|
|
|
Relatiile dintre cetatenii romani.
2 importanta dreptului privat roman
2 dreptul roman a marcat evolutia generala a ideilor si institutiilor juridice
Fiind preluat si adaptat la realitatile societatii feudale , pentru ca apoi sa constituie principalul
izvor de inspiratie in procesul elaborarii codurilor moderne .dreptul roman a ajuns la apogeu spre sfarsitul republicii si in prima faza a imperiului in con bazin al marii mediterane , imperiu in care se desfasoara un comert infloritor in acelasi timp cu dezvoltarea capitalului camataresc.
3 diviziunile dreptului roman
3 in conceptia romanilor dreptul cunoaste doua diviziuni fundamentale: dreptul public si dreptul privat. Dreptul public reglementeaza organizarea statului , precum si raporturile dintre particulari si stat. Dreptul privat se aplica numai raporturilor dintre particulari.
Dreptul privat se compune din trei parti :dreptul civil , dreptul gintilor si dreptul natural.
ius civile. La inceput romanii intelegeau prin drept civil dreptul quiritar destinat sa regle-
-menteze in exclusivitate raporturile dintre cetatenii romani. La inceput dreptul civil era caracterizat de un formalism riguros,incheierea actelor se facea in cadru solemn utilizandu-se
Numeroase formule si simboluri. Ius civile si-a pastrat aceasta infatisare de drept solemn care
Sa-l faca inaccesibil strainilor ,pana spre sfarsitul republicii, cand productia de marfuri a cunoscut un mare avant, atunci fiind nevoie ca la aceste acte sa participe si strainii astfel efectuindu-se o serie de reforme in cadrul dreptului civil
ius gentium. Dreptul gintilor cuprinde normele juridice care se aplicau in raporturile dintre cetateni si straini. Aceste norme s-au format ca urmare a extinderii relatiilor cu strainii,inconditiile infloririi fara precedent a productiei de marfuri si a vietii comeriale.
Astfel,ius gentium apare ca o replica la dreptul civil , care devenise anacronic in acesata situatie.din acest motiv,dreptul gintilor incepe sa fie tot nai mult folosit si intre cetatenii romani. Fiind un sistem de drept evoluat , ius gentium s-a impus ca un drept general , inlaturind din viata juridica vechiul drept al cetatenilor romani.
Ius naturae.romanii vedeau in dreptul natural un sistem de principii juridice valbil pentru toate popoarele si pentru toate timpurile.
4. Aparitia statului roman.reforma lui servius tullius.
4.potrivit vechilor istorici , statul roman s-a format pe la jumatatea sec vi.i.e.n. ca urmare a reformei lui servius tullius. In fapt reforma lui servius a fost o revolutie sociala caci odata cu ea s-a pus capat democratiei militare, legaturilor personale de sange,organizarii gentilice. Vechea aristocratie , intemeiata pe apartenenta la ginti, este inlocuita cu o aristocratie a averii, drepturile individului fiind de atunci in functie de averea lui si nu de rudenia de sange. La protestele plebeilor care ajunsesera la o situatie economica infloritoare dar nu avea acces la adunarea curiata, neavand ginti ,srvius a creeat o noua adunare numita comitia centuriata din care faceau parte atat patricienii cat si plebeii. Toti barbatii care purtau arme si dispuneau de avere erau inclusi in aceasta adunare, indiferent de originea lor. Membrii comitiei centuriata erau impartiti in cinci categorii sociale, in functie de averea lor. La randul lor erau impartite intr-un numar de centurii, ele fiind si unitati militare. Organizarea comitiei centuriata si mecanismul votarii favorizau paturile avute ale populatiei. Fiecare centurie dispunea de un vot, dar prima categorie sociala desi era cel mai putin numeroasa dispunea de un numar mai mare de voturi si astfel isi asigura lejer majoritatea in cadrul adunarii.
Totodata s-a infaptuit si o reforma administrativa,teritoriul romei fiind impartit in patru triburi , numite urbane,la care s-au adaugat apoi 17 triburi rurale. Termenul de trib nu desemneaza o forma de comunitate umana, ci o subdiviziune teritoriala(un cartier ).
Aceste subdiviziuni teritoriale inglobau intreaga populatie a romei , impartind-o in acelasi timp pe cartier, asa incat,dupa reforma lui servius, apartenenta la cetate nu mai era in functie de legatura de sange, ci de apartenenta la unul din cartiere.
5. Organizarea sociala si politica a statului roman in epoca regalitatii.
5. Conflictul din epoca prestatala dintre paticieni si plebei se intensifica.
Desi plebeii obtinusera accesul la comitia centuriata, plebeii se aflau intr-o stare de inferioritate in raport cu patricienii.astfel,"ager publicus"pamantul cucerit de la dusmani si aflat in proprietatea statului, era exploatat in exclusivitate de catre patricieni fapt de natura sa agraveze inegalitatea pe plan economic dintre cele doua categorii sociale. O alta expresie a inegalitatii pe plan social , casatoriile dintre patricieni si plebei erau interzise.
Este interesant ca la romani ginta a supravietuit aparitiei statului jucand un anumit rol in viata privata.
Alaturi de plebei si patricieni , care erau oameni liberi,in aceasta epoca istorica apar si sclavii domestici, tratati ca membrii familiei.
Desi sclavia tinde sa capete pondere tot mai mare, viata economica a romei se bazeaza inca pe munca oamenilor liberi.
Organizarea statului. Atributiunile de conducere ale statului erau indeplinite de catre urmatorii factori politici: regele ,senatul,"comitia centuriata" si "comitia curiata".
Regele .devine dupa reforma lui servius un veritabil sef de stat.regele cumula atributiile de judecato suprem, sef al administratiei, sef al religiei si conducator al armatei.puterea regelui desi era aproape nelimitata nu se transmitea urmasilor. La moarte regelui puterea trecea asupra senatului, iar in timpul in care locul pe tron era vacant , pana la alegerea unui nou rege de catre popor,fiecare senator exercita functiia de rege timp de cinci zile.
Senatul. Era alcatuit din sefii gintilor si avea rolul de a ratifica hotaririle adunarii poporului si de a-l consilia pe rege. Era considerat pastratorul traditiilor si datinilor poporului roman.
Comitia centuriata. Era principalul factor legislativ,dar avea si atributiuni elective si judecatoresti. Intrucat comitia centuriata cuprindea pe toti cetatenii care purtau arme, locul sau de intrunire era fixat in afara romei, pe campul lui marte.
Comitia curiata. Continua sa se intruneasca si dupa reforma lui servius,constituind unul din organismele politice prin care patricienii isi asigurau pozitia dominanta in stat.
6.epoca republicii.
6.dupa anul 509 cand a fost instaurata republica conflictul dintre plebei si patricieni incepe sa se amelioreze, desi plebeii nu puteau participa la lucrarile comitiei curiata,rezervata in continuare patricienilor. Pe de alta parte magistraturile erau detinute numai de patricieni, plebeii fiind exclusi de la aceste forme de activitate ale statului. Totodata normele dreptului continua sa fie tinute in secret de catre pontifi si dupa fondarea republicii, iar acestia le interpretau dupa interesul patricienilor, din randul carora erau alesi .
spre sfarsitul republicii, in conditiile revolutiei economice,cand productia si circulati de marfuri cunoaste o dezvoltare fara precedent, apar noi distinctii,intemeiate in primul rand pe factori de natura economica. In aceasta epoca ,varfurile clasei dominante se grupeaza in doua mari categorii: cavalerii si nobilii.
cavalerii. Din aceasta categorie sociala faceau parte cei imbogatit din urma comertului, cei care executau lucrari publice sau furnituri pentru armata sau cei care arendau strangerea impozitelor statului. Cavalerii erau interesati de crearea unui stat autoritar si centralizat, in masura sa asigure o conducere unitara, precum si ordinea atat de necesara desfasurarii comertului.
nobilimea. Era o categorie sociala formata din inaltii functionari de stat,precum si din urmasi acestora. Intrucat detineau principalele parghii ale puterii politice, nobilii aparau aceasta forma de organizare a statului si isi realizau principalele interese economice, legate de stapanirea lui " ager publicus".
in sec. I i.e.n. intre nobili si cavaleri au loc patru razboaie civile castigate de catre cavaleri care au inlaturat republica si au intemeiat imperiul.
proletarii. Cuvantul proletar vine de la "proles" (copii), intrucat la origine erau considerati proletari oamenii saraci, care nu aveau alta avere decat copii, pe care ii vindeau statului.
