|
|
|
PRACTICA DE SPECIALITATE
CREDITELE BANCARE
Contractele de credit
Definitie: Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancara nu defineste contractul de credit bancar.
In consecinta, se vor aplica, pentru definirea contractului de credit bancar, normele cuprinse in art. 1576 din Codul civil impreuna cu cele referitoare la obligatiile comerciale cuprinse in Codul comercial si in normele speciale cuprinse in Legea nr. 33/1991 si in alte acte normative, printre care si normele B.N.R.
Contractul de credit bancar poate fi definit ca o conventie unilaterala si "intuitu personae" prin care o banca sau o alta institutie de credit similara se obliga, in schimbul unei remuneratii, sa puna la dispozitia unei persoane fonduri banesti, pe un termen si in cuantum determinat sau sa isi asume, in interesul unei persoane un angajament banesc prin aval, sau scrisoare de garantie.
Clasificare:
a)dupa durata de rambursare (art. 19 din Legea nr. 33/1991)
contract pe termen scurt (pana la 12 luni);
contract pe termen mediu (intre 1-5 ani);
contract pe termen lung (peste 5 ani).
b) dupa destinatia creditului:
credite legate de o operatiune determinata (de exemplu: pentru cumpararea unui bun determinat) si credite pentru acoperirea nevoilor generale. Creditele din prima categorie, de regula, sunt insotite de contracte accesorii de gaj sau ipoteca asupra bunului achizitionat, in timp ce contractele din cea de a doua categorie sunt insotite, de regula, de contractul de fidejustiune.
credite pentru finantarea unor posturi ale bilantului: credite pentru finantarea investitiilor (pe termen lung sau mediu) sau credite pentru finantarea operatiunilor de casierie (pe termen scurt);
credite specifice: creditul pentru consum, creditul pentru comert exterior, etc.
c)Dupa caracterul mobilizabil al creditului:
credite mobilizabile (creditul prin scont);
credite nemobilizabile (deschiderea de credit).
Pentru banca, un credit este mobilizabil daca este insotit de un instrument care sa-i permita sa se refinanteze de la un alt organism bancar, adica sa imprumute ea insasi sumele pe care le-a avansat. Acest instrument (de exemplu cambia) transfera bancii dreptul ce asigura rambursarea creantei.
d) dupa tehnicile juridice utilizate:
deschiderea de credit;
creditarea prin transferul unei creante (scontul cambiei);
creditele prin semnatura (avalul si acceptarea cambiei);
Remuneratia bancii
Remuneratia bancii variaza in raport de tipul creditului dar ea are intotdeauna doua componente:
a)Dobanda calculata la suma acordata pentru perioada stabilita.
b) Comisionul bancii.
Acest comision se poate prezenta in doua ipostaze:
comision pentru confirmarea creditului, se percepe in situatia in care un credit acordat nu a fost utilizat, total sau partial, pentru ca banca a renuntat la posibilitatea de a fructifica aceasta suma intr-un alt mod si a fost lipsita de un profit scontat.
comision pentru serviciile prestate in legatura cu utilizarea creditului. Rata dobanzii se poate prezenta in urmatoarele variante:
a)Rata fixa pentru intreaga perioada de rambursare;
b) Stabilirea unui plafon maxim pentru toata durata utilizarii creditului cu dobanda variabila;
c)Dobanda poate fi modificata unilateral de catre banca in functie de anumiti factori (de exemplu in functie de dobanda practicata de B.N.R., in functie de dobanda pietei si rata inflatiei, etc.);
d) Dobanda se renegociaza in anumite situatii:
1) prin manifestari de vointa exprese ale ambelor parti;
2) prin manifestarea de vointa expresa a bancii, notificata celeilalte plati care se achieseaza tacit.
Dobanda nominala prevazuta in contractul de credit se distinge de dobanda reala ce este o componenta a remuneratiei nete a bancii, folosul real pe care il dobandeste societatea bancara. Dobanda nominala contine in mod obligatoriu si rata inflatiei.
Garantiile ce insotesc contractul de credit
Creditul deschis in favoarea clientului este insotit fie de garantii de drept comun, personale (fidejusiune, asigurare, aval) sau reale (gaj, ipoteca), fie de garantii speciale cum sunt: girul cambiei, biletul la ordin, cecului sau warantului, transmiterea proprietatii unui bun prin credit - bail (leasing); transmiterea proprietatii unei facturi protestabile (factoring).
Executarea silita a contractului de credit:
Conform art. 372 din Codul de procedura civila "Executarea silita se va urmari:
a)in virtutea unei hotarari judecatoresti;
b) in virtutea unui titlu executoriu".
In afara de hotararile judecatoresti si de actele autentice, ambele investite cu formula executorie, orice alt act poate avea caracterul de titlu executoriu numai daca este recunoscut ca atare printr-o dispozitie expresa a legii. Caracterul de titlu executoriu al contractului de credit bancar nu e recunoscut nici prin Legea nr. 33/1991 privind societatile bancare, nici prin Legea nr. 80/1991 si Legea nr. 76/1992 privind creditele rezultate din compensarea platilor restante in economie.
Unica situatie in care legea a voit sa confere contractelor de credit bancar caracterul de titlu executoriu este cea prevazuta de art.52 al Legii nr.34/1991 prin care s-a aprobat statutul B.N.R.
In concluzie, in cadrul legislativ actual, contractul de credit bancar nu este titlu executoriu decat atunci cand calitatea de creditor o are B.N.R. Pana cand Capitolul II al Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancara va fi completat cu o dispozitie expresa in acelasi sens, contractele de credit ale societatilor bancare nu au calitatea de titlu executoriu. In consecinta, inainte de a trece la executarea silita a creditelor restante, bancile trebuie sa obtina titlul executoriu in conditiile reglementarilor in vigoare.
Riscurile contractului bancar
Riscul bancar se manifesta in numeroase forme, dar dintre acestea, doua sunt fundamentale: riscul insolvabilitatii si riscul imobilizarii.
Riscul insolvabilitatii
Se manifesta ca risc de neplata sau ca risc de nerambursare.
Riscul de neplata se poate referi la neplata in totalitate sau la intarzierea platii. De asemenea, neplata poate privi capitalul sau dobanzile ori ambele.
Nerambursarea, de asemenea, se poate referi la nerestituirea la termen a creditului sau a dobanzilor ori a ambelor.
Riscul imobilizarii
Se ataseaza depozitelor colectate de banca si pe care banca are sarcina sa le fructifice prin acordarea de credite din aceste fonduri. Acest risc poate imbraca forma riscului ratei dobanzii. El rezulta din acordarea de credite cu dobanda fixa din fondurile colectate in depozite cu dobanzi variabile. Daca diferenta intre cele doua rate ale dobanzii este importanta si permanenta, aceasta poate provoca dificultati financiare bancii.
Riscul imobilizarii se poate manifesta si prin nemobilizarea creantelor sale, in cazul in care nu detine efecte scontabile sau nescontabile la banca centrala. Riscul imobilizarii poate antrena oprirea functionarii bancii cu consecinta disparitiei sau inglobarii ei intr-o alta banca.
Riscul insolvabilitatii poate fi, eventual, amortizat asupra beneficiarilor, asupra rezervelor sau a capitalului, dar si prin diminuarea semnificativa a capitalului se poate ajunge la disparitia bancii.
1. Asumarea riscului bancar se face pe baza analizei suportului economic al operatiunii de credit si a garantiilor care sunt afectate.
Suportul economic este analizat sub doua aspecte:
analiza financiara a conturilor si a rezultatelor;
analiza productiei si clientelei.
Garantiile accesorii pot fi:
garantii reale, mobiliare (gajul bunurilor mobile sau al unor valori mobiliare: actiuni sau obligatiuni) sau imobiliare (ipoteca);
garantii personale (fidejusiunea).
2. Limitarea riscului se realizeaza pe trei cai:
a)repartizarea riscului;
b) asigurarea riscului;
c)controlul riscului.
a) Repartizarea riscului insolvabilitatii se efectueaza pe baza unui principiu care face aplicarea fenomenului numerelor mari. Cu cat banca are mai multi codebitori pentru aceeasi creanta, cu atat scade importanta insolvabilitatii unuia dintre ei. Pe de alta parte sunt impuse limite valorice creditului acordat unuia si aceluiasi debitor.
Repartitia are in vedere urmatoarele criterii:
criteriul sectorului economic;
criteriul geografic;
criteriul tipului, categoriei si duratei creditului.
Divizarea riscului se poate realiza prin construirea de consortii intre mai multe banci.
