|
|
|
STATUL
Cel mai adesea se afirma, si nu fara temei, ca statul este cea mai importanta institutie sau chiar institutie politica dintre toate cele care exista intr-o societate.
Cuvantul de stat are doua acceptiuni. Intr-o prima acceptiune, prin stat este inteleasa suma a trei elemente si anume: teritoriul,populatia(natiunea) si suveranitatea (in sensul de putere organizata statatal,adica, de fapt, statul in acceptiunea sa strict juridical). In aceasta acceptiune statul este sinonim cu tara, el incluzand civilizatia, resursele, oamenii, teritoriul, frontierele autoritatile etc. In aceasta acceptiune isi gasesc fundamentarea exprimari de genul "state cu nuvele de dezvoltarea diferite","statele lumii".
Intr-o a doua acceptiune, restransa, prin stat se intelege forma organizata a puterii poporului, mai exact mecanismul sau aparatul statal.Aceasta este o acceptiune strict juridica.
Pentru societatea umana statul a aparut ca solutia unica si optima pentru dezvoltarea sa materiala si spirituala si pentru conservarea valorilor umane. Statul este un concept si o realitate. Desi, paradoxal,statul "ca unitate nu poate fi vazut, nici auzit, nici pipait"(Hans Kelsen). Statul este o constructie pe care toti, sau cei mai multi, deseori o destesta sau o ignora, dar pe care toti o invoca si o solicita cand viata, libertatea sau averea lor sunt puse in pericol. Statul creeaza unora speanta, produce altora durerea, nemultumire sau chiar adesea sentimentul revoltei. El este tinta razmeritelor si insurectiilor. Oamenii darama state pentru a le inlocui tot cu state. Statul este o mistica. Statul, se spune deseori, exprima ordinea din natura, o copiaza, o reproduce.
Potrivit lui Hans Kelsen, statul poate fi caracterizat ca:
a) ordine d conduita a oamenilor,o ordine juridical de constrangere;
b) putere de comanda;
c) vointa, distincta de vointa indivizilor, fiind mai mult decat suma vointelor individuale, ea situandu-se deasupra lor.
Statul este produsul istoriei societatii umane. El a devenit formula juridica de organizare si de existenta a unei societati, popor sau natiune. El a aparut pe o anumita treapta a evolutiei societatii umane, din ratiuni multiple, in care cea mentionata de marele profesor de drept Leon Duguit si anume divizarea societatii in guvernanti si guvernati,are importanta sa. Structurile si functiile statului au evoluat, dar in esenta statul a ramas acelasi, anume o putere de comanda,sau,in societatile pluraliste si democratice, un instrument de organizare si conducere a societatii.
Strict juridic (sau intr-un sens restrans) statul este un ansamblu sistematic de organe de stat (autoritati), el cuprinde parlamente, guverne si alte autoritati executive, organe judecatoresti, armata, politie si inchisori. In aceste organe de stat (autoritatile publice) lucreaza demnitari,functionari publici si agenti publici. Prin acestea statul se impune receptat si acceptat de bunavoie sau nevoie (silit). Democratic sau nu statul se impune, pentru ca el implica organizare si ordine.Civilizatia societatii are implicatii asupra trasaturilor si procedeelor utilizate de stat, dar nu asupra conceptului ca atare.
Statul are o serie de functii ce sunt de regula examiate sub mai multe ipostaze. Asfel pot fi identificate: functia legislativa functia,executiva, functia jurisdictionala; functii interne si externe: functii economice, culturale, sociale, represive etc. Cei care compun aparatul de stat (demnitari, functionari, agenti) se bucura de autoritate si protectie statala aparte, protectie denumita in unele situatii imunitate.
