Documente noi - cercetari, esee, comentariu, compunere, document
Documente categorii

Contencios administrativ - an de studiu iv - test

CONTENCIOS ADMINISTRATIV - AN DE STUDIU IV - test

1.Din punct de vedere material prin contencios administrative se intelege:

activitatea de solutionare de catre instantele competente apartinand puterii judecatoresti a litigiilor care au luat nastere in legatura cu un act administrativ care a produs o vatamare a unui drept prevazut de lege sau a unui interes legitim, in care cel putin una din parti este o institutie publica sau o institutie de interes public.

2.Din punct de vedere organic prin contencios administrative se intelege:

totalitatea instantelor judecatoresti competente sa solutioneze litigiile de mai sus..

3.Cine se poate adresa instantei judecatoresti de contencios

Orice persoana fizica sau juridica care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal

4.Care dintre persoanele enumerate reprezinta subiecte de sezina

Orice persoana fizica sau juridica care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, avocatul poporului si petitionarul persoana fizica, Ministerul Public, autoritatea publica emitenta a unui

5.Ce poate face avocatul poporului in contenciosul administrativ?

Sa raspunda petitionarului si sa sesizeze instanta de contencios administrativ daca este cazul.

6.Ce inseamna persoana vatamata?

Persoana vatamata este orice persoana fizica sau juridica ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private vatamate prin acte administrative.

7.Ce inseamna plangerea prealabila in sensul noii legi a contenciosului administrativ?

Plangerea prealabila reprezinta plangerea prin care se solicita autoritatii publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual

8.Ce inseamna serviciul public in sensul legii contenciosului?

Serviciul public este activitatea organizata sau autorizata de o autoritate publica, in scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes public.

9.Ce este paguba iminenta in sensul legii contenciosului.?

Este prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public.

10.Ce reprezinta tutela administrativa?

Reprezinta activitatea de control potrivit careia se pot ataca actele emise de autoritatile administratiei publice locale (Prefectul) sau actele autoritatilor publice centrale sau locale privind pe functionarii publici (A.N.F.P.) in fata instantei

11.Ce reprezinta exceptie de nelegalitate in sensul noii legi?

Exceptia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral este un mijloc de aparare la indemana unei parti, care poate fi utilizat si invocat intr-un proces, pe cale de exceptie, fie din oficiu fie la cererea partii interesate.

12.In ce consta diferenta dintre procedura prealabila si procedura jurisdictionala?

Procedura prealabila reprezinta plangerea prealabila si este obligatorie, de regula ea consta intr-o contestatie impotriva actului administrativ nelegal, iar

13.Se pot ataca Ordonantele de Guvern pe calea contenciosului administrativ?

Persoana vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim printr-o ordonanta sau dispozitii dintr-o ordonanta poate introduce actiune la instanta de Contencios Administrativ, insotita de exceptia

14.Ce se cere prin actiunea formulata in contencios administrativ?

(anularea actului vatamator; obligarea la plata despagubiril morale)  Prin actiunea formulata in Contencios Administrativ se poate cere: anularea actului vatamator; obligarea la plata despagubirilor; eliberarea

15.Care este obiectul actiunii in contencios administrativ, si care este instanta competenta

sa solutioneze aceasta actiune?

Obiectul actiunii in Contencios Administrativ consta fie int-o cerere de anulare a unui act administrativ vatamator, fie in obligarea paratului

16.In ce termen se poate introduce actiunea in contencios administrativ?Actiunea in Contencios Administrativ se poate introduce la instanta in termen de sase luni de la data primirii raspunsului la plangerea prealabila, dar nu mai tarziu de un an de la data emiterii actului atacat.

17.Se citeaza partile intr-un litigiu de Contencios administrativ?

Intr-un proces de Contencios Administrativ se citeaza toate partile implicate indiferent daca cauza se judeca de urgenta, in camera de consiliu sau in sedinta publica, citarea fiind obligatorie in toate cazurile.

18.Care sunt actele impuse de lege ce se anexeaza la cererea in contencios Administrativ?

La actiune trebuie sa se ataseze: actul administrativ atacat emis de autoritatea publica, considerat vatamator, copie de pe plangerea prealabila si cererea de probe, care pot fi: acte,

19. Este posibila suspendarea executarii actelor contestate in cadrul actiunii in Contencios

administrativ?

Este posibila suspendarea executarii actelor contestate in cadrul actiunii in Contencios Administrativ in conditiile art. 14 si 15 din legea Contenciosului Administrativ

20. Care este termenul legal in care poate fi atacata cu recurs incheierea sau sentinta

pronuntata de instanta cu privire la suspendare. si de cand curge?

Incheierea sau sentinta pronuntata de instanta cu privire la suspendare poate fi atacata cu recurs in termen de 5 (cinci) zile de la pronuntare.

21. Este posibila suspendarea executarii actului administrative unilateral prin actiunea

principala adresata instantei de contencios administrativ. Cum este hotararea data asupra

cererii de suspendare?

In conformitate cu prevederile art.14 din Legea nr.554/2004, in cazuri bine justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente dupa sesizarea, in conditiile art.7 a autoritatii publice care a emis actul sau a autoritatii ierarhic superioare, persoana vatamata poate sa ceara instantei competente sa depuna suspendarea executarii actului administrativ unilateral pana la pronuntarea instantei de fond .
Suspendarea executarii actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant, pentru motivele prevazute la art.14 si prin cererea adresata instantei competente pentru anularea, in tot sau in parte, a actului atacat, in acest caz suspendarea putand fi dispusa pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei, astfel cum se prevede prin art.15 din aceeasi
lege Actul administrativ este definit prin art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.554/2004 ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice .

22. Poate fi introdus in cauza functionarul public vinovat de emiterea unui act

administrativ nelegal sau care refuza sa rezolve o cerere adresata autoritatii publice?

Cererile in Contencios Administrativ pot fi formulate si personal impotriva functionarului public - persoanei fizice care a elaborat, a emis

23. Ce solutii poate da instanta de contencios administrativ?

Instanta de Contencios Administrativ asupra cererii poate sa dea urmatoarele solutii: anularea totala sau partiala a actului administrativ atacat, obligarea autoritatii publice sa emita un alt act administrativ, obligarea

24. Exista calea apelului impotriva unei hotarari pronuntata de instanta de contencios

administrativ sau numai calea recursului si care este termenul legal?

Hotararea pronuntata de instanta de Contencios Administrativ pe fond se ataca cu recurs, in termen de cinsprezece zile de la comunicare

25. Cum se judeca recursul? Se citeaza partile?

Judecata in recurs se face cu celeritate, cu citarea partilor, in termen de cinsprezece zile de la inregistrarea recursului.

26. Cum se face executarea hotararilor pronuntate in contencios si in ce termen?

Executarea hotararilor pronuntate in Contencios se face la cerere, fie de la pronuntare, fie in termen de treizeci de zile de la comunicarea hotararii definitive si irevocabile.