Repartitia riscului imobilizarii se face prin:
multiplicarea si raspandirea in teritoriu a ghiseelor de colectare a depozitelor banesti;
multiplicarea si diversificarea clientelei in cadrul retelei de ghisee existente.
b)Asigurarea riscului insolvabilitatii poate fi realizata prin sistemul de asigurare a creditelor, adica drepturilor incorporale, de creanta, acordate de o societate comerciala altei societati comerciale sub forma creditului comercial. Cu alte cuvinte, societatile de asigurare a creditelor garanteaza riscurile unor comercianti fata de alti comercianti fara a scuti bancile de creditele pe care acestea le acorda.
Luarea unei asemenea masuri de asigurare de catre societatea comerciala care a acordat celeilalte un credit comercial, ofera un sentiment reconfortant bancii care a acordat creditul bancar.
Acest procedeu este utilizat frecvent in creditarea comertului exterior. Organismul de asigurare a creditelor garanteaza, in general in numele statului, creantele furnizorilor interni asupra cumparatorilor externi. Asemenea organisme exista in Franta (COFACE), Marea Britanie (E.C.G.D), Italia (S.A.C.E), etc. In Romania, in septembrie 1992 a fost inaugurat primul sistem de asigurare a creditelor de export realizat de Banca de Export-Import a Romaniei (EXIMBANK) si de Compania Olandeza de asigurari (N.C.M) in profitul exportatorilor romani.
Asigurarea riscului imobilizarii se efectueaza prin sistemul asigurarii depozitelor. Conform art. 37 din Legea nr. 33/1991 privind activitatea bancara in scopul protejarii drepturilor deponentilor, se pot constitui unul sau mai multe fonduri pentru asigurarea depozitelor banesti detinute de societatile bancare in favoarea persoanelor fizice. Aceste fonduri vor putea fi constituite de catre institutii financiare publice sau private ori de statul roman. Ele vor functiona pe baza autorizatiei date de B.N.R si sub supravegherea acesteia.
c) Controlul riscurilor constituie o sarcina permanenta si individuala a fiecarei banci dar el se exercita concomitent de catre banca centrala. Departamentul specializat al bancii verifica:
daca s-au constituit in forma legala si la timp garantiile creditului;
daca se respecta limitele contractului de credit privind cuantumul si durata rambursarii;
daca apar incidente de plata, atat in cazul platilor datorate altora de propriul client, cat si in cazul partilor cuvenite catre client ti care trebuie sa fie facute de alti agenti economici.
Cecurile respinse de banci pentru lipsa de acoperire sunt, de regula, raportate bancii centrale. Banca centrala, la randul ei, se implica in controlul riscurilor stabilind un raport maxim intre creditele acordate si fondurile proprii ale bancii. Astfel, conform art. 29 din Legea nr. 33/1991, imprumuturile acordate de o societate bancara unui singur debitor nu pot depasi, cumulate, 20% din capitalul si rezervele societatii bancare respective, iar conform art. 30 societatile bancare sunt obligate sa comunice B.N.R creditele acordate clientilor lor care depasesc suma minima pentru raportare stabilita de B.N.R.
Riscul insolvabilitatii
Pentru banci riscul neplatii la scadenta, risc al insolvabilitatii, se manifesta ca urmare a neindeplinirii contractului de credit de catre client. Fie ca aduce o pierdere de capital definitiva, fie ca presupune o recuperare partiala si tarzie, prin actiuni in instantele juridice, insolvabilitatea prejudiciaza, interesele bancii.
Riscul global al insolvabilitatii este o functie crescatoare a masei creditelor acordate si a ratei dobanzii, in timp ce oferta de credit este o functie descrescatoare a riscului.
Deci riscul de insolvabilitate creste pe masura ce dimensiunile creditului cresc. Mai mult, odata cu cresterea volumului creditului, cazurile de insolvabilitate cresc in proportie accelerata, expresie a faptului ca majorarea proportiilor creditului aduce in randul debitorilor un numar mult mai mare de persoane, potential insolvabile. Dimpotriva, restrangerea creditului conduce la scaderea cazurilor de insolvabilitate, pentru ca in aceste imprejurari, in primul rand clientii cu insolvabilitate indoielnica sunt exclusi de ia creditare.
Cresterea ratei dobanzii conduce la multiplicarea cazurilor de insolvabilitate a debitorilor bancii, intrucat, pe de o parte, cresterea obligatiilor debitorilor majoreaza in general obligatiile beneficiarilor de credite, iar, pe de alta parte, ca acesti clienti apreciati ca riscanti, au un regim de creditare specific cu dobanzi mai ridicate.
Riscul insolvabilitatii. majorat determina o oferta de credit mica. Astfel, in ce priveste pozitia ofertei de credit fata de insolvabilitate, trebuie sa constatam ca bancherul, fiind sensibil la riscul insolvabilitatii, va avea el insusi un prag dincolo de care nu va forta acordarea de credite, independent de conditiile de dobanda extrem de favorabile.
Exista de fapt o zona inelastica in relatia oferta de credit - risc de insolvabilitate. Fiecare banca se confrunta cu tendinte de intarziere, de conservare si, deci, de retinere in creditare, ceea ce inseamna siguranta.
Pe de alta parte banca este interesata in valorificarea ofertei de credit pe care o are, ceea ce o indeamna in a acorda credite pe care ar trebui in mod normal sa le refuze.
In prevenirea si evitarea insolvabilitatii se constituie masuri la nivel macroeconomic. Astfel normele de functionare bancara promoveaza protejarea deponentilor, principalii furnizori de resurse ale bancilor, prin impunerea unor reguli menite sa asigure bancilor o anumita pozitie de echilibru in relatiile cu clientii si in masura sa pareze efectele de insolvabilitate si sa le minimizeze urmarile.
Asemenea dispozitiuni de reglementare cunoscute si sub denumirea de norme prudentiale sunt:
obligatia unui capital minim;
o anumita rata de acoperire a riscurilor exprimata ca un raport intre fondurile proprii nete si creditele acordate ponderate dupa gradul lor de risc;
o rata de diviziune a riscurilor care limiteaza, in functie de fondurile proprii ale bancii, dimensiunile creditului ce poate fi acordat unui client, astfel incat falimentul unuia dintre clienti sa nu dauneze esential echilibrului bancii.
Gradul de risc este diferit in functie de natura clientului, agent economic sau persoana particulara, si in functie de tipul creditului acordat, care, prin natura lui, asigura garantarea sau implica un grad avansat de risc.
Prin natura lor creditele acordate persoanelor particulare au un grad inalt de garantare.
Astfel, credintele imobiliare denumite si ipotecare, au prin ipoteca un grad inalt de acoperire. In aceeasi situatie se afla si creditele de consum - creditele pentru marfuri platite in rate - intrucat obiectul creditarii (automobile, aparatura electrica si electronica, mobilier) serveste drept gaj creditorilor.
Pe de alta parte, aceste credite cat si imprumuturile personale, in special cele acordate salariatilor si celor cu venituri fixe, sunt sub incidenta regimului domicilierii obligatorii a veniturilor in conturile bancare, ceea ce permite bancilor preluarea automata a ratelor la scadenta.
Analiza debitorului presupune o cunoastere aprofundata a situatiei din sfera lui de activitate: tendinte de dezvoltare, evolutii conjuncturale si, in mod deosebit, trasaturile caracteristice ale firmei: factorii de crestere, evolutia si perspectivele desfacerii, evolutia profitului, a capitalului de rulment, a contului de (a banca, a indicatorilor de solvabilitate si lichiditate, etc.
Tipul de operatiuni creditate joaca in conditiile contemporane un rol deosebit.
Bancile au tendinta de a favoriza creditarea ciclului comercial care se refera la marfuri (care de fapt sunt si produse si vandute), unde au garantia dubla a clientului si furnizorului, in general implicati in raportul cambial.
Bancile se angajeaza in mai mica masura: in creditarea nevoilor de investitii si de trezorerie (adica in procurarea capitalului de rulment), care, aferente unor productii sau desfaceri viitoare, prezinta rezerve cu privire la posibilitatea de rambursare.
Pentru aceste necesitati legate de promovarea factorilor de productie, bancile promoveaza, in ultima vreme, modalitati de creditare prin natura lor asigurate cu garantii reale, cum ar fi leasing-ul.
Atitudinea prudenta de prevenire si evitare desfasurata de banci diminueaza numarul cazurilor de insolvabilitate, dar nu le inlatura total.
Pentru a asigura acoperirea pierderilor datorate insolvabilitatii debitorilor bancile isi creeaza o rezerva (provizoriu) pentru creantele indoielnice.