Cu timpul in aceasta categorie vor intra si micii agricultori si mestesugari ,ruinati deoarece erau aduse din teritoriile cucerite bunuri la preturi mult mai mici. Acesti mestesugari apuca drumul romei unde se stabilesc deoarece acolo se imparteau bunuri gratuit, astfel proletarii devenind o masa parazitara, dar care avea drept de vot. Votul acestor proletari a inceput sa fie cumparat, fapt ce a grabit si mai mult prabusirea institutiilor republicii si instaurarea imperiului.
sclavii. Spre sfarsitul republicii sclavia devine clasica, in sensul ca productia sociala se intemeiaza in principal pe munca sclavilor. Principalul izvor al sclaviei il constituie razboaiele.
Potrivit conditiei sale juridice, sclavul este asimilat cu lucrurile; putea fi vandut, ucis, exploatat pana la epuizarea fizica.
7.organizarea de stat a romei in epoca republicii.
7.la origine, roma era o republica aristocratica, deoarece puterea politica era detinuta de o minoritate. In sec iii i.e.n. statul roman se transforma intr-o republica democratica
in intreaga epoca a republicii , puterea politica era exercitata de catre trei factori: adunarile poporului, senatul si magistrtii .
adunarile poporului. In epoca republicii , poporul roman participa laadoptarea unor hotarari cu caracter legislativ, electoral sau judiciar in cadrul a patru adunari distincte: comitia curiata,comitia centuriata,concilium plebis si comitia tributa.
*comitia curiata. In epoca republicii rolul ei devine tot mai restrans. Intre atributiile comitiei curiata :adoptareaunor legi cu ocazia intarii in functiune a magistratilor, legi prin care poporul delega putere si le promitea supunere.deasemenea isi pastreaza unele atibutiuni si in domeniul dreptului privat, de pilda,aprobarea adrogatiuni (o varianta a adoptiunii) sau intocmirea unor forme de testament.
*comitia centuriata. La origine, faceau parte din cele cinci categorii ale comitiei centuriate numai cei ce stapaneau pamant, deoarece criteriul de apreciere al averii era cel al proprietatii imobiliare. Asa se face ca marii proprietari funciari ,desi reprezentau o minoritate sociala,isi promovau interesele fara dificultate, caci detineau 98 din totalul de 193 centurii.
Mai tarziu in epoca lui claudius appius,s-a admis ca si cei ce detineau o proprietate mobiliara sa participe la lucrarile comitiei centuriata. Centuriile nu erau numai structuri politice ci si unitati militare. Prin sporirea membrilor comitiei, asporit in acelasi timp si numarul celor care plateau impozite , intrucat numai cei ce faceau parte din adunarea centuriilor puteau fi impusi de catre stat.
*comitia tribuna. Ii cuprindea pe toti cetatenii romani repartizati pe triburi, adica pe cartiere.
Catre sfarsitul republicii comitia tributa devine prin excelenta o adunare legislativa, pe cand rolul comitiei centuriata se restrange tot mai mult.
*concilium plebis. Este adunarea plebei care la origine adopta hotariri obligatorii numai pentru plebei. La inceputul sec iii i.e.n. hotararile acestei adunari devin obligatorii pentru toti cetatenii, motiv pentru care incep sa participe si patricienii pentru asi apara interesele.
Din momentul in care au inceput sa participe si patricienii aceasta adunare s-a transformat in comitia tributa.
senatul. In epoca republicii senatul devine unul din principalele organisme politice, prin intermediul caruia proprietarii de sclavi isi promovau interesele. Multe secole senatul a numarat 300 de persoane , pentru ca apoi sa creasca la 600 de persoane, iar in epoca lui caesar sa ajunga la 900 de persoane. La inceput erau numiti de catre consuli din randul patricienilor.
Mai tarziu , senatul era format in majoritate din cei care detinusera o inalta magistratura indiferent daca apartineau patriciatului sau plebei.
Desi formal senatul nu putea sa adopte legi, el era chemat sa confirme legile votate de catre adunarea poporului, pentru a verifica daca noua lege nu introduce reguli ce indepartau de traditiile si moravurile poporului roman.
magistratii. Erau inalti demnitari de stat care detineau importante atributiuni administrative si jurisdictionale.ei erau alesi de catre popor pentru o perioada de un an.
La intrarea in functie magistratii obisnuiau sa publice un edict
Primii magistrati ai republicii au fost consulii. Consulii in numar de doi , au luat locul regelui la conducerea statului, si totodata atributiunile laice ale acestuia. La origine consulii erau inviolabili, comandau armata, aveau jurisdictie si in domeniul public, convocau poporul in adunari, numeau pe senatori. Atributiunile religioase nu reveneau consulilor, caci in conceptia romanilor, prin excelenta traditionalisti, schimbarile politice nu trebuiau sa atinga organizarea religiei.
Desi in aparenta puterea consulilor era aproapr identica cu cea a regilor, in realitate puterea lor era limitata, prin faptul ca erau alesi pe o perioada de un an de zile, apoi deveneau simpli particulari si puteau fi chemati in fata poporului pentru a raspunde de actele facute in exercitiul magistraturii.
tribunii plebei. In anul 494 i.e.n. le-a fost recunoscut plebeilor sa aleaga un numar de cinci tribuni, corespunzator celor cinci categorii sociale in care era organizata populatia romei, chemati sa apere interesele plebeilor fata de abuzurile patricienilor. Persoana tribunului era considerata inviolabila, astfel incat cel ce ii aducea vreo atingere risca sa fie condamnat la moarte. Spre deosebire de consuli tribunii plebei nu raspundeau de actele facute in exercitiul magistraturii in perioada in care redeveneau particulari.
Tribunii plebei puteau veni in sprijinul plebei si a anula prin "reto " actele emanate de consuli , in care acestea atingeau interesele plebeilor.
cenzorii. Probabil in anul 443 i.e.n. prin desprinderea unor atributiuni din competenta consulilor, se creeaza cenzura, ca magistratura rezervata in exclusivitate patricienilor.
Dupa anul 312 i.e.n. cenzorii au dobandit si dreptul de a-i numi pe senatori si totodata de a-i schimba
pretorii. Ca si cenzura , pretura a aparut prin dezmembrarea puterii consililor. Principala activitate a pretorilor consta in organizarea judecarii proceselor private.
Alaturi de pretorul urban care era competent sa organizeze judecarea proceselor intre cetateni, a aparut sipretorul peregrin , pentru organizarea proceselor, intre peregrini.
Cu toate ca din punct de vedere formal pretorii nu puteau creea drept,in realitate, prin utilizarea unor mijloce procedurale ei au influentat pe de-o parte evolutia drptului civil, iar pe de alta parte ,au creat institutiii juridice noi, care spre sfarsitul republicii s-au constituit intr-o ramura distincta a dreptului privat roman, desemnata prin termenul de drept pretorian.
questorii. Exercitau atributiuni in legatura cu vanzarea catre paeticulari a prazii de razboi, administrarea tezaurului public, precum si a arhivelor statului.
La origine questorii erau simpli functionari, subalterni ai consulilor si desemnati de catre acestia cu organizarea si judecarea proceselor penale.
edilii curuli. Supravegheau activitatea din targuri, asigurau aprovizionarea romei cu alimente si judecau unele litigii ivite cu ocazia diferitelor tranzactii facute in targuri sau piete.
dictatura. Era o magistratura cu caracter exceptional. In situatii cu totul deosebite, generate de conflicte interne sau de pericol extern,consulii numeau, la ordinul senatului, un dictator pe termen de 6 luni careia ii era incredintata intreaga putere. In timpul exercitarii dictaturii , toate celelalte magistraturi erau suspendate.
magistratii isi exercitau atributiile pe un scaun special si purtau o toga de culoare rosie. Toate magistraturile romane au unele trasaturi comune : orice magistratura era colegiala, fiind detinuta de cel putin doua persoane; magistratii erau de regula alesi pe termen de un an, toate magistraturile erau onorifice, asa incat oamenii lipsiti de mijloace materiale nu aveau acces la inaltele functii politice.
8.organizarea social politica a statului roman in principat.
