REPUBLICA SUD-AFRICANA - Elemente de ordin istoric, Dezvoltarea constitutionala, Organizarea constitutionala, Constitutia din 1997

REPUBLICA SUD-AFRICANA

1. Elemente de ordin istoric

Din timpurile cele mai vechi, teritoriul Republicii Sud Africane de astazi a fost populat de bosimani si hotentoti, iar apoi de triburile bantu. In 1488, exploratorul portughez Bartolomeo Diaz atinge Capul Bunei Sperante; Vasco da Gama navigheaza in apropierea Coastelor Natalului. In 1652, Jan Van Riebeeck intemeiaza orasul Kaapstad (Cape Town). Compania olandeza a Indiilor Orientale acorda o foarte mare importanta acestui oras, ca o escala in drumul spre Indii.

Concomitent cu influenta olandeza in aceasta zona a lumii se face simtita si prezenta britanica. Orasul Cape Town este ocupat de britanici, care isi extind influenta asupra regiunilor Durban si Natal. La randul lor, sud-africanii de origine olandeza infiinteaza Republica Transvaal si statul liber Orange.

Conflictul de interese dintre englezi si olandezi (buri) duce la un razboi care dureaza intre anii 1899-1902. Conflictul s-a datorat in buna parte si descoperirii unor zacaminte de diamante si de aur, situatie care a determinat acutizarea conflictului pentru influenta in aceasta parte a Africii.

Ca urmare a victoriei britanice, colonia Capului (Cape Town), Natal, Orange si Transvaal se unesc proclamand dominionul Uniunii Sud Africane (1910). Din 1934, Uniunea Sud Africana isi castiga independenta, ramanand insa in cadrul  Commonwealth-ului britanic^[1]

Partidul National, care dobandeste puterea in 1948, initiaza politica de apartheid, vizand dezvoltarea separata a populatiilor apartinand diverselor rase. Impotriva acestei politici actioneaza Congresul National African, care avea sa fie declarat ilegal in 1964, iar liderul sau Nelson Mandela condamnat la inchisoare pe viata in 1964, fiind eliberat de abia in 1990.

Ca urmare a faptului ca politica de apartheid este dezaprobata de intreaga comunitate internationala, Africa de Sud se retrage din Commonwealth si se proclama republica, rupand astfel orice relatie cu Coroana britanica. In 1974, Adunarea Generala a O.N.U. hotaraste sa suspende participarea delegatiei sud africane la lucrarile sale, accentuand astfel izolarea acestui stat.

In 1984 este adoptata o noua Constitutie, care mentine segregatia rasiala. Ca urmare a intensificarii actiunilor antiapartheid, Commonwealth-ul britanic, dar si Congresul S.U.A. adopta, in 1986, sanctiuni impotriva Africii de Sud. In 1988, primul ministru Pieter Botha anunta reforme constitutionale limitate. Politica de renuntare la segregatia rasiala este continuata de noul prim ministru F.W.de Klerk, care elibereaza o serie de militanti ai Congresului National African si initiaza tratative cu Nelson Mandela in vederea pregatirii unei noi Constitutii.

In anul 1990, Congresul National African ete legalizat, Nelson Mandela eliberat din inchisoare, iar in 1992 un referendum la care participa numai populatia alba aproba cu un procent de 68,7% masurile de renuntare la politica de apartheid^[2]. De la 10 mai 1994, Nelson Mandela (62,6% din voturi) devine sef al statului, ca urmare a primelor alegeri democratice, cu participare universala, succesorul sau, ales in 1999, fiind Thabo Muuyelma Beki.

Actualul presedinte al Republicii Sud Africane este Thabo Mbeki, care a preluat functia la 16 iunie 1999.

2. Dezvoltarea constitutionala

Constitutia din 1984 legaliza politica de discriminare rasiala. Parlamentul era compus din trei Camere: prima, 'Camera Adunarilor', rezervata albilor; cea de a doua 'Camera reprezentantilor' pentru metisi iar 'Camera delegatilor' - pentru indieni.

Camera Adunarilor se compunea din 178 de membri, dintre care 166 erau alesi prin votul universal al populatiei albe; patru erau numiti de catre Presedinte, unul pentru fiecare dintre cele patru provincii si opt alesi de catre cei 166 de membri ai Camerei Adunarilor alesi.

Camera Reprezentantilor se compunea din 85 de membri, dintre care 80 erau alesi prin votul universal al populatiei metise, doi numiti de presedinte si trei alesi de cei 80.