Pentru prevenirea riscului trebuie sa se analizeze temeinic imprumutatul prin prisma cerintelor respectarii capacitatii de credit sub diversele aspecte: umane (competente si moralitate), economice (situatie internationala, nationala, cadru profesional), financiare (situatia internationala) indatorirea existenta, capacitate de rambursare, juridica (forma juridica, legaturile juridice cu alte intreprinderi).
Se poate actiona pentru divizarea riscului prin colaborari cu alte institutii de credit.
Prevenirea riscului este strict legata de procedurile de garantare a imprumutului.
Riscul de imobilizare survine la banca, sau la detinatorul de depozit, care nu e in masura sa satisfaca cererile titularilor de depozite, datorita unei gestiuni nereusite a creditelor acordate.
Creditele ce se acorda, de regula, prin banci, angajeaza fonduri ce nu apartin bancii. De aici necesitatea, in scopul unei ferme gestiuni a fondurilor ce ii sunt incredintate, ca bancherul sa-si intareasca pozitia sa de creditor prin garantii personale sau reale.
Garantia personala - e angajamentul luat de o terta persoana de a plati, in cazul in care debitorul e in incapacitate.
In cazul garantiei simple, garantul cere dreptul de a discuta asupra indeplinirii obligatiilor sale, de a cere executarea primordiala a debitorilor si daca exista mai multi garanti, sa raspunda numai pentru partea sa.
In garantia solidara garantul poate fi tras la raspundere pentru a plati concomitent, sau chiar inaintea debitorului, daca aparent prezinta conditii preferabile de solvabilitate.
Garantiile reale - cuprind retinerea, gajul, ipoteca si privilegiul.
Drepturile de retinere - asigura creditorului posibilitatea de a retine un lucru corporal, proprietatea debitorului atat timp cat el n-a fost achitat integral. Pentru aceasta trebuie indeplinite conditiile: lucrul corporal detinut de creditor sa aiba o legatura cu creanta; creanta trebuie sa fie certa si exigibila.
Gajarea - actul prin care debitorul remite creditorului un lucru in garantia creditului, gajul.
Gajarea poate avea loc cu sau fara deposedare. Daca gajarea are loc fara deposedare, creditorul primeste un titlu de recunoastere a gajului care face obiectul publicarii (exemplu: gajarea fondurilor de comert).
Creditorul titular al gajului are, in virtutea gajarii, anumite drepturi: de preferinta (de a fi platit inaintea altora, in cazul vanzarii bunului ce reprezinta garantia), de urmarire, (daca se schimba proprietarul), de retinere (pastrarea obiectului ce reprezinta obiectul gajului) si de vanzare (vanzarea in justitie a bunului gajat).
Ipoteca - actul prin care debitorul acorda creditorului drepturile asupra unui imobil fara deposedare si cu publicitate.
Ipoteca confera creditorului dreptul de preferinta si dreptul de urmarire.
Ipoteca poate fi legala (prevederilor de lege), convenita (consimtita in contract) sau judiciara (acordata de organismele judecatoresti).
Privilegiul - drept conferit prin lege unor creditori de a avea prioritate in a fi platiti atunci cand dispun de o garantie asupra unei parti sau asupra totalitatii patrimoniului debitorului.
Creditorul privilegiat dispune de drept preferinta si de drept de urmarire.
Privilegiile pot fi generale si speciale, respectiv mobiliare si imobiliare.
Decizia creditorului trebuie sa se intemeieze pe totalitatea insusirilor calitative ale debitorului, ale patrimoniului sau, si a modului de administrare si nu numai pe cele ce se desprind din aprecierea garantiilor.
Riscul imobilizarii de capital (sau lipsei de lichiditati)
Pentru banci lichiditatea este posibilitatea de a asigura in orice moment efectuarea platilor cerute de creditoirii sai. Aceasta inseamna pentru banci plati, directe catre clienti, in numerar, sau plati dispuse de clienti in favoarea altor banci, sau mai precis catre alte firme care au conturi deschise la alte banci.
Deci in aceste cazuri banca trebuie sa aiba suficiente detineri in numerar (bancnote emise de banca de emisiune) sau suficiente depozite la banca de emisiune posibile a fi folosite pentru efectuarea de plati catre alte banci.
In mod obisnuit prin operatiunile curente, banca primeste fluxuri de moneda centrala in mod automat (care ii revine gratuit sau ieftin), efect al serviciilor bancare desfasurate pentru clienti:
prin operatiunile de depuneri de numerar facute de clienti pentru conturile lor cand acestea sunt preponderente fata de solicitarile clientilor de numerar in conturi.
In acest caz pentru banca efectul este de crestere a detinerilor de moneda efectiva.
pentru cedarea, catre alte banci sau catre organele de reglementare valutara, a detinerilor de valuta aflate in conturile sale (sau ale clientilor, cand operatiunea se efectueaza, de regula, Ia solicitarea acestora).
In acest caz, banca inregistreaza o crestere a depozitelor in moneda centrala.
prin soldul favorabil la compensarea platilor interbancare (sold care este determinat de volumul mai mare al incasarilor de alte banci pentru conturile clientilor, fata de platile ordonate de clientii bancii catre alte banci).
In toate aceste cazuri banca are asigurate premise favorabile pentru lichiditate.
In cazurile cand aceste conditii nu sunt intrunite, banca trebuie sa apeleze la recreditare: respectiv sa recurga la formele obisnuite de recreditare in relatie cu banca de emisiune sau sa se angreneze ca solicitanta pe piata interbancara.
Aceste credite conjuncturale (de o zi, sau mai multe, de o saptamana sau mai mult) vor insemna pentru banca costuri pe care aceasta trebuie sa le acopere in conditii in care banca militeaza pentru profituri inalte si deci pentru minimizarea cheltuielilor.
Rezulta ca asigurarea lichiditatii este o problema de conjunctura si ca riscul de lipsa de lichiditate odata aparut, poate de regula, sa fie rezolvat operativ solicitand insa bancii un efort de costuri, uneori ridicate.
Deci problemele lipsei de lichiditati nu se pun in sensul ca n-ar fi posibila obtinerea lichiditatii, ci a pretului ei, a costului de obtinere a acestor lichiditati.
Bancile trebuie sa studieze permanent gradul lor de lichiditate folosind diferite procedee pentru a putea evita cresterile nejustificate de costuri, in conditiile in care lichiditatea nu este asigurata.
Creditarea persoanelor fizice si juridice
Stabilirea si actualizarea politicii de creditare este un proces continuu si dinamic, de aceea fiecare banca trebuie sa isi revada periodic si ori de cate ori este necesar, propria politica daca anumite circumstante o solicita.
Analiza si decizia acordarii unei facilitati de credit au la baza principiile generale decurgand din prevederile Legii nr. 33/1991, privind activitatea bancara, normele emise de Banca Nationala a Romaniei si din statutele proprii fiecarei banci.
Obiectivele principale ale activitatii de creditare sunt siguranta capitalului bancii si atragerea de noi operatii si clienti. In acest sens, personalul din activitatea de creditare are responsabilitatea sa educe clientul asupra procedurilor de creditare ale bancii. Creditele aprobate pe baza analizei clientului trebuie sa asigure rambursarea datoriei catre banca, cu specificatia ca, determinarea capacitatii de plata a clientului nu se va face tinand cont de rambursarea prin imprumuturi obtinute de la alte banci sau institutii financiare.
Angajamentele luate de banca pentru si in numele clientului prin acordarea de credit, trebuie sa aiba la baza contracte ferme, prin care clientul sa cunoasca si sa accepte toate conditiile, sa aiba date exacte si sa fie garantate corespunzator.
Banca poate sa acorde orice forma de credit cu exceptia situatiilor cand:
integritatea morala a clientului este dubioasa;
obiectul creditului nu este clar justificat;
proiectul sau activitatea clientului nu se incadreaza in cerintele interne si internationale de protectie a mediului.
Creditarea agentilor economici (persoane juridice)
Studiul cererilor de credit
Prin cererea de credit, solicitantul aduce la cunostinta creditorului, oferta de a contracta un imprumut, specificand explicit suma, obiectul creditului si modul in care considera ca va putea rambursa datoria.
CONTRACTUL BANCAR
PARTICULARITATILE CONTRACTULUI BANCAR
Contractul constituie principalul izvor de obligatii. Importanta sa ca mijloc de stabilire a celor mai variate relatii dintre persoanele fizice si juridice se invedereaza in toate domeniile de activitate, de la cele mai simple nevoi ale oamenilor (ca procurarea celor necesare traiului) pana la dezvoltarea unei economii de piata competitive si la stabilirea relatiilor internationale in cele mai diferite domenii.
