|
|
|
METODOLOGIA CERCETARII JURIDICE
Cursul contribuie la formarea deprinderilor de investigare stiintifica a fenomenelor juridice si la adoptarea modelului de invatare gandind. Studentii vor putea opera cu principalele metode si tehnici de cercetare juridica, vor construi ipoteze si modele ipotetice, vor proiecta metodologii de testare a acestora
1. Metodologia cercetarii juridice: definitii si concepte
Metodologia cercetarii stiintifice juridice este o parte a stiintei juridice. Ea poate fi definita ca un ansamblu de principii, de etape si faze, de metode, tehnici si instrumente de investigare si cunoastere stiintifica a fenomenelor juridice.
Metodologia este un cuvant complex, format din methodos si logos care inseamna "metoda" si "stiinta", in limba greaca, iar in traducere libera "stiinta metodei", adica stiinta conceperii, a alegerii si utilizarii metodei in procesul de investigare a fenomenului juridic. In mod similar, si cuvantul methodos este format din doua cuvinte: meta si odos, adica "dupa cale", dupa calea sau indrumarul care-ti asigura succesul oricarei investigatii stiintifice. Asadar, metoda si metodologia sunt in fapt "un fir al Ariadnei", care, insusite si bine stapanite, nu te lasa sa te ratacesti in jungla informatiilor si faptelor stiintifice.
Metodologia cercetarii stiintifice (ca de altfel, si a altor stiinte) este alcatuita din trei niveluri de metode:
metode de maxima generalitate, specifice tuturor stiintelor;
metode proprii unui grup de stiinte;
metode specifice fiecarei stiinte.
Dimensiunea functiei vitale a metodologiei de cercetare stiintifica poate fi mai bine inteleasa daca o privim in cadrul stiintei (din care face parte) si pe care o serveste in totalitate laturilor acesteia.
Stiinta este un fenomen complex, care poate fi privit din diferite puncte de vedere (o baza a conceptiei despre lume si natura, o forma a constiintei sociale, o componenta a culturii spirituale, o componenta a fortelor de productie) si care este definita in cele mai diferite formule. Stiinta isi dezvaluie continutul daca vom spune ca este "un ansamblu de cunostinte sistematizate si verificate de practica", "o cunoastere care poate fi verificata si confirmata empiric", "o cunoastere care se ocupa cu studiul legilor care guverneaza realitatea si pe baza carora se elaboreaza previziuni stiintifice".
Stiintele juridice se impart in:
a. Stiintele juridico-istorice. Ele studiaza dreptul in evolutia lui istorica, concreta, in mod cronologic. Vorbim de: istoria generala a dreptului, istoria dreptului romanesc.
Studierea diferitelor conceptii care au existat de-a lungul istoriei cu privire la drept formeaza obiectul unei discipline distincte: istoria doctrinelor juridice sau istoria doctrinelor politico-juridice.
b. Stiintele juridice de ramura. Normele de drept reglementeaza diferite categorii de relatii sociale in forme specifice. Aceste forme specifice, determinate de particularitatile relatiile sociale pe care le reglementeaza, constituie criteriul principal de diviziune a dreptului in mai multe ramuri, pe baza carora se formeaza stiintele juridice de ramura.
In literatura juridica universala se considera ca ramurile dreptului ar fi, in general, urmatoarele: dreptul constitutional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul civil, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul penal, dreptul agrar, dreptul procesual penal, dreptul procesual civil. Un loc aparte il ocupa dreptul international public si dreptul international privat.
Stiinta este intotdeauna imperfecta pentru ca este "drumul general al cunoasterii, de la fenomenul practic la esenta, de la o esenta mai putin profunda la o esenta mai profunda, un drum de la simplu la complex, o cunoastere mai aprofundata care se aproprie asimptotic de infinit, de adevar".
O alta dimensiune a stiintei rezulta din particularitatile ei fata de arta; in timp ce stiinta reda realitatea eliminand orice aspect subiectiv, arta reda realitatea obiectiva raportata la om, la subiectivitatea lui.
Orice stiinta are zestrea sa, un nucleu paradigmatic si o structura alcatuita din patru componente:
a) materialul faptic acumulat istoric; b) ipoteze confirmate si neconfirmate; c) rezultatele observarilor si experimentarilor concretizate sub forma abstractiilor si generalizarilor stiintifice: limbaj, concepte si notiuni; principii, legi, teorii, axiome confirmate de practica; d) metodologia de cercetare stiintifica sau modelul de cercetare a realitatii practice.
Aceasta structura (in special prin componentele c si d) ii confera stiintei superioritatea neta fata de cunoasterea comuna. In timp ce cunoasterea comuna este superficiala, rod al invatarii prin ucenicie, cunoasterea stiintifica are o armatura teoretica, are metode de investigare, are procedee de verificare a ipotezelor si, in fine, are un limbaj propriu (concepte, notiuni).
Pentru a servi teoria, metoda trebuie sa impleteasca insa rigoarea cu flexibilitatea; o ghidare metodologica rigida nu este buna. Metoda trebuie sa se subordoneze fenomenului juridic, cunoasterii esentei lui. Dar aceasta nu inseamna ca metodologia este un produs secundar al stiintei; metodologia este calea stiintei, ansamblul de etape si instrumente ale cunoasterii stiintifice.
2. Tipurile (formele) cercetarii stiintifice
Cercetarea stiintifica este o activitate sistematica si creatoare, menita sa sporeasca volumul de cunostinte, inclusiv cunostinte despre om, cultura, si utilizarea acestor cunostinte pentru noi aplicatii.
Cercetarea stiintifica este clasificata in doua mari categorii:
a. Cercetarea stiintifica fundamentala
Aceasta este o activitate teoretica sau experimentala fundamentala care are ca scop principal acumularea de noi cunostinte privind aspectele fundamentale ale fenomenelor si faptelor observabile, fara sa aiba in vedere o aplicatie deosebita sau specifica.
In cadrul acestui prim tip, un loc aparte, special il ocupa cercetarea fundamentala experimentala, orientata catre aplicatii practice de viitor.
b. Cercetarea stiintifica aplicativa
Reprezinta o activitate de investigare originala in scopul acumularii de noi cunostinte, dar orientata, in principal, spre un scop sau un obiectiv practic specific.
3. Structura institutionala a cercetarii stiintifice juridice
Stiinta romaneasca este in buna masura organizata in cadrul Academiei Romane, institutia suprema care elaboreaza orientarile stiintifice pe domeniile ei mari.
Astfel, in cadrul Academiei Romane, al Sectiei de Stiinte Economice, Juridice si de Sociologie exista:
a. Institutul National de Cercetari Juridice care are in alcatuirea sa un numar de institute de cercetare ce acopera o mare parte din sfera cercetarii stiintifice, cum sunt:
Institutul National de Cercetari Juridice;
Institutul de Criminologie si Criminalistica;
Institutul National de Expertize Judiciare;
Institutul National de Medicina Legala "Mina Minovici";
Institutul National de Administratie;
Agentia Nationala Antidrog.
b. Reteaua cercetarii stiintifice juridice romanesti din sistemul Ministerului Educatiei si Cercetarii
Cercetarea stiintifica juridica romaneasca s-a extins si concentrat mult, incepand din anul 2001, intr-un cadru considerat mai propice, o data cu crearea Ministerului Educatiei si Cercetarii. Ea se desfasoara in universitati publice si private, in marile centre universitare cu invatamant juridic (Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Craiova), dar si in alte municipii unde invatamantul juridic, dupa anul 1989, fiinteaza, in special, sub forma invatamantului privat.
De mentionat ca, in invatamantul superior, cercetarea stiintifica de tip fundamental detine proportiile cele mai mari, servind atat nevoile invatamantului, ale perfectionarii cursurilor, ale procesului de invatamant, cat si nevoile stiintei in general, deci de tip, de asemenea, academic. Insa, in invatamantul superior, o pondere crescanda, cu mari posibilitati viitoare de extindere, o detine si cercetarea stiintifica aplicativa.
c. Institute de cercetare stiintifica fara subordonare directa academica, apartinand altor ministere
Academia Romana, institutele acesteia, ca si reteaua de universitati a Ministerului Educatiei si Cercetarii dispun si de unele edituri si reviste in care se publica toate principale realizari stiintifice ale cercetatorilor romani si straini, aspecte din activitatea depusa in fiecare an.
Revista de studii si cercetari juridice
Revista de Drept Comercial
Curierul judiciar
Revista Dreptul
Pandectele romane
Revista de Dreptul Muncii
Revista de Drept Penal
Revista de Drept Public
Revista de Criminalistica
Revista de Drept Comunitar
Curentul juridic
4.Etapele metodologice si principalele lor instrumente
Numarul de etape si denumirile lor difera de la o stiinta la alta. In general, specialistii din variate domenii ale stiintei considera ca numarul de etape se situeaza intre 3 si 7. Cei mai multi specialisti impart metodologia de cercetare in patru etape:
Problematizarea sau perceptia problemei;
Incubarea (documentarea - invatarea);
Iluminarea (explicarea, momentul creativ);
Verificarea ipotezelor si concluziilor.
In stiinta juridica, specialistii cercetatori sunt de acord asupra a patru etape, insa intr-o terminologie diferita, si anume:
a. alegerea temei de cercetare;
b. documentarea - invatarea;
c. explicarea fenomenului juridic (sau cercetarea propriu-zisa), cu doua subetape importante: formularea ipotezei (momentul creator-constructiv) si verificarea ipotezei si a concluziilor stiintifice (momentul critic - valorizator);
d. redactarea si sustinerea publica a lucrarii.
5. Managementul cercetarii stiintifice
Etapele cercetarii stiintifice juridice sunt si trebuie privite nu numai drept parti ale metodologiei de cercetare, ci si drept componente ale managementului activitatii de cercetare stiintifica.
Precizarea este importanta nu numai pentru ca activitatea de cercetare implica un management al celor care realizeaza o munca de creatie, dar si pentru ca aceasta se poate realiza individual sau in echipa. Se intelege ca atunci cand o lucrare se desfasoara doar individual este important ca fiecare dintre noi sa stie sa-si conduca lucrarea cu succes la bun sfarsit. Fiecare dintre noi trebuie sa stie ca trebuie sa-si asigure nu numai succesiunea etapelor (cu metodele si tehnicile lor), dar si gestiunea resurselor disponibile, incadrarea in resursele de timp (in termenul de elaborare a lucrarii) si in celelalte resurse materiale, umane si financiare.