Camera delegatilor se compunea din 45 de membri, dintre care 40 alesi prin votul universal al populatiei de origine indiana, doi numiti de catre Presedinte si 3 alesi in mod direct de cei 40.

Fiecare dintre Camere era considerata responsabila pentru 'propriile afaceri', cu alte cuvinte, problemele care priveau respectiv pe albi, pe metisi sau pe indieni, iar problemele interesand toate trei rasele, inclusiv populatia neagra, urmau sa fie aprobate de catre cele trei Camere reunite.

Constitutia prevedea un mandat de cinci ani pentru deputatii care faceau parte din fiecare Camera.

Presedintele - care reunea functiile de sef de stat si de guvern - era ales pe aceeasi durata ca si Parlamentul, de catre un colegiu compus din 88 de persoane: 50 din Camera Adunarilor, 25 din Camera reprezentantilor si 13 din Camera delegatilor.

Presedintele numea membrii Guvernului si prezida sedintele acestuia. El era sfatuit de catre un consiliu compus din 60 de membri (20 alesi de Camera Adunarilor, 10 de Camera reprezentatilor, cinci de Camera delegatilor si 25 alesi personal de Presedinte). Mai existau, de asemenea, in sistemul Constitutiei din 1984, trei consilii consultative: unul pentru intreaga tara, unul pentru comunitatea metisa si altul pentru indieni.

In fruntea fiecarei provincii sud africane se afla un administrator, numit de Presedinte, si un Consiliu provincial ales.

Ca urmare a procesului succesiv de eliminare a politicii de apartheid, Republica Sud Africana a adoptat mai intai o Constitutie 'provizorie', in 1993, care a intrat in vigoare la 27 aprilie 1994^[3] si care s-a mentinut pana la adoptarea noii Constitutii la 11 octombrie 1996 - care nici ea nu are un caracter definitiv^[4]. Ca o consecinta a rezultatului alegerilor din 1994, a fost creata o Adunare Constituanta, compusa din cei 400 de membri ai Adunarii Nationale si cei 90 de membri ai Senatului. In Adunarea Constituanta, Congresul National African condus de Nelson Mandela detinea 312 locuri, Partidul National al lui F.W.de Klerk 99 de locuri, celelalte mandate revenind altor partide mai mici.

Adunarea Constituanta a ales mai multe comitete, care urmau sa studieze diferite aspecte ale reformei constitutionale. Procesul constitutional urma sa cuprinda mai multe faze, iar la 31 octombrie 1995 sa fie dat publicitatii un proiect de Constitutie, elaborat in scopul organizarii dezbaterii publice si a definitivarii lui. Proiectul de Constitutie a fost dezbatut de Adunarea Constituanta si adoptat la 10 mai 1996.

Printre principiile care au fost stabilite de Adunarea Constituanta se pot mentiona: suprematia Constitutiei, sistemul multipartid, elaborarea unei Carte a drepturilor omului, existenta unei singure cetatenii pe intreg teritoriul Republicii Sud Africane, suveranitatea, independenta si unitatea statului, existenta a trei niveluri de guvernare: nivelul national, provincial si local, acceptarea principiului separatiei puterilor, raspunderea guvernului fata de Parlament s.a.

Constitutia provizorie prevedea constituirea unei Adunari Nationale, compusa din 400 de membri - alesi in concordanta cu sistemul reprezentarii proportionale - si Senat, cuprinzand 10 senatori din partea fiecarei provincii, desemnati de legislaturile provinciale.

Puterea executiva apartinea Presedintelui. Din aceasta mai faceau parte, in afara Presedintelui, vice-presedintii executivi si cel mult de 27 de ministri. Constitutia provizorie consacra existenta unei Curti Constitutionale, compusa dintr-un presedinte si 10 membri. Competenta acesteia era legata de protectia drepturilor constitutionale, disputele cu privire la constitutionalitate intre diversele ramuri ale guvernamantului, efectuarea de cercetari in legatura cu constitutionalitatea unor legi, inclusiv a actelor Parlamentului, disputele in materie constitutionala intre diferitele organe de stat etc.

Hotararile Curtii Constitutionale erau obligatorii fata de toate persoanele, precum si fata de ramurile legislativa, executiva si judecatoreasca ale puterii statului.

Distinct de Curtea Constitutionala functiona si o Curte Suprema a Republicii Sud Africane. Aceasta dispunea, in afara de atributiile judiciare propriu zise, si de unele competente in materie constitutionala, cum ar fi, de pilda, litigiile in probleme constitutionale intre guvernele locale sau provinciale.

