Tehnica elaboratrii actelor normative

Tehnica elaboratrii actelor normative

1. Notiuni introductive

Substanta dreptului este determinata de totalitatea relatiilor sociale aflate intr-un anumit stadiu de dezvoltare si este inserata in ordinea de drept cu ajutorul tehnicii juridice

Existenta normelor juridice si a conceptelor juridice este rezultatul activitatii constructive desfasurate de organele legislative, indreptatite sa reglementeze relatiile sociale de baza din societate si sa organizeze astfel ordinea de drept a unei natiuni.

Activitatea organelor legislative se desfasoara pe baza unor reguli de tehnica juridica cu ajutorul careia are loc transpunerea in drept a cerintelor de fond ale vietii sociale. Transpunerea faptelor si relatiilor sociale in relatii normativ-juridice implica o activitate complexa de cunoastere deosebita, dar si o munca calificata de apreciere valorica, de evaluare si de valorizare a continutului acestora. Dreptul, devine astfel expresia realitatilor inconjuratoare, fiind rezultatul unei legiferari eficiente, bazata pe cunoasterea stiintifica a acestor realitati.

Sarcinile organelor legislative se amplifica ca urmare a dezvoltarii sociale actuale si a complexitatii relatiilor interumane, ceea ce determina si perfectionarea tehnicii juridice.

2. Tehnica juridica

In procesul de cunoastere a dreptului, un rol fundamental il are tehnica juridica precum si procedeele tehnice cu ajutorul carora cerintele vietii sociale primesc asa numita "stampila juridica", imbracand astfel, forma juridica.

.

Tehnica juridica

presupune cunoasterea si utilizarea unui sistem de procedee de ordin material si intelectual³, cu scop in eficientizarea juridica a unor reguli de conduita si in perfectionarea permanenta a reglementarii juridice.

O conditie esentiala pentru o legiferare eficienta este cunoasterea stiintifica a realitatilor sociale. Tehnica juridica prin procedeele sale, stabileste modelele de conduita in functie de categoriile de subiecte participante si in legatura cu acele categorii de valori ce necesita ocrotire prin mijloace juridice specifice.

Notiunea de tehnica juridica

are un continut complex, ce implica receptarea si selectarea de catre organul legiuitor a comandamentului social, urmat apoi de elaborarea normei de drept, de interpretarea si realizarea ei. Cu alte cuvinte, tehnica juridica cuprinde tehnica legislativa, tehnica interpretarii si realizarii dreptului.

Tehnica juridica se poate defini ca fiind ansamblul mijloacelor, procedeelor si conceptelor juridice folosite in procesul de elaborare si aplicare a dreptului, cu scopul de a da eficienta juridica regulilor de conduita, care primesc forma juridica si devin astfel, aplicabile la complexitatea vietii sociale.

. Caracteristicile tehnicii juridice

Tehnica juridica prezinta urmatoarele trasaturi:

- consta dintr-un ansamblu de mijloace si procedee variate ca numar si forma;

- mijloacele si procedeele utilizate dau forma juridica nevoilor vietii sociale;

- este forma prin care politica legislativa a unui stat este exprimata in drept:

- notiunea de tehnica juridica are un continut complex pentru ca implica:

receptarea de catre legiuitor a relatiilor sociale ce

necesita reglementare;

aprecierea selectiva si elaborarea normei juridice

de catre legiuitor;

aplicarea normei juridice in practica (realizarea

dreptului);

- tehnica juridica include tehnica legislativa, tehnica realizarii, interpretarii si aplicarii dreptului;

- tehnica juridica reprezinta intregul (genul) in raport cu tehnica legislativa care reprezinta partea (specia);

- intre tehnica juridica si deci tehnica legislativa exista o stransa legatura, o interactiune reciproca, raportul dintre ele fiind raport ca de la intreg la parte.

3. Tehnica legislativa

Continutul regulilor de drept se modeleaza si se exprima intr-o forma specifica prin intermediul activitatii de tehnica juridica si legislativa.

Cei doi termeni nu sunt sinonimi, chiar daca termenul de tehnica juridica este utilizat mai frecvent, pe motiv ca el include si operatia de legiferare.

