|
Relatia dintre auditul intern ai entitatii economice si auditul extern
Activitatile de audit intern se desfasoara in diverse medii legale si culturale, in interiorul organizatiilor care variaza in functie de scop, marime, complexitate si structura si de catre persoane din interiorul sau din afara organizatiei. Desi diferentele pot afecta procedurile auditului intern in fiecare mediu, conformitatea cu Standardele internationale pentru procedurile profesionale de audit intern, denumite in continuare Standarde, este esentiala in conditiile in care responsabilitatile auditorilor interni se intrepatrund. Daca auditorilor interni li se interzice prin legi sau regulamente sa se conformeze anumitor parti din Standarde, ar trebui sa se conformeze cu alte parti din Standarde si sa faca prezentari adecvate.
Prin audit se
intelege examinarea profesionista a
informatiilor in vederea exprimarii opiniei responsabile si independente prin
raportarea la un criteriu sau standard;
- cercetarea efectuata in scopul de a produce o judecata motivata si independenta,
cu referinte la normele de evaluare, in vederea aprecierii fiabilitatii ori
eficacitatii sistemelor si procedurilor unei entitati economice;
- un examen obiectiv al unui element, cu scopul de a exprima o opinie sau de a
obtine o concluzie asupra obiectului auditului;
- procesul desfasurat de persoane fizice sau juridice legal abilitate
(auditori), prin care se analizeaza si evalueaza, profesionist, informatii
privind o entitate, prin tehnici si procedee specifice, in scopul obtinerii de
dovezi, numite probe de audit. Entitatile economice ale caror situatii
financiare anuale sunt supuse auditului financiar extern independent au
obligatia sa organizeze auditul intern potrivit normelor elaborate de Camera
Auditorilor Financiari din Romania. In consecinta, entitatile economice
obligate de lege sa auditeze situatiile financiare prin auditori financiari
externi independenti au obligatia sa
organizeze si efectueze auditul intern.
Auditul extern independent si auditul intern au aceeasi menire, dar prezinta
diferente esentiale intre ele.
Auditul financiar este o examinare independenta (o expresie de opinie) a
situatiilor financiare efectuata de un auditor extern, profesionist, in
conformitate cu orice obligatie statutara relevanta ;
- un aport de credibilitate asupra informatiilor contabile publicate de
entitatea economica;
- o revedere critica pentru evaluarea
unei situatii financiare contabile determinate;
- o examinare efectuata de un
profesionist competent si independent, in vederea exprimarii unei opinii
motivate asupra valabilitatii si corectei aplicari a procedurilor interne
stabilite de conducerea entitatii economice, precum si asupra a imaginii fidele
a activelor, datoriilor, pozitiei financiare, profitului sau pierderii
entitatii;
- o atestare sau certificare a
documentelor si evidentelor, a sistemului contabil si de control intern.
Auditul financiar reprezinta activitatea de examinare, in vederea exprimarii de
catre auditorii financiari, a unei opinii asupra situatiilor financiare, in
conformitate cu standardele de audit, asimilate de Camera Auditorilor
Financiari din Romania.
Auditul financiar are ca obiective:
- reflectarea imaginii fidele a
activelor, datoriilor, pozitiei financiare, profitului sau pierderii entitatii
economice;
- exprimarea unei opinii privind masura
in care situatiile financiare prezinta o imagine fidela a afacerilor entitatii
economice si a rezultatelor pentru exercitiul incheiat, cu respectarea legilor
in vigoare si a practicilor din tara in care entitatea economica isi are
sediul;
- mentinerea calitatii si coerentei
sistemului contabil, astfel incat sa asigure certitudinea reflectarii in
situatiile financiare, in mod corect, sincer si complet a elementelor de activ
si de pasiv, situatiei financiare si rezultatelor exercitiului;
- imbunatatirea utilizarii
informatiei contabile;
- aprecierea performantelor si
eficientei sistemelor de informare si organizare.
Auditul financiar necesita o metodologie de examinare care sa asigure opinia
independenta, astfel incat sa apere, in mod egal, toti utilizatorii informatiei
contabile; actionari/asociati, statul, salariatii, bancile, debitorii,
clientii, furnizorii etc.