IRAN - Elemente de ordin istoric, Dezvoltarea constitutionala, Organizarea constitutionala

IRAN

1.1.1. Elemente de ordin istoric

Numele Iran deriva de la triburile Ariene, inclusiv Mezii si Persii, care au locuit regiunile pe care se intinde actualul stat al Iranului inca din anul 1600 inainte de Christos. Regatul Mezilor cunoaste o dezvoltare considerabila in timpul  lui Ciaxare (630-584 i.Chr.), fiind apoi anexat de regele Persiei, Cirus al II-lea (559-530 i.Chr.).

Dinastia Ahemenizilor atinge apogeul sau sub Darius I (522-486 i.Chr.). In aceasta perioada, Imperiul Persan se intindea de la Indus pana la Egipt, Tracia si Asia Mica. Alexandru cel Mare (334-330 i.Chr.) cucereste Regatul medo-persilor, ce revine apoi conducerii generalului Seleucus (358-280 i.Chr.), unul din locotenentii sai, care il stapaneste impreuna cu descendentii sai pana la cucerirea Regatului de catre Parti. La randul sau, dinastia partiana este rasturnata in anul 226 d.Chr. de Ardashir, fondatorul imperiului Sassarnian. Intre anii 633-641, Iranul este cucerit de arabi, cu care prilej adopta islamismul, iar apoi trece sub stapanirea dinastiei turcesti din Imperiul Seljuk. Imperiul Seljuk este spulberat de mongoli in secolul XIII. Dupa aceasta, Persia ramane din nou divizata, pana cand este cucerita in anul 1380 de catre Tamerlan. Urmeaza o perioada de confruntari si dispute cu regatele straine, care se sfarseste prin ascensiunea dinastiei Safavi, care conduce Iranul intre 1499-1736. La randul sau, aceasta dinastie este rasturnata de catre Nadir Sah (1736-1747) dupa moartea caruia urmeaza o noua perioada de instabilitate, pana la instaurarea dinastiei Kajarilor (1779-1825). In timpul acestei dinastii, Iranul cunoaste o perioada de declin, pierzand - ca urmare a mai multor razboaie cu Rusia - Gruzia, Daghestanul, Azerbaidjanul de Nord si Armenia de Nord cu Erevanul^[1]

Secolul XIX reprezinta o perioada de confruntari intre Marea Britanie si Rusia in ce priveste influenta lor pe teritoriul persan. Prin tratatul din 1907, Iranul este impartit in doua sfere de influenta: una sub dominatie rusa si alta sub dominatie britanica. In perioada in care Iranul era confruntat cu o puternica penetratie straina si tara divizata, un ofiter Reza Khan devine ministru de razboi in urma unei lovituri de stat ce se produce in 1921 si se incoroneaza apoi ca Sah al Persiei, punand bazele dinastiei Pahlavi (1925-1979).

In timpul celui de al doilea razboi mondial, Iranul este ocupat partial de britanici, de americani si de trupele sovietice, pana in 1946. In 1951, noul prim ministru ales, Mohammed Mossadegh, obtine din partea Parlamentului aprobarea pentru nationalizarea petrolului, un sector de industrie in care prezenta straina (in special britanica) era deosebit de puternica. Regimul Mossadegh este rasturnat in 1953, ca o consecinta a politicii sale de afirmare a independentei tarii, care nu raspundea intereselor companiilor petroliere straine. In perioada care urmeaza, regimul Sahului Pahlavi cunoaste o perioada de stabilitate si chiar de crestere economica in intervalul 1965-1977.

Cu incepere din 1975, Sahul Iranului introduce sistemul monopartid, intemeindu-se pe Rastakhis (Iran National Resurgence Party), insa sistemul monopartid starneste numeroase critici din partea fortelor de opozitie care deveneau tot mai puternice.

