|
|
|
STATUL
Definitia statului
Din perspectiva dreptului constitutional, statul este definit ca o modalitate de organizare a puterii politice, exercitata intr-un cadru teritorial determinat si cu privire la o comunitate de oameni organizata. Aceasta putere este institutionalizata intr-o entitate distincta de cea a guvernantilor, entitate ce beneficiaza de capacitate juridica proprie, dar care exprima vointa lor politica.
Din punct de vedere juridic, statul poate fi privit ca o persoana juridica, adica este titular de drepturi si obligatii ca orice persoana fizica. Cu alte cuvinte, statul este subiect de drept (recunoaste cetatenia, intra in raporturi de drept international cu alte state).
Elementele statului
In sens larg, statul este analizat ca suma a trei elemente, si anume: teritoriul, populatia si puterea politica suverana (suveranitatea).
Teritoriul reprezinta delimitarea acelei portiuni de pamant asupra careia o anumita putere de stat isi poate exercita atributele cu excluderea oricaror alte forme de putere statala. Aceasta delimitare se realizeaza tehnic juridic prin reglementarea frontierelor statului, iar in notiunea de teritoriu sunt incluse solul cuprins intre aceste frontiere, subsolul si coloana de aer corespunzatoare solului.
Portiunea de teritoriu cuprinsa intre frontierele unui stat se refera la uscatul aflat sub suveranitatea starului respectiv, indiferent de pozitionarea sa geografica, la luciul apelor interioare (rauri, lacuri, canale, porturi), precum si la marea teritoriala, asa cum este ea delimitata prin conventii internationale. Subsolul corespunzator acestei suprafete (coloana de pamant aflata sub nivelul marii in cadrul contururilor astfel precizate) se afla sub suveranitatea statului fara nici o ingradire.
In schimb, in ceea ce priveste spatiul aerian, acesta include coloana de aer situata deasupra solului delimitat prin frontiere si se intinde, in mod conventional, pana la limita interioara a spatiului cosmic.
Asupra intregului sau teritoriu, statul exercita o autoritate exclusiva, manifestata sub trei aspecte generale:
a) plenitudine;
b) exclusivitate;
c) opozabilitate fata de orice alt stat.
Primul aspect indica faptul ca statul exercita in limitele sale teritoriale plenitudinea functiilor sale (ex: statul, prin organismele sale specializate, legifereaza, organizeaza administratia, stabileste instantele de judecata, organizeaza armata si fortele de politie).
In ceea ce priveste exclusivitatea, este general admis ca pe teritoriul sau statul exercita in mod liber intreaga sa autoritate, fiind exclusa interventia altui stat. Un stat suveran are insa dreptul sa accepte o diminuare a suveranitatii sale (ex.: un stat care are instalatii nucleare accepta o inspectare a instalatiilor sale sau folosirea acestora de catre un alt stat sau de catre o organizatie internationala; existenta unor baze militare sau instalatii militare in alte state).
Aspectul opozabilitatii este conferit de legitimitatea si recunoasterea internationala a constituirii unui stat pe un anumit teritoriu. Legitimitatea si caracterul legal al ocuparii unui teritoriu de catre un stat trebuie recunoscute de comunitatea internationala. Exceptie de la acest principiu sunt rapturile, anexiunile teritoriale, cedarile de teritorii sub presiunea sau amenintarea militara ori politica a altor state).
Importanta stabilirii teritoriului unui stat implica o delimitare precisa a frontierelor sale. Frontiera apare ca o institutie juridica importanta, iar dreptul international, care o defineste ca o linie si eventual ca o zona care separa teritoriul unui stat de al altuia, prevede diverse tehnici si proceduri de delimitare a acestora. Aplicarea efectiva a regulilor respective se ciocneste intotdeauna de interesele sau ambitiile statelor. De altfel, existenta si traseul frontierelor se afla la originea conflictelor militare si politice intre state.
Recunoasterea unei frontiere are o consecinta de drept international - respectarea integritatii teritoriale a statului respectiv.
Teritoriul unui stat exista ca atare, indiferent ca este intins sau mai putin intins, continental sau insular.
Teritoriul are o importanta deosebita pentru stabilirea unei populatii si pentru accelerarea procesului de formare a natiunii si a sentimentului national.
