|
PERSOANA FIZICA
Prin notiunea de persoana fizica se desemneaza omul, privit ca titular de drepturi subiective civile si de obligatii civile.
1. Identificarea persoanei fizice
1.1. Notiune. Natura juridica a atributele de identificare
Prin identificarea persoanei fizice se intelege individualizarea persoanei fizice in raporturile juridice, deci determinarea pozitiei sale in viata juridica.
In dreptul civil, principalele mijloace (atribute) de identificare a persoanei fizice sunt: numele, domiciliul si starea civila.
Ca natura juridica, atributele de identificare a persoanei fizice sunt drepturi nepatrimoniale. In mod exceptional, unele atribute de identificare a persoanei fizice, care insa apartin altor ramuri de drept, iar nu dreptului civil, nu sunt drepturi subiective (de exemplu, persoana cu cazier judiciar, recidivist).
In consecinta, atributele de identificare a persoanei fizice prezinta acele caractere juridice care sunt ale drepturilor nepatrimoniale. Astfel:
- au ca obligatie civila corelativa acea obligatia generala si negativa de a nu li se aduce atingere, obligatie ce revine tuturor celorlalte subiecte de drept (sau, cum se spune in doctrina, sunt opozabile erga omnes);
- sunt inalienabile (totusi, exista o exceptie in privinta numelui, in sensul ca, in conditiile legii, este posibila o transmisiune sui-generis);
- sunt insesizabile;
- sunt imprescriptibile extinctiv (cu exceptia unor actiuni de stare civila) si achizitiv;
- nu sunt susceptibile de exercitare prin reprezentare (unele exceptii exista in privinta numelui si a starii civile);
- apartin oricarei persoane fizice.
La aceste caractere juridice comune, vom mai adauga si acele caractere proprii fiecarui atribut de identificare a persoanei fizice (de exemplu, unitatea numelui, stabilitatea, unicitatea si obligativitatea domiciliului, indivizibilitatea starii civile).
Sub un alt aspect, atributele de identificare a persoanei fizice pot fi privite si ca elemente din continutul capacitatii de folosinta (in sensul de aptitudine a persoanei fizice de a avea drepturile nepatrimoniale prevazute de lege), situatie in care caracterele juridice care sunt ale capacitatii de folosinta a persoanei fizice (legalitatea, generalitatea, egalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea si universalitatea) sunt si caracterele juridice ale atributelor de identificare a persoanei fizice.
1.2. Numele
a) Numele este acel atribut de identificare a persoanei fizice care consta in cuvintele prin care aceasta se individualizeaza in familie si in societate, cuvinte stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie.
b) Stabilirea numelui de familie al copilului (si a prenumelui)
In functie de situatia juridica in care se gaseste copilul la nastere, trebuie deosebite trei ipoteze de stabilire a numelui de familie, anume:
- ipoteza copilului din casatorie;
- ipoteza copilului din afara casatoriei;
- ipoteza copilului nascut din parinti necunoscuti (a copilului care, pana la inregistrarea nasterii, nu are filiatia stabilita nici fata de mama, nici fata de tata).
In cazul in care parintii copilului din casatorie au nume de familie comun, copilul va avea, in mod obligatoriu, acest nume de familie. Este vorba despre o regula imperativa, legea nepermitand dobandirea de catre copil a unui alt nume de familie decat numele de familie comun al parintilor.
Daca parintii copilului din casatorie nu au nume de familie comun (deci, la incheierea casatoriei, fiecare si-a pastrat numele de familie avut anterior casatoriei), atunci stabilirea numelui de familie al copilului se face prin invoiala parintilor, invoiala ce trebuie consemnata intr-o declaratie scrisa si semnata de ambii parinti. Atunci cand parintii nu se inteleg, stabilirea numelui de familie al copilului se face de catre primarul localitatii unde se inregistreaza nasterea, prin dispozitie scrisa, dupa ascultarea prealabila a parintilor. Este de retinut ca, indiferent de cine stabileste numele de familie al copilului (parintii sau autoritatea administratiei publice locale), urmeaza a se alege una din urmatoarele posibilitati: copilului i se va stabili, ca nume de familie, numele de familie al tatalui; copilului i se va stabili, ca nume de familie, numele de familie al mamei; copilului i se va stabili, ca nume de familie, acel nume de familie rezultat din reunirea numelor de familie ale parintilor.
Prenumele se stabileste la data inregistrarii nasterii, pe baza declaratiei de nastere facuta de cel care declara nasterea". Legea nu limiteaza numarul cuvintelor care pot fi atribuite cu semnificatia de prenume si nici nu contine vreun criteriu de determinare a prenumelui, ceea ce inseamna ca, in principiu, parintii au o libertate deplina in aceasta privinta. Totusi, ofiterul de stare civila poate refuza inscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole, caz in care parintii vor opta pentru alte cuvinte avand semnificatia de prenume.
In ipoteza copilului din afara casatoriei, trebuie sa deosebim dupa cum, la nastere, copilul are stabilita filiatia numai fata de un parinte (de regula, fata de mama) sau filiatia copilului a fost stabilita concomitent fata de ambii parinti.
In cazul in care, la nastere, copilul are stabilita filiatia numai fata de un parinte, atunci el dobandeste numele de familie pe care il are acest parinte.