Sistemul managementului in cercetarea stiintifica este alcatuit din patru subsisteme, intre care: organizatoric, informational, decizional si cel al metodelor si tehnicilor specifice de gestiune.
6. Alegerea temei de cercetare juridica
Alegerea temei de cercetare este etapa I a oricarei investigatii stiintifice; ea nu are nimic formal sau intamplator. Ea conditioneaza succesul lucrarii de cercetare la fel de mult ca si oricare alta etapa.
Vom intelege acest adevar din examinarea principiilor si criteriilor care stau, de regula, la baza alegerii temei de cercetare stiintifica.
Principii generale de alegere a temei de cercetare:
temele mai complexe se incredinteaza, pentru elaborare, unor echipe mai mari;
temele complexe se pot diviza in parti distincte si pot fi incredintate unor echipe mai mici sau unor persoane individuale;
cercetatorul poate si trebuie sa-si aleaga tema care i se potriveste ca aspiratie, pregatire, ca si in raport cu resursele disponibile;
cercetatorul poate propune tema de cercetare pe care doreste sa o realizeze;
riscul in cercetarea stiintifica este mai mare decat in alte activitati; alegerea temei poate majora sau micsora acest risc.
Principiile alegerii temei se aplica prin utilizarea si a unui set de criterii, dintre care retinem:
cunostintele cercetatorului sunt un criteriu important; o tema poate sa implice un mare volum de documentare - invatare, iar termenul de realizare a temei nu-i ingaduie sa aprofundeze cunostintele necesare;
o informare - documentare prealabila este indispensabila in vederea alegerii temei;
inclinatiile cercetatorului sa se potriveasca, intr-un grad cat mai inalt, cu cerintele, continutul si natura temei de cercetare;
sa se aiba in vedere importanta si actualitatea teoretica si practica a temei de cercetare;
necesitatea incheierii la termenul stabilit;
diminuarea riscului in cercetare in general si in alegerea temei in special reclama stiinta de a se evita atat supraestimarea, cat si subestimarea posibilitatilor cercetatorului de documentare - informare, de analiza si de verificare a concluziilor.
Teme de cercetare juridica:
Drept procesual penal:
1. Participantii in procesul penal
2. Probele si mijloacele de proba
3. Urmarirea penala, prima faza a procesului penal
4. Caile ordinare de atac: apelul in materie penala
Drept administrativ:
1. Organizarea si functionarea autoritatii executive centrale
2. Institutia primarului
3. Institutia prefectului: trecut, prezent, perspective
4. Statutul juridic al functionarului public
Drept constitutional:
1. Prerogative ale institutiei prezidentiale in Romania
2. Raporturile dintre Guvern si institutia prezidentiala
3. Regimul juridic al partidelor politice in Romania postdecembrista
Dreptul Uniunii Europene:
1. Procedura integrarii in Uniunea Europeana
2. Protectia juridica a Drepturilor Omului prin reglementarile dreptului Uniunii Europene
3. Sistemul juridic al Uniunii Europene
Drept civil - Contractele civile speciale:
1. Aspecte noi teoretice si practice relative la contractul de vanzare-cumparare
2. Contractul de societate civila in raport cu cele comerciale
3. Rolul si importanta deschiderii mostenirii - teorie si practica
4. Reguli speciale aplicabile diferitelor categorii de mostenitori legali in contextul jurisprudentei actuale
Drept civil - Drepturile reale principale si Obligatiile civile:
1. Dreptul de proprietate in contextul aderarii Romaniei la structurile Uniunii Europene
2. Practica Curtii Europene pentru Drepturile omului in materia revendicarii imobiliare - consideratii teoretice si practice
3. Obligatiile civile in raport cu obligatiile comerciale
4. Raspunderea pentru fapta proprie
Drept penal special:
1. Uciderea din culpa
2. Violarea de domiciliu
3. Traficul de droguri
Drept civil - partea generala, persoanele:
1. Nulitatea actului juridic civil
2. Cursul prescriptiei extinctive
3. Capacitatea de exercitiu a persoanei juridice
Dreptul familiei:
1. Familiile monoparentale. Probleme politice si sociale ale familiei
2. Violenta in familie. Solutii socio-juridice
3. Tutela minorului
1. Consecintele juridice ale calitatii de persoana juridica a societatii comerciale
2. Particularitati ale vointei juridice in contractele comerciale incheiate pe suport electronic
Dreptul penal:
1. Extradarea in dreptul penal roman
2. Concursul de infractiuni
3. Prescriptia in dreptul penal
Teoria generala a dreptului:
1. Jurisprudenta ca izvor de drept
2. Tehnici privind elaborarea normelor juridice
Drept funciar:
1. Domeniul de aplicare al dreptului de preemtiune
2. Regimul juridic al fondului funciar
Dreptul mediului:
1. Raspunderea juridica in dreptul mediului inconjurator
2. Aspecte teoretice si practice referitoare la protectia juridica a apei
Criminologie:
1. Comparatie si criminalitatea "gulelor albe"
2. Natura si cauzele criminalitatii
Penologie:
1. Inchisorile si implicarea morala a societatii
2. Reforma sistemului penitenciar roman
7. Elaborarea si administrarea programului de cercetare stiintifica a temei
Este o activitate de management complexa care are in vedere: stabilirea subetapelor si a termenelor pentru fiecare in parte; corelarea etapelor si fazelor cu termenele partiale si cu termenul final al temei de cercetare; asigurarea valorificarii potentialului de creatie al cercetatorului; o buna gestionare a tuturor resurselor disponibile; o buna organizare, astfel incat sa se evite orice sursa de majorare a riscului oricarei teme de cercetare stiintifica.
Administrarea programului de cercetare a temei, care este o operatiune complexa de definire si de corelare, se realizeaza in mare masura pe baza a trei componente:
a. Schita proiectului de cercetare. Elaborarea acesteia incepe dupa alegerea temei de cercetare. Indiferent daca tema este elaborata individual sau in echipa, schita proiectului de cercetare cuprinde:
termenul de predare la beneficiar;
principalele operatiuni de documentare - invatare;
sursele de informare - documentare importante, greutati de obtinere, locul unde se afla si cum pot fi consultate;
timpul necesar celorlalte etape ale cercetarii.
b. Proiectul temei. Elaborarea proiectului temei se face dupa terminarea documentarii bibliografice, cand cercetatorul ajunge sa realizeze si o prima formulare a ipotezei. Proiectul temei include:
etapele ulterioare de cercetare stiintifica;
documentarea directa (practica): date, fapte, informatii, factorii - cauze care determina fenomenul juridic si formularea de ipoteze operationale;
modul de prelucrare a informatiilor si termenele de prelucrare;
termenul de verificare a ipotezelor si de fundamentare a concluziilor stiintifice;
termenul la redactare a lucrarii si termenul de sustinere publica;
operatiunile de asistenta, implementare si termenele necesare;
cheltuielile necesare fiecarei etape;
consumul de timp necesar consultarii specialistilor in diferite etape de realizare a lucrarii;
C. Planul preliminar de structurare a lucrarii. Elaborarea acestui plan preliminar capata contur pe masura parcurgerii etapelor de documentare si de explicare a fenomenului juridic. Planul preliminar de structura a lucrarii cuprinde: principalele teze, idei si concluzii; principalele ipoteze confirmate si neconfirmate; modele de analiza ; argumentatia teoretica si practica; argumentatia juridica si social - politica necesara fundamentarii concluziilor stiintifice; sursele de informare si modul de prelucrare; probleme speciale neclarificate; conturarea structurii lucrarii: parti, sectiuni, capitole, paragrafe.
Planul definitiv al lucrarii se realizeaza dupa modificarile care se aduc planului preliminar. Insa planul definitiv al lucrarii va fi realizat in ultima etapa - redactarea si sustinerea publica a lucrarii stiintifice.
8. Documentarea bibliografica si documentarea de teren
Documentara stiintifica este a doua etapa a procesului de cercetare stiintifica. Ea este un proces de invatare activa a tuturor informatiilor stiintifice privitoare la tema care face obiectul cercetarii, cum sunt: notiunile si conceptele, in genere limbajul stiintific; principiile, legile, teoriile, axiomele, ipotezele confirmate si neconfirmate; datele si informatiile necesare asupra fenomenului din practica juridica; metodele si tehnicile de investigare adecvate analizei, formularii si verificarii ipotezelor.
Documentarea - invatarea constituie o latura importanta a creatiei stiintifice:
a invata inseamna a repeta aceleasi trasee, pe aceleasi conexiuni;
a crea inseamna a urma alte trasee (circuite) informationale, alte interconexiuni.
Documentarea - invatarea reprezinta, asadar, o latura a creatiei stiintifice; bine realizata, documentarea - invatarea poate conduce la savarsirea actului final de creatie (iluminare). Ea incepe prin consultarea catorva surse care ofera informatii despre tema chiar inainte de alegerea acesteia, in vederea formularii deciziei de alegere. Documentarea sistematica, desfasurata pe intregul front al problematicii mentionate, are loc insa dupa alegerea temei de cercetare.
Documentarea - invatarea se intemeiaza, deci, pe doua concepte diferite:
- informatia stiintifica este un produs specific al cercetarii stiintifice, este o marfa sub forma unei idei care are atributele oricarei marfi (adica cerere, oferta si pret). Bateson spunea ca informatia stiintifica este "o diferenta care creeaza diferenta", adica este o idee care, utilizata corespunzator, creeaza o alta idee; pe baza informatiei stiintifice se innobileaza continuu productia de bunuri si de servicii;
- informarea este procesul de procurare a surselor care contin informatiile stiintifice necesare invatarii - documentarii.
Procurarea informatiilor stiintifice a devenit astazi un proces foarte dificil, deoarece volumul de informatii stiintifice (carti, CD-uri si alti purtatori) a crescut enorm, avand de-a face cu o adevarata explozie; cresc disparitatile terminologice; multe lucrari nu se publica sau se publica partial; informatia stiintifica este perisabila datorita cresterii cercetarilor stiintifice si perfectionarii calitatii informatiei stiintifice; accesul la informatie este dificil.
