Notiunea dreptului international privat si delimitarea de alte ramuri de drept

NOTIUNEA DREPTULUI INTERNATIONAL PRIVAT SI DELIMITAREA DE ALTE RAMURI DE DREPT

1.Elementul de extraneitate

A. Definitie

Recunoscut unanim drept criteriu care distinge raporturile de drept international privat de alte raporturi juridice de drept privat, elementul de extraneitate are o fizionomie complexa si o semnificatie aparte in contextul dreptului international privat.

In absenta unei definitii legale[1], elementul de extraneitate a primit definitii doctrinare relativ apropiate. S-a spus, in acest sens, ca elementul de extraneitate este "imprejurarea de fapt in legatura cu un raport juridic datorita careia acest raport are legatura cu mai multe sisteme de drept (ori legi apartinand unor tari diferite)"[2]; "o imprejurare de fapt cu privire la unul din elementele raportului juridic si care face astfel ca acesta sa prezinte legaturi cu unul sau chiar mai multe sisteme de drept"[3]; "o imprejurare de fapt, de natura diversa, care are legatura cu un raport juridic de drept privat, imprejurare ce ii confera raportului juridic respectiv caracter de internationalitate"[4].

Definitiile oferite in literatura de specialitate[5] converg spre ideea ca elementul de extraneitate este o imprejurare de fapt care pune in relatie raportul juridic cu unul sau mai multe sisteme de drept, susceptibile de aplicare.

In ceea ce ne priveste, consideram ca elementul de extraneitate este un fapt juridic de atasare care priveste elementele raportului juridic si care are aptitudinea de a genera conflictul de legi (conflictul pozitiv de legi) - atragand incidenta a doua sau mai multe sisteme de drept - sau de a da vocatie de aplicare normelor materiale ori celor unificate, dupa caz.

B. Fapte juridice de atasare, fapte juridice materiale

a)     Precizari terminologice

Este cunoscut ca existenta raportului juridic[6] concret este conditionata, intre altele, de imprejurarea (actul sau faptul juridic concret) de care legea leaga nasterea unui astfel de raport. Faptele juridice[7], in sens larg, sunt atat actiunile omenesti, savarsite cu sau fara intentia de a produce efecte juridice, cat si evenimentele sau faptele naturale. Asadar, lato sensu, notiunea de fapt juridic este sinonima cu cea de izvor al raportului juridic concret[8].

Din marea diversitate a faptelor juridice[9], privite in sens larg, intereseaza, in acest context, acele imprejurari care au ca efect legarea raportului juridic concret de legislatia unui anumit stat. Orice evenimente sau actiuni au loc in circumstante care determina aplicarea unui anumit sistem de drept: delictul civil se produce pe un anumit teritoriu; rezultatul prejudiciabil apare fie intre frontierele statului unde s-a produs delictul, fie pe teritoriul altui stat, fie in ambele parti; viitorii soti au cetatenii diferite; actul juridic se perfecteaza pe teritoriul unui stat, iar locul executarii obligatiilor partilor este in alta tara etc.

Faptele juridice care, prin efectele lor, determina structura raportului juridic - subiecte, continut, obiect - au fost denumite in literatura de drept international privat fapte juridice materiale. Faptele juridice care leaga faptele juridice materiale de legislatia unui anume stat sunt fapte juridice de atasare[10]. Cele doua denumiri sunt conventionale si au rolul de a facilita identificarea elementului de extraneitate, precum si delimitarea acestuia de alte imprejurari de fapt. S-a subliniat, in acest sens, ca faptele juridice de atasare "evoca o notiune generica, care cuprinde, in sfera sa, totalitatea faptelor de natura sa stabileasca legatura, pe de o parte, intre raportul juridic civil (abstractie facand de posibilitatea disjungerii acestuia in mai multe obiecte de coliziuni) si, pe de alta parte, intre legislatia civila aplicabila"[11].

Elementul de extraneitate se include in categoria faptelor juridice de atasare, intrucat supune raportul juridic concret de o lege straina[12], producand, prin efectul atribuit de normele dreptului international privat, conflictul de legi.