Tehnica juridica are o sfera mai larga, in care se includ atat aspectele tehnice legate de elaborarea dreptului, cat si cele legate de realizarea si aplicarea lui, pe cand tehnica legislativa are o sfera mai restransa deoarece include doar aspectele tehnice ale procesului de elaborare a dreptului.

Tehnica legislativa

poate fi definita ca fiind partea constitutiva a tehnicii juridice, alcatuita dintr-un ansamblu de metode si procedee tehnice prin care se elaboreaza actele normative.

Tehnica legislativa implica urmatoarele aspecte:

- o regula de drept ajunge in forma tehnica corespunzatoare prin actiunea constienta a legiuitorului;

- elaborarea dreptului presupune maiestria si experienta legiuitorului, dar si luarea in considerare a intregului sistem de valori;

- procedeele tehnice de elaborare a normelor de drept nu sunt alese arbitrar de catre legiuitor, ci pe baza unor principii ce stau la baza legiferarii;

- are rol creator.

4. Legiferarea

Politica legislativa

se desfasoara prin operatia de legiferare si cuprinde totalitatea scopurilor, strategiilor si instrumentelor folosite de legiuitor pentru asigurarea ordinii juridice in societate.

Totalitatea formelor si metodelor de exprimare a politicii legislative constituie tehnica legislativa.

Legiferarea cunoaste doua momente esentiale:

- constatarea existentei situatiilor sociale ce necesita o reglementare juridica (momentul cognitiv);

- modelarea normativ-juridica a rezultatelor cognitive.

Legiferarea implica in prezent, tendinta de inovare, de schimbare a unor solutii juridice cu altele, considerate a fi mai bune decat cele existente, legiuitorul folosind in acest scop o serie de mijloace si procedee tehnice variate si complexe.

Principiile legiferarii

Principiile legiferarii, fiind idei de baza, calauzitoare ale intregului proces de elaborare a actelor normative, trebuie urmarite atat in practica normativa a Parlamentului (ca organ suprem al puterii legislative), cat si in practica celorlalte organe ale statului cu competenta normativa.

Aceste principii sunt:

a. Principiul fundamentarii stiintifice a activitatii de elaborare a normelor juridice

In scopul cunoasterii aprofundate a realitatilor sociale, este nevoie ca legiuitorul sa efectueze in prealabil, investigatii economice si sociologice. Legiuitorul este obligat sa asigure, pe baza unui studiu sistematic si aprofundat al realitatii, un raport corect intre fapt si drept. In scopul gasirii celor mai bune solutii, se va putea porni de la practica, folosind rationamentul.

Cunoasterea profunda a relatiilor sociale ce reclama reglementare juridica, se realizeaza cu ajutorul stiintelor juridice si in special prin stiinta dreptului care reprezinta un moment hotarator al operei de legiferare.

In doctrina se considera ca, un proiect legislativ fundamentat stiintific trebuie sa cuprinda:

- descrierea situatiilor de fapt ce vor fi transformate in situatii de drept;

- analiza judecatilor de valoare cu privire la stabilirea situatiilor de fapt ce urmeaza a fi transformate in situatiile juridice.

Obiect al cercetarii stiintifice in domeniul dreptului trebuie

sa-l constituie prognozele sau proiectele legislative care provin de regula, de la organisme juridice specializate.

b. Principiul corelarii sistemului legislativ

Sistemul legislativ (sistemul actelor normative) implica multiple si complexe legaturi intre partile sale componente. El se prezinta ca un tot unitar, format dintr-un ansamblu de componente care desi sunt diferite se afla intr-o corelatie perfecta, ceea ce-i confera rolul de mecanism functional.

Elementele componente ale sistemului legislativ sunt diferite categorii de acte ce reglementeaza relatiile sociale, cum ar fi: legi, decrete, hotarari, decizii, ordine, instructiuni etc. Intre aceste elemente componente exista atat o relatie organica (toate pot fi grupate in sfera larga a termenului "legi"), cat si o relatie logica (sunt grupate dupa criteriul ierarhizarii), care le confera forta juridica.