Din toate aceste considerente, in vederea inlesnirii accesului la informatia stiintifica s-a nascut si s-a dezvoltat un puternic sector de informare, care indeplineste, pentru beneficiarii lui, functii de triere, clasificare, depozitare, inclusiv de prelucrare.
Cu toate acestea si noi, beneficiarii sectorului de informare, trebuie sa ne insusim un minim de cunostinte, pentru a avea o unitate de limbaj cu personalul retelelor de informare - documentare; sa cunoastem reteaua de informare, locul unde se afla si serviciile pe care ni le asigura.
Complexitatea documentarii rezulta din impletirea informarii cu documentarea propriu-zisa, care este in fapt procesul de invatare, de insusire activa a tuturor informatiilor procurate despre tema aleasa.
Documentarea stiintifica isi dezvaluie si mai mult complexitatea si importanta prin cele patru etape pe care le cuprinde:
- informare asupra surselor purtatoare de informatii stiintifice (identificare, locul depozitarii);
- culegerea surselor sub forme precum: procurarea si obtinerea surselor, notarea si fisarea surselor, examinarea sumara a continutului surselor;
- studierea surselor sub forme precum: gruparea surselor, evaluarea utilitatii ideilor si fisarea acestor idei, analiza ideilor din toate sursele consultate si stabilirea limitelor si valorilor in general si in raport cu tema cercetata in special;
- utilizarea surselor, a ideilor in "constructia", in elaborarea lucrarii sub forma confruntarii si comparatiilor, a interpretarii informatiilor (idei, ipoteze, metode), a criticii obiective, de acceptare sau de respingere argumenta.
In concluzie, documentarea - invatarea este o etapa importanta a cercetarii stiintifice. Documentarea nu este un scop in sine, ci se subordoneaza cercetarii stiintifice a temei alese; etapele documentarii - invatarii nu sunt rigide, ele se adapteaza si se diferentiaza in functie de domeniu, de tema, de experienta si vocatia cercetatorului. Oricat ar fi de importanta, documentarea - invatarea este cel mult un proces de incubare, dar nu poate sa se identifice cu iluminarea si verificarea ipotezelor si concluziilor. Documentarea - invatarea, desi are rol vital in toate aceste privinte, nu se poate identifica in vreun fel oarecare cu cercetarea stiintifica in ansamblu, asa cum nu se poate confunda partea cu intregul.
Documentarea - invatarea isi afirma continutul sau deosebit complex si prin cele trei forme de baza pe care le cuprinde:
- documentarea bibliografica (livresca), menita sa asigure informarea si cunoasterea zestrei stiintifice, adica a cea ce au creat inaintasii din toate timpurile, din tara si din afara tarii;
- documentarea directa, menita sa asigure informarea si cunoasterea fenomenului practic din zilele noastre; calitatea acesteia asigura perspective de a contribui la corectarea, perfectionarea si cresterea zestrei teoretice a stiintei;
- documentarea realizata prin consultarea specialistilor; aceasta se poate realiza in toate etapele elaborarii temei, de la alegerea pana la incheierea ei.
Functia ei specifica, relevata anterior, subliniaza marea importanta a documentarii bibliografice.
Exista patru feluri de surse documentare bibliografice:
- documente primare, care contin ideile sub forma de documente periodice sau neperiodice; (legislatia romaneasca, acquis-ul comunitar, jurisprudenta);
- documente secundare, periodice sau neperiodice, rezultate din prelucrarea documentelor primare: reviste de referate; reviste de titluri; sinteze documentare; ghiduri bibliografice;
- documente tertiare, periodice si, mai ale, neperiodice, rezultate din prelucrarea documentelor secundare sub forma de: bibliografii; culegeri de traduceri; sinteze de referate;
- microformate: benzi, discuri, imagini, programul Lex - 2000 pe Internet.
Documentele secundare si tertiare, pregatite de personalul unitatii de informare - documentare, ajuta doar pentru a ajunge la documentele primare. Studiul acestora din urma asigura succesul documentarii. Orice documentare care se limiteaza la documente secundare si tertiare ramane o pseudodocumentare.
Documentarea bibliografica se realizeaza in aceleasi patru etape, cu ajutorul unor instrumente specifice, astfel:
- etapa de informare se realizeaza cu ajutorul cataloagelor alfabetic si pe materii, existente in toate bibliotecile;
- etapa de culegere a surselor se realizeaza prin fisare bibliografica. O fise bibliografica cuprinde: numele si prenumele autorului, denumirea lucrarii, locul publicarii, denumirea editurii, anul aparitiei si numarul de pagini;
- etapa studierii surselor se realizeaza prin: explorarea globala, rapida a fiecarei surse, ceea ce presupune trecerea in revista a cuprinsului, a prefatei si postfatei, a bibliografiei, a activitatii autorului, a editurii care o publica; a metodei folosite pentru analiza, a mesajului si contributiei personale a autorului fata de alte surse; a gruparii dupa criterii de importanta a tuturor surselor; elaborarea de referate documentare (pe baza unei singure surse); de referate documentare de sinteza (pe baza mai multor surse); elaborarea de note de lectura, conspecte, adnotari si fise de idee; fisa de idee are o importanta vitala pentru precizia si eficienta cercetarii pentru economisirea timpului. Pe o patrime de hartie A4 se inscrie o singura idee, pe o singura fata, cu loc suficient pentru adnotari proprii, cu precizarea exacta a sursei din care s-a extras conform fisei bibliografice, cu deosebirea ca aici se adnoteaza pagina de la care s-a extras ideea.
Etapa utilizari surselor nu include nici o particularizare speciala fata de recomandarile generale facute anterior pentru toate formele de documentare.
B. Documentarea directa are o importanta speciala, vizand cunoasterea fenomenului juridic real, asa cum se prezinta el in practica, in totalitatea insusirilor si trasaturilor lui concrete.
Etapa de informare asupra fenomenului cercetat se realizeaza pe baza de acte normative, monografii, studii de caz.
O importanta esentiala are etapa culegerii datelor statistice, dinamice si statice, de structura, a indicatorilor cantitativi si calitativi, a variabilei dependente si a variabilelor - factori independenti. Datele pot fi statistice, dar pot fi procurate in urma organizarii prin efort propriu al cercetatorului (anchete, chestionare).
Calitatea datelor este hotaratoare pentru succesul oricarei cercetari stiintific: ele trebuie sa aiba relevanta; estimarile sa fie corecte; pregatirea datelor sa se realizeze in raport cu scopul lucrarii; datele sa aiba completitudine.
Etapa studierii surselor trebuie sa se intemeieze pe o buna observare a datelor; calculele indicatorilor sa aprofundeze observarea fenomenului; ierarhizarea, agregarea, dezagregarea datelor sa asigure corelatia, masurarea cantitativa si calitativa a fenomenului juridic.
Etapa utilizarii datelor trebuie sa se faca prin confruntare cu teoria juridica, daca sustin o ipoteza sau alta; sa faciliteze formularea altor ipoteze; sa corecteze vechea teorie si sa asigure noi enunturi teoretice, noi concluzii stiintifice.
C. Documentarea prin consultarea specialistilor este de mare eficienta in toate momentele elaborarii lucrarii, asupra tuturor aspectelor teoretice, conceptuale, metodelor de analiza si calcul, asupra interpretarii datelor si formularii concluziilor. Cercetatorul trebuie sa cunoasca reteaua de institutii care poseda date statistice, care efectueaza studii si cercetari, care dispune de toate sursele de informare, teoretica si practica, inclusiv prin Internet.
9. Explicarea fenomenului juridic
Explicarea fenomenului juridic (etapa a III-a) este cea mai complexa etapa a metodologiei de cercetare stiintifica. Ea este alcatuita din doua momente importante:
formularea ipotezei sau momentul constructiv creativ;
verificarea ipotezei sau momentul critic-valorizator.
Ambele momente ale explicarii fenomenului juridic graviteaza in jurul ipotezei.
Formularea ipotezei este o operatiune complexa, alcatuita din mai multe operatiuni importante.
Ipoteza este o presupunere, o conjectura, in baza careia urmeaza sa se explice problema juridica, diferenta constatata intre teoria juridica existenta si practica juridica; cauza (ele) si factorul (ii) care determina evolutia unui fenomen juridic.
Ipoteza poate fi comparata cu un cap de pod plasat intre cunoscut si necunoscut, intre ceea ce stim despre fenomenul juridic si ceea ce nu stim despre acesta, dar vrem sa stim.
Ipoteza intretine legaturi cu sistemul de cunostinte existente in proportii diferite, in functie de pozitia pe care i-o dam din formulare, intre cunoscut si necunoscut.
Ipoteza este o presupunere care nu are insa nimic subiectiv, arbitrar; ea rezulta in mod firesc dintr-un ansamblu de analize desfasurate atat in procesul documentarii bibliografice, cat si in cadrul documentarii directe, in procesul de analiza si sinteza a tuturor datelor, calculelor si informatiilor studiate.
Din punctul de vedere al profunzimii, ipotezele sunt: fenomenologice, intemeiate mai mult pe aspecte si laturi exterioare, mai de suprafata (de aceea, ipotezele fenomenologice au mai mult un rol auxiliar) si reprezentationale - acelea formulate prin considerarea elementelor rezultate din analiza structurii interne a sistemului, a fenomenului cercetat. Acestea sunt, desigur, ipotezele principale ale cercetarii.
Valoarea stiintifica a ipotezei este cu atat mai mare, cu cat din modul de formulare pot sa rezulte mai multe consecinte, sub forma de predictii (enunturi) concrete, care urmeaza sa fie testate si verificate.
Ipoteza trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte:
sa aiba mare capacitate de explicare a fenomenului juridic;
sa satisfaca exigenta de noncontradictie;
sa aiba un mare continut informational;
sa genereze cat mai multe consecinte testabile;
sa permita previziuni de noi aspecte si evenimente.