8. Honestiores si humiliores. In epoca principatului asistam la adancirea prapastiei intre saraci si bogati, la aparitia noi categorii sociale fiecare dintre acestea avand propria -i structura. Patura superioara este formata din ordinul senatorial, in randurile caruia intra marii propietari funciari, din ordinul ecvestru, format din comercianti, camatari si functionari, precum si din ordinul decurionilor care atinge in aceasta epoca punctul culminant al ascensiuni sale politice. Marile domenii apartineau fie imparatului , fie ordinului senatorial.
plebea urbana, formata din mici producatori ruinati, din meseriasi si lucratori liberi, precum si dintr-o multime de oameni fara ocupatie, alcatuia marea majoritate a populatiei romei
plebea rurala, aflata in plin proces de ruinare si apasata de greul impozitelor , reprezenta 910 din populatia imperiului.
in sec. Ii e.n. cei bogati sunt desemnati prin termenul de "hunestiores" iar cei saraci sunt numiti "humiliores"
colonii.in epoca principatului incep sa apara primele semne ale declinului productiei de tip sclavagist, ca urmare a faptului ca munca sclavilor devine tot mai putin rentabila.
inca din sec i e.n. colonatul se practica pe scara larga in sanuil societatii sclavagiste. La origine colonii erau oameni liberi care incheiau un contract de locatiune(arenda) cu marii proprietari funciari, in virtutea caruia primeau o suma de bani sau remiteau proprietarului o parte din recolta. Desi in fapt , catre sfarsitul principatului,colonii aveau o situatie apropiata sclavilor , din punct de vedere formal, aveau unele drepturi: puteau detine o anumita proprietate si puteau incheia o casatorie valabila.
sclavii. Si in aceasta epoca munca sclavilor constituie principalul izvor al productiei.
in linii generale , conditia juridica a sclavului ramane acceasi. Totusi odata cu dezvoltatrea economiei de schimb, romanii au permis sclavilor, in anumite cazuri, sa incheie acte prin care se obliga in nume propri, obligandu-l in acelasi timp si pe stapan .
organizarea statului.
imparatul. In epoca principatului , puterea politica era exercitata in sens formal de catre trei factori: imparatul, senatul si magistratii, dar in realitate intreaga putere era concentrata in mainile imparatului. Instalarea imparatului se facea pe baza unei : lex de imperio" , care era adoptata de catre senat , dar capata forma legii prin aclamatiile poporului. Aceste aclamatii , intotdeauna cumparate de catre magistrati, aveau darul sa pastreze aparenta ca poporul hotaraste in cele mai importante probleme din stat. Imperiul roman a fost fondat in anul 27 de catre imparatul octavian august, nepot si fiu adoptiv al lui caesar. Desi a mentinut toate formele republicane in fapt el a fondat imperiul, el conducand statul roman ca un adevarat autocrat.
senatul. A continuat sa joace un rol in viata de stat ,dar si-a pierdut independenta , devenind un instumental politicii imperiale. Senatului ii reveneau administrarea provinciilor pacificate , alegerea magistratiilor, judecarea proceselor penale, precum si adoptarea unor hotarari cu valoare normativa numite "senatconsulte". In realitate , dispozitiile senatconsultelor erau expresia vointei imparatului, caci ele erau formulate de catre imparat sau un reprezentant al acestuia iar senatul le vota automat.
magistratii. Consulii isi pierd cele mai importante atributii . In aceasta epoca alegerea consulilor nu se mai facea pe termen de un an ,ci pe sase luni sau chiar doua luni.
pretorii. Nu mai desfasoara activitati creatoare , competenta lor limitandu-se la organizarea instantei de judecata si la explicarea dispozitilor cuprinse in edict{care pe vremea lui hadrian , a capatat o forma definitiva; pretorii nu-l puteau imbogatii prin introducerea de noi mijloace procedurale.
tribunii. Exercitau o anumita jurisdictie civila si penala si convocau adunarile senatului.
edilii curuli. Isi pastreaza in linii generale vechile atributiuni cetatenesti si jurisdictionale, datorita mai ales faptului ca ele nu prezentau o importanta deosebita in cadrul sistemului politic al principatului.
questorii. Au pastrat din vechile atributiuni numai dreptul de a administra arhivele statului.
9. Organizarea social politica a statului roman in dominat.
9.organizarea sociala.
potentiores si humiliores. Epoca dominantului este caracterizata pe plan economic, prin extinderea continua a latifundiilor imperiale si particulare, prin decaderea vietii urbane si prin intoarcerea la practicile economiei naturale. Moneda devine tot mai rara, locul sau fiind luat de prestatii in munca. Procesul de ruinare al micilor propietari continua si in aceasta epoca. Apasati de sarcini tot mai grele, taranii se ruineaza cu totul si devin coloni servi sau pleaca la orase penru a trai pe seama statului. Membrii colegiilor profesionale sunt legati pentru totdeauna de meseriile pe care le exercita.
Marii propietari traind in "villae" intarite, inconjurati de adevarate armate de sclavi si coloni , aflati in conflict deschis cu puterea imperiala, sunt desemnati in aceasta epoca prin termenul de"potentiores".
in epoca dominatului apare o quasi-nobilime de functionari organizata pe caste inchise sau ereditare. Organizarea politica. Dominatul aduce cu sine monarhia absoluta de drept divin. Daca in epoca principatului , seful statului era considerat ,primul dintre cetateni (princeps) desemnat de senat si aclamat de popor, in cea de-a doua faza a imperiului, monarhul este 'dominus et deus", mai presus de oameni si de structurile politice, aureolat de puteri supranaturale.
functionarii imperiali. Erau impartiti in doua mari categorii: functiile detinute de inaltii demnitari se numeau "dignitates" ,iar cele mai putin importante purtau numele de " officia" .
senatul. A decazut tot mai mult pana a fost asimilat cu orice consiliu municipal.
magistraturile. In masura in care au supravietuit, erau simple functii decorative.
totodata ,s-a efectuat o organizare radicala a provinciilor. Cu aceasta ocazie italia si-a pierdut si ultimile privilegii devenind un teritoriu oarecare in cadrul unui sistem de 100 de provincii. La randul lor, provinciile erau grupate in 12 "dioceze"
efectivele militare sporesc pana la 500.000 de soldati organizati in 60 de legiuni. Trupele de interventie , o armata mobila, sunt separate de trupele de granita.
cat priveste structura statului, este de mentionat faptul ca , dupa teodosiu i impartirea in imperiul roman de rasarit si imperiul roman de apus ramane definitiva. Imperiul roman de apus s-a prabusit in anul 476, data la care ultimul imparat al romei, romulus augustulus, a fost detronat de catre odoacru, regele herulilor. Imperiul roman de rasarit a dainuit pana la 565 cand , odata cu moartea lui justinian, a imbracat forma imperiului bizantin. In statul bizantin, institutiile economice si politice de tip sclavagist sunt inlocuite cu institutiile de tip feudal, iar limba latina este inlocuita cu limba greaca.
epocile drptului privat roman.
Istoria dreptului privat roman este periodizata de catre cei mai multi autori in trei epoci :epoca veche, epoca clasica si epoca postclasica.
Epoca veche. Incepe odata cu fondarea statului si dureaza pana la fondarea principatului , ceea ce inseamna ca pe planul organizarii politice ii corespunde regalitatea in forma statala si republica.
epoca clasica . Incepe cu fondarea principatului si se incheie cu fondarea dominatului. Daca in epoca veche, dreptul roman a fost rigid si formalist , corespunzator nivelului scazut al productiei de marfuri, in epoca clasica institutiile juridice evolueaza in directia subiectivizarii si abstractizarii, iar doctrina juridica atinge culmea stralucirii sale.
epoca postclasica. Este corespunzatoare dominatului. In aceasta epoca, in conditiile decaderii generale a societatii romane, dreptul roman cunoaste si el un proces vizibil de decadere.
izvoarele dreptului privat roman.
11. Obiceiul. Obiceiul juridic. S-a format in procesul tranzitiei de la societatea gentilica la societatea politica. In epoca prestatala viata societatii romane era reglementata de obiceiuri nejuridice. Obiceiurile nejuridice erau intemeiate pe vechi traditii si exprimau interesele tuturor membrilor societatii, asa incat erau respectate de buna voie.
Pana in sec v. Cand a fost adoptata ' legea celor xii table ', obiceiul a fost singurul izvor al dreptului roman. Obiceiurile juridice erau tinute in secret de catre pontifi, iar acestia pretindeau ca le-au fost incredintate de catre zei, in scopul de a acredita originea divina a dreptului.
la sfarsitul epocii vechi, odata cu dezvoltarea alerta a economiei de schimb, obiceiul juridic simplu, ca si viata care l-a generat , rigid si formalist, si-a pierdut importanta originala, locul sau fiind luat de normative mai bine la noile imprejurari de viata.
in epoca postclasica. Odata cu decaderea productiei si cu reinvierea unor practici ale economiei naturale, importanta obiceiului creste.
legea ,ca izvor de drept. A aparut pe terenul luptei dintre patricieni si plebei. Plebeii au desfasurat o lupta indelungata, cerand ca obiceiurile juridice sa fie codificate si publicate. In anul 451 i.e.n. s-a adoptat legea celor xii table, prima si cea mai importanta lege romana care a fost publicata in forum, pentru ca poporul sa cunoasca normele juridice in vigoare.
la romani cuvantul 'lex' avea intelesul de conventie. Cand conventia intervenea intre doua persoane fizice, lex insemna contract, iar atunci cand intervenea intre magistrat si popor, capata intelesul ca forma de exprimare a dreptului.
