|
|
|
Controverse privind delimitarea unor concepte vehiculate in operatiunile de leasing
Putem afirma ca leasingul reprezinta o operatiune de finantare , pe baza unui contract complex care permite unei persoane sa obtina si sa utilizeze un bun fara a plati imediat pretul , in care finantatorul asigura fondurile necesare pentru intreaga investitie Pe toata durata contractului , inchiriatorul-proprietar permite utilizatorului-chirias sa foloseasca un anumit bun in schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plati (rate de leasing). Castigurile obtinute prin leasing sunt derivate din utilizarea bunului , nu din dreptul de proprietate asupra acestuia.
O operatiune tipica de leasing decurge astfel : utilizatorul hotaraste asupra echipamentului de care are nevoie, asupra intreprinderii producatoare, a marcii si modelului. De asemenea , specifica clar orice insusire speciala dorita a bunului, termenele de garantie, livrare , instalare si service. Totodata, utilizatorul negociaza pretul. Dupa ce echipamentul si aspectele importante au fost specificate , iar contractul de vanzare-cumparare negociat , utilizatorul incheie un contract de locatiune cu finantatorul-proprietar , negociind cu acesta durata contractului, ratele de leasing , daca taxele de vanzare, livrare si instalare vor fi incluse in pretul contractului, precum si alte
considerente optionale.
Termenul de "leasing" include o varietate de tranzactii, de la cele in care leasingul reprezinta folosirea proprietatii inchiriate pentru o scurta perioada de timp, pana la cele in care leasingul este, de fapt, un mijloc de finantare a utilizatorului-chirias pentru a achizitiona bunul inchiriat.
Avand in vedere specificul lucrarii , trebuie sa se diferentieze leasingul din punctul de vedere al partii implicate: societate de leasing sau utilizator.
(1) Privit din punctul de vedere al societatii de leasing , leasingul constituie o cumparare a unui bun cu scopul inchirierii , urmata de o inchiriere in scopul vanzarii. Deci leasingul este o operatie de finantare (creditare) pe baza unui contract prin care utilizatorul poate folosi un bun cu posibilitatea de a-l cumpara lafinele locatiei , dupa ce a fost platita chiria aferenta si ultima transa de plata (pretul rezidual). Prin prisma finalitatii , operatiunea de leasing poate fi asemanata cu cea de vanzare-cumparare cu plata in rate , in cazul in care bunul trece in proprietatea utilizatorului. Deosebirea este aceea ca prin operatiunea de vanzare un anumit bun este cedat contra unei sume de bani , in timp ce prin leasing se cedeaza dreptul de folosinta a bunului respectiv.
(2) Din punctul de vedere al utilizatorului , leasingul reprezinta o forma de creditare in cadrul careia sumele necesare achizitionarii bunului se obtin din exploatarea acestuia , iar rambursarea lui se face esalonat , sub forma ratelor de leasing , si , in final , a pretului rezidual. In aceasta situatie , leasingul apare ca o vanzare in rate , in cadrul careia dreptul de proprietate se transfera odata cu achitarea pretului rezidual , respectiv odata cu achitarea bunului.
(3) In ceea ce priveste clasificarea operatiunilor de leasing , legislatia din Romania considera cel mai important criteriu ponderea ratelor in pretul de vanzare a bunului , respectiv delimitarea conceptuala intre leasing financiar si operational , desi teoretic contractele de leasing operational nu permit achizitia bunului de catre utilizator la sfarsitul perioadei de locatie. In baza unei intelegeri informale dintre acesta si societatea de leasing , bunul este achizitionat la valoarea reziduala , dar pe numele unei persoane fizice sau al unei alte societati comerciale apartinand utilizatorului. Desi nu este tocmai o metoda corecta , practica confirma astfel de procedee , in primul rand datorita avantajelor fiscale pe care le ofera utilizatorilor , cunoscut fiind faptul ca ratele de leasing operational se deduc integral , in timp ce din ratele de leasing financiar se deduc numai valoarea amortismentului si dobanda .
Realizand o comparatie intre creditul ipotecar si leasingul imobiliar se disting urmatoarele :
(4) - in cazul creditului ipotecar , imobilul (teren plus constructie) ramane fara dubii in proprietatea beneficiarului creditului inca de la acordarea creditului. Banca are doar dreptul de a-si recupera creanta prin vanzarea imobilului , prin executare silita in caz de neplata (mai mult de 60 de zile) , restituind dupa vanzarea la licitatie sumele obtinute in plus fata de cele la care este indreptatita (capital , dobanzi , penalitati si costuri). Creditul ipotecar nu poate fi cedat de beneficiar (debitor) - imobilul poate fi vandut doar cu acordul bancii , care isi va recupera creanta in momentul vanzarii. In caz de faliment al institutiei de credit/bancii , contractul de credit isi urmeaza cursul firesc , chiar daca un alt creditor il inlocuieste pe cel initial.