Contractul ce guverneaza desfasurarea activitatii de creditare a societatilor bancare este contractul bancar.
Prin Legea nr. 2/1979 se prevede ca relatiile de credit intre banci si unitatile economice se stabilesc pe baza de contracte. Datorita caracterului administrativ birocratic de acordare a creditelor in acea perioada, aceasta prevedere nu s-a respectat decat pentru un timp si fara consecinte in planul activitatii de creditare.
Contractele bancare sunt, in mod normal, contracte de adeziune, adica, clientul (intreprinzatorul) adera la un contract tip stabilit de catre banca. Totusi, contractul nu este completamente incheiat prin simpla manifestare de vointa si adeziune a clientului, caci banca isi rezerva libertatea de a perfecta contractul in functie de aprecierea sa asupra valorii clientului referitoare la moralitatea si solvabilitatea acestuia.
Contractele bancare sunt contracte de durata, adica executia lor se prelungeste in timp, astfel incat factorul timp este un element esential al contractului de credit. Atunci cand in contract nu a fost prevazut un termen, se aplica principiul dupa care fiecare din parti este libera de a pune capat raporturilor rezultate din contract printr-o declaratie de vointa.
Contractele bancare, atunci cand comporta plati prin conturi curente implica repetarea de operatiuni fara modificarea contractului de baza. Este vorba, in acest caz, de un credit numit disponibil curent, prin care banca se gaseste la dispozitia clientului sau care utilizeaza creditul prin acte succesive.
Ca oricare alt contract de prestari servicii, si contractul de servicii bancare presupune o obligatie de informare si de sfatuire a clientului de catre banca. Intre aceasta obligatie si serviciul bancar prestat exista o stransa legatura, in sensul ca acest serviciu este completat pentru a-l face cat mai util clientului. Obligatia se restrange la informatiile si sfaturile ce privesc serviciul contractat: in ce conditii este prestat si daca acest serviciu este adecvat nevoilor clientului, efectele juridice ale serviciului contractat, alternativele posibile, astfel incat optiunea clientului sa fie exprimata in deplina cunostinta de cauza.
Banca informeaza si sfatuieste clientela asupra mijloacelor strans legate de serviciul prestat, dar nu si asupra gestiunii patrimoniului clientului, nici asupra telurilor pe care le are in vedere acesta in activitatea sa comerciala, nici asupra rezultatelor acestei activitati.
Obligatia bancii de a pastra discretia asupra informatiilor pe care le detine cu privire la clientela, indiferent de fundamentul ei juridic, legal sau contractual, este legata de dubla calitate a bancii: aceea de confident necesar si aceea de prestator de servicii. In calitate de confident necesar, banca este obligata sa nu divulge informatiile confidentiale, bune sau rele, indiferent daca divulgarea acestora ar fi sau nu de natura sa-l prejudicieze pe client. Ca prestator de servicii, banca este obligata sa se abtina de a divulga orice informatie despre client, chiar neconfidentiala, daca aceasta informatie ar putea fi utilizata contra clientului.
Obligatia de discretie incumba, nu numai personalului societatilor bancare, ci si celorlalte persoane, care, in orice mod, obtin informatii intrand in sfera secretului bancar. Aceasta obligatie de nedivulgare este completata cu obligatia de a nu folosi aceste informatii nici pentru sine, nici pentru altul, atat in timpul activitatii in serviciul bancii, cat si dupa incetarea acestei activitati.
Opozabilitatea secretului este, in principiu, generala. Conform art. 47 din Legea nr. 33/1991, dezvaluirea secretului profesional se poate efectua daca sunt indeplinite cumulativ cele doua conditii:
a)sa fie ceruta de o autoritate judiciara in cadrul unei proceduri judiciare;
b) sa fie autorizata de consiliul de administratie a bancii careia i s-a cerut.
Privitor la modificarea contractelor bancare, de regula, acestea contin clauza prin care banca isi rezerva dreptul de a modifica unilateral unele din prevederile acestora.
In ceea ce priveste rezilierea unilaterala a contractului, conform art. 20 din Legea nr. 33/1991, societatile bancare nu pot rezilia unilateral un contract de deschidere de credit incheiat cu clientul bancii, cu exceptiile:
1.Banca poate anula sau reduce cuantumul creditului acordat in situatia in care clientul a furnizat date ireale, pe care banca le-a luat in considerare la semnarea contractului. In acest caz, rezilierea unilaterala va opera numai dupa expirarea unui termen de preaviz de minimum 5 zile, care va fi comunicat in scris clientului.
2.Rezilierea unilaterala de catre banca a unui contract de deschidere de credit poate fi efectuata fara preaviz, daca:
clientul a incalcat conditiile contractului de credit;
situatia economica si financiara a clientului bancii nu mai asigura conditii de rambursare.
Orice reziliere unilaterala de catre banca a unui contract de credit, in alte conditii decat cele prevazute de art. 20 din Legea nr. 33/1991, este fara efect si constituie intrerupere intempestiva a contractului care poate antrena..
CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE SI JURIDICE
CREDITAREA AGENTILOR ECONOMICI
(PERSOANE JURIDICE)
Functia de baza a unei banci in economie este creditarea, functie care le confera bancilor responsabilitati majore privind promovarea unei economii bazate pe criteriul rentabilitatii si eficientei.
In procesul de creditare a economiei, bancile trebuie sa filtreze afacerile si sa le promoveze pe cele eficiente, viabile si legale, impulsionand astfel desfasurarea unor activitati eficiente tuturor celor care fac uz de creditul bancar.
Promovarea unor afaceri eficiente si implicit credite de calitate depinde de calitatea investitiei pe care banca o face privind baza de credit a solicitantului.
Bancile trebuie sa evalueze riscurile cu care au de a face in creditarea unei afaceri, sa cerceteze motivul imprumutului si sa identifice sursele de restituire care depind de derularea afacerii pe care o crediteaza.
Abilitatea debitorului de a restitui creditul depinde atat de situatia financiara a firmei cat si de o serie de factori exogeni si endogeni firmei, pe care banca trebuie sa-i identifice si sa-i evolueze in mod corect.
Analiza bazei de credit a solicitantului vizeaza doua aspecte:
analiza istoricului firmei, care scoate in evidenta punctele slabe si bune ale evolutiei firmei, cat de eficient utilizeaza managementul resursei firmai comparativ cu alte firme cu oportunitati si riscuri pe piata asemanatoare;
analiza viitorului firmei vizeaza toata perioada derularii si rambursari creditului, avand menirea de a evidentia posibilitatile reale de rambursare a creditului si de plata a dobanzilor si comisioanelor aferente, sa furnizeze informatii cuprinzatoare asupra viitorului firmei.
Studiul cererilor de credit
Prin cererea de credit, solicitantul aduce la cunostinta creditorului, oferta de a contracta un imprumut, specificand explicit suma, obiectul creditului si modul in care considera ca va putea rambursa datoria.
In sprijinul acestora, de regula, anexeaza si un studiu de fezabilitate care va sustine oportunitatea si eficienta afacerii, care va fi dezvoltata cu ajutorul creditului.
La prezentarea clientilor care solicita diverse facilitati de credit, functionarii bancari vor verifica, in primul rand, daca societatea comerciala este legal constituita (daca are capacitate juridica), deci daca este inscrisa la Registrul Comertului in conditiile legii; in al doilea rand vor verifica daca pot indeplini formalitatile pentru a demonstra bonitatea lor in conditiile prevazute de politica fiecarei banci, si anume: solvabilitatea, lichiditatea, rentabilitatea.
Ofiterii de credit vor verifica daca clientul poate prezenta garantii materiale, personale, precum si documente si acte din care sa rezulte ca desfasoara o activitate in conditiile legii si in conformitate cu actul de infiintare si statutul de functionare.
De asemenea, trebuie verificat daca clientul accepta clauzele inscrise in contracte, referitoare la destinatie, obiect, garantii, termene de rambursare, dobanda, etc., si ca poate justifica rentabilitatea si, in special, posibilitatea de producere a resurselor de rambursare.
In cazul in care clientul dovedeste receptivitate si operatia prezentata in cerere si detaliata in studiul de fezabilitate, prezinta interes pentru banca si se incadreaza in strategia acesteia, atunci se aduc la cunostinta clientului urmatoarele conditii generale:
lista completa a documentelor pe care trebuie sa le prezinte bancii, pentru efectuarea analizei si fundamentarea deciziei pe care banca o va lua in legatura cu cererea sa;
elemente de cost si marimea orientativa a acestora, formele de garantii si prevederile contractelor tip care urmeaza a se incheia dupa aprobarea cererii in privinta angajamentelor si obligatiilor pe care clientii si le asuma prin semnarea lor.