Legea este cel mai important act normativ, dar ea nu exclude actiunea celorlalte componente ale sistemului legislativ in reglementarea relatiilor sociale, chiar daca acestea trebuie sa se conformeze prevederilor sale. Legatura dintre componentele sistemului legislativ consta in faptul ca, pentru fiecare dintre ele, se rezerva prin lege, domeniile de reglementare. Corelatia stransa dintre aceste componente asigura functionalitatea sistemului legislativ care trebuie sa concorde permanent cu dinamica relatiilor sociale pe care le reglementeaza.

c. Principiul accesibilitatii actului normativ

Pentru ca norma juridica sa fie respectata de catre destinatari, ea trebuie facuta publica intr-un limbaj, stil si cu mijloace potrivite, astfel incat, nimeni sa nu poata invoca scuza necunoasterii ei. Maiestria legiuitorului o constituie elaborarea de norme juridice clare, lipsite de echivoc, ce pot fi receptate de toti cei carora li se adreseaza, luand in considerare faptul ca destinatarii lor au nivele culturale diferite si deci receptare diferita a mesajelor acestora, existand astfel posibilitatea unor confuzii, controverse si chiar eludarea lor.

Pentru ca norma juridica sa fie accesibila, sunt necesare urmatoarele cerinte:

- alegerea formei exterioare a reglementarii -

- pentru ca de aceasta depinde valoarea, forta juridica, locul sau in sistemul legislativ, legatura sa cu alte acte normative etc. Dupa materia reglementata si natura relatiilor sociale ce sunt supuse reglementarii organul legiuitor va alege forma exterioara de reglementare.

- alegerea modalitatii de reglementare juridica -

adica a modului de impunere a conduitei prescrise de catre legiuitor subiectelor de drept. O norma juridica poate reglementa conduita umana in mod imperativ, permisiv sau stimulativ.

- utilizarea unor procedee de conceptualizare si a unui limbaj adecvat -

- este o cerinta ce priveste: constructia si structura normei, fixarea tipului de conduita ce trebuie urmata, stilul si limbajul juridic. Norma de drept opereaza cu concepte, categorii, si definitii, care sunt cuprinse cu ajutorul procedeelor de conceptualizare in articole concrete ale actului normativ.

5. Partile componente ale actului normativ

Actul normativ

Cuprinde doua categorii de elemente constitutive:

- elemente facultative: -expunerea de motive,

-preambulul si formula introductiva;

- elemente necesare: -titlul actului normativ,

-dispozitiile generale,

-dispozitiile de continut,

-dispozitiile finale si cele tranzitorii.

a)     Expunerea de motive

- este un element component facultativ ce se intalneste la cele mai importante acte normative. In expunerea de motive se face o prezentare succinta a actului normativ si a considerentelor ce au impus elaborarea, aparitia, precum si scopul urmarit prin adoptarea lui.

b) Preambulul actului normativ

- este o introducere, o punere in tema asupra motivatiei social-politice a aparitiei actului normativ. Preambulul este un element facultativ ce face consideratii extrajuridice, fiind o argumentare a actului normativ cu scopul de a-l face mai convingator. Desi continutul sau nu are forta juridica, ci explicativ-justificativa, existenta sa este o decizie a legiuitorului mai ales, in legatura cu actele normative mai importante.

c) Formula introductiva

- este elementul facultativ ce precizeaza temeiul juridic constitutional sau legal care sta la baza reglementarilor respective si confera competenta organului ce adopta acel act normativ.

d) Titlul actului normativ

- este elementul de identificare a legii, necesar, care trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa fie scurt, sugestiv si clar exprimat. Titlul exprima obiectul reglementarii. De exemplu: "Legea fondului funciar", "Legea privind protectia mediului inconjurator" etc."

e) Dispozitiile generale -

- denumite si principii generale, reprezinta prima parte a actelor normative. Ele cuprind prevederi prin care se determina obiectul, scopul, sfera relatiilor reglementate, definirea unor notiuni, si stabilesc principiile pe care se intemeiaza actele normative. De exemplu, art.1. din Codul familiei prevede ca: "In Romania statul ocroteste casatoria si familia.." dupa care urmeaza dispozitii legate de scopul reglementarii, definirea notiunii de familie, de casatorie etc.

f) Dispozitiile de continut -

- formeaza continutul propriu-zis al actului normativ, alcatuit din propozitii organizate in articole si aliniate, ce exprima regulile stabilite de legiuitor (drepturi si obligatii, conduita, consecintele nerespectarii conduitei impuse).

g) Dispozitiile finale

se refera de regula, la data intrarii in vigoare a actului normativ, la aspecte legate de retroactivitatea lui, la abrogarea (totala, partiala sau deloc) a altor acte normative.

h) Dispozitiile tranzitorii

- sunt facultative si se insereaza atunci cand noua reglementare antreneaza consecinte asupra reglementarilor vechi, determinand astfel o situatie tranzitorie. Uneori, dispozitiile tranzitorii se cuprind intr-un titlu unic cu dispozitiile finale, alteori cele doua componente sunt prezentate separat, sau una dintre ele poate sa apara sau nu.