O problema teoretica de mare importanta, careia i s-au cautata raspunsuri si care totusi a ramas fara raspuns,este aceea de a sti care este legitimitatea statului, adica legitimitatea puterii unora de a comanda altora. Cum se justifica existenta sa milenara desi a fost nu numai acceptat, ci si dezavuat? S-ar putea totusi considera ca statul ramane rezultatul conventiilor sociale, pentru ca pana la urma a convins ca este un rau necesar, mai necesar ca multe alte lucruri si bune si rele. Cat priveste cauza si scopul acestor conventii, conditiile in care au fost incheiate sau impuse ele, privesc mai putin legitimitatea puterii pe care o fundamenteaza. Constituirea statelor si a societatilor umane- spunea Pufendrof- nu s-a petrecut de la sine, ci a presupus interventia inteligentei si a vointei, adica limitarea deliberate a libertatii umane: o conventie.
Pentru caracterizarea statului trebuie retinut ca el este si o persoana juridica, in raporturile in care participa nemijlocit, in nume propriu, ca subiect de drepturi si obligatii (raporturile de drept civil, succesor al mostenirilor vacante, primire de donatii si legate ce-i sunt adresate).
Statul este un subiect important al raporturilor de drept constitutional. El poate aparea ca subiect fie direct, fie reprezentat prin organele sale. Statul ca inreg apare direct ca subiect de drept in cadrul raporturilor juridice provitoare la acordarea sau retragerea cetateniei sau in raporturile juridice care se stabilesc intre un stat federal si entitatile sale componente (statele federate).
Definitia juridica a conceptului de stat
1. Concept interdisciplinar
Din punct de vedere juridic statul reprezinta o notiune interdisciplinara, care intereseaza in egala masura atat dreptul public intern cat si dreptul public international.Daca dreptul constitutional analizeaza <<interiorul>> statului, pentru dreptul international public conceptul de stat exista ca o entitate distincta, unitara. Unitatea statului ca persoana juridica internationala semnifica posibilitatea acestuia de a se manifesta pe plan international ca o entitate care dispune de un singur centru de decizie.
Statul nu este insa o simpla adunare de persoane, care si-au exprimat dorinta de a fi membri ai aceleiasi organizari de stat, uniti prin recunoasterea aceleiasi puteri publice, care se exercita in limite geografice stabilite. Conceptul de stat este prin excelenta un concept politic, in timp ce conceptul de tara este, in primul rand, un concept social-geografic, in care accentul se pune pe teritoriul si comunitatea umana care il locuieste si, apoi pe puterea publica ce guverneaza. De aceea in sens restrans, tehnic-juridic, coceptul de stat desemneaza forme organizata a puterii publice.
2. Statul ca subiect de drept
Dreptul constitutional isi limiteaza domeniul de analiza la conceptual de stat in aceasta ultima acceptiune. Chiar cu aceasta precizare, epoca istorica si diversele curente de gandire au condus insa la formularea unor definitii sensibil diferite pentru conceptual de stat. Astfel, scoala de gandire ius natura-lista se fundamenteaza pe conceptele liberale si teoriile contractualiste. Cea pozitivista accentueaza capacitatea de conducere si competentele normative ale statului. Ceea ce au in comun toate aceste teorii este caracterizarea statului prin capacitatea sa juridica, adica prin acea aptitudine de a fi subiect de drept in diferite raporturi juridice. Dreptul constitutional analizeaza statul ca o entitate juridica distincta, stabila si permanenta, diferita de persoanele fizice care exercita puterea in limitele competentelor prestabilite.
3. Definitia statului
Din perspectiva dreptului constitutional satul se defineste drept o modalitate de organizare a puterii politice. Din punct de vedere tehnic el reprezinta o ordine juridica, structurata si eficienta. Statul modern se caracterizeaza prin aceea ca puterea poporului se exercita intr-un cadru teritorial determinat si cu privire la o comunitate de oameni organizata; aceasta putere este institutionalizata intr-o entitate distincta de cea a guvernantilor, entitate ce beneficiaza de capacitate juridica proprie, dar care exprima vointa lor politica. Puterea institutionalizata a poporului se exprima in forme juridice create si aplicate in conformitate cu reguli de competenta si de procedura preexistente, articulate astfel incat fiecare regula decurge dintr-o alta, intotdeauna anterioara si cu un grad mai mare de generalitate. Apare astfel ca indisolubila legatura dintre stat, putere politica si drept.
