|
|
|
Relatii politice si relatii diplomatice; definirea dreptului diplomatic; sursele dreptului diplomatic; codificarea dreptului diplomatic si consular; ;octrina dreptului diplomatic; codificarea dreptului diplomatic si consular -Doctrina dreptului diplomatic
Introducere:
Sfera de constituire si de aplicare a dreptului diplomatic se contureaza prin abordarea distincta a relatiilor politice si a relatiilor diplomatice dintre state si prin definirea diplomatiei ca profesie.
Pentru cunoasterea, respectarea si aplicarea normelor de drept diplomatic, este necesara cunoasterea formelor de exprimare a acestei componente a dreptului international public.
Obiectiv:
stabilirea locului dreptului diplomatic in cadrul dreptului international public; definirea surselor dreptului diplomatic; descrierea procesului de codificare a dreptului diplomatic si a celui de constituire a doctrinei in materie ofera un ghid util recurgerii la sursele esentiale; prezentarea reglementarilor in vigoare privind diplomatia la nivel inalt, diplomatia forurilor internationale si activitatea serviciilor diplomatice si consulare.
Concepte cheie:
politica, politica externa, diplomatia, dreptul diplomatic; sursa de drept, cutuma diplomatica, conventiile privind domeniul dreptului diplomatic, principiile dreptului diplomatic, doctrina, analogia, sentintele in materie ale Curtii Internationale de Justitie; codificarea, Comisia de Drept International a ONU
Rezumat
Politica este conducerea treburilor publice. Face politica acela care participa la conducerea treburilor publice, la ansamblul afacerilor publice, la evenimentele din acest domeniu, la confruntarea dintre partide, la guvernare. Statul face politica de stat. Celelalte organizatii fac politica pentru a ajunge sa faca politica de stat.
Politica externa este instrumentul prin care se actioneaza asupra imprejurarilor externe, a relatiilor externe proprii, dar si a relatiilor externe ale strainilor.
Guvernul actioneaza dupa criteriul suveranitatii. In conditiile interactiunii cu organizatii guvernamentale si neguvernamentale locale, nationale, regionale sau globale, politica externa a statului ramane instrumentul de reafirmare a suveranitatii statului si a identitatii nationale.
Capacitatea guvernului de a orienta politica externa decurge din consensul cercurilor politice interne cu privire la elementele definitorii, considerate incontestabile, ale identitatii nationale. O parte a politicii externe se constituie in afara nucleului statului, fiind rezultatul contributiei provinciilor, a regiunilor, a municipalitatilor, a diferitelor organizatii teritoriale. Interesele se constituie prin interactiune sociala si deciziile de politica externa se iau sub influente culturale si simbolice comune. Satisfacerea interesului national inseamna si luarea in considerare a intereselor private.
Intrucat conditia esentiala a politicii externe este realitatea strainatatii, extraneitatea, in politica externa domina autoritatea publica.
Politica externa, elaborata de cei care au ajuns sa faca politica de stat, este aplicata de serviciile statului.
Politica externa a statului este activitatea prin care guvernul stabileste, defineste si reglementeaza raporturile cu guvernele straine si participarea statului la relatiile internationale.
Politica externa a statului se exprima prin declaratii ale autoritatilor, discursuri parlamentare, discursuri ale reprezentantilor statului in timpul vizitelor pe care le intreprind in strainatate sau le primesc din strainatate.
Prin diplomatie se intelege activitatea reprezentantilor statelor, legata de raporturile dintre state.
Diplomatia armonizeaza ordinea unui stat cu ordinea altui stat. Iluzoriu, persoanele traiesc si locuiesc in lumea intreaga. In realitate, pentru fiecare persoana, lumea se divide in ceea ce este si ceea ce nu este strainatate. Fiecare persoana are un stat propriu, distinct de celelalte state, de statele straine. Statul propriu este statul in afara caruia este strainatatea. Natiunea straina este alta natiune decat natiunea proprie. Strainul nu apartine comunitatii nationale, statului, ci unei alte comunitati, unui stat strain, fiindu-i proprii o ordine straina, cetatenia straina, numele strain, limba straina, un stat strain cu un suveran strain si o suveranitate straina.
