|
|
|
Persoana fizica
1. Caracteristici generale
Prin notiunea de persoana fizica se desemneaza omul, privit ca titular de drepturi subiective civile si de obligatii civile.
Prin identificarea persoanei fizice se intelege individualizarea persoanei fizice in raporturile juridice, deci determinarea pozitiei sale in viata juridica. Identificarea persoanei fizice constituie o necesitate generala si permanenta.
Necesitatea identificarii persoanei fizice este de ordin general, deoarece insasi societatea are interesul ca fiecare component al ei sa poata fi identificat in multiplele raporturi juridice la care participa.
Necesitatea identificarii persoanei fizice este si de ordin personal, intrucat fiecare persoana fizica, in calitate de participanta la diverse raporturi juridice, este direct interesata sa se poata individualiza in aceste raporturi.
In dreptul civil, principalele mijloace (atribute) de identificare a persoanei fizice sunt: numele, domiciliul si starea civila.
Numele permite sa recunoastem persoana fizica si sa o desemnam, domiciliul ne indica locul unde ea poate fi gasita, iar starea civila stabileste identitatea juridica a persoanei fizice respective.
Numele
Numele reprezinta acel atribut de identificare a persoanei fizice care consta in cuvintele prin care aceasta se individualizeaza in familie si in societate, cuvinte stabilite, in conditiile legii, cu aceasta semnificatie.
Numele reprezinta reunirea a doua drepturi subiective civile nepatrimoniale ale persoanei fizice si anume, dreptul asupra numelui de familie si dreptul asupra prenumelui.
Numele de familie (nume patronimic) este acea componenta a numelui persoanei fizice care indica legatura acesteia cu o anumita familie si deci o individualizeaza, in primul rand, in societate, deosebind-o, de regula, de membrii altei familii.
Prenumele (numele de botez) serveste la individualizarea unei persoane fizice, mai ales, in raport cu ceilalti membri ai familiei din care aceasta face parte, dar si in raport cu alte persoane ce au acelasi nume de familie.
Ca drept subiectiv civil nepatrimonial numele prezinta o serie de caracteristici, printre care amintim:
Legalitatea numelui presupune ca numele este recunoscut, ca aptitudine, de lege (inclusiv conditiile dobandirii, modificarii ori schimbarii numelui);
Egalitatea numelui consta in aceea ca regimul juridic al numelui persoanei fizice este acelasi, egal pentru toti oamenii;
Inalienabilitatea numelui inseamna faptul ca persoana fizica nu poate renunta la nume si nici nu poate sa-l instraineze decat in conditiile prevazute de lege;
Imprescriptibilitatea numelui este acel caracter juridic potrivit caruia dreptul asupra numelui nu se stinge niciodata (indiferent de durata neutilizarii lui);
Personalitatea numelui inseamna ca dreptul asupra numelui nu se poate exercita prin reprezentare;
Obligativitatea numelui decurge din legalitatea lui dar si din necesitatea individualizarii persoanei;
Unitatea numelui inseamna ca cele doua componente ale numelui (numele de familie si prenumele) individualizeaza aceeasi persoana.
Stabilirea (dobandirea) numelui de familie si a prenumelui
In functie de situatia juridica in care se gaseste copilul la nastere, trebuie deosebite trei ipoteze de stabilire a numelui de familie si anume:
ipoteza copilului din casatorie;
ipoteza copilului din afara casatoriei;
ipoteza copilului nascut din parinti necunoscuti.
1) In cazul in care parintii copilului din casatorie au nume de familie comun copilul va avea, in mod obligatoriu, acest nume de familie.
Daca parintii copilului din casatorie nu au nume de familie comun (fiecare si-a pastrat numele de familie avut anterior casatoriei), atunci stabilirea numelui de familie al copilului se face prin invoiala parintilor, printr-o declaratie scrisa si semnata de ambii parinti.
Daca partile nu se inteleg, stabilirea numelui de familie al copilului se face de catre primarul localitatii unde se inregistreaza nasterea, prin dispozitie scrisa, dupa ascultarea prealabila a parintilor si tinand cont de interesul copilului si nu de interesul unuia dintre parinti.