O alta institutie stabilita de Constitutia provizorie era aceea a 'Protectorului Public' - institutie similara Ombudsman-ului. Acesta trebuia sa fie desemnat din randul judecatorilor Curtii Supreme, sa dea dovada de independenta si impartialitate. In competenta sa intrau eventuale anchete in legatura cu proasta administratie si abuzurile in exercitiul puterii autoritatilor, imbogatirea fara cauza, actele neoneste, coruptia etc. Protectorul public urma sa prezinte rapoarte publice in fata Parlamentului, cu privire la activitatea desfasurata.

Ca metode de activitate folosite in exercitarea atributiilor sale, el putea organiza negocieri intre parti, putea sa elibereze avize, putea sa semnaleze problemele ce i-au fost aduse la cunostinta autoritatilor competente, sa faca recomandari cu privire la repararea prejudiciilor suferite ca urmare a incalcarilor legii.

3. Organizarea constitutionala

Proiectul de Constitutie al Republicii Sud Africane, in forma sa aprobata de Adunarea Constituanta, cuprinde 203 articole, repartizate in cadrul a 15 capitole, precum si sase anexe. Succesiunea capitolelor este urmatoarea: prevederi fundamentale, Carta drepturilor, Parlamentul, Consiliul provinciilor, executivul national, tribunalele si administrarea justitiei, institutiile de stat care sprijina democratia, comunicatiile, provinciile, atributiile legislative si executive ale provinciiilor, guvernarea locala, autoritatile traditionale, administratia publica, serviciile de securitate, finantele, prevederi generale.

In cadrul prevederilor fundamentale, trebuie mentionate definirea Republicii Sud Africane ca stat suveran, democratic, intemeiat pe hotararea de a infaptui egalitatea, a promova si proteja drepturile omului, precum si libertatile sale fundamentale. In cadrul aceluiasi capitol este reafirmat principiul suprematiei Constitutiei, cetatenia sud-africana unica pentru toti cetatenii republicii, simbolurile tarii, ca si limbile oficiale ale tarii.

Capitolul consacrat drepturilor omului cuprinde o ampla enumerare a drepturilor si libertatilor fundamentale, printre care dreptul la viata, egalitatea cetatenilor, interzicerea sclaviei si a muncii fortate, libertatea religiei, asocierii, respectul proprietatii, dreptul la educatie, accesul la informatie s.a.

Parlamentul se compune, in ultima varianta, din Adunarea Nationala, alcatuita din 400 membri alesi pe termen de cinci ani, si Senat, ales pe aceeasi perioada de timp, compus din 90 membri, alesi de legislaturile provinciilor, prin vot indirect. In Adunarea Nationala, aleasa la 2 iunie 1999, 266 mandate apartin Congresului National African.

Osebit de institutia Senatului exista si un Consiliu al provinciilor, cuprinzand reprezentanti ai acestora, alesi de asemenea de catre adunarile legislative provinciale, a carui competenta este de a aviza o serie de acte legislative importante, cum ar fi bugetul national.

De remarcat este faptul ca nu exista o deosebire de conditie (varsta, avere) pentru ca unele persoane sa fie alese in cadrul Adunarii Nationale si altele in cadrul Senatului, conditiile de eligibilitate fiind aceleasi.

In cazul unor proiecte de legi adoptate in forme diferite de catre Adunarea Nationala si de catre Senat, se prevede o procedura de mediere in cadrul unor comisii, cuprinzand un numar egal de deputati si senatori, iar daca acest lucru nu este posibil, problemele urmeaza sa fie solutionate in cadrul unor sedinte comune ale celor doua Camere.

Executivul national (Capitolul V) consacra autoritatea Presedintelui ca sef al autoritatii executive. Presedintele este ales de Adunarea Nationala pe un termen de cinci ani, el dispunand de un numar important de prerogative in materie de legislatie, aparare etc. Cu toate acestea, el nu poate dizolva Adunarea Nationala decat in cazul unui vot de neincredere la adresa Cabinetului.

Cabinetul se compune din presedinte, ministri si ministri adjuncti. De asemenea, din Cabinetul de ministri face parte si vicepresedintele Republicii, care este numit de Presedintele Republicii.

Desi noua Constitutie prevede in mod expres functia de prim ministru, acesta are atributiuni limitate. El coordoneaza activitatea Cabinetului, dar prezideaza lucrarile sale numai in absenta Presedintelui Republicii. Potrivit art.85 din Constitutie, varianta a doua pct.4 lit.a, primul ministru  'asista pe Presedinte in selectia functionarilor Guvernului'.

In legatura cu administrarea justitiei, mentionam ca in sistemul sud-african Curtea Constitutionala este considerata ca o parte a sistemului judiciar.