27. Ce reprezinta actul jurisdictional?

actul administrativ jurisdictional este acel act juridic emis de o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea unui conflict, dupa o procedura bazata pe contradictorialitate si cu asigurarea dreptului la aparare

28. Ce acte nu pot fi supuse controlului de legalitate pe calea contenciosului?

Nu pot fi atacate in contenciosul administrativ: actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul, actele de comandament cu caracter militar, actele emise

29. In ce consta principiul solidaritatii raspunderii si daca se aplica in cazul actiunilor in

contencios administrativ?

Principiul solidaritatii raspunderii se aplica actiunilor in Contenciosul Administrativ si consta in obligarea in solidar autoritatii emitente a actului administrativ atacat

30. Care este termenul de formulare a actiunii in contencios administrativ? Dar a cererii

de suspendare a actului vatamator contestat?

Actiunea in contencios se introduce in termen de sase luni de la primirea raspunsului la plangerea prealabila, iar cererea de suspendare

31.Cine poate exercita actiunea in contencios administrativ?

Actiunea in Contencios Administrativ poate fi exercitata de orice persoana fizica, de Avocatul Poporului si de Agentia Nationala a functionarilor publici.

32. Care este definitia corecta a plangerii prealabile si cui se adreseaza aceasta?

33. Care sunt subiectele de sezina?

Subiectele de sezina sunt: persoana vatamata, fizica sau juridica, organismele sociale, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici, autoritatea publica emitenta a unui act administrative

34. Identificati varianta corecta cu privire la trasaturile definitorii ale actului administrativ

jurisdictional.

Actul administrativ - jurisdictional este un act juridic, este emis de o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale, are scopul de a solutiona un conflict, dupa o procedura

35. Prin ce se deosebeste actul administrativ de actul administrativ jurisdictional?

Actul administrativ este un act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executorii legii, care da nastere, modifica sau stinge

36. Care este procedura de solutionare a unei actiuni in contencios administrativ?

Procedura de solutionare a unei actiuni in Contencios Administrativ este de urgenta, in sedinta publica si in completul stabilit de lege.

37. Institutia contenciosului administrativ este o institutie

de drept administrativ

38. Ce reprezinta contenciosul administrativ ?

totalitatea litigiilor nascute intre particulari si administratia publica, cu ocazia organizarii, functionarii serviciilor publice, in care se aplica reguli, principii ce apartin dreptului public

39. Potrivit definitiei contenciosului administrativ, cine poate fi considerata persoana

vatamata ?

cel vatamat intr-un drept recunoscut de lege, intr-o libertate, in interesul sau legitim, printr-un act administrativ tipic sau atipic, emis de o autoritate publica

40. Ce regim de putere au actele emise de organele de autoritate publica ?

sunt acte emise in regim predominant de putere publica

41. Care sunt conditiile de admisibilitate a actiunii in contencios administrativ ce trebuie

sa le indeplineasca un act de autoritate publica ?

sa fie act administrativ, emis in forma tipica sau atipica, sa fie emis de o autoritate publica, sa fi vatamat un drept, o libertate sau un interes

42. Actul administrativ in forma tipica reprezinta:

un act emis de o autoritate a administratiei publice care produce efecte juridice

43. Ce fel de act se poate ataca in contencios administrativ, de catre un particular sau o

persoana juridica ?

actul emis de o autoritate publica sau prin refuzul nejustificat al acesteia de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, prin care i-a fost vatamat

44. Ce inseamna procedura prealabila a actiunii in contencios administrativ ?

un fel de actiune asemanatoare celei care se formuleaza in instanta judecatoreasca, prin care se cere anularea unui act de autoritate, considerat nelegal, vatamator, cerere justificata cu argumente de fapt

45. Actiunea in contencios administrativ poate fi formulata:

impotriva autoritatii publice emitente si personal impotriva functionarului autoritatii parate, vinovat de emiterea unui act nelegal sau refuzul autoritatii de a solutiona cererea in termenul legal

46. Care sunt trasaturile specifice ale contenciosului administrativ potrivit legii cadru si

Constitutiei ?

are un obiect specific al litigiului de drept administrativ, calitatea partilor in litigiu, este un contencios de plina jurisdictie si procedura prealabila are caracter obligatoriu

47. Ce reprezinta recursul administrativ ?

o reclamatie argumentata adresata organului emitent al actului vatamator, sau organului superior celui emitent

48. Pentru ca actul emis de o autoritate publica sa poata fi anulat de instanta de

contencios, el trebuie sa fie:

emis in forma tipica sau atipica, nelegal, emis de un organ de autoritate publica si sa fie vatamator celui caruia i se adreseaza

49. Actiunea in contencios administrativ poate fi formulata:

50. Actiunile in contencios administrativ se impart in:

actiuni care obliga la efectuarea procedurii administrative prealabile si care nu obliga la efectuarea procedurii jurisdictionale speciale

51. Actiunile in contencios administrativ se impart in:

52. Ce principiu se instituie, prin legea 554/2004 prin art. 16 alin. 2 intre functionarul

public vinovat de emiterea nelegala a unui act si autoritatea publica ?

principiul solidaritatii raspunderii functionarului cu autoritatea administrativa emitenta a actului nelegal

53. Art. 13 alin. 4 din legea 554/2004 prevede posibilitatea ca instanta prin hotarare

judecatoreasca:

de a amenda pe conducatorul autoritatii publice pentru intarzierea lucrarilor cerute

54. Ce include notiunea de "autoritate publica" din Constitutia revizuita ?

toate autoritatile mentionate la lit. a, b, c, d

55. Care sunt categoriile esentiale de valori, ocrotite prin actiunea in contencios

administrativ ?

drepturile si libertatile recunoscute de lege si interesul legitim al reclamantului

56. Care sunt formele pe care le imbraca procedura administrativa prealabila ?

recursul ierarhic si gratios

57. Care sunt actele de autoritate exceptate in prezent, de la controlul de legalitate,

exercitat de catre instanta de contencios administrative

actele de comandament militar si actele ce privesc raporturile dintre Parlament sau Presedinte si Guvern

58. Ce reprezinta actul de comandament militar ?

un act administrativ ce reprezinta ideea de ordin, de comanda, de disciplina militara

59. Ce acte trebuie atasate la dosarul unei actiunii in contencios administrativ ?

actiunea propriu-zisa a reclamantului, copia actului vatamator si pe care il contesta, dovada indeplinirii procedurii prealabile, dovada platii taxei de timbru si orice act pe care il considera util

60. De cate feluri este competenta instantei de contencios administrativ ?

competenta materiala si teritoriala

61. Cine poate judeca in prima instanta (pe fond) o actiune in contencios administrativ ?

Tribunalul sau Curtea de Apel

62. Ce solutii poate da instanta de contencios administrative pe fondul cauzei ?

sa anuleze actul nelegal si vatamator, sa recunoasca dreptul pretins, sa oblige la emiterea actului, la repararea pagubei cauzate prin plata daunelor materiale si la plata daunelor morale, si sa amendeze

63. In ce termen se poate declara recurs, impotriva unei hotararii pronuntata de instanta

de contencios administrativ ?

in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii

64. Care instanta este competenta sa solutioneze recursul declarat, impotriva unei

hotararii judecatoresti in contencios administrativ ?