Indiferent cine stabileste numele de familie al copilului, urmeaza a se alege una din urmatoarele posibilitati:
numele de familie al tatalui;
numele de familie al mamei;
numele de familie rezultat din reunirea numelor de familie ale parintilor.
In privinta prenumelui, legea nu limiteaza numarul cuvintelor care pot fi atribuite cu semnificatia de prenume si nici nu contine vreun criteriu de determinare a prenumelui.
Totusi, ofiterul de stare civila poate refuza inscrierea unor prenume care sunt formate din cuvinte indecente ori ridicole.
2) In ipoteza copilului din afara casatoriei, trebuie sa deosebim dupa cum, la nastere, copilul are stabilita filiatia numai fata de un parinte (de regula, fata de mama) sau filiatia copilului a fost stabilita concomitent fata de ambii parinti:
In primul caz, copilul dobandeste numele de familie pe care il are acest parinte. In al doilea caz, suntem in aceeasi situatie cu situatia copilului din casatorie, ai carui parinti nu au nume de familie comun.
3) Numele de familie al unui copil nascut din parinti necunoscuti se stabileste prin dispozitia primarului din localitatea unde se inregistreaza nasterea (deci, pe cale administrativa), fiind singura ipoteza in care stabilirea numelui de familie nu se intemeiaza pe filiatie.
Modificarea numelui de familie
Prin modificarea numelui de familie intelegem inlocuirea acestuia datorita unor schimbari intervenite in starea civila a persoanei respective si anume:
schimbari in filiatia persoanei fizice;
schimbari determinate de institutia adoptiei;
schimbari determinate de institutia casatoriei.
Cat priveste schimbarile in filiatie se au in vedere mai multe situatii:
1) In cazul copilului nascut din parinti necunoscuti, daca, ulterior, prin recunoastere voluntara sau prin actiune in justitie, se stabileste filiatia acestui copil fata de unul din parinti sau fata de ambii parinti, atunci el isi schimba starea civila si devine copil cu filiatia stabilita fata de mama, fata de tata ori fata de ambii parinti.
2) In cazul actiunii in tagaduirea paternitatii, daca aceasta actiune este admisa, starea civila a copilului se schimba, in sensul ca, din copil din casatorie, devine copil din afara casatoriei, cu filiatia stabilita fata de mama.
b) In cazul adoptiei, copilul dobandeste numele celui care-l adopta.
c) In cazul casatoriei, viitorii soti vor declara, in fata delegatului de stare civila, numele pe care s-au invoit sa-l poarte in casatorie si anume:
pot sa-si pastreze numele lor dinainte de casatorie;
sa ia numele unuia sau altuia dintre ei;
sa ia numele lor reunite.
La desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi ca sotul care a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei. Instanta judecatoreasca va lua act de aceasta invoiala prin hotararea de divort. Pentru motive temeinice, instanta poate sa incuviinteze acest drept chiar in lipsa invoielii intre soti.
Aceste motive nu sunt pecizate de lege, ci ele sunt lasate la aprecierea instantei.
Dupa desfacerea casatoriei prin moartea unuia dintre soti, sotul supravietuitor are dreptul sa poarte acest nume, cat timp nu a incheiat o casatorie noua.
In cazul nulitatii casatoriei, fiecare dintre soti va reveni la numele de familie purtat anterior incheierii casatoriei desfiintate. Nu se pot aplica aici situatiile prevazute in cazul divortului.
Schimbarea numelui de familie si a prenumelui
Prin schimbarea numelui de familie se intelege inlocuirea, la cerere, a numelui de familie (sau a prenumelui) cu un alt nume de familie (alt prenume) prin doua modalitati:
prin decizie administrativa;
prin hotarare judecatoreasca, numai dupa ce a fost parcursa procedura administrativa si a fost respinsa cererea de schimbare.
Schimbarea numelui de familie poate fi ceruta si de cetateanul roman cu domiciliul in strainatate, iar cererea acestuia se depune la primaria ultimului domiciliu avut in Romania, iar daca nu a avut vreodata domiciliul in Romania, la Primaria sectorului I al municipiului Bucuresti.
Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face de catre parinti sau, de tutore, cu incuviintarea autoritatii tutelare.
Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soti nu implica si schimbarea numelui de familie al celuilalt sot si nici schimbarea numelui de familie al copilului.