Nu rareori, raporturile civile sunt generate de o pluralitate de fapte juridice materiale, dintre care unele sunt legate de legislatia interna a unui stat, iar altele de una ori mai multe legislatii straine.

b)     Clasificarea faptelor juridice de atasare[13]

- Dupa cum fac legatura cu sistemul de drept intern ori cu o legislatie straina, faptele juridice de atasare sunt interne si, respectiv, externe. In masura in care faptul juridic de atasare leaga raportul juridic de legislatia interna (legislatia forului), suntem in prezenta unui fapt de atasare intern. Daca, dimpotriva, legatura se stabileste cu unul sau mai multe sisteme de drept straine, faptul de atasare este extern, fiind calificat drept element de extraneitate. Daca faptele de atasare din prima clasa se regasesc in toate raporturile juridice, "prezenta elementelor de extraneitate este doar eventuala. De aceea, cand din cuprinsul raporturilor civile lipsesc elementele de extraneitate, ne aflam in prezenta unor raporturi civile obisnuite, carora li se va aplica legea interna, in timp ce in situatia cand alaturi de faptele de atasare interne, intalnim unul sau mai multe elemente de extraneitate, ne aflam in prezenta unor raporturi civile care vor genera in mod necesar conflicte de legi. Altfel spus, faptele juridice de atasare interne sunt legice, necesare, in toate raporturile civile, pe cand elementele de extraneitate sunt numai incidentale, eventuale, iar existenta lor, si numai aceasta, este cea care determina conflictele de legi"[14]. Rezulta ca notiunea faptelor juridice de atasare este genul proxim, iar notiunea elementului de extraneitate reprezinta diferenta specifica. In alte cuvinte, diferenta de sfera intre faptele juridice de atasare si faptele juridice interne de atasare o constituie elementele de extraneitate;

- Dupa efectele pe care le au in raport cu conflictele de legi, faptele juridice de atasare sunt generatoare de conflicte de legi si, respectiv, de natura sa rezolve conflictele de legi. Conflictul de legi este produs de actiunea conjugata a mai multor fapte de atasare. Prima categorie de fapte juridice de atasare isi restrange efectele la declansarea conflictului de legi. Cea de-a doua categorie cuprinde fapte de atasare al caror efect se extinde si asupra solutionarii conflictului de legi. Din pluralitatea de fapte de atasare in prezenta, norma conflictuala desemneaza "unul singur si anume acela care este considerat ca stabileste legatura cea mai puternica intre raportul juridic si reglementarea civila ce urmeaza a i se aplica"[15].

c)     Asemanari si deosebiri intre faptele juridice de atasare si faptele juridice materiale

Prezenta ambelor este concomitenta in cadrul raportului juridic: faptul material nu are, prin el insusi, aptitudinea de a produce efecte juridice. El dobandeste semnificatie pentru ordinea de drept prin mijlocirea unei norme juridice care apartine unui sistem determinat. Iar incidenta unei legislatii anume este atrasa tocmai prin efectul faptelor juridice de atasare[16].

In schimb, modalitatea de obiectivare difera. De exemplu, "consimtamantul partilor in contract sau fapta ilicita producatoare de prejudicii, ca izvoare de raporturi juridice civile, precum si varsta, filiatia, rudenia s.a., care contribuie la determinarea starii si capacitatii civile a persoanei, sunt fapte juridice materiale subordonate legislatiei determinate prin fapte juridice de atasare, cum sunt: locul producerii faptului juridic material generator de raporturi juridice civile, respectiv cetatenia, sau, in anumite conditii speciale, domiciliul sau chiar resedinta persoanei fizice"[17].

C. Trasaturile caracteristice ale elementelor de extraneitate

a)     Elementul de extraneitate nu este un element structural al raportului juridic de drept international privat, in sensul ca nu este un al patrulea element, alaturi de subiecte, continut si obiect[18]. El este o imprejurare de fapt care apare in legatura cu unul sau mai multe dintre elementele de structura ale raportului juridic si care are aptitudinea de a aduce in discutie posibilitatea aplicarii legii straine.