Daca, la nastere, copilul din afara casatoriei a fost recunoscut in acelasi timp de ambii parinti (mai exact, ambii parinti au recunoscut copilul mai inainte de sau, cel mai tarziu, o data cu declararea nasterii acestuia), atunci numele de familie al copilului se stabileste ca in cazul in care ar fi vorba despre numele de familie al copilului din casatorie, ai carui parinti nu au nume de familie comun.
In cazul in care la data declararii nasterii, copilul are stabilita filiatia numai fata de un parinte, acesta din urma va fixa cuvantul sau cuvintele avand semnificatia de prenume. Daca la data declararii nasterii, copilul are stabilita filiatia fata de ambii parinti, atunci, in privinta stabilirii prenumelui, se va proceda ca si in cazul copilului din casatorie.
Uneori, filiatia unui copil nascut nu este stabilita nici fata de mama, nici fata de tata. Este cazul copilului gasit, nascut deci din parinti necunoscuti, precum si al copilului abandonat de catre mama in spital, daca identitatea mamei nu poate fi stabilita
Numele de familie si prenumele copilului nascut din parinti necunoscuti se stabilesc, prin dispozitie, de catre primarul localitatii unde se inregistreaza nasterea.
c) Modificarea numelui de familie
Fiind strans legat de raporturile de familie, numele de familie al unei persoane fizice poate suferi anumite modificari determinate de schimbarile intervenite in starea civila a acelei persoane.
Prin modificarea numelui de familie intelegem inlocuirea acestuia datorita unor schimbari intervenite in starea civila a persoanei respective.
Schimbarile de stare civila care conduc sau pot conduce la modificarea numelui de familie pot fi grupate dupa cum urmeaza:
- schimbari in filiatia persoanei fizice;
- schimbari determinate de institutia adoptiei;
- schimbari generate de institutia casatoriei.
Schimbarile in filiatie care determina sau pot determina modificarea numelui de familie sunt urmatoarele:
- stabilirea, prin recunoastere voluntara sau prin actiune in justitie, a filiatiei copilului nascut din parinti necunoscuti;
- stabilirea, prin recunoastere voluntara sau prin actiune in justitie, a filiatiei copilului din afara casatoriei si fata de al doilea parinte;
- admiterea actiunii in tagaduirea paternitatii;
- admiterea actiunii in contestarea recunoasterii voluntare de filiatie sau admiterea actiunii in declararea nulitatii recunoasterii voluntare de filiatie, precum si admiterea actiunii in contestarea filiatiei fata de mama atunci cand filiatia rezulta din certificatul de nastere fara insa a exista o folosinta a starii civile conforma cu acest certificat ori a actiunii in contestarea existentei imprejurarilor care sa faca aplicabila prezumtia de paternitate.
Cat priveste incidenta institutiei adoptiei asupra modificarii numelui de familie, este necesar sa se aibe in vedere nu numai incuviintarea adoptiei, ci si desfacerea adoptiei, precum si declararea nulitatii (desfiintarea) adoptiei.
Modificarea numelui de familie poate sa intervina sau, dupa caz, intervine ca efect al incheierii casatoriei, al divortului, precum si al declararii nulitatii casatoriei. In schimb, incetarea casatoriei prin decesul unuia dintre soti nu atrage niciodata modificarea numelui de familie al sotului ce a ramas in viata.
d) Schimbarea numelui de familie si a prenumelui
Prin schimbarea numelui de familie (sau a prenumelui) se intelege inlocuirea, la cerere, a numelui de familie (sau a prenumelui) cu un alt nume de familie (cu un alt prenume), prin decizie administrativa sau dupa ce a fost parcursa procedura administrativa.
e) Retranscrierea numelui de familie si a prenumelui
Retranscrierea numelui de familie si a prenumelui intervine atunci cand numele de familie sau prenumele a fost inregistrat in actele de stare civila tradus in alta limba decat cea materna ori cu ortografia altei limbi.
Cererea de retranscriere se depune la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor in pastrarea careia se afla registrele de stare civila si se aproba de pri mar. Pe baza acestei aprobari, se efectueaza mentiune pe marginea actelor de stare civila respective.
1.3. Domiciliul si resedinta
Facand abstractie de diferitele feluri de domiciliu, acesta poate fi definit, in general, ca acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc avand aceasta semnificatie juridica.
In functie de modul de stabilire, domiciliul este de trei feluri:
- domiciliul de drept comun;
- domiciliul legal;
- domiciliul ales, numit si domiciliul conventional, care insa nu reprezinta un veritabil domiciliu.
Domiciliul de drept comun are ca titular, in principiu, persoana cu capacitate de exercitiu deplina.
In mod exceptional, si minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate avea domiciliu de drept comun. Astfel, autoritatea tutelara poate incuviinta copilului, la cererea acestuia, dupa implinirea varstei de 14 ani, sa isi schimbe felul invataturii ori pregatirii profesionale stabilite de parinti ori sa aiba locuinta pe care o cere desavarsirea invataturii ori pregatirii profesionale.
In lipsa unei dispozitii legale care sa reglementeze stabilirea domiciliului de drept comun, urmeaza sa admitem ca, la majorat, persoana fizica isi vede convertit domiciliul legal in domiciliu de drept comun.
Prin domiciliul legal se intelege acel domiciliu care este stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice.
Caracteristicile domiciliului legal sunt urmatoarele: este stabilit prin lege; are semnificatia unei masuri de ocrotire a anumitor persoane fizice; coincide cu domiciliul de drept comun al persoanei fizice care exercita ocrotirea.