In cazul in care sotii au nume de familie comun, pentru schimbarea acestui nume de familie de catre unul dintre soti este necesar consimtamantul celuilalt sot.
Cererea de schimbare a numelui se publica, prin grija si pe cheltuiala solicitantului, in Monitorul Oficial al Romaniei, partea a III-a. Nu este supusa aceleiasi cerinte de publicitate, cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod. Scutirea de publicare se aproba de catre sefii organelor locale ale politiei.
Competenta de a solutiona cererea de schimbare a numelui apartine Inspectoratului General al Politiei, care va verifica daca sunt indeplinite toate conditiile cerute de lege si, apreciind temeinicia cererii, precum si opozitiile facute de catre persoanele interesate, va da, in termen de 60 de zile de la primirea dosarului o decizie motivata de admitere sau, dupa caz, de respingere a cererii.
Decizia de admitere a cererii de schimbare a numelui se trimite, in copie, primariei la care s-a inregistrat cererea. Primaria, la randul ei va instiinta pe solicitant.
Retranscrierea numelui de familie si a prenumelui
Persoana al carei nume de familie sau prenume a fost inregistrat in actele de stare civila tradus din alta limba decat cea materna ori cu ortografia altei limbi poate cere inscrierea, prin mentiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atat la rubricile privind pe titular, cat si pe parintii sai.
Cererea de retranscriere se depune la primaria in pastrarea careia se afla registrele de stare civila si se aproba de primar.
Inscrierile retranscrierii numelui se comunica organului local al politiei in raza caruia domiciliaza cel in cauza.
Domiciliul si resedinta
Domiciliul este acel atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizeaza in spatiu, prin indicarea unui loc avand aceasta semnificatie juridica.
Dreptul la domiciliu prezinta caracterele juridice ale oricarui drept nepatrimonial (opozabilitate erga omnes; inalienabilitate, imprescriptibilitate, personalitate, universalitate), la care se adauga si caractere specifice cum ar fi:
Stabilitatea, care consta in aceea ca domiciliul reprezinta locuinta statornica. Prin acest caracter domiciliul se deosebeste de resedinta.
Unicitatea domiciliului consta in aceea ca, la un anumit moment, o persoana fizica are un singur domiciliu. Daca o persoana are mai multe locuinte statornice, atunci numai una are valoarea juridica a domiciliului, anume cea principala;
Obligativitatea domiciliului decurge din functia social-juridica a domiciliului de a fi mijloc de individualizare a persoanei fizice, functie ce prezinta interes atat pentru persoana fizica, dar si pentru societate. De aici decurge regula potrivit careia orice persoana are un domiciliu.
In functie de modul de stabilire, domiciliul este de mai multe feluri:
domiciliul de drept comun;
domiciliul legal;
domiciliul ales sau conventional.
Domiciliul de drept comun are ca titular, in principiu, persoana cu capacitate de exercitiu deplina. In mod exceptional, si minorul cu capacitate de exercitiu restransa poate avea domiciliu de drept comun.
Dovada domiciliului de drept comun se face cu cartea de identitate, care nu are efect constitutiv cat priveste determinarea acestuia, ci numai caracter de evidenta a persoanei respective.
Domiciliul legal este stabilit de lege pentru anumite categorii de persoane fizice, insa are si semnificatia unei masuri de ocrotire a anumitor persoane, pentru care domiciliul legal coincide cu domiciliul de drept comun al persoanei fizice care exercita ocrotirea.
Au domiciliul legal urmatoarele categorii de persoane:
1. minorul, care are domiciliul legal la parintii sai ori, dupa caz, la parintele la care locuieste statornic, la parintele care il ocroteste sau la tutore;
2. persoana pusa sub interdictie judecatoreasca are domiciliul legal la tutore;
3. persoana ocrotita prin curatela, numai in cazul in care curatorul este in drept sa o reprezinte.
Domiciliul ales sau conventional reprezinta locul sau adresa stabilita prin acordul de vointa al partilor in vederea executarii actului juridic in acel loc sau pentru solutionarea litigiului si comunicarea actelor de procedura.