Curtea de Apel si Inalta Curte de Casatie dupa caz

65. In ce termen se poate executa o hotarare definitiva si irevocabila pronuntata de

instanta de contencios administrativ ?

in termenul prevazut in cuprinsul hotararii sau in cel mult o luna de zile de la data ramanerii definitive a acesteia

66. La ce sectie din cadrul Tribunalului se face judecata pe fond a unei actiunii in

contencios administrativ ?

sectia de contencios administrative

67. La Curtea de Apel judecata in fond a unei actiuni in contencios administrativ se face

de catre:

sectia contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel

68. Cine poate formula o actiune in Contencios administrativ, in conditiile art. 1 din

Legea nr. 554/2004?

Orice persoana, Avocatul Poporului, Ministerul Public, autoritatea publica emitenta a unui act administrativ, persoana vatamata intr-un drept

69. Care sunt partile intr-un litigiu de Contencios

Partea vatamata, autoritatea publica emitenta a actului contestat si functionarul public vinovat de emiterea unui act nelegal si alte persoane

70. Procurorul poate participa la un litigiu de Contencios administrative

Potrivit prevederilor actuale in materie participarea procurorului nu este obligatorie in prezent la un litigiu de Contencios administrative

71. Ce se intelege prin persoana vatamata in sensul legii Contenciosului administrativ?

Persoana vatamata reprezinta orice persoana fizica sau juridical ori grup de persoane fizice, titulare ale unor drepturi subiective sau interese legitime private

72. Ce inseamna in sensul prevazut de lege autoritatea publica? Care este varianta corecta

Autoritatea publica reprezinta orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public; sunt assimilate

73. Definiti actul administrativ. Care dintre variante este cea corecta:

Actul administrativ reprezinta actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii ori a organizarii executarii legii, dand nastere, modificand sau stingand

74. Ce intelegeti prin act administrativ jurisdictional? Care dintre definitii este corecta:

Actul administrativ-jurisdictional este actul juridic emis de o autoritate administrativa cu atributii jurisdictionale in solutionarea unui conflict, dupa o procedura bazata pe contradictorialitate

75.Ce se intelege prin Contencios administrativ in sensul legii? Care definitie este

corecta?

Contenciosul administrativ reprezinta activitatea de solutionare, de catre instantele de contencios administrativ competente potrivit legii, a litigiilor in care cel putin una dintre parti

76. Cine are competenta sa solutioneze un conflict bazat pe Legea 554/2004? Care dintre

variante este cea corecta ?

Sectia de contencios administrativ si fiscal a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sectia de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel si Tribunalul

77. Cand poate o persoana sa formuleze o actiune in Contencios administrativ?

Cand nu i s-a solutionat in termenul legal cererea sau daca nu I s-a raspuns solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen

78. Ce reprezinta in sensul legii refuzul autoritatii? Care este raspunsul corect ?

Refuzul nejustificat de a solutiona o cerere este exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea de catre autoritate

79. Ce inseamna plangerea prealabila? Care raspuns este corect?

Plangerea prealabila reprezinta plangerea prin care se solicita autoritatii publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normative

80. Cui se adreseaza plangerea prealabila?

Autoritatii publice emitente sau celei ierarhic superioare

81. Ce intelegeti prin serviciu public?

Activitatea organizata sau autorizata de o autoritate publica, in scopul satisfacerii, dupa caz, a unui interes public

82. Cum defineste Legea 554/2004 interesul public?

Interesul public reprezinta interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor, satisfacerea nevoilor comunitare

83. Ce reprezinta excesul de putere?

Excesul de putere este exercitarea dreptului de apreciere, apartinand autoritatilor administratiei publice, prin incalcarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie sau de lege

84. Ce intelegeti prin paguba iminenta ?

Paguba iminenta este prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta sau, dupa caz, perturbarea previzibila grava a functionarii unei autoritati publice ori a unui serviciu public

85. Care sunt organele de tutela administrativa prevazute de art. 3 din Legea

contenciosului administrativ ?

Prefectul si Agentia Nationala a Functionarilor Publici.

86. Cand si de catre cine se poate verifica legalitatea unui act administrativ?

Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate.

87. Ce acte prevazute de Legea contenciosului administrativ nu se pot ataca in instanta ?

Nu se pot ataca in contenciosul administrativ actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul

88.Cum este utilizarea procedurii jurisdictionale administrative prevazuta de Legea

554/2004 ?

Jurisdictiile administrative speciale sunt facultative si gratuite

89. Cand si unde se pot ataca actele administrative?

Actele administrative pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ competenta potrivit art. 10, in termen de 15 zile de la comunicare, daca partea nu exercita caile administrativjurisdictionale de atac

90.Ce trebuie sa faca o parte in cazul in care renunta la procedura jurisdictionala

administrativa?

Va notifica aceasta organului administrativ-jurisdictional competent in termenul legal
SAU Daca partea care a optat pentru jurisdictia administrativa speciala intelege sa nu utilizeze calea administrativ-jurisdictionala de atac, va notifica aceasta organului administrative

91.Ce trebuie sa faca partea interesata daca doreste solutionarea unei plangeri fara

cheltuieli si in termen scurt ?

Trebuie sa formuleze plangere la organul emitent al actului administrativ vatamator care o va inainta organului competent sa o solutioneze printr-o decizie

92.Cand, in ce termen si cui se adreseaza plangerea prealabila?

Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral,

93.Care dintre subiectele de sezina nu este obligat sa efectueze plangerea prealabila ?

Prefectul, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agentia Nationala a Functionarilor Publici

94. Unde si in ce modalitate persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes

legitim poate ataca o dispozitie dintr-o Ordonanta de Guvern?

Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim prin ordonante sau dispozitii din ordonante poate ataca aceasta prin actiune la instanta de contencios administrativ, insotita de exceptia
95.Cum procedeaza instanta atunci cand este sesizata cu o exceptie de

neconstitutionalitate ?

Daca exceptia este admisibila sesizeaza prin incheiere motivata Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond, pana la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate

96. Cand un act administrativ fiscal cuprinde o valoare de peste 5 miliarde lei, care este

instanta competenta sa solutioneze cauza pe fond si in recurs?

Pe fond solutioneaza cauza Curtea de Apel sesizata, iar in recurs Inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia Contencios administrativ si fiscal

97. Care este instanta competenta sa solutioneze o cauza de contencios administrativ ?

Reclamantul se poate adresa instantei de la domiciliul sau celei de la domiciliul paratului, sectia contencios administrativ si fiscal

98. Care este termenul de formulare a unei actiuni in contencios administrativ ?

In termen de 6 luni de la primirea raspunsului la plangerea prealabila sau, dupa caz, de la data refuzului, considerat nejustificat, de solutionare a cererii

99. Ce fel de termen este termenul de 6 luni, dar cel de 1an?

100. Ce acte trebuie sa depuna reclamantul, partea vatamata cand formuleaza actiunea in

contencios administrativ?