(5) - in cazul leasingului imobiliar, beneficiarul trebuie sa fie constient ca pana la finalizarea
contractului si plata valorii reziduale , constructia ramane in proprietatea societatii de leasing.
Mai mult decat atat , beneficiarul trebuie fie sa concesioneze terenul (care face parte din avans) , fie sa instituie un drept de folosinta asupra terenului in favoarea societatii de leasing , ceea ce inseamna ca aceasta poate dispune de constructia respectiva in orice fel si in orice moment (o poate chiar ipoteca pentru a obtine finantari suplimentare).
Mai mult , in caz de faliment al societatii de leasing , exista posibilitatea ca nu doar constructia , dar si sumele investite de beneficiar sa poata fi pierdute , daca aceasta constructie a constituit garantia vreunui imprumut angajat de societatea de leasing.
Contractul de leasing poate fi cedat relativ usor in caz de imposibilitate de plata. Cum intre client si constructor nu exista o relatie contractuala , valoarea totala a contractului stabilindu-se in general dupa receptia finala , iar pretul nu este stabilit ferm d ela inceput , acest lucru constituie un risc suplimentar pentru beneficiar.
(6) Leasingul de personal este o forma nou - aparuta in Romania , dar intr-o continua
expansiune , datorita nevoii temporare a societatilor comerciale pentru personal suplimentar
(datorat in principal sezonalitatii anumitor activitati) , coroborata cu legislatia muncii , din ce in ce mai impovaratoare pentru angajatori. Acestia , in locul "mariajului" cu un angajat , din care decurg numeroase responsabilitati , prefera intr-o masura din ce in ce mai mare solutia leasingului de personal.
In Romania , acesta poarta denumirea de "munca prin agent de munca temporara" , fiind un subiect de discutie intre specialisti cum se suprapune acest concept celui de leasing de
personal in acceptiunea lui europeana.
In 2003, Codul Muncii din Romania reglementa munca prin agent de munca temporara , o noutate pentru legislatia muncii din tara noastra. Munca temporara se refera la angajarea directa de catre beneficiar a unui numar de salariati , pe o perioada determinata de timp , in limitele legii.
Practic , un agent de munca temporara are un numar de angajati proprii , pe care ii pune la dispozitie , pe o perioada determinata , unui client utilizator. Angajatii sunt platiti de agentul de munca temporara , dar nu la salarii mai mici decat daca ar fi fost salariati ai societatii comerciale beneficiare. Perioada de utilizare (misiunea de munca temporara , conform Codului Muncii) nu poate fi mai mare de un an , dar poate fi extinsa pana la 18 luni in anumite situatii.
Dupa cum se poate observa, exista un mecanism asimilat leasingului de personal reglementat in legislatia romaneasca. Flexibilitatea pe care o poate oferi acest mecanism este
ceea ce au nevoie societatile comerciale din tara noastra. Totusi, exista o problema de
functionare a acestui mecanism : conform Codului Muncii , conditiile de infiintare si functionare , precum si procedura de autorizare a agentului de munca temporara se stabilesc prin hotarare de Guvern. Desi Ordonanta a fost emisa de Guvern , niciun agent de munca temporara nu a primit licenta in Romania , deoarece Parlamentul nu a stabilit inca taxa de inscriere pentru obtinerea acestei licente.
(7)In ceea ce priveste contractul de leasing , acesta trebuie sa defineasca raporturile dintre cei trei participanti la operatiune : furnizorul , finantatorul si beneficiarul.
Asadar , se disting:
- un contract de vanzare-cumparare intre furnizor si finantator
- un contract de locatiune intre finantator si beneficiar , care va include elementele unui
contract de mandat prin care finantatorul se obliga sa urmareasca pretul si caracteristicile tehnice ale bunului de la furnizor , in plus fiind posibila includerea promisiunii unilaterale de vanzare din partea finantatorului , de a vinde bunul la finele perioadei de locatie beneficiarului.
Prin urmare, pe contractul de vanzare-cumparare este grevat contractul de locatiune , un
rol esential revenind beneficiarului in stabilirea elementelor de baza ale derularii contractului de leasing.