Resedinta reprezinta acel atribut de identificare in spatiu a persoanei fizice, prin indicarea locuintei vremelnice sau temporare. Deci, resedinta nu prezinta caracterul de stabilitate si nici de obligativitate (ca in cazul domiciliului) in schimb, ca si domiciliul, o persoana fizica nu poate avea, la un moment dat, decat o singura resedinta (sau o resedinta principala).
Resedinta se probeaza cu mentiunea inscrisa in cartea de identitate, prin eticheta autocolanta.
Starea civila
Starea civila sau statutul civil al persoanei fizice reprezinta mijlocul de identificare a persoanei fizice prin indicarea calitatilor personale avand aceasta semnificatie, potrivit legii.
Starea civila cuprinde mai multe elemente:
a) unele privesc situatia familiala, inclusiv filiatia si natura acesteia (din casatorie, din afara casatoriei, din parinti necunoscuti, adoptat, casatorit, divortat, vaduv, recasatorit, ruda sau afin cu cineva);
b) alte elemente componente refritoare la sex, varsta, cetatenie, etc.
Starea civila este determinata de lege. In starea civila se includ numai acele calitati inerente oricarei persoane fizice.
Inregistrarile de stare civila
Prin inregistrari de stare civila intelegem acele operatiuni juridice de consemnare, in registrele de stare civila, a faptelor si actelor juridice ce privesc starea civila, precum si a altor elemente prevazute de lege, operatiuni efectuate, in conditiile legii, de catre organele cu atributii de stare civila.
Centralizatorul inregistrarilor de stare civila este actul de nastere, intrucat orice modificare intervenita in starea civila a unei persoane se comunica autoritatii administratiei publice locale unde s-a intocmit actul de nastere al persoanei respective in vederea inscrierii mentiunii corespunzatoare.
Organele competente sa efectueze inregistrari de stare civila sunt urmatoarele:
1) consiliile judetene si autoritatile administratiei publice locale ale municipiilor, oraselor, comunelor, prin ofiteri de stare civila;
2) primariile locului de coborare sau debarcare, in cazul in care nasterea sau decesul ar avea loc in tren, pe o nava sau aeronava, in timpul unei calatorii in interiorul tarii;
3) comandantul navei sau aeronavei, in cazul in care nasterea, casatoria sau decesul ar avea loc pe o nava sau aeronava in timpul unei calatorii in afara granitelor tarii. La sosirea in tara, acesta este obligat sa inainteze o copie certificata de pe inregistrarea efectuata, prin capitania portului de inscriere a navei, respectiv prin comandantul de aeroport, la Primaria sectorului 1 Bucuresti.
4) reprezentantii diplomatici sau consulari ai Romaniei, care au competenta sa efectueze inregistrari de stare civila privitoare la cetatenii romani aflati in strainatate, precum si la apatrizi.
Registrele de stare civila se tin in doua exemplare si se completeaza cu cerneala neagra. Primul exemplar se pastreaza la primaria unde a fost intocmit, iar cel de-al doilea se inainteaza, spre pastrare, consiliilor judetene sau Consiliului General al Municipiului Bucuresti.
Actele de stare civila
In sens restrans, actele de stare civila sunt numai actul de nastere, actul de casatorie si actul de deces.
In sens mai larg, urmeaza a fi incluse in categoria actelor de stare civila si certificatele eliberate pe baza celor trei acte de stare civila (certificatul de nastere, certificatul de casatorie, certificatul de deces), precum si duplicatele acestor certificate, eliberate in conditiile legii.
In legatura cu actele de stare civila exista mai multe operatiuni si anume:
a) Intocmirea actelor de stare civila , are loc in cazul nasterii, al casatoriei si al decesului, intocmindu-se in mod corespunzator actul de nastere, actul de casatorie si actul de deces;
b) Reconstituirea actelor poate fi ceruta atunci cand:
1. registrele de stare civila au fost pierdute sau distruse, in totalitate ori in parte;
2. actul de stare civila a fost intocmit in strainatate si nu poate fi procurat certificatul sau extrasul de pe acest act;
c) Intocmirea ulterioara a actelor de stare civila se poate cere daca:
1. intocmirea actului de nastere sau deces a fost omisa, desi au fost depuse actele necesare intocmirii acestuia;
2. intocmirea actului de casatorie a fost omisa, desi a fost luat consimtamantul sotilor de catre ofiterul de stare civila;
d) Inscrierea de mentiuni marginale in registrele de stare civila pe actele de stare civila cand apar modificari ulterioare cum ar fi: stabilirea filiatei, adoptia, desfacerea casatoriei, schimbarea numelui, etc.