Reclamantul va anexa la actiune copia actului administrativ pe care il ataca sau, dupa caz, raspunsul autoritatii publice prin care i se comunica refuzul rezolvarii

101. Ce masura ia instanta de contencios impotriva conducatorului unitatii parate in cazul

in care nu trimite relatiile solicitate de instanta in vederea solutionarii cauzei?

Instanta prin incheiere interlocutorie obliga conducatorul unitatii parate sa plateasca statului, cu titlu de amenda judiciara, a)0% din salariul

102. In ce conditii si cum poate solicita persoana vatamata suspendarea executarii actului

administrativ atacat si cui adreseaza cererea?

In cazuri justificate si pentru prevenirea unei pagube iminente se adreseaza instantei competente cu cerere scrisa pentru a dispune suspendarea

103. Pana cand poate dispune instanta suspendarea actului administrativ vatamator

conform Legii 554/2004?

Pana la pronuntarea instantei de fond sau pana la solutionarea definitiva si irevocabila a cauzei, in functie de temeiul de drept si modul in care a fost solicitata

104. Ce act da instanta daca admite cererea de suspendare a executarii actului

administrativ atacat?

Sentinta civila sau incheiere, in functie de temeiul de drept al cererii, care au cai de atac diferite

105. Cand si in ce conditii se pot formula actiuni in contencios impotriva unui functionar

incadrat la o autoritate publica?

Se pot formula actiuni si personal impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul

106. Ce solutii poate da instanta de contencios atunci cand finalizeaza procesul ?

Sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ ori sa elibereze un certificat, o adeverinta sau orice alt inscris

107. Instanta de contencios poate acorda despagubiri? Dar daune morale atunci cand

obiectul actiunii este un contract administrativ? Care sunt solutiile legale in acest sens ?

Dispune anularea contractului administrativ, in tot sau in parte, obliga autoritatea publica sa incheie contractul la care reclamantul este

108. Se pot acorda penalitati de intarziere persoanei vatamate? In ce conditii ?

Instanta poate acorda ca sanctiune penalitati pentru fiecare zi de intarziere, in cazul in care parata refuza sa elibereze un act sau sa puna in executare o hotarare judecatoreasca, cu conditia sa fi fost

109. In ce termen poate fi facuta solicitarea despagubirilor in instanta de contencios ?

Partea poate solicita despagubiri in termen de 1 an de la data de la care a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei

110. Care este calea de atac si in ce termen se exercita impotriva hotararii pronuntate de

instanta de contencios administrativ ?

Apelul in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii pronuntata de instanta de contencios administrativ

111. Judecarea recursului se face cu citarea partilor sau nu ?

Judecarea recursului se face cu citarea obligatorie a partilor

112. Ce caracter au hotararile pronuntate in recurs de instanta de contencios

administrativ?

Sunt hotarari definitive si irevocabile

113. Care hotarari pronuntate de instanta de contencios administrativ pot fi puse in

executare ?

Hotararile definitive si irevocabile

114. In ce termen trebuie executata o hotarare pronuntata in contencios ?

In termen de 30 de zile sau in termenul prevazut expres in hotarare

115. Ce masuri ia instanta de executare impotriva autoritatii publice care refuza sa puna

in executare hotararea pronuntata in contencios administrativ ?

La cererea reclamantului acorda despagubiri pentru neexecutarea hotararii

116. Cine poate formula actiune in regres? Impotriva cui si cand?

Conducatorul autoritatii publice, impotriva functionarului public vinovat de neexec hotararii, in termen de 3 ani

117. Cand se poate invoca exceptia de nelegalitate a unui act administrativ emis de o

autoritate publica ?

se poate invoca numai in recurs la sectia contencios

118. Care instanta este competenta sa solutioneze exceptia de nelegalitate a unui act

administrativ ?

instanta de contencios administrative

119. Ce fel de hotarare da instanta cu privire la exceptia de nelegalitate ?

pronunta o hotarare de suspendare a cauzei sau incheiere dupa caz

120. Procedura prealabila este obligatorie in cazul:

la actiunile formulate de persoanele fizice vatamate in drepturile lor printr-un act administrativ, emis de autoritatea publica publice, fiind un control garantat prin Constitutie si prin legi speciale

121. Care este instanta competenta sa solutioneze o actiune impotriva unui proces verbal

de control fiscal emis de Directia Generala a Finantelor Publice ?

Sectia Contencios administrative

122. Cand poate o persoana sa formuleze o actiune in contencios administrativ?

Cand nu i s-a solutionat in termenul legal cererea sau daca nu I s-a raspuns solicitantului in termen de 30 de zile de la inregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede alt termen, sau daca s-a emis un

123. In ce conditii si cum poate solicita persoana vatamata suspendarea executarii actului

124. Ce act da instanta, daca admite cererea de suspendare a executarii actului

administrativ atacat ?

Sentinta civila sau incheiere, in functie de temeiul de drept al cererii, care au cai de atac diferite;

125. Care sunt formele de control exercitat asupra activitatii administratiei publice

control intern, control ierarhic, control exercitat prin delegare, control exercitat prin jurisdictie administrativa, control exercitate de autoritatile legislative, control exercitat de autoritatea

126. Pe ce cale se poate realiza controlul judecatoresc de legalitate al actelor

administrative, emise de autoritatile publice ?

pe calea contenciosului administrativ, fiind un control garantat prin Constitutie

127. Ce fel de control realizeaza Curtea Constitutionala asupra actelor emise de

autoritatile publice ?

un control de conformitate a legilor cu dispozitiile Constitutiei, pronuntandu-se pe exceptiile de neconstitutionalitate invocate de persoanele fizice sau juridice interesate in cadrul unui

128. Unde se poate ataca un act de control emis de inspectorii finantelor publice si in ce

conditii ?

persoana fizica sau juridica vatamata prin actul de control emis de inspectorul finantelor publice poate ataca acest act, la instanta de contencios administrativ cu conditia sa fi efectuat mai

129. Care sunt conditiile de admisibilitate a actiunii in contencios administrativ ?

130. Actul administrativ in forma tipica reprezinta:

SAU un act emis de o autoritate a administratiei publice care produce efecte juridiceadministrativ si fiscal

131. Pentru ca actul emis de o autoritate publica sa poata fi anulat de instanta de

contencios el trebuie sa fie:

132. Actiunea in contencios administrativ poate fi formulata:

133. In ce conditii se poate formula actiunea in contencios administrativ, care are ca

obiect contracte administrative ?

plangerea prealabila este obligatorie si anterioara formularii actiunii referitoare la contractele administrative, denumita conciliere prealabila si trebuie formulata in

134. Care sunt categoriile esentiale de valori, ocrotite prin actiunea in contencios

135. Care sunt formele pe care le imbraca procedura administrativa prealabila ?

recursul ierarhic si gratios

136. De cate feluri este competenta instantei de contencios administrativ ?

competenta materiala si teritoriala

137. Care instanta este competenta sa solutioneze recursul declarat impotriva unei

Curtea de Apel si Inalta Curte de Casatie si Justitie, dupa caz

138. In ce termen se poate executa o hotarare definitiva si irevocabila pronuntata de

instanta de contencios administrativ ?

in termenul prevazut in cuprinsul hotararii sau in cel mult 30 de zile de la data ramanerii definitive a acesteia

139. La ce sectie din cadrul Tribunalului se face judecata pe fond a unei actiunii in

contencios administrativ ?

sectia de contencios administrative

140. Ce inseamna in sensul prevazut de legea contenciosului administrativ, notiunea de

autoritate publica? Care este varianta corecta:

Autoritatea publica reprezinta orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica

141. Care dintre variantele de mai jos este varianta corecta, a actului administrativ

prevazuta de legea nr. 554/2004?