Formularea ipotezei se realizeaza in procesul mai multor analize si calcule de evaluare a masurii (proportiei) in care ipoteza explica problema juridica (diferenta dintre teorie si practica).
O ipoteza formulata bine poate contribui si la realizarea momentului critic - valorizator, acela de verificare a ipotezei.
B. Relatia cauzala si rolul ei in formularea ipotezei
Dintre toate formele de legaturi (conexiuni) examinate, relatia cauzala este cea mai importanta pentru formularea ipotezei si explicarea fenomenului juridic. "A sti cu adevarat inseamna a sti prin intermediul cauzelor" (vero scire per causas scire) (Fr. Bacon, 1561-1626); "Cauza fiind data, efectul decurge cu necesitate" (Ex causa data necesario sequitur effectus) (B. Spinoza, 1632-1677).
Relatia cauzala se defineste in felul urmator: decurge din caracteristicile sistemului (fenomenului cercetat); este o legatura temporala; este o legatura obiectiva intre doua fenomene, doua procese sau doua elemente care se succed, unul in calitate de cauza, provocand pe celalalt, in calitate de efect.
Relatia cauzala are un caracter complex, imbracand diferite forme: relatia de conditionare: ea nu este determinata in raport cu efectul, dar este indispensabila pentru producerea efectului. Ea sustine actiunea cauzei, o grabeste sau o incetineste, o stimuleaza sau o franeaza; relatia de interdependenta - cand un fenomen in calitate de cauza determina un alt fenomen in calitate de efect, dar si reciproca este valabila; cauza isi schimba locul devenind efect, iar efectul devine cauza.
Odata efectul aparut, el joaca un rol asupra cauzei, influentand-o.
9. Verificarea ipotezelor si fundamentarea concluziilor stiintifice
Verificarea ipotezelor si fundamentarea concluziilor stiintifice constituie al doilea moment al explicarii fenomenului juridic (momentul critic valorizator).
Schema modelului (Gheorghe Raboaca, Dumitru Ciucur, op.cit., p. 157).
Rezultatele teoretice (implicatiile si consecintele ipotezei) (A) in confruntare cu faptele empirice (P) constituie punctul de pornire si esenta procesului de verificare a ipotezei si concluziei stiintifice.
Daca faptele empirice (P) arata compatibilitate cu teoria rezultata din ipoteze, conchidem: ca ipoteza nu e infirmata; ca ea este acceptata provizoriu.
Daca apar dezacorduri intre P si A ipoteza fie se respinge; fie se modifica pana cand teoria (A) concorda cu P.
Deci, procesul de verificare a ipotezei si de fundamentare a concluziilor stiintifice este un complex de operatii, implicand:
evidentierea rezultatelor ipotezei (noua teorie, implicatiile, consecintele);
confruntarea rezultatelor ipotezei (A) cu observatiile empirice (P);
testarea trainiciei relatiilor dintre A si P.
A. Procedee de verificare a ipotezei si de fundamentare a concluziilor stiintifice:
Experimentul reprezinta principalul procedeu; posibil si datorita tehnicii de calcul.
Forme de experiment:
naturale - din sistemele micro, mezo, macro;
artificiale - create de cercetator = modele;
de teren - care, in raport cu manipularea variabilelor, pot fi pasive sau active;
de laborator - ajuta la izolarea variabilelor si verificarea ipotezelor ca, de pilda: teste econometrice; simulari (imitativ-analoge); anchete, sondaje.
Experimentul, indiferent de forma sa concreta, este o forma controlata, in conditii reale sau create de cercetator, prin care se masoara influenta variabilelor independente, asupra variabilei dependente, toti ceilalti factori independenti fiind tinuti sub control, constanti.
Experimentul cere:
alegerea unitatilor de observare, de experimentare;
alegerea unitatilor de control al experimentului, adica compararea actiunii variabilelor independente asupra variabilelor dependente, fara ca asupra acestora sa se exercite si actiunea altor variabile independente.
Momentul central al experimentului este masurarea variabilelor dependente inainte si dupa introducerea fiecarei variabile independente. Daca variabilele se cer izolate, dar nu se pot controla (pentru ca mai multe variabile se interfereaza), se poate recurge la un control static prin selectionarea aleatorie a unitatilor de observare. In final, se face estimarea erorii aleatorii. Exista doua posibilitati: se compara doua unitati asemanatoare, dar caracteristica urmarita este prezenta doar intr-o unitate; se compara doua unitati diferite, dar cu o singura caracteristica in comun.
Simularea este o forma particulara a experimentului. Prezinta mare interes pentru teoria si practica juridica.
Presupune construirea de modele juridice, in locul fenomenului juridic real (procese simulate).
Simularea dezvaluie informatii pretioase asupra: starii fenomenului studiat; modulului lui de functionare; comportarii fenomenului; interdependentei dintre componente si paliere; aspectelor analoge; legilor de dezvoltare a fenomenului; capata accente de experiment dirijat.
Simularea contribuie la realizarea unor importante clarificari metodologice: clarificarea formei legaturii dintre variabile; estimarea parametrilor legaturilor; verificarea ipotezelor; testarea diferitelor cai de actiune practica; stabilirea nivelului optim al variabilelor controlate; comportamentul modelului in raport cu variatia factorilor.
Scenariul constituie un alt procedeu de verificare a ipotezelor si concluziilor stiintifice. Este o varianta a modelarii statistico-matematice si s-a extins datorita dezvoltarii tehnicii de calcul.
Scenariul este o proiectie a unui proces (fenomen) juridic pornind de la premise extrase din realitate si de la una sau mai multe ipoteze succesive de comportament al diferitilor factori sau agenti, in scopul de a formula decizii si strategii juridice.
Calitatea scenariului este in functie de:
o realismul premiselor;
o factorii de comportament (ipotezele considerate);
o rigoarea legaturilor cauzale.
Pentru decizii care includ si un factor subiectiv se cer studiate si verificate succesiv toate consecintele derivate din ipoteze.
B. Teoria generala a dreptului, cat si celelalte ramuri ale stiintelor juridice folosesc in acelasi timp si anumite metode concrete de cercetare "luate in sensul de procedee, mijloace, tehnici folosite pentru investigarea fenomenului juridic si fara de care nu poate fi conceput studiul sau cercetarea oricarui fenomen". Aceste metode concrete sunt urmatoarele:
1. Metoda istorica. Stiinta juridica prezinta dreptul in evolutia lui istorica, studiind in acelasi timp si modul in care s-au format o serie de categorii cu care ea lucreaza in momentul de fata, cum sunt: tipul de drept, esenta dreptului, forma dreptului, functiile dreptului.
2. Metoda logica se gaseste in stransa legatura cu metoda istorica . Unitatea dintre aceste aspecte logice si cele istorice ale fenomenului constituite un principiu de baza al filosofiei si metodologiei care este valabil si pentru stiinte juridice. Metoda logica poate fi definita ca o "totalitate de procedee si operatii metodologice si gnoseologice specifice, prin care se creeaza posibilitatea surprinderii structurii si dinamicii interne a formei si raporturilor sociale interne, intr-un cuvant, a logicii obiective a dezvoltarii sociale".
Utilizarea metodei logice in studierea problemelor dreptului este deosebit de utila daca ne gandim la faptul ca instaurarea puterii de stat, constituirea sistemului de organe ale statului, corelatia dintre ele sunt orientate in conformitate cu un model relational, iar activitatea de elaborare a dreptului, cat si cea de aplicare a lui trebuie sa aiba un caracter logic. Logica este aplicata unei sfere largi de probleme juridice cum sunt: definitii legale, metode de formare si clasificare a conceptelor juridice, sistematizarea normelor juridice, solutionarea concursului sau conflictelor de norme, regulile rationamentului juridic, interpretarea normelor juridice.
Folosirea logicii in cercetarea juridica nu trebuie sa duca la neglijarea continutului normelor juridice, a fundamentului lor normal sau sa exagereze aspectul ei speculativ in detrimentul cerintelor vietii sociale si a practicii judiciare.
3. Metoda experimentala. Dreptul actionand asupra relatiilor sociale, modelandu-le, tinde mereu la perfectionarea acestora. Mijloacele lor specifice de actiune asupra relatiilor sociale presupun o permanenta adaptare si perfectionare. In acest sens trebuie subliniate incercarile de a aplica in domeniul juridic unele metode si procedee care initial apartineau stiintelor exacte, printre care si experimentul. Multa vreme stiintele sociale au privit cu rezerva aceasta metoda, considerand-o potrivita numai pentru stiintele naturii. S-a constatat insa ca experimentul, fiind o observatie provocata, ofera posibilitatea repetarii de un numar mare de ori a fenomenului cercetat, cat si desprinderea obiectului experientei din contextul interdependetelor in care el evolueaza in mod firesc. Experimentul ar fi "acea metoda de cunoastere in care subiectul cunoscator obliga obiectul de cunoscut sa se manifeste acolo si unde vrea el, in conditiile pe care i le impune, cu scopul precis al descrierii si sesizarii esentelor si legilor lui".
Experimentul poate fi facut in laborator sau "pe teren". In domeniul stiintelor juridice se utilizeaza atat experimental de laborator (in special in domeniul criminalisticii, al cercetarilor penale), cat si experimentarea pe teren (mai ales in domeniul reglementarii juridice).
Aplicarea metodei experimentale in activitatea legislativa reprezinta un pas inainte pe linia sporirii eficientei reglementarii prin norme juridice a relatiilor sociale.
4. Metode cantitative. Introducerea metodelor cantitative in stiintele sociale urmareste, ca si in cazul metodei experimentale, obtinerea unui spor de precizie caracteristic stiintelor exacte la care se adauga posibilitatea folosirii cunostintelor din domeniul matematicii a caror exactitate este incontestabila.
"Cuvintele limbajului matematic sunt, fata de cele ale limbii uzuale, ceea ce este o cheie de siguranta fata de una obisnuita. Exista destula indeterminare intr-un cuvant obisnuit, pentru ca doi interlocutori sa aiba impresia ca se inteleg fara a gandi exact acelasi lucru; limbajul matematic avea sa scape de aceasta ambiguitate".