In ceea ce priveste institutiile statului care sprijina democratia constitutionala, amintim pe Protectorul public (institutie la care ne-am mai referit in legatura cu Constitutia provizorie), Comisia pentru drepturile omului, Comisia pentru instaurarea egalitatii, Revizorul general si Comisia electorala.

Fiecare provincie dispune de o adunare legislativa provinciala, ai carei membri urmeaza sa fie desemnati. Adunarile provinciale tin sedinte cu participarea a cel putin jumatate plus unu din membrii lor si adopta hotararile cu majoritate. Legislativele provinciale pot adopta legi in probleme de competenta lor, dar care sunt aplicabile numai pe teritoriul provinciei respective.

Puterea executiva in cadrul provinciilor apartine unui premier, ales de Adunarea legislativa provinciala, asistat de un consiliu executiv.

Constitutiile provinciale pot fi adoptate prin votul a doua treimi din membrii lor.

Constitutia - in varianta sa din 1993 - mai prevede o delimitare de competente in ceea ce priveste puterile legislativa si executiva, atat la nivel national cat si la nivelul provinciilor. In general se recunoaste autonomie provinciilor, cu conditia respectarii competentelor pe care Constitutia le acorda autoritatilor centrale.

Structurile, puterile si functiile autoritatilor de guvernamant locale sunt stabilite conform prevederilor Constitutiei. Alegerea organelor locale se face la un interval de cinci ani. Revin in special competentei autoritatilor locale problemele ce privesc locuintele, serviciile, sanatatea, traficul de marfuri si persoane, transportul (local), alegerile locale, dezvoltarea economica locala s.a.

O prevedere interesanta este aceea consacrata de Capitolul XI care, referindu-se la autoritatile traditionale, dispune ca sunt recunoscute institutiile statale si rolul autoritatilor traditionale in conformitate cu dreptul indigen. O autoritate traditionala care respecta sistemul indigen de drept si care a fost recunoscuta in termeni legislativi imediat inainte de intrarea in vigoare a Constitutiei, poate continua sa functioneze, supunandu-se legislatiei si cutumelor. Sub aceleasi conditii, tribunalele pot sa aplice dreptul indigen.

Adunarile legislative nationale sau provinciale pot sa insarcineze consiliile autoritatilor traditionale sa continue sa se ocupe cu probleme de interes comun.

De remarcat, in ce priveste tratatele internationale, ca acestea, daca sunt ratificate, devin parte a dreptului intern. Republica Sud Africana se angajeaza sa respecte dreptul international cutumiar, cu exceptia cazurilor in care prevederile acestuia ar contrazice prevederile Constitutiei sau ale unor acte ale Parlamentului.

4. Constitutia din 1997

Actuala constitutie a Republicii Africa de Sud a fost adoptata initial la 8 mai 1996, dar rediscutata ulterior ca urmare a unei decizii a Curtii Constitutionale din 6 septembrie 1996. Observatiile Curtii Constitutionale aveau in vedere o mai buna corelare a prevederilor Constitutiei cu principiile constitutionale cuprinse in Anexa IV a Actului constitutional nr.200 al Republicii Africa de Sud din 1993. Versiunea modificata a textului Constitutiei a fost adoptata la 11 octombrie 1996, Constitutia intrand in vigoare la 7 februarie 1997.

Desi noua Constitutie a reprezentat un elaborat juridic cu o larga participare, documentele oficiale din Republica Africa de Sud nu o considera - inca - ca fiind o constitutie definitiva, estimandu-se ca procesul de elaborare a unor reglementari constitutionale este inca in curs iar 'Constitutia finala va fi legitimata, credibila si acceptata de toti sud africanii'.

Procesul de elaborare a Constitutiei s-a desfasurat sub semnul unor divergente, in special intre Congresul National African (partidul majoritar) si Partidul Inkatha. Divergentele intre cele doua partide vizau in special daca Republica Sud Africana trebuia sa fie un stat federal sau un stat unitar, daca in Cabinet trebuie sa fie reprezentate si partidele minoritare, daca proprietatea trebuie sa fie garantata in mod absolut sau sa fie permisa efectuarea unei reforme agrare, daca dreptul la viata este compatibil cu pedeapsa cu moartea, daca libertatea cuvantului trebuie sa interzica orice fel de cuvantari care ar face apel la ura de rasa, daca Parlamentul trebuie sa aiba sediul la Capte Town sau sa fie mutat la Pretoria sau Boemfontein etc.