Actul administrativ reprezinta actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executarii

142. Ce intelegeti prin act administrativ jurisdictional?

143. Ce se intelege prin Contencios administrativ in sensul legii?

144. Ce reprezinta in sensul legii contenciosului administrative refuzul autoritatii? Care

este raspunsul corect:

Refuzul nejustificat de a solutiona o cerere consta in exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea de catre autoritate

145. Cui se adreseaza plangerea prealabila formulata de persoana vatamata cu privire la

un act administrativ unilateral sau normativ?

Plangerea prealabila se adreseaza Autoritatii publice emitente a actului administrative unilateral, considerat nelegal si vatamator sau autoritatii

146. Cum este definit interesul public prin Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ?

Interesul public reprezinta interesul care vizeaza ordinea de drept si democratia constitutionala, garantarea drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale ale cetatenilor

147. Se poate verifica legalitatea unui act administrativ? Cand, de catre cine si ce

consecinte juridice produce?

Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetata oricand, in cadrul unui proces, pe cale de exceptie, din oficiu sau la cererea partii interesate

148. Ce caracter au procedurile jurisdictionale administrative prevazute de Legea

554/2004 si de Constitutie?

149. Se pot ataca actele administrative unilaterale sau normative? Cand si unde?

Actele administrative pot fi atacate direct la instanta de contencios administrativ competenta potrivit art.

150.  Ce trebuie sa faca o parte in cazul in care renunta la procedura jurisdictionala

151. Care este termenul de formulare a plangerii prealabile,si cui se adreseaza plangerea

prealabila?

Inainte de a se adresa instantei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau sau intr-un interes legitim, printr-un act

152. Care dintre subiectele de sezina nu este obligat sa efectueze plangerea prealabila,

inainte de a formula actiune in contencios administrativ si fiscal ?

153. Care sunt principiile speciale ce se aplica la judecarea unei cauze de catre instanta de

Contencios administrativ si fiscal?

Principiul disponibilitatii partilor , contradictorialitatii, principiului prioritatii interesului public, al specialitatii instantei si al celeritatii solutionarii cauzei

154. Cum procedeaza instanta de contencios administrativ si fiscal cand intr-o cauza

aflata pe rol, este sesizata cu o exceptie de neconstitutionalitate?

Instanta de contencios administrativ, daca apreciaza ca exceptia indeplineste conditiile prevazute de legea speciala, sesizeaza prin incheiere motivata Curtea Constitutionala si suspenda solutionarea cauzei pe fond

155. Care este termenul de formulare a unei actiuni in contencios administrativ? In ce

termen trebuie executata hotarirea pronuntata de instanta de contencios ?

In termen de 6 luni de la comunicarea actului atacat, dar nu mai tarziu de a) an de la data emiterii actului atacat

156 Pana cand poate dispune instanta suspendarea actului administrativ vatamator

157. Ce act da instanta de contencios administrativ daca admite cererea formulata de

reclamant privind suspendarea executarii actului administrativ atacat?

O sentinta civila sau o incheiere pronuntata de instanta competenta, in functie de temeiul de drept al cererii, si de modul de formulare a acesteia, care au cai de atac diferite la instante ierarhic superioare

158. Se pot formula actiuni in contencios impotriva unui functionar din cadrul autoritatii

publice? Cand si in ce conditii ?

Se pot formula actiuni si personal impotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a incheiat actul ori, dupa caz, care se face vinovata de refuzul de a

159. Ce caracter au hotararile pronuntate in recurs de instanta de contencios

administrativ?Care hotariri pot fi puse in executare ?

Sunt hotarari definitive si irevocabile

160. Cand se poate formula actiunea prefectului? Este scutita de la plata taxei de timbru?

are loc cand actele administratiei publice locale le considera nelegale, fiind scutita de la plata taxei de timbru

161. Cand se poate invoca exceptia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral in

conditiile legii contenciosului administrative conform reglementarilor actuale?

exceptia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral se poate invoca oricand intr-un proces aflat pe rolul instantei de judecata, conform legii contenciosului administrativ modificata in 2007

162.  Ce se intampla cu o cauza aflata pe rolul instantei de judecata atunci cand una

dintre parti invoca in aparare exceptia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral

emis de o autoritate publica?

se suspenda judecarea cauzei in acel proces, se inainteaza cauza instantei competente pentru solutionarea exceptiei de nelegalitate

163. Care este termenul de recurs impotriva incheierii hotararii pronuntata de instanta

competenta asupra exceptiei de nelegalitate?

48 de ore de la comunicarea hotararii

164. In cazul in care partea vatamata printr-un act administrative a optat pentru calea

administrativ jurisdictionala si renunta la aceasta cale, ce obligatii are?

sa notifice organul administrativ in termen de 15 zile de la renuntarea la calea aleasa
165. Cand se poate formula plangerea prealabila si ataca in justitie dispozitiile unei

Ordonante de Guvern considerate ca nelegale?

poate ataca oricand o Ordonanta de Guvern fara a formula o plangere prealabila
166. La contractele administrative este obligatorie formularea plangerii prealabile? Ce

forma are aceasta?

plangerea prealabila la contractele administrative imbraca forma concilierii prealabile si este obligatorie

167. Ce solutii poate da instanta de contencios administrativ cand paratul nu executa o

hotarare definitiva si irevocabila pronuntata de instnta de contencios administrativ?

solutioneaza cererea reclamantului de urgenta in camera de consiliu cu citarea partilor, aplica amenda conducatorului autoritatii parate si acorda despagubiri reclamantului

168. Care este instata competenta sa solutioneze cererea de executare a unei hotarari

judecatoresti definitive si irevocabile pronuntata in contencios administrativ?

Tribunalul, Curtea de Apel, sectia de Contencios administrativ si fiscal, dupa caz, in functie de hotararea definitiva si irevocabila solutionata

169. Care este instanta competenta sa solutioneze in present litigiile de achizitii publice?

direct la Tribunalul teritorial, sectia contencios administrativ

170. Care hotarare de contencios administrativ trebuie publicata in Monitorul Oficial al

Romaniei?

toate hotararile de anulare a actelor administrative emise de autoritatile publice

171.Art. 21 din Constitutie creeaza cadrul general al valorilor care pot fi ocrotite prin justitie, inclusiv in cadrul litigiilor de contencios administrativ:

a. Numai drepturile;

b. Numai interesele legitime;

c. Drepturile si interesele legitime.