Potrivit actualei reglementari, au domiciliu legal:
- minorul, care are domiciliul legal la parintii sai ori, dupa caz, la parintele la care locuieste statornic, la parintele care il ocroteste sau la tutore;
- persoana pusa sub interdictie judecatoreasca, aceasta avand domiciliul legal la tutore;
- persoana ocrotita prin curatela, insa numai atunci cand curatorul este in drept sa o reprezinte, caz in care domiciliul curatorului coincide cu domiciliul legal al celui ocrotit.
In doctrina, prin domiciliul conventional (domiciliul ales) se intelege locul (adresa) stabilit(a) prin acordul de vointa al partilor in vederea executarii actului juridic in acel loc sau pentru solutionarea litigiului si comunicarea actelor de procedura.
Este vorba despre o conventie accesorie, care are ca principal efect prorogarea competentei instantei.
Avand natura juridica a unei conventii accesorii, rezulta, pe de o parte, ca domiciliul conventional este supus cerintelor legale referitoare la conditiile si efectele actelor juridice, iar, pe de alta parte, isi va gasi aplicare regula accesorium sequitur principale.
In principiu, domiciliul ales nu poate fi schimbat decat prin acordul de vointa al partilor. Daca insa alegerea de domiciliu s-a facut exclusiv in favoarea uneia dintre parti, aceasta poate sa renunte la beneficiul domiciliului ales.
Subliniem ca exista si situatii in care domiciliul ales nu imbraca forma unei conventii accesorii. Spre exemplu, in cazul in care cererea de chemare in judecata este formulata de o persoana care locuieste in strainatate, atunci, in cererea respectiva, va trebui sa mentioneze si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile privind procesul; de asemenea, paratul care locuieste in strainatate are obligatia de a-si alege domiciliul in Romania [art. 112 alin. (1) pct. 1 si art. 1141 alin. (4) C. proc. civ.].
Prin resedinta se intelege acel atribut de identificare in spatiu a persoanei fizice, prin indicarea locuintei vremelnice sau temporare.
Resedinta nu prezinta caracterul de stabilitate si nici de obligativitate, in schimb, ca si domiciliul, o persoana fizica nu poate avea, la un moment dat, decat o singura resedinta (unicitatea resedintei).
Drept caractere juridice specifice resedintei, vom retine vremelnicia si caracterul facultativ.
1.4. Starea civila
Prin starea civila (sau statutul civil al persoanei fizice) intelegem mijlocul de identificare a persoanei fizice prin indicarea calitatilor personale avand aceasta semnificatie, potrivit legii.
Continutul starii civile difera dupa cum aceasta este privita ca drept subiectiv civil nepatrimonial sau ca suma a unor calitati personale.
Dreptul subiectiv de individualizare prin starea civila cuprinde urmatoarele prerogative: posibilitatea omului de a se individualiza prin starea sa civila; posibilitatea de a pretinde sa fie individualizat, de catre altii, prin starea sa civila; posibilitatea de a recurge, in caz de nevoie, la forta coercitiva a statului.
Ca suma a unor calitati personale, starea civila cuprinde mai multe elemente, dintre care unele privesc situatia familiala, inclusiv filiatia si natura acesteia (din casatorie, din afara casatoriei, nascut din parinti necunoscuti, adoptat, casatorit, necasatorit, divortat, vaduv, recasatorit, ruda sau afin cu cineva). Alte elemente componente ale starii civile sunt sexul (barbat sau femeie), varsta, cetatenia etc. In principiu, orice calitate ce produce efecte juridice ar putea fi inclusa in starea civila. Totusi, vom include in starea civila numai acele calitati inerente oricarei persoane fizice, iar nu si diversele profesii si functii, chiar daca acestea implica drepturi si obligatii proprii.
De retinut ca starea civila este determinata (fixata) de lege. Legea este cea care fixeaza starea civila a unei persoane la nasterea acesteia, iar persoana respectiva nu poate sa isi modifice direct starea civila, insa are posibilitatea de a indeplini anumite acte care, pe cale de consecinta, vor antrena schimbari in starea sa civila. Deci, pentru ca o persoana fizica sa dobandeasca o anume stare civila, este necesar sa intervina anumite imprejurari (fapte sau acte juridice), precum nasterea, adoptia, casatoria etc., de care legea leaga diferite efecte, interesand statutul juridic al persoanei.
Starea civila nu trebuie confundata cu folosinta starii civile (posesia de stat), intrucat prima notiune are in vedere statica, pe cand cea de a doua are in vedere dinamica atributului de identificare in discutie. Desi starea civila nu poate fi dobandita prin simpla ei folosire in fapt, totusi, aceasta folosire produce anumite efecte.
Folosinta starii civile (posesia de stat) reprezinta acea stare juridica ce rezulta din intrunirea, cumulativa, a trei elemente:
- nomen, adica individualizarea unei persoane prin purtarea numelui ce corespunde starii civile pretinse de acea persoana;
- tractatus, adica tratarea, considerarea unei persoane, de catre cei apropiati, ca fiind persoana careia ii apartine starea civila de care se prevaleaza aceasta;
- fama, adica recunoasterea, in familie si societate, ca fiind persoana careia ii apartine starea civila de care aceasta se prevaleaza.
