Nulitatea actului juridic

NULITATEA ACTULUI JURIDIC

1.Notiune. Cauze. Clasificari.

Nulitatea este sanctiunea civila care desfiinteaza (inlatura), cu efect retroactiv, efectele unui act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor legale privitoare la conditiile sale de validitate.

Cauze.

- lipsa consimtamantului sau vicierea lui;

- lipsa capacitatii sau insuficienta ei;

- lipsa obiectului sau caracterul lui ilicit ori imoral;

- lipsa, falsitatea, ilicitatea sau imoralitatea cauzei;

- nerespectarea formei cerute de lege ad validitatem;

- frauda la lege sau fraudarea intereselor unui tert.

Clasificari.

A. In functie de regimul juridic si de cauzele care le determina:

nulitate absoluta, daca:

- lipseste un element structural (consimtamant, obiect);

- lipseste capacitatea de folosinta;

- actul incalca unele dispozitii legale imperative, ordinea publica sau bunele moravuri (regulile de convietuire sociala);

- actul nu respecta conditiile de forma cerute ad validitatem.

nulitate relativa daca:

-consimtamantul a fost viciat;

- a lipsit capacitatea de exercitiu, ori aceasta a fost restransa, ori actul incapabilului s-a incheiat fara incuviintarea prealabila ceruta de lege;

- a existat o eroare asupra cauzei;

- s-a incalcat o interdictie (prohibitie) instituita de lege in scop de ocrotire.

Regimul juridic al nulitatii absolute difera de regimul juridic al nulitatii relative, sub trei aspecte:

a. Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana interesata si chiar din oficiu de catre instanta de judecata (caci aceasta sanctiune ocroteste interese generale, obstesti), pe cand nulitatea relativa poate fi invocata numai de catre persoana ocrotita prin dispozitia legala incalcata la incheierea actului;

b. Nulitatea absoluta poate fi invocata oricand, fie pe cale de exceptie, fie pe cale de actiune (actiunea in constatarea nulitatii absolute fiind imprescriptibila extinctiv), pe cand nulitatea relativa nu poate fi invocata decat in limita termenului legal de prescriptie, actiunea in anulare fiind prescriptibila in termenul general de prescriptie de 3 ani, daca legea nu prevede un termen mai scurt;

c. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmarea actului, pe cand nulitatea relativa poate fi acoperita (inlaturata) prin confirmarea actului de catre cel indreptatit a cere anularea lui, fie in mod expres, fie chiar tacit (prin executarea voluntara a obligatiilor izvorate din act).

Prin exceptie, in cateva cazuri, poate fi confirmata si nulitatea absoluta a unor acte:

- potrivit art. 20 C. fam. 'casatoria incheiata impotriva dispozitiilor privitoare la varsta legala nu va fi declarata nula daca, intre timp, acela dintre soti care nu avea varsta ceruta pentru casatorie a implinit-o, ori daca sotia a dat nastere unui copil sau a ramas insarcinata';

-potrivit art. 1167 alin. 3 C. civ., un contract de donatie lovit de nulitate absoluta pentru ca nu s-a incheiat in forma autentica ceruta ad validitatem de lege, poate fi confirmat (expres sau doar tacit, prin executarea voluntara) de catre mostenitorii donatorului (singurii carora le-ar putea profita constatarea nulitatii);

- practica judiciara a admis posibilitatea confirmarii (sau consolidarii) unui act juridic lovit de nulitate pentru neindeplinirea unei conditii cerute imperativ la incheierea lui, daca intre timp (inainte de a se fi constatat judecatoreste nulitatea absoluta) acea conditie s-a indeplinit.

B. Dupa intinderea efectelor sanctiunii, distingem:

Nulitatea totala, care desfiinteaza actul in intregime, neper­mitand ca acest act sa produca nici un efect;

Nulitatea partiala, care desfiinteaza numai o parte din efec­tele actului juridic sanctionat: cele care contravin scopului normelor juridice incalcate la incheierea actului.

C. Dupa cum este sau nu anume prevazuta de lege, nulitatea poate fi:

nulitate expresa (sau textuala, sau explicita) cand este anume prevazuta, in mod expres, de un text de lege;

nulitatea virtuala (sau tacita, sau implicita), cand sanctiunea nu este prevazuta expres de lege, dar nevalabilitatea actului rezulta neindoielnic din caracterul imperativ al dispozitiei legale incalcate sau din scopul urmarit de legiuitor prin instituirea anumitor conditii de validitate ale actului.