In opinia contrara, elementul de extraneitate este absorbit/ integrat de unul din elementele raportului juridic, ceea ce atrage structura diferita a raportului juridic de drept international privat de cea a raportului juridic (generic), in sensul teoriei generale a dreptului[19]. Daca, spre exemplu, «intr-un contract de vanzare-cumparare, una din partile contractante este cetatean strain, aceasta nu inseamna ca nu exista nici o modificare/ particularizare a structurii raportului juridic (la nivelul atributelor de identificare a persoanei) caci, in acest caz, imprejurarea de a fi "strain" confera raportului juridic in cauza caracter de internationalitate. Daca acest element de extraneitate (una dintre parti este cetatean strain sau persoana juridica de nationalitate straina) nu ar fi absorbit in structura raportului juridic, nu am mai fi in prezenta unui raport juridic de drept international privat»[20].

Consideram ca prezenta elementului de extraneitate nu aduce modificari ale structurii raportului juridic de drept international privat. Generic, termenul structura desemneaza modul de organizare interna, de alcatuire a unui corp, a unui sistem, modul de asociere a componentelor unui intreg organizat[21]. Subiectele, obiectul si continutul sunt elementele care structureaza raportul juridic, conferindu-i specificitate fata de relatiile sociale ce nu se bucura de reglementare prin intermediul normelor juridice. Participantii la raporturile juridice (subiectele) sunt legati prin drepturi si obligatii (continutul); conduita partilor se concretizeaza in actiunea, respectiv abstentiunea la care este indrituit subiectul activ/ de care este tinut subiectul pasiv (obiectul). Cele trei elemente sunt necesare si suficiente pentru a putea vorbi de un raport juridic.

Faptul ca persoana fizica - subiect al raportului juridic - are cetatenie franceza, ca persoana juridica are nationalitate elvetiana, ca locul incheierii actului juridic este Anglia, ca locul delictului civil este Italia s.a., nu constituie decat simple imprejurari care pun problema incidentei unor sisteme legislative straine, cu consecinte diferite sub aspectul legii materiale aplicabile spetei, fara a se constitui in elemente distincte ale raportului juridic, care sa se adauge celor initial acceptate.

Asadar, la fel ca in cazul celorlalte raporturi juridice, care apartin altor ramuri de drept, raportul de drept international privat nu poate exista decat in prezenta cumulativa a subiectelor, continutului si obiectului; elementul de extraneitate este faptul juridic de atasare care se refera la unul sau mai multe dintre cele trei componente de structura (cetatenia franceza, nationalitatea elvetiana - relativ la subiecte; teritoriul Angliei, ca loc al perfectarii contractului, teritoriul portughez, ca loc al aparitiei prejudiciului, - cu privire la continut; bunul mobil care face obiectul contractului de vanzare-cumparare se gaseste in Spania, imobilul care urmeaza a fi inchiriat este in Belgia - cu privire la obiect), conferind o fizionomie particulara raporturilor de drept international privat.

b)     Elementul de extraneitate este calificat ca fiind element strain prin prisma unui anumit sistem de drept[22] Analiza si calificarea unor fapte juridice de atasare ca elemente straine sunt operatiuni particularizate in cadrul fiecarui sistem de drept, pentru fiecare materie in parte. Ceea ce inseamna ca nu se poate vorbi, generic, de elementul de extraneitate in materia statutului personal, de elementul strain in materia statutului organic al persoanei juridice etc. Desprinderea elementului de extraneitate relevant presupune cercetarea, intr-un sistem de drept determinat, a fiecarei materii in parte. Nu exista un drept international privat, general si universal, care sa ofere o reglementare unitara raporturilor juridice cu elemente de extraneitate[23]; exista doar sisteme de drept nationale care pun in valoare imprejurari de fapt determinate, carora le confera calitatea de elemente de extraneitate.