Elementele statului
Statul este analizat in sens larg ca suma a trei elemente: teritoriu, populatie si suveranitate, aceasta din urma inteleasa ca putere publica. Dreptul constitutional analizeaza conceptual de putere nu la nivelul ansamblului societatii si nici sub toate formele sale de manifestare, ci numai puterea care se exercita in forma juridica a statului.
Teritoriul delimiteaza cadrul geografic in interiorul caruia se exercita puterea institutionalizata statal. El reprezinta elementul material care permite situarea in spatiu a statului si delimitarea lui de alte state; el ofera o baza concreta pentru realizarea acelei transformari prin care se ajunge la integrarea populatiei si constituirea sa intr-o comunitate solidara si unita; el determina intinderea geografica a puterii de stat si chiar sub anumite aspecte continutul acesteia.
Teritoriul-conditie a statului
Daca Jellinek a postulat ca teritoriul este un element indispensabil al statului, Marx l-a considerat una din bazele organizarii puterii de stat alaturi de populatie,si Buluntschli l-a definit drept baza materiala a statului, la polul opus Leon Duguit a afirmat ca teritoruil nu este un element indispensabil pentru stat; teritoriul nu face decat sa delimiteze cadrul geografic in limitele caruia puterea de stat se poate exercita. Ceea ce este definitoriu pentru conceptul de stat nu este acest element material, ci unul legat de insasi puterea si anume distinctia care se produce la un moment dat in cadrul unei societati intre guvernati si guvernanti, adica diferentierea care apare in cadrul populatiei in raport de exercitare a puterii institutionalizate, aceasta diferentiere nefiind dependenta in vreun fel de elementul teritorial.
O caracteristica a teritoriului este inalienabilitatea,care inseamna imposibilitatea de a instraina, ceda,concesiona sai coloniza teritoriul statal in intrehul sau. Mai mult, apararea sa este o problema de interes national. Teritoriul unui stat trebuie sa fie respectat de alte state, pentru ca, in caz contrar, existenta oricarui stat ar fi periclitata in orice moment. Din acest motiv s-a ajuns ca respectul integritatii teritoriale a fiecarui stat sa constituie astazi unul dintre principiile fundamentale ale dreptului international public.Pana sa se ajunga aici, au existat insa teorii,inacceptabile la ora actuala, care recunosteau unui stat dreptul de a se extinde in detrimentul altora (teoria frontierelor naturale,teoria spatiului vital).
Daca statul a putut fi conceput de unii doctrinari si in absenta teritoriului, populatia este insa un element indispensabil. Datorita caracterului intrinsec social al puterii, orice forma de putere institutionalizata presupune cu necesitate precizarea ansamblului de persoane cu privire la care ea se manifesta. Insa stabilirea continutului notiunii de populatie pare sa ridice unele probleme de ordin stiintific, intrucat din punct de vedere tehnic termenul de populatie este destul de vag si, in sens strict, nu se confunda nici cu poporul nici cu natiunea.
1. Populatie si popor
Din perspectiva teoriilor juridice normativiste poporul reprezinta suma tuturor indivizilor care exista la un moment dat pe teritoriul unui stat, iar populatia desemneaza comunitatea de indivizi care exista inca dinaintea aparitiei statului si se caracterizeaza prin aceea ca intre indivizii care o alcatuiesc exista unele legaturi bazate pe o origine comuna sau un trecut, o cultura si o limba comuna, fie pur si simplu pe intelegerea comun acceptata de a convietui impreuna in mod pasnic.
Insa, pentru Hans Kelsen populatia nu este un element preexistent al statului, ci este determinat de ordinea juridica in care se constituie acel stat. Tocmai de aceea intre popor si populatie nu exixta nici o diferenta, populatia devenind astfel o notiune juridical definite prin aceea ca reuneste toate persoanale supuse aceleiasi puteri de stat. Aceasta putere de stat fiind unica determina si unitatea poporului, unitate care trebuie corelata cu cea de solidaritate intre membrii comunitatii, mai presus de deosebirile inerente ale societatii pluraliste. Sentimentul comunitatii necesita o proiectie intr-un viitor comun, un set de valori de aparat si transmis generatiilor urmatoare,scopuri comune.Astfel ia nastere solidaritatea intre membrii unei populatii, inteleasa ca popor, solidaritate insa care nu are neaparat nevoie de conceptual modern de natiune si careia ii este suficienta notiunea juridica de cetatean. Prin raportare la aceasta modalitate de definire a conceptului de populatie identificat cu poporul se pot defini si alte doua concepte, cele de straini si apatrizi, care astfel ar fi putut fi incluse in notiunea mai vasta de populatie.