D. Dupa felul conditiilor de validitate incalcate la incheierea ac­tului juridic:

nulitate de fond;

nuli­tate de forma (atunci cand forma nerespectata era ceruta de lege ad va­liditatem , iar nu numai ad probationem);

E. Dupa felul in care opereaza:

nulitatea de drept, care loveste actul de plin drept, de la sine, ope legis, instanta de judecata nefiind chemata decat sa o constate in caz de litigiu intre parti;

nulitatea judiciara, care nu opereaza de plin drept, ci numai daca este pronuntata printr-o hotarare judecatoreasca.

2.Efectele nulitatii actului juridic

2.1.Consideratii generale.Efectele nulitatii unui act juridic sunt aceleasi, indiferent daca este vorba de o nulitate absoluta sau de o nulitate relativa, constand in desfiintarea actului juridic si a raportului juridic creat prin act.

2.2.Principiul retroactivitatii efectelor nulitatii.Nulitatea desfiinteaza actul juridic incheiat cu incalcarea cerintelor de validitate prevazute de lege, cu efect retroactiv, din chiar momentul incheierii actului, ca si cand acesta nici n-ar fi fost incheiat

Exceptii:

casatoria putativa, efectele desfi­in­tarii casatoriei se produc, pentru sotul de buna-credinta, numai pentru viitor, tocmai pentru a se ocroti buna sa credinta;

in toate cazurile de nulitate a casatoriei, copiii rezultati din casatoria nula sau anulata pastreaza situatia de copii din casatorie, in raport cu ei desfiintarea casatoriei neoperand retroactiv (pentru trecut), ci doar pentru viitor, asemenea unui divort (art. 23 alin. 2 C. fam.);

in cazul infierii (adoptiei) incheiate in absenta consimta­man­tului parintilor firesti ai infiatului,legiuitorul a prevazut in art. 80 C. fam. (abrogat ulterior) ca efectele infierii se mentin, aceasta putand fi doar desfacuta, daca este in interesul minorului ca el sa se intoarca la parintii sai firesti;

in cazul contractelor cu executare succesiva in timp, constata­rea sau pronuntarea nulitatii desfiinteaza actul numai pentru viitor, men­tinand efectele pe care actul desfiintat le-a produs intre momentul incheierii sale nevalabile si momentul ramanerii definitive a hotararii care constata sau pronunta nulitatea sa.

2.3.Principiul repunerii partilor in situatia anterioara(restitutio in integrum) impune ca tot ceea ce s-a executat in temeiul unui act juridic lovit de nulitate sa fie restituit.

Exceptii:

potrivit art. 485 C. civ., cel care a posedat cu buna-credinta un bun frugifer pastreaza pentru sine fructele culese, chiar daca - in cazul desfiintarii actului prin care a dobandit acel bun - el trebuie sa restituie bunul insusi;

potrivit art. 1164 C. civ., minorul al carui act este anulat pentru leziune (prin actiunea in resciziune) nu trebuie sa restituie cocontractantului ceea ce a primit 'decat daca se probeaza ca a profi­tat de ceea ce i s-a dat'.

2.4.Principiul desfiintarii actelor subsecvente (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis). Potrivit acestui principiu, din moment ce s-a desfiintat actul juridic prin care cineva a dobandit un bun (si, deci, dobanditorul este considerat a nu fi fost niciodata proprietarul acelui bun), este firesc sa se desfiinteze si actele juridice ulterioare prin care acest aparent dobanditor a dispus de acel bun (caci el nu putea dispune valabil de un bun care, juridiceste, nu devenise al sau).

Exceptii:

cel care a intrat in posesia unui bun mobil cu buna-credinta (adica ignorand nevalabilitatea titlului prin care a dobandit) devine proprietar al bunului si nu mai poate fi silit sa-l restituie (decat in cazul cand lucrul fusese pierdut sau furat si vandut de gasitor sau hot, situatie in care adevaratul proprietar il poate revendica in termen de 3 ani, chiar si de la posesorul de buna-credinta, care insa are actiune in regres contra celui de la care l-a dobandit);

nu se vor desfiinta nici actele subsecvente de conservare si de administrare ;

de asemenea, se pastreaza (nu sunt desfiintate) si actele de dispozitie incheiate, cu titlu oneros, cu un subdobanditor de buna-credinta (care nu stia ca dispunatorul dobandise printr-un act neva­labil, sanctionat apoi cu nulitatea); in acest caz dispunatorul (al carui drept s-a desfiintat retroactiv ca urmare a nulitatii actului prin care el insusi dobandise bunul) urmeaza sa-si indeplineasca obligatia de restituire a bunului prin echivalent;

nu mai pot fi desfiintate, actele prin care bunul a fost transmis, subsecvent, unui subdobanditor care, intre timp, a dobandit proprietatea bunului prin uzucapiune, in conditiile legii.

