor contabile.
Autoritatea imprumutatoare trebuie sa abordeze sistematic modul de transmitere a contractelor de credit si abonamentelor ulterioare impreuna cu schemele de tragere si de amortizare catre oficiul datoriei. Intr-o organizare ideala, cel putin o persoana de rang inalt din cadrul oficiului datoriei trebuie sa participe la fiecare actiune de negociere si materializare a unui angajament financiar extern al administratiei centrale.
Pentru stabilirea tuturor procedurilor de transmitere a informatiilor catre oficiul datoriei este necesara acoperirea urmatoarelor elemente: identificarea tuturor beneficiarilor de credit autorizati; stabilirea de mecanisme de transmitere a unei copii dupa fiecare contract de credit incheiat; stabilirea de proceduri de verificare periodica a transmiterii copiilor conventiilor de credit catre oficiul datoriei.
Monitorizarea tragerilor
Monitorizarea tragerilor reprezinta problema cea mai dificila a oficiului datoriei fiind, in mod esential, o chestiune de organizare a fluxurilor informationale. Spre deosebire de conventiile de credit si de instiintarile de plata sau platile propriu-zise, informatiile despre trageri tind sa nu treaca intotdeauna prin aceleasi unitati organizational-functionale. De asemenea, comparativ cu platile, tragerile iau, mult mai frecvent, forma livrarilor de marfuri sau a prestarilor de servicii.
Procedurile de urmarire si colectare a informatiilor trebuie stabilite astfel incat o copie a fiecarui aviz de tragere sa parvina oficiului datoriei. Cerintele formale de raportare catre oficiul datoriei a informatiilor despre trageri par sa nu fie eficiente. In plus, acestor cerinte trebuie sa le se adauge o serie de metode menite sa suplimenteze si sa verifice datele raportate.
In cazul creditelor destinate finantarii unor proiecte de investitii, tragerile sunt, de cele mai multe ori, administrate de agentiile guvernamentale responsabile pentru implementarea proiectelor in cauza. Administratorii proiectelor pot furniza mai usor si mai rapid datele referitoare la trageri, daca acest lucru le este util. Astfel, in problemele legate de disponibilitatea de fonduri pentru proiectele respective, interconectarea monitorizarii datoriei cu monitorizarea proiectelor ar oferi aceasta facilitate.
In foarte multe situatii, administratia centrala se imprumuta in strainatate in contul intreprinderilor publice. Problema majora, semnalata in majoritatea statelor debitoare, o constituire netransmiterea sau transmiterea cu intarziere a informatiilor despre trageri catre oficiul datoriei, de catre intreprinderile respective.
Cel mai frecvent, aceasta disfunctionalitate are loc in cazul in care tragerile sunt sub forma livrarilor de marfuri sau prestatorilor de servicii. Esenta problemei consta in "competitia" intre beneficiarul final al creditului si oficiul datoriei, pentru posesia avizelor de tragere emise de creditori la expedierea bunurilor sau la efectuarea serviciilor prevazute in contractul de credit. Una dintre solutiile o reprezinta pastrarea de catre beneficiar a avizelor, cu conditia transmiterii periodice (cel putin lunar) a unui raport asupra tragerilor efectuate de catre oficiul datoriei. O alta solutie o constituie utilizarea statisticilor creditorului, caruia i se poate solicita transmiterea periodica a unor situatii centralizatoare privind tragerile efectuate.
O alta gama a problemelor ivite deseori in inregistrarea tragerilor are urmatoarele componente:
Cunoasterea desfasurarii creditelor comerciale
Creditele comerciale sunt deseori disponibile in mai multe transe, in limitele uni plafon general. Deseori, cresterile de preturi se reflecta intr-un total al tragerilor mai mare decat angajamentul initial. Oficiul datoriei trebuie sa fie la curent cu suma trasa in cadrul fiecarui transe si trebuie sa fie informat in momentul in care volumul total al angajamentului se modifica in corelatie cu evolutia preturilor. De asemenea, este importanta si inregistrarea datei pana la care fiecare transa este disponibila. Inregistrarea corecta si completa a tuturor acestor informatii este necesara pentru monitorizarea platilor in contul serviciului datoriei.
Alocarea creditelor mixte
In multe situatii, tragerile dintr-un credit mixt (imprumuturi acordate de creditori oficiali combinate cu imprumuturi de la banci comerciale si cu credite furnizor) sunt raportate la oficiul datoriei pe baza consolidata (agregata), fara distinctie intre tragerile provenite din fiecare credit. De aceea, inregistrarea pe fiecare credit component este necesara atat la oficiul datoriei cat si la beneficiarul creditului mixt.