Actele normative mai pot cuprinde pe langa aceste elemente constitutive si Anexe care fac parte integranta din acestea si au aceeasi forta juridica cu cea a actului normativ la care sunt atasate.

6. Elementele de structura ale actului normativ

Structura interna a normei juridice este cuprinsa in articolele actului normativ.

Articolul

este deci, elementul structural de baza al actului normativ, tot asa cum norma juridica este elementul structural de baza al dreptului.

Articolul, prezinta urmatoarele caracteristici:

- contine, de regula, o dispozitie normativa de sine-statatoare;

- poate contine o singura norma de drept, sau mai multe;

- elementele structurale ale normei juridice (ipoteza, dispozitia si sanctiunea) se pot gasi cumulativ in acelasi articol, in articole diferite ale aceluiasi act normativ, sau chiar in alte acte normative;

- articolele se afla in stransa legatura, structurarea lor facandu-se de regula, intr-o ordine de expunere logica;

- articolele se divid uneori in paragrafe si aliniate;

- enumerarile in cadrul unui articol sunt punctate prin litere; - unele acte normative importante (Constitutie, Coduri), au articole cu note marginale ce redau continutul articolului respectiv;

- articolele se pot grupa (pentru o mai buna sistematizare a actului normativ) in sectiuni, capitole, titluri si parti ce poarta denumiri.

Deci, elementele de structura ale actului normativ sunt: alineatul, articolul, capitolul, sectiunile, titlurile si partile.

7. Elaborarea actelor normative si etapele ei

Denumirea de act juridic o poarta toate formele actelor juridice scrise, legiferate dupa o procedura prestabilita de organele competente ale statului sub forma de: legi, decrete, hotarari si ordonante guvernamentale, ordine, decizii, instructiuni.

Legiferarea apartine organului legislativ, si parcurge cinci etape:

a.     Initiativa legislativa(initierea proiectului de lege)

reprezinta dreptul de sesizare a Parlamentului cu un proiect sau propunere de lege, insotit de obligatia acestuia de a declansa mecanismul procedurii legislative.

Art.73 din Constitutie prevede ca: "Initiativa legislativa apartine Guvernului, deputatilor, senatorilor, precum si unui numar de cel putin 250.000 de cetateni cu drept de vot". In acest caz, Parlamentul va supune proiectul sau propunerea legislativa dezbaterii in comisii si in plenul Senatului (este vorba numai de legile organice si ordinare, deoarece pentru legile constitutionale este necesara o procedura speciala, prevazuta de Constitutie). Autorii propunerilor legislative sunt obligati sa le prezinte in forma ceruta pentru proiectele de lege⁸ (cu expunere de motive sistematizata pe capitole, sectiuni, articole si aliniate, in limbaj accesibil si cu respectarea regulilor de procedura legislativa). Nu fac obiectul initiativei legislative, problemele cu caracter fiscal, international, amnistia si gratierea.

.

b.     Dezbaterea proiectului de lege

- este stabilita in Constitutia Romaniei si in Regulamentul de organizare si functionare a Parlamentului si are loc prin prezentarea expunerii de motive, urmata de dezbaterea pe articole.

c.      Adoptarea proiectului de lege

- urmeaza procedura stabilita de art.74 (alin.1 si 2)din Constitutie:

- legile organice si hotararile privind Regulamentul Camerelor se adopta cu votul majoritatii membrilor fiecarei Camere;

- legile ordinare si hotararile se adopta cu votul majoritatii membrilor prezenti din fiecare Camera.

Propunerile legislative adoptate de o Camera se trimit celeilalte Camere a Parlamentului, care daca le respinge, se retrimit pentru o noua dezbatere Camerei ce le-a adoptat. Daca ele vor fi din nou respinse, respingerea e definitiva.