2.5.Mentinerea efectelor actului lovit de nulitate, in temeiul unor principii de drept.Exista situatii in care, desi ar trebui sa fie desfiintate, actele juridice afectate de nulitate,totusi acestea se mentin ca fiind valabile. Explicatia consta in faptul ca alte principii de drept impun aceasta solutie. Acestea sunt:

Principiul conversiunii actului juridic nul intr-un alt act juridic, ale carui conditii de validitate sunt integral indeplinite. Potrivit acestui principiu, manifestarea valabila de vointa exprimata intr-un act juridic lovit de nulitate poate avea valoare de sine statatoare, inde­pendent de soarta actului juridic in care ea s-a manifestat initial.

Principiul raspunderii civile delictuale (consacrat de art. 998 C. civ., potrivit caruia 'orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara') justifica uneori mentinerea efectelor unui act juridic nul, dar nu cu titlu de efecte ale actului, ci cu titlu de reparare in natura a prejudiciului cauzat prin nevalabilitatea actului (atunci cand cea mai buna reparatie a prejudiciului suferit prin nulitatea actului este tocmai mentinerea efectelor acestuia).

Principiul validitatii aparentei in drept (exprimat de adagiul latin 'error communis facit jus') poate justifica si el, uneori, menti­nerea efectelor juridice produse de un act lovit de nulitate. O aplicatie a acestui principiu ar fi aceea referitoare la casatoria incheiata in fata unui ofiter de stare civila necompetent , acesta fiind mentinuta ca valabila, daca acel ofiter a exercitat in mod pu­blic atributiile respective, aparand in ochii partilor si in ochii publicului in general ca fiind competent a le exercita. (In acest sens, art. 7 al Legii cu privire la actele de stare civila, nr. 119/1996, prevede expres ca "Actele de stare civila intocmite de o persoana care a exercitat in mod public atributiile de ofiter de stare civila, cu respectarea prevederilor prezentei legi, sunt valabile, chiar daca acea persoana nu avea aceasta calitate

Probleme de solutionat:

1. Care este sanctiunea civila aplicabila unui act juridic incheiat cu nerespectarea conditiilor prevazute de art.948 C. Civ.?

2. Precizati in ce consta diferenta dintre nulitatea absoluta si nulitatea relativa.

3. Enumerati principiile care guverneaza efectele nulitatii actului juridic.

4. Care sunt principiile de drept bcare justifica mentinerea unui act juridic lovit de nulitate?

5. Precizati care sunt exceptiile de la principiul retroactivitatii.

5.    Care este consecinta nerespectarii formei la incheierea unei donatii?

IV.DOVADA DREPTURILOR CIVILE

IV.1.NOTIUNEA, OBIECTUL SI SARCINA PROBEI

IV.1.1.Notiune.Probatiunea judiciara reprezinta stabilirea, dupa anumite reguli prevazute de lege, a existentei actelor sau faptelor juridice din care izvorasc drepturi si obligatii.

Probele (numite si dovezi) sunt mijloacele de convingere cu ajutorul carora se stabileste existenta sau inexistenta unui fapt juridic sau a unui act juridic din care izvorasc drepturi si obligatii.

IV.1.2.Obiectul probatiunii judiciare (sau obiectul probei) il constituie actele sau faptele juridice generatoare de drepturi si obligatii.

Particularitati ale obiectului probei:

norma de drept civil nu constituie obiect al probei;

faptele nagative nedefinite nu constituie obiect al probei, dar cele determinatese pot dovedi prin probarea faptului pozitiv contrar;

faptele notorii se dovedesc prin probarea notorietatii;

faptele necontestate, acceptate de partile unui litigiu, nu necesita, in principiu, probarea lor;

faptele cunoscute personal de judecator, din alte imprejurari decat acelea ale dosarului, formeaza obiect al probatiunii judiciare.

IV.1.3. Sarcina probei.

art. 1169 C. civ., 'cel ce face o pro­punere inaintea judecatii trebuie sa o dovedeasca';deci reclamantul este cel care are sarcina de a dovedi cele pretinse;

in aparare, paratul pote deveni 'reclamant', avand obligatia sa dovedeasca cele sustinute;

judecatorul trebuie sa aiba rol activ in stabilirea completa a adevarului, putand, din oficiu, sa dispuna administrarea probelor necesare aflarii adevarului.

IV.1.4. Conditii generale de admisibilitate a probelor.

a. sa nu fie oprita de lege ;

b. sa fie verosimila;

c. sa fie utila;;

d. sa fie pertinenta;;

e. sa fie concludenta;