Cea mai puternica opozitie impotriva regimului Sahului venea din partea liderului religios, Ayatolahul Khomeini care, exilat in Franta, ducea o campanie activa impotriva regimului Sahului, transmitand pe benzi magnetice imprimate predicile sale, care erau ascultate in moscheile din Iran si care indemnau la rasturnarea regimului. Ideile sale, care cereau in esenta reintoarcerea la principile religiei islamice, capatau o adeziune tot mai larga, ducand in final la o revolta impotriva regimului Sahului si la transformarea Iranului intr-o Republica islamica (1 aprilie 1979). In fruntea tarii este instalat un Consiliu Revolutionar Islamic, compus din 15 membri care se gaseau sub controlul Ayatolahului Khomeini, avand prerogative mai importante si mai eficiente decat Guvernul tarii.

Ca urmare a schimbarilor survenite, Iranul - declarat Republica islamica - adopta o noua Constitutie, intemeiata pe principiile doctrinei islamice. Relatiile cu S.U.A. sunt serios afectate de ocuparea Ambasadei S.U.A. din Iran de catre un grup de studenti islamici si luarea ca ostatici a 63 de americani aflati in ambasada. Ca urmare a unor negocieri legate in special de restituirea bunurilor Sahului si de blocarea de catre S.U.A. a valorilor iraniene aflate in bancile americane, ostaticii sunt eliberati in ianuarie 1981.

Pe plan extern, vechea disputa intre Iran si Irak in legatura cu zona Shatt el Arab duce la un razboi de uzura cu Irakul, soldat cu grele pierderi de ambele parti, care se incheie in august 1988 prin acceptarea de catre Iran a rezolutiei nr.598 a Consiliului de Securitate al O.N.U., care prevedea incetarea imediata a tuturor ostilitatilor.

Dupa moartea Ayatolahului Khomeini, conducatorul nediscutat al tarii, pe plan politic se manifesta o confruntare intre elementele care se pronuntau pentru modernizare si adeptii ortodocsi ai religiei islamice, care se pronuntau impotriva oricaror compromisuri. In 1990 este incheiat un acord de pace cu Iranul, iar in mai 1992 alegerile duc la constituirea unei majoritati fidele ideilor lui Hoshemi Rafsanjani, presedintele Majlis-ului (Parlament), care luase locul Ayatolahului Khomeini in calitate de conducator spiritual al Iranului.

La 8 martie si 19 aprilie 1996 s-au desfasurat alegerile pentru desemnarea celor 270 membri alesi prin scrutin direct ai Adunarii Consultative Islamice. Din cele 248 de mandate repartizate, 110 au revenit 'Societatii clericilor combatanti' (conservatoare, formata din adeptii presedintelui Adunarii, Nastegi-Nouri, fata de 80 care au fost alocate 'Celor care servesc constructia Iranului' (adepti ai gruparii moderate, conduse de Presedintele Republicii, Ali Akbar Rafsanjani)^[2]. La 23 mai 1997, Mohammad Khatani, un cleric de orientare moderata, a fost ales noul Presedinte al Iranului.

1.1.2. Dezvoltarea constitutionala

Dupa instalarea noului regim islamic, Abolhassan Bani-Sadr a fost ales, in ianuarie 1980, ca presedinte al republicii, la propunerea Ayatolahului Khomeini. Alegerile pentru Majlis (parlamentul iranian) s-au desfasurat in doua etape: la 14 martie si 9 aprilie, cea din urma runda fiind amanata pentru 7 mai. La 17 iulie 1980 a fost alcatuit un Consiliu de Supraveghere, compus din sase clerici si sase juristi. Speaker-ul Majlis-ului nou ales a fost desemnat Ayatolahul Hashemi Rafsanjani. Noul parlament era dominat de reprezentantii religiei islamice. La 9 august 1980 a fost desemnat ca prim ministru Mohammed Ali Rajai, care fusese ministru al educatiei si invatamantului in primul guvern care se instalase dupa rasturnarea Sahului, condus de Bazargan.

In conditiile incordarii relatiilor cu S.U.A. si ale crizei ostaticilor, Ayatolahul Khomeini, in calitatea sa de lider spiritual, il revoca pe Bani-Sadr din functiile de comandant sef al armatei si presedinte. Urmeaza mai multe atentate soldate cu victime, printre acestea numarandu-se chiar primul ministru al tarii, Rajai. Bani-Sadr, care nu mai beneficia de increderea fortelor islamice, se refugiaza in Franta.

