|
|
|
Conceptii si teorii privind inflatia
Unul din obiectivele esentiale ale politicii economice este, in cazul majoritatii statelor contemporane, combaterea sau macar limitarea inflatiei. Cu toate acestea, nu numai definirea si masurarea inflatiei, ci si insasi natura fenomenului inflationist actual, precum si mijloacele cele mai potrivite de lupta contra inflatiei continua sa provoace numeroase controverse. Desi exista diferentieri intre diversele curente de gandire economica, sociala si politica privind natura si efectele inflatiei, se poate vorbi de un consens privind necesitatea controlarii inflatiei si evitarii procesului inflationist.
Sensul initial al notiunii de 'inflatie' este legat de ideea de 'umflare', de 'crestere', insa de o crestere daunatoare. De obicei, se considera ca aceasta stare provine din existenta unei cantitati excedentare de moneda, dar inflatia nu este legata numai de fenomenele monetare.
In analizele moderne o alta idee asociata notiunii de 'inflatie' este aceea ca inflatia constituie un fenomen dinamic, care apare in miscare, in cazul in care echilibrul este perturbat, pentru a fi regasit din nou. Limbajul economic contemporan este foarte sugestiv in aceasta privinta, cuprinzand expresii ca 'presiuni inflationiste', 'tensiuni inflationiste' (fenomene inflationiste minore si partiale) toate acestea sugerand ca inflatia apartine domeniului dinamicii economice. Deci, inflatia este un fenomen care se desfasoara in timp si care reflecta anumite 'forte' contrare care intretin sau deregleaza o miscare prealabila.
Inflatia este o expresie a fenomenului de accelerare, adica a unui fenomen de crestere a vitezei diverselor procese, in particular a vitezei de circulatie a monedei si a vitezei de crestere a preturilor.
Din punct de vedere istoric, inflatia a fost definita, pentru prima data, ca un fenomen monetar. Potrivit definitiei clasice a inflatiei, aceasta este un fenomen care consta, in esenta, in aparitia in circulatie a unei cantitati excedentare de moneda, care creeaza un dezechilibru.
Ideea ca inflatia inseamna o cantitate excedentara de moneda si ca acest excedent deregleaza viata economica este foarte veche. Acest lucru este confirmat de intreaga istorie monetara a secolului XIX si a primelor decenii ale secolului XX. Intr-adevar, de fiecare data cand, in istorie, autoritatile au decretat cursul fortat al monedei, desfiintand astfel convertibilitatea in aur a biletelor de hartie, ele au desfiintat prin aceasta mecanismul de delimitare a emisiunii monetare. Aceste masuri au fost adoptate, de obicei in perioade critice - de razboi sau de dupa razboi -, cand cheltuielile statelor au fost foarte mari si desfiintarea legaturii cu aurul (reprezentata de convertibilitate) a permis acoperirea acestor cheltuieli prin emisiuni monetare, ceea ce a provocat de fiecare data inflatie.
Acest tip de inflatie - cunoscut sub denumirea de ' inflatie monetara' - este definit prin celebra 'ecuatie a schimbului' lui I. Fisher:
M x V = P x T
unde M = masa monetara
V = viteza de circulatie a monedei
P = nivelul general al preturilor
T = volumul tranzactiilor
Conform acestei ecuatii, daca masa monetara M creste foarte mult, fara nici o masura, celelalte elemente ale schimbului monetar vor suferi consecintele. Astfel, presupunand ca M este factorul cauzal, si anume, proportional cauzal al modificarii lui P, se obtine o prima definitie a inflatiei.
In acest context, s-ar putea spune ca teoria cantitativa, in forma sa cea mai simpla, dar si cea mai veche, este tocmai expresia fenomenului inflationist. Deoarece, conform acestei teorii, volumul tranzactiilor, T, nu poate creste, pentru ca se afla intotdeauna la nivelul maxim permis de factorii de productie existenti, iar viteza de circulatie a monedei, V, de asemenea, nu se modifica, fiind legata de obiceiuri, gusturi, preferinte, etc. care, pe termen scurt raman neschimbate. In consecinta, cresterea masei monetare duce in mod necesar la cresterea preturilor.
Indiferent de forma inflatiei, aceasta este generata in principal de fenomenul de disparitate. Fenomenul inflatiei este provocat nu de faptul ca un anumit element - masa monetara - creste in marime absoluta, ci de faptul ca modificarea respectiva are loc in discordanta fata de alte elemente ale schimbului monetar, (adica din cresterea mai rapida a cantitatii de moneda comparativ cu cresterea altor variabile ale economiei). Ceea ce conteaza nu e faptul in sine ca masa monetara creste, ci faptul ca masa monetara creste mai repede decat alte elemente cu care este, in mod normal, corelata (astfel viteza evolutiei monetare este excesiva, depasind viteza evolutiei elementelor reale).
Esenta inflatiei consta in disparitatea dintre evolutia monetara, 'umflata' artificial, pe de o parte si evolutia naturala a economiei reale, pe de alta parte. Din aceasta cauza, termenul de 'inflatie' se aplica si altor variabile decat moneda. Se vorbeste, de exemplu, de 'inflatie bugetara', de 'inflatie salariala', care sunt asociate in mod evident cu inflatia monetara, dar care pot fi si fenomene independente.