Aceasta informare este necesara pentru a evita confuziile si pentru ca solicitantul sa-si dea consimtamantul de a contracta in cunostinta de cauza.
De asemenea, ofiterii de credit vor informa clientul asupra obligativitatii depunerii trimestriale a situatiilor financiare pe baza carora banca analizeaza daca se mentin permanent conditiile initiale de bonitate avute in vedere la acordarea creditului.
In cadrul acestor discutii, functionarul, pe langa aspectul de initiere a clientului, trebuie sa urmareasca o cunoastere cat mai buna a acestora, in principal, asupra aspectelor care nu reies din rapoartele financiare (exemplu: calitatea de management, modernizarea si existenta unei strategii clare in materie, viabilitatea proiectelor de dezvoltare, capacitatea de gestionare a creditului acordat de banca, etc.).
Totodata, clientul trebuie avizat ca, nerespectarea obligatiilor contractuale da posibilitatea bancilor, conform legii bancare, sa sisteze utilizarea creditului aprobat si sa declare toate sumele datorate (rate de capital, dobanzi, comisioane) scadente.
In termen de 10 zile de la data intocmirii dosarului clientului cu documentatia completa, functionarul va analiza situatia economico-financiara a clientului si a contractelor care stau la baza derularii afacerii propuse. Analiza se face in scopul previzionarii realizarilor pentru toata perioada creditului, calculand in acest sens, indicatori economici, atat pentru perioada anterioara, cat si pentru cea viitoare.
In cazul in care firma nu are istoric, fiind o firma noua, dar prezinta un proces interesant, analiza se va canaliza asupra riscului operatiei, a garantiilor propuse dar si asupra actionarilor, marimii capitalului, calitatii managementului si a experientei acestora in domeniu.
Pasul urmator, in etapa de analiza este verificarea reputatiei pe care o are firma pe piata respectiva, prin discutii si deplasari la sediul intreprinderii. Analiza clientului consta in cunoasterea situatiei averilor personale si a surselor acestor averi, in special al managerilor. Aceasta este o situatie delicata, deoarece presupune "intrarea" in viata particulara a clientului (mai ales ca dreptul la viata particulara este un drept aparat de Constitutie), dar cu multa abilitate psihologica din partea functionarului bancar, poate trage anumite concluzii care pot pleda in favoarea sau in defavoarea solicitantului de credit (exemplu: analiza relatiilor interpersonale in familie, in cadrul echipei de conducere, raporturile cu salariatii, etc.).
Urmatoarea etapa de analiza se refera la verificarea scriptica si faptica, evoluarea garantiilor pe care le ofera clientul pentru facilitarea de credit solicitata. Alegerea garantiilor se face in functie de politica fiecarei banci in aceasta materie. De asemenea, cuantumul acestora, . sa se asigure marja de siguranta peste valoarea creditului, in eventualitatea situatiei incapacitatii de plata a clientului si pentru valorificarea garantiilor in vederea recuperarii debitelor, tine tot de strategia fiecarei banci.
In baza rezultatelor de mai sus, se procedeaza la corelarea lor cu prevederile Normei nr. 3 a B.N.R., de clasificare a creditelor si constituire a provizioanelor de risc.
Conform acestor norme, societatile bancare sunt obligate ca, in scopul protejarii depozitelor persoanele fizice si juridice sa limiteze riscul de credit si sa depuna toate eforturile pentru a-si incasa creantele de la debitorii lor.
Pentru determinarea si limitarea riscului de credit, societatile bancare trebuie sa-si clasifice creditele acordate in functie de performantele financiare ale clintului, evaluate dupa criteriile stabilite de banca si de capacitatea acestuia de rambursare creditului la scadenta, in una din urmatoarele cinci categorii:
Categoria A (standard). Daca performantele financiare sunt bune si permit achitarea la scadenta a ratelor, plus dobanda, si daca se prefigureaza mentinerea si in continuare, a performantelor financiare la un nivel ridicat;
Categoria B (in observatie). Daca performantele financiare sunt bune, dar nu permit mentinerea la acelasi nivel in perspectiva mai indelungata;
Categoria C (sub standard). Daca performantele financiare sunt satisfacatoare, dar au o tendinta evidenta de inrautatire;
Categoria D (indoielnic). Daca performantele financiare sunt scazute si cu o evidenta calitate la intervale scurte de timp;
Categoria E (pierderi). Daca situatiile financiare arata pierderi si exista perspective clare ca nu mai pot fi incasate la scadenta, nici ratele si nici dobanzile aferente.
In raport de punctualitatea rambursarilor, debitorul va fi notat cu unul din urmatoarele calificative:
bun, daca ratele si dobanzile sunt platite la scadenta sau cu intarziere maxima de 7 zile;
slab, daca platile sunt efectuate cu intarziere pana la 30 zile;
necorespunzator, daca intarzierea este mai mare de 30 zile.
Combinandu-se cele doua criterii, performanta financiara si punctualitatea platilor si a garantiilor propuse, creditul va fi clasificat conform matricii date de B.N.R.
In raport de clasificarea creditelor societatile bancare sunt obligate sa-si constituie urmatoarele provizioane specifice:
standard - 0%;
in observatie - 5%;
substandard - 20%;
indoielnic - 50%
pierderi - 100%.
Sumele aferente acestor provizioane specifice de risc vor fi incluse pe cheltuieli.
La determinarea acestor provizioane, riscul de credit poate fi diminuat doar cu valoarea urmatoarelor garantii:
garantii neconditionate, oferite de Guvernul Romaniei sau de B.N.R.;
garantii neconditionate, care emana de la banci cu renume international;
garantii neconditionate, emise de alte societati bancare din Romania;
depozite (de fonduri si titluri), constituite la societatea bancara, creditoare si ca gaj pentru garantarea platii ratelor si dobanzii;
alte garantii acceptate de conducerea bancii.
Odata stabilita clasa criteriului, in functie de aceasta, se poate proceda astfel:
1.in cazul in care ofiterul de credite constata ca riscul pe client sau operatie este foarte mare, garantiile sunt neacoperitoare sau necorespunzatoare politicii bancii, acesta va intocmi o nota de prezentare cu propunerea de respingere a solicitarii clientului, pe care o va supune la nivelul de competente de aprobare la care se incadreaza suma solicitata, la care se anexeaza toate situatiile intocmite si clasificarea creditelor.
2.In cazul in care, ofiterul de credite considera, pe baza analizei, ca solicitarea clientului este interesanta si se incadreaza din toate punctele de vedere in politica si procedurile bancii, acesta va intocmi o nota de propunere de aprobare, insotita de analizele si clasificarea intocmita. La intocmirea notei, trebuie sa aiba in vedere urmatoarele principii:
cunoasterea deplina a clientului, fapt pentru care trebuie sa analizeze cu mare atentie toate informatiile, sa faca verificari independente;
sa aiba in vedere principala sursa de rambursare a creditului, de plata a dobanzilor si comisioanelor, abilitatea clientului de a crea venituri in activitatea curenta;
a doua sursa ca alternativa, in cazul in care prima devine imposibila, o reprezinta garantiile pe care banca le poate pretinde de la client. Rolul acestora este acela de a determina clientul sa se simta raspunzator fata de banca. Executarea garantiilor pentru recuperarea sumelor datorate de client, trebuie sa fie unul din ultimele obiective ale bancii. Aceasta se va face atunci cand toate celelalte modalitati de recuperare sau epuizat;
sa coreleze rezultatele obtinute prin aplicarea indicatorilor de evaluare cu toate informatiile despre client din documente, cu concluziile reiesite din discutiile personale cu patronul sau conducerea executiva si cu informatiile din mass-media, pentru a stabili in ce conditii se propune aprobarea creditului solicitat de client;
informatiile vor fi prezentate sintetizand aspectele cele mai importante pentru ca decizia sa se ia in cunostinta de cauza.
Treapta urmatoare o reprezinta aprobarea notelor prezentate si semnate de ofiterii de credit. Aprobarea de catre Comitetul de Directie sau Consiliul de Administratie se va comunica in scris cu eventualele modificari de conditii si recomandari.