ANS: C

172.Calitatea de reclamant in litigiile de contencios administrativ o poate avea:

Calitatea de reclamant in litigiile de contencios administrativ o poate avea:

a. Numai o persoana fizica;

b. Numai o persoana juridica;

c. Atat o persoana fizica cat si o persoana juridica.

ANS: C

173.Refuzul nejustificat de a solutiona o cerere reprezinta:

a. Exprimarea explicita, cu exces de putere a vointei de a nu rezolva cererea;

b. Refuzul exprimat verbal de un functionar in privinta rezolvarii unei cereri.

c. Refuzul nejustificat de a primi cererea in vederea solutionarii

ANS: A

174.Instanta de executare a unei hotarari de contencios administrativ este:

a. Instanta de fond;

b. Instanta de recurs;

c. Instanta a carei hotarare a ramas definitiva si irevocabila.

ANS: A

175.Un decret prezidential prin care se declara stare de asediu:

a. Poate fi atacat la instanta de contencios administrativ;

b. Nu poate fi atacat la instanta de contencios administrativ;

c. poate fi atacat la instanta de contencios administrativ cu acordul prealabil al Presedintelui.

ANS: B

176.In urma deliberarii cauzei, instanta poate da urmatoarele solutii:

a) Sa anuleze - in tot sau in parte actul administrativ;

b) Sa emita un act administrativ valabil

c) Sa oblige autoritatea parata la rectificarea actului contestat,

ANS: A

177.In cazul ridicarii exceptiei de nelegalitate, instanta de contencios administrativ

competenta se va pronunta:

a. In sedinta publica, cu citarea partilor;

b. In procedura de urgenta fara citarea partilor;

c. In camera de consiliu fara citarea partilor.

ANS: A

178.Exceptia de nelegalitate poate fi ridicata:

a. Numai la instanta de fond;

b. Numai la instanta de recurs;

c. Atat in prima instanta cat si in faza cailor de atac

ANS: C

179.La judecarea unei cauze de contencios administrativ:

a) Exista posibilitatea folosirii unor cai extraordinare de atac;

b) Se poate folosi numai contestatia in anulare;

c) Se poate folosi numai revizuirea

ANS: A

180.Principalul sediu constitutional al contenciosului administrativ este:

a. Numai art. 52;

b. Numai art. 126 alin.6;

c. Art. 52 si art. 126 alin 6.

ANS: C

181.Institutia contenciosului administrativ reprezinta unul din domeniile pe care

legiuitorul le-a rezervat:

a. Reglementarii legii organice;

b. Reglementarii legii ordinare;

c. Reglementarii prin hotarari de guvern.

ANS: A

182.Recursul gratios:

a. Se exercita la aceeasi autoritate care a emis actul administrativ supus recursului;

b. Se exercita la organul ierarhic superior organului care a produs vatamarea.

c. Se exercita la instanta superioara celei care a solutionat fondul cauzei.

ANS: A

183.Sunt asimilate actelor administrative, conform legii 554/2004 a contenciosului

administrativ urmatoarele contracte incheiate de autoritatile publice:

a) Contractele de vanzare cumparare;

b) Contractele de achizitii publice;

c) Contractele de locatiune

ANS: B

184.Poate fi titular al unei actiuni in contenciosul obiectiv:

a) Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de catre o autoritate publica;

b) Numai prefectul;

c) Numai Ministerul Public.

ANS: A

185.Termenul de sesizarea a instantei in cazul actiunilor care au ca obiect contracte

administrative

a) De la data incheierii procesului verbal de finalizare a procedurii concilierii;

b) De la data incheierii contractului in cazul litigiilor legate de incheierea lui;

c) De la data stabilita prin contract, cu acordul partilor.

ANS: B

186.Procedura de judecata in contencios administrativ are un caracter:

a. Urgent si public;

b. Urgent si secret daca instanta hotaraste;

c. Intodeauna secret, fiind vorba de acte emise de o autoritate publica

ANS: A

187.Introducerea recursului:

a. Suspenda executarea;

b. Nu suspenda executarea;

c. Suspenda executarea numai pana la inceperea dezbaterilor asupra fonduluii cauzei.

ANS: A

188.Recursul in contencios administrativ se introduce:

a. In termen de 15 zile de la comunicare;

b. In termen de 30 de zile de la pronuntare sau comunicare

c. In termen de 10 zile de la pronuntare sau comunicare

ANS: A

189.Calitatea de reclamant in litigiile de contencios administrativ o poate avea:

190.Recursul ierarhic:

b. Se exercita la organul ierarhic superior organului care a emis actul ce a produs vatamarea;

191.Litigiile de contencios administrativ au urmatoarele grade de jurisdictie:

a. Fondul si recursul;

b. Fondul, apelul si recursul;

c. Numai fondul.

ANS: A

192.Contenciosul administrativ se refera la:

a. Totalitatea litigiilor dintre autoritatile publice si administrati solutionate de instante judecatoresti specializate;

b. Activitatea de control asupra autoritatilor executive;

c. Procedura prealabila

ANS: A

193.Impotriva uni act administrativ individual adresat unui subiect de drept poate

introduce actiune:

a. Numai persoana careia i se adreseaza;

b. Si alta persoana daca prin emiterea actului i se vatama vreun drept subiectiv sau vreun interes legitim;

c. Avocatul poporului

ANS: B

194.Tribunalele administrativ-fiscale judeca in prima instanta:

a. Acte administrative care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale mai mici decat 500.000 lei;

b. Acte administrative care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale mai mici decat 200.000 lei.

c. Acte administrative care privesc taxe si impozite, contributii, datorii vamale mai mici decat 100.000 lei.

ANS: A

195.Daca reclamantul este apatrid, acesta va introduce actiunea:

a. La domiciliul sau;

b. La domiciliul autoritatii parate;

c. La Tribunalul Bucuresti

ANS: B

196.Hotararea instantei de fond in contencios administrativ:

a. Este definitiva si irevocabila;

b. Nu este definitiva si irevocabila;

c. Poate fi atacata numai cu contestatie in anulare.

ANS: B

197.Executarea hotararii se face:

a) In termenul prevazut de lege;

b) Dupa investirea cu formula executorie, potrivit dreptului comun;

c) In cel mult 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii - daca nu se prevede alt termen.

ANS: B

198.La judecarea unei cauze de contencios administrativ:

a. Exista posibilitatea folosirii unor cai extraordinare de atac;

b. Se poate folosi numai contestatia in anulare;

c. Nu pot fi folosite caile extraordinare de atac.

ANS: A

199.Procedura prealabila are:

a. Caracter facultativ;

b. Caracter optional;

c. Caracter obligatoriu.

ANS: C

200.Obiectul unei actiuni in contencios administrativ il poate constitui:

a) Nesolutionarea in termenul prevazut de lege a unei cerei;

b) indreptarea unor erorilor materiale strecurate in cuprinsul contractului;

c) Un litigiu legat de neindeplinirea atributiilor de serviciu ale unui functionar public.