Conventia dintre magistrat si popor se incheia dupa anumite reguli care defineau procedura de adoptare a legilor. Magistratul facea cunoscut proiectul de lege printr-un edict. Poporul dezbatea propunerea magistratului in adunari neoficiale, dupa care era chemat in comitii pentru a se pronunta. Cetatenii nu puteau aduce amendamente proiectului de lege. Daca erau de acord cu textul propus de magistrat raspundeau prin da, iar daca nu erau de acord prin nu. Fata de aceasta procedura ,gaius afirma ca legea este ceea ce poporul decide si hotaraste. Dupa ce legea era votata de catre popor , trebuia sa fie supusa ratificarii senatului, pentru a se verifica daca s-au respectat traditiile moravurilor romane. In fapt, senatul , chemat sa cenzureze activitatea adunarii poporului, refuzau sa ratifice legile care lezau interesele propietarilor de sclavi. In practica magistratul avea grija sa nu prezinte in fata poporului propuneri care ar fi putut intampina opozitia senatului.
textul legii era depus in tezaurul statului dupa ce era ratificat de catre senat. Un numar de copii de pe lege erau difuzate pentru ca textul sa fie cunoscut de catre cetateni. Legea romana purta numele magistratului care prezenta propunerea in fata poporului.
in epoca republicii, legea a fost cel mai important izvor de drept. Dupa formarea imperiului , ca urmare a inlaturarii poporului de pe scena vietii politice, legea si-a pirdut importanta de odinioara.
structura legii . Cuprindea trei parti:
1in preascriptio era trecut numele magistratului care a prezentat propunerea , numele comitiilor care au votat legea si data votarii, precum si ordinea votarii in cadrul comitiilor,
2. Rogatio. Cuprindea textul legii, care dupa caz, putea fi impartit in capitole si paragrafe.
3. Sanctio. Se arata ce consecinte decurg din incalcarea dispozitiilor cuprinse in rogatio. Dupa natura sanctiunii , legile se clasifica in :legi perfecte, legi mai putin perfecte si legi imperfecte.
12. Legea celor xii table. Deoarece normele juiridice erau tinute in secret de catre pontifi, plebeii au cerut cu staruinta ca dreptul cutumiar sa fie sistematizat si publicat. In anul 451 i.e.n. s-a format o comisie de 10 persoane , imputernicita sa codifice obiceiurile juridice. Comisia a sistematizat legile si le-a publicat in forum pe 10 table de lemn. Plebeii s-au aratat nemultumiti, asa incat s-a format o noua comisie i din cadrul careia faceau parte si 5 plebei, iar in anul 449 i.e.n. noua codificare s-a publicat in forum pe 12 table de bronz. Legea celor xii table este un adevarat cod. Prevederile legii sunt foarte variate ele cuprinzand intreaga materie a dreptului public si privat. Potrivit opiniei lui cicero , toate legile romane aparute mai tarziu, s-au marginit sa dezvolte principiile cuprinse in legea celor xii table. Intre dispozitiile de drept privat, un loc important il ocupa dispozitiile privitoare la proprietate, la succesiuni si la organizarea familiei. In acest cadru se pune accent pe regimul proprietatii'quiritare'forma juridica de organizare a proprietatii private , in epoca veche a dreptului roman.
Textul original al legii nu ne-a parvenit, deoarece tablele de bronz au fost distruse inca de la inceputul sec al iv-lea i.e.n. , cand roma a fost incendiata de catre gali. Totusi, datorita numeroaselor reconstituiri care s-au facut , dispozitiile sale ne sunt in linii mari cunoscute.
Cu toate ca legea celor xii table a fost expusa in public numai cateva decenii, ea a intat in constiinta poporului roman pentru totdeauna , deoarece vedeau in ea un simbol al modului sau de viata, ocreatie care dadea identitate proprie culturii sale. O proba in acest sens este marturia lui cicero , potrivit careia la aproape patru secole de la publicarea legii , memorarea ei era obligatorie pentru elevi.
Aceasta lege pe care se sprijina intregul edificiu al dreptului roman , nu a fost abrogata niciodata. Din punct de vedere formal, ea a fost in vigoare timp de 11 secole.
In timpul lui cicero , edictul pretorului luase locul vechiului drept quiritar. Pe de alta parte magistratiisi jurisconsultii au invocat adesea texte din lege pentru a solutiona noile situatii de viata.
13. Edictele magistratilor. Magistratii romani aveau dreptul sa publice la intrarea in functie, un edict, valabil timp de un an , prin care aratau cum vor conduce domeniul lor si ce procedee vor utiliza . La inceput edictele erau date in forma orala , pentru ca incepand din sec iii i.e.n. ,sa fie afisate pe table din lemn ,vopsite in alb. Pe langa edictele valabile timp de un an, cat dura magistratura se dadeau si edicte ocazionale, valabile pe in anumit numar de zile , numite edicte neprevazute. Intre edictele date de magistrati, edictul pretorului ocupa locul cel mai important, deoarece pretorul exercita prin excelenta, atributiuni cu rol judiciar. In acelasi timp tot pe cale indirecta ,pretorul a creeat si institutiile juridice noi care, spre sfarsitul republicii, s-au constituit in sistemul dreptului pretorian, ca o replica data dreptuli civil. Intrucat edictele erau date pentru un singur an ,ele isi pierdeau caracterul obligatoriu la intrarea in functie a noului pretor. In practica pretorul nou ales ,prelua din vechiul edict dispozitiile care se dovedisera utile.
Jurist consultul salvius iulianus,la ordinul imparatului hadrian, a redactat edictul pretorului urban , in forma definitiva, astfel pretorii nu mai aduceau modificari edictului, ci doar il puneau in aplicare. De altfel, o modificare efectiva a textelor edictului ar fi fost imposibila ,deoarece prin elasticitatea si eficacitatea lui , edictul pretorului roman era principalul sistem de echilibru din sistemul dreptului privat roman.
14.raportul dintre dreptul civil si dreptul pretorian. Raportul dintre cele doua randuieli juridice romane este exprimat intr-o celebra definitie cuprinsa in digeste, (drptul pretorian este acela care a fost srabilit de catre pretor pentru a veni in ajutorul dreptului civil, pentru a-l completa si imbunatati conform binelui public). Asa cum rezulta din aceasta definitie ,pretorul nu are dreptul de a creea drept,in activitatea sa marginindu-se la influenta pe care o exercita asupra dreptului civil. In realitate edictul pretorului este un veritabil izvor de drept, dar are o functionalitate specifica. Specificul dreptului pretorian este acela ca isi gaseste identitate proprie numai in
Raport cu dreptul civil. . Ori de cate ori pretorul constata ca pretentiile partilor erau intemeiate, dar nu aveau o sanctiune juridica in dreptul civil,le oferea totusi o actiune sau o exceptiune,sanctionand astfel noi drepturi subiective. Aceasta cale de sanctionare a unor drepturi subiective echivaleaza cu extinderea sferei de reglementare juridica. Initial pretorul s-a marginit sa introduca in edict unele procedee care sa inlesneasca aplicarea procedeelor de drept civil. Mai tarziu pretorul a luat unele masuri sa complementeze dreptul civil
15. Jurisprudenta. Inepoca veche. Jurisprudenta este stiinta dreptului creeata de catre juristconsulti, prin interpretarea dispozitiilor cuprinse in legi. In anul 301i.e.n. gnaeus flavius a divulgat formulele solemne si zilele faste prin afisarea lor in forum. Dupa aceasta divulgare a dreptului procesual de catre gnaeus, orice persoana a dobandit accesul la formulele solemne in baza carora se facea interpretarea dreptului material. Datorita acestui fapt , numarul celor preocupati de studierea problemelor legate de studierea
Problemelor legate de aplicarea dreptului s-a extins tot mai mult.pe de alta parte s-a schimbat si optica jurisconsultilor in sensul ca nu se mai limitau la interpretarea dispozitiilor din legea celor xii table, ci desfasurau o activitate creatoare adaptand aceste dispozitii la cerintele mereu schimbatoare ale vietii.pe langa munca de cercetare propriu-zisa, juristconsultii desfasurau o activitate cu implicatii practice. Aceasta forma de activitate era desemnata prin termenii:respondere , cavere si agere
Respondere. In sfera lui rispondere intrau consultatiile juridice date cetatenilor in cele mai variate domenii
Cavere. Desemneaza explicatiile date cetateniilor in legatura cu forma actelor juridice, iar agere se refera la indrumarile date judecatorilor cu privire la felul in care trebuie condus un proces. Informatii despre activitatea jurisconsultilor din epoca veche , ca si a celor de la inceputul epocii clasice, ne-au parvenit printr-un fragment din lucrarea lui pomponius, cuprins in 'digestele lui justinian. Quintus mucius scaevola este considerat cel mai mare juristconsult al vremii sale. El face primele cercetari cu caracter stiintific(definitii, sinteze) in istoria jurisprudentei romane.