La primirea aprobarilor vor comunica in scris clientului hotararea luata si il vor invita la banca pentru ai face cunoscute conditiile finale si a stabili modalitatile si etapele de incheiere a documentatiei si de utilizare a creditului. Dupa obtinerea aprobarii, se va intocmi forma finala a contractului de credit si de garantare, dupa care se va lua viza Departamentului juridic si apoi vor fi semnate de client. La semnare se va avea grija:
din partea clientului:
sa fie persoana imputernicita a angaja firma;
sa se verifice specimenele de semnaturi;
sa se semneze pe fiecare pagina in coltul din dreapta jos, mai putin ultima pagina unde sunt deja semnaturi (fiind o masura de precautie, pentru a nu se inlocui nici o pagina din contract);
sa se aplice pe semnaturi stampila firmei.
din partea bancii:
sa nu semneze inaintea clientului;
daca se trimite contractul la sediul clientului, ofiterul de credite va semna pe fiecare colt al paginii, iar la primirea lor inapoi, va verifica daca nu s-au schimbat pagini sau parti din text;
contractele de credit si de garantare vor fi semnate din partea bancii numai de persoanele ce au drept la semnatura, aplicandu-se stampila bancii;
fiecare parte primeste un original al contractelor incheiate;
contractele de credit vor purta obligatoriu un numar format din simbolul tipului de credit (scurt, mediu, lung) si numarul curent, in ordinea incheierii tuturor contractelor.
Dupa ce s-au intocmit toate conditiile aferente creditului, se va verifica din nou de catre departamentul juridic, legalitatea acestora, lasandu-se viza de utilizare a creditului.
Departamentul contabilitate deschide conturile necesare pentru inregistrarea si derularea in viitor a tuturor operatiunilor implicate de creditul acordat.
Ofiterul de credite are responsabilitatea pastrarii dosarului fiecarui debitor cu documentatia financiara ce va fi completata semestrial si anual. Dosarul va cuprinde: contractul de credit, garantiile constituite in original, extrasele de cont cu operatiunile efectuate, corespondenta si toate celelalte documente aferente.
Arhivarea si pastrarea dosarelor se face astfel:
dosarul juridic al clientului, dupa ce si-a inchis toate conturile la banca;
documentele din dosarul de credit, originalul contractului de credit se va pastra, de regula, 3 ani de la rambursarea integrala a acestuia si a achitarii tuturor conturilor aferente;
contractele de garantii constituite in original, se vor pastra doua saptamani de la rambursarea integrala a creditului si se va da o dovada scrisa clientului, prin care se recunoaste eliberarea de obligatii a acestuia, dandu-i posibilitatea astfel sa-si efectueze radierea ipotecii, gajului;
originalele documentelor se vor pastra de catre creditor (banca) timp de 1 an;
extrasele de cont si celelalte documente se arhiveaza si se pastreaza 2 ani dupa incheierea operatiunii.
Dupa expirarea acestor date, documentele se vor distruge.
Intocmirea de situatii privind aspecte ale activitatii de creditare sunt necesare pentru o buna urmarire a expunerii bancii pentru stabilirea politicilor si strategiilor de creditare ale acesteia pe perioade scurte si de perspectiva, precum si pentru efectuarea diferitelor raportari la B.N.R.
Semestrial, bancile au obligatia sa raporteze la B.N.R. conform Normelor nr. 3 din 1994, situatia privind clasificarea creditelor in derulare si constituirea provizioanelor specifice de risc.
Categorii de credite acordate
1.Credite pentru exploatare
Sunt creditele care finanteaza activul circulant al intreprinderilor. Cand activul circulant nu poate fi acoperit prin incasarile de la clienti si debitori, iar fondul de rulment este insuficient, intreprinderea va recurge la un credit bancar. Aceste credite imbraca diferite forme in functie de durata sau obiectivul lor.
a)Credite pe baza fluxului de lichiditati (cash-flow).
Aceste credite se acorda pe o perioada de cel mult 12 luni pentru urmatoarele : aprovizionari cu materii prime, materiale, combustibil, piese de schimb, marfuri, precum si pentru efectuarea unor cheltuieli necesare productiei, executarii de lucrari si prestari servicii, care au desfacere asigurata prin contracte si comenzi ferme. Necesarul de credite se determina cu ajutorul fluxului de lichiditati (cash-flow-ului).
Fluxul de lichiditati reflecta situatia intrarilor de lichiditati (incasarilor) si iesirilor (platilor) aferente perioadei in care se solicita creditul.
Acordarea efectiva a creditelor de catre banca se face prin plati catre furnizori sau prin eliberari de carnete de C.E.C.-uri cu limita de suma, uneori si in numerar, sau prin punerea creditului la dispozitia imprumutantului intr-un cont de disponibilitati.
b) Credite prin cont curent (linii de credit)
Creditele se acorda de catre banca pentru o perioada de un trimestru in vederea desfasurarii unor activitati de aprovizionare, productie, desfacere.
Volumul creditului se determina la inceputul fiecarui trimestru, ca diferenta intre activele curente si pasivelor curente conform programelor agentilor economici.
Necesarul de credite trebuie sa fie sustinut prin contracte de aprovizionare si desfacere, care sa justifice volumul de cheltuieli si venituri stabilit pe trimestru si pe fiecare luna in parte, pe baza carora se determina deficitul sau excedentul de credite.
Deficitul de credite constituie nivelul noilor credite de care poate beneficia agentul economic in perioada urmatoare, peste cele primite din trimestrul anterior; iar excedentul de credite reprezinta volumul de credit e care urmeaza a se rambursa in perioada urmatoare, maxim 90 zile.
Liniile de credit functioneaza dupa sistemul resolving, respectiv se pot efectua trageri si rambursari pe perioada de valabilitate a liniei de credit, cu conditia ca soldul zilnic al angajamentelor sa nu depaseasca volumul liniei de credit stabilite.
Banca percepe dobanda numai pentru sumele efectiv trase, diminuate cu rambursarile, deci pentru soldul net al creditului.
c)Credite de scont
Scontarea consta in aceea ca beneficiarul unui efect de comert (cambie sau bilet la ordin) poate sa-si transforme creanta pe care o are a unui tert intr-o suma lichida, fara sa mai astepte.
Bancile pot sconta efectele de comert care indeplinesc toate conditiile de forma si de fond prevazute de lege, dar si o serie de cerinte obligatorii: sa fie acceptate legal la plata, timpul scurs intre momentul scontarii si scadenta titlului sa fie mai mic de 1 an, daca . este client al altei societati bancare, efectul de comert trebuie analizat de societatea bancara respectiva.
Bancile comerciale se refinanteaza, adica pot sa-si intregeasca lichiditatile prin rescontarea cambiilor si biletelor la ordin inainte de scadenta la Banca Nationala.
d) Forfetarea
Forfetarea reprezinta o modalitate de finantare in comertul international, pe termen mediu si lung, care consta in cumpararea de catre banca a unor creante rezultate din operatiuni de export, in schimbul unei sume de bani numita scont, urmand ca banca sa-si recupereze contravaloarea acesteia de la debitorul importator.
Aceasta tehnica nu da bancii drept de recurs vanzatorului creantei in cazul unei defectiuni de plata a debitorului.
Banca accepta creante sub forma cambiilor, biletelor la ordin si acorditive invocabile exprimate in valuta, exigibile in termen de 90 zile - 5 ani.
Operatiunea este negociabila si se deruleaza fie intre banca si exportator (beneficiarul inscrisului) - pe piata primara, fie intre banca si ultimul destinatar - pe piata secundara.
Forfetarea permite exportatorului incasarea valorii efectului de comert inainte de scadenta si transforma exportul pe baza de credit in tranzactie cash, eliminand riscul de credit. Exportatorul ramane deschis la riscurile de plata a exporturilor (reaua credinta sau falimentul debitorului sau garantului).
Banca
accepta titlurile numai in conditiile in care sunt analizate sau
insotite de scrisori de garantie bancara, neconditionate,
emise de banca din
Etapele derularii actiunii de forfetare sunt:
exportatorul, care vinde marfa pe baza unui credit comercial, ia legatura inainte de incheierea contractului de vanzare a marfii (sau dupa) cu banca, prezentand o cerere de forfetare prin care informeaza banca asupra aspectelor legate de tranzactia comerciala, solicitand o oferta privind conditiile forfetarii (costurile, garantiile, documentatia);
banca trimite oferta exportatorului privind conditiile forfetarii;
incheierea contractului comercial intre exportator si importator;
incheierea contractului comercial intre banca si exportator;
livrarea marfurilor de catre exportator importatorului;
transmiterea de catre importator, pe baza documentelor care atesta livrarea marfii, exportatorului sau bancii acestuia a titlurilor de credit analizate sau insotite de garantie bancara;
transmiterea titlurilor de credit de catre exportator bancii si incasarea contravalorii acestora, mai putin scontul.