In august 1982, Curtea Suprema a decis abolirea intregii legislatii care nu ar fi fost in concordanta cu principiile islamice. La 10 decembrie au fost efectuate alegeri pentru desemnarea unei Adunari de experti, avand misiunea sa desemneze pe succesorul Ayatolahului Khomeini. Au fost alesi, printre altele, in cadrul acestei Adunari, Presedintele Republicii, Hojatolislam Sayed Ali Khamenei si Speaker-ul Majlisului, Hojatolislam Ali Akbar Hashemi Rafsanjani.

In 1983 a fost dizolvat Partidul Comunist Tudeh, precum si alte organizatii ale caror principii nu concordau cu ideile islamice. La 14 iulie s-a reunit Adunarea expertilor.

Sistemul juridic a fost reformat, reintroducandu-se pedepsele penale consacrate de legea islamica, printre care taierea mainilor pentru hoti si uciderea cu pietre a femeilor adultere.

In 1984, la 15 aprilie, s-au desfasurat alegerile pentru noul Parlament. Guvernul Hosein Musavi-Khamenei, care fusese desemnat in octombrie 1981, a primit un vot de incredere dupa ce a efectuat, insa, o remaniere.

In 1985 s-au desfasurat alegeri, la 16 august, pentru functia de Presedinte al Republicii. Dintre cele 30 de persoane  care si-au depus candidatura, 27 au fost respinse de Consiliul de Supraveghere, inclusiv aceea a doctorului Mehdi Bazargan, seful primului guvern revolutionar constituit dupa plecarea Sahului, devenit intre timp unul din liderii opozitiei.

Presedintele Khamenei a fost reales pentru un nou mandat, iar prim ministru a fost desemnat Musavi. La 23 noiembrie, Ayatolahul Montazeri a fost nominalizat de catre Adunarea expertilor ca succesor al Ayatolahului Khomeini. Ayatolahul Khomeini, care initial se pronuntase pentru alegerea Ayatolahului Montazeri ca lider spiritual, se pronunta in final in favoarea unui Consiliu compus din mai multi lideri proeminenti.

Alegerile pentru cel de al treilea Parlament au avut loc la 8 aprilie 1988. Dupa alegerea acestuia, Ayatolahul Rafsanjani a fost ales ca Speaker. In decembrie, Majlisul initiaza discutii in legatura cu o reforma constitutionala. In testamentul revizuit al Ayatolahului Khomeini se face referire la necesitatea unei conduceri colective.

In martie 1989 Ayatolahul Montazeri se retrage din competitie. Intr-o scrisoare adresata Ayatolahului Khomeini, Rafsanjani se pronunta pentru desfiintarea functiei de prim ministru si pentru separarea functiilor prezidentiale. Este constituita o Comisie de experti pentru a initia amendamente la Constitutie, in concordanta cu experienta acumulata in cei 10 ani de revolutie islamica. Printre membrii comisiei de experti au fost inclusi Khamenei, Musavi si Rafsanjani. Comisia  de experti trebuia sa studieze, printre altele, pozitia constitutionala a liderului spiritual Faqih, a presedintelui si a puterii judecatoresti.

Inainte ca sa fie incheiate lucrarile pentru revizuirea Constitutiei, Ayatolahul Khomeini inceteaza din viata, iar functiile sale sunt preluate de Presedintele Ali Khamenei, ales de catre Adunarea expertilor cu o majoritate de doua treimi. Functiile de Presedinte al Republicii au fost asumate in aceste conditii de Ayatolahul Rafsanjani.

La 8 iulie 1989 recomandarile pentru modificarea Constitutiei au fost supuse unui referendum popular, iar In 1992 s-au desfasurat alegeri pentru un nou Majlis. Ulterior,  alegeri pentru Adunarea Consultativa Islamica au avut loc la 8 martie si 19 aprilie 1996, iar apoi in anul 2000.

Liderul suprem religios al tarii este in prezent Ali-Hoseini Khamenei, de la 4 iunie 1989. Actualul presedinte al tarii este Mahmed Ahmadi Nejad, investit la 3 august 2005.