16. Jurisprudenta in epoca clasica.in aceasta epoca jurisprudenta a atins culmea straluciri sale.stiinta dreptului clasic roman are un pronuntat caracter practic. Pornind de la anumite spete, juristconsultii au constatat existenta unor elemente comune, pe baza carora printr-o puternica sinteza, au formulat reguli si principii juridice. O regula de drept era recunoscuta ca atare numai daca oferea solutii pentru toate cazurile imaginabile intr-un domeniu.
la inceputul epocii clasice s-au format doua scoli de drept, cu sensul de curente ale gandirii juridice, preocupate de solutionarea problemelor controversate, o scoala conservatoatre si una novatoare juristconsulti clasici importanti:
Gaius a scris mai multe lucrari , dintre care una,'institutiones' ne-a parvenit pe cale directa.
Papinianus. A fost considerat de catre contemporani cel mai mare juristconsult, parere insusita si de catre cercetatorii moderni.
Iulius paulus. Este cel mai productiv dintre jurisconsulti. Peste 2000 de fragmente din lucrarile sale au fost utilizate in alcatuirea digestelor lui justinian.
Ulpius domitius. Se remarca printr-un stil concis si accesibil, motiv pentru care lucrarile lui sunt folosite la intocmirea digestelor , chiar mai mult decat cele ale lui papinianus.
Modestinus. A fost un alt mare juristconsult clasic.
17. Ius publice respondendi.inca din epoca veche , jurisconsultii acordau consultatii in probleme de drept, atat judecatorilor cat si particularilor, dar aceste consultatii nu aveau caracter obligatoriu. In epoca imparatului august, jurisconsultii, atasati politicii imperiale au fost investiti cu dreptul de a da consultatii oficiale. Aceste consultatii aveau caracter obligatoriu, in sensul ca judecatorii erau tinuti sa solutioneze cazurile conform raspunsurilor pe care le primeau de la juristconsultii investiti cu 'ius publice respondendi' potrivit sistemului creat de catre august, aceste consultatii erau obligatorii numai pentru cazurile in care au fost date, nu si pentru cazurile similare. Imparatul hadrian a extins sistemul hotarand ca raspunsurile cu caracter oficial vor fi obligatorii ,nu numai pentru speta in discutie ci si pentru spetele similare. Incepand din acest moment se poate afirma ca raspunsurile date de catre juristconsultii investiti ius publice respondendi, au devenit izvoare de drept.
legea citatiilor. Deoarece juristconsultii din epoca postclasica nu se mai ocupau de solutionarea cazurilor noi, practicienii isi motivau hotararile pe baza textelor clasice. In aceasta situatie, fie partile, fie avocatii, in dorinta de a obtine castig de cauza, citau in fata judecatorilor texte falsificate. Asemenea practici erau posibile deoarece jurisprudenta clasica era foarte vasta, dar judecatorii nu o puteau cunoaste in amanunt. In dorinta de a pune capat falsificarii de texte, imparatul valentin al iii-lea a dat in anul 426 legea citatiilor. Legea a confirmat autoritatea lucrarilor urmatorilor jurisconsulti: papinian ,paul, ulpian, gaius si modestin . Potrivitdispozitiilor legii, partile sau avocatii nu puteau invoca in sprijinul afirmatiilor lor texte din alti jurisconsulti. S-a considerat ca lucrarile celor 5 jurisconsulti sunt cunoscute in detaliu de catre judeccatori, iar falsurile vor fi usor de depistat. In cazul unor solutii controversate, judecatorul era oblgat sa urmeze parerea majoritatii. Daca doi juristconsulti aveau o parere, alti doi ofereau o solutie diferita, iar cel de-al cincilea nu se pronunta, judecatorul era obligat sa urmeze calea lui papinian. Atunci cand cel ce nu se pronunta era chiar papinian, judecatorul avea dreptul sa opteze pentru una din parti.
18. Senatconsultele. Pana la imparatul hadrian hotararile adoptate de senat nu erau izvoare de drept in sens formal. Aceasta reforma este oarecum in contradictie cu locul pe care senatul il ocupa in statul roman la acea epoca. Aparent, competenta senatului sporea.
In fapt, senatul era o simpla anexa a politicii imperiale, iar imparatul legifera conform bunului sau plac, sub aparenta ca institutiile traditionale continua sa isi desfasoare activitatea. In vederea adoptarii unui senatconsult, imparatul sau un reprezentant al acestuia prezentau propunerea in fata senatului, dupa care senatul vota automat. De cele mai multe ori imparatul , dupa prezentarea proiectului de senatconsult, parasea incinta senatului fara sa mai astepte rezultatul votului.
19. Constitutiunile imperiale. Incepand din epoca lui hadrian, constitutiunile imparatului au capatat caracter de lege.potrivit unui text din gaius, constitutia imperiala este ceea ce imparatul hotaraste prin decret, prin edict sau prin scrisoare. Constitutiunile imperiale sunt de patru feluri:
1.edicta. Cuprinde dispozitii cu caracter general, pe care imparatul le dadea fie in domeniul dreptului public, fie in domeniul dreptului privat.
2. Mandata. Mandatele erau instructiuni date inaltilor functionari de stat atat in domeniul administrativ, cat si in cel penal
3. Decreta. Erau hotarari judecatoresti date de catre imparat. Imparatul avea si atributia de a judeca procese, iar hotararile imparatului se bucurau de o mare autoritate. In unele cazuri cu ocazia pronuntarii hotararii, imparatul formula o noua regula de drept, care devenea obligatorie. In asemenea cazuri, decretele erau izvoare de drept.
4. Rescripta. Imparatii ca si juristconsultii, puteau da consultatii in probleme de drept. Raspunsurile date magistratilor imbracau forma unor scrisori. Cele adresate particularilor erau scrise chiar sub textul cererii. Aceste rescripte cuprindeau si reguli cu caracter general. Aceste rescripte, intrucat aveau o valoare aparte, erau sistematizate si publicate.
20. Legislatia lui justinian. Pe plan istoric general legislatia lui justinian a avut o importanta inestimabila pe care nimeni n-o putea banui la acea epoca. Documentele dreptului clasic, impreuna cu alte creatii ale culturii spirituale romane, au pierit in cea mai mare parte. Din fericire digestele lui justinian, cea mai importanta lucrare a intregii opere legislative, ne-au parvenit pe cale directa. Opera legislativa a lui justinian cuprinde patru lucrari : codul, digestele, institutele si novelele.
1. Codul. A fost publicat in doua editii. Codul a fost redactat de catre o comisie formata din 10 membrii in frunte cu tribonian. Numai cea de-a doua editie a codului a ajuns pana la noi. Lucrarea este impartita in carti, cartile in titluri, titlurile in constitutiuni, unele dintre acestea in paragrafe. Fiecare constitutiune are o 'inscriptio' in care se arata numele imparatului care a dat-o, precum si numele persoanei careia ii este adresata. La sfarsitul fiecarei constitutiuni in subscriptio, se mentioneaza data si locul emiterii actului.fiind o sistematizare menita sa se apice in practica, codul numai constitutiunile in vigoare. Codul lui justinian este cel mai bogat in continut decat cele anterioare , intrucat cuprinde toate constitutiunile imperiale date din epoca lui hadrian pana in anul 534. Pe de alta parte el cuprinde atat dreptul public , cat si cel privat.
2. Digestele. Digestele sunt o culegere de fragmente extrase din lucrarile juristconsultilor clasici, adaptate de asa maniera incat sa poata fi utilizate in scopul solutionarii diferitelor cazuri ivite in practica. Textele au fost sistematizate si selectionate de catre o comisie formata din 15 persoane sub conducerea lui tribonian. O prima problema de care s-a lovit comisia a fost aceea ca multe din solutiile juristconsultilor clasici erau controversate. Ori, textele trbuiau astfel formulate , incat sa poata fi aplicate in practica. In scopul de a face posibila o reglementara unitara , justinian a dat 50 de constitutiuni, prin care a pus capat contoverselor si a desfiintat institutiile depasite. Comisia a extras fragmente din doua mii de lucrari clasice. Fragmentele extrase au fost sistematizate in 50 de carti. Cartile sunt impartite in titluri, titlurile in paragrafe. Pana in secolul trecut s-a crezut ca fragmentele au fost asezate , in cuprinsul digestelor , la intamplare. De fapt, digestele cuprind un lant de texte alcatuit dupa anumite criterii
3. Institutiones. Institutele lui justinian au fost publicate, ca si digestele in anul 533. Lucrarea cuprinde extrase din institutele clasice si se adreseaza studentilor. Spre deosebire de institutele elaborate in epoca clasica , institutele lui justinian au forta obligatorie. Ele cuprin 4 carti, cartile sunt impartite in titluri , iar titlurile in paragrafe.
