|
Dezvoltarea economica implica crestere economica si progres economic, desi reciproca nu este valabila. Dezvoltarea economica presupune un ansamblu de transformari cantitative, structurale si calitative, atat in economie, cat si in cercetarea stiintifica, in mecanismele si structurile organizationale, in cultura organizationala (modul de gandire si comportament al oamenilor).
In sensul cresterii economice, dezvoltarea exprima evolutia unor marimi economice agregate in cadrul unui orizont de timp, la nivel national sau international si masoara efectele pozitive in planul vietii economice si sociale prin intermediul unui indicator, cum ar fi produsul intern brut (PIB) pe locuitor. Dezvoltarea economica presupune, de asemenea, imbunatatirea standardului de viata al oamenilor si este masurat de regula prin venitul pe locuitor.
In sensul progresului economic, dezvoltarea exprima tendinta evolutiva de ameliorare a performantelor globale ale functionarii economiei nationale reflectate asupra calitatii vietii si a nivelului de civilizatie. Progresul economic este posibil numai prin promovarea programelor strategice si prin progres tehnic.
Cresterea economica alterneaza in timp prin cresteri si descresteri sub forma ciclurilor economice pe termen scurt si pe termen lung. Comportamentul ciclurilor economice depinde de cererea agregata, care este o functie de consum privat, investitii realizate de firme, cheltuieli realizate de stat si de exporturile nete. Dezvoltarea echilibrata a economiei nationale presupune si participarea la schimburile economice internationale pentru a utiliza oportunitatile de valorificare suplimentara a resurselor materiale si umane. Dar, participarea la schimburile internationale depinde de gradul de dezvoltare, structura si functiile interne ale factorului national in corelatie cu situatia economica mondiala la un moment dat.
Cererea agregata este compusa din urmatorii factori :
Cheltuieli pentru consumul individual ( C )
Cheltuieli ale intreprinderilor pentru investitii (I )
Cheltuieli publice, guvernamentale ( G )
Cheltuieli efectuate in strainatate (exportul) (X )
Cheltuieli efectuate cu importul ( H )
Prin urmare, cererea agregata este: CA = C + I + G + X - H
Cererea agregata crescatoare creaza cerere de produse pe piata, ceea ce stimuleaza intreprinderile sa sporeasca productia, crescand numarul de locuri de munca, precum si capacitatile de productie, cu efect stimulator asupra progresului tehnic, dezvoltarii umane si dezvoltarii durabile.
Prin urmare, dezvoltarea economica, in afara ideii de reducere a saraciei, atenuarii inegalitatii si somajului, implica urmatoarele dimensiuni macroeconomice: crestere economica, progres economic, dezvoltare durabila, programe strategice, progres tehnic si dezvoltare umana.
Raspunsul la modificarile mediului si viitorul unei firme depinde de o serie de factori macro-economici, si anume de: somaj, inflatie, rata dobanzii, rata de schimb valutar si politicile guvernamentale, dar si de strategia sa manageriala.
Volumul economiei sau nivelul de dezvoltare se determina prin marimea productiei nationale, determinata de dezvoltarea capitalului, eficienta economica, rezultatele concrete ale cercetarii stiintifice, etc. Principalii indicatori utilizati pentru masurarea cresterii economice sunt: produsul intern brut si venitul national pe locuitor intr-o perioada de timp si intru-un spatiu limitat (national).
Cresterea economica depinde atat de factorii interni, cat si de participarea la circuitul economic mondial.