Disputa intre cele doua partide viza totodata statutul juridic si remuneratia sefilor traditionali, precum si insasi  forma de organizare a statului, contestarea de catre Inkatha-partidul populatiei Zulu condus de Mangosuthu Buthelezi a tendintei Congresului National African de a mentine o structura centralista.

Aceste controverse si dispute intre cele doua partide s-au soldat cu amanarea alegerilor locale. De asemenea, pe plan politic o importanta forta politica o reprezinta si Partidul minoritatii albe, Partidul National care are o puternica influenta, in special in orase.

Noua Constitutie adoptata in 1996 are 243 de sectiuni (articole) si este impartita in capitole si subdiviziuni.

In afara de preambul, cele 14 capitole ale Constitutiei sunt: prevederi fundamentale (Capitolul I), Carta drepturilor (Capitolul II), guvernarea cooperativa (Capitolul III), Parlamentul (Capitolul IV), presedintele si executivul national (Capitolul V), provinciile (Capitolul VI), guvernarea locala (Capitolul VII), tribunalele si administrarea justitiei (Capitolul VIII), institutiile statului care sprijina democratia constitutionala (Capitolul IX), administratia publica (Capitolul X), serviciul de securitate (Capitolul XI), liderii traditionali (Capitolul XII), finantele (Capitolul XIII), prevederi generale (Capitolul XIV). Acest din urma capitol cuprinde: dispozitii generale, prevederi legate de drapelul national, juramantul si declaratia solemna, procedurile de alegere, domeniile functionale ale competentelor concurente legislative la nivel national si provincial, domeniile functionale ale competentei provinciale legislative exclusive, acordurile de tranzitie si revocarea legilor.

In ceea ce priveste prevederile fundamentale, mentionam, in mod special, dispozitiile cu privire la suveranitatea si caracterul democratic al Republicii Sud Africane - intemeiata pe recunoasterea valorilor demnitatii umane, prohibirii rasismului si a dominatiei unui sex, pe consacrarea suprematiei Constitutiei si a regulii de drept, precum si pe sufragiu universal.

Retinem, totodata, prevederile Sectiunii II din Capitolul I, potrivit carora 'aceasta Constitutie este legea suprema a Republicii; reglementarile juridice sau conduita incompatibile cu ea sunt lipsite de valabilitate, iar obligatiile pe care le impune trebuie sa fie indeplinite'. De asemenea, sunt de remarcat prevederile Sectiunii III, potrivit carora exista numai o singura cetatenie - cetatenia sud africana. Limbile oficiale sunt: Sepedi, Sesotho, Setswana, siSwati, Tshivenda, Xitsonga, Afrikaans, engleza, isiNdebele, isiXhosa si isiZulu.

Cu toate ca in Constitutie limba engleza este mentionata numai ca fiind una din limbile oficiale ale statului - la fel de egala ca si celelalte -, Sectiunea 240 aduce precizarea ca in cazul unei neconcordante intre diferitele texte ale Constitutiei, textul englez va avea precadere.

Constitutia cuprinde o ampla enumerare a drepturilor si libertatilor omului, lesne de inteles pentru o tara care ani de zile a fost supusa unui regim de discriminare intre rase.

'Carta drepturilor' - parte integranta a Constitutiei - consacra egalitatea cetatenilor, recunoasterea demnitatii lor, a dreptului la viata, a libertatii si securitatii persoanei, interzicerea sclaviei si a muncii fortate, dreptul la viata intima, dreptul la religie, convingeri si opinie, libertatea de expresie, de intrunire, de demonstratie etc.

De asemenea, Constitutia consacra libertatea comertului si a profesiei, libertatea muncii, protectia mediului si protectia proprietatii. In legatura cu acest din urma aspect observam ca Sectiunea XXV, care garanteaza dreptul de proprietate, prevede totusi ca proprietatea poate fi expropriata pentru ratiuni de utilitate publica, pe baza unei compensatii. Cuantumul compensatiei este insa diferentiat si va tine seama de: folosirea curenta a proprietatii, istoria dobandirii si a folosirii proprietatii, valoarea pe piata a proprietatii, daca statul a facut investitii directe sau subsecvente, precum si de scopurile exproprierii.

Constitutia mai consacra prevederi legate de dreptul la locuinta, protectia sanatatii, a copiilor, educatie, accesul la informatie, drepturile persoanelor acuzate in fata instantelor de judecata etc.

De mentionat ca articolul 37, care se refera la 'starea de urgenta', cuprinde o anexa, de fapt un tabel al drepturilor de la care nu se pot face nici un fel de derogari, cum ar fi de pilda dreptul la viata, la demnitatea umana, interzicerea discriminarii pe baza de rasa, sex, religie s.a.