Mai mult, complexitatea raporturilor juridice de drept international privat atrage, uneori, preferinta legiuitorului national pentru stabilirea unui punct de legatura principal si a unor puncte de legatura cu vocatie subsidiara pentru aceeasi materie (Legea romana de drept international privat procedeaza astfel, de pilda, in cazul statutului personal[24], actului juridic unilateral, contractului s.a.).

c)     Elementul de extraneitate nu este, in toate cazurile, element international, in sensul dreptului comertului international[25]. Raporturile juridice de drept privat cu element strain pot constitui obiect de studiu si pentru alte ramuri ale dreptului privat. Dreptul comertului international reglementeaza raporturi comerciale cu element de extraneitate, element care este intotdeauna international, raportat la particularitatile operatiei comerciale[26] (de pilda, elementul de extraneitate apare ca element international, in sensul propriu al termenului, in cuprinsul Legii uniforme asupra vanzarii internationale a obiectelor mobile corporale, adoptata prin Conventia de la Haga din 1 iulie 1964[27]. In acest sens, «pentru determinarea caracterului international al unui raport juridic sunt luate in considerare si unele elemente de extraneitate ale acestuia. Dar nu orice element de extraneitate adaugat unui raport juridic din dreptul intern il poate transforma in raport de dreptul comertului international, deci in raport "international", ci numai acele elemente de extraneitate care, pentru acel raport, sunt socotite ca au o importanta deosebita, cum ar fi faptul ca partile contractante au domiciliul sau sediul in tari diferite sau faptul ca marfa, obiectul contractului, este destinata sa treaca dintr-o tara in alta»[28].

Rolul de a identifica elementele de extraneitate care confera caracterul international (in acceptiunea dreptului comertului international) revine fie legii interne, fie conventiilor internationale[29]. Identificarea elementelor de extraneitate si a efectelor acestora este un proces cu finalitati variate, de la un sistem legislativ la altul. Doctrina ofera exemplul materiei starii, capacitatii si relatiilor de familie ale persoanei fizice, pentru care este relevant, ca element de extraneitate, mai precis ca principal punct de legatura, fie cetatenia (pentru marea majoritate a statelor europene)[30], fie domiciliul (cu precadere in sistemul common law)[31]. Ori, daca incheierea unui contract nu presupune transmiterea bunurilor dintr-o tara in alta, se va avea in vedere, drept criteriu al internationalitatii, faptul obiectiv al domiciliului/ sediului partilor, aflat in state diferite; daca, dimpotriva, contractul implica transferul bunurilor sau valori dintr-o tara in alta, aceasta imprejurare obiectiva este criteriul de determinare a caracterului international al contractului[32].

d)     Elementul de extraneitate constituie premisa aplicarii unor norme juridice diferite. Ca regula, elementul de extraneitate determina fie conflictele de legi (caz in care isi gasesc aplicabilitatea normele conflictuale), fie atrage aplicarea normelor materiale interne sau a normelor materiale unificate.  

e)     Prezenta elementului de extraneitate distinge raporturile de drept international privat de toate celelalte raporturi de drept privat. In doctrina[33] se apreciaza ca elementul de extraneitate este criteriul principal, care confera fizionomie proprie raporturilor din dreptul international privat. Se poate afirma, deci, ca elementul de extraneitate constituie diferenta specifica a raporturilor de drept international privat[34].

In termeni diferiti, dar sugerandu-se aceeasi idee, s-a mentionat ca "analiza raportului juridic cu element de extraneitate constituie punctul de plecare al oricarui studiu de drept international privat, intrucat existenta acestui tip aparte de raporturi juridice duce la aparitia tuturor problemelor specifice dreptului international privat"[35].

D. Prezentare exemplificativa a elementelor de extraneitate[36]

Avand ca reper elementele structurale ale raportului juridic[37], enumeram elementele de extraneitate:

a) raportat la subiectele raportului juridic:

- pentru persoanele fizice[38]: cetatenia, domiciliul, resedinta si, in anumite sisteme de drept, religia (de exemplu, un cetatean roman si un cetatean strain incheie in tara noastra un contract de vanzare-cumparare a unui bun mobil);

- pentru persoanele juridice: nationalitatea, sediul, fondul de comert (o societate comerciala, persoana juridica romana, incheie un contract cu o firma franceza cu sediul in Paris).

b) raportat la obiectul raportului juridic (mai exact, bunul[39] la care se refera conduita partilor, numit si obiect derivat al raportului juridic[40]):