4. Novalae. Dupa anul 534, cand a fost publicata cea de-a doua editie a codului, justinian a mai dat un numar de constitutiuni, care au fost sistematizate intr-o lucrare de sine statatoare numita novelae. Lucrarea se intituleaza novelae nu pentru ca ar introduce noi principii de drept, ci pentru ca dispozitiile sale sunt noi din punct de vedere cronologic, fata de cele cuprinse de cod. Novele nu au fost alcatuite de insusi justinian, ci de persoane particulare, dupa moartea imparatului . Asa se explica faptul ca in novele sunt cuprinse si constitutiunile abrogate , ceea ce a dus la unele repetari si la unele contradictii.
22. Caracterele procedurii legisactiunilor. Termenul de 'legisactiune' , prin care este desemnat primul sistem procedural roman, ne arata ca orice actiune, ca mijloc de valorificare a unui drept subiectiv, se intemeiaza prin lege. Legisactiunile sunt anumite tipuri de procese utilizate in scopul recunoasterii sau executarii unor tipuri corespunzatoare de drepturi subiective.
Caracterele legisactiunilor. Reflecta in mod fidel conditiile care le-au generat, precum si rolul pe care l-au indeplinit in infaptuirea politicii clasei dominante. Caracterul judiciar. Al legisactiunilor consta in faptul ca partile erau obligate sa se prezinte in fata magistratului si sa pronunte anumiti termeni. Termenii solemni pe care partile ii rosteau in fata magistratului se numeau formulele legisactiunilor. Caracterul legal. Decurge din faptul ca legisactiunile erau prevazute in legi , iar partile care doreau sa-si valorifice anumite drepturi subiective foloseau termenii luati din legea pe care se intemeia legisactiunea corespunzatoare.gaius afirma ca actiunile utilizate in vechiul drept roman se numeau actiuni ale legii, intrucat se bazau pe legi si erau redactate dupa termenii legilor.
caracterul formalist. Al legisactiunilor este dat de faptul ca atat partile , cat si magistratul,pronuntau formule si termeni care trebuiau respectati cu cea mai mare strictete. Termenii solemni erau formulati de catre pontifi, in conformitate cu cerintele legii. Orice abatere de la formula solemna corespunzatoare unui tip de proces era sanctionata cu pierderea dreptului subiectiv.
23. Desfasurarea procesului in sistemul procedurii legisactiunilor. Faza in iure.
procedee de citare. Citarea paratului se facea prin utilizarea unuia din cele trei procedee recunoscute: 'in ius vocatio', 'vadimonium extrajudiciar' si 'condictio.
in ius vocatio. Consta in somarea paratului care este somat sa vina in fata magistratului prin pronuntarea unor cuvinte solemne: 'in ius te voco'(te chem in fata magistratului). Citarea nu putea fi facuta la domiciliul paratului, deoarece domiciliul cetateanului roman era inviolabil. Daca paratul refuza sa-l urmeze pe reclamant in fata magistratului, acesta din urma putea sa-l duca pri utilizarea fortei, dupa ce refuzul paratului era constatat cu martori.
vadimonium extrajudiciar. Era o conventie prin care partile stabileau data la care urmau sa se prezinte in fata magistratului
condictio. Era somatia prin care reclamantul chema ' in iure' pe paratul peregrin.
activitatea partilor in fata magistratului. In fata magistratului , folosind anumiti termeni solemni , reclamantul arata care sunt pretentiile sale. Fata de pretentiile formulate de catre reclamant, paratul putea sa adopte trei atitudini : sa recunoasca acele pretentii, sa le nege sau sa nu se apere in mod corespunzator.
1. Recunoasterea in fata magistratului,confessio in iure, ducea la asmilarea paratului cu cel condamnat. Potrivit legii celor xii table recunoasterea in fata magistratului constituia titlu executoriu, titlu mentionat chiar inaintea sentintei de condamnare, semn ca era considerata superioara unei asemenea sentinte. Cel ce recunostea era asimilat cu cel condamnat, conform principiului ' confessus pro iudicato est'.
2. Paratul putea sa adopte si o alta atitudine, dandu-si concursul la desfasurarea procesului, dar negand pretentiile reclamantului. In acest caz procesul trecea in faza a doua si se incheia cu pronuntarea unei sentinte.
3. Daca paratul nu se apara cum trebuie, in sensul ca nu isi dadea concursul la realizarea formelor proprii legisactiunii in cauza ,era, iarasi, asimilat cu cel condamnat. Si in acest caz ,ca si cel al recunosterii, procesul nu mai trecea in faza a doua.
26. Procedee de solutionare a unor litigii pe cale administrativa. In virtutea puterilor cu care era investit, pretorul putea solutiona anumite litigii, fara a mai trimite partile in fata judecatorului( in indicio). Mijloacele procedurale utilizate in acest scop sunt : stipulatiunile pretoriene, interdictele, trimiterea in detentiunea sau in posesiunea lucrurilor si repunerea in situatia anterioara.
1. Stipulatiunile pretoriene. Sunt contractele verbale incheiate din ordinul pretorului, spre deosebire de stipulatiunile obisnuite, care se incheiau din initiativa partilor. In anumite situatii, dupa ce avea loc dezbaterea contradictorie, pretorul ordona partilor sa incheie o stipulatiune prin care paratul promitea sa plateasca o suma de bani daca in viitor, din vina sa , ar avea loc un fapt de natura sa-l pagubeasca pe reclamant.
2. Missio in possessionem. Este trimiterea reclamantuluiin detentiunea sau in posesiunea bunurilor paratului. O asemenea masura era luata impotriva paratului care refuza sa se prezinte in fata magistratului.
3. Interdicta. Interdictele sunt dispozitii prin care pretorul ordona partilor sa faca un act juridic sau dimpotriva, sa nu faca un anumit act. Interdictele erau simple atunci cand se adresau unei singure parti si duble cand erau adresate ambelor parti. In cazul interdictelor partile vorbeau in termeni obisnuiti (nu pronuntau cuvinte solemne ), infatisand starea de fapt , dupa care pretorul dadea un ordin (interdict ).
4. Restitutio in integrium. Repunerea in situatia anterioara. Este ordinul prin care pretorul desfiinta actul juridic pagubitor pentru reclamanti repunand partile in situatia pe care o aveau inainte de formarea acelui act. Numai dupa judecarea procesului si dupa executarea sentintei, reclamantul era repus in situatia anterioara si in fapt.
faza 'in indicio'. Activitatea partilor. Ultimul act in iure, era luarea de martori, dupa care procesul trecea in faza a doua, in iudicio. Martorii aveau rolul de a constata daca partile doresc sa ajunga in fata judecatorului in scopul obtinerii unei sentinte. In fata judecatorului partile se exprimau in limbajul comun. Sarcina probei revenea reclamantului, care aducea in sprijinul afirmatiilor sale fie martori, fie inscrisuri. Intrucat romanii nu cunosteau ierarhia probelor, un inscris putea fi combatut cu martori.partile puteau recurge la serviciile unui avocat. Avocatii nu aveau calitatea de reprezentanti in justitie, ci veneau in sprijinul uneia din parti, prin pledoariile lor. Dupa ce lua cunostinta de afirmatiile partilor, de pledoariile avocatiilor si de probele administrative se pronunta potrivit liberei sale convingeri. Daca prima faza a procesului avea un caracter consensual, in sensul ca presupunea prezenta ambelor parti, in in faza in iudicio se putea desfasura si in lipsa. Potrivit legii celor xii table, judecatorul asteapta pana la amiaza, dupa care, in lipsa adversarului, da dreptate partii care s-a prezentat la proces.
judecatorii. In vechiul drept roman, ca si in dreptul clasic, judecatorul era o persoana particulara, aleasa de catre parti si confirmata de magistrat. Judecatorul era o persoana particulara in sensul ca nu existau judecatori de profesie si nu in sensul ca oricine putea fi judecator. La inceput aveau dreptul de a fi alesi judecatori numai senatorii, dar mai tarziu s-a acordat acest drept si cavalerilor. Judecatorul unic judeca procesele in care avea de constatat daca pretentiile reclamantului erau intemeiate. Atunci cand judecatorul unic nu se pronunta asupra existentei dreptului, ci numai asupra intinderii sale, asa cum este cazul actiunilor in partaj, purta numele de arbitru. In afara de judecatorul unic la romani functionau si anumite tribunale: unele erau nepermanente, iar altele permanente. Tribunalele nepermanente se compuneau dintr-un numar nepereche de judecatori si judecau procesele dintre cetateni i peregrini . Tribunalele permanente erau in numar de doua: 'decemviri litibus iudicandis'( cei zece barbati care sa judece procesele) judecau procesele cu privire la propietate si la mostenire.
legisactiunile de judecata. Sacramentum.
sacramentum este actiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la propietate si la creantele avand obiect anumite sume de bani sau anumite lucruri.
sacramentum in rem. Presupunea utilizarea unor forme solemne, transmise prin institutele lui gaius. Gaius are in vedere un litigiu cu privire la dreptul de proprietate asupra unui sclav. Dupa indeplinirea acestor forme avea loc provocarea la un sacramentum (pariu ) . Este de remarcat faptul ca in cazul 'sacrementum in rem' nu se utilizeaza termenii de reclamant si parat , deoarece ambele parti revendicau lucrul.
sacramentum in personam este legisactiunea utilizata in scopul valorificarii drepturile de carenta asupra unor sume de bani sau deasupra unor lucruri. Se presupune ca in fata magistratului avea loc o dezbatere contradictorie, dupa care procesul trecea in faza a doua . Ca si la sacramentum in rem sentinta se pronunta in mod indirect.