Efectul principal al posesiei de stat se situeaza pe taram probatoriu. Astfel, posesia de stat (folosinta starii civile) prezuma ca starea civila corespunde realitatii, prezumtie ce poate fi completata sau chiar combatuta. Daca insa posesia de stat este intarita de existenta unui act de stare civila (act de nastere) caruia ii corespunde, deci daca exista concordanta intre posesia de stat si actul de nastere, atunci prezumtia de existenta a acelei stari civile este o prezumtie legala absoluta si irefragabila.
Diversele elemente ale starii civile pot avea drept cauza fie un act juridic sau jurisdictional (de exemplu, adoptia, casatoria, divortul etc.), fie un fapt juridic stricto sensu (spre exemplu, nasterea, decesul etc.). Principalele fapte si acte juridice ce privesc starea civila a unei persoane sunt consemnate (inregistrate) in inscrisuri ce poarta denumirea de acte de stare civila. Asadar, este necesar sa definim notiunile de inregistrari de stare civila si de acte de stare civila.
Prin inregistrari de stare civila intelegem acele operatiuni juridice de consemnare, in registrele de stare civila, a faptelor si actelor juridice ce privesc starea civila, precum si a altor elemente prevazute de lege, operatiuni efectuate, in conditiile legii, de catre organele cu atributii de stare civila.
Exista doua categorii (feluri) de inregistrari de stare civila:
- inregistrari sub forma intocmirii actelor de stare civila. Aceasta forma este utilizata in cazul nasterii, al casatoriei si al decesului, intocmindu-se, in mod corespunzator, actul de nastere, actul de casatorie si actul de deces;
- inregistrari sub forma inscrierii de mentiuni marginale in registrele de stare civila (pe actele de stare civila). Aceasta forma este utilizata in cazul stabilirii filiatiei fata de mama, al stabilirii filiatiei fata de tata, al incuviintarii adoptiei, al desfiintarii sau desfacerii adoptiei, al desfacerii (divortului), desfiintarii sau incetarii casatoriei, al schimbarii numelui pe cale administrativa, al schimbarii sexului etc.
Centralizatorul inregistrarilor de stare civila este actul de nastere, intrucat orice modificare intervenita in starea civila a unei persoane se comunica autoritatii administratiei publice locale unde s-a intocmit actul de nastere al persoanei respective in vederea inscrierii mentiunii corespunzatoare.
Actele de stare civila sunt acele acte (instrumentum), din registrele de stare civila, in care sunt consemnate, de catre organele cu atributii de stare civila, in conditiile legii, elementele starii civile.
In sens restrans, actele de stare civila sunt numai actul de nastere, actul de casatorie si actul de deces.
In sens mai larg, urmeaza a fi incluse in categoria actelor de stare civila si certificatele eliberate pe baza celor trei acte de stare civila (certificatul de nastere, certificatul de casatorie si certificatul de deces), precum si duplicatele acestor certificate, eliberate in conditiile legii.
Actele de stare civila au o natura juridica mixta.
Pentru dreptul civil, ele reprezinta o categorie de inscrisuri autentice. Pentru dreptul administrativ, actul de stare civila este, pe de o parte, inscrisul doveditor (instrumentum) al actului administrativ individual (negotium) care este inregistrarea de stare civila, iar, pe de alta parte, un mijloc de evidenta a populatiei.
Regimul juridic al actelor de stare civila cuprinde, pe langa regulile referitoare la inregistrarea lor initiala (de care ne-am ocupat deja), anumite reguli privind reconstituirea si intocmirea ulterioara, precum si o serie de reguli referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea si completarea actelor de stare civila si ale mentiunilor de pe acestea.
Reconstituirea actelor de stare civila poate fi ceruta atunci cand:
- registrele de stare civila au fost pierdute sau distruse, in totalitate ori in parte;
- actul de stare civila a fost intocmit in strainatate si nu poate fi procurat certificatul sau extrasul de pe acest act.
Intocmirea ulterioara a actelor de stare civila se poate cere daca:
- intocmirea actului de nastere sau deces a fost omisa, desi au fost depuse actele necesare intocmirii acestuia;
- intocmirea actului de casatorie a fost omisa, desi a fost luat consimtamantul sotilor de catre ofiterul de stare civila.
Anularea (desfiintarea) actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe marginea acestora este acea sanctiune care intervine atunci cand nu au fost respectate dispozitiile legale ce reglementeaza conditiile de valabilitate a acestora, spre exemplu:
- actul de stare civila a fost intocmit intr-un registru necorespunzator;
- actul nu trebuia intocmit la primaria respectiva sau, dupa caz, de primaria respectiva (necompetenta generala, materiala sau teritoriala);
- faptul sau actul de stare civila nu exista;
- nu s-au respectat prevederile legale la intocmirea actului de stare civila;
- mentiunea a fost inscrisa pe un alt act de stare civila;
- mentiunea a fost operata cu un text gresit etc.
Modificarea actelor de stare civila presupune inregistrarea unor mentiuni ce privesc, in general, schimbarile in starea civila a unei persoane, in ipotezele prevazute de lege (dar si in alte ipoteze), anume:
- inscrierea recunoasterii sau stabilirii ulterioare a filiatiei;
- inscrierea adoptiei, a anularii sau a desfacerii acesteia;
- inscrierea divortului, anularii sau desfacerii casatoriei;
- inscrierea schimbarii pe cale administrativa a numelui de familie sau a prenumelui;
- inscrierea acordarii sau pierderii cetateniei romane.
Rectificarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe marginea acestora presupune indreptarea unor erori materiale comise cu ocazia inregistrarilor de stare civila, de exemplu, daca exista neconcordanta intre cele doua exemplare ale registrelor de stare civila, daca la rubrica "numele tatalui" din actul de nastere a fost inregistrat un alt nume decat cel care trebuia trecut etc.
Completarea actelor de stare civila presupune intregirea acestora cu mentiunile omise, atunci cand, din diferite motive, unele rubrici au ramas libere desi trebuiau completate, spre exemplu, la rubrica "numele tatalui" din actul de nastere nu a fost trecut nici un nume, desi la data intocmirii actului de nastere copilul respectiv avea stabilita filiatia fata de tata.
Anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea si completarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe marginea acestora se pot face numai in temeiul unei hotarari judecatoresti irevocabile.
Prin actiuni de stare civila desemnam acele actiuni in justitie care au ca obiect elemente de stare civila.
Actiunile de stare civila nu trebuie confundate cu actiunile in justitie ce privesc anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea si completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora.
Criteriul principal de diferentiere intre cele doua categorii de actiuni in justitie il constituie obiectul actiunii. Actiunea de stare civila are ca obiect un element al starii civile, pe cand actiunea referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora are ca obiect inregistrarea de stare civila, deci nu priveste starea civila, ci doar modul in care aceasta (legalmente si precis stabilita) a fost inregistrata in registrele de stare civila. In alte cuvinte, prin actiunile din aceasta din urma categorie nu se contesta si nici nu se solicita schimbarea vreunui element de stare civila, deci aceste actiuni nu sunt de natura sa schimbe insusi statutul civil al persoanei.
Pe langa deosebirile referitoare la obiect, intre cele doua categorii de actiuni in justitie mai exista si alte diferentieri importante, anume sub aspectul temeiului juridic, al competentei, al incidentei prescriptiei extinctive etc.
Astfel, in privinta temeiului juridic, actiunile de stare civile se intemeiaza pe anumi te dispozitii inscrise in Codul familiei, iar actiunile referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora se fundamenteaza pe Legea nr. 119/1996.
Deosebiri exista si din punctul de vedere al competentei materiale si al competentei teritoriale a instantei. Unele actiuni de stare civila sunt de competenta materiala in prima instanta a tribunalului (actiunea in anularea casatoriei, actiunea in incuviintarea adoptiei, actiunea in desfiintarea adoptiei si actiunea in desfacerea adoptiei), pe cand toate actiunile referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora sunt de competenta in prima instanta a judecatoriei. Sub aspectul competentei teritoriale, pentru majoritatea actiunilor de stare civila se aplica regula inscrisa in art. 5 C. proc. civ., deci competenta apartine instantei de la domiciliul paratului, cu exceptia cazurilor in care, printr-o norma speciala, se stabileste competenta teritoriala de a solutiona o anumita actiune de stare civila in favoarea unei alte instante (cum este cazul, spre exemplu, al actiunii de divort, al actiunilor in materie de adoptie), iar competenta teritoriala de rezolvare a actiunii referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora apartine judecatoriei in a carei raza teritoriala se afla domiciliul sau, dupa caz, sediul solicitantului.
Cat priveste eventuala incidenta a prescriptiei extinctive, reamintim ca unele actiuni de stare civila (actiunea in nulitatea relativa a casatoriei, actiunea in stabilirea paternitatii, actiunea in tagaduirea paternitatii) sunt prescriptibile extinctiv, in vreme ce actiunile referitoare la anularea (desfiintarea), modificarea, rectificarea sau com pletarea actelor de stare civila ori mentiunilor inscrise pe marginea acestora sunt, in toate cazurile, imprescriptibile extinctiv.
De regula, in doctrina, dupa obiectul sau finalitatea lor, actiunile de stare civila sunt clasificate in:
- actiuni in reclamatie de stat, adica acele actiuni prin care se urmareste obtinerea altei stari civile (mai exact, altui element de stare civila) decat cea existenta la data intentarii actiunii. Sunt incluse in aceasta categorie actiunea in stabilirea maternitatii si actiunea in stabilirea paternitatii;
- actiuni in contestatie de stat, adica acele actiuni prin care se urmareste inlaturarea unei stari civile (mai exact, a unui element de stare civila), pretins nereale, si inlocuirea ei cu alta, pretins reala, de exemplu, actiunea in tagaduirea paternitatii, actiunea in contestarea recunoasterii voluntare de maternitate sau de paternitate, actiunea in nulitatea casatoriei, actiunea in nulitatea adoptiei, actiunea in nulitatea recunoasterii voluntare de maternitate sau de paternitate etc.;
- actiuni in modificare de stat, adica acele actiuni prin care se urmareste o schimbare, doar pentru viitor, in starea civila a persoanei, cea anterioara nefiind contestata. Este cazul actiunii de divort, al actiunii in desfacerea adoptiei si al actiunii prin care se solicita schimbarea sexului.