- locul situarii bunului mobil sau imobil (bunul care face obiectul contractului de vanzare-cumparare se afla in tara straina).

c) raportat la continutul raportului juridic:

- locul incheierii actului juridic in sensul de negotium juris: o firma romana semneaza in strainatate un contract cu o firma straina in vederea prestarii de catre aceasta a unor servicii pe teritoriul tarii noastre;

- locul intocmirii inscrisului constatator (locus regit actum) - in sensul de instrumentum probationes - care poate fi un alt stat decat cel in care s-a realizat acordul de vointa;

- locul unde urmeaza sa-si produca efectele un contract (locus executionis sau locus solutionis);

- locul producerii faptului ilicit cauzator de prejudicii (lex loci delicti commissi) - de exemplu, un cetatean roman este victima unui accident de circulatie produs pe teritoriul Elvetiei;

- locul aparitiei prejudiciului - lex loci laesionis - atunci cand acesta este altul decat locul producerii delictului;

- locul solutionarii litigiului (doi soti, cetateni englezi, solicita desfacerea casatoriei in fata unei instante de judecata din Romania);

- autoritatea care a pronuntat hotararea judecatoreasca sau hotararea arbitrala este o autoritate straina.

2. Raporturile juridice de drept international privat - obiect de reglementare al dreptului international privat

A. Sediul materiei. Definirea si sfera raporturilor juridice de drept international privat

Amplificarea frecventei si gama tot mai variata de raporturi ce isi face loc in peisajul international contemporan ridica interogatii si cu privire la delimitarea sferei relatiilor sociale reglementate de dreptul international privat. Determinarea obiectului dreptului international privat[41] presupune definirea raporturilor juridice de drept international privat si decantarea trasaturilor proprii acestora, prin raportare la relatiile reglementate de alte ramuri de drept.

a)     Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat[42]

Sfera raporturilor juridice de drept international privat a fost o chestiune controversata pana la aparitia Legii cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (LDIP). In incercarea de a delimita domeniul relatiilor sociale care cad sub incidenta acestei ramuri de drept a fost elaborata teoria asa-numita "traditionala". Potrivit conceptiei traditionale, materia principala, daca nu exclusiva a dreptului international privat, o constituie normele conflictuale[43]. In literatura anterioara elaborarii Legii nr.105/1992, s-a considerat, sub influenta cresterii diversitatii raporturilor ce intervin in societatea contemporana, ca dreptul international privat include raporturile civile, de familie, de munca si alte asemenea raporturi juridice cu unul sau mai multe elemente de extraneitate.

LDIP a adus, in terminis, explicatiile asteptate. Art.1 alin.2 statueaza ca "raporturile de drept international privat sunt raporturile civile, comerciale, de munca, de procedura civila si alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate".

O prima precizare, imediat necesara dupa enuntul legal, este aceea ca enumerarea continuta de LDIP este exemplificativa[44]. Textul alineatului 2 al art.1 suporta completari, in masura in care raporturi juridice din alte ramuri ale dreptului privat contin elemente de extraneitate. Este vorba, dupa cum pe buna dreptate s-a mentionat[45], de raporturi de dreptul familiei, raporturi de drept procesual civil, raporturi de dreptul muncii, raporturi izvorate din contractul de transport intern sau international (contractul de transport, conosamentul[46] etc.), raporturi de proprietate intelectuala (pentru categorii precum dreptul de autor[47], dreptul de inventator, marcile[48]) s.a., in masura in care contin element de extraneitate.

Apoi, nu toate raporturile juridice reglementate de ramurile de drept enumerate apartin dreptului privat. S-a exemplificat, in acest sens, cu raporturile de munca, ce pot privi aspecte referitoare la protectia si securitatea muncii. Obligatiile care decurg din regimul protectiei muncii sunt obligatii legale, nicidecum contractuale; ignorarea acestora atrage, de regula, sanctiuni administrative ori penale[49].

Obiectul dreptului international privat ca ramura de drept, il constituie, asadar, raporturile juridice de drept civil, in sensul larg, care cuprind unul sau mai multe elemente de extraneitate.