Contractul de locatiune are la randul lui , unele elemente specifice , depinzand de
caracterul leasingului , ca de exemplu:
- caracterul sinalagmatic si consensual la care se adauga, din punctul de vedere
al utilizatorului, caracterul "intuitum personae" , deoarece reusita afacerii depinde
de modul lui de actiune
- clauzele contractuale sunt stricte si severe , asemanandu-se cu contractul de
adeziune , deoarece beneficiarul nu le poate modifica unilateral
- ireversibil , datorita unor considerente de ordin financiar , economic si fiscal.
Beneficiarul , in baza contractului de locatiune , nu are voie sa amane sau sa
suspende plata ratelor datorita unor vicii ascunse , a unui randament mai redus sau a nelivrarii la termen si nici sa solicite daune interese , deoarece riscul distrugerii bunului revine furnizorului (conform contractului de vanzare-cumparare) , iar riscul disparitiei revine societatii de asigurare.
Analizand modalitatea de incheiere si derulare a contractelor de leasing , se constata existenta
unor costuri ascunse care pot fi eliminate.
Calculul dobanzii la valoarea imprumutata este unul din tertipurile aplicate de companiile de leasing.
(8) Pentru calcularea dobanzii si a ratelor lunare , companiile pot aplica doua metode de calcul: cea liniara si cea la sold , aceasta din urma fiind mai convenabila pentru utilizator , intrucat calculeaza dobanda numai la valoarea finantata nerecuperata in momentul calculului , si nu la intreaga valoare.
O alta metoda prin care companiile de leasing pot ramane cu bunul , dar si cu veniturile incasate , intervine atunci cand clientii intra in incapacitate de plata a ratelor.
In acest caz, utilizatorul va putea recupera o parte din bani de la alt utilizator , prin cedarea dreptului de folosinta rezultat din contractul de leasing doar in cazul in care , inainte de semnarea contractului , a solicitat o clauza privind acceptul de schimbare a utilizatorului bunului achizitionat in leasing. Daca respectiva clauza nu a fost prevazuta , firma de leasing va ramane atat cu bunul finantat , al carei proprietar este , cat si cu ratele platite pana atunci de fostul client. Aceste neplaceri pot fi evitate daca in contractul de leasing se include o clauza care prevede ca firma de leasing accepta schimbarea proprietarului.
Cursul valutar este o alta modalitate prin intermediul careia companiile de leasing obtin castig de la clienti. In mod normal ele calculeaza rata lunara de plata la un curs cu 0,5% pana la 2% mai mare fata de cel oficial BNR.
Conform principiului prevalentei economicului asupra juridicului , informatiile
prezentate in situatiile financiare trebuie sa reflecte realitatea economica a evenimentelor si
tranzactiilor , nu numai forma lor juridica. Disputele stiintifice la noi in tara au fost destul de numeroase in ceea ce priveste prioritatea intre juridic si economic. Cele doua notiuni nu trebuie sa concureze, ci sa se completeze. De cele mai multe ori , aspectele juridice coincid cu cele economice. In masura in care intre aspectele juridice si cele economice apar diferente , trebuie analizat si respectat primordial continutul economic si nu doar forma juridica ( este cazul , spre exemplu, al contractelor de lease-back).
Pe de alta parte , tinand cont de ceea ce ar trebui sa reprezinte contabilitatea pentru utilizatori , aspectul juridic nu trebuie si nu poate fi ignorat , mai ales in Romania , tara de drept legislativ in care fiscalitatea are un cuvant greu de spus.
Dreptul de proprietate , utilizat ca element de recunoastere a tranzactiilor si evenimentelor
in cadrul situatiilor financiare este inlocuit cu dreptul de a controla sau dreptul de utilizare.
Notiunea de patrimoniu incepe sa dispara , fiind inlocuita de notiunea de pozitie financiara (diferenta dintre active si datorii).
In ceea ce priveste leasingul , principiul prevalentei economicului asupra juridicului este un principiu de baza care permite recunoasterea ca active la locator , in anumite situatii , a bunurilor utilizate si inchiriate pentru care nu se detine titlul de proprietate. In masura in care se accepta primatul economicului asupra juridicului , beneficiarul contabilizeaza bunul ca activ si recunoaste o datorie , iar proprietarul nu evidentiaza bunul , dar recunoaste o creanta in contrapartida.
In situatia in care se acorda prioritate juridicului in raport cu economicul , bunurile preluate de beneficiar , respectiv predate de proprietar nu figureaza in bilantul beneficiarului , ele fiind evidentiate la conturile de ordine si evidenta (extracontabile, de forma "Bunuri inchiriate de
la terti") dar raman in bilantul proprietarului de drept , chiar daca acesta nu le mai controleaza.