In cazul primelor doua categorii de actiuni mentionate mai sus, hotararea ce se va pronunta, in caz de admitere a cererii, va avea un efect declarativ, in sensul ca ea va declara o stare civila anterioara. Spre exemplu, in cazul admiterii unei cereri in stabilirea paternitatii copilului din afara casatoriei, stabilirea filiatiei acestui copil fata de parat va avea efecte nu numai pentru viitor, ci si pentru trecut, paratul fata de care s-a admis actiunea fiind considerat tatal copilului inca de la nasterea acestuia din urma, iar nu numai din momentul ramanerii definitive a hotararii prin care s-a admis cererea in stabilirea paternitatii. Avand in vedere efectul declarativ al hotararilor respective, se considera, uneori, ca actiunile in reclamatie de stat si actiunile in contestatie de stat formeaza o singura categorie de actiuni de stare civila, in ambele ipoteze fiind vorba de recunoasterea, cu efect retroactiv, a unui element de stare civila contrar celui care, in aparenta, exista la data intentarii actiunii.
In cazul celei de a treia categorii, daca se admite cererea, hotararea va avea un efect constitutiv, efectele producandu-se numai pentru viitor, nu si pentru trecut. Spre exemplu, adoptia se considera desfacuta de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care s-a desfacut adoptia, deci, de la aceasta data, inceteaza rudenia creata prin adoptie si reapare rudenia fireasca.
O alta clasificare a actiunilor de stare civila se poate face in functie de sfera persoanelor indreptatite sa le exercite, deci in raport de legitimarea procesuala activa, distingandu-se:
- actiuni ce pot fi pornite numai de catre titularul starii civile. Aceasta categorie include actiunea de divort, precum si actiunea in declararea nulitatii relative a casatoriei;
- actiuni ce pot fi pornite de titular, de reprezentantul legal al acestuia si de procuror, eventual si de alte organe sau persoane expres prevazute de lege, nu insa de orice persoana care ar justifica un interes (actiunea in stabilirea maternitatii, actiunea in stabilirea paternitatii, actiunea in tagaduirea paternitatii, actiunea in desfacerea adoptiei);
- actiuni ce pot fi pornite de orice persoana interesata (actiunea in contestarea recunoasterii voluntare de maternitate, actiunea in contestarea recunoasterii voluntare de paternitate, actiunea in contestarea filiatiei fata de mama atunci cand filiatia rezulta din certificatul de nastere fara insa a exista o folosinta a starii civile conforma cu acest certificat, actiunea in contestarea existentei imprejurarilor care sa faca aplicabila prezumtia de paternitate, actiunea in declararea nulitatii absolute a casatoriei, actiunea in declararea nulitatii absolute a adoptiei).
Actiunile de stare civila sunt actiuni nepatrimoniale, astfel incat, in principiu, ele nu sunt supuse prescriptiei extinctive.
De la regula imprescriptibilitatii actiunilor de stare civila exista urmatoarele exceptii: actiunea in declararea nulitatii relative a casatoriei; actiunea in tagaduirea paternitatii; actiunea in stabilirea paternitatii.
Aplicand regula exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis, rezulta ca toate celelalte actiuni de stare civila sunt imprescriptibile extinctiv.
2. Capacitatea civila a persoanei fizice
2.1. Notiune
Prin capacitatea civila a persoanei fizice intelegem acea parte a capacitatii juridice, ce consta in aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi subiective civile si obligatii civile si in aptitudinea de a dobandi si exercita drepturi subiective civile, precum si de a-si asuma si executa obligatii civile, prin incheierea de acte juridice civile.
Capacitatea civila a persoanei fizice este alcatuita din doua elemente:
- capacitatea de folosinta;
- capacitatea de exercitiu.
2.2. Capacitatea civila de folosinta a persoanei fizice
Capacitatea civila de folosinta a persoanei fizice este acea parte a capacitatii civile care consta in aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi subiective civile si obligatii civile.
Capacitatea civila de folosinta a persoanei fizice prezinta urmatoarele caractere juridice: legalitate, generalitate, inalienabilitate, intangibilitate, egalitate si universalita te.
Capacitatea civila de folosinta a persoanei fizice incepe, in principiu, de la data nasterii.
De la aceasta regula exista insa o exceptie, in sensul ca drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, insa numai daca el se va naste viu- infans conceptus pro nato habetur quoties de commodis eius agitur.
Continutul capacitatii civile de folosinta a persoanei fizice este dat de aptitudinea persoanei fizice de a avea toate drepturile subiective si obligatiile civile. Acest continut se obtine din reunirea a doua laturi: latura activa, adica aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi subiective civile; latura pasiva, adica aptitudinea persoanei fizice de a avea obligatii civile.
Intinderea reala a continutului capacitatii civile de folosinta a persoanei fizice se determina insa prin luarea in considerare a ingradirilor acestei capacitati, astfel cum acestea sunt stabilite prin diverse acte normative.
Asadar, in continutul capacitatii civile de folosinta a persoanei fizice nu intra drepturile interzise prin ingradirile capacitatii de folosinta si nici cele apartinand altor ramuri de drept.
Ingradirile capacitatii civile de folosinta a persoanei fizice nu pot exista decat in cazurile si conditiile prevazute expres de lege, putand fi calificate ca incapacitati (speciale) de drept civil.
Capacitatea civila de folosinta a persoanei fizice inceteaza o data cu moartea persoanei, data mortii fiind si data incetarii acestei capacitati.
Poate fi vorba fie de o moarte constatata fizic (direct, adica prin examinarea cadavrului), fie de o moarte declarata pe cale judecatoreasca.