Relatiile diplomatice si consulare sunt relatii intre state si statele sunt subiectele dreptului diplomatic si consular. Activitatea diplomatica este activitatea reprezentantilor desemnati de state. Diplomatia statului este activitatea diplomatica desfasurata de reprezentantii lui.
Statele interactioneaza in domeniul relatiilor diplomatice prin diplomatii lor. Diplomatia este profesia reprezentarii statului in relatiile cu alte state. Diplomatia este asadar profesia diplomatului, a celui care se pricepe sa reglementeze, altfel decat cu forta, diferendele dintre state. Diplomatul detine profesia de a concilia interesele divergente ale statelor aplicand regulile, traditiile si uzantele legate de relatiile dintre state. Diplomatul este functionar public avand statut propriu, asa cum au statute proprii profesorii, militarii si politistii. Diplomatia este si denumirea corpului agentilor diplomatici ai statului. Se recurge la acest termen si pentru a denumi serviciul diplomatic al statului. Cand se vorbeste, nu doar in presa, dar si in doctrina, despre 'diplomatia romaneasca', ca si despre 'diplomatia franceza', 'diplomatia rusa', notiunea semnifica serviciul diplomatic national. Fiecare din aceste servicii nationale au ca misiune definitorie aplicarea politicii de infaptuire si de aparare a intereselor statului national pe care il reprezinta.
Relatiile diplomatice sunt relatiile dintre state realizate prin serviciile diplomatice. Aceste servicii, componente al administratiei statului, reprezinta permanent statul, in primul rand in relatiile politice cu alte state, negociaza cu alte state, transmit si primesc mesaje.
Activitatiile diplomatice inseamna in primul rand dialog. Ele constituie mecanismul de intretinere a relatiilor dintre state. Activitatile diplomatice le ofera statelor calea pasnica de solutionare a problemelor din ansamblul relatiilor dintre ele. Statele isi rezolva problemele de relatii si prin forta. In raport cu politica externa, activitatea diplomatica, adica activitatea serviciului diplomatic al statului, apare ca aplicarea unei tehnici de comportament in conducerea relatiilor interstatale.
Activitatea diplomatica si activitatea consulara decurg din atributiile institutiilor autoritatii statului. Aceasta activitate le apartine acestor institutii, misiunilor diplomatice, inclusiv institutiilor pentru relatii diplomatice, cancelariilor si ambasadelor. Ea consta din discursuri, schimburi de vizite, corespondenta.
Regulile activitatii diplomatice au radacini adanci in traditie; ele au fost preluate si cultivate ca rod al unor invataturi fundamentale.
Activitatea diplomatica le revine si le apartine serviciilor publice. Relatiile diplomatice si relatiile consulare sunt relatii inter-statale. Ca urmare, normele dupa care functioneaza aceste relatii apartin dreptului international public.
Prin normele de drept diplomatic se stabileste modul de aplicare a normelor de drept international public si, ca urmare, dreptul diplomatic este subramura a dreptului international public. Sunt doctrinari care considera ca dreptul diplomatic ar fi procedura dreptului international. Dreptul diplomatic este ansamblul normelor de drept international pentru activitatea diplomatica.
De respectarea principiilor si regulilor dreptului diplomatic depind desfasurarea normala a relatiilor interstatale si realizarea obiectivelor si a principiilor inscrise in Carta Natiunilor Unite.
Dreptul diplomatic insumeaza regulile diplomatiei, mai precis regulile profesiei de diplomat si pe cele ale serviciului public de diplomatie.
Dreptul diplomatic este ansamblul normelor care reglementeaza raporturile dintre institutiile subiectelor de drept international abilitate sa se ocupe de relatiile externe ale acelor subiecte. Aceste institutii nu actioneaza in nume propriu. Ele apar ca subiecte ale activitatii diplomatice, dar nu sunt si subiecte de drept. Desi apar ca subiecte ale activitatii diplomatice, institutiile care reprezinta statele sunt obiecte ale dreptului diplomatic. Normele dreptului diplomatic se refera la organizarea, indatoririle si competenta institutiilor de relatii externe ale subiectelor de drept international.
Subiectele de drept international decid asupra reglementarii activitatii lor diplomatice. Dreptul diplomatic este rezultatul consimtamantului subiectelor de drept international asupra normele in conformitate cu care se desfasoara activitatile diplomatice.