1.1.3. Organizarea constitutionala

Constitutia iraniana in vigoare a fost adoptata la 24 octombrie 1979 si a fost amendata la 28 iulie 1989^[3]

Constitutia cuprinde 177 articole, iar materiile sunt dispuse in urmatoarea ordine: preambul, principii generale, limba oficiala, scrierea, calendarul si steagul tarii, drepturile poporului, economia si problemele financiare, dreptul la suveranitate nationala si puterile care deriva din ea, puterea legislativa, consiliile, liderul, consiliile de conducere, puterea executiva, politica externa, autoritatea judecatoreasca, radioul si televiziunea, Consiliul Suprem pentru Securitatea Nationala si revizuirea Constitutiei.

Preambulul Constitutiei reafirma valorile revolutiei islamice si obiectivele modului islamic de guvernare, asa cum au fost elaborate de catre Ayatolahul Khomeini. Preambulul Constitutiei precizeaza ca 'In conceptia islamului, guvernarea nu deriva din interesele unei clase, nici nu urmareste ca sa serveasca dominatia unui individ sau unui grup; ea reprezinta mai curand cristalizarea unui ideal politic al poporului'.

Tinand seama de caracterul esential al miscarii islamice, Constitutia garanteaza respingerea oricaror forme de tiranie (asuprire, prigoana) intelectuala sau sociala, precum si a monopolului economic si are ca scop sa intareasca increderea poporului in propria sa capacitate de a pune capat unui sistem de opresiune. Constitutia asigura bazele participarii tuturor membrilor societatii in toate stadiile procesului decizional.

In Capitolul I, consacrat principiilor generale, se specifica, printre altele, ca forma de guvernamant a Iranului este republica islamica, intemeiata pe credinta in puterea divinitatii, justitia divina, valoarea omului si raspunderea sa in fata lui Dumnezeu. In acest context, Republica Islamica Iran urmareste crearea unor conditii favorabile pentru cresterea virtutilor morale bazate pe credinta si pietate si lupta impotriva tuturor formelor de viciu si coruptie. Urmarind aceste scopuri, Republica Islamica Iran isi propune, printre altele, sa elimine orice forme de autocratie, sa asigure participarea poporului la elaborarea destinului sau, sa aboleasca toate formele de discriminare si sa puna bazele unui sistem economic corect si just, in concordanta cu criteriile islamice.

In art.4 al Constitutiei se specifica, de altfel, ca 'toate legile civile, penale, financiare, economice, administrative, culturale, militare, politice si alte legi si regulamente trebuie sa se intemeieze pe criteriile islamice. Acest principiu se aplica in mod absolut si general tuturor articolelor din Constitutie, la fel ca si tuturor legilor si reglementarilor, membrii Consiliului de Supraveghere fiind judecatori in aceasta privinta'.

In concordanta cu art.6, in Republica Islamica Iran problemele tarii sunt solutionate pe baza opiniei publice exprimate sub forma alegerilor, inclusiv alegerile pentru Presedinte, deputatii care fac parte din Adunarea Consultativa islamica, membrii consiliilor sau pe calea referendumului, in problemele specificate in Constitutie.

In Republica Islamica, libertatea, independenta, unitatea si integritatea teritoriala a tarii sunt inseparabile una de alta si apararea lor constituie o indatorire atat a guvernului, cat si a fiecarui cetatean. Sub pretextul libertatii nu pot fi aduse atingeri independentei sau integritatii teritoriale a Iranului si, in mod similar, nici o autoritate nu are dreptul de a abroga drepturile legitime, nici chiar prin legi sau regulamente, sub pretextul apararii independentei si integritatii teritoriale a tarii.

Religia oficiala a Iranului este religia islamica. Cu toate acestea, se recunosc drepturi minoritatilor religioase zoroastriana, ebraica si crestina, in limitele prevazute de lege. In conformitate cu principiile islamice, guvernul Republicii Islamice Iran si toti musulmanii au datoria de a trata pe nemusulmani in conformitate cu normele eticii si cu  principiile justitiei islamice, ale echitatii si ale respectului pentru drepturile omului.