Comisioanele percepute de banca depind de specificul fiecarei tranzactii: valoarea, perioada, garantul si riscurile operatiunii.
e)Factoring-ul
Factoring-ul este un mecanism de finantare pe termen scurt (maxim 180 zile)de catre banca prin preluarea facturilor de la clientul beneficiar al acestora, contra unei sume de bani numite agio.
Operatiunea de factoring are la baza un contract de factoring incheiat intre "aderent" (furnizor, producator) si o banca numita "factor", prin care se asigura finantarea urmarirea creantelor si protectia de riscurile de credit, in schimbul cedarii de catre aderent a creantelor in favoarea bancii.
Din punct de vedere al modului de evaluare si administrare a creantelor de catre factor, operatiunea de factoring imbraca urmatoarele forme:
factoring cu plata imediata, cand factorul achita contravaloarea facturilor aderentului la prezentarea lor;
factoring cu plata la o data viitoare;
factoring mixt, cand factorul plateste o parte a contravalorii facturilor aderentului sub forma de avans, iar diferenta, la o data viitoare;
Acceptarea de catre banca a facturilor de la aderenti presupune agrearea de catre banca, in primul rand, a debitorilor care vor trebui sa plateasca in final contravaloarea facturilor respective.
Banca percepe o taxa (marja de risc) pentru fiecare factura acceptata.
Banca accepta sa plateasca facturile numai in conditiile in care debitorul va face plata direct bancii.
Neacceptarea
vicii de forma sau de fond a documentelor;
situatia financiara a debitorului nu prezinta incredere;
lipsa unor garantii.
Bancile pot acorda credite si societatilor de factoring pe baza contractelor de factoring incheiate cu aderentii. Valoarea creditului acordat de banci este determinata pe fiecare debitor in functie de cifra de afaceri, periodicitatea livrarilor, valoarea fiecarei livrari, termenul acordat debitorului de efectuare a platii.
2.Creditele pentru investitii
Creditele destinate investitiilor sunt acordate pe perioade scurte (12 luni), medii (1-5 ani) si lungi (5-10 ani). Banca finanteaza 80% din valoarea investitiei, restul de 20% trebuie sa fie asigurata din surse proprii ale investitorului.
Banca acorda perioade de gratie numai pentru obiective noi de investatii, dar care nu pot depasi 12 luni. In aceasta perioada beneficiarul achita dobanzi si comisioane aferente creditului.
Credite de leasing (locatie). Bancile pot acorda credite pe termen mediu si scurt societatilor de leasing pentru bunuri care fac obiectul unui contract incheiat cu beneficiarul bunului.
In
categoria bunurilor se inscriu: masini, utilaje, instalatii destinate
productiei cu o vechime de maxim 3 ani si care se aduc in
Pentru agentii economici, leasing-ul prezinta urmatoarele avantaje:
permite dotarea intreprinderilor cu utilaje si echipamente printr-un efort financiar initial mic;
acces la asistenta tehnica, financiara, contabila, oferita de societatile de leasing;
tripla operatiune la incheierea perioadei de inchiriere.
CREDITAREA PERSOANELOR FIZICE
Bancile acorda credite persoanelor fizice atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Creditele pe termen scurt sunt solicitate pentru finantarea cumpararii unor bunuri de folosinta indelungata: automobile, aparatura electronica, etc. Creditele pe termen lung sunt solicitate pentru achizitionarea sau renovarea imobilelor.
In vederea acordarii creditului, banca solicita garantii, de obicei bunul care face obiectul creditului este luat garantie prin constituirea unei ipoteci asupra acestuia in favoarea bancii.
Capacitatea de rambursare a creditului de catre client este analizata de banca pe baza unor informatii care vizeaza in principal urmatoarele:
situatia patrimoniala si starea sociala (varsta, familia, reputatia, moralitatea);
veniturile si stabilitatea lor;
obiectul creditului.
Ca si in cazul creditelor acordate agentilor economici, bancile trebuie sa evalueze riscurile la care se expun prin acordarea creditelor persoanelor fizice. Analiza dosarelor de credit, cand numarul lor este mai mare si valoarea unitara mica, devine costisitoare pentru banca, iar compensarea cheltuielilor prin suportarea de catre clienti devine descurajanta pentru acestia. In plus, procesul de investigare este greoi, cere timp, ceea ce conduce la micsorarea numarului de credit promovate de banca.
Pentru depasirea acestor inconveniente, bancile au posibilitatea de selectie a solicitarilor de credit printr-o metoda de evaluare a cererii de credit prin punctaj - "credit scoring".
Metoda permite bancii ca pe baza unor informatii preliminare, pe care clientul le pune la dispozitia bancii prin intermediul unui formular completat odata cu cererea de credit, sa admita sau nu dosarul solicitantului.
Metoda are la baza tehnici statistice de tratare a informatiilor referitoare la comportamentul solicitantilor de credit, care permit sa identifice riscul de nerambursare a unui credit prin intermediul unei note (scor).
Problema cheie este aceea de a descoperi, printre informatiile despre solicitantul de credite, acele informatii care explica cel mai bine solvabilitatea sa. Fiecarei informatii ii este atribuita o pondere, suma ponderilor comparata cu o nota de referinta stabilita in prealabil de banca indica daca dosarul se accepta sau nu pentru a fi instrumentat de banca.
Metoda evaluarii creditului prin punctaj se aplica in special creditelor pe termen scurt, creditelor imobiliare, deoarece aceste credite se adreseaza unor solicitanti care prezinta un comportament omogen, deci criteriile decizionale sunt valabile pentru toti, iar obiectul creditului este identificabil ca valoare si durata, pentru ca riscurile asumate sa fie comparabile.
Aplicarea metodei conduce la reducerea cheltuielilor si timpului aferent investigarii dosarelor de credite.
POLITICA DE CREDIT PROMOVATA
DE B.N.R.
Politica de credit infaptuita prin banca centrala, in unele state si prin guvern, instrumente si tehnici specifice, urmareste sa asigure prin promovarea functiilor creditului, echilibrul general al societatii. Politica de credit se realizeaza printr-o serie de instrumente specifice si anume: manevrarea taxei scontului, operatiunile pe piata libera (open market), politica rezervelor obligatorii ale Bancii Nationale, politica de incadrare a creditului (care consta in impunerea unor cote maxime de crestere a creditului), rata dobanzii, transferul de titluri de valoare.
Cunoasterea acestor instrumente si aplicarea lor adecvata, in functie de evolutia lor de durata si conjunctura a economiei, va permite creditului exercitarea rolului sau de factor mobilizator, dar si de reglare a vietii economice.
In tarile in curs de dezvoltare, ca o consecinta a unei piete financiare dezvoltate, exista un volum ridicat al creditelor acordate de banca centrala celorlalte banci.
O alta consecinta a slabei dezvoltari a pietei financiare este volumul relativ mare al creditelor acordate statului. Acest lucru este determinat si de faptul ca autoritatile trebuie sa se angajeze puternic in finantarea investitiilor datorita lipsei de initiativa a sectorului privat.
Volumul relativ redus al hartiilor de valoare existente in portofoliul bancii centrale este tot o urmare a slabei dezvoltari a pietei financiare. Exista o pondere relativ ridicata a datoriilor si creantelor externe, de unde tendinta bancii centrale de a angaja credit in strainatate si de a detine rezerve valutare sub forma monedei altor state. In aceste conditii, principalul rol revine institutiilor monetare (banca centrala si bancile comerciale) si mai ales Banca Nationala care actioneaza nu numai in domeniul conceperii si aplicarii politicii monetare si valutare, ci intervine direct in orientarea selectiva a politicii de creditare a celorlalte banci.
Rolul de politica financiara, in primul rand al instrumentelor politicii monetare si de credit si al politicii valutare, sa fie sensibil mai mare ca in trecut, deoarece masurile respective trebuie sa asigure evolutiile financiare care permit realizarea obiectivelor politicii economice generale.
Evolutia relatiilor de credit
in perioada tranzitiei
Etapa de tranzitie spre economia de piata pe care o parcurge Romania are un caracter complex implicand reconsiderarea intregului sistem economic, cat si a componentelor acestuia. Avand in vedere ca economia de piata presupune, in mod implicit, existenta economiei banesti, un rol important trebuie acordat sistemului banesc si de credit. Economia de piata este o economie concurentiala in care primeaza legea cererii si ofertei ceea ce implica functionalitatea agentilor economici si asigurarea echilibrului economic de ansamblu.