Obiectul normelor dreptului consular, componente ale dreptului diplomatic, este alcatuit din: relatiile consulare dintre state si statutul (organizarea si functionarea) misiunilor consulare. Relatiile consulare dintre state inseamna colaborarea statelor in vederea protejarii cetatenilor proprii, a respectarii drepturilor acestora. Statul isi protejeaza cetateanul si cand se afla in strainatate, adica sub incidenta jurisdictiei statului strain. Este necesara conlucrarea dintre state pentru asigurarea coexistentei ordinilor juridice diferite si pentru realizarea relatiilor consulare (stabilirea de relatii consulare, misiunile consulare etc.) Ca si diplomatul, consulul isi reprezinta statul.
Sursele dreptului diplomatic sunt formele in care statele convin sa exprime si sa consacre normele in conformitate cu care se exercita activitatea diplomatica si consulara. In general, statele ajung la acordul de vointa asupra normelor de drept diplomatic si consular, tacit sau expres. Se constituie tacit cutuma. Se constituie expres conventia.
Normele principale de drept diplomatic si consular sunt parte a dreptului international, intrucat sunt expresie a acordului de vointa al statelor.
Sursele dreptului diplomatic si ale dreptului consular se regasesc printre sursele dreptului international public.
Pe langa normele rezultate din consimtamantul statelor, exista insa si norme cu privire la activitatea diplomatica si consulara cuprinse in dreptul intern. Statele au competenta de a conveni norme de drept diplomatic si consular si de a formula, fiecare, norme proprii in acest domeniu.
Raporturile de putere din cadrul comunitatii sau dintre comunitati, traditiile, optiunile si deciziile personalitatilor politice, ale institutiilor de stat si ale reprezentantilor acestora (functionari publici, diplomati, negociatori) au determinat conturarea de uzante, de reguli fara caracter juridic, dar si de norme juridice. Elemente generatoare comune si functii similare favorizeaza estomparea deosebirilor dintre regulile juridice si cele fara acest caracter si, in consecinta, faciliteaza transformarea a numeroase uzante in cutuma.
Comunicarea dintre state si reprezentantii acestora se mentine nu numai prin aplicarea de norme juridice, precum normele care reglementeaza diplomatia. Alaturi de normele juridice, uzantele isi vadesc importanta ca stimuli ai procesului de dezvoltare a dreptului international. Inseparabile de drept, functionand ca auxiliar care stimuleaza, favorizeaza si confirma infaptuirea dreptului, a dreptatii, uzantele sunt considerate adjuvant necesar in procesul de dezvoltare a dreptului international. Domeniul uzantelor si cel al normelor juridice sunt permeabile unul fata de celalalt. Rolul uzantelor este cu atat mai important cu cat ele se pot transforma in reguli cutumiare. In practica internationala, indeosebi in domeniile diplomatic si consular, s-a format si s-a consolidat in timp un sistem de precedente acceptate apoi ca norme obligatorii de drept diplomatic si consular, precum elementele de ceremonie diplomatica sau mijloacele de actiune diplomatica si consulara.
Pe planul dreptului international, cutuma internationala este exprimarea tacita a consimtamantului statelor cu privire la recunoasterea unei reguli determinate ca norma de conduita obligatorie in relatiile dintre ele. Se poate observa ca, totodata, cutuma internationala este uzanta constanta si uniforma, acceptata de state ca norma de drept. Cutuma internationala are, ca substanta, exercitiul considerat firesc datorita vechimii lui si reluarii lui frecvente, adica uzanta internationala. Cutuma se constituie totodata prin generalizarea practicii statelor. Norma aplicata repetat, in cadrul practicii indelungate, este perceputa ca valoare mostenita.
Si cutuma internationala se alcatuieste din aplicarea intr-atat de inradacinata a unor norme, incat acestea sa devina temei pentru hotararile instantelor judecatoresti, care au in vedere examinarea respectarii lor, pentru ca, eventual, sa stabileasca si sanctiuni.
Au fost intai cutumiare norme precum aceea conform careia agentul diplomatic este inviolabil. Regulile dreptului international cutumiar continua sa guverneze materiile nereglementate.
