|
|
|
Conceptul de pret si baza preturilor
Definit in termenii cei mai generali, PRETUL reprezinta o suma de bani primita sau platita pentru cedarea, respectiv obtinerea unui bun sau serviciu. Sub aspect economic, pretul este expresia baneasca a valorii bunurilor sau serviciilor care fac obiectul schimbului si constituie o categorie economica.
Pretul exprima relatiile banesti care apar si se deruleaza intre agentii economici, intre acestia si populatie, intre cetateni, intre diferite firme si state etc. cu privire la exprimarea in bani a valorii marfurilor care fac obiectul schimbului. Dar, in prezent, pretul nu se limiteaza doar la valoarea bunurilor si serviciilor care fac obiectul schimbului, ci cuprinde in sfera sa si alte acte si fapte, putandu-se astfel vorbi de: pretul actiunilor, al obligatiunilor si al altor titluri de valoare, pretul concesiunilor (redeventa), pretul locatiilor de gestiune, pretul capitalului imprumutat (dobanda) sau a celui utilizat (amortizarea, chiria) etc.
Referitor la baza, la factorii de formare a valorii marfurilor (si a preturilor) au existat mai multe curente de gandire, mai multe teorii.
a) Teoria valorii munca elaborata si sustinuta de reprezentantii economiei politice engleze: William Petty, Adam Smith si David Ricardo. Referindu-se la valoarea marfii, David Ricardo concluziona ca marfurile, avand utilitate (pe care o considera esentiala pentru valoarea de schimb), isi trag valoarea din doua izvoare: din raritatea si cantitatea de munca necesara pentru obtinerea lor.
b) Teoria valorii munca sustinuta de Marx. Karl Marx a preluat de la clasicii englezi teoria valorii munca si a dezvoltat-o pana la o forma extrema. Marx afirma ca, din punct de vedere calitativ, valoarea marfii nu reprezinta altceva decat munca omeneasca abstracta, omogena, nediferentiata, socialmente recunoscuta ca utila si ca valoarea nu contine nimic in afara de munca, iar din punct de vedere cantitativ, marimea valorii este determinata de timpul de munca socialmente necesar crearii bunurilor. Prin urmare, Marx absolutizeaza rolul muncii, in special al celei fizice, in crearea valorii si neaga rolul utilitatii bunurilor ca factor determinant al valorii, utilitatea fiind redusa la o simpla premisa. Munca este considerata ca singura masura reala care poate servi la aprecierea si compararea marfurilor si ea constituie pretul real (natural) al unei marfi, iar cantitatea de bani defineste pretul nominal al marfii.
c) Teoria utilitatii marginale - conform acesteia, valoarea (pretul) unei marfi este determinata de utilitatea marginala, marimea ei fiind o functie de raritatea marfii respective, iar mecanismul concret de stabilire se bazeaza pe actiunea legii cererii si ofertei: cererea este o functie de utilitate si oferta functie de raritate. Raritatea unui bun determina marimea sacrificiului pentru obtinerea lui. Adeptii acestei teorii pun deci accentul pe utilitatea bunului ca factor de determinare a valorii, acordand prioritate satisfacerii nevoilor umane, careia trebuie sa i se subordoneze productia. De asemenea, in formarea valorii, ei acorda muncii un rol asemanator rolului oricarui alt factor de productie (capital, informatie sau stiinta, factori naturali etc.) si nu unul exclusiv. Valoarea unei marfi, dupa aceasta teorie, este cu atat mai mare cu cat ultima unitate consumata din acea marfa are o utilitate mai mare.
d) Exista si opinii dupa care cele doua conceptii privind formarea valorii (teoria valorii munca si teoria utilitatii marginale) nu se exclud automat, ci, mai degraba, luate separat ambele sunt unilaterale si deci trebuie considerate complementare. Astfel, economistul francez Charles Gide considera ca in formularea ofertei (si a pretului de oferta) importanta au costurile, iar in formularea cererii (si a pretului de cerere) utilitatea bunurilor. Un alt reputat economist, Alfred Marshall, afirma ca valoarea se intemeiaza pe utilitatea finala si pe cheltuiala de productie si se mentine in echilibru intre aceste doua forte opuse.
Dupa alti economisti, se poate vorbi de doua teorii in formarea valorii, una obiectiva si alta subiectiva. Conform teorii obiective, valoarea este data atat de munca incorporata in marfa, cat si de utilitatea marfii. Dupa sustinatorii teoriei subiective valoarea (de schimb) se apreciaza prin utilitatea si raritatea bunului, dar si prin solvabilitatea cereri, ei situandu-se pe pozitia cumparatorului.
Prin urmare, se poate concluziona ca in formarea valorii si preturilor au importanta, atat utilitatea care determina, in ultima instanta, cererea si pretul de cerere, cat si costul de productie prin care se manifesta caracterul limitat, raritatea factorilor de productie si care determina oferta si pretul de oferta.
Intr-o economie de piata, preturile se formeaza ca rezultat al comportamentului specific al agentilor economici, al modului in care acestia reusesc sa cunoasca mai bine piata si sa-si adapteze activitatea sau consumul la cerintele si situatia pietei. In functie de conditiile economico-sociale prin care trece o tara, intr-o anumita perioada, importanta mai mare are unul sau altul din cei doi factori (cererea sau oferta) in formarea preturilor. In tara noastra, in perioada de tranzitie, preturile au fost, in general, impuse de catre ofertanti si se bazeaza pe costuri ridicate, rezultat al unei productivitati scazute a muncii, a unor salarii care joaca si rol de protectie sociala (nu doar de remunerare a muncii), a unor dificultati economice si financiare prin care trec multi agenti economici.