Rolul creditului in economia de piata depinde de formele sub care se manifesta. Alaturi de creditul bancar, un rol important trebuie acordat creditului comercial. Prin statuarea oficiala a acestuia s-ar aduce schimbari calitative intregului sistem de credite, operand pe deplin principiul garantarii reale si integrale. Aceasta presupune punerea in circulatie a titlurilor de credit comerciale (cambii, tratate, etc.) care constituie un mijloc de acoperire a masei banesti. Prin intermediul cambiilor comerciale se pot efectua operatii de girare, scontare, rescontare, gajare, etc., specifice economiei de piata.
Trecerea la economia de piata presupune elaborarea unor reglementari in domeniul financiar si de credit. In cadrul problemelor complexe cu care se confrunta in prezent economia romaneasca este si problema creditului bancar. Datorita implicatiilor multiple pe care creditul le are in economie, reforma economica trebuie sa acorde o atentie deosebita acestei problematici.
La baza reorganizarii sistemului de credit pe principiile economiei de piata trebuie repus creditul comercial (care a fost eliminat din sistemul nostru de credite inca din 1952). La baza creditului trebuie sa stea principiul garantarii reale si integrale, utilizarea formelor specifice de creditare bazate pe titlurile de credit, in speta cambiile comerciale, ce formeaza un cadru operational specific: acordul de credit prin scontare si rescontare, gajuri de efecte comerciale cu efecte pozitive asupra girarii si desfasurarii relatiilor de credit in economie, putand constitui chiar un mijloc de acoperire a banilor.
O alta parte a operatiunilor de credit se bazeaza pe existenta hartiilor de valoare (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur) ceea ce determina credite pe gaj de hartii de valoare, sau in legatura cu acestea. In acest sens se apreciaza ca avand o mare importanta restabilirea functiilor firesti ale angrenajelor monetare, in primul rand scontul si rescontul prin care se mentine de catre Banca Nationala un anumit grad de lichiditate in cadrul sistemului bancar.
Volumul de credite ce poate fi acordat de banci are un caracter limitat, de aceea masurile de reorganizare a creditului trebuie sa tina seama si de necesitatea asigurarii lichiditatii bancare si de cerintele acesteia care se refera, in principal, la destinatia creditelor si durata utilizarii lor.
Reforma
creditului in
Relatiile de piata in domeniul creditului au ca punct central dobanda. Nivelul dobanzii in fiecare moment al conjuncturii economice reprezinta un factor esential al angajarii in activitatea productiva si de circulatie a marfurilor, regland prin aceasta interesul participantilor la activitatea economica. In acest sens, in actualele reglementari, in economia noastra actioneaza inca un credit ieftin, desi capitalul existent are conditii de a fi evaluat si apreciat la niveluri superioare.
Trecerea de la negocierea dobanzilor la creditele acordate va restabili valoarea reala a creditelor si va reaseza procesele de creditare pe bazele comerciale ale economiei de piata.
Pentru economia noastra, una din posibilele politici monetare si de credit ar putea fi politica taxei scontului perceputa de banca de emisiune care devine hotaratoare pentru nivelul dobanzilor. Prin majorarea sau diminuarea taxei scontului se scumpeste sau se ieftineste creditul, angajand astfel un avant al dezvoltarii sau o restrangere a activitatii economice, actionand direct in raport de piata.
Una din componentele obligatorii ale relatiilor de piata este libertatea creditului, adica posibilitatea intreprinzatorului de a avea acces liber la capital. Aceasta implica o restructurare a sistemului financiar-bancar prin constituirea pietelor de credit si care conditioneaza punerea in functiune a, unui mecanism de autoreglare care sa dirijeze resursele spre acoperirea nevoilor sociale.
Numai restructurarea unei concurente bancare poate dezvolta o reala politica de credit in care costul acestuia sa se formeze pe baza de cerere si oferta, pe baza cerintelor si posibilitatilor economiei nationale de la o etapa la alta. O politica adecvata de credit este un mijloc important de control a evolutiei masei monetare si, deci, a fenomenului inflationist in economie.
Una din preocuparile primordiale in procesul de tranzitie la economia de piata trebuie sa fie, pe langa realizarea unui cadru legislativ, insasi crearea instrumentelor specifice noilor forme ale raportului de credit in economia romaneasca.
De asemenea, recurgerea la creditele externe poate fi atat un factor de progres in cadrul realizarii unor restructurari aducatoare de profituri, prin cresterea competitivitatii produselor romanesti pe piata externa, cat si o frana, cand se acumuleaza o datorie insemnata in contul careia trebuie alocata o mare parte a incasarilor in valuta convertibila pentru plata serviciului datoriei, ceea ce are ca principala consecinta diminuarea investitiilor.
Din punct de vedere economic, creditele externe ar trebui sa fie destinate ramurilor economice bogate in resurse interne (agricultura, turism, industrie usoara si alimentara), dezvoltarii sferei serviciilor, "infuziei" tehnologiilor de varf. Din punct de vedere social, creditele externe ar trebui sa amane costul tranzitiei pentru o perioada viitoare in care va fi mai usor de suportat achitarea acestor costuri, sa contribuie la mentinerea sau limitarea diminuarii nivelului de viata.
De
o deosebita atentie ar trebui sa se bucure formele cele mai
avantajoase de creditare externa, utilizandu-se in special liniile de
credit, creditele consortionale si emisiunile de obligatiuni.
Trebuie elucidate unele aspecte privitoare la tipul de sector - public sau
privat - ce ar urma sa aiba prioritate in obtinerea creditelor
externe. Pe de o alta parte, in
Prioritatea acordarii de credite catre intreprinderi private duce la intarirea rolului acestora in economie, la folosirea mai eficienta a creditelor in sensul orientarii spre investitii ce raspund cerintelor pietei nationale si mondiale. Pentru aceasta este necesar ca statul sa creeze intreprinzatorilor particulari conditii favorabile de credite externe cu ajutorul carora acestia sa-si procure tehnologii avansate. Aceste conditii includ o legislatie corespunzatoare, un sistem coordonat de garantii si asigurari intre guvern, banci, agentii internationale de asigurari si debitori. Bancile si institutiile de profil ar trebui sa-si largeasca mult mai mult activitatile pentru obtinerea de credite in valuta forte spre sectorul privat, asigurand, in prealabil, o analiza atenta a investitiilor si acordand asistenta necesara.
In cazul intreprinderilor din sectorul de stat, recurgerea la credite externe ar trebui sa se faca in special pentru modernizarea utilajelor intreprinderilor ce produc marfuri cu desfacere pe piata mondiala. Pentru intreprinderile cu "probleme" este de dorit sa se foloseasca cu prioritate actiuni de cooperare, nerecurgandu-se la credite externe decat in mod complementar.
In literatura economica exista, legat de problema investitiilor pentru restructurare si dezvoltare, doua curente de idei; unul care propune o strategie economica bazata pe investitie in toate sectoarele economice - strategia big-push - ca singura cale de lichidare a decalajelor, strategie ce incepe sa cedeze loc aceleia ce propune un model de crestere inegala, in care un sector stimuleaza dezvoltarea in alte sectoare si este el insusi stimulat de altele. Un asemenea sector, in care mecanismul pietei poate fi mai repede si mai usor implementat datorita relativei sale autonomii, care poate da rapid rezultate favorabile, exercitand o influenta stimulatoare asupra intregii economii, este agricultura. Dar o privatizare rapida a agriculturii se poate dovedi ineficienta daca nu se stabilesc in paralel programe de ajutorare a taranilor asiguradu-le facilitati de credit, informatiile tehnice si comerciale necesare, dotarea cu utilaje si materiale agricole.
Bancile au rol indispensabil in cadrul procesului de tranzitie si, actionand ferm pentru a spori eficienta capitalului de imprumut, trebuind sa pastreze controlul asupra expansiunii creditului intern. Se impune ca o necesitate stringenta a etapei actuale ca bancile sa practice dobanzi mai flexibile si mai competitive in cadrul operatiilor pe care le efectueaza.
In ceea ce priveste cooperarea dintre institutiile bancare si stat, se impune implicarea acestuia in relatiile de credit iar uneori interventia lui in reglementarea creditelor. Supravegherea bancara e oportuna si necesara numai in perioadele de criza, in alte conditii ele deregleaza activitatea bancara. Interventia statului in reglementarea creditului trebuie sa fie exceptia si nu regula, regula generala constand in functionarea normala a aparatului bancar, fara nici un fel de imixtiuni din afara acestuia.
Avand in vedere conditiile specifice in care functioneaza in prezent bancile din tara noastra, precum si rezultatele inregistrate atat pe planul activitatii economiei generale, cat si pe planul activitatii bancare propriu-zise, interventia statului in reglementarea creditului este necesara si inevitabila.