Conventia internationala este sursa principala de drept international ca sursa de drepturi si obligatii, ca jus scripta si ca expresie a consimtamantului liber al statelor. Conventia internationala este mijlocul primordial de reglementare a raporturilor dintre state.
Conventia internationala prin care se consacra acordul explicit al statelor in legatura cu norme referitoare la activitatea diplomatica si consulara este sursa principala de drept diplomatic si consular.
Dreptul diplomatic si consular a fost formulat in conventii multilaterale, in codurile dreptului diplomatic si consular si in conventii bilaterale.
Dreptul diplomatic si consular izvoraste si din ceea ce Natiunile Unite considera a fi principiile generale de drept recunoscute de state: egalitatea suverana a statelor, indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor asumate (pacta sunt servanda), rezolvarea diferendele internationale prin mijloace pasnice, abtinerea de la amenintarea cu forta si de la folosirea ei.
Prin analogie, norme ale dreptului diplomatic elaborate pentru a reglementa activitatea diplomatica formele ei dintr-o perioada anumita se extind pentru a fi aplicate la formele noi ale acestei activitati. Norme privind ambasadele se extind si asupra reprezentantelor la organizatiile internationale. La norme ale dreptului diplomatic se recurge cand nu se gasesc solutii formulate expres in dreptul consular.
Norme de drept diplomatic se gasesc si in sentintele Curtii Internationale de Justitie, in alte sentinte pronuntate de instante, in statutele unor organizatii internationale care se refera, de pilda, la competentele, drepturile si obligatiile reprezentantilor statelor.
Este utila, in identificarea si intelegerea normelor aplicabile activitatii diplomatice si consulare, si doctrina, acolo fiind explicate cutumele si prevederile din conventii.
In dreptul intern, sunt reglementate institutii diplomatice (numiri, infiintari sau desfiintari de misiuni, regulamente privind functionarea misiunilor, dispozitii de aplicare a unor conventii in acest domeniu, decizii judiciare cu privire la activitatea si statutul diplomatilor etc.)
Carta intocmita la San Francisco si semnata de reprezentantii guvernelor Natiunilor Unite la 26 iunie 1945 (Carta Natiunilor Unite) a stabilit la articolul 13 ca Adunarea Generala a ONU va initia studii si va face recomandari in scopul de a promova cooperarea internationala in domeniul politic si de a incuraja dezvoltarea progresiva a dreptului international si codificarea lui.
Ca urmare, prin Rezolutia nr. 174(II)/21 noiembrie 1947 a Adunarii Generale a ONU, a fost constituita Comisia de Drept International a ONU si s-a declansat un proces amplu de studiu in vederea codificarii, care a inclus si dreptul diplomatic si consular.
In practica ONU, etapele codificarii cuprind: identificarea domeniului< desemnarea unui raportor al Comisiei de Drept International care sa intocmeasca studii cu privire la stadiul dreptului international in domeniul identificat si sa elaboreze proiectele de articole; redactarea proiectului de conventie internationala si prezentarea lui statelor in vederea exprimarii de opinii, sugestii si propuneri, examinarea, pe baza unor rapoarte anuale, a procesului de codificare, in cadrul Comisiei juridice a Adunarii Generale a ONU; convocarea unei conferinte internationale speciale care sa dezbata proiectul de conventie si sa-l adopte; deschiderea spre semnare si aderare a conventiei.
In 1946, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezolutia prin care a aprobat Conventia cu privire la privilegiile si imunitatile Organizatiei.
In 1947, Adunarea Generala a ONU a adoptat Rezolutia prin care a aprobat Conventia cu privire la privilegiile si imunitatile institutiilor specializate ale Organizatiei Natiunilor Unite.
In 1946, s-a incheiat Aranjamentul provizoriu cu Elvetia asupra privilegiilor si imunitatilor Natiunilor Unite, avandu-se in vedere sediul oficiului acestora de la Geneva.
In 1947, intre ONU si SUA s-a incheiat Intelegerea dintre Natiunile Unite si SUA cu privire la Districtul Sediului Natiunilor Unite
In1956, a fost adoptat Statutul Agentiei Internationale pentru Energie Atomica (AIEA).
In 1961, intre Austria si ONU s-a incheiat un acord cu privire la statutul participantilor la Conferinta de la Viena privind relatiile diplomatice.