2. Populatie si natiune
Teoreticienii revolutiei franceze considerau ca natiunea este o entitate distincta de indivizii care o compun, din punct de vedere juridic ea constituie o persoana juridica aparte. Natiunea reprezinta rezultatul unui destin comun, bazat pe elemente de coeziune si solidaritate specifice (origine sau trecut comun, limba si/sau cultura comune, obiceiuri, idei, sentimente egal impartasite) si care reuneste in cadrul unei comunitati, in mod identic, nu doar indivizii prezenti astazi, ci si generatiile anterioare si cele viitoare.
Jellinek considera ca natiunea este o entitate sociologica anterioara statului, care il determina in continutul sau, dar ca nu se poate vorbi de o identitate perfecta intre natiune si populatie.
3. Populatie si cetateni
Indiferent de sensul dat notiunii de populatie, definitoriu pentru aceasta, din punctual de vedere al dreptului constitutional, este elementul cetateniei. Populatia regrupeaza toti cetatenii unui stat, adica toti acei indivizi care au o legatura cu puterea institutionalizata in acel stat, legatura sanctionata la nivel juridic si in baza careia ei beneficiaza de un statut special, diferit de cel al strainilor si al apatrizilor. Prin urmare, din perspective dreptului constitutional populatia este analizata sub forma categoriilor de cetateni, straini si apatrizi.
C. Suveranitatea
1. Suveranitatea poporului
Suveranitatea poporului reprzinta dreptul poporului de a decide asupra sortii sale, de a stabili linia politica a statului si alcatuirea organelor lui, precum si de a controla activitatea acestora. In mod ideal, in societatea in care puterea de stat apartine in mod real intregului popor, suveranitatea poporului se identifica cu suveranitatea de stat. De altfel, suveranitatea poporului legitimeaza dreptul acestuia la insurectie. Cosecinta imediata a acestei modalitati de fundamentare a suveranitatii de stat inteleasa ca putere institutionalizata este aceea ca exprimarea vointei poporului suveran necesita acordul tuturor membrilor acestuia, concurand, la limita, la absolutism democratic. De aici rezulta ca puterea este inalienabila, exercitarea ei trebuie realizata in mod direct si nu prin reprezentanti, guvernantii neavand decat un mandat imperativ si find revocabili in caz de neindepilinire a mandatului primit.
2. Suveranitatea nationala
Suveranitatea nationala apartine natiunii ( persoana juridica) care insa nu poate sa o exercite in mod direct si trebuie, cu necesitate, sa ii delege exercitiul unor reprezentanti.Delegarea nu implica in mod absolut alegeri, ea se poate realize si prin alte forme. Mandatul acordat insa nu poate fi cenzurat de membrii natiunii, care nu mai au nici dreptul de decizie finala, ci trebuie sa se supuna deciziilor luate de natiune ca o vointa superioara si distincta de suma individualitatilor. Expresia suveranitatii nationale nu poate fi obtinuta prin insumarea vointelor individuale, ci reprezinta o vointa distincta, presupusa a intregii natiuni. Suveranitatea nationala se traduce cel mai adesea prin suveranitatea parlamentului. Consecinta directa consta in aceea ca puterea de stat este unica, inalienabila si indivizibila, reprezentarea corpului electoral fiind insa posibila prin intermediul adunarii special desemnate in acest scop,care are un mandat colectiv, ceea ce impiedica revocarea individuala a membrilor sai.