ANS: A

201.Conform Legii 544/2004, pentru ca o actiune in contencios administrativ sa fie

admisa este necesar ca:

a) Actul atacat sa fie un act autentic;

b) Sa fie indeplinita procedura prealabila;

c) Actul sa emane de la o persoana juridica de drept privat

ANS: B

202.Pot fi atacate in contencios administrativ:

a. Numai actele normative;

b. Numai actele individuale;

c. Atat actele normative cat si actele individuale.

ANS: C

203.Plangerea prealabila:

a) Are un caracter obligatoriu;

b) Se realizeaza concomitent cu promovarea actinunii in contencios administrativ;

c) Este obligatorie inclusiv daca actiunea este introdusa de Prefect.

ANS: A

204.Actele administrative pot fi atacate:

a. La sectiile specializate de contencios administrativ-fiscal din cadrul instantelor;

b. La instanta de drept comun;

c. Atat la sectiile specializate de contencios administrativ-fiscal cat si la instanta de drept

comun dupa vointa partilor.

ANS: A

205.Daca considera ca este ilegala prefectul poate ataca in contencios administrativ:

a.   O hotarare a consiliului local;

b. Un act administrativ adoptat de o autoritate centrala;

c. Un act de comandament cu caracter militar.

ANS: A

206.Avocatul Poporului poate introduce o actiune in contencios administrativ:

a. Daca ilegalitatea actului sau refuzul autoritatii administrative de a-si realiza

atributiile legale nu poate fi inlaturat decat prin justitie;

b. In orice situatie in care constata ca este necesar;

c. Daca apreciaza ca s-a incalcat ordinea publica.

ANS: A

207.Introducerea unei actiuni in contencios administrativ in cazul actului administrativ

individual se poate face intr-un termen de:

a. 6 luni de la data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila;

b. Un an de la data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila;

c. 30 de zile de la data comunicarii raspunsului la plangerea prealabila.

ANS: A

208.In cazul refuzului nejustificat de a solutiona o cerere, termenul de sesizare a instantei

incepe sa curga:

a. De la data comunicarii refuzului nejustificat de solutionare a cererii;

b. De la data depunerii cererii;

c. Nu exista nici un termen, cererea poate fi adresata instantei oricand

ANS: A

209.Ordonantele guvernului:

a. Pot fi atacate la instanta de contencios administrativ , insotite de exceptia de neconstitutionalitate, in masura in care obiectul principal nu este constatarea neconstitutionalitatii ordonantei sau a dispozitiei din ordonanta;

b. Nu pot fi atacate la instanta de contencios administrativ;

c. Pot fi atacate numai la Curtea constitutionala.

ANS: A

210.Actele cu caracter normativ pot fi atacate la instanta de contencios administrativ:

a. Ln termenul de 6 luni prevazut de lege;

b. Oricand;

c. in termenul de un an prevazut de lege.

ANS: B

211.Actiunile introduse de urmatoarele persoane sunt exceptate de la procedura

prealabila

a) Prefect;

b) Presedinte

c) Primul ministru

ANS: A

212.Sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel judeca:

a. In prima instanta, acte administrative care privesc impozite si taxe, contributii, datorii vamale mai mari de 500.000 lei;

b. Actele administrative emise de autoritatile publice locale;

c. In prima instanta, acte administrative care privesc impozite si taxe, contributii, datorii vamale mai mari de 100.000 lei.

ANS: A

213.Actiunea in contencios administrativ va fi introdusa:

a. Obligatoriu la domiciliul paratului;

b. Obligatoriu la domiciliul reclamantului;

c. La domiciliul paratului sau la domiciliul reclamantului

ANS: C

214.Instanta poate stabili suportarea eventualelor despagubiri de catre:

a. Autoritatea parata in solidar cu angajatul care a emis actul;

b. Angajatul care a emis actul;

c. Numai de catre autoritatea parata.

ANS: A

215.La solutionarea litigiilor privitoare la contractele administrative:

a. Primeaza principiul libertatii contractuale;

b. Principiul libertatii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public;

c. primeaza principiul prioritatii interesului public.

ANS: B

216.Cand obiectul actiunii in contencios administrativ il constituie un contract

administrativ, instanta:

a. Poate dispune anularea acestuia in tot sau in parte;

b. Se va declara necompetenta si va trimite dosarul instantei de drept comun;

c. Va aplica principiul 'in dubio pro reo'

ANS: A

217.Termenul de 15 zile in care se poate introduce recursul curge:

a. De la pronuntarea hotararii, potrivit legii;

b. De la comunicarea hotararii, potrivit legii

c. De la comunicare sau de la pronuntare dupa cum partea care introduce recursul a fost sau nu prezenta.

ANS: C

218.Neexecutarea hotararii in termen atrage:

a) Aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere conducatorului autoritatii careia i se opune hotararea;

b) Aplicarea unei amenzi de 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere conducatorului autoritatii careia i se opune hotararea;

c) Aplicarea unei amenzi de 15% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere conducatorului autoritatii careia i se opune hotararea;

ANS: A

219.Hotararea judecatoreasca prin care s-a anulat o hotarare de consiliu local se publica:

a. In Monitorul Oficial;

b. In monitorul judetului;

c. Nu exista obligativitatea publicarii.

ANS: B

220.Fapta de a nu executa o hotarare definitiva si irevocabila a unei instante de

contencios administrativ :

a. Se poate transforma in infractiune;

b. Constituie contraventie;

c. Constituie abatere disciplinara

ANS: A

221.Neexecutarea unei hotarari definitive si irevocabile aunei instante de contencios

administrativ:

a. Se poate pedepsi cu inchisoare;

b. Se sanctioneaza numai cu amenda;

c. Se sanctioneaza contraventional

ANS: A

222.Exceptia de nelegalitate se poate invoca:

a. Numai de reclamant;

b. De oricare dintre parti;

c. Numai de instanta.

ANS: B

223.Exceptia de nelegalitate se poate invoca:

a. In fata oricarei instante;

b. Numai in fata instantei de contencios administrativ;

c. Numai in caile extraordinare de atac.

ANS: A

224.Prin ridicarea exceptiei de nelegalitate se poate invoca:

a. Numai nelegalitatea unui act administrativ normativ;

b. Numai nelegalitatea unui act administrativ individual;

c. Nelegalitatea unui act administrativ normativ sau individual.

ANS: B

225.La ridicarea unei exceptii de nelegalitate:

a) Instanta este obligata sa sesizeze instanta competenta de contencios administrativ;

b) Instanta nu poate sa suspende cauza pana la solutionarea exceptiei;

c) Instanta se pronunta asupra exceptiei pe loc, in sedinta publica

ANS: A

226.Solutia instantei competente sa judece exceptia de nelegalitate:

a. Poate fi atacata cu recurs, in termen de 5 zile de la comunicare;

b. Este definitiva;

c. Poate fi atacata cu recurs, in termen de 15 zile de la comunicare.

ANS: A

227.La judecarea unei cauze de contencios administrativ:

b. Se poate folosi numai contestatia in anulare.

228. Ministerul public poate sesiza instanta de contencios administrative

a. Cand apreciaza ca incalcarile drepturilor, libertatilor si intereselor legitime ale

persoanelor se datoreaza existentei unor acte administrative unilaterale individuale

ale autoritatilor publice emise cu exces de putere;

b. La cererea partii interesate;

c. Cand partea vatamata este un minor.