Conform abordarii economice (asa cum reiese din normele contabile IAS 17) , contractele de leasing sunt analizate si contabilizate dupa cum riscurile si avantajele proprietatii sunt transferate sau nu de la locator la locatar (utilizator). Leasingul financiar transfera locatarului (utilizatorului) majoritatea avantajelor (folosinta exclusiva) si riscurilor (pierderea , distrugerea , avarierea bunului) asociate proprietatii asupra bunului obiect al contractului.
Contractul de leasing operational nu da posibilitatea utilizatorului de a controla bunul , care nu primeste prin transfer majoritatea avantajelor si riscurilor legate de dreptul de proprietate.
In cazul contractelor de lease-back ( in care o societate vinde un activ unei societati de leasing , incaseaza banii si imediat incheie un contract de leasing pentru acelasi activ) , daca nu ar
exista principiul prevalentei economicului asupra juridicului , contabilizarea ar fi simpla: vanzare cu recunoastere integrala a castigului din vanzare urmata de un nou contract de leasing. Dar astfel nu se va reflecta cu fidelitate natura tranzactiei.
De obicei, motivul care sta la baza unei asemenea tranzactii il constituie obtinerea de disponibilitati pe termen scurt sau imbunatatirea performantelor raportate ale intreprinderii care vinde activul.
Tot ca si consecinta a principiului prevalentei economicului asupra juridicului , chiar daca
la momentul incheierii contractului bunul nu apartine utilizatorului dar exista prezumtia ca la
sfarsitul contractului se va face transferul dreptului de proprietate , acesta il recunoaste si il amortizeaza pe durata de viata utila (similar cu celelalte active din aceeasi clasa , active ce apartin din punct de vedere juridic utilizatorului) si nu pe durata contractului (de regula durata
contractului este mai scurta decat durata de viata utila).
Daca aceasta prevalenta nu s-ar aplica , amortizarea s-ar face pe durata contractului si nu pe durata de viata utila (asa cum se face cand nu exista prezumtia ca utilizatorul va opta pentru achizitia bunului la sfarsitul contractului de leasing).
In ceea ce priveste diferenta dintre regulile de raportare contabila si regulile fiscale , tot principiul mentionat ar trebui sa actioneze , si anume :in situatiile financiare trebuie sa aiba prioritate continutul economic (se aplica principiile , metodele sau regulile contabile stipulate de normele de raportare IFRS ) , iar extra-contabil , pentru raportarile fiscale se aplica legislatia nationala in vigoare.
(9) Conform normelor contabile IAS 17 , leasingul financiar respecta cel putin una din conditiile urmatoare:
- Contractul transfera proprietatea activului la locatar , la terminarea duratei de locatie
- Contractul confera locatarului optiunea de cumparare a activului la un pret care ar trebui sa fie suficient de avantajos pentru ca locatorul sa fie practic sigur ca partenerul va exercita optiunea sa.
- Durata contractului de locatie acopera cea mai mare parte din durata de viata economica a activului (75%) , chiar daca nu apare transferul de proprietate , de unde rezulta ca valoarea reziduala nu poate fi de 50% , asa cum permite legislatia in vigoare.
- Valoarea actualizata la inceputul contractului de leasing , a platilor minimale de leasing este cel putin egala cu aproape toata valoarea justa a activului in leasing , fara garantii si credite pentru impozit acordate locatorului la acel moment. Titlul poate fi transferat locatarului sau nu.
- Activele primite in locatie au o natura specifica , astfel incat numai locatarul poate sa le utilizeze , fara sa le aduca modificari majore .
Indicatorii de situatii care , individual sau impreuna ar putea sa conduca la clasificarea unui contract in categoria locatiilor-finantare sunt urmatorii :
a) daca locatarul poate sa rezilieze contractul de locatie pierderile suportate de locator cad in sarcina locatarului.
b) profiturile sau pierderile care rezulta din variatia valorii juste a valorii reziduale sunt in sarcina locatarului
c) locatarul are posibilitatea sa continue locatia pentru a doua perioada , la nivelul unei redevente sensibil inferioare pretului de piata.
(10) Conform acelorasi norme contabile, leasingul operational nu respecta nici una din situatiile de mai sus , avand in schimb urmatoarele caracteristici :
- ofera servicii de mentenanta
- poate fi reziliat
- nu este amortizat
Incheierea contractelor de leasing implica deseori aparitia unor costuri directe initiale , precum cele legate de negocierea si incheierea contractelor de leasing , comisioane sau alte
cheltuieli legate direct de intrarea in gestiune si punerea in functiune a activului. Costurile identificate ca fiind atribuibile direct activitatilor efectuate de locatar pentru un leasing financiar sunt incluse in valoarea inregistrata ca activ in baza contractului de leasing. Aceasta din urma prevedere , nou introdusa de IAS 17 , revizuit in 2004 , schimba valorile recunoscute pentru activele in leasing.