In ceea ce priveste structura guvernarii, art.40 din Constitutie arata ca aceasta cuprinde mai multe 'sfere de guvernare', respectiv la nivel national, provincial si local, care sunt distincte, dar interdependente si corelate. Definind principiile guvernarii cooperative si al relatiilor interguvernamentale, sectiunea urmatoare (41) respingand tendintele federaliste, inscrie principiul ca activitatile organelor statului trebuie sa apere 'pacea, unitatea nationala si indivizibilitatea republicii'.

Parlamentul Republicii Africa de Sud este un parlament bicameral, care se compune din Adunarea Generala, al carei numar de membri este stabilit intre 350 si 400, si Consiliul provinciilor, compus din delegati ai acestora.

Adunarea Nationala dispune de prerogative foarte largi, inclusiv aceea de a amenda Constitutia, durata mandatului membrilor Adunarii Nationale este de cinci ani, iar a Consiliului provinciilor este stabilita chiar de acesta.

Legile, in principiu, se discuta in cadrul Adunarii Nationale si se adopta cu votul majoritatii membrilor acestora, dar actele normative ce privesc in special interesele provinciilor trebuie supuse si Consiliului provinciilor. Constitutia stabileste o procedura de mediere intre cele doua Camere, regula fiind aceea a prevalentei punctului de vedere al primei Camere, daca nu va putea fi realizata o conciliere, cu exceptia situatiilor care prevad expres drepturile provinciilor, cand va fi necesara - eventual - consultarea legislaturilor din provincie.

Constitutia diferentiaza in mod expres, din punct de vedere procedural, situatia legilor care nu afecteaza drepturile provinciilor de situatia unor legi care afecteaza drepturile sau interesele acestora si cand procedura este, evident, mai complicata, urmand a se gasi o solutie care sa convina si intereselor provinciale.

In ceea ce priveste presedintele, acesta este seful executivului national, care trebuie sa sprijine, sa apere si sa respecte Constitutia ca lege suprema a Republicii si sa promoveze unitatea natiunii si progresul republicii. El are dreptul sa semneze legile, sa le retrimita Adunarii Nationale pentru a fi rediscutate, sa se adreseze Curtii Constitutionale solicitand un punct de vedere in legatura cu constitutionalitatea unei legi, sa convoace Adunarea Nationala si Consiliul provinciilor in sesiune extraordinara, sa numeasca comisii de ancheta, sa solicite un referendum, sa primeasca si sa trimita misiuni diplomatice, sa confere distinctii si sa acorde gratierea.

Presedintele exercita autoritatea executiva impreuna cu membrii Cabinetului. La prima sedinta dupa alegeri, Adunarea Nationala alege presedintele dintre membrii sai. Sedinta este condusa de presedintele Curtii Supreme sau de un imputernicit al sau. Dupa ce este ales, Presedintele trebuie sa depuna un juramant. In cazul unor incalcari grave ale Constitutiei, al unor conduite incorecte sau al imposibilitatii de a-si indeplini functiile, Adunarea Nationala poate, cu votul a doua treimi din membrii sai, sa-l indeparteze pe presedinte din exercitiul functiilor sale. In caz de absenta a presedintelui sau de vacanta, pana la alegerea unui nou presedinte atributiile sale sunt indeplinite de vicepresedinte, de un ministru desemnat de catre presedinte, ori de catre un ministru desemnat de Cabinet.

Cabinetul se compune din presedinte, in calitate de sef al acestuia, din vicepresedinte si ministri. Presedintele numeste atat pe vicepresedinte, cat si pe membrii Cabinetului, dintre membrii Adunarii Nationale. Vicepresedintele si ministrii sunt raspunzatori fata de presedinte in legatura cu atributiile care le-au fost incredintate.

Deciziile presedintelui sunt contrasemnate de un alt membru al Cabinetului. Deciziile presedintelui se adopta in scris, numai daca este vorba de probleme prevazute de lege sau care antreneaza consecinte juridice.

Legislatia nationala trebuie sa precizeze in ce masura proclamatiile, reglementarile si alte instrumente legislative subordonate trebuie sa fie inregistrate la Parlament sau aprobate de catre acesta. In situatia in care majoritatea membrilor Adunarii Nationale isi exprima neincrederea in Cabinet, presedintele trebuie sa constituie un alt Cabinet. Daca Adunarea Nationala adopta o motiune de neincredere care priveste si pe presedinte insusi, acesta trebuie sa demisioneze si el impreuna cu membrii Cabinetului.