Cat priveste declararea judecatoreasca a mortii, trebuie deosebite doua situatii:
a) declararea judecatoreasca a mortii precedata de declararea judecatoreasca a disparitiei;
b) declararea judecatoreasca a mortii neprecedata de declararea judecatoreasca a disparitiei.
a) Pentru declararea judecatoreasca a mortii in situatia de drept comun, deci precedata de declararea disparitiei, trebuie indeplinite cumulativ, trei conditii de fond:
- sa existe o hotarare definitiva prin care s-a declarat disparitia, care sa fi fost afisata, in extras, la usa instantei si a primariei ultimului domiciliu al celui disparut timp de 30 de zile;
- de la data afisarii extrasului de pe hotararea prin care s-a declarat disparitia sa fi trecut cel putin sase luni;
- de la data ultimelor stiri din care rezulta ca persoana era in viata sa fi trecut cel putin patru ani.
b) Pentru declararea mortii unei persoane neprecedata de declararea disparitiei, trebuie indeplinite, cumulativ, doua conditii de fond:
- persoana sa fi disparut intr-o imprejurare exceptionala, care indreptateste a se presupune decesul, precum fapte de razboi, accident feroviar, naufragiu si altele asemanatoare (cutremur, accident aviatic, inundatie etc.);
- sa fi trecut cel putin un an de la data la care a avut loc imprejurarea in care a disparut persoana respectiva.
2.3. Capacitatea civila de exercitiu a persoanei fizice
Capacitatea civila de exercitiu a persoanei fizice este acea parte a capacitatii civile care consta in aptitudinea persoanei fizice de a dobandi si exercita drepturi subiective civile, precum si de a-si asuma si executa obligatii civile, prin incheierea de acte juridice civile.
Premisele capacitatii civile de exercitiu a persoanei fizice sunt, pe de o parte, existenta capacitatii civile de folosinta, iar, pe de alta parte, existenta discernamantului, adica existenta puterii individului de a-si reprezenta corect consecintele juridice ale manifestarii sale de vointa (aceasta premisa se apreciaza in raport cu varsta, precum si cu starea sanatatii mintii).
Subliniem ca regulile referitoare la capacitatea civila de exercitiu vizeaza numai incheierea actelor juridice civile, insa, in materie delictuala, prezinta relevanta numai existenta discernamantului (lipsa acestuia antrenand lipsa vinovatiei), cu precizarea ca, in unele sisteme de drept, raspunderea civila pentru fapta ilicita cauzatoare de prejudicii se angajeaza chiar si in cazul lipsei de discernamant.
Din perspectiva capacitatii civile de exercitiu a persoanei fizice, trebuie sa deosebim trei situatii:
- lipsa capacitatii civile de exercitiu;
- capacitatea civila de exercitiu restransa;
- capacitatea civila de exercitiu deplina.
Caracterele juridice ale capacitatii civile de exercitiu (depline si restranse) a persoanei fizice sunt urmatoarele: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea, egalitatea.
Sunt lipsiti de capacitate de exercitiu:
- minorii care nu au implinit varsta de 14 ani;
- persoanele puse sub interdictie judecatoreasca.
In cazul persoanelor lipsite de capacitate civila de exercitiu intervine reprezentarea legala, in sensul ca, pentru aceste persoane, actele juridice se incheie de reprezentantii lor legali, adica, dupa caz, de parinti ori parinte, tutore sau curator.
Deci, persoanele lipsite de capacitatea civila de exercitiu nu pot participa personal la incheierea actelor juridice civile, ci numai prin reprezentare legala.
De retinut ca, in cazul cand reprezentantul legal ar urma sa incheie, pentru incapabil, un act juridic de dispozitie, este necesara incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare.
In cazul incapabililor nu este totusi vorba despre o veritabila si totala lipsa a capacitatii de exercitiu, deoarece, avand in vedere finalitatea instituirii situatiei (starii) juridice de lipsa a capacitatii de exercitiu (legiuitorul a urmarit sa asigure ocrotirea anumitor persoane), precum si imprejurarea ca situatia juridica in discutie nu trebuie sa functioneze impotriva acestei finalitati, ci numai atat cat este necesar, rezulta ca se poate recunoaste celor lipsiti de capacitate civila de exercitiu (uneori, chiar si in lipsa unor dispozitii legale exprese) dreptul de a efectua in mod valabil anumite acte juridice.
Asadar, chiar pentru lipsa capacitatii de exercitiu exista un minimum de continut, exprimat in doua categorii de acte juridice patrimoniale, precum si in anumite acte juridice nepatrimoniale ce pot fi incheiate valabil de catre incapabil.
Actele juridice patrimoniale care pot fi incheiate de catre cel lipsit de capacitate civila de exercitiu, deci fara a interveni reprezentarea legala, sunt urmatoarele:
- actele juridice de conservare;
- actele juridice marunte, care se incheie aproape zilnic, pentru nevoile obisnuite.
De asemenea, legea prevede posibilitatea pentru cel lipsit de capacitate de exercitiu de a face anumite acte juridice nepatrimoniale, precum: ascultarea minorului care a implinit varsta de 10 ani in vederea adoptiei, ascultarea minorului care a implinit 10 ani in vederea stabilirii domiciliului sau legal, a incredintarii ori, dupa caz, a reincredintarii sale unuia dintre parinti etc.