'Inflatia bugetara' desemneaza o situatie in care volumul veniturilor si cheltuielilor bugetului national cresc mai repede decat alte elemente. 'Inflatia bugetara' este disparitatea dintre cresterea elementelor bugetului si alte variabile ale economiei.
'Inflatia salariala' apare intr-o societate care cedeaza presiunilor puternice ale sindicatelor, ceea ce face ca salariile sa creasca intr-o masura mai mare decat alte variabile ale economiei.
Inseamna ca se pot gasi atatea forme de inflatie cate posibilitati teoretice de asociere a doua cate doua variabile economice exista. Inflatia este un fenomen rezultat numai prin raportare.
In lucrarile economice actuale, inflatia este definita, de regula, prin cresterea preturilor desi, de obicei se precizeaza ca nu orice crestere a preturilor este inflationista.
In mod evident, pentru a face distinctie intre o crestere de preturi neinflationista si una inflationista, e necesar sa se ia in considerare, in primul rand, gradul de generalitate al cresterilor de preturi. In economie pot avea loc cresteri sau reduceri de preturi sau pot exista preturi ce nu se modifica; exista situatii in care corelarea tuturor miscarilor de preturi antreneaza o crestere a nivelului general al preturilor, caz in care exista inflatie si situatii in care, desi au loc cresteri ale preturilor anumitor bunuri, nu exista o crestere generala a preturilor si deci nu exista inflatie. Rezulta ca inflatia este o miscare de antrenare, in care se majoreaza nivelul mediu al tuturor preturilor. Insa, gradul de generalitate al cresterilor de preturi nu este un criteriu suficient pentru definirea inflatiei. Pentru a exista inflatie, mai trebuie ca majorarea generala de preturi sa fie o crestere care nu contine in sine, insasi principiul care sa o opreasca.
Maniera corecta de a defini inflatia consta in a spune ca aceasta este o tendinta de crestere generalizata si accelerata a preturilor.
Pornind de la aceasta definitie, e posibila si o alta explicatie, nemonetara, a fenomenului inflationist. Preturile pot creste in mod generalizat si accelerat numai daca cererea globala este mult mai mare decat oferta globala. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea 'teoriei cererii excedentare', care arata discrepanta dintre cererea globala si oferta globala.
Intr-adevar, daca exista un exces de cerere globala in raport cu oferta globala si daca aceasta cerere globala in exces se mentine sau chiar se amplifica in timp, situatia respectiva constituie ea insasi un principiu suficient al cresterii generalizate si accelerate a preturilor, caz in care inflatia nu are legatura cu moneda. Fara indoiala, e posibil ca moneda sa intervina pentru a crea excedentul cererii fata de oferta, insa aceasta disparitate poate fi provocata de numeroase alte cauze. Moneda nu este intotdeauna cauza fundamentala a inflatiei. De aceea, se vorbeste adesea de 'inflatia nemonetara'.
Ca explicatie a fenomenului inflationist 'teoria cererii excedentare' are avantajul ca evidentiaza existenta unor tensiuni inflationiste independente de evolutia preturilor. Astfel, conform, acestei interpretari, in cazul in care exista un exces de cerere globala, inflatia exista si intr-o economie in care preturile sunt fixate administrativ, ca in economia planificata. In acest caz, deoarece piata nu se poate ajusta prin preturi, ajustarea se face prin cantitati. Astfel, nelivrarea marfurilor la termen, vanzarea cu aglomeratie, cozile, etc sunt manifestari ale inflatiei de aceeasi natura ca si cresterile de preturi, insa au loc in economiile centralizate.
Conceptul modern asupra inflatiei o defineste ca un proces complex prin care se afirma multiple dezechilibre din economie, cu caracter general si in continua evolutie.
Tensiunile inflationiste in unele sectoare pot fi compensate de tensiuni deflationiste din alte sectoare si astfel se pot reechilibra. Alteori tensiunile se dezvolta, se coreleaza si dau nastere unui proces.
Desi inflatia este un dezechilibru sau mai precis o suma de dezechilibre, cresterea preturilor ramane o caracteristica esentiala care pune in evidenta implicit dimensiunile acestui proces.
Cresterea generala a preturilor are ca efect diminuarea puterii de cumparare. Sunt de fapt doua laturi ale aceluiasi fenomen. Pe masura ce preturile cresc puterea de cumparare scade, in relatie directa.
Conceptul general despre inflatie trebuie concretizat si prin amplitudinea fenomenelor:
- cand cresterile de preturi sunt de circa 2-4% anual inflatia este apreciata ca 'taratoare', 'lenta' si exprimata si prin termenul de eroziune monetara;
- cand cresterile de preturi se exprima in doua cifre se considera ca inflatia este 'declarata', 'forte'
- in conditiile in care se exprima cu trei cifre poate fi considerata galopanta sau hiperinflatie.