Presedintii celor doua Camere vor initia procedura de mediere atunci cand, una din Camere adopta o propunere legislativa intr-o alta redactare decat cea aprobata de cealalta Camera. Daca comisia de mediere nu rezolva divergenta dintre cele doua texte, acestea se vor supune dezbaterii in sedinta comuna a celor doua Camere.

d.     Promulgarea legii

- se face de catre Presedintele Romaniei, dupa ce legea a fost votata. Promulgarea legii este un act juridic prin care se recunoaste ca acesta este continutul autentic al textului legii⁹. votate in Parlament, si se dispune sa fie publicat in Monitorul Oficial. Promulgarea se face in maximum 20 de zile de la data primirii legii.

e.     Publicarea legii

- este etapa finala a elaborarii actelor normative, data publicarii fiind de regula, data intrarii in vigoare. Art.76 din Constitutie prevede ca: "Legea se publica in Monitorul Oficial al Romaniei si intra in vigoare de la data publicarii sau de la data prevazuta in textul ei".

8. Sistematizarea actelor normative

Sistemul legislativ cuprinde totalitatea actelor normative, care se afla in stransa legatura. Deoarece actele normative care intra in structura sistemului legislativ sunt foarte variate, se impune sistematizarea lor in scopul unei bune cunoasteri, interpretari si aplicari.

Prin sistematizarea actelor normative se urmareste punerea lor in ordine, realizarea unei simplificari, reduceri si concentrari a reglementarilor.

Operatiile de sistematizare sunt importante atat pentru elaborarea, cat si pentru realizarea si aplicarea dreptului, deci, pentru perfectionarea dreptului pozitiv.

Formele sistematizarii

Cele mai importante forme de sistematizare a actelor normative sunt: incorporarea si codificarea.

a.     Incorporarea

este cea mai veche si mai simpla forma de sistematizare a actelor normative. Ea consta in asezarea actelor normative in functie de anumite criterii exterioare (cum ar fi: criteriul cronologic, alfabetic si criteriul obiectului reglementarii juridice), cu scopul de a putea fi cunoscute cu mai multa usurinta de catre practicieni.

Prin incorporarea actului normativ nu se modifica continutul acestuia, desi se pot corecta eventualele erori gramaticale sau tipografice.

In functie de subiectul care face incorporarea, aceasta este de doua feluri: oficiala si neoficiala.

- Incorporarea oficiala, este realizata de un organ de stat care intocmeste: colectii de acte normative, repertorii legislative etc.

- Incorporarea neoficiala, este realizata de persoane particulare, de organizatii nestatale, institutii de cercetare, invatamant, edituri, sub forma de indrumare legislative.

b.     Codificarea

- este forma superioara a sistematizarii actelor normative si consta in cuprinderea intr-un cod ce are forta juridica a legii, a normelor juridice ce apartin aceleiasi ramuri de drept.

Prin codificare, legiuitorul prelucreaza intregul material normativ, indeparteaza normele perimate si repetarile, completeaza lacunele, si ordoneaza logic intreg materialul normativ.

Codificarea este o opera complexa si importanta ce se realizeaza de legiuitor in trei etape:

- adunarea si selectionarea materialului legislativ supus codificarii (format din acte normative de importanta generala);

- impartirea materialului legislativ pe capitole si articole, asezarea logica a intregului material si obtinerea unitatii codului;

- adoptarea legii de sinteza (prin prezentarea proiectului de cod in fata Parlamentului in vederea analizei si dezbaterii lui, urmata de votarea si promulgarea lui).

Codificarea, ca forma superioara de sistematizare, porneste de la principiile generale ale sistemului dreptului si cele specifice unei ramuri de drept si reda intr-un act unic si complet toate normele juridice dintr-o ramura a dreptului. De aceea, Codul desi are forta juridica a unei legi, este un act legislativ unic, in care normele juridice sunt asezate logic si reflecta structura interna a ramurii de drept caruia ii apartin.

. In prezent, ca rezultat al codificarii normelor juridice ce apartin aceleiasi ramuri de drept, in sistemul de drept romanesc exista urmatoarele coduri: Codul civil, Codul penal, Codul de procedura civila, Codul de procedura penala, Codul familiei, Codul silvic, Codul muncii, Codul aerian etc.