In 1975, a fost adoptata Conventia de la Viena privind reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale cu caracter universal.
In 1961, a fost adoptata Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice.
Conventia de la Viena cu privire la relatiile consulare a fost adoptata in 1963.
In 1967, statele membre ale Consiliului Europei au convenit textul Conventiei europene cu privire la functiile consulare.
La 8 decembrie 1969, Adunarea Generala a ONU a aprobat Rezolutia nr. 2530 (XXIV), prin care a adoptat si a deschis spre semnare si ratificare sau pentru aderare Conventia cu privire la misiunile speciale.
In 1989, Comisia de Drept International a prezentat Comisiei juridice a Adunarii Generale a ONU (Documentul ONU A/44/10) proiectele pentru 32 de articole ale unei eventuale conventii internationale privind statutul curierului diplomatic si al valizei diplomatice neinsotite.
Doctrina dreptului diplomatic s-a dezvoltat indeosebi in secolele al XIX-lea si al XX-lea. S-au elaborat tratate specializate, considerate astazi lucrari de referinta, datorate unor autori care nu pot lipsi din nici o abordare a domeniului. Printre ei, se numara Charles de Martens, Paul Pradier-Fodéré, D. P. Heatley, R. Rodriguez Araya, Raoul Genet, Harold Nicolson, Ernest Satow, Philippe Cahier, Moussa Farag, G. E. do Nascimento e Silva.
Contributia romaneasca la doctrina contemporana de drept diplomatic este marcata de numele unor ilustri teoreticieni si diplomati, printre care Mircea Malita, Dumitru Mazilu, Ion M. Anghel, Traian Chebeleu, Ion Diaconu.
In prezent, activitatea doctrinara de prim-plan, in privinta elaborarii normelor de drept diplomatic si consular, se desfasoara in cadrul lucrarilor Comisiei de drept international a ONU. La acelasi nivel se situeaza contributiile judecatorilor la Curtea Internationala de Justitie care isi exprima opiniile cu privire la deciziile si avizele Curtii.
Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale:
1. Politica externa si diplomatia
2. Definitia diplomatiei
3. Definitia relatiilor diplomatice
4. Normele activitatii diplomatice
5. Dreptul diplomatic si dreptul international public
6. Dreptul diplomatic si dreptul consular
7. Definitia surselor de drept diplomatic
8. Cutuma diplomatica
9. Conventiile privind domeniul dreptului diplomatic
10. Principiile dreptului diplomatic;
11. Sentintele in materie ale Curtii Internationale de Justitie
12. Doctrina de drept ca sursa a dreptului diplomatic
13. Semnificatia reglementarilor cu privire la activitatea diplomatica a sefilor de state
14. Rolul Comisiei de Drept International al ONU
15. Reglementarea activitatii diplomatice legate de organizatiile internationale
16. Reglementarea misiunilor diplomatice permanente
17. Reglementarea activitatii consulare
18. Evolutiei doctrinei de drept diplomatice
19. Reperele principale ale doctrinei de drept diplomatic contemporane.
Teste pentru autoevaluare:
1. Politica externa este:
a. rezultatul participarii la relatiile externe a guvernului si a factorilor extraguvernamentali;
b. rezultatul exclusiv al activitatii guvernamentale.
2. Serviciul diplomatic este:
a. serviciu secret;
b. serviciu public.
3. Conventia internationala este sursa de drept
a. scrisa;
b. nescrisa.
4. Sursele dreptului diplomatic si ale dreptului consular se regasesc printre
a. sursele dreptului penal;
b. sursele dreptului international public.
5. Conventia de la Viena privind misiunile speciale se refera la
a. prezenta in strainatate a sotiilor sefilor de state;
b. misiunile diplomatice ad hoc.
6. Prima conferinta de codificare la care ONU a convocat toate statele, fara sa se mai refere la cele patru categorii de state mentionate in conventiile privind relatiile diplomatice si consulare a fost
a. Conferinta Natiunilor Unite de la Viena cu privire la reprezentarea statelor in relatiile lor cu organizatiile internationale;
b. Conferinta cu privire la dreptul marii
7. Rezolvari si raspunsuri la testele de autoevaluare: 1a; 2b;3a; 4b; 5b; 6a.