Aplicarea datelor matematice in domeniul stiintelor juridice intampina unele greutati obiective, avand anumite limite. Astfel, in activitatea juridica intervin o serie de stari psihologice volitive legate de reglementarea juridica, pozitia individului fata de prevederile normative si starile lui afective in raport cu aceste prevederi. Pe de alta parte, trebuie sa tinem seama de faptul ca relatiile sociale sunt foarte complexe. Nu toate relatiile sociale pot fi reglementate juridic printr-o reprezentare cantitativa, prin cifre si simboluri matematice. Cu toate acestea, metodele cantitative se pot aplica si in domeniul stiintelor juridice. Normele de drept contin in ele o masura, o proportie, o dimensionare reflectand in felul acesta anumite legaturi cantitative ce se gasesc in cadrul relatiilor social supuse reglementarii. Dreptul apare, deci, ca un instrument de masurare a relatiilor sociale pe care le supune unui proces de formalizare.
Urmarind certificarea fenomenelor juridice este necesara o traducere a specificului normativ a fenomenului juridic in limbaj cantitativ si apoi retraducerea rezultatelor astfel obtinute in limbaj juridic.
Masurarea consta in compararea succesiva a intensitatii supusa masurarii cu sirul intensitatilor etalon si gasirea unei intensitati etalon, cat mai apropiate de intensitatea masurata.
O aplicare a datelor matematice o intalnim in domeniul statisticii judiciare. Cu ajutorul metodelor statistice se poate observa regularitatea cu care apar diferite fenomene supuse observatiei in diverse domenii ale relatiilor sociale, semnaland in acest fel necesitatea adoptarii unor masuri juridice ce se impun. Uneori, organele de urmarire penala folosesc datele statistice in studierea fenomenului infractional, putand astfel evidentia caracteristicile cantitative ale criminalisticii in vederea descoperirii specificului lor calitativ. De asemenea, metodele statisticii aduc o contributie insemnata la prevenirea si combaterea fenomenului criminalitatii.
Metodele cantitative se folosesc cu succes si in cercetarea posibilitatilor de optimizare a deciziilor organelor administratie de stat. Cunoscand activitatile individuale, durata medie a realizarii lor, pot fi optimizate diferite tipuri de activitati ale organelor administrative. Tinand seama de similitudinea ce exista intre circuitele ce exista intre informatiile si deciziile transmise de indivizii ce compun o structura organizatorica data (de exemplu: un minister, o prefectura, o primarie) si tipurile de circuite electrice se poate realiza un grafic ce poarta numele de organigrama. Cu ajutorul ei se pot trage concluzii cu privire la structura organizatiei respective cat si la retelele organizatorice care se preteaza cel mai bine la diverse sarcini.
5. Metode prospective. Introducerea metodelor prospective in domeniul stiintei dreptului urmareste nu numai cresterea rolului functiei de previziune in viitor, ci si cresterea rolului functiei explicative. Capacitatea de a descoperi legitatile dezvoltarii fenomenelor juridice depinde de gradul cunoasterii evolutiei fenomenelor sociale. Prognoza juridica presupune un aparat metodologic complex, folosirea celor mai noi procedee si tehnici.
Metodele prospective se utilizeaza in fundamentarea adaptarii, cuprinzand si interpretarea pe care le vor da organele de aplicare care vor urmari realizarea lor.
C. Fundamentarea concluziilor stiintifice
Verificarea ipotezelor genereaza trei pasi importanti pentru fundamentarea concluziilor stiintifice:
evidentierea consecintelor si implicatiilor ipotezelor care urmeaza sa devina principii, legi, teorii si solutii practice;
confruntarea consecintelor ipotezelor cu faptele empirice;
stabilirea masurii in care relatiile ipotezelor cu faptele empirice (trainicia lor) este o expresie a realitatii practice.
Pe baza acestor trei momente se realizeaza concordanta sau discordanta dintre ipoteze si practica si se pot formula urmatoarele situatii:
o ipoteza este verificata daca toate consecintele ei concorda cu datele practicii;
daca o singura consecinta nu concorda cu datele practicii, ipoteza este infirmata: fie se abandoneaza, fie se reformuleaza;
verificarea ipotezei se face prin mai multe incercari repetate in mai multe unitati si cu serii lungi de date, de calitate;
ipotezele partial infirmate se reiau;
cand ipoteza nu este nici infirmata, nici acceptata, cercetarea se poate amana sau abandona;
ipotezele incerte raman in patrimoniul stiintei pana se creeaza conditii de verificare;
orice ipoteza neinfirmata este acceptata provizoriu pana la noi fapte;
o ipoteza verificata devine teza, lege, teorie, solutie practica.
Fundamentarea concluziilor stiintifice trebuie sa satisfaca urmatoarele exigente: de logica; de interes practic; de eficienta juridica; coerenta cu teoria juridica; formularea de observatii si critici asupra teoriei si practicii juridice; sa indice directii de urmat si teme de cercetare.
10. Redactarea si sustinerea publica a unei lucrari stiintifice
Sunt, de fapt, doua etape pe care abordam impreuna, ambele au trasaturi comune - forma de comunicare (una scrisa, alta orala), forme de limbaj. Este important continutul stiintific, dar si formele de prezentare, care pot majora sau diminua calitatea lucrarii si prezentarii; ele nu sunt doar probleme de stil, ci si mari ansambluri de reguli, generale si specifice.
A. Redactarea lucrarii stiintifice
Redactarea se realizeaza in trei etape:
a. Elaborarea si definitivarea planului de redactare. Este o continuare a proiectului si planului preliminar de structura a lucrarii. Acestea includ si multe intentii, care pana la sfarsit nu se realizeaza integral. Planul final cuprinde doar rezultatele cercetarii; el verifica gradul de includere a tuturor rezultatelor; o buna succesiune si coerenta. Planul asigura:
sistematizarea si ordonarea problemelor, a ideilor si concluziilor; structura lucrarii (parti, sectiuni, capitole, paragrafe); obiectivele lucrarii si gradul atingerii lor; distribuirea rezultatelor pe toata structura lucrarii; o prefata cu rol de bilant, contributii si avertismente;
formularea riguroasa a constatarilor, a tezelor si concluziilor, a argumentelor, a metodelor de investigare;
identificarea omisiunilor/lipsurilor din documentare, calcule; efectuarea de propuneri de eliminare a acestor neajunsuri.
b. Redactarea propriu-zisa - proces de scriere: fie o redactare initiala, rapida, "o prima mana"; fie mai multe variante, pana se ajunge la una convenabila.
c. Definitivarea redactarii. Se realizeaza pe baza observatiilor proprii, ca si a observatiilor criticilor, ale beneficiarului.
Redactarea lucrarii trebuie sa satisfaca urmatoarele exigente:
succesiune logica;
dimensiuni adecvate;
intelegere buna, clara a obiectivului, demersului si rezultatului;
formularea si argumentarea ideilor;
detaliile sunt necesare doar pentru sublinierea unor idei;
corectitudinea datelor, calculelor si trimiterilor bibliografice;
acuratetea stilistica (limbajul);
eliminarea repetarilor de idei, cifre, citate.
Reguli
a) Reguli generale
q redactare riguroasa (fidela);
q originalitate;
q corectitudine (deontologia);
q eficacitatea redactarii - pentru cititor, beneficiar;
q stilul redactarii - personal, concentrat, directionat, responsabil;
q acuratetea gramaticala si literara.
b) Reguli specifice
natura cercetarii;
obiectivele lucrarii;
complexitatea;
dimensiunea;
structura lucrarii (foarte importanta) se realizeaza pe baza de criterii;
introducerea (cuvantul inainte);
titluri si subtitluri;
ordinea scrierii autorilor;
fiecare subdiviziune sa aiba obiect propriu;
sa se asigure buna succesiune a subdiviziunilor;
instrumente de investigatie utilizate;
sa se evidentieze clar contributiile proprii in capitole, paragrafe;
ideile de baza ale lucrarii;
ilustrari grafice;
tabele cu date (reguli);
citate;
anexe;
trimiteri bibliografice la sfarsitul lucrarii, la sfarsitul fiecarui capitol; in subsolul paginii; in text;
indexul de termeni;
indexul de nume;
rezumatul lucrarii.
c) Reguli practice de prezentare grafica: asezarea in text; evidentierea pasajelor importante; scrierea titlurilor, notelor; evitarea erorilor si omisiunilor:
1. Hartia trebuie sa fie de buna calitate, sa aiba dimensiunea 210x297 mm (A4) si pe pagina sa fie 31 randuri (la doua randuri) x 65 semne pe rand = 2000 semne (litere, blancuri, semne de punctuatie).
2. Textul trebuie centrat astfel incat sa ramana margini de 2 cm in susul paginii, de 1,5 cm in dreapta si jos, de 2 sau 3 cm in stanga. Daca pagina contine un titlu, marginea de sus trebuie sa aiba 3-4 cm. Fiecare capitol incepe pe o pagina noua.
3. Titlul se scrie cu majuscule, in centrul paginii, nu se sublineaza, nu se pune punct dupa el. Daca titlul este mai lung de 9 cm, se fragmenteaza. Titlul de carte, volum se bate pe o pagina separata, numita pagina-titlu. Pagina titlu are pe verso pagina bibliografica unde se precizeaza editia, copyright, autor, ISBN sau ISSN. ISBN = International Standard Book Number, numar international de clasificare pentru carti, ISSN = International Standard Serial Number, numar international de clasificare bibliografica pentru seriale si periodice.
4. Titlul de articol se plaseaza la 3 cm sub marginea de sus a paginii, in centru. Sub titlu se lasa un spatiu de trei randuri, dupa care se scrie prenumele si numele autorului, in dreapta paginii. Titlul se scrie cu majuscule, nu se subliniaza si nu se pune punct.
5. Alineatul consta din cinci blancuri (spatii albe) in stanga textului, la inceput de paragraf. Paragraful consta dintr-un grup de mai multe randuri continand aceeasi idee, care incepe cu alineat.
6. Numarul paginii (numit coloncifru sau coloncifra) se pune in coltul din dreapta sus, la un cm de cele doua margini.
O teza de licenta, o disertatie sau o teza de doctorat nu trebuie sa aiba corecturi, dovada certa a nivelului celui ce scrie o astfel de lucrare.