In afara de caracteristicile sale politice, economice sau nationale, teritoriul prezinta doua mari caracteristici juridice. Astfel, teritoriul unui stat este indivizibil si inalienabil.
Indivizibilitatea teritoriului semnifica unitatea acestuia. Teritoriul, fiind un element constitutiv al statului, nu poate fi divizat si instrainat altor entitati statale. Faptul ca teritoriul statal este impartit in unitati administrativ-teritoriale care se bucura de autonomie locala nu are, in acest sens, nici o relevanta, intrucat unitatile respective nu sunt opuse statului ca atare.
Statul isi exercita suveranitatea si prerogativele de putere pe intreg teritoriul sau, fara amestecul altui stat sau al organizatiilor internationale.
Inalienabilitatea teritoriului intareste indivizibilitatea acestuia. Fiind inalienabil, teritoriul nu poate fi instrainat altui stat. In practica internationala este acceptata ideea modificarii frontierelor, dar numai ca expresie a acordului intre statele suverane interesate.
Populatia (natiunea)
Din punct de vedere riguros stiintific, natiunea este elementul constitutiv al statului, ea putand fi definita ca populatia de ieri, de azi si de maine. Natiunea exprima istoria, continuitatea si mai ales comunitatea spirituala si materiala. In populatie, de regula, distingem trei categorii, si anume: cetatenii, strainii si apatrizii, ori aceste doua ultime categorii nu sunt incorporate in categoria natiune.
Statele pot fi impartite in state nationale si state multinationale.
Statele nationale sunt cele in care populatia majoritara formeaza o singura natiune.
Statul multinational este statul a carui populatie este formata din diferite rase sau nationalitati, vorbind limbi diferite si avand culturi si un trecut istoric diferite. In asemenea state, coeziunea nationala este dificil de intretinut, dar nu imposibil de realizat. De pilda, Elvetia si R.P. Chineza sunt state multinationale. U.R.S.S. a fost un stat multinational.
Puterea politica suverana
Statul suveran este dator sa exercite pe teritoriul sau si fata de intreaga natiune prerogativele sale de putere suverana pentru a mentine ordinea, apara comunitatea respectiva fata de agresiuni etc.
O autoritate publica este suverana atunci cand nu este supusa nici unei alte autoritati nici in cadrul intern al statului, nici pe plan extern. Nici o alta entitate nu o poate controla. Cu alte cuvinte, in interiorul frontierelor sale starul exercita o putere exclusiva, detine puterea de a controla, de a comanda si de a sanctiona in mod suveran.
Unul dintre atributele esentiale ale suveranitatii statului il constituie dreptul sau inalienabil de a reglementa in mod liber si fara nici o interventie din partea altui stat, organizarea si functionarea sistemului politic, raporturile societate - stat - cetatean, raporturile personale si patrimoniale intre indivizi etc. prin intermediul normelor juridice.
Reglarea normativa si optimizarea relatiilor sociale prin intermediul normelor de drept, instituirea unei ordini juridice stricte constituie una dintre caracteristicile definitorii ale suveranitatii puterii politice, singura indrituita sa imbrace in haina normativa vointa poporului si sa-i confere acesteia, la nevoie, prin forta de constrangere a statului, autoritate si obligativitate generala.
Este esential ca puterea sa fie legitima si sa se exercite in cadrul legislatiei constitutionale adoptate in mod democratic.
O putere devine ilegitima prin contestarea ei de catre intreaga natiune sau de catre majoritatea ei. O conditie a legitimitatii este respectarea de catre putere a Constitutiei. Astfel, un guvern desemnat legal poate deveni ilegitim datorita activitatii sale. Lipsa de legitimitate intr-o asemenea situatie se exprima prin
pierderea de catre guvern a suportului popular sau prin retragerea sprijinului partidelor parlamentare.
In cazul constatarii ilegitimitatii guvernului, urmeaza ca acesta sa fie inlocuit cu un alt guvern cu respectarea dispozitiilor constitutionale in materie.
Elementele
legitimitatii
puterii politice sunt: legalitatea instituirii puterii
cu respectarea constitutiei si corecta folosire a acestei puteri in
conformitate cu
legile statului.
Functiile statului
Functia statului exprima raportul dintre modalitatile concrete, de organizare a cetatenilor si scopul in vederea caruia au realizat ei mecanismul statal.