ANS: A

229.In cazul actiunilor promovate de Agentia Nationala a Functionarilor Publici

a. Procedura prealabila nu este obligatorie;

b. Procedura prealabila este obligatorie;

c. Procedura prealabila poate fi urmata concomitent cu actiunea in contencios administrativ.

ANS: A

230.Functionarul public care a elaborat, a emis sau a incheiat actul administrativ, sau

dupa caz se face vinovat de refuzul de a a rezolva o cerere

a. Il poate chema in garantie pe functionarul sau ierarhic de la care a primit ordinul;

b. Va chema in garantie autoritatea publica in cadrul caereia este angajat;

c. Nu are calitate procesuala activa.

ANS: A

231.Conducatorul autoritatii publice se poate indrepta cu actiune impotriva celor vinovati

de neexecutarea hotararii

a. Pe calea dreptului comun;

b. Pe cale de exceptie;

c. Nu poate promova o astfel de actiune.

ANS: A

232.Pentru cererile formulate in baza prezentei legi

a. Se percep taxele de timbru prevazute de Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru cauzele neevaluabile in bani;

b. Nu se plateste taxa de timbru;

c. Taxa de timbru se stabileste de instanta de contencios administrativ in functie de obiectul cererii.

ANS: A

233. Contenciosul obiectiv se refera la:

a. Posibilitatea judecatorului investit sa cerceteze conformitatea actului administrativ cu dreptul obiectiv, cu legea;

b. Posiblitatea judecatorului investit cu cererea de a stabili daca reclamantul a suferit sau nu o vatamare a drepturilor sale subiective;

c. Posibilitatea judecatorului de a dispune anularea sau modificarea actului administrativ.

ANS: A

234.Contenciosul subiectiv se refera la:

b. Posibilitatea judecatorului investit si competent sa constate existenta si intinderea unor drepturi subiective al caror titular este reclamantul;

c. Posibilitatea judecatorului investit si competent sa solutioneze cauza de a dispune anularea sau modificarea actului administrativ;

ANS: B

235.Contenciosul administrativ de anulare:

a. Este contenciosul in cadrul caruia judecatorul investit va trebui sa cerceteze conformitatea acrului administrativ cu dreptul obiectiv, cu legea;

b. Este contenciosul in cadrul caruia judecatorului investit si competent va trebui sa constate existenta si intinderea unor drepturi subiective al caror titular este reclamantul;

c. Este contenciosul in cadrul caruia judecatorul este competent sa pronunte adnularea sau modificarea actului administrativ constatat a fi nelegal.

ANS: C

236.In Franta, contenciosul adminstrativ a fost incredintat pentru prima data printr-o lege

din 1790:

a. Unor tribunale administrative care faceau parte din sistemul administratiei publice, avand in frunte Consiliul de Stat;

b. Instantelor de Drept comun;

c. Curtilor Administrative de Apel.

ANS: A

237.Prin organisme sociale interesatese intelege:

a. Totalitatea autoritatilor publice care desfasoara proiecte de asistenta sociala;

b. Structuri ne guvernamentale, sindicate, asociatii, fundatii si altele asemenea, care au ca obiect de activitate protectia drepturilor diferitelor categorii de cetateni sau, dupa caz, buna functionare a serviciilor publice administrative;

c. Totalitate autoritatilor publice care au ca obiecte de activitate buna functionare a serviciilor publice administrative.

ANS: B

238.Notiunea de plangere prealabila desemneaza:

a. Cererea formulata in fata instantei de contencios administrativ;

b. Cererea prin care persoana vatamata intr-un drept al sau solicita acordarea de despagubiri;

c. Cererea prin care se solicita autoritatii publice emitente sau celei ierarhic superioare, dupa caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, in sensul revocarii sau modificarii acestuia.

ANS: C

239.In cazul actelor admistrative atacate de prefect si de Agentia Nationala a

Functionarilor Publici, actul administrativ atacat:

a. Este suspendat de drept;

b. Nu sesuspenda;

c. Se suspenda doar la cererea partii interesate.

ANS: A

240.Actele administrative ale autoritatilor publice care privesc raporturile acestora cu

Parlamentul

a. Pot fi atacate in instanta de contencios administrativ;

b. Nu pot fi atacate la o instanta de contencios administrativ;

c. Pot fi atacate la instanta de drept comun.

ANS: B

241.Jurisdictiile administrative speciale sunt: facultative si gratuite.

a. Obligatorii

b. Sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevazute de Lg. 146/1997

c. Facultative si gratuite.

ANS: C

242.Termenul de 6 luni prevazut pentru procedura prealabila:

a. Este un termen de decadere;

b. Este un termen de recomandare;

c. Este un termen de prescriptie.

ANS: C

243.Persoanele fizice si persoanele juridice de drept privat pot formula capete de cerere

prin care invoca apararea unui interes legitim public:

a. Pe calea actiunii principale;

b. Pe cale de exceptie;

c. Numai in subsidiar, in masura in care vatamarea interesului legitim public decurge logic din incalcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.

ANS: C

244.Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printrun

act administrativ unilateral:

a. Poate solicita daune cominatorii;

b. Poate solicita daune interese;

c. Poate solicita reparatii pentru daune morale.

ANS: C

245.Dupa pronuntarea Curtii Constitutionale asupra neconstitutionalitatii ordonantei sau

a dispozitiei din ordonanta, instanta de contencios administrativ:

a. Se pronunta pe fondul cauzei in Camera de Consiliu;

b. Repune cauza pe rol, fara citarea pertilor, apreciind ca acestea au termen in cunostinta;

c. Repune cauza pe rol si da termen, cu citarea partilor.

ANS: C

246.Daca reclamantul a optat pentru instanta de la domiciliul paratului:

a. Se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale numai pana la primul termen de judecata;

b. Nu se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale;

c. Se poate invoca exceptia necompetentei teritoriale pana la terminarea dezbaterilor.

ANS: B

247.Ordonantele sau dispozitiile din ordonante care se considera a fi neconstitutionale,precum si actele administrative cu caracter normativ care se considera a fi nelegale pot fi atacate oricand.

a. Pot fi atacate in termen de 6 luni de la luarea la cunostinta;

b. Pot fi atacate oricand;

c. Pot fi atacate in termenul general de prescriptie de 3 ani.

ANS: B

248.Hotararile se redacteaza si se motiveaza in cel mult 30 de zile de la pronuntare.

a. In cel mult 15 zile de la pronuntare;

b. In cel mult 60 de zile de la pronuntare;

c. In cel mult 30 de zile de la pronuntare.

ANS: C

249.Cand persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere in acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge

a. De la data emiterii actului administrativ;

b. De la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca intinderea pagubei;

c. De la data cand hotararea judecatoreasca a devenit irevocabila.

ANS: B

250.Pana la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza:

Pana la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza:

a. De intantele de drept comun;

b. De sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor;

c. De Curtile de Apel.

ANS: B

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

AN DE STUDIU IV

Asist univ. drd. BIRZAN MARIA LOREDANA