7. Citatele se reproduc exact ca in original, cu ortografia, punctuatia, sintaxa si eventualele greseli din original, urmate in paranteza de adverbul latin [sic] ("asa", "chiar asa"). Daca autorul doreste sa atraga atentia asupra unei parti din citat prin subliniere, scrie la sfarsitul citatului nota. (sublinierea noastra). Citatele scurte se pun intre ghilimele, iar citatele ample se plaseaza la o distanta dubla fata de distanta dintre randuri, si la zece blancuri fata de marginea din stanga a textului. Pentru a marca omisiuni din textul citat, in locul textului omis se pun puncte de suspensie intre paranteze drepte : . La sfarsitul citatului se pune o cifra pentru nota de subsol, in josul paginii, sub linia despartitoare intre textul curent si note. Citatele mai lungi de 15 randuri cad sub incidenta legii dreptului de autor (copyright-ul) si se sanctioneaza. Interventia unui autor in textul altuia se face folosind abrevierea N.A. (nota autorului). Copyright-ul este termenul international pentru "dreptul de autor", mentionat pe pagina bibliografica, sub forma unui cerc continand litera c: ©. Permisiunea de a folosi opera unui autor se solicita acestuia in scris, fiind acordata gratuit sau cu plata.
8. Plagiatul este un furt intelectual si pentru a-l evita trebuie precizata sursa: autorul si lucrarea, in paranteza, imediat dupa textul preluat sau intr-o nota de subsol.
9. Compilatia este o lucrare fara originalitate, compusa din extrase dupa diferiti autori, dar cand materialul este prelucrat si adaugata cu contributiile celui ce o scrie, ea poate fi considerata lucrare originala.
10. Notele de subsol sunt esentiale pentru textul academic, deoarece contin explicatii privind cuvinte, freze, diferite formulari, sursa citatelor, comentarii utile. Ele se tiparesc in ordine numerica, in josul paginii fie la sfarsitul capitolului sau al cartii. Notele de carte, care precizeaza sursa trebuie sa precizeze autorul (prenumele si numele) urmate de virgula, titlul volumului cu majuscule si nesubliniat, urmat de virgula, apoi orasul urmat de doua puncte (: ) si numele editurii , dupa care se pune virgula, apoi anul aparitiei, virgula si numarul paginii (p.) sau paginitor (pp). Nota de articol contine numele autorului (prenume, nume) urmat de virgula, titlul articolului intre ghilimele, cu litere obisnuite, prepozitia latina in ("in") urmat de titlul revistei subliniat sau scris cu litere italice, numele orasului unde apare revista, numarul volumului, data aparitiei, numarul paginii, toate izolate intre virgule.
Daca sunt mai mult de doi autori, in nota de subsol se scrie numele primului urmat de et al. (si altii), dar in lista bibliografica se trec numele tuturor autorilor.
11. Daca se fac trimiteri la un paragraf anterior, in paranteza se scrie (V. supra p. 9), adica "vezi mai sus in text la pag. 9". Pentru trimitere la un paragraf ulterior se scrie (v. infra p. 16), adica "vezi mai jos in text la pag. 16". Cand referintele sunt numeroase se foloseste adverbul latin passim "raspandit peste tot", "in diferite locuri"; (v. pp. 78,88 et passim). Cand se fac trimiteri la acelasi autor, sub prima nota, in a doua nota nu se mai repeta numele autorului si se foloseste cuvantul latin idem ("acelasi, aceeasi"), iar cand se repeta si titlul lucrarii se foloseste cuvantul ibidem. In loc de idem se foloseste si op.cit. ("in lucrarea citata"). Cand din nota bibliografica lipseste un element (numele, editura, orasul, anul), in locul lui se pune cratima. Citatele indirecte, din surse secundare, se precizeaza cu prepozitia latina apud ("dupa"). Ex:
4.
Traian Braileanu, "Studentii" in Insemnari sociologice, (-),
I, 9, dec. 1935 apud Zigu Orma, ANII TREIZECI. EXTREMA DREAPTA
ROMANEASCA, Bucuresti: Fundatia Culturala Romania, p. 374.
Pentru citarea surselor de pe Internet, nota de subsol va fi redactata astfel:
5. Kenneth Steele, "The New Variorum Shakespeare" in Shakepears II, 1990, p . 124. Bryn Mawr Commentaries, In Online. INTERNET. 2 februarie 1992.
12. Bibliografia unei lucrari stiintifice contine lista lucrarilor consultate pentru informatia generala asupra subiectului si lucrari citate, dar nu se recomanda incarcarea listei cu carti neconsultate. Daca in nota de subsol numele autorului incepe cu prenumele, in notele bibliografice se incepe cu numele pentru ordonarea alfabetica in lista de titluri.
Nota de subsol:
2. Aurelian Bondrea, OPINIA PUBLICA,
DEMOCRATIA SI STATUTUL DE DREPT, Bucuresti:
Fundatia Romania de Maine, 1997, p. 62.
Nota bibliografica:
2. Bondrea, Aurelian, OPINIA PUBLICA,
DEMOCRATIA SI STATUL DE DREPT, Bucuresti:
13. Biblioteca universitara este sursa cea mai eficienta de informare, urmata de arhivele de stat, bibliotecile institutelor de cercetari si Biblioteca Academiei. In fisierul (catalogul public) bibliotecii se afla titlurile cartilor si articolelor publicate de-a lungul timpului. Titlurile si autorii se afla in cataloage bibliografice si indexuri de bibliografii tematice, nationale si internationale, precum si indexuri de nume. Informatiile bibliografice s-au introdus pe Internet, alcatuind biblioteca virtuala, in care sunt inregistrate milioane de informatii. Exemplu de pagina de internet pentru o carte solicitata:
TI: LIU SHAO-CHI. Le Moine rouge. AU: Wetzel, Hans Heinrich SO: [Paris ] Denoel, [1961] IS: ISBN o-394-50087-3 LA: French PT: book PY: 1961 AN: DS 778. L 58. W 47. LO: Sterling Memorial Library, Yale UP: 8129
(TI, titlul cartii)
( AU, autorul cartii)
( SO, source, editura)
(IS, International Standard
Number)
(LA, limba)
(PT, tipul publicatiei)
(PY, anul aparitiei)
(AN, accesion number sau cota
cartii)
(LO, localitatatea, locul unde se
afla cartea)
(UP, update code)
B. Sustinerea publica a unei lucrari stiintifice
Functiile sustinerii publice:
- mai buna cunoastere a unor idei, teze, directii, solutii; afirmarea tinerilor; intensificarea vietii stiintifice:
noi creatii;
corectii asupra celor vechi;
abandonarea celor vechi;
cunoasterea unor noi domenii ce au nevoie de sustinere (financiara)
Partile principale ale sustinerii publice (discursului): introducerea (exordiul) - ce tema, ce obiectiv, trebuie sa trezeasca interesul; continutul (tratarea) - expunerea ideilor; concluzia (peroratia) - recapitularea principalelor idei, convingerea auditorului asupra justetei ideilor.
Algoritmul de baza si calitatea sustinerii publice
q desteptarea interesului auditoriului prin: rationamente logice; argumente practice;
q cunostinte de retorica: cuvantul; sintaxa (folosirea cuvintelor in propozitii si in fraza); cadenta si armonia; sugestivitatea stilului; debitul verbal; caldura cuvantului, mesajului; gesticulatia adecvata; atitudine, tinuta.
Reguli de baza ale sustinerii publice
a. Pregatirea expunerii:
elaborarea planului prezentarii:
sa mearga pe ideile textului scris;
idei principale, argumente;
contributii personale;
cunoasterea auditoriului (structura profesionala):
nivel de pregatire;
nivel de interes.
pregatirea personala a vorbitorului:
sa-si controleze atitudinea, mimica, gesturile;
sa evite intreruperi prelungite;
sa evite excesul de sentimentalisme.
pregatirea materialului si tehnicilor auxiliare:
benzi, tiplane, scheme, planse, grafice;
incadrarea in timp;
evitarea monotoniei.
pregatirea auditoriului:
sa vina persoane interesate;
afisarea;
titlul stiintific al vorbitorului;
lucrari stiintifice ale vorbitorului.
b. Expunerea in public
sa urmeze textul pregatit;
sa ajusteze textul la timpul disponibil.
c. Recomandari practice
sa expuna in ritm bine ales, cu pauze, pentru a fi inteles;
schimbari de ritm si de ton;
dialog cu persoane din auditoriu;
sa insiste asupra problemelor necunoscute si interesante;
sa evite improvizatii;
sa se incadreze in timpul prevazut;
sa rezerve 1 - 2 minute pentru diferiti factori perturbatori;
sa stie sa previna sau sa elimine tensiunile din randul asistentei.
11. Forme de comunicare in stiinta:
Asimilarea si incorporarea cunostintelor stiintifice in formarea (stiintifica) a fortei de munca si in productia de bunuri si alte servicii se realizeaza prin comunicarea cunostintelor stiintifice in principal prin intermediul lucrarilor stiintifice, al literaturii de specialitate.
Variatele categorii de lucrari stiintifice constituie tot atatea forme de comunicare a informatiei stiintifice. Dintre acestea, in cele ce urmeaza, retinem ca fiind mai importante urmatoarele:
A. Lucrari cu autoritatea stiintifica, de consacrare:
Monografia este o lucrare stiintifica ampla, exhaustiva care abordeaza o problema, o forma sau o zona teritoriala; contine concluzii importante si cuprinzatoare privind caile, directiile si perspectivele de evolutie, probleme ce se mai cer clarificate. Este destinata publicarii in editura; dimensiunea este variabila, de la cateva sute, pana la cateva mii de pagini.
Tratatul abordeaza unitar si coerent cele mai importante concluzii, principii, teorii formulate in limitele unei stiinte, precum si metodele de investigatie. Oglindeste starea de dezvoltare a unei teorii stiintifice sau a unei stiinte. Este destinat publicarii si contine cateva volume si mai multe mii de pagini.
Manualul (se inrudeste cu tratatul) prezinta cunostintele, tezele, concluziile, principiile, teoriile unei stiinte in mod sistematic si in conformitate cu principiile didactice destinate formarii profesionale a specialistilor.