Progres economic: schimbarea calitativa a continutului factorilor de productie si a relatiilor din viata economica pentru a se adapta la cerintele progresului social. Desigur ca schimarea este in primul rand o vointa politica, asa cum s-a intimplat in tarile foste comuniste, inclusiv Romania in anii 90. Tranzitia si trecerea la o societate democratica au adus o serie de mutatii in viata economica si in structura factorilor de productie. O influenta extrem de mare a avut deschiderea granitelor si libera miscarea capitalului si a know-how-ului. Toate acestea au contribuit la aparitia de noi industrii (telefonia mobila, internetul), de noi tehnologii (nanotehnologia, biotehnologia), de noi materiale, de noi abilitati ale fortei de munca, care conduc la progres. De asemenea s-au creat conditiile pentru cresterea spiritului antreprenorial. Principalele schimbari care au avut loc in Romania au vizat: modificarea structurii agentilor economici pe forme de proprietate, dezvoltarea si consolidarea industriei serviciilor (bancare, asigurari, turism), crearea bursei de valori si a pietei de capital, restructurarea dimensionala in toate sectoarele economiei (public, mixt, privat si cooperatist).
Dezvoltare durabila: asigurarea echilibrului optim intre factorii economici, tehnologici, sociali si naturali (de mediu) in scopul asigurarii dezvoltarii prezente si viitoare.
In perspectiva mileniului trei, dezvoltarea
economica este asociata dezvoltarii durabile, in cadrul careia
criteriul esential devine asigurarea egalitatii sanselor
generatiilor care coexista si se succed la viata pe
planeta, astfel incat sa existe compatibilitate intre efectele
economice, cele socio-umane, cele ecologice, sa se imbine armonios cu
justitia sociala si democratia, atat pe plan national,
cat si mondial. Dezvoltarea poate fi durabila numai daca se
centreaza pe om, pe valorificarea intregului potential al
fiintei umane si pe asigurarea unei calitati superioare a
vietii, omul fiind beneficiarul dezvoltarii. In raportul "Viitorul
nostru comun", prezentat
In esenta cele patru dimensiuni ale dezvoltarii economice ale unei tari (economica, sociala, tehnologica si ecologica) trebuie sa fie in interactiune si sa se asigure compatibilitatea si simultaneitatea progresului.
Programe strategice: totalitatea actiunilor corelate si programate pe termen lung care sa conduca la schimbare in sens pozitiv. Tarile dezvoltate au succes datorita modului in care este organizata si condusa societatea si datorita modului in care sunt dirijate investitiile pe termen lung.
Progres tehnic: activitatea creatoare, rezultatul procesului de innovare, incluzand cercetarea stiintifica, elaborarea tehnologiilor, crearea produselor noi. Activitatea creatoare cuprinde inventiile si inovasiile. O inventie se defineste conform legii ca fiind o creatie ce trebuie sa indeplineasca trei atribute fundamentale: sa aiba caracter tehnico-aplicativ, sa poata fi realizata si reprodusa si sa prezinte noutate si progrs fata de cunostintele actuale pe plan mondial. Creativitatea este capacitatea de a identifica conexiuni intre elemente aparent fara legatura intre ele (obiecte, evenmente, legitati). Dezvoltarea acestei caracteristici umane a condus la revolutia din domeniul marketingului si la cresterea competitiei intre brand-uri. De asemenea, s-au schimbat si au evoluat canalele de comunicare (mass-media, interpersonale, globale), care faciliteaza schimbul de informatii si care joaca un rol important in creativitate si inovatie.
Dezvoltare umana: asigurarea bazei materiale si spirituale pentru satisfacerea nevoilor crescande a factorilor umani. In lumea dezvoltata omul este considerat ca fiind activul cel mai de pret al oricarei organizatii. Omul si cerintele lui de dezvoltare sunt pe primul plan in orice strategie. Dezvoltarea umana cuprinde intreaga infrastructura necesara pentru ca omul sa se simta confortabil, calm, bine instruit si cu perspective de crestere a bunastarii.
La nivel microeconomic, dezvoltarea economica presupune ansamblul de transformari cantitative, structurale si calitative la nivelul organizatiei sau intreprinderii, cu alte cuvinte presupune schimbare in structura si cultura organizationala, in productie si tehnologie, in marketing si vanzari, in modul de tratare a oamenilor si in management. In acest sens, factorii cresterii economice se asociaza managementului strategic, care in esenta consta in asigurarea resurselor si capabilitatilor strategice si utilizarea eficienta a acestora in vederea creerii avantajului competitiv.