e) anularea (desfiintarea) actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe marginea acestora este acea sanctiune care intervine atunci cand nu au fost respectate dispozitiile legale ce reglementeaza conditiile de valabilitate a acestora. Anularea se poate cere daca:
1. actul de stare civila a fost intocmit intr-un registru necorespunzator;
2. actul nu trebuia intocmit la primaria respectiva;
3. faptul sau actul de stare civila nu exista;
4. nu s-au respectat prevederile legale la intocmirea actului de stare civila;
mentiunea a fost operata cu un text gresit, etc.
Ocrotirea persoanei fizice prin mijloace de drept civil
Pentru anumite categorii de persoane fizice aflate in situatii speciale datorita varstei, starii de sanatate mintala sau altor imprejurari deosebite, legea civila ofera mijloace proprii de ocrotire.
Este vorba despre ocrotirea minorilor, a alienatilor si debililor mintali, a bolavilor psihic periculosi, precum si a unor persoane fizice care, desi au capacitate de exercitiu deplina, se afla in anumite situatii deosebite, prevazute de lege.
Ocrotirea minorului
Ocrotirea minorului se realizeaza prin parinti, prin tutela sau prin curatela.
Ocrotirea parinteasca este carmuita de urmatoarele principii:
drepturile parintesti se exercita si indatoririle parintesti se indeplinesc numai in interesul copilului;
parintii au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori;
continutul ocrotirii parintesti nu difera dupa cum copilul este din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie;
parintii nu au nici un drept asupra bunurilor copilului si nici copilul asupra bunurilor parintilor, afara de dreptul la mostenire si de dreptul la intretinere;
exercitarea ocrotirii parintesti se realizeaza sub controlul societatii, in special al statului.
Ocrotirea parinteasca privind persoana si bunurile copiilor se iau de catre parinti, de comun acord.
Prin exceptie, ocrotirea parinteasca se exercita doar de catre unul dintre parinti, in cazurile prevazute de lege si anume atunci cand unul dintre parinti este mort, este decazut din drepturile parintesti, este pus sub interdictie, este disparut, executa o pedeapsa privativa de libertate, etc.
Ocrotirea parinteaasca are o latura personala si o latura patrimoniala.
Latura personala vizeaza ocrotirea persoanei copilului si anume: ingrijirea sanatatii si dezvoltarea lui fizica si intelectuala (educarea, invatatura si pregatirea profesionala).
Latura patrimoniala consta in administrarea bunurilor minorului si reprezentarea legala a minorului sub 14 ani in actele juridice sau, dupa caz, incuviintarea actelor juridice ale minorului cu capacitate civila de exercitiu restransa.
Ocrotirea parinteasca inceteaza la implinirea varstei de 18 ani a minorului sau data la care, femeia mai mica de 18 ani se casatoreste.
Pentru neexercitarea sau exercitarea necorespunzatoare a ocrotirii parintesti poate fi angajata raspunderea penala, contraventionala sau civila a parintilor.
b) Tutela minorului este acel mijloc juridic de ocrotire care intervine atunci cand minorul este lipsit de ocrotire parinteasca.
Principiile care guverneaza tutela minorului sunt urmatoarele:
tutela se exercita exclusiv in interesul minorului;
tutorele nu are vreun drept asupra bunurilor minorului si nici minorul asupra bunurilor tutorelui.
Tutela minorului se deschide in urmatoarele cazuri:
ambii parinti sunt morti, disparuti sau declarati morti pe cale judecatoreasca;
ambii parinti sunt necunoscuti;
ambii parinti sunt decazuti din drepturile parintesti sau sunt pusi sub interdictie.
Tutorele este numit de catre autoritatea tutelara de la domiciliul minorului si acesta poate fi orice persoana fizica cu capacitate de exercitiu deplina si cu bune purtari in familie si societate.