Manualele selectate intr-o prima forma, susceptibile imbunatatirii si completarii se numesc Note de curs.
Manualele universitare mai ample, cu un nivel mai inalt de abordare pot fi asimilate sau identificate cu tratatul. Toate variantele de manual pot face obiectul publicarii in editura.
Enciclopediile si dictionarele de specialitate sunt lucrari de referinta indispensabile in planul informatiei generale de specialitate. Cu unele exceptii, majoritatea nu includ rezultate originale, ci compileaza cu rigoare acumularile existente intr-un domeniu al stiintei. Fac obiectul publicarii, insumand unul sau mai multe volume, iar numarul de pagini este variabil.
B. Lucrari, pre si postconsacrare, vizand verificarea ipotezelor existente si formularea de noi ipoteze si directii de cercetare:
Studiul stiintific este o lucrare de cercetare stiintifica veritabila, care solutioneaza unele probleme si formuleaza altele noi, atat in planul ipotezelor, cat si al metodelor de cercetare; prefigureaza noutatile si tendintele viitoare de dezvoltare din stiinte. Dimensiunile studiului stiintific sunt mult mai reduse (decat lucrarile precedente), de regula situandu-se intre 20 si 100 de pagini. Unele se publica imediat, independent in brosuri sau in cadrul unor culegeri; altele mai tarziu, in functie de confidentialitate si alte interese.
Articolul stiintific este o forma prescurtata a unui studiu in care se redau principalele probleme, concluzii si propuneri in vederea publicarii in reviste de specialitate; are dimensiuni reduse, de regula pana la 20 de pagini.
Raportul de cercetare este rezultatul unui studiu stiintific in care se cuprind principalele constatari si solutii practice pentru un agent economic (firma, stat), in special cand studiul s-a facut la comanda, pe baza de contract. Rareori, cu clauza speciala se poate publica sub forma concluziilor sau daca nu, cu titlu de informare a opiniei publice stiintifice.
Raportul stiintific imbraca forma de Memoriu stiintific, in cazul in care concluziile stiintifice ale raportului se prezinta Academiei Romane sau altor foruri stiintifice interne si internationale.
Comunicarea stiintifica este un rezultat partial sau final al unui studiu stiintific individual sau in grup; este axata, de regula, pe o idee de baza, insotita de analize de confirmare sau infirmare a ipotezelor, cu caracter de informare sau de dezbatere stiintifica inaintea publicarii; este rodul unor cercetari indelungate, individuale sau de echipa. Se prezinta scris (circa zece pagini) pentru sesiuni de comunicari stiintifice, unde se expun in 5-15 minute.
Referatul stiintific este rezultatul unui studiu stiintific individual sau in grup, destinat prezentarii intr-o dezbatere stiintifica, cu o tematica de regula restransa (conferinta, simpozion), in vederea explorarii unor solutii si desprinderii unor concluzii si propuneri generale, cat mai larg acceptate, care preced decizii la scara firmei, ramurii, tarii si la scara internationala. Se prezinta scris (si tradus in limba straina, dupa caz, de regula, cu dimensiune intre 10-20 pagini care se expun oral, intre 5-15 minute, in functie de locul referatului stiintific in cadrul reuniunii si de importanta acestuia, apreciata de moderator. In cazul anumitor reuniuni stiintifice, nationale sau internationale, raportul stiintific se transmite inainte organizatorilor si se studiaza de cei interesati, astfel ca in zona respectiva se trece direct la dezbatere.
Interventia stiintifica este o forma de participare la o reuniune stiintifica prin care autorul comenteaza, apreciaza si corecteaza concluziile sustinute de un autor de comunicare sau de referat stiintific. Ea se expune oral pe durata a circa 5 minute; in forma scrisa ea cuprinde pana la 6 pagini.
C. Lucrari de popularizare a literaturii stiintifice
Eseurile stiintifice prezinta concluziile si reflectiile stiintifice ale autorului intr-o problema de interes major, ca si opiniile de stiinta, intr-o forma cat mai accesibila si pe cat posibil literara. Prin aceasta se urmareste formarea si cucerirea opiniei publice pentru o problema de atitudine economica, sociala, culturala. Eseul stiintific se adreseaza in mod firesc unui public cititor cat mai larg posibil. Eseul stiintific poate avea dimensiuni restranse, ale unui paragraf, capitol, brosura sau ale unei carti.
Scrierile de popularizare se adreseaza celui mai larg public, constituindu-se ca instrument de cultura stiintifica, de convietuire si acceptare a unor produse, servicii sau schimbari pe care le genereaza un domeniu, o teorie stiintifica sau o tendinta in viata sociala, in plan national sau global.
Notele de lectura, comentariile si recenziile sunt forme relativ distincte de semnalare a aparitiei unor lucrari stiintifice, de evaluare cat mai exacta a mesajului stiintific si de plasare a unei lucrari stiintifice in randul celorlalte din literatura domeniului, existente in tara sau in strainatate. Oricine poate si trebuie sa realizeze astfel de lucrari, insa cele mai izbutite sunt, de regula, ale acelora care stapanesc domeniul stiintific caruia ii apartine lucrarea stiintifica.
Teza de doctorat, dizertatia de masterat si lucrarea de licenta sunt lucrari stiintifice asimilabile unora din cele prezentate mai inainte. Ele reprezinta faza de inceput a unei cariere stiintifice si didactice, si respectiv, de terminare a studiilor universitare.
Toate formele de comunicare reprezinta la un loc literatura economica de specialitate, suportul principal al informatiei stiintifice, documentele primare indispensabile asimilarii, invatarii stiintifice, formarii specialistilor si inovarii productiei de bunuri si de servicii in societatea moderna.
12. Ghidul metodologic al elaborarii unei lucrari stiintifice juridice
1. Alegerea temei de cercetare
se face din randul problemelor juridice
problema juridica rezulta in urma confruntarii:
teoriei, ipotezei, curentelor cu
fapte practice, empirice
daca acestea se afla in dezacord (contradictie) inseamna ca avem de-a face cu o problema juridica; aceasta problema juridica poate deveni o tema de cercetare stiintifica;
tema de cercetare se alege dupa o serie de principii si criterii.
Mijloace:
informare;
documentare sumara cu caracter exploratoriu, de identificare a temei potrivite;
consultarea profesorilor si a altor specialisti din teorie si din practica.
2. Precizarea obiectivului general al temei (autorului)
Acestea pot fi, de regula, unul din obiectivele urmatoare:
analize ale fenomenului practic, cu rol constatativ, tendinte, concluzii, directii de actiune;
studii de caz, inter si multidisciplinare, cu scopul identificarii si formularii unor cauze si factori si deci a unor ipoteze noi;
realizarea unui bilant al teoriilor existente, al tendintelor si curentelor de gandire;
formularea (reformularea), verificarea unei ipoteze, teorii, decizii;
perfectionarea sau crearea unei metodologii de analiza.
Mijloace:
informare;
studiu documentar;
exigentele beneficiarilor;
consultarea unor specialisti.
3. Elaborarea schitei proiectului de cercetare
termenul de predare a lucrarii;
volumul surselor de documentare bibliografica. Intocmirea unei bibliografii minimale (in continua extindere);
timpul necesar pentru culegerea si studiul surselor bibliografice;
surse bibliografice putin accesibile si problemele care se ridica;
o evaluare a timpului necesar pentru celelalte etape ale cercetarii:
documentare practica, cercetare propriu-zisa, redactare si sustinere publica.
Mijloace:
eforturile proprii: o munca metodica, ordonata;
stapanirea mijloacelor de investigare si evaluare bibliografica: cunostinte de matematica, limbi straine;
sprijinul catedrei, al conducatorului stiintific, al firmei, al institutului de cercetare, al centrului de informare-documentare.
4. Studiul surselor bibliografice
Este directionat spre:
cunoasterea particularitatilor fenomenului juridic din trecut, din prezent in alte zone geografice si studii realizate de catre cercetatorii romani;
explicarea fenomenului juridic; stabilirea cauzelor si factorilor lui;
efectuarea unei prime analize comparative, critice a literaturii de specialitate;
intocmirea unui "tablou de bord" al literaturii consulate: probleme bine realizate (parti tari), precum si parti mai slabe (sau slabe, gresite);
precizarea ipotezelor utilizate (neinfirmate), ipotezele infirmate, ipotezele amanate si cauzele acestora;
inventarierea argumentelor pro si contra pentru fiecare punct de vedere;
metodele si tehnicile de analiza si calcul; valoarea si limitele acestora;
precizari asupra datelor utilizate de diversi autori: valoarea si limitele acestora date.
Mijloace:
surse tertiare (referate documentare de sinteza);
surse secundare (sinteze documentare);
surse primare: periodice (reviste) si neperiodice: carti, dictionare;
cunoasterea procedeelor de evaluare a unei surse;
consultarea unor specialisti.
5. Elaborarea proiectului temei de cercetare stiintifica
Are drept obiect:
precizarea intinderii tematice (clarificari teoretice si metodologice, analize concrete);
evidentierea si precizarea factorilor - ipoteza a fenomenului juridic;
In acest demers trebuie sa aiba in vedere:
definirea si delimitarea fenomenului juridic ce se supune cercetarii;
evidentierea trasaturilor si particularitatilor fenomenului juridic;
principalele erori pe care le savarsesc juristi in sfera temei cercetate (domeniului);
5.1. Observarea fenomenului juridic
o parte a observarii fenomenului juridic se realizeaza cu ajutorul cercetarii bibliografice;
cea mai mare parte a observarii fenomenului juridic se realizeaza prin documentare practica: culegere de date, fapte empirice si informatii privind geneza (esenta ascunsa) a fenomenului studiat;
pregatirea datelor in formele cele mai adecvate, cerute de buna cunoastere a fenomenului juridic.
precizarea particularitatilor (a calitatii) fenomenului juridic studiat; aceasta ajuta la alegerea judicioasa a metodelor de analiza si calcul, la interpretarea concluziilor si solutiilor;
relevarea ansamblului de cauze si de factori care determina fenomenul juridic, se cere intocmit un tablou cu aceste cauze si factori, clasificati din cele mai diferite puncte de vedere (criterii).