Conceptul de suveranitate nationala nu poate avea alta semnificatie decat in situatia in care se are in vedere dreptul la autodeterminare si la dezvoltarea independenta a fiecarei natiuni, indiferent ca aceasta poseda sau nu o organizatie proprie de stat si care poate conduce la aparitia de noi state.
3. Suveranitatea de stat
Suveranitatea, trasatura generala a puterii de stat, este suprematia si independenta puterii in exprimarea si realizarea vointei guvernantilor ca vointa obligatorie pentru intreaga societate.
Termen polisemantic, suveranitatea desemneaza pe de o parte caracterul supreme al unei puteri deplin independente, adica o trasatura a puterii de stat, iar pe de alta parte se refera la ansamblul competentelor statului, fiind in fapt sinonim cu insusi conceptual de putere.
Legitimitatea si functiile statului
1.Conceptul de legitimitate a statului
In masura in care statul este considerat a fi puterea politica institutionalizata, legitimitatea acestuia se reduce la legitimitatea puterii politice, adica la intelegerea cauzelor care fac posibila dominarea de catre unii din membrii societatii a tuturor celorlalti. In fapt,intreaga problematica a legitimitatii puterii se reduce la justificarea pozitiei pe care o detin guvernantii fata de guvernati, adica in ultima instanta la explicarea conceptului de putere politica. Daca insa statul este considerat a fi o ordine juridica, legitimitatea lui este echivalenta cu justificarea logica a ierarhizarii sistemului normativ, principiul legalitatii in sensul cel mai larg trebuind insa sa fie completat cu justificarea rationala a normei cu forta juridica suprema.
2. Conceptul de functii ale statului
In sens larg, statul constituie o asocoiere a indivizilor in vederea realizarii unui scop comun, iar in sens restrans el reprezinta o ordine juridica institutionalizata.Conceptul de functie a statului exprima tocmai raportul care se stabileste intre esenta statului si rolul sau social, adica raportul dintre modalitatile concrete de organizare a cetatenilor si scopul in vederea caruia au realizat ei mecanismul statal.
Functiile statului exprima legatura logica dintre un anumit tip de activitate umana desfasurata in cadrul unui stat si finalitatea in vederea realizarii careia respectiva activitate este organizata si desfasurata.
Functiile statului nu pot fi insa separate de competentele sale, dupa cum nu se poate separa misiunea statului de puterea sa. Prerogativele pe care statul le exercita se confunda la un moment dat cu seviciile pe care el le presteaza. Functiile statului sunt extrem de diverse si variaza in functie de continutul concret al activitatii umane respective, precum si in functie de diferitele scopuri pe care oamenii si le stabilesc drept finalitati social-statale, in acest domeniu factorii timp si spatiu determinad variatii semnificative in chiar continutul functiilor statale. De asemenea, expansiunea democratiei are serioase efecte asupra functiilor statului, multiplicandu-le.
Clasificarea functiilor statului
Functiile statului au fost clasificate in doctrina dupa mai multe criterii. Astfel, dupa cum ele se refera la realizarea puterii in cadrul societatiii organizate in stat sau in raporturile acestei entitati cu similarele sale, functiile statului sunt interne si externe. Aceasta clasificare da expresie celor doua principale directii de actiune ale oricarui stat: cea interna se refera la realizarea politicii statale in interiorul teritoriului sau, cea externa vizeaza politica sa in raport cu alte state. Printre functiile interne se mentioneaza pacificarea interna a indivizilor care reusesc ca traiasca in armonie unii cu altii in pofida caracterului limitat al resurselor de care dispun, apararea dreptatii si justitiei sociale, gestionarea economiei nationale etc. Dintre functiile externe cel mai adesea sunt amintite cea de protectie a insasi fiintei statului fata de posibilele amenintari venite din exteriorul statului si cea de protectie a propriilor cetateni fata de agresiunile din partea altor cetateni sau altor state. Rolul determinant il au fireste functiile interne, intrucat cele externe depind in buna masura si de factori exteriori statului respectiv.
In raport de continutul concret al activitatii statale desfasurata in vederea realizarii unui anumit scop se disting functii economice, culturale, sociale, represive etc.