Capacitatea civila de exercitiu restransa se dobandeste la implinirea varstei de 14 ani, cu exceptia cazului in care, in acel moment, minorul se afla sub interdictie judecatoreasca. Daca minorul a fost pus sub interdictie, iar aceasta se ridica in intervalul in care el are intre 14 si 18 ani, capacitatea de exercitiu restransa va incepe pe data ridicarii interdictiei.
Specificul capacitatii civile de exercitiu restranse consta in aceea ca minorul intre 14-18 ani are posibilitatea sa incheie personal acte juridice civile, insa, pentru a fi valabil incheiate, minorul are nevoie, in principiu, de anumite incuviintari prealabile. In alte cuvinte, prin capacitatea de exercitiu restransa nu se exprima un aspect cantitativ al capacitatii de exercitiu (in sensul ca minorul cu varsta cuprinsa intre 14 si 18 ani ar putea incheia anumite acte juridice), ci insasi aptitudinea minorului de 14-18 ani de a incheia personal acte juridice, dar, de regula, cu incuviintare prealabila.
Anumite acte juridice civile pot fi incheiate personal si singur de catre minorul cu capacitate de exercitiu restransa, deci fara a fi nevoie de vreo incuviintare prealabila. Este vorba de urmatoarele acte juridice patrimoniale:
- actele juridice pe care le putea incheia valabil si pana la implinirea varstei de 14 ani (actele juridice de conservare si actele marunte);
- depozitul special la C.E.C.;
- actele juridice de administrare, in masura in care acestea nu sunt lezionare pentru cel cu capacitate de exercitiu restransa;
- minorul care a implinit 16 ani poate sa dispuna, prin testament, de jumatate din ceea ce ar fi putut dispune daca ar fi fost major.
Dintre actele juridice civile nepatrimoniale sau care apartin altor ramuri de drept ce pot fi efectuate, in mod valabil, de catre cel cu capacitate civila de exercitiu restransa, singur, mentionam: ascultarea in vederea stabilirii domiciliului legal, incredintarii sau reincredintarii; ascultarea in vederea incuviintarii adoptiei; solicitarea schimbarii, de catre autoritatea tutelara, a felului invataturii ori pregatirii profesionale, precum si a locuintei; intentarea, de catre mama minora, a actiunii in stabilirea paternitatii, in numele copilului acesteia din afara casatoriei; incheierea casatoriei de catre minora care a implinit varsta de 16 ani sau, dupa caz, varsta de 15 ani; incheierea, de catre minorul care a implinit 16 ani, a unui contract individual de munca etc.
Alte acte juridice patrimoniale pot fi incheiate valabil de catre minorul cu capacitate de exercitiu restransa numai cu incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal (parintii ori parintele, tutorele sau curatorul). Fac parte din aceasta categorie actele juridice civile de administrare, atat cele privitoare la un bun ut singuli, cat si cele privitoare la un patrimoniu. Subliniem ca, in ceea ce priveste incuviintarea prealabila din partea ocrotitorului legal, nu s-ar putea admite o incuviintare generala, adica o incuviintare prealabila pentru toate actele juridice pe care ar urma sa le incheie minorul, intrucat o asemenea incuviintare ar echivala cu transformarea, prin vointa ocrotitorului legal, a capacitatii de exercitiu restranse in capacitate de exercitiu deplina, iar, in plus, nu ar mai exista certitudinea ca ocrotirea minorului ar fi permanenta si eficienta. Asadar, incuviintarea prealabila din partea ocrotitorului legal trebuie sa fie data pentru fiecare act juridic in parte.
Trebuie insa retinut ca daca minorul cu capacitate de exercitiu restransa incheie singur un act juridic de administrare, deci fara incuviintarea prealabila a ocrotitorului legal, actul respectiv va putea fi anulat numai in cazul in care el este lezionar pentru minor - minor restituitur non tanquam minor, sed tanquam laesus.
Cat priveste actele juridice de dispozitie (instrainarea, grevarea unui bun cu o sarcina reala, renuntarea la un drept, tranzactia, acceptarea unei succesiuni), acestea se incheie personal de catre minorul cu capacitate de exercitiu restransa, dar cu dubla incuviintare prealabila, atat a ocrotitorului legal, cat si a autoritatii tutelare.
In sfarsit, exista si acte juridice civile care, desi permise majorului, sunt interzise minorului, inclusiv celui cu capacitate de exercitiu restransa. Astfel, minorul nu poate sa faca, nici chiar cu incuviintare, donatii, si nici sa garanteze obligatiile altuia; de asemenea, nu sunt valabile actele juridice incheiate intre minor, pe de o parte, si, pe de alta parte, tutore, sotul acestuia, o ruda in linie dreapta ori fratii sau surorile tutorelui.
3. Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil
Pentru anumite categorii de persoane fizice aflate in situatii speciale datorita varstei, starii de sanatate mintala sau altor imprejurari deosebite, legea civila ofera mijloace proprii de ocrotire. Este vorba despre ocrotirea minorilor, a alienatilor si debililor mintali, a bolnavilor psihic periculosi, precum si a unor persoane fizice care, desi au capacitate de exercitiu deplina, se afla in anumite situatii deosebite, prevazute de lege.
Bibliografie generala:
- Gabriel Boroi, Drept civil. Partea generala. Persoanele, editia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 309-385;
- Gheorghe Beleiu, Drept civil roman. Introducere in dreptul civil. Subiectele dreptului civil, editia a VIII-a revazuta si adaugita de Marian Nicolae si Petrica Trusca, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2003, p. 311-431.