Provinciile republicii sunt: Capul de Est, Statul liber, Gauteng, KwaZulu-Natal, Mpumalanga, Capul de Nord, Provincia de Nord, Nord-Vest, Capul de Vest. Fiecare provincie are dreptul sa aiba Constitutia sa proprie, legislatura sa si dreptul de a adopta legi conforme cu Constitutia.

Modul in care sunt desemnate Adunarile legislative ale provinciilor este stabilit de legile acestora, o legislatura de provincie urmand sa fie compusa, de regula, din 30-80 membri. Membrii adunarilor sunt alesi pe cinci ani. Adunarile adopta decizii cu majoritatea membrilor lor.

Autoritatea executiva a provinciilor apartine unui premier, care isi exercita atributiile impreuna cu ceilalti membri ai Comitetului executiv. Premierul si ceilalti membri ai Cabinetului sunt alesi dintre membrii legislaturilor provinciale. Consiliile executive sunt compuse din premier si cel putin cinci membri desemnati de premier dintre membrii Adunarii legislative.

Constitutia Republicii Africa de Sud cuprinde prevederi legate de constitutiile provinciale, care sunt adoptate cu doua treimi din numarul membrilor Adunarii legislative ale provinciilor. Constitutiile provinciilor trebuie sa fie compatibile cu prevederile Constitutiei Republicii Africa de Sud.

Interesante prevederi se intalnesc in ceea ce priveste conflictul intre legislatia nationala si provinciala. Ideea de baza este aceea ca legislatia nationala prevaleaza numai in problemele de interes general (standarde, reglementari politice de principiu, mentinerea securitatii nationale, a unitatii economice etc.). In celelalte cazuri prevaleaza dispozitiile cuprinse in legislatia provinciala.

Capitolul VII din Constitutie cuprinde ample prevederi cu privire la guvernarea locala, statutul municipalitatilor, drepturile si indatoririle acestora, compunerea consiliilor municipale, drepturile consilierilor si modul cum actioneaza.

Capitolul VIII este consacrat tribunalelor si administrarii justitiei. De mentionat este faptul - pe care l-am semnalat deja - ca in Republica Africa de Sud Curtea Constitutionala este inclusa in sistemul judiciar. Nu exista o Curte Suprema, ci o Curte Suprema de Apel.

Curtea Constitutionala se compune din presedinte, vicepresedinte si alti nouaa judecatori, dar ea trebuie sa judece in complet de cel putin opt judecatori. Competenta sa priveste probleme constitutionale, disputele intre diversele organe ale statului la nivel national sau local, aprecierea constitutionalitatii unei legi sau unui amendament la Constitutie, confirmarea faptului ca presedintele nu si-a indeplinit atributiile constitutionale etc.

O prevedere interesanta este cuprinsa in pct.6 al Sectiunii 167, care se refera la Curtea Constitutionala, in sensul ca legislatia nationala sau regulamentul Curtii Constitutionale trebuie sa permita unei persoane, cand este in interesul justitiei si cu autorizatia Curtii Constitutionale, sa sesizeze in mod direct Curtea Constitutionala sau sa faca un apel direct la Curtea Constitutionala, prin orice alte instanta.  Pct.7 al aceleiasi sectiuni dispune ca 'o problema constitutionala priveste orice domeniu care se refera la interpretarea, protejarea sau punerea in aplicare a Constitutiei'.

Curtea Suprema de Apel se compune din presedinte, loctiitorul sau si un numar de judecatori de apel stabilit printr-un act al Parlamentului. Ea decide asupra apelului in toate materiile, cu exceptia celor care privesc problemele constitutionale.

In afara de aceste doua mari instante, care se gasesc in varful piramidei instantelor judecatoresti, sistemul judiciar din Republica Sud Africana mai cuprinde Inalte Curti, tribunale, compuse din magistrati, precum si alte instante a caror competenta este stabilita printr-un act al Parlamentului.

Desi - asa cum aratat - competenta in problemele constitutionale apartine Curtii Constitutionale, Sectiunea 172 din Constitutie dispune ca orice tribunal poate sa stabileasca ca o lege este neconcordanta cu Constitutia si in consecinta este inaplicabila. In asemenea situatii, tribunalul respectiv poate emite o ordonanta prin care sa stabileasca limitele invaliditatii unei anumite legi, limitand insa retroactivitatea efectelor invaliditatii in timp.