In Capitolul II se aduc precizari in legatura cu limba oficiala a tarii, care este persana, si calendarul oficial care este cel islamic, specificandu-se totodata culorile drapelului si emblema Republicii Islamice Iran.

Drepturile poporului sunt stipulate in Capitolul III, in care se regasesc referiri cu privire la egalitatea cetatenilor, egala protectie a lor in fata legii, respectul demnitatii si proprietatii, libertatea de expresie, secretul corespondentei, dreptul de a constitui partide, dreptul de intrunire, precum si dreptul de a-si alege profesia. In acelasi capitol al Constitutiei iraniene exista prevederi cu privire la drepturile economico-sociale, dreptul la educatie, dreptul la un nivel de trai satisfacator, ca si cu privire la drepturile judiciare, in randul carora un loc important il ocupa prezumtia de nevinovatie.

In Constitutia iraniana intalnim o prevedere (art.40), potrivit careia exercitiul drepturilor nu poate fi facuta in detrimentul intereselor publice. De asemenea, mentionam si dispozitia art.41 care stabileste ca dreptul la cetatenie este un drept esential al fiecarui iranian, acest drept neputand fi retras unui cetatean decat daca el insusi solicita acest lucru sau daca i-a fost acordata cetatenia unui alt stat.

Capitolul consacrat problemelor economice reafirma o serie de idei pe care le-am mentionat, cuprinse in preambulul Constitutiei, in legatura cu satisfacerea cerintelor umane si asigurarea conditiilor de dezvoltare ale fiecarui cetatean iranian.

De mentionat mai sunt o serie de prevederi ca, de pilda, existenta unui plan pentru dezvoltarea economiei nationale, astfel structurat incat sa asigure posibilitatea angajarii fiecarui cetatean in activitati utile, precum si in conducerea treburilor tarii.

Mai sunt de semnalat si o serie de norme in spiritul doctrinei islamice, cuprinse in art.43 din Constitutie, ca de pilda interzicerea tendintelor de monopol, care ar aduce vatamarea altor persoane, a extravagantelor, precum si prevenirea dominatiei economice straine asupra economiei nationale. Art.44 prevede ca 'Economia Republicii Islamice Iran cuprinde trei sectoare: sectorul de stat, sectorul cooperatist si sectorul privat, toate cele trei forme de proprietate bucurandu-se de ocrotirea legilor Republicii Islamice Iran'. De asemenea, sunt de mentionat si prevederile art.49 din Constitutia iraniana, potrivit carora guvernul are responsabilitatea de a confisca bogatia acumulata prin camata, prin uzurpare, mita, delapidare, furt, jocuri de noroc, abuzuri pe seama unor fundatii, prin vanzarea terenurilor necultivate, neindeplinirea contractelor guvernamentale, coruptie s.a. De asemenea, in cadrul acestui capitol se regasesc si prevederi legate de apararea mediului (art.50).

In Capitolul V se intalnesc o serie de dispozitii de principiu. Asa, de pilda, se precizeaza ca suveranitatea absoluta asupra lumii si asupra oamenilor ii apartine lui Dumnezeu si ca acesta l-a facut pe om stapan pe propriul sau destin. Nimeni nu poate sa deposedeze pe om de acest drept divin, nici sa-l subordoneze unor interese particulare sau de grup.

Puterile de guvernamant in Republica Islamica Iran sunt: legislativul, puterea judiciara si puterea executiva, toate acestea functionand sub Conducere (liderul spiritual) si in concordanta cu prevederile Constitutiei. Functiile legislative apartin Adunarii Consultative Islamice, dar in anumite cazuri este posibil sa se recurga la adoptarea legilor prin referendum.

Functiile executivului, afara de cele care sunt incredintate de catre Constitutie liderului spiritual, vor fi exercitate de catre Presedintele Republicii.

Functiile judecatoresti apartin tribunalelor, constituite in conformitate cu criteriile islamice.