31. Formula. Era un mic program de judecata prin care pretorul arata judecatorului cum sa solutioneze litigiul. Prin urmare, pentru fiecaretip de drept subiectiv exista un model de formula care trebuia completata de catre pretor cu toate elementele specifice cazului( pretentiile reclamantului, numele partilor . ), cu ocazia organizarii instantei. Pretorul putea sa refuze eliberarea formulei, ceea ce echivala cu imposibilitatea pentru reclamant de a-si valorifica pretentiile. In procedura formulara nu exista drept fara actiune, iar actiunea nu era altceva decat cererea reclamantului catre magistrat de a i se elibera o formula.
structura formulei. Formula cuprinde patru parti principale : intentio, demonstratio, adiudicato si condemnatio.
1. Intentio. Cuprindea afirmarea pretentiilor reclamantului.
2. Demonstratio. Cuprindea cauza juridica (izvorul ) a pretentiilor reclamantului (un contract, un testament )
3. Adiudicatio . Figura numai in formula actiunilor de partaj.
4. Condemnatio. Prin condemnatio judecatorul, simplu particular, era investit de catre pretor cu dreptul de a pronunta o sentinta de condamnare sau de absolvire.
partile accesorii. Prescriptiunile erau introduse in formula pentru a veni in ajutorul unei parti. Exceptiunile erau mijloace de aparare prin care paratul nu nega in mod direct pretentiile reclamantului, dar invoca anumite fapte de natura sa paralizeze acele pretentii. Asa de pilda , paratul nu nega faptul ca a primit o suma d bani, dar afirma ca ulterior a fost iertat de datorie, in total sau in parte de catre reclamant. Pentru ca exceptiunea sa poata fi opusa reclamantul, trbuia sa figureze in formula. In dreptul clasic exceptiunile au avut un caracter absolutoriu, in sensul ca, ori de cate ori erau gasite intemeiate, judecatorul trbuia sa pronunte o sentinta de absolvire; condamnarea la mai putin nu era posibila. Judecatorul era sclavul formulei. El era chemat sa se pronunte exclusiv in legatura cu suma de bani aratata in intentio. Prin urmare daca paratul dovedea ca datoreaza o suma mai mica de bani, intrucat nu era investit cu dreptul de a se pronunta asupra acelei sume, judecatorul dadea o sentinta de absolvire. Exceptiunile au fost introduse in edict dupa adoptarea legii lui aebutia cand pretorul a fost investit cu peterea de a modifica dreptul civil prin masuri procedurale. Pana la adoptarea acestei legi, opera principiul unitatii de chestiune, potrivit caruia judecatorul se pronunta numai asupra pretentiilor formulate de catre reclamant. Prin introducerea exceptiunilor, acest principiu a fost inlaturat, judecatorul trebuia sa verifice, in acelasi proces , atat afirmatiile reclamantului cat si afirmatiile paratului. Fata de exceptiunea opusa de catre parat, reclamantul putea cere inserarea in formula a unei repilci careia, paratul ii putea opune o duplica.
desfasurarea procesului. Faza in iure.activitatea partilor. In virtutea caracterului consensual a procesului era necesar ca ambele parti sa se prezinte in fata magistratului. Dezbaterile se desfasurau in cuvinte obisnuite, fara utilizarea unor formule solemne si a unor gesturi rituale. Fata de pretentiile reclamantului, paratul putea sa adopte trei atitudini : sa recunoasca ,sa nege sau sa nu se apere cum trebuie. S-a admis ca in procesele care aveau ca obiect o suma de bani determinata, litigiul sa fie solutionat prin pronuntarea unui juramant: fie reclamantul jura ca are un drept de creanta, fie paratul jura ca nu datoreaza nimic. Dupa ce formula era redactata, avea loc ultimul act in fata magistratului, numit contestatio. Litis contestatio. Consta in remiterea unei copii de pe formula sau din dictarea ei de catre reclamant paratului. Litis contestatio producea trei efecte: efectul extinctiv, efectul creator si efectul fixator.
efectul extinctiv. Dupa ce avea loc litis contestatio, dreptul dedus de catre reclamant in justitie se stingea.
efectul creator. In virtutea dreptului creator, in locul dreptului initial, se nastea un nou drept care purta in mod invariabil asupra unei sume de bani; acea suma de bani la care judecatorul il condamna pe parat. Deci, indiferent de obiectul pretentiilor reclamantului, in cazul in care acesta castiga procesul, urma sa primeasca o suma de bani, de unde decurge principiul condamnarii pecuniare.
efectul fixator. In momentul lui litis contestatio se stabileau definitiv atat elementele reale( afirmatiile partilor) , precum si elementele personale (identitatea partilor si cea a judecatorului) . Daca una din parti murea dupa litis contestatio, mostenitorii acesteia nu se puteau prezenta in fata judecatorului, asa incat trebuia operata o modificare a formulei.
faza in iudicio. Activitatea partilor. Activitatea partilor in fata judecatorului se desfasura in linii mari dupa regulile cunoscute de la procedura legisactiunilor. Probele administrate erau apreciate in functie de pozitia sociala a partilor.
judecatorii. In vechiul sistem procedural lista judecatorilor se confunda cu lista senatorilor. Spre sfarsitul sec ii i.e.n. , fata de influenta pe care cavalerii au dobandit-o in viata politica si economica , s-a dat o lege prin care au dobandit dreptul de a fi alesi judecatori si membrii ordinului ecvestru. Imparatul ugust a impartit judecatorii in patru categorii, pe criteriul averii.
reprezentarea in justitie. Este sistemul juridic in virtutea caruia o persoana numita reprezentant participa la proces in numele altei persoane. Potrivit reformei pretorului, reprezentantul putea sa-si apere interesele in justitie prin intermediul reprezentantului, dar efectele sentintei se produceau asupra reprezentantului. Datorita acestui fapt era necesar ca prin acte ulterioare si distincte, reprezentantul sa treaca asupra reprezentantului drepturile si datoriile izvorate din sentinta pronuntatade catre judecator.
reprezentantii in justitie nu trebuie confundati cu cei ce pledeaza pentru altii, avocatii,intrucat acestia aveau menirea de a asigura asistenta juridica unor persoane care stateau in justitie in nume propriu.
categorii de actiuni.
Dreptul real izvoraste din raportul juridic stabilit intre persoana si toti ceilalti membrii ai societatii si este opozabil fata de toti, pe cand dreptul personal izvoraste din raportul juridic stabilit intre doua persoane determinate si este opozabil numai debitorului
actiuni civile si actiuni honorarii. Aceasta diviziune se intemeiaza pe originea actiunilor. Actiunile civile isi au originea in legisactiuni, desi fireste, formula lor era redactata tot de catre magistrat, pe cand actiunile honorarii nu aveau un model in vechea procedura , ci erau creatii originale ale magistratilor(pretorii si edilii curuli). Actiunile honorarii sau pretoriene au fost create in vederea sanctionari noilor situatii ivite in practica sociala si se impart in trei categorii: actiuni in factum, actiuni ficticii si actiuni cu formula de transpozitiune.
actiunile in factum. Noile raporturi care nu puteau fi solutionate prin actiunile existente erau sanctionate de catre pretor prin actiuni in factum.
actiuni ficticii. In cazul actiunilor cu fictiune, pretorul utiliza un tip de formula creat pentru o anumita cauza, in scopul solutionarii unei cauze diferite. Pentru a obtine acest rezultat , pretorul introducea in formula o fictiune, considerand un fapt existent ca inexistent sau dimpotriva, considerand ca s-a petrecut un anumit fapt, cu toate ca in realitate el nu s-a petrecut.