Cea mai cunoscuta clasificare a funciilor statului face trimitere in fapt la principalul element constitutiv al acestuia, puterea de stat, si precizeaza principalele activitati umane prin care aceasta se infaptuieste; vorbim astfel de functiile legislativa, executiva si jurisdictionala. Functia legislativa corespunde acelei activitati umane prin care se stabilesc in forma legislativa reguli de conduita pentru toti cetatenii statului; ea are un acracter originar si de ea depind, in continutul lor, celelalte doua functii statale. Functia executiva da expresie necesitatii puterii in aplicare a regulilor stabilite, prin desfasurarea unei activitati de organizare a executarii si de executare in concret a legilor; ea se concretizeaza la nivel juridic prin acte administrative care trebuie sa fie conforme cu legile. Functia jurisdictionala exprima acea activitate umana prin care se solutioneaza eventualele coflicte aparute intre cetateni in legatura cu orice aspect al vietii lor in cadrul statului si se traduce in plan juridic prin hotarari care beneficiaza de autoritatea de lucru judecat si au doar efecte relative, intre partile implicate in conflictul social solutionat. Fiecareia dintre aceste functii ii corespunde la nivelul organizarii statale cate un organ prin care puterea de stat se exprima si se realizeaza.
Forma de guvernamant
In dreptul constitutional, prin forma de guvernamant se intelege, in general, modul in care sunt constituite si functioneaza organele supreme intr-un stat. Ea este raportata, in principiu, la trasaturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile sale cu puterea legiuitoare. Cele mai utilizate forme de guvernamant au fost monarhia si republica.
Monarhia: este acea forma de guvernamant in care organul ce indeplineste atributiile de sef al statului este un monarh, care ocupa tronul fie prin alegere pe viata, fie prin succesiune ereditara. Monarhia poate fi: absoluta(monarhul este unicul organ suprem in stat);limitata sau constitutionala (alaturi de seful statului mai exista si alte organe care exercita puterea); dualista (guvenul este numit de monarh si subordobat acestuia) si monarhia contemporana (monarhul pastreaza unele prerogative).
Republica: este acea forma de guvernamant in care organul ce indeplinete functia de sef al statului este ales pe o anumita perioada. Republicile pot fi prezidentiale sau parlamentare. In republicile prezidentiale, presedintele este ales prin vot universal direct, iar in republicile parlamentare, presedintele este ales de catre parlament.
Structura de stat
Ca element al statului teritoriul intereseaza dreptul constitutional sub aspestul structurii de stat si al organizarii administrative( judete, orase, comune, statiuni balneoclimaterice, sate si catune).Din punct de vedere conceptual, prin structura de stat se intelege modul de organizare a puterii in raport cu teritoriul statului.
Este unanim acceptat in doctrina constitutionala ca, din punct de vedere al structurii de stat, statele pot fi impartite in doua categorii: state unitare si state compuse(federative).
Statul unitar:este statul format dintr-o singura entitate politico-juridica, avand un singur centru de impulsuri politice si guvernamentale, ceea ce ii confera urmatoarele caracteristici: constituie o singura formatiune statala; are un regim constitutional unic; isi constituie un singur rand de organe de varf; populatia are o singura cetatenie; unitatile administrative teritoriale constituite in interiorul sau sunt dependente de organele centrale.
Statul federativ/compus:este constituit din doua sau mai multe state memebre (state federate) care, in limitele si in conditiile precizate prin constitutia federatiei, isi transfera o parte din atributele suveranitatii in favoarea statului compus, dand astfel nastere unui nou stat, distinct de statele care il alcatuiesc.Statele federate isi pastreaza insa identitatea si cealalta parte a atributelor lor suverane.
In afara de aceste doua categorii principale istoria constitutionala a a unor state consemneaza forme particulare ale categoriilor mentionate. S-au facut cunoscute in timp structuri de stat precum: asociatiile de state, confederatia de state, uniunea personala, uniunea reala, ierarhiile de state, satele vasale,statele protejate, dominioanele britanice, teritoriile sub mandat si statele sub tutela internationala.