Ocrotirea minorului prin tutela contine, ca si ocrotirea parinteasca, doua laturi:
latura personala care priveste sanatatea si dezvoltarea fizica si intelectuala a minorului;
latura patrimoniala, care priveste administrarea bunurilor minorului si reprezentarea legala a minorului sub 14 ani, respectiv, incuviintarea prealabila a actelor juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restransa.
c) Curatela minorului este un mijloc de ocrotire a minorului, insa are un caracter temporar si subsidiar.
Curatela minorului se instituie in urmatoarele cazuri:
1) cand exista interese contrare intre minor si parinti sau tutore (ex.: in litigiile de iesire din indiviziune);
2) cand se inlocuieste tutorele cu un alt tutore, pana la intrarea in functiune a noului tutore;
3) minorul este pus sub interdictie, pana la rezolvarea cererii de punere sub interdictie;
4) parintele sau tutorele minorului este impiedicat vremelnic sa il ocroteasca.
Curatelei minorului i se aplica, in mod corespunzator, regulile de la tutela minorului.
Ocrotirea bolnavului psihic prin interdictia judecatoreaasca
Interdictia judecatoreaasca este acea masura de ocrotire care poate fi dispusa numai de catre instanta judecatoreasca atunci cand persoana fizica este lipsita de discernamantul necesar ingrijiri intereselor sale datorita alienatiei sau debilitatii mintale si consta in lipsirea de capacitatea de exercitiu si instituirea tutelei.
Interdictia judecatoreaasca nu trebuie confundata cu tratamentul medical obligatoriu care se aplica bolnavului psihic periculos, principalele deosebiri fiind urmatoarele:
1. punerea sub interdictie se dispune numai de instanta judecatoreasca, in vreme ce tratamentul medical obligatoriu se dispune de catre o autoritate medicala;
2. impotriva masurii dispuse pe cale administrativa, de catre autoritatea medicala se poate face contestatie la instanta judecatoreasca;
3. cel pus sub interdictie devine lipsit de capacitate civila de exercitiu, pe cand tratamentul medical nu are nici un efect asupra capacitatii civile de exercitiu asupra celui in cauza.
Punerea sub interdictie presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii de fond:
persoana care urmeaza a fi pusa sub interdictie sa fie lipsita de discernamant;
cauza lipsei de discernamant sa fie alienatia ori debilitatea mintala;
lipsa de discernamant sa nu ii permita persoanei respective sa se ingrijeasca de interesele sale.
Punerea sub interdictie poate fi ceruta de oricine are interes, inclusiv de cel ce urmeaza a fi pus sub interdictie, de autoritatea tutelara, de procuror sau chiar instanta judecatoreasca poate declara, din oficiu, procedura punerii sub interdictie.
Cererea de punere sub interdictie se solutioneaza, in prima instanta, de catre tribunalul in a carei raza teritoriala isi are domiciliul persoana in cauza.
Punerea sub interdictie produce doua efecte:
lipsirea de capacitate civila de exercitiu;
instituirea tutelei interzisului.
Cand cel pus sub interdictie este un minor aflat sub ocrotire parinteasca, nu se va mai numi un tutore, ci minorul va ramane sub ocrotire parinteasca pana la majorat, dupa care autoritatea tutelara va putea numi un tutore.
Ocrotirea persoanei fizice cu capacitate de exercitiu deplina,
aflata in situatii deosebite
Alaturi de curatela persoanei lipsite de capacitatea de exercitiu restransa (asa-numita curatela a incapabilului), legea reglementeaza si asa-numita curatela a capabilului, instituita in favoarea persoanei cu capacitate de exercitiu deplina, dar care se afla intr-o situatie deosebita, expres prevazuta de lege.
Curatela incapabiului este guvernata de regulile aplicabile tutelei, iar curatela capabilului se supune regulilor aplicabile mandatului.
Curatela capabilului se va putea institui de autoritatea tutelara daca:
1) din cauza batranetei, a bolii sau a unei infirmitati fizice, o persoana, desi capabila, nu poate personal sa-si administreze bunurile ori sa-si apere interesele in mod normal, si din motive temeinice nu-si poate numi un reprezentant;
2) o persoana, fiind obligata sa lipseasca vreme indelungata de la domiciliu, nu a lasat un mandatar general, ori persoana in cauza a disparut, etc.