Functiile statului exprima legatura legica dintre un anumit tip de activitate umana desfasurata in cadrul unui stat si finalitatea in vederea realizarii careia respectiva activitate este organizata si desfasurata.
Functiile statului au fost clasificate in doctrina dupa mai multe criterii.
Astfel, dupa cum ele se refera la realizarea puterii in cadrul societatii organizate in stat sau in raporturile acestei entitati cu alte state, functiile statului sunt interne si externe. Aceasta clasificare are la baza cele doua principale directii de actiune ale oricarui stat: cea interna se refera la realizarea politicii statale in interiorul teritoriului sau, cea externa vizeaza politica sa in raport cu alte state.
Printre functiile interne mentionam apararea dreptatii si a justitiei sociale, gestionarea economiei nationale etc.
Dintre functiile externe amintim protectia fiintei statului fata de posibilele amenintari venite din exteriorul lui si cea de protectie a propriilor cetateni fata de agresiunile din partea altor cetateni sau a altor state.
In raport de continutul concret al activitatii statale desfasurate in vederea realizarii unui anumit scop se disting functii economice (constand in masurile pe care le ia statul in domeniul comercial, vamal etc), culturale (manifestate prin interventia statului in domeniul educatiei nationale, al mijloacelor mass-media), sociale (actiuni specifice ale statului in materie de protectie si asistenta sociala), represive etc.
Cea mai cunoscuta clasificare a functiilor statului este aceea care rezulta din teoria separatiei puterilor in stat: functiile legislativa, executiva si jurisdictionala.
Functia legislativa corespunde acelei activitati umane prin care se stabilesc regulile de conduita obligatorii pentru toti cetatenii statului; ea are un continut originar si de ea depind in continutul lor celelalte doua functii statale.
Functia executiva da expresie necesitatii punerii in aplicare a regulilor stabilite, prin desfasurarea unei activitati de organizare a executarii si executare in concret a legilor; ea se concretizeaza la nivel juridic prin acte administrative care trebuie sa fie conforme cu legile.
Functia jurisdictionala exprima acea activitate umana prin care se solutioneaza eventualele conflicte aparute intre cetateni in legatura cu orice aspect al vietii lor in cadrul statului si se traduce in plan juridic prin hotarari care beneficiaza de autoritatea de lucru judecat si au doar efecte relative, intre partile implicate in proces (desi pot exista hotarari ce produc efecte erga omnes)
Fiecareia din aceste functii ii corespunde la nivelul organizarii statale cate un organ prin care puterea de stat se exprima si se realizeaza efectiv.
STRUCTURA DE STAT
Structura de stat este modul de organizare a puterii in raport cu teritoriul statului.
Formele structurii de stat sunt: statul unitar si statul federativ. Statul unitar sau simplu se caracterizeaza prin:
existenta unei formatiuni statale unice;
existenta unui singur rand de organe centrale de stat (un singur organ legiuitor, un singur guvern, un singur organ judecatoresc suprem),
populatia sa are, de regula, o singura cetatenie;
organizarea administrativa a teritoriului este astfel realizata incat, de principiu, organele de stat din unitatile administrativ-teritoriale se subordoneaza uniform fata de organele de stat centrale.
Sunt state unitare Romania, Bulgaria, Italia etc.
Statul federativ, compus sau unional este constituit din doua sau mai multe state membre (state federate) din unirea carora apare un nou stat -federatia - distinct de statele ce il alcatuiesc. Statele membre ale federatiei isi mentin o anumita independenta, vorbindu-se chiar de o suveranitate a membrilor federatiei.
Statul federativ se caracterizeaza prin:
existenta a doua randuri de organe centrale de stat, si anume organele federatiei (Parlament, Guvern, organ judecatoresc suprem) si organele statelor membre, in sensul ca fiecare stat are un Parlament, un Guvern si un organ judecatoresc suprem proprii;
o structura aparte a organelor de stat federative. Astfel, Parlamentul federal este un parlament bicameral, existenta celei de-a doua camere fiind necesara pentru a reprezenta statele membre;
raporturile dintre statele membre ale federatiei sunt raporturi de drept intern, federatia formand o uniune de drept constitutional;
existenta a doua cetatenii pentru populatia statului federativ - cetatenia statului membra si cetatenia statului federal -, afara de cazul in care statele membre ale federatiei decid altfel.