5.2. Explicarea fenomenului juridic prin formularea ipotezei (lor)
Este componenta cea mai profunda a observarii si cunoasterii stiintifice a fenomenului juridic. In vederea atingerii acestor obiective se cer realizate urmatoarele abordari:
conceptul de sistem a fenomenului juridic si identificarea variabilelor;
stabilirea relatiilor functionale dintre variabilele dependente si independente;
Mijloace si procedee:
alegerea modalitatilor logice (inductive si mai ales deductive), precum si a metodelor statistico-matematice de identificare si testare a variabilelor-factori.
Aceasta alegere se face in raport cu:
calitatea fenomenului si cu rezultatele analizei cauzale;
datele necesare si datele disponibile;
cu opiniile conducatorilor stiintifici, ale specialistilor din domeniu;
consultarea specialistilor cu privire la:
modelul ales;
rezultatele obtinute in formularea ipotezei (ipotezelor);
rezervarea timpului necesar celorlalte etape;
evidentierea partilor mai slabe ale demersului stiintific realizat; caile de eliminare a acestor neajunsuri.
6. Elaborarea planului preliminar de structura a lucrarii
Se realizeaza in procesul de verificare si de fundamentare a concluziilor stiintifice, prin:
verificarea succesiva a ipotezelor (vezi modelul, schema simplificata);
utilizarea unor mijloace si modalitati de verificare a ipotezei, cum sunt:
o forma de experiment;
stimularea;
scenariul;
prognoza.
analiza temeinica a implicatiilor si consecintelor ipotezei in vederea fundamentarii concluziilor stiintifice (teoriei, deciziei);
precizarea ipotezelor neinfirmate, infirmate si amanate, cu mentionarea cauzelor corespunzatoare;
observatii critice de ansamblu asupra literaturii si practicii juridice;
relevarea problemelor nesolutionate si a cailor de depasire a variatelor neajunsuri;
precizari asupra datelor si informatiilor folosite; probleme ale procurarii si asigurarii unor date calicativ superioare;
timpul necesar celorlalte etape.
Redactarea lucrarii:
Se realizeaza prin:
definitivarea planului general al lucrarii (eventual si prin consultarea unor specialisti); distribuirea pe intreaga structura a lucrarii a rezultatelor cercetarii (bibliografice), ca si a rezultatelor formularii si verificarii ipotezelor, fundamentarii concluziilor (stiintifice) privind fenomenul economic practic, studiat;
pregatirea si definitivarea tuturor componentelor lucrarii (titlul lucrarii si ale sectiunilor, capitolelor si paragrafelor; citatele si sursele, introducerea si rezumatul lucrarii, graficele, tabelele, anexele, indexul de nume si de termeni, bibliografia);
Redactarea propriu-zisa.
alegerea modelului de redactare convenabil fiecaruia;
Definitivarea redactarii lucrarii.
pe baza:
observatiilor si sugestiilor beneficiarului si ale altor specialisti;
propriilor remarci, observatii si aspiratii ale autorului;
alegerea modelului de procesare;
timpul necesar pentru procesare si sustinerea publica.
8.Sustinerea (dezbaterea) publica a lucrarii
Presupune:
un text de 6-8 pagini de prezentare a ideilor de baza si a concluziilor lucrarii;
precizarea algoritmului de succes al expunerii;
satisfacerea altor exigente si reguli;
9. Refacerea lucrarii
Se realizeaza pe baza:
observatiile rezultate in urma dezbaterii stiintifice;
timpului ramas disponibil pentru refacere.
10. Predarea la beneficiar
Se face:
la data initial stabilita prin contract;
catre editura, sef ierarhic, firma.
Intrebari pentru autoevaluare
1. Cum definiti metodologia cercetarii stiintifice juridice?
2. Care este etimologia cuvantului metodologie ?
3. Care este raportul dintre metodologie si metoda ?
4. Care sunt cele trei niveluri de metode ale metodologiei cercetarii stiintifice ?
5. Dati o definitie a stiintei.
6. Cum sunt clasificate stiintele juridice ?
7. Ce studiaza stiintele juridico-istorice ?
8. Care sunt stiintele juridico -istorice ?
9. Ce studiaza stiintele juridice de ramura ?
10. Care sunt ramurile dreptului in literatura juridica universala ?
11. Care sunt cele patru componente ale stiintei ?
12. Care dintre cele patru componente confera superioritate stiintei fata de cunoasterea comuna ?
13. Ce este cercetarea stiintifica ?
14. Care sunt cele doua categorii ale cercetarii stiintifice ?
15. Ce reprezinta cercetarea stiintifica fundamentala ?
16. Care este obiectul cercetarii stiintifice aplicative ?
17. Cum se numeste institutia care organizeaza stiinta romaneasca ?
18. Din care sectie a Academiei Romane fac parte stiintele juridice ?
19. Numiti cinci institute de cercetari juridice ?
20. Care minister are ca obiect si cercetarea stiintifica ?
21. Ce tipuri de cercetare stiintifica juridica se realizeaza in universitati ?
22. Dati cinci titluri de reviste cu caracter juridic !
23. Care sunt cele patru etape ale metodologiei cercetarii stiintifice ?
24. Cum sunt formulate cele patru etape in cercetarea juridica ?
25. In ce consta managementul cercetarii stiintifice ?
26. Care sunt principiile si criteriile care stau la baza alegerii temei de cercetare stiintifica ?
27. Precizati criteriile alegerii temei de cercetare stiintifica !
28. Ce tema de cercetare juridica te intereseaza in aceasta etapa ?
29. Ce cuprinde schita proiectului de cercetare ?
30. Ce include proiectul temei ?
31. Ce cuprinde planul preliminar de structurare a lucrarii ?
32. Care este diferenta dintre a invata si a crea ?
33. Care sunt conceptele pe care se intemeiaza documentarea - invatarea ?
34. Ce este informatia stiintifica ?
35. Ce este informarea ?
36. Ce proces rezulta din impletirea informarii cu documentarea propriu-zisa ?
37. Care sunt cele patru etape ale documentarii stiintifice ?
38. Care sunt formele documentarii - invatarii ?
39. In ce consta documentarea bibliografica (livresca) ?
40. Care sunt cele patru feluri de surse documentare bibliografice ?
41. Ce contin documentele primare ?
42. In ce forme se prezinta documentele secundare ?
43. Ce inseamna documente tertiare ?
44. Ce sunt microformatele ?
45. Care sunt cele patru etape ale documentarii bibliografice ?
46. Ce inseamna documentarea directa ?
47. Ce presupune etapa de informare in documentarea directa ?
48. Ce presupune etapa culegerii datelor ?
49. Ce calitati trebuie sa indeplineasca datele ?
50. Pe ce se intemeiaza etapa studierii surselor ?
51. Cum se realizeaza etapa utilizarii datelor ?
52. De ce este importanta documentarea prin consultarea specialistilor ?
53. Care sunt cele doua momente importante ale explicarii fenomenuluijuridic ?
54. Ce este ipoteza ?
55. Pe ce se intemeiaza ipoteza fenomenologica ?
56. Ce inseamna ipoteza reprezentationala ?
57. Care sunt cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca ipoteza ?
58. Ce rol are relatia cauzala in formularea ipotezei ?
59. Ce operatii implica procesul de verificare a ipotezei si de fundamentare a concluziilor stiintifice ?
60. Care sunt procedeele de verificare a ipotezei si de fundamentare a concluziilor stiintifice ?
61. Ce forme de experiment exista ?
62. Care sunt cele doua cerinte ale unui experiment ?
63. Ce este simularea ?
64. Ce este scenariul ?
65. In ce consta metoda istorica ?
66. Cum definiti metoda logica ?
67. Ce rol au metodele cantitative in cercetarea juridica ?
68. Ce inseamna metoda prospectiva ?
69. Care sunt cei trei pasi importanti pentru fundamentarea concluziilor stiintifice ?
70. Care sunt cele trei etape ale redactarii lucrarii stiintifice ?
71. In ce consta elaborarea si definitivarea planului de redactare ?
72. Care sunt exigentele redactarii propriu-zise a lucrarii ?
73. Ce reguli generale trebuie respectate in redactarea lucrarii ?
74. Care sunt regulile specifice care trebuie respectate in redactarea lucrarii ?
75. Enumerati regulile practice de prezentare grafica !
76. Ce functii are sustinerea publica a unei lucrari stiintifice ?
77. Care sunt partile principale ale sustinerii publice ?
78. In ce consta pregatirea expunerii ?
79. Ce recomandari practice trebuie respectate ?
80. Ce forme de comunicare a informatiei stiintifice cunoasteti ?
81. Ce este monografia ?
82. Ce abordeaza tratatul ?
83. Ce prezinta manualul ?
84. Ce sunt notele de curs ?
85. Ce sunt enciclopediile si dictionarele ?
86. Ce este studiul stiintific ?
87. Ce cuprinde un articol stiintific ?
88. Ce este raportul de cercetare ?
89. Ce este comunicarea stiintifica ?
90. Ce este referatul stiintific ?
91. Ce este interventia stiintifica ?
92. Ce prezinta eseul stiintific ?
93. Ce rol au scrierile de popularizare ?
94. Ce sunt notele de lectura, comentariile si recenziile ?
95. Ce este teza de licenta ?
96. Ce este teza de doctorat ?
97. Ce este dizertatia de masterat ?
Bibliografie:
1. Andronescu, Serban C., TEHNICA SCRIERII ACADEMICE, Bucuresti: Ed. Fundatia Romania de Maine, 1997.
2. Chelcea, S, METODOLOGIA CERCETARII SOCIOLOGICE, Bucuresti: Ed. Economica, , 2001
3. Popescu, Sofia, Iliescu Dragos, PROBLEME ACTUALE ALE METODOLOGIEI JURIDICE, Bucuresti: Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1979
4. Raboaca, Gh., D., Ciucur, METODOLOGIA CERCETARII STIINTIFICE ECONOMICE, Bucuresti: Ed. Fundatiei Romania de Maine, 2004
5. Vlasceanu, L., METODOLOGIA CERCETARII SOCIALE. METODE SI TEHNICI, Bucuresti: Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1986