Puterea legislativa apartine Adunarii Islamice Consultative, aleasa prin vot direct si secret pe termen de patru ani. Numarul membrilor Adunarii, specificat de Constitutie, este de 290. Modul de alegere a Speaker-ului si a Biroului de conducere al Adunarii, numarul comitetelor, au fost  stabilite printr-un Cod de procedura, pe care l-a adoptat insasi Adunarea.

Adunarea Consultativa Islamica are dreptul de a adopta legi, in limitele competentei sale. Ea nu poate insa sa elaboreze legi care ar contraveni doctrinei islamice si principiilor ei, grija acestei concordante fiind asigurata de Consiliul de Supraveghere (Guardian Council). Adunarea are si  dreptul sa interpreteze legile ordinare.

Initiativa legislativa apartine Guvernului, dar si unui numar de cel putin 15 parlamentari.

Tratatele internationale trebuie sa fie aprobate de Adunarea Consultativa Islamica.

Modificarea frontierelor este exclusa, cu exceptia unor modificari minore, care nu sunt unilaterale si nu afecteaza independenta tarii, situatie in care este necesara o majoritate de patru cincimi din numarul total al membrilor Adunarii Consultative.

Proclamarea legii martiale este interzisa. In caz de razboi sau alte situatii speciale, guvernul are dreptul sa impuna - temporar - anumite restrictii, cu acordul Adunarii Consultative Islamice.

Fiecare deputat este responsabil fata de intreaga natiune, iar drepturile sale de membru al Adunarii nu sunt transmisibile. Deputatii beneficiaza de libertatea deplina a cuvantului, precum si de dreptul de a interpela pe membrii Guvernului.

In actualul Parlament reformistii detin 189 mandate din 290, radical islamistii 59, independentii 42 iar minoritatile religioase 5.

In acelasi capitol al Constitutiei iraniene intalnim precizari cu privire la Consiliul de Supraveghere, compus din sase personalitati desemnate prin lege si sase juristi specializati in diferite domenii ale dreptului, alesi de Adunarea Consultativa Islamica.

Membrii alesi ai Consiliului de Supraveghere sunt desemnati pe un termen de sase ani, dar jumatate dintre ei urmeaza sa fie reinnoiti la fiecare trei ani. Toate legile votate de Adunarea Consultativa Islamica vor fi transmise Consiliului de Supraveghere, care intr-un termen de 10 zile urmeaza sa se pronunte asupra conformitatii lor cu principiile islamice. Daca nu vor fi gasite conforme, legile vor fi transmise Consiliului Adunarii Islamice, spre a fi revazute. In situatia in care Consiliul de Supraveghere apreciaza ca ar fi nevoie de un interval mai mare de timp pentru a se putea pronunta asupra legii, el va putea cere Adunarii Consultative Islamice prelungirea acestui termen cu inca 10 zile. Evaluarea conformitatii legislatiei cu principiile islamice si cu prevederile Constitutiei se face cu majoritatea membrilor Consiliului de Supraveghere.

Consiliul de Supraveghere are si dreptul de a interpreta Constitutia, dreptul de interpretare a legilor ordinare revenind - asa cum s-a aratat - Adunarii Consultative Islamice.

Un capitol special este consacrat consiliilor, prin acestea intelegandu-se organele de administratie locala ale satelor, diviziilor, oraselor, municipalitatilor si provinciilor. Conditiile de determinare a eligibilitatii unor persoane in aceste organe, modul de desfasurare a alegerii consiliilor, atributiile acestora, vor fi stabilite prin lege.

Constitutia prevede alcatuirea unui Consiliu Suprem al Provinciilor, compus din reprezentanti ai consiliilor locale, care va avea dreptul sa elaboreze legi, spre a le supune Adunarii Consultative Islamice sau direct Guvernului.

Guvernatorii provinciilor, guvernatorii oraselor, guvernatorii de divizii si alte persoane oficiale care sunt numite de catre Guvern trebuie sa respecte deciziile care au fost luate de consiliu in cadrul jurisdictiei lor. Deciziile luate de consilii nu trebuie, insa, in nici un caz sa contrazica criteriile islamice si legile tarii.