formula de transpozitiune. Actiunile cu formula cu transpozitiune au fost create cu scopul de a obtine efectul unor acte care nu puteau fi intocmite fatis. Prin intermediul formulei cu transpozitiune s-au creat o serie de operatiuni juridice, cum ar fi reprezentarea imperfecta sau obligarea lui pater familias de catre fiul sau
actiuni directe si actiuni utile. Actiunile directe au fost create in vederea sanctionarii anumitor cazuri, iar actiunile utile au fost extinse in cazuri similare . Oricine actiune directa poate deveni utila prin introducerea unei fictiuni in formula. Astfel, pentru a se da unui mostenitor pretorian posibilitatea de a dobandi o succesiune civila, se introduce in formula fictiunea ca este mostenitor civil.
catiuni populare si actiuni private. Actiunile populare puteau fi intentate de oricine deoarece aveau rolul de a apara interesele generale, pe cand actiunile private erau utilizate in scopul protejarii intereselor reclamantului.
actiunile penale si actiuni perscutorii. Actiunile penale aveau ca obiect condamnarea paratului la o amenda baneasca, pe cand actiunile persecutorii vizau condamnarea la restituirea lucrului sau la repararea pagubei cauzate.
actiuni de drept strict si actiuni de buna credinta. In cazul actiunilor de drept strict, actul pe care se intemeiau pretentiilor reclamantului era interpretat conform literei sale, pe cand la actiunile de buna credinta judecatorul cauta sa stabileasca vointa reala a partilor trecand dincolo de litera actului.
actiuni arbitrarii. Actiunile arbitrarii au fost create in scopul atenuarii inconvenientelor ce decurg din caracterul pecuniar al sentintei de condamnare. In cazul acestor actiuni, judecatorul apara intr-o dubla calitate : arbitru si judecator propriu-zis. In cazul actiunii de revendicare, datorita dublului rol jucat de catre judecator, reclamantul primea d, de regula, chiar lucrul revendicat si nu o suma de bani.
efectele sentintei. Forta executorie a sentintei.potrivit rolului care ii revin in sistemul procedurii formulate, judecatorul pronunta o sentinta de condamnare sau de absolvire. Sentinte de absolvire are un singur efect, si anume forta juridica . Sentinta de condamnare insa are un dublu efect: forta juridica si forta executorie.
forta executorie a sentintei. Era sigurata prin actio indicati pe care reclamantul o intenta impotriva paratului pentru a-l constrange sa execute sentinta. Atunci cand debitorul nu recunostea justetea cererii creditorului contestand sentinta sau afirmand ca a platit , actio iudicati, dadea nastere unui nou proces.daca debitorul pierdea si acest proces,urma sa fie condamnat la dublu.
executarea asupra bunurilor. In epoca clasica, alaturi de executarea asupra persoanei,pare cu caracter exceptional si executarea asupra bunurilor.executarea asupra bunurilor a fost introdusa in dreptul privat din domeniul dreptului public.statul roman a introdus un sistem prin care bunurile debitorilor sai erau sechestrate si lichidate prin vanzarea la licitatie.apoi sistemul a fost adaptat si utilizat in raporturile dintre persoane particulare.executarea asupra bunurilor cunostea doua forme:venditio bonorum si distractio bonorum.
1. Venditio bonorum. Cunostea doua faze. In prima faza daca debitorul recunostea justetea afirmatiilor facute de catre creditor, magistratul il trimitea pe acesta din urma in detentiunea bunurilor debitorului. Creditorul, fara a-l deposeda pe debitor, supraveghea bunurile acestuia cu scopul de a-l impiedica sa-si mareasca insolvabilitatea pe cale artificiala. Precizam ca procedura de executare asupra bunurilor presupune existenta mai multor creditori, asa incat ficare dintreei trebuia sa indeplineasca acele forme. Daca dupa trecerea unui termen de 30 de zile debitorul nu-si platea datoria, se trecea la faza a doua. In scopul vanzarii bunurilor, creditorii numeau, cu autorizati magistratului, pe unul dintre ei ca magister bonorum (stapan al bunurilor), care afisa conditiile in care urma sa se faca lichidarea bunurilor debitorului insolvabil, dupa care se trecea la vanzarea lor in bloc. Cumparatorul bunurilor se numea emptor bonorum. Dupa ce oferta acestuia era acceptata incepea un nou sir de procese cu creditorii in scopul verificarii creantelor. Debitorul executat silit prin procedura lui venditio bonorum, devenea infam, ceea ce aducea o grava atingere personalitatii lui.
forta juridica a sentintei. Orice sentinta fie de condamnare, fie de absolvire se bucura de forta juridica. Aceasta facea imposibila redeshiderea procesului intre acelasi parti cu privire la acelasi obiect, ceea ce astazi ar corespunde autoritatii lucrului judecat. Pentru a fzce opozabila forta juridica a sentintei si afta de parat, jurisprudenta a creeat un principiu (lucrul judecat se considera adevarat. In virtutea acestui principiu, oricare din parti paratul sau reclamantul puteau opune adversarului exceptia lucrului judecat, daca incerca redeschiderea procesului pe aceasi cauza.
contractele reale. Au aparut spre sfarsitulmepocii vechi si inceputul epocii clasice exceptie facand gajul care a aparut in secii e.n.
1. Mutuum.este contractul prin intermediul caruia romaniirealizau imprumutul de consumatiune. Acest contract presupunea transmiterea unui lucru de catre creditor debitorului sau.mutuum este contractul prin care debitorul se obliga sa restituie creditorului sau, lucruri de acelasi fel, de aceeasi calitate si in acceasi cantitate cu cele pe care le-a primit in vederea consumatiuni. Debitorul trebuia sa restituie numai cat a imprumutat, aci acesta era un contract gratuit.
imprumutul cu dobanda. Practicat inca din epoca f. Veche a avut urmari grave, accentuand si mai mult deosebirile dintre bogati si saraci. Din punct de vedere tehnic , imprumutul cu dobanda a imbracat la origine forma stipulatiunii. Debitorul primea o suma de bani dar promite sa restituie o suma mai mare.
2. Fiducia. A fost folosita in scopul constituirii unei garantii reale, prin transferarea proprietatii unui lucru de catre debitor creditorului sau, transmitere insotita de o conventie prin care creditorul promite sa retransmita debitorului proprietatea asupra obiectului, daca acesta si-a platit datoria la scadenta. Spre sfarsitul epocii clasice, afost folosita in scopul realizarii unor acte ca adoptiunea sau emanciparea.
3. Gajul. Se formeaza prin transmiterea posesiunii unui lucru de catre debitor creditorului sau, in forma traditiunii , transmiterea insotita de o conventie prin care sa retransmita posesiunea lucrului , dupa ce debitorul isi va fi platit datoria. Gajul este o conventie bazata pe traditiune , act deosebit de simplu , la indemana atat a cetatenilor cat si a peregrinilor.in epoca lui justinian a capatat garantia reala de gaj,in sensul ca in privinta efectelor a ajuns sa fie tot una cu ipoteca.
4. Comodatul. Contractul de comodat. Se formeaza prin transmiterea detentiunii unui lucru in forma traditiunii de catre creditor , debitorului sau, invederea folosintei, transmitere insotita de o conventie prin care debitorul promite sa restituie lucrul la termen.
Fiind destinat realizarii imprumutului de folosinta, comodatul are ca obiect lucruri ce nu se consuma prin intrebuintare. Comodatul este un contract gratuit, asa incat comodatarul nu trebuie sa faca vreo plata pentru folosinta lucrului.comodantul este obligat sa-l despagubeasca pe comodatar pentru cheltuielile facute in scopul conservarii lucrului.
5. Depozitul. Formrea contractului de depozit presupune transmiterea detentiunii unui lucru prin traditiune, de catre o persoana numita deponent, altei persoane numita depozitar, transmitere insotita de o conventie prin care depozitarul promite sa pastreze lucrul si sa-l restituie la cererea deponentului. Depozitarul nu poate folosi lucrul primit in pastrare, caci folosirea unui bun fara drept constituie fapta delictuala (in epoca principatului).depozitul este un contract gratuit. Depozitarul este obligat sa restituie bunul la cerere.pe langa depozitul obisnuit la romani s-au mai intalnit trei tipuri exceptionale de depozit.
A. Depozitul necesar sau mizerabil. Se formeaza in imprejurari exceptionale cand deponentul nu mai are posibilitatea de a opta pentru o persoana anume.
B.depozitul sechestru .a aparut in epoca clasica. In cazul unui proces, partile se intelegeau sa depuna obiectul litigios in pastrarea unei terte persoane, urmand ca aceasta sa-l remita celui ce va castiga procesul.la depozitul sechestru
C. Depozitul neregulat. O persoana depune o suma de bani urmand ca la un anumit termen
Sa primeasca suma de bani si in plus o dobanda.