Platile in exces de rate de capital, inregistrate drept trageri
Se poate intampla cateodata ca o rata de capital sa fie achitata intr-o suma mai mare decat cea datorata. Cand creditorul returneaza surplusul, operatiunea nu trebuie inregistrata ca tragere, ci considerata ajustare la operatiunea de plata care a determinat eroarea.
Probleme de evaluare
Creditele denominate intr-o singura valuta sunt supuse variatilor valutei respective pe pietele financiare, in momentul evaluarii lor drept sume de achitat, de catre oficiul datoriei. Echivalentul lor in valuta de raportare (cel mai frecvent, dolarul SUA) poate sa scada sau sa creasca, in functie de cursul valutei la data raportarii stocului de datorie. Eventualele diferente in plus, cauzate astfel, fata de valoarea anterioara a stocului nu reprezinta trageri.
Monitorizarea platilor
Cel mai important aspect al managementului datoriei administratiei centrale in reprezinta preocuparea pentru efectuarea la timp si in forma cuvenita a platilor in contul serviciului datoriei. In mod obisnuit, aceasta responsabilitate revine Ministerului Finantelor, deoarece ordonarea acestor plati este si parte a managementului bugetar.
Ordinele de plata sunt deseori initiate dintr-un serviciu specializat al Ministerului Finantelor sau al bancii centrale (in Romania BNR ordona platile serviciului datoriei publice provenite de la FMI si de la G-24, iar Ministerul Finantelor pentru creditele de la BERD, BIRD, BEI, alte credite bilaterale ce nu fac parte din asistenta acordata de G-24).
Inregistrarea la serviciul datoriei a acestor plati cere doua etape: inregistrarea transmiterii ordinului de plata, respectiv verificarea executarii platii. Datorita dificultatilor continue in balanta de plati a unei tari in curs de dezvoltare apar deseori intarzieri in plata serviciului datoriei (arierate). Pentru monitorizarea arieratelor trebuie stiut daca si cand au fost efectuate platile. Banca Centrala trebuie sa coopereze prompt cu oficiul datoriei pentru transmiterea acestui tip de informatii. Sursa primara de informatie o reprezinta avizele de plata de la creditori. Aceste avize cuprind si evidentiaza separat sumele corespunzatoare ratelor de capital, ale dobanzilor, ale comisioanelor, ale penalitatilor de intarziere etc.
Dobanzile flotante ridica la randul lor probleme. Intrucat acestea se modifica zilnic, in momentul realizarii unui grafic de esalonare a platilor se poate utiliza nivelul ratei dobanzii din ziua respectiva sau se poate contura o evolutie a ratei de dobanda implicate in urma consultarii informatiilor de pe pietele de capital. Suma exacta a dobanzii se poate inregistra dupa efectuarea platii.
Monitorizarea arieratelor
Arieratele reprezinta sumele ce ar fi trebuit sa fie platite in contul serviciului datoriei care nu au fost achitate la scadenta. Managementul datoriei impune ca personalul responsabil cu executia bugetara, cel responsabil cu compilarea BPE si cel din cadrul oficiului datoriei sa fie la curent in permanenta cu situatia arieratelor.
Aceasta cerinta impune ca oficiul datoriei sa dispuna in orice moment de graficul actualizat al platilor de datorie, ca si de situatia exacta a platilor efectiv executate.
Toate aceste situatii trebuie sa evidentieze separat sumele, dupa cum acestea reprezinta rate de capital, dobanzi, comisioane, alte speze aferente capitalelor utilizate. Daca o plata nu se efectueaza, se inregistreaza un arierat, care trebuie reflectat in sporirea stocului de arierate. Orice efectuare ulterioara a unei plati intarziate trebuie sa se reflecte intr-o diminuare a stocului de arierate. Situatia pe fiecare credit in parte trebuie sa fie verificata periodic cu evidentele creditorilor, neconcordantele fiind imediat inlaturate.
Eventualele diferente intre evidentele platilor scadente si ale arieratelor tinute de oficiul datoriei si cele existente la alte institutii centrale trebuie sa fie reconciliate periodic. Lipsa acestor reconcilieri duce la raporturi diferite catre guvernul tarii in cauza si catre institutiile internationale, ceea ce duce la diminuarea credibilitatii atat a institutiilor raportoare, cat si a tarii in cauza, atat in interior cat si in mediile financiare internationale, ceea ce inseamna, implicit, un acces mai dificil in viitor la surse externe de finantare.