Constitutia Republicii Islamice Iran consacra un capitol special institutiei Liderului spiritual sau Consiliului liderilor. Aceasta institutie a fost consacrata de Constitutia iraniana ca urmare a rolului proeminent pe care l-a jucat in victoria Revolutiei islamice fondatorul Republicii Islamice Iran, Ayatolahul Khomeini. In conceptia pe care o consacra Constitutia iraniana, functia Liderului spiritual consta in a orienta politica statului, de a superviza anumite politici, de a propune decrete pentru referendumul national, de a declara razboiul sau pacea, de a numi, demite sau accepta demisia unor inalti demnitari, de a solutiona diferendele intre componentele fortelor armate, precum si de a rezolva anumite probleme ce nu pot fi solutionate prin metode conventionale.

In competenta Liderului spiritual revine si semnarea decretelor prin care poporul ar fi convocat pentru alegerea Presedintelui Republicii, demiterea presedintelui Republicii - daca acesta actioneaza in scopuri contrare tarii, dupa ce Curtea Suprema il va fi gasit vinovat de incalcarea Constitutiei sau dupa ce Adunarea Consultativa Islamica il va fi declarat incompetent.

Puterea executiva revine in primul rand Presedintelui Republicii, care dupa Liderul spiritual este persoana cea mai importanta a tarii. El este responsabil pentru aplicarea prevederilor Constitutiei si actioneaza ca sef al executivului, cu exceptia problemelor care sunt de competenta directa a Liderului spiritual.

Presedintele Republicii este ales pe termen de patru ani, prin votul direct al poporului, el putand fi reales numai o singura data. Alegerea Presedintelui are loc ca urmare a votului majoritatii absolute a persoanelor inscrise pe listele de alegatori. Daca la prima consultare populara nu va fi posibila intrunirea unei asemenea majoritati, va vea loc un nou scrutin, in care va fi declarat ales candidatul care va  intruni cel mai mare numar de voturi.

Presedintele Republicii este responsabil pentru indeplinirea obligatiilor sale constitutionale fata de Liderul spiritual, fata de Adunarea Consultativa Islamica si fata de popor. Odata legile adoptate de Adunarea Consultativa Islamica, sau ca rezultat al unui referendum, Presedintele este obligat sa le promulge. Pentru indeplinirea atributiilor sale, Presedintele poate sa desemneze unul sau mai multi loctiitori ai sai.

In Constitutia iraniana se mai prevede ca Presedintele sau loctiitorii sai vor avea autoritatea sa semneze tratate, protocoale, contracte si intelegeri incheiate de Guvernul iranian cu alte guverne, ca si intelegeri privind participarea Iranului la organizatiile internationale, dupa ce va fi obtinut aprobarea Adunarii Consultative Islamice.

Ministrii sunt numiti de catre Presedintele Republicii si urmeaza sa fie prezentati Adunarii Consultative pentru un vot de incredere. In cazul in care alegerile pentru o noua Adunare au loc in timpul mandatului aceluiasi presedinte, acesta este obligat sa solicite un nou vot de incredere pentru ministrii sai.

In conformitate cu prevederile Constitutiei iraniene, Presedintele Republicii este si presedinte al Consiliului de Ministri. El supervizeaza activitatile ministrilor si adopta masurile necesare pentru a coordona deciziile Guvernului. Presedintele Republicii are dreptul de a demite ministrii si de a numi ministri noi, dar in acest caz un vot de incredere este necesar din partea Adunarii Consultative Islamice.

In ce priveste organizarea armatei, Constitutia cuprinde dispozitii speciale cu privire la sarcinile armatei Republicii Islamice, stabilind totodata existenta si a unei forte populare - Corpul Gardienilor Revolutiei Islamice.

O prevedere importanta a Constitutiei islamice este cea inscrisa in art.146, care dispune ca stabilirea oricarui fel de baze militare straine in Iran este interzisa, chiar daca aceasta ar fi justificata de scopuri pasnice.

Capitolul X, care se refera la politica externa, precizeaza ca aceasta are ca obiectiv respingerea tuturor formelor de dominatie, apararea independentei tarii si respectul integritatii sale teritoriale.