CONCLUZII
Reunind aspectele prezentate in aceasta lucrare , se desprinde importanta studierii literaturii de specialitate din domeniul afacerilor de leasing , ce contribuie in mare masura la perfectionarea acestui instrument modern de investitii si finantare.
Leasingul s-a dovedit a fi cel mai eficient mijloc de finantare a investitiilor productive , oferind un plus de siguranta detinatorului de capital. Statele au incurajat finantarile prin intermeiul leasingului a unor investitii de interes general prin implementarea unor reglementari sau prin emiterea unor hotarari ce au avut ca efect acordarea unor facilitati fiscale in acest domeniu.
Leasingul este o alternativa moderna la creditul clasic , dar poate fi si o metoda de remobilizare a capitalului imobilizat. Prin acest mijloc , se incurajeaza firmele rentabile , capabile sa aduca profitul necesar achitarii redeventelor. Aceasta forma de finantare ofera creditorului drept garantie insusi dreptul de proprietate , fapt ce ofera creditului un grad redus de risc. Leasingul accentueaza tendinta moderna a capitalismului de a face o disociere intre cei ce detin capitalul si cei care folosesc in mod activ acest capital.
Prin utilizarea fondurilor pentru plata furnizorilor de bunuri , se incurajeaza , indirect , productia de bunuri mobile si construirea de imobile. Fondurile sindicalizate din contractele de leasing cu valoare mare pot atinge capitalul de pe piata si directionarea lui catre investitii ; astfel , leasingul se dovedeste un mijloc de vitalizare a economiilor decapitalizate.
Leasingul este o cale de impulsionare a dezvoltarii unor sectoare de activitate. Pe plan international , leasingul este un mijloc de sprijinire a exportului , ori de finantare a societatilor cu proiecte de dezvoltare si nu in ultimul rand , leasingul poate fi o cale de finantare a investitiilor statelor in curs de dezvoltare. Guvernantii promoveaza unele facilitati fiscale pentru operatiunile de leasing din sectorul spre care se doreste dirijarea investitiilor . Alegerea sectorului depinde de obiectivele urmarite de guvern.
Impulsionarea dezvoltarii unor sectoare va fi particularizata prin facilitatile oferite , stimulandu-se retehnologizarea lor sau chiar cresterea volumului productiei prin stimularea exportului in leasing.
Leasingul poate fi folosit ca modalitate de privatizare. In prezent transferul de active reale si actiuni detinute de stat de catre sectorul privat depinde de capitalul banesc disponibil , de piata financiara , precum si de structura institutiilor publice si financiare implicate in procesul de privatizare. In acest proces , leasingul faciliteaza transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobiliare , a activelor reale ale societatii comerciale de stat si a activelor detinute d eregiile autonome. Prin urmare , in categoria bunurilor care fac obiectul privatizarii prin leasing , intra intreprinderile mici si mijlocii , unitatile de alimentatie publica , hotelurile , casele de odihna etc. Forma specifica de leasing in care obiectul operatiunilor il constituie bunurile imobiliare date in folosinta unui utilizator cu clauza irevocabila de cumparare o reprezinta leasingul imobiliar.
Leasingul poate fi abordat si ca un mijloc de dezvoltare a firmelor de echipamente. Finantand achizitia de echipamente , se dezvolta un nou segment de piata : acela al beneficiarilor care nu dispun de posibilitatea achiatrii integrale a acestora la cumparare. In acest mod pot fi promovate pe piata noi echipamente , ale caror performante nu sunt recunoscute de beneficiari. Dupa testarea noilor echipamente in perioada de locatie , vor creste vanzarile directe , daca beneficiarii sunt multumiti de performantele utilajelor inchiriate. De regula , producatorii acorda facilitati societatilor de leasing , cum ar fi preluarea produselor la finele locatiei la valoarea rezidula , daca beneficiarii nu opteaza pentru cumpararea lor. Aceasta facilitate incurajeaza finantatorii orientati spre leasingul financiar.
Leasingul , in sine, nu este numai un instrument de finantare , ci si unul de investitii , ceea ce inseamna ca prin intermediul sau , agentii economici vor putea beneficia de anumite echipamente , utilaje sau chiar imobile care vor contribui la dezvoltarea activitatii pe care o exercita.
