|
|
|
Conditii favorabile cresterii salariilor
In general, un sindicat va putea obtine concesii din partea patronilor sub forma maririi de salarii in urmatoarele conditii:
(a)Atunci cand cererea pentru bunuri este puternica, astfel ca antreprenorii vor putea, probabil, sa transfere salariile marite consumatorului sub forma preturilor mai mari. Acest lucru are un efect inflationist asupra economiei, dand un impuls de cost spiralei inflationiste.
(b) Atunci cand salariile marite pot fi justificate pe baza productivitatii marite. Se va promite realizarea de productii mai mari pe muncitor, astfel ca salariile marite nu vor trebui sa impuna marirea preturilor, ci pot fi distribuite pe un volum mai mare de marfa care se fabrica. Astfel de cresteri de productivitate se realizeaza prin abandonarea practicilor restrictive dirijate impotriva promovarii utilajelor noi, a noilor metode de lucru;
(c) Atunci cand exista o prea numeroasa forta de munca in industrie. Daca forta de munca poate fi convinsa sa se retraga din industrie, primind un fel de cota de plata dr ept compensatie, muncitorii in numar mai mic care raman in industrie se pot bucura de salarii mai mari;
(d) Atunci cand antreprenorii castiga "rente economice", iar sindicatul dispune de suficienta forta pentru a-i determina pe patroni sa renunte la o parte din aceste profituri;
(e) Atunci cand patronul lucreaza cu costuri scazute, acestea fiind obtinute prin plata unor salarii mai mici decat produsul marginal net. In astfel de circumstante, exista un puternic stimulent pentru muncitori in a se organiza iar o astfel de organizatie poate obliga patronatul la concesii. In general insa, muncitorii care sunt exploatati in acest fel sunt dificil de organizat; ei pot fi imprastiati in numeroase firme mici, sau locuiesc in zone in care s omajul este deosebit de puternic, ei pot fi si imigranti care nu cunosc limba. Uneori guvernele cauta sa aplice o "politica a veniturilor" care sa restrictioneze veniturile in moduri care sunt considerate "dezirabile". Astfel, veniturile pot fi limitate in interesul unei politici anti-inflatie, sau pentru a preveni dificultati ale "balantei de plati". Uneori, aceste politici sunt evidente, nepermitandu-se nici o crestere a salariilor (inghetarea salariilor), sau permitandu-se doar o anumita rata de crestere anuala (constrangerea salariilor).
Alteori, politicile sunt mascate manifestandu-se o atmosfera de "negociere libera" a salariilor intre patroni si angajati. Presiunile se manifesta asupra negocierilor salariale prin metode cum ar fi metoda ratelor de dobanda mari sau metoda "limitelor banesti". In cazul primului sistem, patronii care asigura mariri de salarii trebuie sa finanteze platile aditionale din surse financiare proprii sau sa plateasca rate de dobanda penalizatoare pentru imprumuturile care le acorda. Conform celui de-al doilea sistem, departamentele guvernamentale trebuie sa-s i limiteze cheltuielile la o mica parte din cheltuielile anului precedent. Orice marire de salarii trebuie sa fie finantata prin reducerea in alte parti.In ambele situatii, se manifesta un fenomen cunoscut sub numele de "deriva salariilor". Veniturile care nu pot fi in mod oficial marite manifesta o deriva usoara in sus in diferite moduri. De exemplu, s-ar putea sa nu se negocieze forme de plata noi dar primele de merit ar putea fi mai generoase. Salariatii pot fi promovati in servicii cu denumiri mai importante. Se dezvolta o presiune enorma pentru imbunatatirea reala a salariilor, iar "deriva salariilor" nu serveste decat pentru a sublinia, pentru cei care nu beneficiaza de deriva, ca propriile lor pozitii trebuie sa fie reevaluate. Finalul unei inghetari legale a salariilor este un semnal pentru sindicate pentru a depune eforturi hotarate in scopul de a recastiga terenul pierdut.
Cererea si oferta de forta de munca
Necesarul (optim) de forta de munca la nivelul economiei nationale este reprezentat de totalitatea capacitatii de munca solicitata la un moment dat, intr-o anumita cantitate, structura profesionala si la un anumit nivel de calificare, care, in conditiile existente de inzestrare tehnica, de organizare a productiei si a muncii, durata a zilei de munca si productivitate, sa acopere cat mai deplin nevoia de munca si obtinerea unui efect maxim util. Un asemenea proces solicita, mai ales din partea agentilor economici, un efort deosebit, de corelare si de armonizare a necesitatilor cu interesele economice, la toate nivelurile economiei.
Activitatea social-economica neintrerupta atrage dupa sine reproducerea, tot atat de continuu, a necesarului de forta de munca, atat ca volum, cat si ca structura profesionala si grad de calificare. Asa cum in procesul de ansamblu al reproductiei, consumul creeaza imboldul productiei, tot asa si consumul continuu de resurse de munca, cerut de productia sociala, reproduce de fiecare data nevoia de forta de munca, diferita si ea de la o perioada la alta.
Venitul la nivel macroeconomic
Producerea venitului national nu este un scop in sine; ea urmareste satisfacerea trebuintelor prezente si viitoare ale membrilor societatii, venitul national fiind singura sursa de plata pentru serviciile efectuate, care sa asigure bunastarea oamenilor. Asadar, cu cat acest indicator inregistreaza marimi superioare, cu atat exista posibilitati reale ca fiecare membru al societatii sa inregistreze venituri mai mari, sau sa beneficieze de efectele pozitive ale unei repartitii judicioase a venitului national.
Producerea venitului national are drept motivatie satisfacerea celor doua necesitati vitale pentru o societate - consumul si economisirea -, astfel ca venitul (V) se divide, in procesul utilizarii, in doua mari componente: consum (C) si economii (E); deci V = C + E.
Scopul final al oricarei activitati economice fiind satisfacerea trebuintelor directe ale populatiei, venitul (in acceptiunea sa, micro si macroeconomica) este utilizat, in primul rand pentru consum si, apoi, pentru economii, in vederea sporirii avutiei.
Impartirea venitului in consum si economii, avand o anumita valoare, este limitata de marimea venitului. Acesta se descompune deci, si nu se compune din parti formate independent. El este pragul superior pana la care pot sa ajunga consumul si economiile insumate.