Sunt interzise orice forme de intelegeri internationale care ar instaura un control strain asupra bogatiilor naturale, economiei, armatei sau culturii, ca si asupra unor alte aspecte ale vietii nationale.

In Capitolul XI al Constitutiei Republicii Islamice Iran sunt inscrise prevederi referitoare la autoritatea judecatoreasca, specificandu-se ca aceasta este o putere independenta care protejeaza drepturile indivizilor si ale societatii si care este raspunzatoare pentru aplicarea ideilor de justitie. Constitutia prevede responsabilitati speciale care revin ministrului justitiei, Curtii Supreme, Procurorului General. Ea precizeaza totodata ca in Iran inamovibilitatea judecatorilor este asigurata, iar hotararile instantelor se bazeaza pe dreptul existent sau pe sursele islamice. O prevedere interesanta este inscrisa in ultima parte a art.167, care dispune ca judecatorul, in lipsa unor prevederi exprese cuprinse in legi, nu poate sa se abtina de a examina o anumita cauza si sa pronunte o hotarare asupra ei.

In sistemul judiciar iranian, conform art.168 din Constitutie, delictele politice si de presa urmeaza sa fie judecate in mod public si in prezenta unui juriu de catre Curtile de justitie. Modul in care urmeaza sa fie selectionat juriul, puterile sale si definirea infractiunilor politice vor fi determinate prin legi, in concordanta cu criteriile islamice.

Semnalam, de asemenea, o prevedere importanta pe care o inscrie art.170 din Constitutie, in sensul ca judecatorii si instantele judecatoresti, in general, sunt obligate sa refuze sa execute dispozitii sau reglementari ale Guvernului care ar fi in conflict cu legile sau cu normele islamice, sau care s-ar situa dincolo de competentele recunoscute puterii executive. Oricine are dreptul sa ceara Curtii de Justitie administrativa anularea oricarei asemenea reglementari.

Constitutia iraniana cuprinde prevederi speciale cu privire la Radio si Televiziune, stabilind libertatea lor de expresie si de a difuza stirile respectand criteriile islamice si interesele tarii.

De asemenea, prin Constitutia iraniana este constituit Consiliul Suprem pentru Securitate Nationala, pentru salvarea intereselor nationale si apararea revolutiei islamice, a integritatii teritoriale si a suveranitatii nationale a Iranului.

Consiliul Suprem pentru Securitate Nationala este competent a elabora politicile de securitate, de a coordona activitatile in domeniul mentionat si de a folosi resursele pentru combaterea amenintarilor externe. Consiliul se compune din sefii ramurilor de guvernamant, comandantul fortelor armate, ofiterul care raspunde de planificarea si problemele bugetare, doi reprezentanti numiti de Liderul spiritual, ministrii afacerilor externe, de interne si al informatiilor si alti inalti oficiali ai fortelor armate si ai Corpului Gardienilor Revolutiei Islamice.

In ceea ce priveste revizuirea Constitutiei, Constitutia iraniana stabileste urmatoarea procedura: Liderul spiritual  trimite un edict Presedintelui Republicii, dupa ce se va fi consultat in prealabil cu Consiliul National al Exigentei, propunand eventuale amendamente ce trebuie efectuate de catre Consiliul de Revizie. Acesta se compune din membrii Consiliului de Supraveghere, sefii celor trei ramuri ale Guvernului, membrii permanenti ai Consiliului National de Exigenta, cinci membri din partea Adunarii Expertilor, 10 reprezentanti selectati de Liderul spiritual, trei reprezentanti ai Consiliului de Ministri, trei reprezentanti ai autoritatii judecatoresti, 10 reprezentanti ai Adunarii Consultative Islamice si trei reprezentanti selectati dintre profesorii universitari.

Modul de desfasurare a lucrarilor acestui consiliu urmeaza a fi stabilit prin lege, iar deciziile sale, dupa ce vor fi aprobate de Liderul spiritual, vor deveni obligatorii, cu conditia ca poporul iranian sa le aprobe pe calea unui referendum, cu majoritatea absoluta a voturilor.