Orice persoana sau organ de stat avand interes in problema respectiva se poate adresa insa direct Curtii Constitutionale pentru a confirma sau sa circumscrie un ordin de invaliditate constitutionala pronuntat de un tribunal. In caz de descompletare a Curtii Constitutionale, presedintele republicii poate sa desemneze o persoana care sa indeplineasca atributiile de membru al Curtii Constitutionale in perioada vacantei postului.

In sistemul Sud African exista o Comisie a serviciului judiciar, care are atributii similare Consiliului Suprem al Magistraturii din tara noastra. Ea are insa atributii mai largi, fiind de fapt un adevarat organ de consultare al Guvernului national in orice problema ce se refera la sistemul judiciar sau la administrarea justitiei.

Sectiunea 179 din Constitutie defineste atributiile Autoritatii nationale de urmarire (similara procuraturii), al carei sef este desemnat de presedintele republicii. Directorul national al acuzarii publice emite directive, intervine in procese atragand atentia cand nu se respecta directivele; el poate insa, in acelasi timp, sa reconsidere deciziile de urmarire, avand totodata si alte prerogative care ii sunt stabilite de legislatia nationala.

Capitolul IX din Constitutie se refera la o serie de institutii de stat care sprijina democratia constitutionala, printre care Protectorul public (similar Avocatului Poporului), Comisia pentru drepturile omului, Comisia cu privire la protejarea drepturilor culturale, religioase si lingvistice, Comisia pentru egalitatea conceptiei, Controlorul general, Comisia electorala s.a.

De mentionat, in ceea ce priveste Protectorul Public, ca acesta are dreptul sa investigheze orice conduita in probleme de stat sau administratie publica pe care o considera suspecta si, in consecinta, sa procedeze la actiune imediata. El nu poate insa sa investigheze asupra deciziilor tribunalelor. Rapoartele Protectorului public sunt publice, cu exceptia situatiilor speciale, care implica confidentialitate.

Protectorul public este desemnat pe o perioada de sapte ani, dar nu poate fi reales.

Constitutia Republicii Africa de Sud mai cuprinde prevederi legate de administratia publica. Retinem existenta unei Comisii pentru serviciul public (sectiunea 196) care este independenta si trebuie sa fie impartiala, indeplinindu-si atributiile fara teama, favoruri sau prejudicerea intereselor, in scopul de a mentine o administratie publica efectiva si eficienta, la standardele cele mai inalte ale eticii profesionale in serviciul public.

Comisia are atributia de a promova valorile mentionate, dar si de a face investigatii, evaluari, de a propune masuri de imbunatatire a activitatii organelor administrative.

In Constitutia Republicii Africa de Sud se mai intalnesc prevederi legate de serviciile de securitate, aparare, controlul politiei, serviciile de informatii etc.

De remarcat ca in conformitate cu prevederile sectiunii 211 se recunoaste institutia liderilor traditionali, care este insa supusa prevederilor Constitutiei. Autoritatile traditionale trebuie sa respecte dreptul cutumiar si legislatia. Legislatia nationala poate asigura un rol al liderilor traditionali ca o institutie de nivel local si chiar sa dispuna crearea unei Camere a liderilor traditionali, precum  si a unui Consiliu al liderilor traditionali.

Alte prevederi ale Constitutiei se refera la finante, Banca Centrala, veniturile administratiilor centrale si provinciale.

In sfarsit, in cadrul Capitolului XIV 'Prevederi generale', exista importante dispozitii referitoare la dreptul international. Astfel, se prevede ca negocierea si semnarea tratatelor internationale se efectueaza de executivul national, iar tratatele ratificate sunt obligatorii pentru Republica Africa de Sud. Cu toate acestea, acordurile pentru probleme tehnice, administrative sau executive pot intra in vigoare prin simpla lor aprobare de catre executiv, fara a mai fi necesara aprobarea lor de catre Adunarea Nationala si Consiliul provinciilor, insa trebuie ca ele sa fie inregistrate la Parlament.

Dreptul international cutumiar continua sa-si produca efectele, cu conditia insa ca el sa nu contravina Constitutiei sau unui act al Parlamentului. Potrivit art.235, dreptul la autodeterminare pe care il are poporul sud african in intregul sau nu impiedica recunoasterea notiunii de autodeterminare unor comunitati culturale si lingvistice in interiorul unei entitati teritoriale in cadrul republicii.

Dupa cum se vede din cele ce preced, Constitutia Republicii Africa de Sud (considerata inca nedefinitiva) reprezinta un document modern, ce cuprinde importante prevederi noi. Se constata totusi anumite compromisuri intre punctele de vedere pe care le-am mentionat, intre viziunea centralista privind unitatea statului si recunoasterea autonomiei locale, in special a prerogativelor liderilor traditionali.